ICCJ. Decizia nr. 328/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 328/2012
Dosar nr. 56579/3/2010
Şedinţa publică din 6 februarie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus:
- în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.G. din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnă pe inculpata A.N., la pedeapsa de 12 ani închisoare.
- în baza art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.
Constată că faptele din prezenta sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penala, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 2273 din 04 mai 2001 a CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE, sentinţa penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE, sentinţa penala nr. 456 din 14 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE sentinţa penala nr. 775/28JL2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE, sentinţa penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitiva prin neapelare la 18 iulie 2000 şi Sentinţa penală nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitiva prin Decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE, sunt concurente, pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, astfel:
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 145 din 01 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie: 6 ani închisoare, aplicata in baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicata in baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), 2 ani închisoare aplicată în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 248 C. pen., 2 ani închisoare, aplicata in baza art. 291 C. pen., 6 ani închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990.
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie: 9 ani închisoare, aplicată în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicata in baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an închisoare aplicată în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), si 2 ani închisoare aplicata în baza art. 25 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/ 1990.
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie: 10 ani închisoare aplicata inculpatei in baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an si 6 luni închisoare rămasa de executat (ca urmare a graţierii cu ½ conform art. 1 Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani aplicata in baza art. 288 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)), un an si 6 luni închisoare rămas de executat (urmare a graţierii cu Vi conform art. 1 din Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 2 ani închisoare graţiata integral aplicata in baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), 2 ani închisoare graţiata integral, aplicata in baza art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 2 ani închisoare graţiata integral, aplicata în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penala, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie: 9 ani si 6 luni închisoare, aplicată inculpatei în baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicată în baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), 3 ani închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen.
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., contopeşte pedeapsa de 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., aplicată prin prezenta cu pedepsele de 4 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicata prin sentinţa penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, cu un an si 6 luni închisoare aplicată în baza art. 26 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata prin sentinţa penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la 18 iulie 2000, cu pedepsele de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare şi 2 ani închisoare (aplicate prin sentinţa penală nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie), 9 ani închisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., 2 ani închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an închisoare si 2 ani închisoare (aplicate prin sentinţa penala nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie), 10 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., un an şi 6 luni închisoare şi un an si 6 luni închisoare (sentinţa penala nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitiva prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, 9 ani si 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare (sentinţa penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penala 2986 din 08 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie), urmând ca A.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe care o sporeşte cu 2 ani, în final urmând a executa pedeapsa de 14 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. Deduce perioada executată de la 05 iunie 1998 la 14 aprilie 1999 şi de la 10 noiembrie 1998 la 31 decembrie 2004.
Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 927/20 octombrie 2003 a Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul A.G. , la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Constată că fapta este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 775/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curii Supreme de Justiţie, sentinţa penală nr. 392/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi sentinţa penală nr. 499/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1051 din 11 noiembrie 2002.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, respectiv:
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 775/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală: 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. Pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), graţiată cu 1/2, 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), graţiată şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/90 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Graţiată pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 392 din 26 iunie 2000: 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 499 din 31 iulie 2000: 9 ani şi 6 luni pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi 3 ani pentru infracţiunea prevăzute de art. 291 C. pen., sporul de un an.
Contopeşte pedeapsa de 5 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele menţionate anterior, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe care o sporeşte cu 2 ani, în final 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Deduce perioada executată de la 4 decembrie 1998 la 21 martie 2007. Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 1051 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpata A.N. la plata sumei de 93.908,09 lei către B.C.R.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpata A.N. în solidar cu inculpatul A.G. la 106.972,60 lei către partea civilă SC S.C. SRL.
Obligă în solidar pe inculpaţii A.N. şi A.G. la plata către partea civilă lichidator judiciar SC R. SPRL, a sumei de 267.014,38 lei actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, inculpatul A.G. numai în limita sumei de 200.011,77 lei actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
În baza art. 163 C. proc. pen., ia măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, în limita sumei de 467895,07 în privinţa inculpatei A.N. şi 306984,37 lei pentru inculpatul A.G.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţi la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nr. 11064/P/2007 din data de 14 mai 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: A.N., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., şi art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen. şi inculpatul A.G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că în perioada noiembrie 1996 - mai 1997, inculpata A.N. a indus în eroare, cu prilejul încheierii contractului de credit nr. 524 din 5 decembrie 1996, actelor adiţionale nr. 1 din 19 iunie 1997, nr. 2 din 9 iulie 1997, contractului de credit nr. 663 din 16 mai 1997, contractelor de credit nr. 621 din 8 februarie 1997, 661 din 13 mai 1997 şi 664 din 22 mai 1997, B.I.R, sucursala Plevnei, de la care a obţinut în numele SC N.C. SRL respectiv SC C.C. SRL, pe care le administra, credite în valoare de 800.000.000 ROL pentru care a prezentat la bancă acte false (documente contabile, convenţii şi facturi de achiziţie marfa) şi drept garanţie terenuri care nu-i aparţineau (terenul de 5000 mp din corn. Snagov, jud. Ilfov) sau pe care le ipotecase anterior în favoarea altor bănci în vederea obţinerii de alte credite (în cazul actelor adiţionale-terenurile de 1835 m.p. şi 5000 m.p. iar la contractul nr. 664 din 22 mai 1997 - terenul de 6785 m.p.
Se reţine că, totodată, inculpata a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a B.C.R., sucursala Sector 4, cu prilejul încheierii contractului de credit nr. 35 din 1 aprilie 1997, acesta obţinând un împrumut în sumă de 330.000.000 ROL în numele SC G.T. SRL (pe care o administra), prezentând la bancă drept garanţie terenul în suprafaţă de 5.000 m.p. (situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov) ce fusese ipotecat anterior şi microbuzul marca I. ce fusese înstrăinat din data de 14 octombrie 1996. Se reţine că inculpata a semnat şi contractul de garanţie mobiliară la rubrica „debitori” în numele inculpatului A.G.
Se retine că, în perioada aprilie 1997 - iunie 1997, inculpata A.N. a înlesnit cu intenţie inducerea în eroare, fără vinovăţie, de către inculpatul M.T a B.I.R., sucursala Plevnei şi a B.C.R., sucursala Sector 4 cu ocazia acordării creditelor obţinute de la aceste bănci.
Se retine în fapt că, profitând de încrederea pe care o avea în ea numitul M.T., l-a determinat pe acesta să împrumute în numele SC T.P.C. SRL suma de 720.000.000 ROL, sumă ce a fost folosită de către inculpata A. ulterior în interes propriu, procurându-i acestuia documente contabile şi contracte de livrare marfa false şi prezentând la bancă drept garanţie un teren pe care îl vânduse fictiv pentru a nu figura grevat de sarcini şi care fusese anterior succesiv ipotecat (terenul de 5000 m.p. din corn. Snagov, jud. Ilfov).
În sarcina inculpatului A.G. s-a reţinut că la data de 01 aprilie 1997, în calitate de asociat unic şi administrator al SC G.T. SRL a indus în eroare cu prilejul încheierii contractului de credit nr. 35, B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obţinut un împrumut în sumă de 330.000.000 ROL, pentru care a garantat cu un microbuz marca I. ce fusese înstrăinat anterior şi beneficiind de garanţia pe un teren în suprafaţă de 5.000 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov (despre care cunoştea că fusese ipotecat anterior şi vândut în mod fictiv în numele altor persoane pentru a nu figura grevat de sarcini).
Se retine că, în perioada noiembrie 1996 - mai 1997, inculpatul a înlesnit inducerea în eroare de către inculpata A.N. a B.I.R., sucursala Plevnei (aceasta obţinând în numele SC C.C. SRL şi SC N.C. SRL pe care le administra, mai multe credite în valoare de 800.000.000 ROL), prezentând drept garanţie terenul în suprafaţă de 5.000 m.p. (situat în corn. Snagov, jud. Ilfov precum şi facilitând prezentarea drept garanţie a terenului în suprafaţă de 6785 m.p. (situat în intravilanul corn. Gruiu, sat Siliştea Snagovului, jud. Ilfov), despre care cunoştea că fuseseră ipotecat anterior în favoarea altei bănci (înstrăinându-l fictiv pentru a figura „liber de sarcini”).
Această situaţie de fapt a fost reţinută în baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: plângerile reprezentanţilor părţilor civile: B.I.R., sucursala Plevnei , B.C.R., sucursala Plevnei; cerere de credit nr. 3921 din 19 noiembrie 1996 ; cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997 ; cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997 ; contractul de împrumut bancar nr. 621 ; contract de împrumut bancar nr. 524 ; contractul de împrumut nr. 664 ; contractul de credit nr. 661 ; contract de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996 ; contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997 , contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178 ; acte adiţionale la contractul de credit nr. 524: nr. l din 19 iunie 1997 , nr. 2 din 09 iulie 1997 ; contractul de împrumut nr. 663 ; facturi fiscale, convenţii de achiziţie ţuică şi produse agricole, contracte de închiriere, prestări servicii şi vânzare ; contract de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997 ; ordine de plată ; declaraţiile martorului C.A. ; declaraţiile martorului B.C.M.N. ; declaraţiile martorului T.B.M.; cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997 ; declaraţiile martorul B.I.; contract de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997 ; contract de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997 ; contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997 ; contract de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997 ; contractul de credit nr. 661 ; contractul de împrumut nr. 664 ; contractul de credit nr. 621 ; contract de vânzare-cumpărare nr. 2649 ; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997 ; contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1185 din 30 iunie 1997 ; contractul de ipotecă nr. 3919 din 10 iulie 1996 ; declaraţiile învinuitului G.E. ; declaraţiile învinuitului M.A. ; declaraţiile învinuitului A.N. , declaraţiile învinuitului A.G. ; raportarea semestrială SC C.C. SRL, înregistrată la administraţia financiară a sectorului 4 sub nr. 616725 din 31 iulie 1996; adresa A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996 ; adresele nr. 104 din 25 septembrie 1998 şi nr. 111 din 02 octombrie 1998 ale B.P.I. din cadrul Judecătoriei Buftea raport de expertiză nr. 150284 din 19 ianuarie 1999 şi nr. 182254 din 08 februarie 1999 ; raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 256.026 din 10 aprilie 2007; cerere de credit; contract de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997; contract de garanţie nr. 1391 din 01 aprilie 1997; contract de garanţie imobiliară nr. 1394 din 01 aprilie 1997; contract de ipotecă nr. 1393 din 01 aprilie 1997; contract de garanţie nr. 1392/0104.1997; adresa A.F.S. 4 Bucureşti nr. 56061 din 16 aprilie 1998; ordine de plată; declaraţiile martorei I.L.; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 09 decembrie 1996; contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2836 din 29 mai 1997; contract de ipotecă nr. 2837 din 29 mai 1997; declaraţiile martorului C.C.; declaraţiile învinuitului A.G.; declaraţiile învinuitului A.N.; contract de ipotecă nr. 7474 din 04 decembrie 1996, declaraţiile martorilor L.G. şi L.M.; declaraţiile martorului B.N.; raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 2555.955 din 24 martie; cererea de credit nr. 6032 ; contract de împrumut 656 din 25 aprilie 1997 ; contract de ipotecă nr. 1621 din 23 aprilie 1997 ; contract de ipotecă nr. 1622 din 03 aprilie 1997 ; contract de ipotecă nr. 1620 din 23 aprilie 1997 ; contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997 ; cererea de credit nr. 6216 din 12 mai 1997 ; contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997 ; convenţii de achiziţie şi livrare marfa ; adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998 , contact de asociere nr. 7060 din 12 februarie 1996 ; contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997 ; ordine de plată ; cererea de credit nr. 10384 din 06 iunie 1997 ; contract de credit nr. 66 ; contract de ipotecă ; contract de ipotecă ; contract de ipotecă ; constatare tenico-ştiinţifică, raportul nr. 256028 din 13 martie 2007 , declaraţiile învinuitului M.T. ; declaraţiile învinuitului G.E. ; declaraţiile martorului M.A. a declarat ; declaraţiile învinuitului A.N.; adresa nr. 2503 din 25 iunie 1998 a Primăriei Comunei Snagov ; fişa postului ; declaraţiile învinuitului I.L. ; declaraţiile învinuitului G.P .
Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la data de 19 iulie 2008.
În cursul cercetării judecătoreşti efectuate de această instanţă, inculpata A.N. nu a dorit să dea declaraţie.
A fost audiat inculpatul A.G.
Au fost audiaţi martorii C.A., B.I., B.C.M.N. La data de 12 octombrie 2008 instanţa a constatat imposibilitatea audierii martorului T.B.M., plecat din ţară. A fost administrată proba cu înscrisuri. Au fost introduşi în cauză lichidatorii judiciari ai părţilor civile.
După finalizarea cercetării judecătoreşti, prin sentinţa penală nr. 2169 din 01 noiembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatei A.N., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul a menţinut în baza art. 42 alin. (2) C. proc. pen., toate măsurile luate şi probele administrate de prima instanţă.
Analizând materialul probator existent Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul anilor 1996 - 1997, inculpata A.N. a adoptat, conceput şi pus în aplicare decizia de a obţine sume importante de bani prin încheierea de contracte de credit cu mai multe instituţii bancare, credite pe care Ie-a garantat ipotecar cu imobile pe care anterior Ie-a înstrăinat fictiv, pentru a evita executarea garanţiei.
Inculpata a acţionat în numele societăţilor comerciale pe care le administra personal sau prin membri ai familiei, scopul împrumuturilor solicitate fiind desfăşurarea activităţii comerciale a acestor firme.
1. În calitate de asociat unic şi administrator al SC N.C. SRL inculpata A.N. a obţinut în perioada noiembrie - decembrie 1996 un credit de o valoare totală de 80.000 lei (800.000.000 rol), de la B.I.R. SA, sucursala Plevnei Bucureşti, în următoarea modalitate:
Inculpata a formulat în numele acestei societăţi o cerere de acordare de credit înregistrată la B.I.R., sucursala Plevnei, sub numărul 3921 şi 19 noiembrie 1996, scopul acordării creditului fiind aprovizionarea cu marfă.
La data de 05 decembrie 1996 a fost încheiat contractul de împrumut nr. 524 prin care B.I.R., sucursala Plevnei, a acordat societăţii administrate de inculpata A.N. un credit în suma de 200.000.000 ROL, cu o dobândă de 60 % pe an.
Pentru încheierea acestui contract de creditare a fost necesară constituirea unei garanţii, inculpata în calitate de administrator al societăţii garantând creditul cu un imobil şi teren în suprafaţă de 1835 m.p., situat în localitatea Snagov, jud. Ilfov, proprietatea comună a inculpatei şi soţului său, inculpatul A.G., şi terenul în suprafaţă de 5000 m.p., situat în corn. Snagov, jud. Ilfov, de asemenea, proprietate comună.
Intenţia inculpatei de a induce în eroare instituţia bancară în scopul obţinerii de foloase necuvenite rezultă în mod evident din modalitatea în care inculpata a dispus ulterior de terenul în cauză.
Mai exact, ulterior constituirii garanţiei imobiliare, terenul şi imobilul în suprafaţă de 1835 m.p. a fost apoi ipotecat de inculpaţii A.N. şi G. în favoarea B., sucursala World Trade Center, prin contractul de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996, la încheierea contractului fiind declarat „liber de sarcini”, iar terenul în suprafaţă de 5000 m.p., a fost similar ipotecat la data de 11 decembrie 1996 în favoarea B., sucursala World Trade Center, prin contractul de ipotecă nr. 7474 din 11 decembrie 1996 , declarat de asemenea „liber de sarcini”.
Terenul de 5000 m.p. a fost ulterior vândut de către cei doi inculpaţi lui M.A.A., la data de 13 iunie 1997, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178. Intenţia inculpaţilor a fost aceea de a folosi aceleaşi terenuri, ca şi garanţii, în scopul încheierii altor contracte de credit, în favoarea altor societăţi.
Inculpata a ascuns reprezentanţilor B.I.R. aceste acte de dispoziţie asupra terenurilor în cauză, astfel obţinând încheierea unor acte adiţionale la contractul de credit iniţial.
La contractul de credit iniţial au fost încheiate astfel două acte adiţionale din 19 iunie 1997 şi 09 iulie 1997, prin care se prelungea termenul de rambursare al creditului, până la data de 16 octombrie 1997, cu o majorare a dobânzii, actele adiţionale având în vedere garanţiile instituite iniţial, deşi terenurile fuseseră grevate, respectiv înstrăinate de cei doi inculpaţi.
La data de 14 mai 1997, inculpata A.N. a formulat o nouă cerere de credit, înregistrată sub numărul 6249, prin care solicita acordarea unui alt credit de comerţ, în valoare de 20.000 lei pe termen de trei luni, în condiţiile în care creditul anterior nu fusese restituit.
La data de 06 mai 1997 este încheiat contractul de împrumut nr. 663 prin care creditul iniţial se suplimentează cu o a treia tranşă, în sumă de 20.000 lei. Pentru obţinerea acestui credit inculpata a depus facturi fiscale, convenţii de achiziţie ţuică şi produse agricole, contracte de închiriere şi prestări servicii fictive.
Acest împrumut a fost garantat cu un imobil şi teren în suprafaţă de 2500 m.p., situat în loc. Gruiu sat Siliştea Snagovului, proprietatea martorilor B.I. şi B.M., conform contractului de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997.
Pentru a evita o urmărire civilă ulterioară, inculpata a deschis mai multe conturi personale, pe numele angajaţilor sau cunoştinţelor sale, martorii C.A., B.C.M.N., în care inculpata a virat sumele obţinute în baza contractelor de credit, la dispoziţia inculpatei martorii ridicând din conturile personale aceste sume şi remiţându-le direct, în numerar, inculpatei.
Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt în baza înscrisurilor existenţe menţionate mai sus, a documentelor contabile, ordine de plată, prin care inculpata a virat sumele de bani către aceşti martori, şi declaraţiile martorilor C. A., B.C.M.N. şi B.I.
Tribunalul a reţinut că martorul B.I. a relatat în cursul urmăririi penale că a semnat contractul de ipotecă privitor la casa şi terenul în suprafaţă de 2500 m.p., situat în loc. Gruiu sat Siliştea Snagovului, prin care garanta împrumutul acordat de B.I.R., sucursala Plevnei, la insistenţele inculpaţilor, care i-au promis că ipoteca va fi ridicată într-o lună de zile, primind în schimb suma de 500 lei. Martorul a menţinut aceste declaraţii şi cu ocazia audierii în faza cercetării judecătoreşti.
Tribunalul a avut în vedere şi declaraţiile martorilor B.C. şi C.A., însă a avut în vedere declaraţiile detaliate date în cursul urmăririi penale, apreciind că poziţia evazivă a celor doi martori în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost sinceră, neexistând nici o altă raţiune pentru revenirea lor asupra declaraţiilor iniţiale în afara faptului că cei doi martori împărtăşesc temerea că ar putea fi traşi la răspundere penală pentru ajutorul dat inculpaţilor.
A reţinut astfel, că declaraţiile martorilor susţin învinuirea, şi a avut în vedere faptul că martorul C.A. a relatat că în perioada ianuarie 1996 - iunie 1997, în care a lucrat ca şofer la SC N. SRL, inculpata A.N. i-a solicitat deschiderea unui cont personal, sens în care i-a adus un formular bancar, în care urmau să fie virate de către aceasta sume de bani pe care să le ridice ulterior. Martorul şi-a deschis două conturi unul la B.I.R. şi altul la B.C.R., filiala sector 4, conturi în care i-au fost virate sume de peste 160.000.000 ROL pe care i Ie-a predat inculpatei.
Martorul, a cărui semnătură figurează pe unul din contractele depuse la B.I.R. de inculpată pentru a obţine a doua tranşă, de 20.000 lei, respectiv contractul de cumpărare vânzare ţuică, a negat faptul că ar fi semnat o atare convenţie. Este de altfel ilogic ca martorul să fi încheiat în mod real acest contract în condiţiile în care, fiind angajat ca şofer al inculpatei, nu avea potenţa financiară pentru a încheia astfel de contracte.
S-a reţinut că şi martorul B.C. a confirmat faptul că inculpata i-a solicitat să deschidă la B.I.R., sucursala Plevnei, un cont personal unde urma să-i fie virate sume de bani pe care să i le predea acesteia în vederea achitării creditului luat de la B. şi ridicării ipotecii constituite. Martorul a urmat această solicitare şi a deschis astfel un cont personal de unde, în data de 05 decembrie 1996, a ridicat, la solicitarea inculpatei care I-a şi însoţit la bancă, suma de 35.000.000. ROL, pe care i-a dat respectivei imediat ce i-a ridicat. Şi acest martor a precizat faptul că nu a livrat către societatea sus-menţionată nici un fel de produse şi nu cunoaşte provenienţa acestor sume.
Lipsa oricărei activităţi comerciale a firmei administrate de inculpată şi beneficiară a acestor contracte de credit este confirmată şi de declaraţiile martorului T.B.M. care a declarat în cursul urmăririi penale că a încheiat în cu SC N.C. SRL un contract de prestări servicii ce avea ca obiect executarea de către această din urmă societate de transporturi turistice cu două microbuze I., contract ce nu s-a derulat întrucât prestatorul de servicii nu a pus ia dispoziţie cele două microbuze.
Situaţia de fapt este confirmată şi de declaraţiile de recunoaştere detaliate date de inculpata A.N. în cursul urmăririi penale, ce vor fi reţinute conform art. 69 C. proc. pen.
Inculpatul A.G. a recunoscut în cursul urmăririi penale împrejurarea că a dispus de terenurile constituite ca şi garanţii, prin reipotecarea lor contrar normelor legale şi înstrăinarea lor, în cursul cercetării judecătoreşti arătând că în opinia sa toate contractele încheiate cu băncile sunt legale.
2. Tribunalul a constatat că la începutul anului 1997, inculpata A.N. a instigat pe numitul M.A., fratele său, să inducă în eroare (fără intenţie frauduloasă din partea acestuia) pe reprezentanţii aceleiaşi societăţi bancare, în vederea obţinerii unui alt împrumut, în cuantum total de 40.000 lei, ce a fost folosit şi de această dată de inculpată în interes personal. În aceleaşi împrejurări inculpata a acţionat cu intenţie în vederea inducerii în eroare a reprezentanţilor băncii, în acelaşi scop.
De această dată a fost folosită o altă societate comercială, SC C.C. SRL, asociaţi la aceasta fiind inculpata A.N. şi fratele său, M.A. Prin contracte de credit succesive a fost obţinută suma de 40.000 lei.
Tribunalul a reţinut că, la data de 03 februarie 1997, inculpata A.N. a solicitat acordarea unui credit la B.I.R., sucursala Plevnei, prin cererea de credit înregistrată sub nr. 4782 din 03 februarie 1997 , pe termen de trei luni, în sumă de 16.000 ROL, pentru aprovizionarea cu marfa a SC C.C. SRL.
La data de 08 februarie 1997 a fost încheiat contractul de credit nr. 621 prin care banca a acordat SC C.C. SRL suma solicitată.
S-a constituit garanţie ipotecară, cu terenul situat în intravilanul comunei Gruiu, sat Siliştea Snagovului, jud. Ilfov, în suprafaţă de 2640 m.p., proprietatea comună a inculpaţilor A.N. şi G., fiind încheiat contractul de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997 şi cu imobilul compus din patru camere şi teren în suprafaţă de 392 m.p., situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, proprietatea numitului M.N., fiind încheiat contractul de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997 .
Prin contracte de credit succesive, nr. 661 din 13 mai 1997 şi 664 din 22 mai 1997 creditul a fost suplimentat cu sumele de 11.000 şi respectiv 13.000 lei. Pentru primul credit a fost constituită garanţie ipotecară, imobilul proprietatea numitului M.N. (contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997 , iar pentru cel de-al doilea a fost încheiat un nou contract de ipotecă, constând în teren în suprafaţă de 6785 m.p. din suprafaţa totală de 11800 m.p., situat în corn. Gruiu, Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitei G.E., conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997 .
În aceeaşi modalitate sumele obţinute de inculpată cu titlul de credit au fost virate cu ordine de plată în alte conturi (aparţinând societăţii SC G.T. administrată de soţul său, SC N. şi conturi personale ale numitei G.E.), de unde au fost ridicate şi folosite în interes personal de inculpată.
Tribunalul a reţinut că terenul Gruiu, sat. Siliştea Snagovului, jud. Ilfov, aparţinuse anterior inculpaţilor A.N. şi G. şi a fost vândut de aceştia, în mod fictiv, numitei G.E., după ce fusese ipotecat pentru garantarea unui împrumut către B.I.R. dar şi pentru B., aspecte ce au fost expuse la primul punct al situaţiei de fapt.
Pentru obţinerea acestor credite, inculpata a folosit acte şi documente contabile (contracte de furnizare marfă, bilanţ contabil, etc.) întocmite în fals.
Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt în temeiul următoarelor mijloace de probă: contractele de credit şi garanţie încheiate cu banca, cu privire la care rapoartele de expertiză efectuate în cauză (150284 din 19 ianuarie 1999, 182254 din 08 februarie 1999, 256.026 din 10 aprilie 2007), au concluzionat că au fost semnate la rubricile debitor, împrumutat, de inculpata A.N., declaraţiile numitei G.E., audiată în calitate de învinuită, care recunoaşte că contractul de vânzare - cumpărare având ca obiect terenul menţionat mai sus a fost fictiv, şi nu a plătit niciodată preţul pentru acest teren, şi declaraţiile inculpatei A.N. date în cursul urmăririi penale, care a recunoscut în întregime situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută.
Caracterul fals al contractelor de vânzare - cumpărare şi alte acte folosite de inculpată pentru obţinerea creditelor este confirmat atât declaraţiile acesteia cât şi de relatările numitei G.E. care a precizat faptul că a întocmit în fals convenţia nr. 6306 din 16 mai 1997 care atesta faptul că a vândut SC N.C. SRL produse agricole în sumă de 50.000.000 rol pentru a justifica ridicarea acestei sume de la bancă, sumă ce i-a fost virată, de către inculpata A.N., fără ca această vânzare să fie reală, dar şi că a completat balanţa de verificare pe luna iunie 1996 pentru SC C.C. SRL după o ciorna primită de la inculpată şi la ordinul acesteia.
Caracterul fals al bilanţurilor contabile folosite de inculpată reiese din adresele A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996 şi 56061 din 16 aprilie 1998 din care rezultă că raportarea trimestrială depusă de inculpată în numele SC C. SRL aparţinea în realitate SC N.C. SRL, şi că bilanţul depus de inculpată pentru SC C.C. SRL pentru perioada 1995 - 1998 nu există în realitate, această societate depunând bilanţ numai pe anul 1995.
Intenţia frauduloasă a inculpatei rezultă, a mai reţinut Tribunalul, din modalitatea de constituire a garanţiei asupra terenului situat în corn. Gruiu, sat. Siliştea Snagovului, jud. Ilfov, ce a fost vândut fictiv de inculpată şi soţul său pentru a constitui garanţie la creditele obţinute de inculpată de la B.I.R., în cuantum de 40.000 lei, dar şi din modalitatea în care şi terenul aparţinând numitului M.N. şi constituit de două ori garanţie pentru aceste împrumuturi a fost vândut fictiv inculpatei G.E., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997, acest teren fiind constituit ulterior garanţie în favoarea B.C.R., filiala Sector 4 pentru un alt împrumut în sumă de 390.000.000 lei acordat de B.C.R., sucursala Sector 4, conform contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. I 185 din 30 iunie 1997.
3. O a doua instituţie bancară prejudiciată a fost B.C.R. , activitatea ilicită fiind desfăşurată de inculpatul A.G. cu sprijinul soţiei sale, inculpata A.N. împrumutul obţinut a fost în sumă de 33.000 lei.
Inculpatul A.G. a solicitat acest contract de credit în calitate de administrator al SC G.T. SRL, societate înfiinţată în anul 1994.
Urmare a cererii de credit înregistrată sub numărul 6727, la data de 01 aprilie 1997 a fost încheiat contractul de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997 prin care B.C.R., filiala Sector 4, acorda SC G.T.I.E. SRL un credit în sumă de 33.000 lei pe termen de un an.
Contractul a fost garantat cu garanţie ipotecară, constituită asupra următoarelor imobile: apartament cu trei camere situat în Bucureşti, str. Frumuşani, proprietatea martorilor M.A. şi M.D., apartament cu două camere situat în Bucureşti, proprietatea martorilor V.M. şi V.Şt., dar şi terenul în suprafaţă de 3.958 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, proprietatea inculpaţilor A.G. şi N., terenul în suprafaţă de 5000 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, proprietatea martorilor L.G. şi L.M. şi autobuzul marca I. proprietatea SC G.T.I.E. SRL.
Inculpatul nu a respectat scopul comercial al creditului acordat (aprovizionarea cu marfă) ci a folosit în interes personal sumele obţinute, creditele nefiind restituite băncii.
În aceeaşi modalitate, sumele virate de banca creditoare au fost virate în conturile altor societăţi sau persoane fizice, care le-au remis inculpatului în numerar, după retragere. Sumele au fost virate astfel către SC T.P.C. SRL administrată de numitul M.T., sau către numiţii G.E., C.A., O.V. şi M.A. Aceste conturi au fost deschise la indicaţiile inculpatei A.N., care era cea care şi primea sumele ridicate în numerar de aceste persoane.
Inculpatul A.G. a invocat cu ocazia încheierii contractului de garanţie asupra autoutilitarei I. faptul că actele maşinii se află asupra şoferului care este în cursă, reuşind să ascundă faptul că la data încheierii contractului de garanţie deja autoutilitara nu se mai afla în proprietatea SC G.T., la data de 14 octombrie 1996 fiind înstrăinat către SC V.T. SRL din Bucureşti, în schimbul sumei de 85.000.000 ROL, deşi anterior acelaşi autoturism fusese folosit pentru a garanta alte împrumuturi.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 5000 m.p. situat în corn. Gruiu, jud. Ilfov, ce apărea aparent ca fiind proprietatea numiţilor L.G. şi L.M., acest teren mai fusese ipotecat anterior tot în favoarea inculpaţilor, dar de către numiţii M.D. şi M.A., pentru a garanta un credit acordat inculpaţilor de B., şi la iniţiativa inculpatei A., pentru a creanţa aparenţa de legalitate în scopul constituirii unei noi garanţii, soţii M. au fost de acord să vândă imobilul către soţii L., preţul vânzării fiind real dar fiind achitat în realitate de inculpata A.N., aspect confirmat atât de inculpată cât şi de celelalte patru persoane implicate în tranzacţie.
Mai mult chiar, terenul respectiv a fost înstrăinat ulterior de către soţii L., fără acordul băncii, numitului B.N., care la rândul său a ipotecat acest teren în favoarea B.I.R., sucursala Plevnei, fapte pentru care vânzătorii au fost cercetaţi penal.
Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt în baza înscrisurilor existente, contracte de credit, de garanţie, ordine de plată prin care s-a făcut transferul sumelor de bani către alte persoane, dar şi în baza declaraţiilor inculpatei A.N. care a recunoscut în detaliu şi această situaţie de fapt.
Inculpatul A.G. a susţinut că toate contractele de credit şi garanţie încheiate cu B.C.R. au avut caracter legal, poziţie menţinută şi în faza cercetării judecătoreşti.
Inculpatul a recunoscut însă că a virat suma obţinută în urma creditului către numitul M.T., administrator al SC T.P.C., cu titlul de avans marfă deşi în realitate nu achiziţionase vreo cantitate de marfă de la această societate comercială, iar numitul M. i-a remis în numerar suma respectivă. Inculpatul a recunoscut că semnăturile aflate pe contractele de credit îi aparţin, fapt confirmat şi de rapoartele de constatare efectuate în cursul urmăririi penale.
4. În cursul lunii iunie 1996, inculpata A.N. a solicitat numitului M.T. să obţină în mod similar un alt credit, de la aceeaşi societate bancară, B.C.R., sprijinind efectiv pe acesta în obţinerea frauduloasă a creditului şi beneficiind în totalitate de sumele astfel obţinute.
Tribunalul a reţinut că în calitate de administrator al SC T.P.C. SRL şi la solicitarea inculpatei A.N., numitul M.T. a solicitat şi obţinut de la B.I.R., sucursala Plevnei şi B.C.R., sucursala Sector 4 Bucureşti, două credite în valoare de câte 36.000 lei, sume pe care Ie-a remis în întregime inculpatei A.N. Obţinerea creditelor s-a realizat după următoarea procedură: După ce a depus cererea de credit nr. 6032 la B.I.R., filiala Plevnei, în numele SC T.P.C. SRL, numitului M.T. i s-a aprobat, la data de 25 aprilie 1997, un credit de comerţ în cuantum de 16.000 lei.
Împrumut a fost garantat cu mai multe imobile, respectiv: apartamentul cu trei camere situat în Bucureşti, str. Izvorul Crişului, aparţinând numitei V.E., apartamentul cu patru camere situat în Bucureşti, str. Izvorul Rece, proprietatea numitului D.G. , apartamentul cu două camere situat în Bucureşti, str. Soldat Barbu Nicolae, proprietatea numitei T.I. ; teren în suprafaţă de 6.400 m.p. situat în corn. Gruiu sat Siliştea Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitului B.N . Ultimul teren a fost, aşa cum s-a reţinut anterior, vândut succesiv de la numiţii M.D. şi M.A. către familia L. (preţul fiind plătit în realitate de către inculpata A.), de la cei din urmă trecând în mod fictiv în patrimoniul numitului B.N.
La data de 12 mai 1997 numitul M.T. a solicitat suplimentarea împrumutului, prin cererea nr. 6216 din 12 mai 1997 şi la data de 14 mai 1997 a fost încheiat contractul de împrumut nr. 662 prin care B.I.R., sucursala Plevnei, a majorat împrumutul iniţial cu 20.000 lei pe termen de trei luni.
Au fost folosite aceleaşi garanţii, suplimentate însă prin apartamentul cu trei camere situat în Bucureşti, str. Vatra Dornei, proprietatea numitei G.E., contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997.
Pentru a obţine aceste credite numitul M.T. a depus acte false, respectiv mai multe convenţii de achiziţie şi livrare marfa completate în fals de numita G.E. la indicaţia inculpatei A.N., şi ştampilate cu ştampila SC T.P.C. SRL, şi alte documente contabile falsificate (bilanţ contabil, balanţă de verificare). Caracterul fals al acestor acte rezultă în primul rând din relaţiile A.F., şi adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998 din care rezultă că SC T.P.C. SRL nu a depus bilanţul contabil pe anii 1996 şi 1997, iar bilanţul contabil nr. 958324 din 21 aprilie 1997 (depus la bancă de SC T.P.C. SRL) aparţine SC G.T. SRL
Sumele obţinute astfel au fost remise inculpatei A.N., prin aceeaşi metodă, sumele au fost virate prin ordine de plată în conturile SC C. SRL, şi ale numiţilor M.A. şi G.E., astfel cum rezultă din ordinele de plată aflate la dosar, care le-au remis în numerar către inculpata A.N.
La data de 06 iunie 2007 s-a solicitat de acelaşi M.T. de această dată către B.C.R., sucursala sector 4, un alt împrumut comercial, cerere ce a fost aprobată, fiind încheiat contractul de credit nr. 66 din 16 iunie 1997 prin care a fost acordat împrumutul de 36.000 lei.
La încheierea acestui contract numitul M.T. a prezentat aceleaşi acte întocmite în fals ce fuseseră depuse şi reprezentanţilor B.I.R.
Acest din urmă credit a fost garantat cu mai multe imobile, respectiv un apartament cu două camere situat în Bucureşti, Şos. Pantelimon, proprietatea numitelor N.E. şi N.M., teren intravilan în suprafaţă de 5.000 m.p., situat în corn. Snagov, jud. Ilfov, proprietatea numitului M.A. ; teren în suprafaţă de 2600 m.p. situat în corn. Gruiu, sat Siliştea Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitului M.A. (contractul de vânzare cumpărare nr. 1546 din 16 iunie 1998) imobil compus din teren în suprafaţă de 965 m.p. şi construcţie cu şase camere situat în corn. Gruiu, sat. Siliştea Snagovului, jud. Ilfov, proprietatea numitului C.I .
Sumele împrumutate au fost virate în conturile SC P.C. SRL, SC C.V. SRL şi SC L.U. SRL de unde au fost preluate de inculpata A.N.
Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile date în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit de numitul M.T., ce se coroborează cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatei A.N. Audiat în această calitate, numitul M.A., fratele inculpatei, a arătat că a cumpărat două terenuri la indicaţiile inculpatei, fără a plăti vreun preţ, terenuri ce au fost ipotecate imediat în scopul obţinerii unor credite comerciale.
Tribunalul a reţinut că modalitatea de obţinere a creditelor de mai sus, şi remiterea sumelor către inculpata A.N., folosirea cu titlu de garanţie a unor terenuri vândute succesiv la indicaţia şi iniţiativa acesteia, relevă în mod clar contribuţia efectivă a inculpatei, la obţinerea creditelor menţionate anterior.
Sub aspectul încadrării juridice, tribunalul a reţinut că fapta inculpatei A.N. care, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 1996 - iunie 1997 a indus în eroare B.I.R., sucursala Plevnei, în scopul obţinerii de contracte de credit în numele SC N.C. SRL şi SC C.C. SRL, a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a reprezentanţilor B.C.R., sucursala Sector 4, în scopul obţinerii unui contract de împrumut în numele SC G.T. SRL, şi a ajutat pe numitul M.T. să inducă în eroare pe reprezentanţii B.I.R., sucursala Plevnei, şi a B.C.R., sucursala Sector 4, în vederea obţinerii unor împrumuturi în numele SC T.P.C. SRL, prezentând sau înmânând autorilor acte falsificate şi vânzând sau ipotecând succesiv imobile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Tribunalul a reţinut unicitatea rezoluţiei infracţionale, având în vedere tipologia comună tuturor actelor materiale, intervalele reduse de timp dintre actele materiale, condiţii în care este evident că inculpata a acţionat în baza unui plan infracţional unic, fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A constatat că sunt incidente dispoziţiile consecinţelor deosebit de grave, fapta încadrându-se în dispoziţiile alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), pentru următoarele motive: inculpata este în culpă pentru prejudiciile provocate B.I.R. şi B.C.R. prin acordarea creditelor către SC N.P. C., SC C.C. SRL, şi SC T.P.C. SRL.
La data de 13 martie 1998, B.I.R. a formulat plângere penală şi s-a constituit parte civilă în ceea ce priveşte creditul acordat SC C.C. SRL cu suma de 667. 624. 781 rol şi faţă de creditul acordat SC N.C. SRL cu suma de 574.882.422 rol. Ulterior, partea civilă a indicat o valoare a prejudiciului mai mare, ca urmare a acumulării dobânzilor.
La data de 11 august 1998, B.C.R. a formulat plângere şi s-a constituit parte civilă, în ceea ce priveşte creditul acordat SC T.P.C. SRL, cu suma de 587.230.000 rol.
La data de 18 noiembrie 1998, B.I.R. a formulat plângere şi s-a constituit parte civilă pentru creditul acordat SC T.P.C. SRL cu suma de 776.865.285 rol.
La data de 02 iunie 1998, B.C.R. a formulat plângere şi s-a constituit parte civilă în ceea ce priveşte creditul acordat SC G.T. cu suma de 545.712.203 rol.
Tribunalul a constatat că suma rezultată în urma cumulului prejudiciilor constatate de părţile vătămate la data formulării plângerilor penale depăşeşte suma de 200.000.000 rol (sau 20.000 lei), aflându-ne în prezenţa consecinţelor deosebit de grave în sensul art. 146 C. pen. Tribunalul a reţinut, pentru a stabili încadrarea juridică, nu sumele menţionate cu titlu de credit în contractele încheiate cu părţile civile ci sumele cu care acestea s-au constituit părţi civile şi care reprezintă prejudiciul constatat la data formulării plângerilor penale, având în vedere următoarele considerente: dispoziţiile art. 146 C. pen., fac vorbire despre cauzarea unui prejudiciu, ori sumele de bani ridicate efectiv de inculpată din liniile de credit deschise ca urmare a inducerii în eroare a instituţiilor bancare reprezintă folosul necuvenit şi nu prejudiciul cauzat. Cele două sintagme au în opinia Tribunalului în mod evident un sens distinct, folosul necuvenit reprezentând spre exemplu sumele de bani de care inculpatul a beneficiat în mod direct, în timp ce prejudiciul este urmarea faptei reflectată în patrimoniul persoanei vătămate. Spre exemplu, în cazul unei infracţiuni de furt folosul obţinut de autor prin vânzarea bunului (de regulă un preţ mai mic decât cel al pieţei) este distinct de prejudiciul suferit de partea vătămată, prejudiciu ce constă în valoarea de înlocuire a bunului sustras, care de regulă este mult mai mare decât folosul obţinut de autor.
Definirea noţiunii de prejudiciu se face unitar în doctrină prin referire la damnum emergens şi lucrum cesans, iar inculpatul este ţinut să răspundă de prejudiciul previzibil.
Tribunalul a apreciat că în cazul instituţiilor bancare dobânzile contractuale intră în noţiunea de damnum emergens întrucât intră în noţiunea de preţ al contractului de credit, contractele de credit nefiind încheiate în scopul ajutorării beneficiarilor ci în scopul obţinerii unui venit sau beneficiu, ce constau în dobânda contractuală. În lipsa acestui beneficiu, însăşi existenţa instituţiei de credit este periclitată. Mai mult, are în vedere că aceste credite au fost acordate pe perioade de minim 3 luni, răstimp în care instituţiile de credit nu au verificat şi urmărit restituirea sumelor de bani.
Momentul formulării plângerii penale are relevanţă întrucât marchează cu caracter cert momentul la care părţile vătămate au constatat inducerea în eroare, moment la care, teoretic, puteau bloca liniile de credit acordate acestor societăţi, ceea ce ar fi diminuat prejudiciul, dacă, bineînţeles, creditele nu ar fi fost epuizate în întregime. Prejudiciul în cuantumul reţinut de instanţă era în mod cert previzibil din punctul de vedere al inculpatei care cunoştea faptul că va datora băncilor nu numai suma efectiv obţinută ci şi dobânzile aferente.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată acestei inculpate, Tribunalul a avut în vedere în temeiul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă speciale, modalitatea elaborată de comitere a faptelor (deşi este necesar a puncta că demersurile inculpatei au avut aceste şanse de succes doar datorită neglijenţei angajaţilor societăţilor bancare care nu au făcut niciun fel de verificări cu privire la creditele acordate), faptul că a antrenat în activitatea infracţională membrii ai familiei, prieteni, angajaţi, parteneri de afaceri, şi împrejurarea că în aceeaşi perioadă, prin acelaşi modus operandi inculpata a săvârşit un număr impresionant de infracţiuni ce s-au concretizat în condamnări definitive.
Faţă de împrejurarea că cel puţin în cursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, văzând şi cuantumul pedepselor aplicate acesteia pentru infracţiunile concurente, a aplicat o pedeapsă de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) pe perioada maximă. A apreciat că se impune şi interzicerea dreptului de vot întrucât modalitatea de comitere a faptei şi atitudinea generală infracţională a inculpatei denotă o lipsă vădită de respect faţă de normele sociale, norme minime referitoare la buna credinţă în raporturi civile, şi a apreciat că un astfel de comportament relevă inaptitudinea inculpatei de a se pronunţa în probleme de importanţă majoră pentru societate.
Interzicerea dreptului de a deţine calitatea de administrator sau asociat în orice societate comercială ocroteşte interesul general, pentru evitarea unor astfel de acte ilicite.
A constatat că faptele din prezenta sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin următoarele sentinţe:
- sentinţa penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penala, rămasa definitiva prin decizia penală nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, rămasa definitivă prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penală, nr. 456 din 14 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie sentinţa penala nr. 775/28JL2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penală, nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 18 iulie 2000 şi sentinţa penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie. Aceste pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în pedepsele componente.
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., aplicată prin prezenta cu pedepsele de mai sus.
A aplicat pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare şi a aplicat un spor de 2 ani, pentru a da relevanţă concursului de infracţiuni raportându-se la numărul foarte mare al infracţiunilor concurente ce denotă o amplă activitate infracţională ce se impune a fi sancţionată mai aspru.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în ceea ce priveşte pe inculpatul A.G., a constatat că în calitate de administrator al SC G.T. SRL a indus în eroare B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obţinut un împrumut în sumă de 330.000.000 rol, garantând cu un autoturism ce fusese deja înstrăinat la momentul încheierii creditului, şi cu un imobil ce fusese anterior ipotecat şi în favoarea altor instituţii bancare, dar şi vândut succesiv în scopul eludării unei eventuale urmăriri, şi a ajutat pe inculpata A.N. să obţină în mod fraudulos de la B.I.R. credite pentru societăţile SC N.C. SRL şi SC C.C. SRL garantând aceste credite cu imobile despre care cunoştea că nu le mai are în proprietate sau respectiv fuseseră anterior ipotecate cu cunoştinţa sa în favoarea altor instituţii bancare.
Tribunalul a constatat că şi acest inculpat a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, dat fiind modul absolut similar de obţinere a sumelor de bani, folosirea aceloraşi terenuri ca şi garanţii, perioadele mici de timp între datele creditelor, astfel încât constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sens în care a schimbat încadrarea juridică.
A constatat că inculpatul este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin acordarea creditelor către SC N.C. SRL şi SC C.C. SRL şi SC G.T., iar sumele cu care părţile vătămate s-au constituit părţi civile nu depăşesc suma de 20.000 lei, încadrarea juridică a faptelor inculpatului fiind aşadar art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
La individualizarea pedepsei ce a aplicat-o inculpatului a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, modul concret de desfăşurare a activităţii infracţionale, prejudiciul mare cauzat, ce se apropie de pragul consecinţelor deosebit de grave, faptul că infracţiunea a fost comisă într-un context infracţional mult mai amplu, inculpatul fiind condamnat definitiv pentru mai multe infracţiuni concurente, şi poziţia procesuală constant nesinceră a inculpatului care a negat constant săvârşirea faptelor, afirmând că a procedat în mod legal la încheierea tuturor contractelor.
A aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare. A constatat că fapta este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin următoarele sentinţe:
- sentinţa penală nr. 775/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penală nr. 392/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi sentinţa penală nr. 499/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1051/11 noiembrie 2002.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 5 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în pedepsele componente.
A contopit pedeapsa de 5 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele menţionate anterior, şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 10 ani, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, pentru a da relevanţă concursului de infracţiuni ca şi cauză facultativă de agravare a pedepsei, având în vedere amploarea şi gravitatea activităţii infracţionale.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) c) C. pen. Sub aspectul laturii civile, a constatat că în urma intrării în lichidare judiciară a părţii civile B.I.R., a desemnării ca lichidator a SC R. SA şi intrării în lichidare a acestei ultime societăţi s-a constituit parte civilă lichidatorul judiciar R. SPRL, cu sumele de 951.927.403 rol pentru SC N.C. SRL, 1.048.190.264 rol pentru SC C.C. SRL şi 16.422.332 rol, pentru SC T.P.C. SRL.
În urma cesionării creanţelor B.C.R. s-a constituit parte civilă SC S.C. SRL, cu suma de 106.972, 60 lei, pentru creditele acordate SC G.T.I.E. SRL.
B.C.R. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de.93.908,09 lei pentru creditul acordat SC T.P.C. SRL.
Tribunalul a constatat întrunite toate condiţiile răspunderii civile delictuale şi a admis în tot pretenţiile civile urmând a obliga inculpaţii A.G. şi A.N. către părţile civile, conform culpei fiecăruia în raport de societăţile comerciale ce aparent au fost beneficiarele creditelor.
Ca atare, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpata A.N. la plata sumei de 93.908,09 lei către B.C.R.
A obligat pe inculpata A.N. în solidar cu inculpatul A.G. la 106.972,60 lei către partea civilă SC S.C. SRL.
A obligat în solidar pe inculpaţii A.N. şi A.G. la plata către partea civilă SC R. SPRL a sumei de 267.014,38 lei actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, inculpatul A.G. numai în limita sumei de 200.011,77 lei actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, actualizarea fiind solicitată în constituirea de parte civilă.
În baza art. 163 C. proc. pen., a luat măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, în limita sumei de 467895,07 în privinţa inculpatei A.N. şi 306984,37 lei pentru inculpatul A.G.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, arătând că s-a omis a se constata ca fapta inculpatului A.G. este concurentă şi cu o altă infracţiune, s-a omis deducerea reţinerii pentru acelaşi inculpat, s-a omis desfiinţarea înscrisurilor falsificate de către inculpaţi, s-a omis dispunerea efectuării înregistrărilor către registrul comerţului şi s-a arătat că pedepsele sunt mici în raport de ansamblul infracţional, solicitându-se îndreptarea acestor nelegalităţi şi majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi. Inculpaţii au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă nulitatea absolută a sentinţei faţă de împrejurarea că inculpaţilor nu Ie-a fost respectat dreptul la apărare, aceştia nefiind asistaţi de apărător la momentul prezentării materialului de urmărire penală, au mai arătat că părţile citate în proces ca părţi civile nu aveau această calitate, nefiind prejudiciate, creanţele faţă de bănci neexistând, cadrul procesual nu a fost astfel corect şi legal stabilit, aspect care implică trimiterea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale sub acest aspect, respectiv restituirea cauzei la instanţa de fond, care este Judecătoria sector 4 Bucureşti, nu Tribunalul cum greşit s-a apreciat, prejudiciul nefiind mai mare de 200.000 de lei, inculpaţii arătând că sentinţa este greşită şi în ceea ce priveşte încadrarea juridică, care este cea de înşelăciune fără reţinerea şi a alin. (5) C. pen., respectiv participaţie improprie la înşelăciune în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G., pretinsul prejudiciu nefiind mai mare de 200.000 de lei, inculpaţii solicitând reducerea pedepselor aplicate şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate.
Curtea reţine că pe tot parcursul judecăţii apelului, inculpaţii au depus la dosar completări ale motivelor de apel, dar în esenţă toate solicitările au fost în acelaşi sens, inculpaţii considerând că nu se pot face vinovaţi de infracţiunile reţinute pentru că nu a fost corect stabilit cadrul procesual în ceea ce priveşte debitorii şi ca atare nu se poate aprecia că s-a săvârşit o infracţiune de prejudiciu de vreme ce nu mai există nici creditorii nici debitorii, acele societăţi fiind preluate de altele, respectiv radiate din Registrul Comerţului.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de drept şi de fapt, în conformitate cu dispozi ț iile art. 381 alin. (2) C. pen., Curtea a constatat că instanţa de fond a analizat probele administrate în cauză şi a reţinut în mod corect situaţia de fapt, asupra acestui aspect Curtea apreciind că nu se impune a face analize faţă de necontestarea sa de către inculpaţi, situaţia de fapt fiind corect determinată pe baza plângerilor reprezentanţilor părţilor civile B.I.R., sucursala Plevnei, B.C.R., sucursala Plevnei, cerere de credit nr. 3921 din 19 noiembrie 1999, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, contractul de împrumut bancar nr. 621, contract de împrumut bancar nr. 524, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 661, contract de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178, acte adiţionale la contractul de credit nr. 524: nr. I din 19 iunie 1997, nr. 2 din 09 iulie 1997, contractul de împrumut nr. 663, facturi fiscale, convenţii de achiziţie ţuică şi produse agricole, contracte de închiriere, prestări servicii şi vânzare, contract de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997, ordine de plată, declaraţiile martorului C.A., declaraţiile martorului B.C.M.N., declaraţiile martorului T.B.M., cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, declaraţiile martorul B.I., contract de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contractul de credit nr. 661, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 62, contract de vânzare-cumpărare nr. 2649, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997, contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1185 din 30 iunie 1997, contractul de ipotecă nr. 3919 din 10 iulie 1996, declaraţiile învinuitului G.E., declaraţiile învinuitului M., declaraţiile inculpatei A.N., declaraţiile inculpatului A.G., raportarea semestrială SC C.C. SRL, înregistrată la administraţia financiară a sectorului 4 sub nr. 616725 din 31 iulie 1996, adresa A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996, adresele nr. 104 din 25 septembrie 1998 şi nr. 111 din 02 octombrie 1998 ale B.P.I. din cadrul Judecătoriei Buftea, raport de expertiză nr. I 50284 din 19 ianuarie 1999 şi nr. 182254 din 08 februarie 1999, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 256.026 din 10 aprilie 2007, cerere de credit nr. 6727, contract de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997, contract de garanţie nr. 1391 din 01 aprilie 1997, contract de garanţie imobiliară nr. 1394 din 01 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1393 din 01 aprilie 1997, contract de garanţie nr. 1392 din 01 aprilie 1997, adresa A.F.S. 4 Bucureşti nr. 56061 din 16 aprilie 1998, ordine de plată, declaraţiile martorei I.L., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 09 decembrie 1996, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2836 din 29 mai 1997, contract de ipotecă nr. 2837 din 29 mai 1997, declaraţiile martorului C.C. contract de ipotecă nr. 7474 din 04 decembrie 1996, declaraţiile martorilor L.G. şi L.M., declaraţiile martorului B.N., raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 2555.955 din 24 martie 2007, cererea de credit nr. 6032, contract de împrumut 656 din 25 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1621 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1622 din 03 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1620 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, cererea de credit nr. 6216 din 12 mai 1997, contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997, convenţii de achiziţie şi livrare marfa, adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998, contact de asociere nr. 7060 din 12 februarie 1996, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, ordine de plată, cererea de credit nr. 10384 din 06 iunie 1997, contract de credit nr. 66, contract de ipotecă nr. 1118, contract de ipotecă nr. I, contract de ipotecă nr. I 19, constatare tehnico-ştiinţifică, raportul nr. 256028 din 13 martie 2000, declaraţiile învinuitului M.T., declaraţiile învinuitului G.E., declaraţiile martorului M.A., adresa nr. 2503 din 25 iunie 1998 a Primăriei Comunei Snagov, fişa postului, declaraţiile învinuitului I.L., declaraţiile învinuitului G.P.
Pe baza acestor probe administrate instanţa a reţinut şi încadrarea juridică a faptelor, în mod eronat însă, Tribunalul arătând că fapta inculpatei A.N. care, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 1996 - iunie 1997, a indus în eroare B.I.R., sucursala Plevnei, în scopul obţinerii de contracte de credit în numele SC N.C. SRL şi SC C.C. SRL, a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a reprezentanţilor B.C.R., sucursala Sector 4, în scopul obţinerii unui contract de împrumut în numele SC G.T. SRL, şi a ajutat pe numitul M.T. să inducă în eroare pe reprezentanţii B.I.R., sucursala Plevnei şi a B.C.R., sucursala Sector 4, în vederea obţinerii unor împrumuturi în numele SC T.P.C. SRL, prezentând sau înmânând autorilor acte falsificate şi vânzând sau ipotecând succesiv imobile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinând unicitatea rezoluţiei infracţionale faţă de tipologia comună tuturor actelor materiale, intervalele reduse de timp dintre actele materiale, condiţii în care este evident că inculpata a acţionat în baza unui plan infracţional unic, fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G. a reţinut că fapta acestuia care în calitate de administrator al SC G.T. SRL a indus în eroare B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obţinut un împrumut în sumă de 330.000.000 rol, garantând cu un autoturism ce fusese deja înstrăinat la momentul încheierii creditului, şi cu un imobil ce fusese anterior ipotecat şi în favoarea altor instituţii bancare dar şi vândut succesiv în scopul eludării unei eventuale urmăriri, şi a ajutat pe inculpata A.N. să obţină în mod fraudulos de la B.I.R. credite pentru societăţile SC N.C. SRL şi SC C.C. SRL garantând aceste credite cu imobile despre care cunoştea că nu le mai are în proprietate sau respectiv fuseseră anterior ipotecate cu cunoştinţa sa în favoarea altor instituţii bancare, întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), Tribunalul reţinând că şi acest inculpat a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, dat fiind modul absolut similar de obţinere a sumelor de bani, folosirea aceloraşi terenuri ca şi garanţii, perioadele mici de timp între datele creditelor.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel menţionat de inculpaţi, referitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, în ceea ce o priveşte pe inculpata A.N. sub aspectul reţinerii eronate de către Tribunal a dispoziţiilor referitoare la forma calificată prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., Curtea apreciind că nu este incident în cauză acest aliniat final, relativ la cuantumul prejudiciului de peste 200.000 de lei.
Curtea reţine astfel că inculpata a încheiat în mod fraudulos contractele de credit nr. 524 din 5 decembrie 1996 în cuantum de 200 milioane lei vechi, în calitatea sa de administrator al SC N.C. SRL, pe o perioadă de 5 luni, credit suplimentat la data de 6 decembrie 1997 cu 40 milioane lei vechi, perioada de rambursare fiind mărită de la 5 luni, cum fusese stabilit la data încheierii contractului cu încă 5 luni, până la data de 16 octombrie 1997, contractul de credit nr. 663 din 16 mai 1997, acesta suplimentând primul contract pentru încă 200 de milioane de lei vechi, pentru o perioadă de 3 luni, acestea fiind încheiate cu B.I.R. De asemenea, Curtea reţine că inculpata a încheiat la data de 08 februarie 1997 contractul de credit nr. 621 pentru suma de 160 milioane lei vechi, suplimentat la datele de 13 mai 1997 şi respectiv 22 mai 1997 cu contractele de creditare nr. 661 şi respectiv 664 pentru alte sume de 110 milioane şi respectiv 130 de milioane, contracte încheiate de inculpată cu aceeaşi bancă, în calitatea sa de administrator al SC C. SRL.
S-a mai reţinut că inculpata a determinat pe martorul M.T. să solicite un credit în cuantum de 720 de milioane de lei vechi B.I.R., acesta în calitatea sa de administrator al SC T.P. SRL, creditul fiind primit de acesta în perioada aprilie-iunie 1997, sumele de bani fiind preluate de inculpată iar la data de 1 aprilie 1997 a înlesnit inculpatului A.G. obţinerea creditului în cuantum de 330 de milioane de la B.C.R., inculpatul obţinând creditul în calitatea sa de administrator la SC G.C. SRL.
Curtea constată aşadar că tribunalul a procedat în mod just la reţinerea unei singure infracţiuni de înşelăciune săvârşită în formă continuată faţă de similaritatea modului de operare utilizat de inculpată, de timpul scurt scurs între actele materiale săvârşite, de identitatea de părţi vătămate, însă constată că a procedat eronat la reţinerea formei de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., faţă de sumele reprezentând prejudiciile calculate faţă de cele 2 părţi vătămate prin contractele de creditare, toate contractele de creditare însumând suma de 1.850.000.000 de lei vechi, adică sub minimul sumei de 2.000.000.000 de lei vechi, respectiv de 200.000 ron, la care se referă art. 146 C. pen., care defineşte consecinţele deosebit de grave.
Considerentele reţinute de Tribunal la reţinerea acestei forme au avut în vedere că trebuie calculate nu doar sumele reprezentând cuantumul creditelor efective dar şi sumele reprezentând dobânzile la credite, arătând Tribunalul că prejudiciul este nu doar damnum emergens, adică paguba efectiv suferită, dar şi lucrum cesans, adică prejudiciul care s-ar fi putut în mod cert produce prin infracţiune şi câtă vreme inculpata a cunoscut de la momentul încheierii contractelor de credit că nu intenţionează să restituie sumele obţinute, este evident că intenţia acesteia a fost aceea de a determina ca pagubă inclusiv dobânzile calculate.
Curtea apreciază că această interpretare dată de Tribunal prejudiciului, analizat ca element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, este greşită, Tribunalul făcând o confuzie între prejudiciu privit ca element în raport de care se stabileşte încadrarea juridică a unei infracţiuni şi prejudiciu, ca sumă la care trebuie obligat inculpatul, în cazul condamnării sale, şi care poate fi mult mai mare decât paguba efectiv suferită, căci încadrarea juridică a unei infracţiuni se face prin raportare la paguba suferită în patrimoniul părţii vătămate la momentul săvârşirii infracţiunii, iar nu ulterior, până la achitarea prejudiciului de către inculpat, căci această împrejurare poate interveni mult după ce hotărârea de condamnare rămâne definitivă, iar obligaţiile civile ale inculpatului sunt determinate de regulă, la momentul condamnării prin raportare la împrejurări viitoare, ca de exemplu acordarea dobânzilor sau penalităţilor care se vor calcula până la achitarea integrală a debitelor. Curtea reaminteşte că răspunderea civilă este un corolar al răspunderii penale dar presupune în general obligaţii mai mari sub aspectul cuantumului sumelor care trebuie achitate de cei răspunzători de producerea delictului civil, însă aceste sume mai mari nu pot fi stabilite drept prejudiciu, nu au aceeaşi conotaţie cu paguba ce ţine de încadrarea juridică a faptei care a atras răspunderea penală.
Prejudiciul în sens penal, ca element al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune nu poate fi decât ceea ce a însemnat paguba şi cuantumul său la acel moment, al săvârşirii faptei care a atras răspunderea penală, momentul putând fi cel al consumării sau al epuizării infracţiunii astfel încât stabilirea unei obligaţii civile mai împovărătoare decât cea determinată strict de infracţiunea săvârşită este posibilă, determinată fiind de calcularea penalităţilor sau dobânzilor sau a oricăror tipuri de majorări de întârziere, dar aceasta nu înseamnă că în funcţie de această sumă, care trebuie reparată în integralitatea sa, se face încadrarea juridică a infracţiunii, cele 2 chestiuni fiind absolut diferite ca natură juridică.
Infracţiunea care a atras condamnarea inculpatei este înşelăciunea constând în inducerea în eroare a părţilor vătămate cu prilejul încheierii, respectiv executării contractelor de creditare, infracţiunea consumându-se şi epuizându-se aşadar la momentul realizării urmării prevăzute de lege, adică la momentul încheierii contractului de creditare, iar în cazul inducerii în eroare cu prilejul executării contractului, epuizarea se realizează la momentul când părţii vătămate i-a devenit evidentă inducerea în eroare, căci executarea contractului oricum nu se realizează, inculpatul acţionând ab initio, cu intenţia de a nu-şi respecta obligaţia de restituire a sumei obţinute, în ambele variante, paguba, la care face trimitere art. 215 alin. (1) definind infracţiunea în forma sa simplă, fiind suma efectiv obţinută de inculpată la momentul încheierii contractelor de creditare, acesta fiind momentul consumării infracţiunii de înşelăciune, forma continuată determinând calculul acestui moment prin raportare la data ultimului act material, a ultimului contract de credit încheiat, în luna iunie 1997.
A interpreta altfel această noţiune, prin raportare la sumele majorate prin calcularea de majorări, aşa cum a procedat instanţa de fond, este o adăugare la lege, la norma de incriminare, a unor condiţii pe care legiuitorul însuşi nu Ie-a prevăzut, şi este practic inadmisibil a stabili încadrarea juridică în funcţie de data achitării sumei integrale, aşa cum a procedat Tribunalul, căci aceasta pe de o parte este posibil să nu se întâmple niciodată, dacă inculpatul nu achită sumele din cauza insolvabilităţii perpetue şi pe de altă parte, ar face întotdeauna nesigură nu doar încadrarea juridică a infracţiunii dar mai ales competenţa materială a instanţei care poate deveni oricând alta, prin adăugarea la suma iniţială mereu de noi şi noi penalităţi sau majorări de întârziere, care continuă să curgă, căci rareori inculpatul îşi achită pe parcursul procesului obligaţiile civile.
Curtea arată că şi în cazurile în care inducerea în eroare se realizează prin menţinerea în eroare a părţii cu prilejul executării contractului, paguba se analizează prin raportare la momentul epuizării infracţiunii, care este cel în care partea a constatat şi sesizat inducerea sa în eroare, independent de durata pentru care s-a încheiat contractul, neputându-se aprecia că în acest caz s-ar determina paguba prin raportare la momentul executării contractului, căci contractele nu se mai execută vreodată în aceste cazuri de vreme ce s-a stabilit intenţia inculpatului de a induce în eroare partea contractantă exact prin neexecutarea frauduloasă a acelui contract şi ar fi de altfel inadmisibil a aprecia altfel căci s-ar ajunge la situaţia în care infracţiunea nu s-ar mai putea epuiza niciodată, contractul nemaifinalizându-se, iar un moment al epuizării trebuie să existe pentru orice infracţiune consumată deja, în funcţie de acesta fiind incidente multe instituţii de drept penal.
În orice caz, în cauza de faţă, dacă se reţine că inducerea în eroare s-a realizat cu prilejul executării contractelor de credit şi că fapta s-a epuizat astfel ulterior momentului încheierii contractelor de credit, Curtea constată că paguba nu poate fi determinată decât prin raportare la termenul de 3 luni de la data încheierii fiecărui contract de creditare, căci în acesta cazuri contractele s-au încheiat pe perioade foarte scurte de timp, de câte 3 luni, dobânzile fiind datorate de la data epuizării, astfel încât în orice caz nu se poate determina că paguba determinată de săvârşirea infracţiunii este mai mare decât suma de 200.000 de ron, încadrarea juridică corectă fiind cea care nu implică reţinerea consecinţelor deosebit de grave, Curtea opinând că nu putea dispune o altă soluţie decât aceea de a analiza această împrejurare ca motiv de apel al inculpaţilor, neputând să dispună în acest cadru procesual şi în lipsa sesizării sub acest aspect de către Tribunal o altă soluţie.
Pentru a epuiza discuţia sub aspectul încadrării juridice, reţinând că inculpaţii au solicitat şi reţinerea în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G. a dispoziţiilor art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., Curtea arată că pentru motivele corect reţinute de Tribunal şi apreciate ca atare de Curte, forma corectă reţinută este cea a unei singure infracţiuni săvârşite în formă continuată, pentru ambii inculpaţi, mai favorabilă de altfel acestora decât reţinerea a 2 sau mai multe infracţiuni săvârşite în concurs, astfel încât reaminteşte că formele principale de participaţie absorb pe cele secundare, în cazul de faţă autoratul a absorbit complicitatea pentru inculpată şi complicitatea a absorbit participaţia improprie, în cazul inculpatului.
În ceea ce priveşte celelalte motive de apel invocate de inculpaţi, Curtea constată că acestea sunt nefondate, cu excepţia celui referitor la individualizarea pedepselor aplicate.
Referitor la motivul de apel vizând individualizarea pedepselor aplicate, Curtea apreciază că acestea este fondat, pedepsele aplicate de instanţa de fond fiind, în opinia Curţii, excesiv de mari faţă de circumstanţele şi împrejurările săvârşirii faptelor, Curtea apreciind că faţă de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de ari. 72 C. pen., se impune aplicarea unor pedepse mai reduse, în ceea ce o priveşte pe inculpată aceasta impunându-se şi ca urmare a înlăturării alin. (5) al art. 215.
Curtea arată astfel că faptele inculpaţilor sunt grave într-adevăr dar nu se poate face abstracţie de perioada mare scursă de la data săvârşirii acestora, Curtea reţinând că din anul 1997 au trecut 14 ani iar trimiterea în judecată a inculpaţilor s-a realizat în anul 2008, aşadar după 9 ani da la data săvârşirii faptelor, şi aceasta nu se datorează în nicio măsură culpei inculpaţilor, aceştia neavând o conduită prin care să împiedice desfăşurarea procesului. Curtea apreciază astfel că faţă de perioada mare de timp scursă, efectele şi ecourile negative ale faptelor inculpaţilor s-au estompat. Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că după executarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentru fapte concurente, aceştia nu au mai săvârşit alte infracţiuni, fiind eliberaţi în cursul anilor 2007, respectiv 2008, astfel încât apreciază că rolul pedepselor aplicate a fost înţeles de către inculpaţi, aceştia dovedind că şi-au schimbat atitudinea cu privire la valorile sociale, dobândind o nouă perspectivă asupra acestora după executarea unor pedepse cu închisoarea, astfel încât Curtea constată că scopul pedepsei, privită ca măsură de constrângere dar şi ca mijloc de reeducare poate fi atins şi prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, de 5 ani închisoare în cazul inculpatei şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară şi respectiv de 4 ani închisoare în cazul inculpatului.
În ceea ce priveşte motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Curtea constată că acestea sunt fondate în parte.
Astfel, Curtea reţine că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G., Tribunalul a omis să observe că infracţiunea pentru care a dispus condamnarea acestuia este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 775/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penală nr. 392/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penală nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti şi sentinţa penală nr. 499/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1051 din 11 noiembrie 2002, sens în care a înlăturat această nelegalitate.
În final a contopit pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele anterioare, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe care o sporeşte cu un an, reţinând că de vreme ce sporul a fost aplicat anterior în considerarea cunoaşterii unei părţi din activitatea infracţională a inculpatului, cu atât mai mult se impune menţinerea sa cel puţin în acelaşi cuantum în considerarea cunoaşterii activităţii în ansamblul său, în final inculpatul având de executat 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Referitor la motivul de apel vizând omisiunea de a dispune desfiinţarea înscrisurilor falsificate folosite de inculpaţi, Curtea constată că acesta este nefondat, Curtea reamintind că pentru infracţiunile de fals s-a dispus prin rechizitoriu încetarea urmăririi penale urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, astfel încât Curta constată că nu mai poate dispune cu privire la înscrisurile falsificate vreo măsură, de vreme ce acţiunea penală s-a stins, inculpaţii nefiind trimişi în judecată pentru infracţiuni de fals, Curtea reamintind şi decizia în interesul legii nr. XV din data de 21 noiembrie 2005 când Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie, secţiile unite, unde s-a decis că în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 C. proc. civ., în celelalte cazuri, aceeaşi acţiune aparţinând părţilor.
Cu privire la motivul de apel referitor la omisiunea instanţei de a dispune efectuarea înregistrărilor corespunzătoare în Registrul Comerţului, Curtea constată că acest motiv nu a mai fost susţinut de procurorul de şedinţă, însă arată că această menţiune nu este una pe care instanţa trebuie să o dispună, această menţiune fiind una care este prevăzută de lege, fiind fără relevanţă împrejurarea că este dispusă sau nu de instanţă prin dispozitiv, urmând ca la momentul rămânerii definitive a sentinţei să fie pusă în executare prin efectul legii.
În fine, referitor la ultimul motiv de apel, cel referitor la individualizarea pedepselor aplicate, prin majorarea sporului inculpatului şi a pedepsei, respectiv sporului de pedeapsă inculpatei, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru toate considerentele arătate anterior, la momentul analizării aceluiaşi motiv de apel formulat de inculpaţi, în sens contrar însă, Curtea reţinând că cererile de majorare sunt motivate de gravitatea faptelor faţă de consecinţe şi atitudine procesuală a inculpaţilor, fără însă a se face vreo referire la împrejurările invocate de Curte anterior, cu privire la perioada lungă de timp care s-a scurs de la data săvârşirii faptelor, care nu este imputabilă inculpaţilor, ci organului de urmărire penală în cea mai mare parte, căci trimiterea în judecată s-a realizat după 9 ani de la data faptelor, timp în care inculpaţii nu au avut vreo culpă, Curtea reţinând că această împrejurare a fost în detrimentul inculpaţilor, care între timp au fost condamnaţi şi au şi executat pedepsele pentru infracţiuni concurente, fiind puşi în situaţia de a fi acum trimişi în judecată pentru o singură infracţiune concurentă, deşi în mod evident interesul acestora ar fi fost ca la data la care au suferit condamnările anterioare să poată fi condamnaţi şi pentru infracţiunile prezente.
De asemenea, Curtea nu poate reţine susţinerea procurorului din motivele de apel scrise, în sensul că formularea unor cereri de recuzare poate fi interpretată în sensul de conduită care să atragă majorarea pedepsei, abuzul de drept sub acest aspect putând fi sancţionat la termenele când a fost constatat, de către instanţa în faţa căreia a fost exercitat, prin aplicarea de amenzi, Curtea apreciind că eventualul abuz de drept nu poate fi în niciun caz sancţionat prin aplicarea unei pedepse, acesta având o altă sancţiune prevăzută de lege.
Pentru motivele arătate, pe calea deciziei penale nr. 167/ A din 26 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii A.N. şi A.G. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând: în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A.N. din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnă pe inculpata A.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
Constată că faptele din prezenta sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin sentinţa penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penala, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penala nr. 456 din 14 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie sentinţa penala nr. 775/28JL2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la 18 iulie 2000 şi sentinţa penală nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, sunt concurente, pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., în pedepsele componente, astfel:
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasă definitiva prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie: 6 ani închisoare, aplicata in baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicată în baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), 2 ani închisoare aplicată în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 248 C. pen., 2 ani închisoare, aplicata in baza art. 291 C. pen., 6 ani închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicată în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990.
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, rămasă definitiva prin decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie: 9 ani închisoare, aplicata în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicata în baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an si 6 luni închisoare aplicata in baza art. 290 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an si 6 luni închisoare aplicata in baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an închisoare aplicata in baza art. 25 C. pen., raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), si 2 ani închisoare aplicata in baza art. 25 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie: 10 ani închisoare aplicata inculpatei in baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an si 6 luni închisoare rămasa de executat [(ca urmare a graţierii cu 1/2 conform art. l Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani aplicata in baza art. 288 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP))], un an si 6 luni închisoare rămas de executat (urmare a graţierii cu V conform art. l din Legea nr. 137/1997 din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata in baza art. 291 C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 2 ani închisoare graţiata integral aplicată în baza art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), 2 ani închisoare graţiata integral, aplicata in baza art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 2 ani închisoare graţiata integral, aplicata in baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- pedepsele aplicate prin sentinţa penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 2986 din 08 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie: 9 ani si 6 luni închisoare, aplicata inculpatei in baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea, art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 2 ani închisoare aplicata in baza art. .292 C. pen., 3 ani închisoare aplicata in baza art. .291 C. pen.
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., aplicată prin prezenta cu pedepsele de 4 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicata prin sentinţa penala nr. 399 din 03 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penala, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 2273 din 04 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, cu un an si 6 luni închisoare aplicata in baza art. 26 raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicata prin sentinţa penala nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, rămasa definitiva prin neapelare la 18 iulie 2000, cu pedepsele de 6 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 6 ani închisoare şi 2 ani închisoare (aplicate prin sentinţa penala nr. 392 din 26 iunie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a penală, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 1145 din 01 martie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie), 9 ani închisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., 2 ani închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an si 6 luni închisoare, un an închisoare si 2 ani închisoare (aplicate prin sentinţa penala nr. 456 din 04 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 3746 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie), 10 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., un an si 6 luni închisoare şi un an si 6 luni închisoare (sentinţa penala nr. 775 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penala nr. 3362 din 28 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, 9 ani si 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare (sentinţa penala nr. 499 din 31 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin decizia penala 2986 din 08 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie), urmând ca inculpata A.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe care o sporeşte cu un an, în final urmând a executa pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. Deduce perioada executată de la 05 iunie 1998 la 14 aprilie 1999 şi de la 10 noiembrie 1998 la 31 decembrie 2004.
Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 927 din 20 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul A.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Constată că fapta este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 775/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3362/2002 a Curţii Supreme de Justiţie , sentinţa penală nr. 392/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1145/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, sentinţa penală nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti şi sentinţa penală nr. 499/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2986/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1051 din 11 noiembrie 2002.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în pedepsele componente, respectiv:
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 775/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală: 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), graţiată cu 1/2, 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), graţiată şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/90 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), graţiată pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 392 din 26 iunie 2000: 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
- pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 499 din 31 iulie 2000: 9 ani şi 6 luni pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi 3 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen.
- pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 608 din 25 mai 2000 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti pentru infracţiunea prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP); sporul de un an
Contopeşte pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta cu pedepsele menţionate anterior, în final inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe care o sporeşte cu un an, în final inculpatul având de executat 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Deduce perioada executată de la 4 decembrie 1998 la 21 martie 2007 şi reţinerea din data de 13 iulie 1998.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 1051 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei doi inculpaţi.
Inculpaţii au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în esenţă nulitatea absolută a sentinţei faţă de împrejurarea că în cauză competenţa judecării în fond revenea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti; nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual, părţile citate în proces ca părţi civile nu aveau această calitate, nefiind prejudiciate, creanţele faţă de bănci neexistând, cadrul procesual nu a fost astfel corect şi legal stabilit, aspect care implică restituirea cauzei la instanţa de fond, care este Judecătoria sector 4 Bucureşti, nu Tribunalul cum greşit s-a apreciat, prejudiciul nefiind mai mare de 200.000 de lei; instanţa nu s-a pronunţat pe două adrese efectuate către SC R. şi SC L. prin care acestea nu înţeleg să formuleze pretenţii faţă de inculpaţi; instanţele nu au stabilit prejudiciul cert al infracţiunilor, inculpaţii solicitând în subsidiar cererii de rejudecare şi reducerea pedepselor aplicate, sporul aplicat este nejustificat şi menţinerea beneficiului liberării condiţionate.
În latură civilă s-a solicitat constatarea prescripţiei dreptului material la acţiune civilă.
Aşadar inculpaţii consideră că nu se pot face vinovaţi de infracţiunile reţinute pentru că nu a fost corect stabilit cadrul procesual în ceea ce priveşte debitorii şi ca atare nu se poate aprecia că s-a săvârşit o infracţiune de prejudiciu de vreme ce nu mai există nici creditorii nici debitorii, acele societăţi fiind preluate de altele, respectiv radiate din Registrul Comerţului.
Analizând actele dosarului prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv pct. 1, 3, 10, 12, 17 şi 14, şi din oficiu sub aspectul celor ce pot fi luate astfel în dezbatere, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 C. pen., Înalta Curte constată:
Solicitările de restituire a cauzei determinat de nelegala determinare a cadrului procesual, părţile vătămate fiind fie radiate din Registrul Comerţului, fiind preluate de alte societăţi, care la rândul lor au fost declarate în procedura falimentului, fie creanţele au fost preluate de alte societăţi, şi acelaşi este motivul pentru care inculpaţii arată că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute, arătând că de vreme ce nu există un cadru procesual stabilit nu există părţi vătămate şi nu există creditori, astfel că atâta timp cât societăţile pe care le-au administrat şi în numele cărora au făcut creditele nu mai există iar băncile de la care au obţinut creditele nu mai există (B.I.R.), respectiv creanţa a fost cesionată unei alte societăţi, nu se poate vorbi despre săvârşirea unei infracţiuni şi despre răspundere penală, nu pot fi primite.
Deşi inculpaţii încearcă în această formulă de apărare în a aduce în discuţie un amalgam situaţional ce le-ar apărea favorabil, este de învederat în esenţă că au recunoscut săvârşirea infracţiunilor în cursul urmăririi penale iar inculpata a dat declaraţie în faţa Curţii de Apel arătând, de asemenea, că recunoaşte infracţiunile pentru care a fost condamnată.
Cele anterior arătate cu privire la aspectele de ordin procedural care, în opinia inculpaţilor determină imposibilitatea pronunţării unei soluţii de condamnare cât timp nu mai există efectiv părţile semnatare ale contractelor de credit încheiate, au fost pe deplin elucidate de către instanţele ierarhic inferioare.
Curtea a arătat cu deplin temei că în cauză plângerile penale au fost formulate, la momentul sesizării imposibilităţii restituirii creditelor, de către părţile vătămate, respectiv B.I.R. şi B.C.R., acestea fiind şi cele care s-au constituit părţi civile în cauză.
Curtea constată că în urma intrării în lichidare judiciară a părţii civile B.I.R., a fost desemnat ca lichidator SC R. SA şi ulterior şi această societate a intrat în lichidare, fiind desemnat lichidator R. SPRL, care s-a constituit parte civilă cu sumele de 951.927.403 rol pentru SC N.C. SRL, 1.048.190.264 rol pentru SC C.C. SRL şi 16.422.332 rol, pentru SC T.P.C. SRL, Tribunalul analizând condiţiile răspunderii civile delictuale fată de această din urmă societate şi a apreciat în mod corect că poate acorda despăgubiri în raport de calitatea sa de succesor în drepturi a părţii civile, susţinerea inculpaţilor în sensul că nu există creditor neputând fi în mod evident reţinută, fată de posibilitatea explicit recunoscută de legiuitor în dispoziţiile art. 21 alin. (2) C. proc. pen., ca, în măsura în care o parte civilă persoană juridică se reorganizează se introduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii. Curtea a constatat că aceasta a fost situaţia şi în cauza de fată, de la data săvârşirii faptelor de către inculpaţi, respectiv 1996-1997, părţile civile s-au desfiinţat şi locul acestora în proces a fost luat de lichidatori în mod succesiv, astfel încât cadrul procesual a fost corect stabilit prin citarea ca părţi civile a lichidatorilor.
Susţinerile inculpaţilor cu privire la faptul că nu mai există un raport juridic debitor creditor care să le permită lichidatorilor să participe în proces ca părţi civile nu au niciun temei legal, acestea fiind de fapt doar speculaţii care nu se sprijină pe niciun argument nu doar juridic, dar pe niciun argument în general.
De asemenea, faptul că pe parcursul procesului penal, respectiv de la data punerii în mişcare a acţiunii penale, aceşti succesori în drepturi s-au schimbat prin preluări succesive de către alţi succesori, nu face să se schimbe cu nimic nu numai raportul de drept penal dintre inculpaţi şi părţile vătămate/civile, ale căror drepturi cu privire la pretenţiile civile au fost preluate de către succesori dar cu atât mai puţin ar fi putut avea vreo influenţă în raportul de drept penal între inculpaţi şi stat, ca titular al acţiunii penale, guvernată de principiul oficialităţii.
Astfel, susţinerile inculpaţilor în sensul că prin dispariţia raportului juridic debitor creditor odată cu dispariţia societăţilor creditoare şi debitoare dispare inclusiv temeiul răspunderii penale sunt nefondate şi nu se sprijină pe niciun argument logic şi juridic.
Tot Curtea de Apel este cea care a arătat, totodată, că şi în măsura în care ar interveni în situaţia părţilor civile schimbări după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, raporturile juridice se pot rezolva, căci şi în cadrul procedurii de executare există remedii şi căi prin care părţile care au dobândit/pierdut drepturi ulterior rămânerii definitive a sentinţei pot solicita şi obţine în cadrul procedurii de executare remedierea în sensul dorit şi dovedit a situaţiei noi intervenite.
În acest sens, Curtea arată că toate înscrisurile depuse de inculpaţi care atestă fie anumite situaţii juridice ale unora dintre societăţile care au preluat ulterior creanţele părţii civile B.I.R., fie încetarea raporturilor juridice dintre unele dintre aceste societăţi şi partea civilă sau succesori sunt nerelevante în cauza de faţă, doar inculpaţii acordându-le un rol semnificativ, toate aceste aspecte ţin de executarea obligaţiilor civile dispuse prin hotărâre şi care pot fi analizate în cadrul procedurii punerii în executare a dispoziţiilor civile din sentinţă, Curtea arătând că aceasta se impune în cauza de faţă cu atât mai mult cu cât faptele care au atras răspunderea penală a inculpaţilor sunt săvârşite cu foarte mult timp în urmă, aspect care a şi determinat atâtea modificări în situaţia juridică a părţilor civile, în contextul în care acestea nu au nicio influenţă asupra raportului juridic de drept penal, asupra răspunderii penale, ci, cel mult, asupra părţii în patrimoniul căreia ar trebui să se realizeze îndestularea creanţelor preluate succesiv de la părţile civile.
Aşadar, Curtea arată că aceste împrejurări pot fi reglementate în cadrul procedurii de punere în executare a hotărârii penale, acestea neavând influenţă sub aspectul penal sau civil al infracţiunii, nici măcar sub aspectul cadrului procesual, căci, dacă s-ar determina vreo eroare în acest sens, inculpaţii nu ar fi cu nimic prejudiciaţi şi dreptul de a invoca pretinsa eroare ar aparţine exclusiv celor care ar dovedi că prin eventuala lor lipsă din cadrul procesului au suferit vătămări care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea hotărârii, fiind aşadar incidenţă instituţia nulităţii relative, care impune condiţii atât în ceea ce priveşte dovedirea vătămării de către cel care se pretinde vătămat dar şi în ceea ce priveşte termenul până la care poate fi invocată.
Învederările de concreteţe precum şi de ordin juridico-procesual penal anterior detaliate sunt valabile şi pentru judecata din recurs, unde aceleaşi apărări au fost îmbrăcate în forma unor cazuri de casare, pct. 3 (că instanţa nu a fost legal sesizată, deoarece B.I.R. prin lichidator RVA I. a comunicat că creanţa a fost cesionată grupului de firme Reconversia şi SC A.K. şi SC P. şi ca atare nu se constituie parte civilă, că Reconversia a intrat în lichidare fiind desemnat lichidator R., însă şi acesta şi-a cesionat creanţele către SC L. sau P.G., că nu se constituie parte civilă) sau pct. 10,12 (unde se reiau aceleaşi motivări de succesiune neclarificată raportat la B.I.R., sau lipsă documente justificative raportat la creanţa B.C.R. întrucât creditul acordat SC T. vizează o firmă în stare de insolvabilitate, aşa încât nu avem stabilit prejudiciu cert).
Cert este că la momentul trimiterii în judecată a inculpaţilor, succesorii în drepturi ai părţilor civile erau cei desemnaţi în actul de sesizare al instanţei, astfel încât susţinerile inculpaţilor în sensul că nu au fost determinate în mod corect părţile civile nu pot fi reţinute (reamintind şi contextul arătat mai sus, că este lipsit de relevanţă aspectul în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi, că aceştia nu au fost în niciun mod prejudiciaţi prin eventuala necitare a altor părţi civile, dreptul de a invoca atât necitarea cât şi eventual nerespectarea dreptului la apărare aparţinând exclusiv acestor potenţiale părţi civile).
Instanţa de fond a analizat probele administrate în cauză şi a reţinut în mod corect situaţia de fapt, fiind complet determinată pe baza plângerilor reprezentanţilor părţilor civile B.I.R., sucursala Plevnei, B.C.R., sucursala Plevnei, cerere de credit nr. 3921 din 19 noiembrie 1999, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, contractul de împrumut bancar nr. 621, contract de împrumut bancar nr. 524, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 661, contract de ipotecă nr. 7473 din 11 decembrie 1996, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3178, acte adiţionale la contractul de credit nr. 524: nr. I din 19 iunie 1997, nr. 2 din 09 iulie 1997, contractul de împrumut nr. 663, facturi fiscale, convenţii de achiziţie ţuică şi produse agricole, contracte de închiriere, prestări servicii şi vânzare, contract de ipotecă nr. 2588 din 15 mai 1997, ordine de plată, declaraţiile martorului C.A., declaraţiile martorului B.C.M.N., declaraţiile martorului T.B.M:, cerere de credit nr. 4782 din 03 februarie 1997, declaraţiile martorul B.I., contract de ipotecă nr. 530 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă nr. 531 din 07 februarie 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2525 din 14 mai 1997, contract de ipotecă autentificat sub nr. 2721 din 22 mai 1997, contractul de credit nr. 661, contractul de împrumut nr. 664, contractul de credit nr. 62, contract de vânzare-cumpărare nr. 2649, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1180 din 27 iunie 1997, contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1185 din 30 iunie 1997, contractul de ipotecă nr. 3919 din 10 iulie 1996, declaraţiile învinuitului G.E., declaraţiile învinuitului M., declaraţiile inculpatei A.N., declaraţiile inculpatului A.G., raportarea semestrială SC C.C. SRL, înregistrată la administraţia financiară a sectorului 4 sub nr. 616725 din 31 iulie 1996, adresa A.F.S. 4 nr. 4669 din 04 martie 1996, adresele nr. 104 din 25 septembrie 1998 şi nr. 111 din 02 octombrie 1998 ale B.P.I. din cadrul Judecătoriei Buftea, raport de expertiză nr. I 50284 din 19 ianuarie 1999 şi nr. 182254 din 08 februarie 1999, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 256.026 din 10 aprilie 2007, cerere de credit nr. 6727, contract de împrumut nr. 35 din 01 aprilie 1997, contract de garanţie nr. 1391 din 01 aprilie 1997, contract de garanţie imobiliară nr. 1394 din 01 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1393 din 01 aprilie 1997, contract de garanţie nr. 1392 din 01 aprilie 1997, adresa A.F.S. 4 Bucureşti nr. 56061 din 16 aprilie 1998, ordine de plată, declaraţiile martorei I.L., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 09 decembrie 1996, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2836 din 29 mai 1997, contract de ipotecă nr. 2837 din 29 mai 1997, declaraţiile martorului C.C. contract de ipotecă nr. 7474 din 04 decembrie 1996, declaraţiile martorilor L.G. şi L.M., declaraţiile martorului B.N., raport de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică nr. 2555.955 din 24 martie 2007, cererea de credit nr. 6032, contract de împrumut 656 din 25 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1621 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1622 din 03 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1620 din 23 aprilie 1997, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, cererea de credit nr. 6216 din 12 mai 1997, contract de ipotecă nr. 1900 din 14 mai 1997, convenţii de achiziţie şi livrare marfa, adresa D.G.F.P.M.B. nr. 99497 din 05 august 1998, contact de asociere nr. 7060 din 12 februarie 1996, contract de ipotecă nr. 1720 din 02 mai 1997, ordine de plată, cererea de credit nr. 10384 din 06 iunie 1997, contract de credit nr. 66, contract de ipotecă nr. 1118, contract de ipotecă nr. I, contract de ipotecă nr. I 19, constatare tehnico-ştiinţifică, raportul nr. 256028 din 13 martie 2000, declaraţiile învinuitului M.T., declaraţiile învinuitului G.E., declaraţiile martorului M.A., adresa nr. 2503 din 25 iunie 1998 a Primăriei Comunei Snagov, fişa postului, declaraţiile învinuitului I.L., declaraţiile învinuitului G.P.
Pe baza acestor probe administrate instanţa a reţinut şi încadrarea juridică a faptelor, în mod eronat însă, Tribunalul arătând că fapta inculpatei A.N. care, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 1996 - iunie 1997, a indus în eroare B.I.R., sucursala Plevnei, în scopul obţinerii de contracte de credit în numele SC N.C. SRL şi SC C.C. SRL, a înlesnit inducerea în eroare de către inculpatul A.G. a reprezentanţilor B.C.R., sucursala Sector 4, în scopul obţinerii unui contract de împrumut în numele SC G.T. SRL, şi a ajutat pe numitul M.T. să inducă în eroare pe reprezentanţii B.I.R., sucursala Plevnei şi a B.C.R., sucursala Sector 4, în vederea obţinerii unor împrumuturi în numele SC T.P.C. SRL, prezentând sau înmânând autorilor acte falsificate şi vânzând sau ipotecând succesiv imobile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinând unicitatea rezoluţiei infracţionale faţă de tipologia comună tuturor actelor materiale, intervalele reduse de timp dintre actele materiale, condiţii în care este evident că inculpata a acţionat în baza unui plan infracţional unic, fiind aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G. a reţinut că fapta acestuia care în calitate de administrator al SC G.T. SRL a indus în eroare B.C.R., sucursala Sector 4, de la care a obţinut un împrumut în sumă de 330.000.000 rol, garantând cu un autoturism ce fusese deja înstrăinat la momentul încheierii creditului, şi cu un imobil ce fusese anterior ipotecat şi în favoarea altor instituţii bancare dar şi vândut succesiv în scopul eludării unei eventuale urmăriri, şi a ajutat pe inculpata A.N. să obţină în mod fraudulos de la B.I.R. credite pentru societăţile SC N.C. SRL şi SC C.C. SRL garantând aceste credite cu imobile despre care cunoştea că nu le mai are în proprietate sau respectiv fuseseră anterior ipotecate cu cunoştinţa sa în favoarea altor instituţii bancare, întruneşte atât sub aspectul latini obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), Tribunalul reţinând că şi acest inculpat a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, dat fiind modul absolut similar de obţinere a sumelor de bani, folosirea aceloraşi terenuri ca şi garanţii, perioadele mici de timp între datele creditelor.
Problemele juridice esenţiale vizând încadrarea juridică au fost însă îndreptate de Curtea de Apel care apreciază temeinic că interpretarea dată de Tribunal prejudiciului, analizat ca element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, este greşită, Tribunalul făcând o confuzie între prejudiciu privit ca element în raport de care se stabileşte încadrarea juridică a unei infracţiuni şi prejudiciu, ca sumă la care trebuie obligat inculpatul, în cazul condamnării sale, şi care poate fi mult mai mare decât paguba efectiv suferită, căci încadrarea juridică a unei infracţiuni se face prin raportare la paguba suferită în patrimoniul părţii vătămate la momentul săvârşirii infracţiunii, iar nu ulterior, până la achitarea prejudiciului de către inculpat, căci această împrejurare poate interveni mult după ce hotărârea de condamnare rămâne definitivă, iar obligaţiile civile ale inculpatului sunt determinate de regulă, la momentul condamnării prin raportare la împrejurări viitoare, ca de exemplu acordarea dobânzilor sau penalităţilor care se vor calcula până la achitarea integrală a debitelor. Curtea reaminteşte că răspunderea civilă este un corolar al răspunderii penale dar presupune în general obligaţii mai mari sub aspectul cuantumului sumelor care trebuie achitate de cei răspunzători de producerea delictului civil, însă aceste sume mai mari nu pot fi stabilite drept prejudiciu, nu au aceeaşi conotaţie cu paguba ce ţine de încadrarea juridică a faptei care a atras răspunderea penală. Prejudiciul în sens penal, ca element al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune nu poate fi decât ceea ce a însemnat paguba şi cuantumul său la acel moment, al săvârşirii faptei care a atras răspunderea penală, momentul putând fi cel al consumării sau al epuizării infracţiunii, astfel încât stabilirea unei obligaţii civile mai împovărătoare decât cea determinată strict de infracţiunea săvârşită este posibilă, determinată fiind de calcularea penalităţilor sau dobânzilor sau a oricăror tipuri de majorări de întârziere, dar aceasta nu înseamnă că în funcţie de această sumă, care trebuie reparată în integralitatea sa, se face încadrarea juridică a infracţiunii, cele 2 chestiuni fiind absolut diferite ca natură juridică.
Reţinând că inculpaţii au fost condamnaţi în final pentru încălcarea art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., încadrare juridică însuşită şi de instanţa de recurs, raportat la problemele de competenţă invocate, pct. 1 al art. 3859 C. proc. pen., este de consemnat că în cauză nu poate fi eludat circuitul procesual derulat, respectiv că, instanţa Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat ca instanţă de apel, ulterior instrumentării şi condamnării în condiţii de deplină legalitate în competenţă materială de către Tribunal pentru incriminarea expresă, raportat la inculpata A.N., a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.; că pentru motive incorect reţinute de Tribunal şi apreciate ca atare de Curte, în apel, forma corectă reţinută este cea a unei singure infracţiuni săvârşite în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., pentru ambii inculpaţi; aşa încât cu deplină justificare juridică cauza a urmat derularea juridică de faţă, cu ultima cale ordinară pusă la dispoziţia părţilor constând în recurs ce este de instrumentat astfel la nivelul instanţei supreme.
Referitor la motivul de recurs vizând individualizarea pedepselor aplicate, acesta este nefondat, pedepsele aplicate de instanţa Curţii apărând obiective, Curtea apreciind că faţă de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se impune aplicarea unor pedepse mai reduse, în ceea ce o priveşte pe inculpată aceasta impunându-se şi ca urmare a înlăturării alin. (5) al art. 215.
Curtea a arătat astfel că faptele inculpaţilor sunt grave dar nu se poate face abstracţie de perioada mare scursă de la data săvârşirii acestora, reţinând că din anul 1997 au trecut 14 ani iar trimiterea în judecată a inculpaţilor s-a realizat în anul 2008, aşadar după 9 ani da la data săvârşirii faptelor, şi aceasta nu se datorează în nicio măsură culpei inculpaţilor, aceştia neavând o conduită prin care să împiedice desfăşurarea procesului. Curtea apreciază astfel că faţă de perioada mare de timp scursă, efectele şi ecourile negative ale faptelor inculpaţilor s-au estompat. Curtea are în vedere, de asemenea, faptul că după executarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentru fapte concurente, aceştia nu au mai săvârşit alte infracţiuni, fiind eliberaţi în cursul anilor 2007, respectiv 2008, astfel încât apreciază că rolul pedepselor aplicate a fost înţeles de către inculpaţi, aceştia dovedind că şi-au schimbat atitudinea cu privire la valorile sociale, dobândind o nouă perspectivă asupra acestora după executarea unor pedepse cu închisoarea, astfel încât Curtea constată că scopul pedepsei, privită ca măsură de constrângere dar şi ca mijloc de reeducare poate fi atins şi prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, de 5 ani închisoare în cazul inculpatei şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de ari. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară şi respectiv de 4 ani închisoare în cazul inculpatului.
Aşadar sunt de constatat depline temeiuri de legalitate şi temeinicie în pronunţarea deciziei din apel, în forma descrisă, de asemenea nu sunt de evidenţiat cazuri de casare incidente constatabile din oficiu, în aceeaşi parametri de corectitudine fiind soluţionată şi latura civilă specifică speţei, fără incidenţa vreunor aspecte de prescripţie, astfel încât pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile de faţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.N. şi A.G. împotriva deciziei penale nr. 167/ A din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 iei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3211/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3290/2012. Penal → |
|---|
