ICCJ. Decizia nr. 343/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 343/2012
Dosar nr.59698/3/2011/a1
Şedinţa publică din 9 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 23 ianuarie 2012 în dosarul nr. 59698/3/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest preventiv a inculpatei R.M., arestată preventiv în baza M.A.P. din 14 iulie 2011, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 53599/3/2011.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa a dispus respingerea ca nefondată a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpata R.M.
S-a fixat termen fond apel la data de 20 februarie 2012.
Examinând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, curtea de apel, investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpata R.M. împotriva sentinţei penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a constatat că temeiurile de fapt şi de drept (prevăzute de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în data de 14 iulie 2011 faţă de inculpata R.M., se menţin şi în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acesteia.
Astfel, inculpata a fost deja condamnată în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă pe care a recunoscut-o, optând pentru desfăşurarea judecăţii potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
În fapt, s-a reţinut că la data de 13 iulie 2011, inculpata R.M. a comercializat cantitatea de 0,14 grame heroină în schimbul sumei de 100 lei şi a deţinut fără drept cantitatea totală de 6,55 grame heroină, 2 bucăţi de carton pe care s-a pus în evidenţă heroină, precum şi cantitatea de 0,27 grame cannabis, în vederea comercializării.
În apelul declarat de inculpată nu s-au administrat până la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive probe noi, care să contrazică situaţia de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, astfel că, deşi aceasta continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că a săvârşit fapta ce face obiectul trimiterii sale în judecată, recunoscută, de altfel, chiar de către ea.
Totodată, reţinând că fapta susmenţionată, în încadrarea juridică stabilită în acest moment procesual este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc care aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectiv sănătatea publică, dar şi împrejurarea că inculpata nu este la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 2778 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti. Drept urmare, ţinând cont şi de aspectul de notorietate al recrudescenţei traficului de droguri pe raza municipiului Bucureşti şi de împrejurarea că inculpata nu are vreo ocupaţie, sau vreun loc de muncă din care să obţină în mod licit venituri, Curtea a apreciat că este rezonabil a considera că, aflată în libertate, aceasta prezintă un risc ridicat de a comite şi alte fapte similare, motivat de dorinţa obţinerii facile, pe căi ilicite, a unor importante sume de bani, aspecte ce fac inoportună şi care nu justifică luarea faţă de ea a unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate.
De asemenea, ţinând seama de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea preventivă a inculpatei R.M. este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a judecăţii.
În acelaşi timp, având în vedere, inclusiv, pronunţarea unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitivă, Curtea a apreciat că durata măsurii nu depăşeşte încă limitele unui termen rezonabil.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpată, faţă de considerentele expuse, şi constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca nefondată.
Împotriva dispoziţiilor din încheiere vizând menţinerea măsurii arestării preventive şi respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea a declarat recurs inculpata R.M., care prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat revocarea măsurii arestării preventive cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia. A mai susţinut apărarea că anterior săvârşirii infracţiunii pentru care a fost condamnată de instanţa de fond, inculpata lucra cu ziua la diferite persoane şi că a realizat gravitatea consecinţelor faptei.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
În ce priveşte recursul având ca obiect respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, se constată că este inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. potrivit cărora, „încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac".
Referitor la criticile aduse încheierii de către recurentă şi care vizează greşita menţinere a măsurii arestării preventive luată împotriva sa, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate.
În mod corect, instanţa de apel investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpata R.M. împotriva sentinţei penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea, la data de 14 iulie 2011 a măsurii arestării preventive subzistă, şi impun în continuare privarea de libertate a recurentei inculpate.
Astfel, în cauză există probe şi indicii temeinice în accepţiunea dată acestei din urmă noţiuni de art. 681 C. proc. pen. care duc la presupunerea rezonabilă că, în ziua de 13 iulie 2011, recurenta a comercializat cantitatea de 0,14 grame heroină în schimbul sumei de 100 lei şi că a deţinut fără drept cantitatea totală de 6,55 grame heroină, 2 bucăţi de carton pe care s-a pus în evidenţă heroină, precum şi cantitatea de 0,27 grame cannabis în vederea comercializării.
Totodată, în cauză există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cerinţă prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a acesteia.
Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata dacă ar fi lăsată în libertate rezultă din natura şi gravitatea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, infracţiune care aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori sociale protejate de legea penală şi anume, sănătatea publică, dar şi din împrejurarea că recurenta nu este la primul conflict cu legea penală, în anul 2003, fiind condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune ceea ce denotă perseverenţă din partea acesteia în comiterea de acte antisociale.
Constatând că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, cerinţă înscrisă în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., că este justificată şi proporţională cu gravitatea infracţiunii de săvârşirea căreia este bănuită inculpata şi legală, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., cât şi a dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (inculpata fiind deţinută urmare pronunţării sentinţei penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală), recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Nici solicitarea recurentei inculpate de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu este întemeiată, deoarece nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, cerinţă înscrisă în art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.M. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 59698/3/2011.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 351/2012. Penal. Revocarea măsurii preventive... | ICCJ. Decizia nr. 34/2012. Penal → |
|---|
