ICCJ. Decizia nr. 3555/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3555 /2012
Dosar nr. 3836/2/2012
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Petiţionarul I.D.C. a depus la data de 10 mai 2012 plângerea împotriva Rezoluţiei nr. 2154/P/2011 din data de 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce o priveşte pe intimata I.A.M., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 3836/2/2012.
Petiţionarul a criticat în plângerea depusă, Rezoluţia nr. 2154/P/2011 din data de 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi Rezoluţia nr. 1227/11/2/2012 din data de 18 aprilie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimate, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi respectiv prin care s-a respins plângerea împotriva acestei soluţii, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
în motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că soluţiile dispuse sunt nelegale, fără a arăta considerentele pentru care apreciază că aceste soluţii sunt nelegale, petentul nu s-a prezentat în faţa Curţii la termenul de care a luat cunoştinţă personal şi pe care l-a solicitat pentru a studia dosarul, nu a depus la dosar nici concluzii, astfel încât Curtea se va limita la susţinerile din cuprinsul plângerii, solicitarea petiţionarului fiind în sensul de a se efectua cercetări de către parchet, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care a înţeles să formuleze plângerile iniţiale de către persoana vinovată, respectiv intimata procuror l.A.M.
Prin Sentinţa penală nr. 298 din 11 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I a penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea petiţionarului I.D.C. împotriva Rezoluţiei nr. 2154/P/2011 din data de 9 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin Rezoluţia 1227/11-2/2012 din data de 18 aprilie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au menţinut soluţiile dispuse în cauză şi a fost obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instant de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 2154/P/2011 din data de 09 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata procuror I.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., reţinând în motivarea acestei soluţii că nu s-a constatat încălcarea nici unei dispoziţii legale de către intimată la momentul soluţionării cauzei privind plângerea petiţionarului, îndreptată împotriva judecătorului N.R.
S-a arătat că plângerea formulată în termen împotriva acestei soluţii a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia nr. 1227/11/2/2012 din data de 18 aprilie 2012, reţinându-se că soluţia este legală şi temeinică, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti reţinând că soluţia dispusă este legală, petiţionarul nu a indicat vreun mijloc de probă care să conducă la schimbarea soluţiei dispuse de procuror în cauză, apreciind Procurorul General că nu a rezultat săvârşirea vreunei infracţiuni de către intimată.
Având în vedere că din plângerea depusă în faţa Curţii nu a rezultat nici un motiv pentru care petiţionarul a apreciat că soluţiile dispuse de procuror nu sunt legale, şi că petiţionarul nu s-a prezentat în faţa Curţii pentru a-şi susţine criticile cu ocazia dezbaterilor pe fond, Curtea a constatat că nemulţumirile petiţionarului vizează de fapt soluţiile dispuse în cauzele în care acesta a fost parte în cadrul unui proces penal având ca obiect plângerea depusă de petiţionar împotriva judecătorului NR. Plângerea sa a vizat de asemenea pretinse nelegalităţi ale acesteia efectuate la momentul soluţionării unui dosar având ca obiect o altă plângere împotriva unei alte rezoluţii, soluţia dispusă fiind aceea de respingere a plângerii ca nefondată.
Mai mult decât faptul că petiţionarul nu a arătat nici în plângerea depusă la Curte împotriva soluţiei procurorului motivele pentru care intimata se face vinovată de infracţiunile pentru care acesta s-a plâns, Curtea a constatat că nici în plângerile depuse la Parchet nu se identifică acele considerente pentru care petiţionarul a acuzat pe intimată de săvârşirea infracţiunilor.
Or, în raport de aceste împrejurări, Curtea a arătat că motivele pentru care s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimată sunt justificate, din actele dosarelor în care s-au pronunţat rezoluţiile şi hotărârile în cauza privind pe petiţionar, nerezultând săvârşirea unor încălcări ale dispoziţiilor Codului de procedură penală, şi, chiar în măsura în care s-ar fi constatat astfel de nereguli, acestea în sine nu ar fi putut justifica o eventuală altă soluţie decât dacă s-ar fi conturat şi existenţa unor indicii care să ateste săvârşirea vreunei infracţiuni.
Curtea a constatat că procurorul a apreciat că activitatea unui magistrat nu poate constitui obiect al unei cercetări penale sub aspectul soluţiilor dispuse decât în măsura în care se constată încălcarea legii, sub alte aspecte hotărârile magistratului putând fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac şi reaminteşte în acest context, că, mutatis mutandis, nici soluţiile dispuse prin rezoluţiile procurorului nu pot constitui în sine obiect al unei cercetări penale decât în măsura constatării încălcării legii şi întrunirii elementelor constitutive ale unor infracţiuni, alte eventuale neajunsuri putând fi îndreptate de către instanţa de judecată prin soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor dispuse de procuror urmare a exercitării dreptului petentului de a formula plângere în faţa instanţei de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul, criticând-o prin aceea că soluţia pronunţată este dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarant este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legi, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentinţă sau o poate admite şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale,ca în cauza de faţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunţată potrivit alin. (8), este definitivă.
Împotriva hotărârii pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. nu mai poate fi exercitată vreo cale de atac, nefiind dintre cele prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.. Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi din acest motiv apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, recursul declarat de petiţionar este inadmisibil şi urmează a fi respins în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul D.C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 298 din 11 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I a penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3493/2012. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 3577/2012. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
