ICCJ. Decizia nr. 3585/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3585 /2012
Dosar nr. 4440/88/2011
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 82 din 08 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4440/88/2011 au fost admise cererile de rejudecare formulate de inculpaţii D.C. şi Z.I.D.
S-a dispus anularea Sentinţei penale nr. 53 din 01 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Tulcea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3830 din 05 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpatul D.C. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.
În temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpata Z.I.D. a fost condamnată la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.
În temeiul art. 71 C. pen. au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei emise anterior şi emiterea unor noi mandate în baza acestei hotărâri.
În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestului efectuat în străinătate în perioada 30 martie - 20 aprilie 2011 (inculpatul D.C.) şi în perioada 04 mai - 26 mai 2011 (inculpata Z.I.D.).
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada executată de la 20 aprilie 2011 (pentru inculpatul D.C.) şi de la 26 mai 2011 (pentru inculpata Z.I.D.) şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a constatat că părţile vătămate T.V., H.M., G.D. şi C.P.N. nu s-au constituit părţi civile.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. cu referire la art. 19 din Legea nr. 678/2011, s-a confiscat de la inculpatul D.C. suma de 656,21 dolari USA sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii D.C. şi Z.I.D. au fost obligaţi să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 870 RON şi, respectiv, 910 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, înregistrată sub nr. 4440/88/2011, condamnatul D.C. a formulat cerere de rejudecare a Dosarului nr. 1235/2004 al Tribunalului Tulcea, în conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că prin Sentinţa penală nr. 53 din 1 martie 2005, Tribunalul Tulcea l-a condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu executare, Sentinţa fiind menţinută de instanţa de apel. Recursul pe care l-a declarat a fost respins, deşi instanţa de fond şi cea de apel au soluţionat cauza cu lipsă de procedură, din Adresa nr. 6816 din 28 iunie 2004 a IPJ rezultând că petentul este plecat în străinătate.
La data de 20 martie 2012, inculpata Z.I.D. a formulat cerere de rejudecare a aceluiaşi dosar, arătând că a fost judecată şi condamnată fără a fi prezentă la vreunul din termenele de judecată pe parcursul cercetării judecătoreşti. A mai arătat inculpata că plecarea sa din ţară s-a petrecut cu mult înainte de sesizarea instanţei, iar apelul a fost declarat de un avocat din Baroul Tulcea care nu era nici avocat ales şi nici desemnat din oficiu.
Prin Încheierea din 2 mai 2012, Tribunalul Tulcea a admis în principiu cererile de rejudecare formulate de petenţi, constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5221 alin. (1) C. proc. pen.
În rejudecare, ambii inculpaţi au solicitat aplicarea dispoziţiilor relative la procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, declarând că recunosc în integralitate faptele pentru care au fost condamnaţi şi îşi însuşesc probele de vinovăţie cuprinse în dosarul de urmărire penală.
În condiţiile în care alin. (2) al art. 5221 C. proc. pen. prevede că dispoziţiile art. 404 - 408 se aplică în mod corespunzător, iar art. 405 alin. (1) stabileşte că rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de rejudecare se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă şi cum dispoziţiile privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei se regăsesc în capitolul II - judecata în primă instanţă, tribunalul a reţinut că prevederile art. 3201 C. proc. pen. sunt aplicabile şi în cazul rejudecării în caz de extrădare.
La această concluzie a ajuns prima instanţă şi ţinând seama de principiul cu rang constituţional al aplicării legii mai favorabile şi anume aceea de la momentul soluţionării cererii de rejudecare.
Pe de altă parte, s-a constatat că în speţă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de legiuitor pentru aplicare procedurii simplificate.
În consecinţă, cererea celor doi inculpaţi de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. a fost admisă la termenul din 5 iunie 2012, fiind admisă şi cererea de rejudecare pentru aceleaşi motive expuse la momentul admiterii în principiu a cererilor inculpaţilor.
Astfel, s-a dispus anularea Sentinţei penale nr. 53/2005 a Tribunalului Tulcea şi, ţinând seama că inculpaţii şi-au însuşit în totalitate probele de vinovăţie administrate în cursul urmării penale, s-a reţinut aceeaşi situaţie de fapt avută în vedere de instanţa de fond şi anume:
Cei doi inculpaţi se cunoşteau de mai bine de 8 ani şi de aproximativ 3 ani şi jumătate exista între ei o relaţie de concubinaj. Prima dată a plecat în Spania la sfârşitul lunii august 2002 inculpata Z.I.D., fiind îndemnată să meargă în Spania de sora sa, care era deja acolo. Legătura dintre ea şi D.C., aflat în ţară, s-a păstrat o perioadă telefonic, timp de două luni, după care s-a întrerupt. Acest lucru l-a determinat pe D.C. să plece şi el în Spania, pentru a se întâlni cu concubina sa, dar întâmplarea a făcut ca în acelaşi timp Z.I.D. să revină în ţară. La scurt timp, a revenit în ţară şi D.C. Se pare că, luând contact cu realităţile din Spania, cei doi reîntâlnindu-se în România, au pus la cale o modalitate ilegală de a realiza venituri importante din exploatarea sexuală a unor victime pe care în perioada imediat următoare le-au racolat.
Astfel, numita T.V. a declarat în timpul cercetărilor că îi cunoştea de mai mulţi ani pe D.C. şi pe Z.I.D., cu aceasta din urmă fiind şi colegă de clasă. La jumătatea lunii noiembrie 2002, aceştia i-au propus să meargă cu ei în Spania unde urma să lucreze ca dansatoare într-un club, asigurând-o de acest lucru şi spunându-i că tot ei au mai găsit de lucru în mod asemănător şi altor fete. Partea vătămată a fost de acord, iar în zilele următoare inculpaţii au ajutat-o să i se elibereze paşaportul, plătindu-i toate cheltuielile în vederea eliberării acestuia. Tot în aceeaşi perioadă, înainte de plecare, a cunoscut o altă fată pe nume A.M. despre care a aflat că şi ei i se propusese acelaşi lucru şi despre care a înţeles că părinţii ei i-au dat bani pentru eliberarea paşaportului dându-i şi 500 de dolari inculpatului D.C. pentru drum. în seara zilei de 24 noiembrie 2002, împreună cu A.M., D.C. şi Z.I.D., partea vătămată T.V. a plecat cu un microbuz din Tulcea spre Bucureşti. Din Bucureşti a mers cu trenul spre Arad unde a rămas două zile, fiind cazaţi cu toţii într-o pensiune. La data de 18 noiembrie 2002, în jurul orelor 19:00, toţi patru au plecat cu un microbuz ajungând în Madrid peste câteva zile. Susţinerile victimei se coroborează cu verificările şi rezultatele obţinute de la Poliţia de frontieră care atestă că cei patru, respectiv cei doi inculpaţi, T.V. şi B.A.E., au părăsit ţara la data de 28 noiembrie 2002, prin punctul de trecere a frontierei Nădlag cu microbuzul cu numărul de înmatriculare "Y".
Despre cele întâmplate la Madrid, T.V. a relatat în continuare că au fost aşteptaţi de un individ pe nume M., care i-a condus cu autoturismul său marca „M." cu număr de Roma-Italia, până într-un apartament care era închiriat de el şi de D.C. Pentru că anterior i se precizase că în apartamentul respectiv va locui cu două fete ce lucrează tot ca dansatoare, când a ajuns în apartament a întrebat unde sunt celelalte fete, iar M. i-a răspuns că sunt la muncă, precizându-i chiar în stradă. Tot numitul M. i-a precizat atunci că de fapt D.C. şi Z.I.D. au ştiut de la început că urmează ca partea vătămată să se prostitueze, dar de fapt au minţit-o. După câteva zile, chiar inculpaţii i-au spus că în fiecare seară trebuie să îi dea câte 200 euro lui M., iar după ce depăşea o lună de zile de activitate, 100 de euro, în ultima lună urmând să încaseze ele banii. Toată această situaţie, în schimb, nu s-a confirmat, fiind obligate în mod constant să dea 200 de euro în prima lună, apoi 150 sau 100 de euro. Dacă nu aduceau bani, erau lovite, exercitându-se asupra lor atât violenţe fizice, cât şi psihice. Partea vătămată a precizat că nu avea voie să îşi sune părinţii, iar relaţiile sexuale cu clienţii le întreţinea într-un hotel aflat în apropiere, unde tot M. le-a dus efectiv de mână şi au primit toate instrucţiunile. A mai relatat că pe stradă le-a cunoscut şi pe părţile vătămate G.D. şi C.P.N.
Conform datelor furnizate de I.G.P.F. Bucureşti, Z.I.D. a intrat din nou în ţară la data de 31 ianuarie 2003, după ce în prealabil venise în România şi D.C. la data de 15 ianuarie 2003, din acest moment începând acţiunile de racolare ale victimelor H.M. şi G.D.. Astfel, în timpul cercetărilor, partea vătămată H.M. a relatat, în legătură cu maniera în care a fost racolată şi indusă în eroare, că în ziua de 25 februarie 2003, în jurul orelor 10:00, în centrul oraşului, s-a întâlnit cu D.C., care era însoţit de o altă cunoştinţă a sa, numita P.L. Din discuţiile purtate cu aceştia, a înţeles că în zilele următoare un grup de fete şi anume O.M., P.L. şi G.D., împreună cu Z.I.D., urmau să plece în Spania să lucreze într-un bar ca ospătari cu un salariu lunar de 1.200 de euro. Inculpatul D.C. i-a propus să meargă să lucreze în Spania, partea vătămată spunându-i că urmează să se consulte cu părinţii. în aceeaşi zi, inculpaţii D.C. şi Z.I.D. s-au deplasat la domiciliul său, unde i-au întrebat pe părinţii părţii vătămate dacă sunt de acord ca aceasta să lucreze într-un bar în Spania ca ospătăriţă (în legătură cu discuţiile purtate mama victimei, N.I., a depus depoziţie în calitate de martor). în sensul celor susţinute de victimă, stau relaţiile obţinute de la I.G.P.F. Bucureşti, privind ieşirile din ţară, cât şi declaraţiile martorului G.D., soţul părţii vătămate G.D..
Ajunse la Madrid, cele două victime au fost exploatate sexual de către cei doi inculpaţi, fiind obligate să practice prostituţia.
Din relaţiile obţinute de la Banca Comercială - Sucursala Tulcea, a rezultat că atunci când D.C. s-a aflat în ţară, a primit prin sistemul „MG" sume de bani expediate din Spania de P.C.D., Z.I.D. şi un anume cetăţean spaniol J.P.A., sume care, fără îndoială, proveneau din exploatarea sexuală a victimelor.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpaţi, prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpaţii fiind condamnaţi la câte o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, fiindu-le aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Împotriva Sentinţei penale nr. 82 din 08 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4440/88/2011, în termen legal, au declarat apel inculpaţii D.C. şi Z.I.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei. în susţinerea motivelor de apel, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, având în vedere datele personale ale inculpaţilor, atitudinea sinceră şi de regret manifestată pe parcursul procesului penal.
Fiindu-le aduse la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii au precizat că nu doresc să dea declaraţii la instanţa de apel.
Având în vedere că în speţă s-a promovat calea de atac a apelului numai de către inculpaţi, în condiţiile în care aceştia au obţinut o analiză pe fond a cauzei, ca urmare a admiterii în principiu a cererilor de rejudecare după predarea în baza unui mandat european de arestare, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5221 alin. (1) C. proc. pen. nu a mai putut fi supusă analizei de către instanţa de apel.
Prin Decizia penală nr. 97/P din 4 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpaţii D.C. şi Z.I.D. - deţinuţi în Penitenciarul Poarta Albă, judeţ Constanţa, împotriva Sentinţei penale nr. 82 din data de 08 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Tulcea.
Conform art. 192 alin. (2),4 C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii inculpaţi D.C. şi Z.I.D. la plata sumelor de câte 400 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Examinând Sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică a faptelor şi vinovăţia inculpaţilor, pronunţând în mod judicios o soluţie de condamnare, fiind îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
S-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 5222 alin. (2) C. proc. pen. în referire la art. 405 alin. (1) C. proc. pen., în procedura de rejudecare în caz de extrădare sau de predare în baza unui mandat european de arestare, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, sunt aplicabile, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, întrucât constituie reguli de procedură privind judecata în primă instanţă, iar cererea privind aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. este admisibilă şi în raport de dispoziţiile tranzitorii prevăzute de art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, termenul din data de 05 iunie 2012 fiind primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, la care cei doi inculpaţi s-au putut prevala de prevederile textului de lege anterior menţionat.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală (declaraţiile părţilor vătămate T.V., H.M., G.D., C.P.N., declaraţiile martorilor G.D. şi N.I., declaraţiile inculpaţilor), având în vedere şi poziţia procesuală a inculpaţilor, de recunoaştere a faptelor, a rezultat că în perioada noiembrie 2002 - martie 2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii D.C. şi Z.I.D. au recrutat, prin inducerea în eroare, mai multe persoane de sex feminin (părţile vătămate T.V., H.M., G.D., C.P.N.), pe care le-au transportat şi cazat în Spania, unde le-au exploatat sexual, prin constrângere fizică şi psihică, însuşindu-şi banii obţinuţi de victime din practicarea prostituţiei.
Curtea de apel a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost individualizate corespunzător, conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind avute în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile săvârşite, reduse cu o treime, în raport de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social, care rezultă din împrejurările concrete în care au fost săvârşite, precum şi din rezonanţa socială negativă a faptelor comise, circumstanţele personale ale inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, s-a reţinut că circumstanţele reale în care faptele au fost săvârşite, coroborate cu circumstanţele personale ale inculpaţilor, se reflectă în mod corespunzător în cuantumul pedepselor de 4 ani închisoare, care sunt de natură să asigure reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii de noi fapte penale.
S-a avut în vedere că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prezintă un grad ridicat de pericol social, ce rezultă din relaţiile sociale încălcate ce privesc bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, dreptul la libertate de voinţă şi acţiune, demnitate, integritate corporală, din împrejurările şi modalitatea de comitere (modul organizat de acţiune, perioada de timp în care inculpaţii au exploatat mai multe persoane de sex feminin, obligându-le la practicarea prostituţiei şi însuşindu-şi banii obţinuţi ca urmare a acestei activităţi, respectând, în principiu, aceeaşi modalitate de desfăşurare a activităţii infracţionale, metodele de racolare a victimelor de către inculpaţi, prin promisiunea unui loc de muncă decent, fiind alese tinere pe care inculpaţii le cunoşteau de mai mulţi ani, profitând de încrederea acordată de acestea, impunerea unui anumit program şi a unor sume de bani pe care părţile vătămate trebuiau să le remită zilnic inculpaţilor, interzicerea comunicării între persoanele exploatate şi alte persoane, ca o formă de control asupra victimelor, exercitarea unor acte de violenţă şi ameninţare, profitând şi de imposibilitatea părţilor vătămate de a cere ajutor, dată fiind vârsta şi starea materială precară a acestora), consecinţele negative asupra stării fizice şi psihice a victimelor, impactul social deosebit al faptelor.
În ceea ce priveşte datele care caracterizează persoana inculpaţilor, s-a constatat că aceştia sunt tineri, necăsătoriţi, că au studii medii, că la data comiterii faptelor nu aveau ocupaţie şi nici loc de muncă, că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, că în faza de urmărire penală au recunoscut parţial faptele, iar în faza de judecată au adoptat o atitudine sinceră, recunoscând comiterea infracţiunilor de trafic de persoane.
Raportat la contextul în care faptele au fost săvârşite, instanţa de apel a apreciat că nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
De altfel, s-a apreciat că sunt neîntemeiate motivele de apel prin care se critică hotărârea instanţei de fond întrucât nu s-a dat eficienţă circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., având în vedere că, în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului nu poate fi valorificată drept circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) teza a doua C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică. S-a reţinut că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. pot fi aplicate concomitent cu prevederile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. numai atunci când se constată, după săvârşirea infracţiunii, existenţa unei alte atitudini a inculpatului, dintre cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c), decât comportarea sinceră.
Or, în speţă, din actele dosarului, s-a constatat că, imediat după audierea lor în faza de urmărire penală, inculpaţii au părăsit ţara şi nu s-au mai prezentat în faţa organelor judiciare, astfel că nu pot beneficia de circumstanţa atenuantă menţionată anterior.
De asemenea, s-a reţinut că apărările invocate în susţinerea apelului privind poziţia procesuală adoptată de către inculpaţi, care au recunoscut şi au regretat comiterea faptelor, precum şi celelalte date ce caracterizează persona acestora (vârsta, lipsa antecedentelor penale), au fost valorificate de către prima instanţă cu ocazia individualizării sancţiunilor penale, aplicând pedepse orientate spre minimul special prevăzut de norma de incriminare, redus cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Ca atare, instanţa de apel a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor corespund unei individualizări proporţionale şi sunt de natură să asigure atât finalitatea preventivă, specială pentru inculpaţi şi generală, pentru ceilalţi destinatari ai legii penale, cât şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea lor.
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, instanţa de control judiciar a reţinut că, în concordanţă cu scopul preventiv şi educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., ţinând seama de modalitatea de comitere a faptelor şi de persoana inculpaţilor, se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate, conform dispoziţiilor art. 57 C. pen.
Împotriva Deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpata Z.I.D., solicitând să se dea eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi să se reducă pedeapsa aplicată, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., având în vedere şi împrejurarea că a recunoscut fapta, în cauză făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpata Z.I.D. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de altfel inculpata recunoscând comiterea faptelor, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Astfel fiind, au fost reţinute în favoarea inculpatei dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar instanţa de fond i-a aplicat acesteia o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii anterior menţionate.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatei de către instanţa de fond şi menţinută de către cea de prim control judiciar se încadrează în limitele prevăzute de lege, modalitatea de executare a acesteia, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurenta inculpată nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptelor şi consecinţele acestora, precum şi circumstanţelor personale ale recurentei inculpate, nejustificându-se reducerea acesteia.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că faptele săvârşite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, precum şi împrejurările în care au fost comise şi modul de acţionare.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că în mod corect nu au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, caracterul continuat al acestora, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, precum şi împrejurarea că după audiere inculpata a părăsit ţara, datele ce caracterizează persoana acesteia fiind valorificate de instanţele inferioare în procesul de individualizare a pedepsei.
Pe de altă parte, referitor la împrejurarea recunoaşterii de către inculpată a săvârşirii faptelor, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, deoarece a fost evidenţiată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile existenţei acordului de vinovăţie al inculpatei, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate faţă de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, iar nu aceasta a fost intenţia legiuitorului.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatei a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale acesteia fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatei va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata arestului efectuat în străinătate de la 4 mai 2011 la 26 mai 2011, precum şi perioada executată de la 26 mai 2011 la 5 noiembrie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata Z.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 97/P din 4 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestului efectuat în străinătate de la 4 mai 2011 la 26 mai 2011, precum şi perioada executată de la 26 mai 2011 la 5 noiembrie 2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3577/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3591/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
