ICCJ. Decizia nr. 3596/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3596 /2012
Dosar nr. 550/42/2012
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.P., prin procurator B.T., domiciliată în municipiul Ploieşti, împotriva Rezoluţiei nr. 167/II/2/2012 din 12 iunie 2012 data în dosarul penal nr. 167/II/2/2012 al D.N.A. - Serviciului Teritorial Ploieşti şi a Ordonanţei nr. 30/P/2011 din 3 mai 2012 dată de acelaşi parchet, în contradictoriu cu intimaţii P.G. şi T.O.L.
S-a menţinut rezoluţia şi, respectiv, ordonanţa atacată, ca legale şi temeinice.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiţionara, prin procurator, să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 50 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin ordonanţa nr. 30/P/2011 din 3 mai 2012 a Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.G. - fost magistrat judecător, la Judecătoria Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi faţă de T. (anterior cu numele P.) O.L., avocat în cadrul Baroului Prahova şi faţă de D.A., sub aspectul complicităţii şi, respectiv, instigării la infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de ceilalţi opt făptuitori disjungându-se cauza şi declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. S-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sus menţionate, nesubzistând latura subiectivă a acestora.
În motivarea soluţiei date, s-a reţinut, în esenţă, că nu a fost prejudiciată petiţionara M.P. în legătură cu pretinsele fapte întrucât la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 7530 din 5 octombrie 2005, când s-a invocat consumarea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), dreptul de proprietate al acesteia pentru suprafaţa de 195 mp, teren situat în municipiul Ploieşti, nu era recunoscut printr-un titlu valabil, care s-a realizat abia în anul 2007 prin pronunţarea Sentinţei civile nr. 1086 din 3 septembrie 2007, hotărâre pronunţată de magistratul-judecător P.G. şi care nu a fost atacată de către Consiliul Local Ploieşti, chemat în judecată de către reclamantul D.A.
Din analiza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, efectuate în cauză, s-a constatat că făptuitoarea P.G. nu a comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nestabilindu-se că şi-ar fi exercitat funcţia cu rea-credinţă, în sensul că ar fi cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale petiţionarei.
S-a mai constatat că nu poate fi reţinută în sarcina făptuitoarei T.O.L. ca şi a făptuitorului D.A., nici participaţia penală la infracţiunea menţionată sub forma complicităţii şi, respectiv, a instigării.
Împotriva acestei ordonanţe, petiţionara M.P. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluţia nr. 167/II/2/2012 din data de 12 iunie 2012, reţinându-se că ordonanţa atacată este legală şi temeinică, iar plângerea iniţial formulată este nefondată. S-a reţinut că din cercetările efectuate în cauză în raport de actele ce au compus Dosarul civil nr. 6929/2005 al Judecătoriei Ploieşti, nu s-a constatat că magistratul judecător şi-ar fi exercitat funcţia cu rea-credinţă, în sensul că ar fi cunoscut faptul că pentru terenul în litigiu ar putea exista un alt titlu de proprietate, titlu care a fost obţinut peste cca 2 ani, astfel că magistratul nu a avut cunoştinţă despre potenţialul titlu, petiţionara M.P. nefiind parte în procesul civil.
Împotriva acestor soluţii petiţionara M.P., prin procurator B.T., a formulat plângere în baza art. 2781 C. proc. pen., pe care le-a criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin criticile formulate s-a susţinut, în esenţă, că în mod greşit şi nereal s-a reţinut de către executorul judecătoresc că peste suprafaţa de 195 mp, reţinută şi retrocedată prin Sentinţa civilă nr. 1086 din 3 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, se află o altă suprafaţă de teren de 228 mp care, în realitate, este de numai 137,27 mp şi pe care este amplasată locuinţa în suprafaţă de 86,74 mp, care nu a fost menţionată prin Sentinţa civilă sus-arătată. S-a arătat că, după plângerea penală formulată de petiţionară, împotriva făptuitorilor s-a reţinut prin ordonanţa din 3 mai 2012, în mod eronat, de către făptuitoarea P.G., faptul că măsurătorile efectuate de expertul P.D. corespund cu cele cuprinse în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 807 din 4 februarie 1985, iar vecinătăţile stabilite au corespuns cu cele din contract.
S-a mai susţinut că în soluţiile date, procurorii au interpretat în mod greşit probele administrate, în condiţiile în care retrocedarea către D.A. este pentru o suprafaţă de teren de 137,27 mp, şi nu 228 mp, făptuitorii încălcând astfel în mod vădit legea şi prejudiciind-o pe petiţionara MP.
Curtea de apel, analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, în raport de criticile invocate în plângerea formulată şi de dispoziţiile legale incidente, a constatat că plângerea petiţionarei este nefondată.
S-a reţinut că numitul B.T., în calitate de procurator al mandantei M.P., titulara dreptului de proprietate asupra unui imobil compus din casă şi teren în suprafaţă de 195 mp din municipiul Ploieşti, a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor: P.G. - fost magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), T. (anterior cu numele P.) O.L., avocat în cadrul Baroului Prahova şi D.A., sub aspectul complicităţii şi, respectiv, a instigării la infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), C.E., M.M.M., G.L., T.A.F., B.E., A.I., P.Ş.A., P.D. şi V.C., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) faţă de aceştia din urmă dispunându-se disjungerea cercetărilor şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti - prin Ordonanţa nr. 30/P/2011 din 3 mai 2012 a Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prin aceeaşi ordonanţă, parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.G., T.O.L. şi D.A., reţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor invocate.
S-a avut în vedere că dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat a fost dobândit de către M.P. printr-o acţiune civilă în retrocedare în contradictoriu cu Primăria Municipiul Ploieşti, care a format obiectul Dosarului nr. 3045/105/2007 al Tribunalului Prahova, fiind admisă prin Sentinţa civilă nr. 1086 din 3 septembrie 2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare. Cu prilejul punerii în executare a acestei hotărâri, s-a constatat că pe terenul respectiv, delimitat în proces printr-o expertiză topo, există deja un titlu de proprietate, constând în Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1787 din 22 mai 2006 având ca obiect suprafaţa de 228 mp, ce se suprapune peste cea de 195 mp, obţinută în instanţă de către M.P. În legătură cu terenul de 228 mp, situat în municipiul Ploieşti, s-a stabilit că proprietarul actual, D.O., l-a achiziţionat în baza unui contract de vânzare-cumpărare autentic de la D.A. care, la rândul sau, l-a obţinut în baza Sentinţei civile nr. 7530 din 5 octombrie 2005 a Judecătoriei Ploieşti, în Dosarul nr. 6929/2005 soluţionat de magistratul judecător P.G.
S-a mai reţinut că prin acţiunea civilă formulată la data de 30 mai 2005 în contradictoriu cu Consiliul Local Ploieşti, D.A., prin avocat T.O.L., a revendicat imobilul teren în suprafaţa de 137.27 mp invocând prin acţiune că prin Contractul autentic nr. 807 din 4 februarie 1985 al notariatului de Stat Judeţean Prahova a cumpărat de la soţii R.G. şi A. o locuinţă situată la adresa menţionată, terenul aferent clădirii fiind de 137,27 mp, care a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974. S-a mai arătat în acţiune că, în anul 1988, D.A. a fost expropriat prin Decretul nr. 391/1988, locuinţa fiind demolată în vederea construirii de blocuri, proiect care nu s-a finalizat, iar la momentul introducerii acţiunii terenul era liber.
Dosarul civil a fost repartizat magistratului judecător P.G. care prin încheierea din 27 iunie 2005 a încuviinţat efectuarea unei expertize topo, prin care să se identifice amplasamentul terenului şi evaluarea acestuia, la 18 iulie 2005 fiind desemnat, prin tragere la sorţi, expertul P.D., iar la 12 septembrie 2005, prin avocat P.O., reclamanta şi-a mărit câtimea obiectului cererii susţinând că suprafaţa totală pe care o revendică este de 225 mp.
La termenul din 19 septembrie 2005 expertul P.D. a depus la dosar raportul de expertiză tehnică dispus formulând două variante, în una din acestea delimitându-se terenul în suprafaţă de 137,27 mp, conform Contractului autentic de vânzare-cum parare nr. 807/1985, iar în cea de a doua variantă, expertul a stabilit un teren în suprafaţă de 224,01 mp
Prin Sentinţa civilă nr. 7530 din 5 octombrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 6929/2005 magistratul judecător P.G. a admis acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Consiliul Local Ploieşti, obligând la lăsarea către reclamant în deplină proprietate şi posesie a terenului în suprafaţă de 224,01 mp, conform variantei a II-a din expertiza mg. P.D., hotărâre care a rămas definitivă prin nerecurare. Ulterior, D.A. a vândut terenul curţi - construcţii în suprafaţă de 228 mp către D.O.
În anul 2007 s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru M.P., deci ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 7530 din 5 octombrie 2005, pronunţată de P.G., astfel că s-a apreciat că nu există nici un element care să demonstreze că a avut cunoştinţă despre potenţialul titlu, cu atât mai mult cu cât M.P. nu a fost parte în procesul civil soluţionat de P.G.
Prin urmare, s-a reţinut că niciunul dintre făptuitori nu a comis o faptă penală de natura celei invocate de către petiţionară prin plângerea sa, astfel încât s-a apreciat că în mod legal şi temeinic prin ordonanţa şi, respectiv, rezoluţia care au fost atacate de petiţionară, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara M.P., prin procurator B.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 5 noiembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de petiţionară împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului au fost în sensul de a se admite excepţia şi de a se respinge recursul, ca inadmisibil.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionară este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionară.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge, ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării recurentei petiţionare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara MP, prin procurator B.T., împotriva Sentinţei penale nr. 119 din 17 iulie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3591/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 361/2012. Penal → |
|---|
