ICCJ. Decizia nr. 3290/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3290/2012
Dosar nr. 7817/120/2011
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 151 din data de 07 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, în Dosarul nr. 7817/120/2011, în baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V.C., fiul lui V. şi R., născut la data de 14 mai 1989, domiciliat în comuna Moţăieni, satul Cucuteni, judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa principală de 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, începând cu data de 5 iulie 2011, la zi.
S-a luat act că în cauză moştenitorii legali ai victimei, N.Ş.M., N.A.M. şi N.R.L. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 113 alin. (3) C. pen. raportat la art. 429 şi art. 430 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, ca în timpul executării pedepsei, să efectueze tratament medical de specialitate, în unitatea sanitară din cadrul penitenciarului sau în reţeaua de spitale penitenciar ce deserveşte Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.513,43 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare statului, sumă ce include contravaloarea prestaţiilor medico-legale efectuate în cursul urmăririi penale, deplasări ale echipelor operative în teritoriu, planşe foto, consumabile şi rechizite, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON şi care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa din 28 noiembrie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N.V.C., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut următoarele:
În noaptea de 13 iunie 2011 ora 1,15 Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată de personalul Spitalului Municipal Târgovişte - Secţia Psihiatrie, în legătură cu prezenţa inculpatului în unitatea sanitară şi relatarea acestuia făcută cadrelor medicale privind săvârşirea unei infracţiuni de omor asupra tatălui său.
Deplasarea organelor judiciare la faţa locului a confirmat existenţa faptei, în curtea imobilului din comuna Moţăieni, sat Cucuteni, judeţul Dâmboviţa, fiind descoperit cadavrul decapitat al părţii vătămate N.V.
Ca situaţie de fapt s-a reţinut că în ziua de 12 iunie 2011, aflat în vizită la vecina sa - Ş.E.D., partea vătămată a fost căutată de fiul său care i s-a adresat pe un ton răstit. Conform celor susţinute de gazdă, inculpatul avea o ţinută neîngrijită, era îmbrăcat cu un pantalon tip bermude culoare bleumarin, un tricou şi era încălţat cu papuci.
În cursul discuţiilor purtate, partea vătămată a mărturisit vecinei sale că nu-i mai ajung banii întrucât veniturile familiei, inclusiv cele trimise de soţia sa din străinătate, erau folosite nechibzuit de inculpat care îşi cumpăra din oraş reviste şi CD-uri.
Aproximativ în jurul orei 16,00, partea vătămată s-a deplasat la magazinul sătesc, când probabil a discutat la telefon cu fiica sa, ultima discuţie telefonică cu aceasta fiind în jurul orei 20,30, când tatăl a confirmat fiicei sale că se găseşte acasă alături de inculpat.
În jurul orei 21,00, N.V. a propus fiului său să vină la masă şi în bucătărie inculpatul a susţinut că i s-a cerut să-şi facă rugăciunea, moment în care şi-a conceput părintele drept un duşman care urmărea să-i facă rău şi a luat hotărârea să-i suprime viaţa. Profitând că victima a ieşit în curte, inculpatul a luat un topor din preajma sobei, a ieşit în curte după victimă şi a aplicat o lovitură în cap tatălui său urmată de altele, aproximativ în aceeaşi zonă, până în momentul în care partea vătămată s-a prăbuşit. Agresiunea a fost susţinută prin numeroase alte lovituri cu toporul în zona gâtului, acte menite să conducă la secţionarea capului de trunchi. Folosindu-se de topor, inculpatul a îndepărtat capul de trunchi până în zona fântânii din curte, unde a fost găsit ulterior la cercetarea la faţa locului.
După epuizarea actelor de violenţă, în condiţiile întunericului, inculpatul a mers în casă, s-a schimbat de pantaloni şi tricou, încercând să ascundă îmbrăcămintea pe care a avut-o iniţial, remarcând că pe aceasta se găsea urme de sânge.
Inculpatul, deşi nu a recunoscut, după o toaletă sumară, s-a spălat şi înarmat cu toporul, având asupra sa o pungă cu mai multe CD-uri şi îmbrăcat în alte haine decât cele din momentul săvârşirii infracţiunii, a părăsit locuinţa îndreptându-se spre DN 71 pentru a încerca să găsească un mijloc de transport cu care spera să ajungă în oraşul Pucioasa.
În rigola drumului public, inculpatul a abandonat cămaşa de culoare verde cu care a fost îmbrăcat şi conform declaraţiilor sale a aruncat şi toporul într-o grădină, obiect care, deşi s-au efectuat mai multe activităţi de căutare, nu a fost găsit.
La puţină vreme după acestea, inculpatul a surprins prin apariţia sa intempestivă în mijlocul carosabilului, în drum fiind oprită o ambulanţă, inculpatul încercând să obţină ajutor medical şi spunând că are probleme de sănătate mintală.
Transportat la Spitalul Orăşenesc Pucioasa, inculpatul a solicitat să fie transportat la Spitalul din Târgovişte, astfel încât s-a procedat în consecinţă, în faţa personalului medical de la spitalul din Târgovişte inculpatul făcând primele declaraţii despre cele petrecute între el şi tatăl său la locuinţa din comuna Moţăieni.
La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto, procese-verbale ridicare corp delict, procese-verbale de căutare, raport medico-legal de necropsie, aviz şi planşă foto, decizia asupra capacităţii de muncă a părţii vătămate şi înscrisuri medicale, declaraţii inculpat, declaraţii martori, proces-verbal de examinare criminalistică inculpat, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, aviz şi raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, F.O. clinică generală inculpat şi înscrisuri medicale, proces-verbal de reconstituire şi planşe foto.
La termenul din data de 5 martie 2012 inculpatul, fiind audiat în instanţă, a recunoscut săvârşirea faptei de omor asupra tatălui său, mărturisind că a comis fapta datorită comportamentului victimei, care, în mod nejustificat, îl ducea la cabinete de psihiatrie unde nu era tratat în mod corespunzător. A precizat inculpatul că de multe ori se certa cu tatăl său în legătură cu veniturile din gospodărie, cu banii trimişi din străinătate de mama sa şi în legătură cu faptul că, în opinia inculpatului, tatăl său nu îi dădea o sumă destul de mare din banii pe care îi primea de la mamă.
Inculpatul a recunoscut, de asemenea, că în urma deselor discuţii tensionate cu tatăl său chiar a mai avut tentative de a-l lovi, care au culminat cu loviturile fatale pe care i le-a aplicat acestuia în ziua de 12 iunie 2011.
În aceeaşi declaraţie dată în faţa instanţei, inculpatul a confirmat etapele pe care le-a parcurs după uciderea tatălui său, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, arătând într-un final că regretă cele întâmplate şi că îşi menţine toate declaraţiile date până la acel moment procesual.
Asistat de apărător din oficiu, inculpatul a învederat instanţei că nu doreşte administrarea de probatorii pe situaţia de fapt, în afara celor administrate în faza de urmărire penală.
Din oficiu, instanţa de fond a dispus citarea şi introducerea în cauză în calitate de părţi civile a moştenitorilor legali ai victimei, aceştia fiind cele 2 fiice şi soţia supravieţuitoare. Acestea, deşi legal citate în cauză cu menţiunea dacă se constituie părţi civile, nu s-au prezentat niciodată.
Instanţa de fond a dispus, de asemenea, reaudierea martorilor menţionaţi în rechizitoriu respectiv, M.I., Ş.E.D. şi M.B.
Martorii audiaţi în cauză au făcut vorbire în principal despre implicarea inculpatului în comiterea faptei de omor deosebit de grav asupra tatălui său, în special vecina de locuinţă, Ş.E.D., confirmând că între tată şi fiu existau frecvente certuri şi chiar a auzit de multe ori pe inculpat proferând ameninţări cu moartea la adresa tatălui său. Această martoră a afirmat că îl cunoaşte pe inculpat de mult timp, că ştie că acesta are anumite probleme psihice, însă nu foarte grave şi că în general a avut un comportament destul de bun în comunitate. Martora a confirmat că în ziua respectivă, inculpatul a venit în locuinţa sa, că acesta a purtat o discuţie contradictorie cu tatăl său şi că ulterior, deşi nu a auzit în concret, s-a întâmplat tragicul eveniment.
Martorul M.B. a precizat că se afla în ambulanţa oprită în mijlocul drumului de inculpat în noaptea în care a avut loc omorul, că într-adevăr inculpatul a cerut să fie consiliat psihiatric şi că l-au transportat la Spitalul Orăşenesc Pucioasa.
Acelaşi martor a mai afirmat că la Spitalul din Pucioasa inculpatul nu a mărturisit nimic despre evenimentele legate de moartea tatălui său, ci doar a spus că intenţionează să meargă la Bucureşti pentru a-şi găsi un impresar care să-l promoveze în industria muzicală.
Martorul M.I., consătean cu inculpatul şi cu victima, a declarat că ştie despre neînţelegerile existente în familia inculpatului, de scandalurile dintre tată şi fiu, dar că niciodată nu a crezut că aceste certuri vor degenera de o asemenea manieră, că o vreme inculpatul era cunoscut ca o persoană destul de paşnică şi nu s-a comportat urât, în mod special cu acest martor sau cu alte persoane.
Procedând la verificarea succesivă a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului, pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a menţinut această măsură, apreciind că subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea ei şi că probele administrate, raportate la gravitatea deosebită a faptei comise, justifică o atare soluţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului în lumina întregului material probator administrat, coroborat cu declaraţiile inculpatului, instanţa de fond a constatat că, în mod corect şi legal, organele de cercetare penală au stabilit situaţia de fapt, aceasta fiind pe deplin concordantă cu activitatea infracţională efectiv desfăşurată de către inculpat.
A reţinut prima instanţă, că actele de violenţă deosebite comise de inculpat, îndreptate împotriva valorii sociale supreme - viaţa - atrag, în numele dreptului inviolabil la viaţă, la integritatea fizică, psihică şi materială a oricărei fiinţe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.
Într-adevăr, aplicarea unor multiple lovituri cu toporul, la nivelul gâtului părţii vătămate (tatăl inculpatului) menite să conducă la secţionarea capului de trunchi, executarea acestor lovituri cu deosebită forţă, inclusiv la nivelul solului unde s-au descoperit pe suprafaţa cimentată a curţii urme produse de tăişul armei, constituie infracţiunea de omor deosebit de grav, în modalitatea prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.
Din declaraţiile date de inculpat, cele în care într-un final recunoaşte comiterea faptei de omor asupra tatălui său biologic, coroborate perfect cu raportul medico-legal de necropsie, a reieşit că acesta a aplicat victimei numeroase lovituri, cu un obiect ascuţit de tip tăietor - despicător, posibil topor, cu o lamă foarte bine ascuţită şi lungimea activă de circa 7,5 cm, prima lovitură fiind la nivel fronto-parieto-temporal stâng, urmată de căderea victimei, iar celelalte lovituri fiind aplicate în succesiune rapidă, pe o suprafaţă mică.
De asemenea, raportul medico-legal de necropsie a concluzionat, fără putinţă de tăgadă, că între leziuni şi deces există legătură de cauzalitate directă necondiţionată. Intensitatea loviturilor aplicate şi rezultatul letal au confirmat intenţia directă de a ucide, exprimată de altfel de către inculpat cu ocazia deselor certuri şi scandaluri pe care le avea cu tatăl său, situaţii dovedite de martorii audiaţi în cauză (parte dintre ei vecini cu familia inculpatului şi care au auzit aceste ameninţări cu moartea proferate de inculpat la adresa victimei).
Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, astfel, dacă iniţial nu a mărturisit comiterea omorului, spunând că a ucis nişte găini în gospodărie (atunci când a fost întrebat de asistenţii medicali care îi acordau îngrijiri), ulterior, şi-a precizat poziţia şi a descris modul în care a acţionat şi a aplicat multiplele lovituri cu toporul, tatălui său.
În declaraţiile sale, inculpatul a susţinut la început că şi-a omorât tatăl motivat fiind de anumite gânduri şi credinţe că îndeplineşte o obligaţie divină, dar a revenit ulterior, destul de lucid, asupra acestor afirmaţii şi a mărturisit că a conştientizat fapta sa, că o regretă, descriind totodată şi activitatea sa după consumarea tragicului eveniment (anume, faptul că a intrat în casă, şi-a schimbat hainele, a luat nişte CD-uri şi a plecat fără a avea o direcţie precisă, pentru ca în final să oprească o ambulanţă pe drumul naţional şi să ceară consiliere medicală).
În opinia instanţei de fond, toate aceste acţiuni ale inculpatului nu au fost, însă, de natură a crea imaginea unei persoane grav bolnavă psihic, care ar fi comis omorul sub imperiul acestor afecţiuni mintale, ci din contră, ele au reliefat o persoană conştientă, puţin depresivă, însă cu reprezentarea consecinţelor faptelor sale.
Luându-se în considerare împrejurările în care s-a petrecut fapta, particularităţile psihice ale inculpatului şi raporturile conflictuale dintre părţi, s-a apreciat că, în momentul uciderii victimei, inculpatul nu s-a aflat într-o stare de mare surescitare nervoasă, aceste relaţii conflictuale fiind notorii şi nu reprezentau ceva neobişnuit, astfel încât incidentului care a avut loc între ei în ziua de 13 iunie 2011 nu i se poate recunoaşte justificări de natură medicală sau religioasă.
De altfel, din rapoartele de expertiză psihiatrică ale inculpatului, avizate conform legii, a rezultat că inculpatul nu a prezentat tulburări psihopatologice şi că fapta pentru care este cercetat a săvârşit-o cu discernământul integru.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de fond a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., apreciind că pedeapsa închisorii în maximul ei special prevăzut de norma incriminatoare este în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 C. pen., care prevăd că legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept.
Referitor la starea de arest preventiv în care s-a aflat inculpatul încă de la debutul procesului penal, prima instanţă, ţinând seama de probatoriul cauzei şi soluţia pronunţată, a considerat că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri şi că menţinerea ei, în condiţiile art. 350 C. proc. pen., este justificată, în raport cu prevederile legale invocate, coroborate cu cele ale art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un evident pericol pentru ordinea publică.
Cu toate acestea, instanţa de fond nu a putut omite în analiza actelor şi înscrisurilor de la dosar, a probelor administrate, faptul că, faţă de afecţiunile constatate medical şi raportat la îndrumările ce rezultă din concluziile expertizelor psihiatrice efectuate asupra inculpatului, se impune instituirea unei măsuri de siguranţă faţă de acesta, cea prevăzută în art. 113 C. pen. - obligarea la tratament medical - şi care să se poată executa pe perioada detenţiei, această măsură reprezentând o garanţie în plus pentru înlăturarea stării de pericol pe care o reprezintă inculpatul şi pentru preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte penale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), instanţa de fond a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii arestului preventiv, începând cu data de 05 iulie 2011 la zi.
În ceea ce priveşte interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza I, lit. a) şi lit. b) C. pen., instanţa a constatat că aceasta este o măsură necesară, ce urmăreşte un scop legitim şi apără interesul societăţii. Aşa fiind, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor sus-menţionate, începând cu rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
Sub aspect civil, s-a luat act că în cauză atât soţia supravieţuitoare, cât şi ceilalţi descendenţi ai victimei, nu s-au constituit părţi civile.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, în baza disp. art. 196 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea omisiunii vădite strecurată în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 151 din 07 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. 7817/120/2011, în sensul că „dispune restituirea obiectelor de îmbrăcăminte aflate în custodia instanţei şi aparţinând inculpatului N.V.C. către sora acestuia N.Ş.M., cu domiciliul în comuna Moţăieni, sat Cucuteni, judeţul Dâmboviţa, atrăgând atenţia acesteia că este obligată să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei".
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N.V.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în esenţă, redozarea pedepsei prin diminuarea cuantumului acesteia, ţinându-se seama şi de actele medicale existente din care rezultă problemele de sănătate ale inculpatului şi pentru care se impune şi aplicarea măsurii internării într-un institut medical.
Prin Decizia penală nr. 110 din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă detenţia preventivă a acestuia de la 05 iulie 2011 la zi.
A obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu pentru apărător din oficiu ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Infracţiunea comisă de inculpat rezultă, în mod neîndoielnic, din ansamblul probelor medico-legale, a celor testimoniale, procesele-verbale de constatare ca şi declaraţiile inculpatului, iar încadrarea juridică dată de instanţa de fond este corespunzătoare şi în cadru legal.
De asemenea, pe parcursul procesului s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a comis infracţiunea de omor cu discernământ, aşa cum s-a constatat prin expertiza medico-legală.
Gravitatea deosebită a faptei comisă de inculpat, printr-o violenţă ieşită din comun asupra tatălui său care în final a decedat, urmare a cruzimilor deosebite de care a dat dovadă inculpatul, au impus faţă de pericolul social deosebit de ridicat prezentat de acesta, aplicarea unei pedepse privative de libertate într-un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv şi sancţionator al pedepsei, avându-se în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen.
Soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică sub toate aspectele, Curtea de Apel a respins apelul declarat de inculpatul N.V.C., ca nefondat, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 110 din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs inculpatul N.V.C., apreciind soluţia dispusă de instanţa de control judiciar ca fiind netemeinică, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, raportat la starea de sănătate psihică a acestuia, la împrejurarea că nu are antecedente penale, că a recunoscut şi regretat fapta şi că o mare parte din vină în comiterea faptei o are şi tatăl său, în familie existând certuri şi neajunsuri materiale.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele de fond şi de apel au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat, în mod just, pedeapsa aplicată.
Astfel, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, instanţele au efectuat o corectă aplicare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont de gradul de pericol social concret, extrem de ridicat, al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei. De asemenea, deşi inculpatul nu are antecedente penale şi are anumite afecţiuni depresive, pentru care a urmat şi un tratament medical, nu poate beneficia de anumite scuze sau circumstanţe atenuante pentru comportamentul extrem de violent şi crud faţă de propriul său tată.
Ca urmare, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 25 de ani, cu reţinerea pedepsei complementare prevăzute de lege, pe o durată de 10 ani, apare ca fiind pe deplin justificată în cauză.
Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului N.V.C. a fost just individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de apel având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunii de omor deosebit de grav, reflectat de modul în care inculpatul a realizat fapta (prin aplicarea de multiple lovituri tatălui său, cu toporul, în zona gâtului, fapt ce a dus la secţionarea capului de trunchi), precum şi datele ce caracterizează persoana acestuia. Astfel, prin săvârşirea infracţiunii de omor, vădind lipsă de compasiune, de afecţiune pentru membrii apropiaţi ai familiei, lipsă de ataşament şi respect pentru valorile sociale legate de familie şi viaţă, inculpatul a dovedit un ridicat potenţial criminogen. Or, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepsei aplicate, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului (referitoare la starea sa de sănătate psihică şi la atitudinea de recunoaştere a faptei) nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-a produs, sub aspectul unei puternice repulsii a comunităţii faţă de un comportament dezumanizat faţă de valoarea socială supremă. De altfel, atitudinea sinceră şi cooperantă (prin recunoaşterea faptei) nu poate constitui decât o atitudine firească, de conştientizare a poziţiei sale procesuale, nefiind o „performanţă civică" ci o stare de normalitate, în contextul gravităţii extreme a infracţiunii comise de inculpat.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul N.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 10 iulie 2012, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 iulie 2011 la 16 octombrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 328/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3297/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
