ICCJ. Decizia nr. 3210/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3210 /2012
Dosar nr. 3352/98/2011/a9
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 3352/98/2011 (1555/2012), în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor M.C. şi N.M.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa nr. 269/P/2011 din 18 august 2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.C. şi N.M.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., pentru inculpatul M.C. reţinându-se şi starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în ziua de 16 iunie 2011, cei doi, pe fondul unui conflict datorat unor neînţelegeri băneşti, i-au aplicat părţii vătămate Ilie Marian lovituri în cap cu un obiect tăietor despicător, probabil sabie şi, respectiv, cu un corp dur, probabil bâtă, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal aflat la dosar.
S-a reţinut că inculpaţii au fost arestaţi la data de 24 iunie 2011) prin Încheierea nr. 13/A din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa fiind admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
Au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 8/UP din 24 iunie 2011 pentru M.C. (zis „C.") şi nr. 9/UP/24 iunie 2011 pentru N.M.G. (zis „G.C.").
Ulterior, Tribunalului Ialomiţa a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor.
S-a reţinut, de asemenea, că prin Sentinţa penală nr. 130 din 25 aprilie 2012, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. î) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., fiul lui C. şi A., născut în Slobozia, aflat în Penitenciarul Slobozia, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat.
În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M.G., fiul lui I. şi L., născut în Buzău, judeţul Buzău, aflat în Penitenciarul Slobozia, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat.
Împotriva Sentinţei de condamnare au declarat apel inculpaţii M.C. şi N.M.G., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală la data 14 mai 2012.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.C. şi N.M.G., potrivit dispoziţiilor legale, curtea de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a acestora nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate.
Astfel, s-a constatat că probele administrate în cauză şi la care instanţa de fond a făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reţinute în sarcina acestora şi pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
De asemenea, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii - mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea celei de a doua condiţii a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a avut în vedere că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanşa reacţii puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
De asemenea, s-a reţinut că instanţa trebuie să aibă în vedere dacă infracţiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal şi procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale şi normala lor desfăşurare.
În speţă, s-a constatat că este îndeplinită cea de a doua condiţie a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de inculpaţi, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, sentimentul puternic de teamă şi insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societăţii civile, în condiţiile în care viaţa şi integritatea corporala a unei persoane sunt valori supreme ocrotite de lege, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor şi poziţia lor procesuală, aspecte care în opinia curţii de apel au reliefat o deosebită periculozitate şi care, în continuare, impun şi justifică o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezentând în mod cert un pericol social concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, s-a apreciat că şi infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, prin gravitatea deosebită a acestora şi reacţia publicului, creează o stare de nelinişte capabilă să justifice menţinerea arestării preventive, fiind satisfăcute şi cerinţele prevăzute de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
împotriva încheierii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului. menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 125 RON, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva încheierii din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 3352/98/2011(1555/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3209/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3211/2012. Penal → |
|---|
