ICCJ. Decizia nr. 3209/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3209 /2012
Dosar nr. 21426/3/2012/a2
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21426/3/2012 (2867/2012), în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.C.A. şi G.R. şi s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 671 din 01 august 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpaţilor C.C.A. şi G.R. la câte 10 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului C.C.A. că în data de 11 aprilie 2012, împreună cu coinculpatul G.R., au vândut colaboratorului cu nume de cod „B.I." cantitatea de 29,35 gr heroină, cu suma de 5.300 RON, din care a fost achitată, eşalonat, suma de 4.000 RON, respectiv în data de 11 aprilie 2012 suma de 1.000 RON, în data de 17 aprilie 2012 suma de 1.500 RON, iar în data de 18 aprilie 2012 suma de 1.500 RON.
Sentinţa penală anterior menţionată a fost apelată de inculpaţii C.C.A. şi G.R.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor, potrivit dispoziţiilor legale, curtea de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor impun în continuare privarea de libertate a acestora.
S-a reţinut că mijloacele de probă administrate relevă probe şi indicii temeinice, care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele de care sunt acuzaţi (procese-verbale de redare a rapoartelor investigatorului sub acoperire, declaraţii colaborator, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procese-verbale de percheziţii domiciliare, procese-verbale de constatare a infracţiunilor flagrante, procese-verbale de înseriere, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi), fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
Totodată, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. întrucât lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura infracţiunilor cu privire la care sunt cercetaţi (trafic de droguri de mare risc), modalitatea concretă de săvârşire a acestora şi urmările activităţii infracţionale.
Prin urmare, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat şi nici nu s-au modificat pentru a se revoca sau înlocui starea de arest preventiv cu o altă măsură privativă de libertate alternativă, mai puţin severă.
Totodată, s-a avut în vedere că între starea de arest preventiv şi condamnarea inculpaţilor, dispusă de prima instanţă, există o legătură de cauzalitate, astfel că privarea de libertate nu este arbitrară şi nici incompatibilă cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţile fundamentale.
Împotriva încheierii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.C.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate,
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 3855 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va ii respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.A. împotriva Încheierii din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21426/3/2012 (2867/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suina de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3161/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3210/2012. Penal → |
|---|
