ICCJ. Decizia nr. 3157/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3157 /2012
Dosar nr. 4717/1/2012
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Prin Sentinţa penală nr. 808 din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi art. 80 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului S.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune.
S-a tăcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, iar în baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 87/A din 12 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-au admis apelurile inculpaţilor, dispunând printre altele reducerea pedepsei aplicate inculpatului S.N. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune de la 5 ani la 4 ani închisoare.
Prin Decizia nr. 2009 din 11 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a casat Decizia penală nr. 87/A din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi s-a menţinut Sentinţa penală nr. 808 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală,respingând celelalte recursuri ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, inculpatul S.N. a formulat contestaţie în anulare, susţinând că aceasta este netemeinică şi nelegală, că în dosarul cauzei există o serie de vicii, nulităţi privind actele de procedură, fapt ce duce la concluzia că instanţa de recurs a greşit prin nerespectarea unor dispoziţii legale şi prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanţă cu materialele aflate în dosar.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei peroane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.," instanţa, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."
Examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., se constată că cererea formulată de contestator nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază.
Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul S.N. este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.N. împotriva Deciziei nr. 2009 din 11 iunie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 34500/3/2010*.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 octombrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3156/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3161/2012. Penal → |
---|