ICCJ. Decizia nr. 351/2012. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.351/2012
Dosar nr. 895/1/2012
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 300 indice 2 C. proc. pen., art. 139 alin. (2) C. proc. pen. s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului S.V.
S-a constatat că inculpatul S.V. nu poate fi pus în libertate, întrucât se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 295 din 19 martie 2008 a Judecătoriei Constanţa.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de apel a constatat că temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive a inculpatului S.V. nu mai subzistă, sens în care se impune aplicarea din oficiu a disp. art. 139 alin. (2) C. proc. pen., in sensul revocării acestei măsuri.
Astfel, s-a constatat că inculpatul S.V. a fost arestat preventiv începând cu data de 22 ianuarie 2009, reţinându-se ca temei al arestării disp. art. 148 lit. f ) C. proc. pen. şi ca scop concret asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale şi ulterior a judecăţii în prima instanţă.
La data de 16 iunie 2009 a fost sesizată prima instanţă de judecată prin rechizitoriu, iar la data de 11 martie 2011 prin sentinţa penală nr. 110 pronunţată de Tribunalul Constanţa, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în concurs cu alte infracţiuni ce au făcut obiectul unei judecăţi definitive potrivit sentinţei penale nr. 295 din 19 martie 2008 a Judecătoriei Constanţa, prin această ultimă sentinţă inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pe care, în prezent inculpat a început să o execute.
Împotriva sentinţei penale nr. 110/2011 a Tribunalului Constanţa s-a declarat apel atât de către procuror cât şi de către inculpaţi, instanţa de apel fiind sesizată la data de 20 aprilie 2011.
S-a constatat că măsura arestării preventive a cărei temeinicie este verificată astăzi, nu numai prezintă un scop concret, întrucât nu mai serveşte la buna desfăşurare a apelului câtă vreme, chiar şi în situaţia în care inculpatul S.V. nu ar fi arestat în cauză, el se află la dispoziţia nemijlocită a instanţei de judecată, fiind încarcerat în executarea unei pedepse definitive de 10 ani închisoare expusă mai sus.
Întârzierea soluţionării apelului nu i se datorează apelantului inculpat, iar faţă de perioada lungă de arestare preventivă se consideră că la acest moment privarea de libertate nu mai prezintă caracterul de rezonabilitate a termenului şi nu mai este proporţională cu scopul concret urmărit, respectiv acela de a împiedica buna judecată a cauzei în apel sau de a evita sustragerea inculpatului de la executarea pedepsei.
Această consideraţie se datorează faptului că, inculpatul execută în prezent o altă pedeapsă şi nu există nici un fel de indicii ca aceasta ar putea fi întreruptă sau inculpatul ar putea fi eliberat condiţionat din executarea ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o prin aceea că în mod greşit s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului. La dosar sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat, fiind incidente prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. atât cu privire la limitele de pedeapsă cât şi cu privire la pericolul social concret.
S-a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Recursul declarat este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (2)1 lit. a), b) şi c) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 10 noiembrie 2008 în jurul orelor 16,00 împreună cu alţi inculpaţi, în baza unei înţelegeri prealabile şi mascaţi, au pătruns cu forţa în locuinţa părţilor vătămate C.M. şi S.A. unde au imobilizat, au ameninţat cu o sabie şi au exercitat violenţe asupra părţii vătămate S.A., cauzându-i leziuni care iau pus viaţa în primejdie şi au sustras din seiful aflat în imobil suma de 140.000 Euro şi 7 miliarde lei.
Prin sentinţa penală nr. 110 din 11 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi b) C. pen., sporită cu 2 ani, în final urmând să execute 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi b) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea reţinută în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile reţinute prin sentinţa penală nr. 295/2008 a Judecătoriei Constanţa prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Inculpatul S.V. a fost arestat preventiv începând cu data de 22 ianuarie 2009, reţinându-se ca temei al arestării dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi ca scop concret asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale şi ulterior a judecăţii în prima instanţă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. f ) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul, revocarea măsurii arestării preventive a acestuia, creează un sentiment de temere şi insecuritate în rândul societăţii civile şi conduce la înlăturarea conceptului potrivit căruia măsura arestării preventive funcţionează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situaţii de natură să pună în pericol eficienta desfăşurare a procesului penal şi constituie realizarea cadrului optim pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.
Împrejurarea că inculpatul se află sub puterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani nu este de natură a conduce la revocarea măsurii arestării preventive în cauza de faţă, cauzele şi faptele fiind diferite, nu există o normă legală care să interzică existenţa unei astfel de situaţii, iar pe de altă parte, există posibilitatea ca inculpatul să fie eliberat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 10 ani.
De asemenea, în acest stadiu procesual, faţă de circumstanţele şi complexitatea cauzei, durata rezonabilă a arestării preventive nu este depăşită, cu atât mai mult cu cât, inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 18 ani închisoare.
Având în vedere pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpat şi periculozitatea acestuia, impactul asupra opiniei publice a unor astfel de fapte, Înalta Curte constată că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin şi impun în continuare măsura arestării preventive a acestuia.
Prin urmare, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, se va casa în parte încheierea atacată şi în rejudecare, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. se va menţine starea de arest a inculpatului S.V.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 6047/118/2009.
Casează în parte încheierea atacată şi în rejudecare.
În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului S.V.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă, azi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 356/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 343/2012. Penal → |
|---|
