ICCJ. Decizia nr. 3611/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Spionajul (art. 159 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3611/2012
Dosar nr. 2068/30/2011
Şedinţa publică din 06 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.M.M. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - secţia penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, Tribunalul Timiş, a condamnat inculpatul M.M.M., în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, la: 3 (trei) ani închisoare pentru fapta de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei ori graţierea totală, ori a restului de pedeapsă sau împlinirea termenului de prescripţie.
În baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 253 alin. (3) C. pen., art. 19 din Legea nr. 78/2000, a confiscat de la inculpatul M.M.M. suma de 3000 euro - echivalent în lei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş cu nr. 260/P/2011 din 21 martie 2011 înregistrat sub număr unic de dosar 2068/30/2011 din 25 martie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul M.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât în data de 18 iulie 2010 a oferit suma de 3000 euro agentului de poliţie C.I., pentru a nu întocmi proces verbal de constatare martorei K.S., şi pentru a o lăsa să treacă cu ţigările aflate în autoturismul pe care îl conducea.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea şi ulterior la data de 01 februarie 2011, prin rechizitoriul nr. 683/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, trimiterea în judecată a inculpatei K.S. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006.
A fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 260/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, a fost audiat inculpatul şi s-au audiat martorii C.I.S., R.I., B.D.Ş., P.L., T.V.F., C.I., M.S. şi P.F.I.
Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar, Tribunalul a reţinut că la data de 22 iulie 2010, agentul de poliţie C.I.S. de la Poliţia oraşului Jimbolia, a făcut un denunţ în sensul că, în data de 18 iulie 2010, M.M.M. i-a oferit o sumă de 3000 euro pentru a nu întocmi proces verbal de constatare şi pentru a nu confisca ţigaretele netimbrate găsite asupra numitei K.S.
Astfel, la data de 17 iulie 2010, agentul de poliţie C.I.S. a participat la o acţiune ce viza combaterea şi depistarea infracţiunilor de contrabandă cu ţigări şi depistarea persoanelor care introduc ilegal în România ţigarete care nu poartă timbru fiscal românesc şi care sunt aduse din Serbia.
În cadrul acestei acţiuni, în cursul serii, agentul de poliţie C.I.S. împreună cu agentul de poliţie R.I., au intrat în dispozitiv, efectuând activităţi de supraveghere a drumului ce duce din localitatea Jimbolia spre P.C.T.F Jimbolia. Cei doi agenţi de poliţie au observat câteva maşini care circulau cu viteză mică şi care au trecut de mai multe ori între localitate şi punctul de frontieră, printre aceste maşini fiind şi un autoturism cunoscut de agenţi ca aparţinând lui M.M.M., persoană despre care agenţii de poliţie aveau informaţii că ar avea legături cu traficul de ţigări netimbrate aduse din Serbia. Tribunalul reţine că implicarea lui M.M.M. în traficul de ţigarete a fost confirmată de martorii B.D.Ş. şi T.V.F., agenţi de poliţie în cadrul I.J.P.F. Timiş - S.P.F Jimbolia - Biroul C.I.T, care au ca atribuţii de serviciu culegerea de informaţii despre persoanele care sunt implicate în acest tip de fapte penale.
Instanţa de fond a reţinut că în jurul orei 02,30, în data de 18 iulie 2010, agenţii de poliţie C.I.S. şi R.I. au observat că dinspre punctul de frontieră se apropiau mai multe maşini care circulau cu viteză mare, în coloană, la distanţă relativ mică între ele, situaţie în care au ieşit din locul în care efectuau supravegherea, respectiv curtea Spitalului orăşenesc Jimbolia, şi văzând că trece autoturismul de culoare albă, în care se afla inculpatul M.M.M., după trecerea acestui autoturism au procedat la oprirea şi blocarea – cu autoturismul poliţiei, a autoturismului care circula imediat în urma autoturismului inculpatului, respectiv a autoturismului de culoare roşie care era condus de numita K.S.
În prezenţa martorului C.I., organele de poliţie au stabilit identitatea numitei K.S., conducătorul autoturismului oprit, iar în urma verificării efectuate s-a constata faptul că în autoturismul condus de K.S. se afla o cantitate mare de cartuşe de ţigări, vizibile prin geamurile autovehiculului, ţigările fiind acoperite cu o prelată de culoare neagră. Ulterior s-a stabilit că aceasta deţinea cantitatea de 10.548 pachete ţigarete care nu purtau marcaje corespunzătoare, că valoarea în vamă a ţigărilor găsite asupra acesteia este de 44.548 lei, iar valoarea pagubei produse bugetului de stat este de 118.301 lei.
În timp ce agentul de poliţie C.l.S. purta primele discuţii cu martora K.S., inculpatul M.M.M. a oprit autoturismul cu care circula, a dat cu spatele până a ajuns la locul în care era oprit autoturismul poliţiei, apoi inculpatul a coborât geamul autoturismului şi la abordat pe agentul de poliţie C.I.S., cerându-i să o lase pe martora K.S. să plece cu maşina şi să nu întocmească nici un proces verbal de constatare. În timpul acestor discuţii, inculpatul M.M.M., i-a spus agentului de poliţie C.I.S. că ţigările din maşină sunt ale lui şi că îi dă suma de 3000 euro dacă o lasă pe martora K.S. să plece fără să întocmească vreun act sau să ia vreo măsură faţă de aceasta şi să nu confişte ţigările.
C.I.S. a refuzat oferta şi a spus că va lua măsurile legale care se impun. Inculpatul M.M.M. a insistat cu oferta făcută agentului de poliţie pentru ca acesta să nu ia nici o măsură, dar agentul de poliţie a răspuns „să nu încerce". Agentul C. s-a deplasat lângă autoturismul cu ţigări unde se afla şi agentul R., iar inculpatul M. a coborât din autoturismul său şi în momentul în car ea ajuns lângă autoturismul cu ţigări l-a abordat din nou pe agentul de poliţie C. cerându-i să o lase pe K. să plece cu maşina, şi spunându-i lui C. că-i dă 3000, însă C. i-a răspuns „ nu, nu se poate". C.I.S. i-a cerut inculpatului să se urce în autoturism şi să plece deoarece, prin modalitatea în care oprise maşina, inculpatul blocase traficul pe sensul de mers dinspre localitate spre vamă şi în spatele maşinii sale se formase o coloană de maşini. C.I.S. împreună cu R.I. şi K.S. au plecat spre sediul Poliţiei oraşului Jimbolia, iar inculpatul M. a urcat în autoturismul său, pe care l-a parcat în faţa Spitalului orăşenesc din Jimbolia. În timp ce se afla în acea parcare, inculpatul a fost observat de către numitul C.l., care l-a auzit discutând cu un bărbat care i-a spus inculpatului „ de unde au apărut ăştia că toată ziua am urmărit şi nu i-am văzut", iar după puţin timp atât inculpatul cât şi celălalt bărbat au plecat din faţa Spitalului orăşenesc.
Ulterior, la puţin timp după ce agenţii de poliţie au ajuns la sediul poliţiei, în timp ce erau descărcate ţigările din maşina numitei K.S., la punctul de acces a Poliţiei oraşului Jimbolia, au venit mai multe persoane care s-au interesat despre ce se întâmplă cu K.S., unul din aceste persoane fiind şi inculpatul M. care a cerut să discute cu martorul C.I.S., care însă a refuzat o astfel de discuţie.
Instanţa de fond retine că sunt concludente în sensul celor arătate declaraţiile agentului de poliţie C.I.S., precum şi declaraţiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ş. şi T.V.F., din care rezultă împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta.
Astfel, din declaraţia martorului C.I. rezultă că după ce agenţii de poliţie au oprit autoturismul, care era condus de o femeie, autoturism în care s-a constatat că era o cantitate mare de ţigări, imediat s-a oprit şi celălalt autoturism antemergător (de culoare albă), care se deplasa în faţa autoturismului cu ţigări. După ce a rulat cu spatele, autoturismul antemergător s-a oprit în dreptul maşinii poliţiei lângă în care se afla agentul de poliţie C. Conducătorul autoturismului, M.M.M., a coborât geamul autoturismului şi l-a chemat pe agent la autoturismul său. Martorul l-a auzit pe C. spunând „nu încerca". În acest sens, instanţa de fond a menţionat atât faptul că din declaraţia martorului C. rezultă cert că acesta l-a auzit pe agentul C. spunând „nu încerca", cât şi faptul că acelaşi martor, care se afla în faţa Spitalului din Jimbolia într-o zonă intens luminată de la iluminatul public, a sesizat că autoturismul de culoare albă era antemergător şi a făcut manevra de a reveni în locul unde a fost oprită maşina cu ţigări. Instanţa de fond a reţinut că declaraţia martorului C. în sensul că în timp ce se afla lângă autoturismul inculpatului, acesta i-ar fi oferit suma de 3000 de euro, însă el (C., a refuzat), se coroborează cu declaraţia martorului C. care l-a auzit pe C. spunându-i inculpatului „ nu încerca".
De asemenea Tribunalul a reţinut ca relevantă şi declaraţia agentului de poliţie Rada care l-a văzut pe agentul C. că s-a deplasat la autoturismul inculpatului M. şi ulterior după revenirea lui C. lângă autoturismul cu ţigări l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din autoturism şi în momentul în care a ajuns şi el lângă autoturismul cu ţigări, martorul R. l-a auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 şi în acelaşi timp l-a auzit pe C. spunând „nu, nu se poate". Acelaşi martor arată că ulterior în discuţiile purtate între cei doi colegi, la secţia de poliţie, C. i-a spus că M. a vrut să-i dea suma de 3000 de euro.
Totodată, instant a reţinut şi împrejurarea că inculpatul M. l-a contactat pe agentul de poliţie C. şi la sediul poliţiei cerând să vorbească cu acesta, însă atunci când C. a fost anunţat de ofiţerul de serviciu despre faptul că este căutat de M., s-a exprimat în sensul că nu are ce vorbi cu el.
În raport de aceste împrejurări dovedite cu probe directe, instanţa de fond a înlăturat apărarea inculpatului M. în sensul că nu ar fi comis fapta. Astfel, susţinerea inculpatului că autoturismul în care se afla a fost oprit de către agentul C. nu poate fi reţinută de instanţă în condiţiile în care s-a dovedit că inculpatul a oprit autoturismul şi a efectuat manevra de a da cu spatele din proprie iniţiativă şi nu la solicitarea vreunui agent de poliţie.
Instanţa a constatat că este întemeiată susţinerea inculpatului în sensul că în seara respectivă se afla în autoturism împreună cu soţia sa M.S. şi un prieten, martorul P.F. şi a fost oprit în trafic de agentul de poliţie C.I.S., care i-a cerut să fie martor, iar în urma refuzului inculpatului acesta ar fi fost ameninţat de agentul de poliţie în sensul că o să-i facă probleme. Deşi inculpatul a mai susţinut că s-a dus într-adevăr la sediul poliţiei în noaptea respectivă deoarece i s-a spus de către agentul de poliţie C. să meargă la sediul poliţiei, însă ulterior acesta i-ar fi transmis că nu mai are nevoie de el, s-a apreciat ca neîntemeiată şi această susţinere.
Aceste susţineri ale inculpatului deşi confirmate de martorii M. S. şi P.F., nu au putut fi reţinute de către instanţă întrucât depoziţiile acestor martori nu se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar ci, dimpotrivă sunt contradictorii.
De asemenea, tribunalul a constatat că inculpatul a declarat că s-ar afla în relaţii de duşmănie cu numitul C.I.S. din cauza faptului că martorul ar fi încercat să aibă o relaţie cu soţia inculpatului cu mai mulţi ani în urmă. Instanţa de fond a reţinut că asemenea împrejurări invocate de inculpat nu prezintă relevanţă în cauză, nefiind de natură a justifica fapta inculpatului, ori a înlătura vinovăţia acestuia pentru fapta comisă.
Aşa fiind, tribunalul a constatat ca nejustificată solicitarea achitării inculpatului conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât se apreciază că în speţă nu sunt incidente aceste dispoziţii legale în condiţiile în care s-a dovedit - conform probelor mai sus arătate, vinovăţia inculpatului în comiterea faptei, raportat la împrejurarea că acesta a oferit suma mai sus arătată denunţătorului în scopul de a nu lua măsurile legale referitor la transportul ilegal de ţigări depistat de agenţii de poliţie.
Instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului de a promite, respectiv de a oferi la data de 18 iulie 2010 suma de 3000 de euro agentului de poliţie C.I.S. pentru a nu întocmi proces verbal de constatare numitei K.S. şi pentru a o lăsa să plece cu ţigările aflate în autoturismul pe care aceasta îl conducea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată.
Având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările concrete ale comiterii faptei, gradul de pericol social ridicat al unei astfel de fapte, precum şi persoana inculpatului. Inculpatul, deşi este fără antecedente penale, a avut o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul M.M.M., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecând, să se pronunţe o nouă hotărâre prin care să se dispună achitarea inculpatului, în principal în baza art. 10 lit. a) sau achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.; în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei şi reindividualizarea modalităţii de executare a acesteia.
În apel inculpatul a arătat că a dat declaraţii de la prima solicitare a organului de urmărire penală, având o poziţie constantă. La dosar există declaraţii ale unor martori oculari imparţiali, care se coroborează, însă instanţa le-a înlăturat nejustificat. De asemenea inculpatul a arătat că s-a reţinut o greşită starea de fapt, în sensul că i-ar fi oferit agentului C. suma de 3000 euro, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Instanţa a reţinut greşit că această ofertă s-a concretizat de două ori: prima dată când agentul C. a venit la geamul autoturismului inculpatului, fără ca inculpatul să fi coborât din autoturism; a doua oară când inculpatul a coborât din maşină şi a mers după agentul C. Apelantul a mai menţionat că primul act material nu poate fi probat având în vedere că discuţia s-a purtat numai între ei doi şi foarte scurt. Atât R. cât şi C. au arătat că nu au auzit nimic de ce au discutat cei doi, şi nici nu s-a zis nimic în momentul când C. a făcut denunţul şi a dat prima declaraţie olografa, în declaraţia sa dată la 23 iulie 2010, acesta descriind fapta numai din perspectiva celui de al doilea act material, arătând că numai atunci i s-a făcut oferta de dare de mită.
De asemenea, inculpatul a arătat că prima instanţă a apreciat într-un mod greşit şi trunchiat probatoriul, reţinând o stare de fapt falsă, respingând în mod greşit audierea martorului K., deşi era martor ocular, arătând că există contradicţii între considerente şi dispozitiv.
În concluzie, cu privire la actul material, constând în discuţia de la geam, apelantul a solicitat să se constate că nu există, raportat la prima declaraţie a denunţătorului, precum şi primele declaraţii date de martorii R. şi C., aceştia niciodată nedeclarând cu privire la primul act material că au auzit oferta sau promisiunea făcută de inculpat la geamul autoturismului.
Al doilea act material s-a realizat la momentul în care inculpatul s-a dus după C. şi i-a făcut oferta de mită. Şi cu privire la acest act material, martorul C., a arătat pe întreg procesului penal, că nu a auzit oferta sau promisiunea de luare de mită a inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile date de cei doi agenţi constatatori C. şi R. trebuie apreciate şi sub aspectul valorii probatorii, având în vedere calitatea de poliţişti, dar şi de denunţători şi martori, operând o prezumţie parţială şi raportat la art. 6 din C.E.D.O. care garantează dreptul la un proces echitabil, astfel că singurele declaraţii ale acestora nu pot duce la stabilirea adevărului, nefiind administrate probe esenţiale pentru stabilirea adevărului, respectiv martorii M.S. şi P.F., în legătură cu aceşti martori reţinându-se aspecte contradictorii, dispozitivul contrazicând considerentele.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea de apel a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat.
Prin decizia penală nr. 55/2012, Curtea de Apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.M.M., împotriva sentinţei penale nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunţată de tribunalul Timiş în dosarul nr. 2068/30/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 250 lei, reprezentând onorariu interpret limbă sârbă, S.S.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că elementul material al infracţiunii de dare de mită, constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase ce nu se cuvin unui funcţionar public ori altui funcţionar, direct sau indirect, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la atribuţiile sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor atribuţii iar pe de altă parte, iar consumarea infracţiunii de dare de mită are loc instantaneu în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile tipice-de dare, oferire ori promisiune-incriminate de lege.
Astfel, din declaraţia martorului C.I. rezultă că după ce agenţii de poliţie au oprit autoturismul, condus de o femeie, s-a constatat că autoturismul transporta o cantitate mare de ţigări. Curtea a reţinut că imediat s-a oprit şi celălalt autoturism (un autoturism de teren de culoare albă), care se deplasa în faţa autoturismului cu ţigări, şi după ce a rulat cu spatele, s-a oprit în dreptul maşinii poliţiei lângă care se afla agentul de poliţie C. Conducătorul autoturismului, M.M.M., l-a chemat pe agentul C. iar martorul C.I. l-a auzit pe C. spunând „nu încerca".
Aşa fiind, se reţine că declaraţia martorului C. în sensul că în timp ce se afla lângă autoturismul inculpatului, acesta i-ar fi oferit suma de 3000 de euro, pe care a refuzat-o, se coroborează cu declaraţia martorului C. care l-a auzit pe C. spunându-i inculpatului „ nu încerca".
Curtea de apel a reţinut şi declaraţia agentului de poliţie R. care l-a văzut pe agentul C. că s-a deplasat la autoturismul inculpatului M. şi ulterior după revenirea lui C. lângă autoturismul cu ţigări, l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din autoturism. În momentul în care a ajuns şi el lângă autoturismul cu ţigări, martorul R. l-a auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 şi în acelaşi timp l-a auzit pe C. spunând „ nu, nu se poate". Acelaşi martor arată că ulterior, în discuţiile purtate între cei doi colegi, la secţia de poliţie, C. i-a spus că M. a vrut să-i dea suma de 3000 de euro.
În raport de aceste împrejurări dovedite cu probe directe, nu au putut fi reţinute apărările inculpatului M. în sensul că nu ar fi comis fapta, sau că trebuiau înlăturate declaraţiile în calitate de martori ale celor doi agenţi constatatori C. şi R., având în vedere că dispoziţiile procedurale nu prevăd această excepţie. Curtea a apreciat ca nerelevantă pentru dovedirea vinovăţiei inculpatului declaraţia martorei K.S. audiată în apel, care a arătat că deşi poliţia a oprit maşina condusă de inculpat, nu a auzit ce s-a discutat între poliţistul care a oprit maşina şi inculpat, cu atât mai mult cu cât nu cunoştea limba română.
Prin urmare, deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare, ţinând seama de materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, şi în faţa instanţei, se confirmă faptul că acesta este autorul infracţiunii de dare de mită, aşa cum este prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Date fiind declaraţiile agentului de poliţie C.I.S., precum şi declaraţiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ş. şi T.V.F., din care rezultă împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, instanţa de apel şi-a însuşit starea de fapt descrisă de organul de urmărire penală, şi reţinută şi de prima instanţă, conturându-se astfel trăsăturile constitutive ale infracţiunii de dare de mită.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, luându-se în considerare că infracţiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată, aşa cum în mod corect a stabilit şi instanţa de fond, prezintă un grad ridicat de pericol social, ce rezidă, în mod abstract, în natura şi cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea de dare de mită, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum şi persoana inculpatului, care a negat săvârşirea acestei infracţiuni pe tot parcursul procesului penal.
Faţă de aceste considerente, instanţa de apel a considerat că pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul apelant, este în măsură să conducă la atingerea dublului scop preventiv şi educativ, neputându-se dispune reducerea acesteia sau schimbarea modalităţii de executare, în condiţiile în care este orientată spre minimul special prevăzut de lege, şi nu sunt date elemente care să ducă la reţinerea circumstanţelor atenuante.
Împotriva deciziei penale nr. 55/2012 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs în termenul legal inculpatul M.M.M. În motivele de recurs au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 14 şi 18 C. proc. pen.
Apărarea a solicitat achitarea recurentului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. arătând că fapta nu este probată cu nici un martor al acuzării. Inculpatul se afla în autoturism împreună cu soţia sa şi un prieten, martorul P.F., acesta declarând că inculpatul nu s-a dat jos din maşină, în discuţia purtată cu poliţistul C., legat de oferta sau promisiunea de mită. Declaraţia martorei S. asupra căreia s-a găsit cantitatea de ţigări netimbrată este în acelaşi sens, probând că inculpatul nu a coborât din maşină. Nu a fost dovedit nici mobilul inculpatului, în condiţiile în care acesta nu se cunoştea cu cei care introduceau ţigările în ţară, singura probă în acuzarea inculpatului fiind declaraţiile celor doi colegi ai denunţătorului.
În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a cerut individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în sensul schimbării modalităţii de executare în favoarea acestuia putând fi relevante lipsa antecedentelor penale, precum şi atitudinea sa faţă de organele de cercetare penală, acesta fiind prezent ori de câte ori a fost chemat.
Analizând hotărârea recurată, instanţa urmează să admită recursul declarat de către inculpat, găsind fondat doar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare procesului, cazul de casare este nefondat.
Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există. Cazul de casare mai poate presupune că anumite acte ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond.
Instanţa de apel, a cărei hotărâre este criticată în motivele de recurs, a analizat infracţiunile pentru care este acuzat inculpatul, dar şi apărarea inculpatului referitoare la inexistenţa infracţiunilor.
De altfel, din modul de formulare a criticilor rezultă că inculpatul a invocat netemeinicia motivării instanţei de judecată cu privire la vinovăţia sa, respectiv faptul că a dat prioritate martorilor agenţi de poliţie faţă de martorii propuşi de inculpat (caz de casare care urmează să fie examinat în cadrul art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.) şi nu existenţa unei erori grave de fapt.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, este nefondat.
Ipoteza reglementată de cazul de casare nu este prezentă în speţă.
Fapta pentru care este acuzat recurentul este incriminată astfel: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen. (în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri), se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Ambele instanţe au analizat elementele constitutive ale infracţiunii ajungând la concluzia corectă că sunt întrunite atât condiţiile laturii subiective cât şi condiţiile laturii obiective, precum şi că acestea decurg din probe obiective.
Împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta rezultă din declaraţiile agentului de poliţie C.I.S., precum şi declaraţiile martorilor C.I., P.L., B.D.Ş. şi T.V.F. Susţinerea recurentului cu privire la lipsa de obiectivitate a declaraţiilor martorului C. este infirmată de declaraţia martorului C.I. Martorul, aflat într-o zonă intens luminată, a văzut atât autoturismul de culoare albă cât şi manevra de a reveni în locul unde a fost oprită maşina care transporta ţigări.
Aceste elemente de fapt probează mobilul săvârşirii infracţiunii. Conduita inculpatului care, văzând că maşina care îl urma a fost oprită de poliţie, a oprit şi s-a întors la rândul său pentru a discuta cu agenţii de poliţie, justifică aprecierea instanţei de fond cu privire la faptul că inculpatul a cunoscut conţinutul transportului acelei maşini, ţigări de contrabandă. Totodată conduita inculpatului, de a opri propria maşină şi de a întoarce la locul la care se aflau agenţii de poliţie, oferă credibilitate declaraţiilor martorilor care au arătat că inculpatul a oferit o sumă de bani pentru nu se întocmi proces verbal de constatare. Dacă nu ar fi cunoscut natura transportului precum şi faptul că şoferul nu cunoştea limba română, inculpatul nu ar fi avut motiv pentru a întoarce propria maşină pentru a determina agenţii de poliţie să nu întocmească proces verbal. Cele constatate de către instanţa de fond sunt susţinute şi de faptul că şoferul maşinii care transporta ţigări nu ştia limba română şi deci nu ar fi putut să discute cu agenţii de poliţie, având astfel nevoie de ajutorul inculpatului.
Martorul C.I. a declarat că, după ce agenţii de poliţie au oprit autoturismul în care au găsit o cantitate mare de ţigări, a oprit şi autoturismul de teren de culoare albă în care se afla inculpatul. După ce a rulat cu spatele autoturismul inculpatului s-a oprit în dreptul maşinii poliţiei lângă în care se afla agentul de poliţie C. M.M.M. a coborât geamul autoturismului şi l-a chemat pe agentul C. Martorul l-a auzit pe C. spunând „nu încerca". În acelaşi sens este şi declaraţia agentului de poliţie R. care l-a văzut pe agentul C. că s-a deplasat la autoturismul inculpatului M. şi ulterior după revenirea lui C. lângă autoturismul cu ţigări, l-a văzut pe inculpatul M. care a coborât din autoturism. În momentul în care a ajuns şi el lângă autoturismul cu ţigări, martorul R. l-a auzit pe inculpatul M. când i-a spus lui C. că îi dă 3000 şi în acelaşi timp l-a auzit pe C. spunând „ nu, nu se poate".
În mod just a fost înlăturată declaraţia martorei K.S., având în vedere că discuţiile care stau la baza acuzaţiei s-au desfăşurat în limba română, iar martora nu cunoştea limba română.
Probele din care a rezultat vinovăţia inculpatului au credibilitate mai mare şi sunt mai numeroase decât cele care îi susţin nevinovăţia. Situaţia de fapt anterioară oferirii sumei de bani, inculpatul a oprit propria maşină şi a întors pentru a discuta cu poliţia, după ce agenţii au oprit un autoturism, condus de un şofer care nu cunoştea limba română, aflat în urma maşinii inculpatului, în care se aflau ţigări de contrabandă, susţine de asemenea concluzia vinovăţiei inculpatului. Instanţa de recurs găseşte justificat faptul că instanţele au înlăturat declaraţiile soţiei inculpatului şi prietenului acestuia, pentru considerente care ţin de caracterul subiectiv al declaraţiilor date pentru a-l ajuta pe inculpat, în raport de faptul că toate celelalte probe susţin vinovăţia.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. este fondat.
Fapta pentru care inculpatul a fost condamnat este pedepsită cu închisoarea de la şase luni la cinci ani.
În raport de natura tipică a infracţiunii, de cuantumul sumei oferite, 3000 euro, de contextul în care a fost oferită, pentru a nu fi întocmit un proces verbal de constatare a faptei de contrabandă cu ţigări, de persoana căreia i-a fost oferită, un agent de poliţie, instanţa de recurs apreciază că o pedeapsă orientată spre mediu este conformă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării, lipsa antecedentelor penale justifică aprecierea că scopul educativ al pedepsei poate şi atins fără executare prin privare de libertate.
Pentru considerentele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul M.M.M. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.
Va casa decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, pe care o va reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se va suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Văzând şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.M.M.
Împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia Penală.
Casează decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 395 din 30 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, pe care o reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 06 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3595/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3614/2012. Penal → |
|---|
