ICCJ. Decizia nr. 365/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 365/2012
Dosar nr.23772/3/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 201.
Asupra recursurilor penale de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 593 din 11 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 23772/3/2011 s-a dispus, în baza art. 174-175 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatei H.E.R. la 15 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza finală şi lit. b) C. pen. pe o durată de 7 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza finală şi lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 18 ianuarie 2011 la zi.
În baza art. 998 – 999 C. civ. a fost obligată inculpata la plata a 45.000 lei daune morale şi 5.000 lei daune materiale în favoarea părţii civile S.I.
În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. a fost obligată inculpata la plata unei pensii întreţinere în favoarea minorului născut la 05 aprilie 2006 în cuantum de 400 lei lunar, de la 17 ianuarie 2011 până la majoratul minorului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului folosit la săvârşirea faptei.
A fost obligată inculpata la plata a cheltuielilor judiciare datorate statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele .
Inculpata H.E.R. locuia împreună cu victima H.V.M., care era soţul său, într-un imobil situat în Bucureşti, sector 2.
Între cei doi soţi au existat mai multe discuţii contradictorii, stări tensionate, generate de veniturile mici ale familiei, inconstante, fiind supuşi, în permanenţă, riscului de a fi evacuaţi din imobil de către proprietar.
Pe acest fond şi sub imperiul consumului de alcool, în data de 17 ianuarie 2011, în jurul orelor 18:00, cei doi soţi au început să se certe din nou. La un moment dat, în timp ce inculpata îi pregătea copilului său nişte clătite, tatăl său l-a lovit cu palma peste zona fesieră, fără a-i provoca vreun traumatism sau vreo altă leziune, cerându-i minorului să meargă în camera sa. Inculpata a intervenit şi i-a spus victimei că nu poate trimite copilul în camera sa deoarece nu a mâncat. Reacţia mamei a fost percepută negativ de victimă care a crezut că îi ia, în mod nejustificat, apărarea minorului, care nu fusese cuminte, tatăl având credinţa că minorul a venit hrănit de la grădiniţă.
Pe acest fond, inculpata a luat de la bucătărie un cuţit, s-a apropiat de victimă, tăindu-l în zona gâtului.
Lovitura aplicată a fost una puternică producându-i secţionarea venei jugulare, artera carotidă, domul pleural şi vena azigos, leziuni care au condus la deces.
Inculpata, conştientizând gravitatea faptei, a încercat să acorde victimei primul ajutor presând mai multe obiecte de îmbrăcăminte în zona gâtului acestuia, încercări care au rămas, însă, fără succes.
La sosirea ambulanţei, cadrele medicale au constatat decesul victimei.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.
Inculpata a recunoscut fapta, invocând însă că nu a avut intenţia de a ucide ci doar de a lovi victima, rezultatul mai grav datorându-se culpei, astfel încât încadrarea juridică corectă a faptei ar fi aceea de lovituri cauzatoare de moarte.
Instanţa de fond nu şi-a însuşit această apărare, reţinând existenţa unei intenţii spontane şi ca atare fapta comisă se circumscrie dispoziţiilor art. 174-175 lit. c) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a obligat inculpata la plata daunelor morale şi materiale dar şi la plata unei pensii de întreţinere pentru trauma minorului HGA., dat în plasament fratelui inculpatei.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpata H.E.R. criticând sentinţa atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile.
A solicitat desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare, aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi coborârea pedepsei sub minimul special.
Sub aspectul laturii civile, inculpata a solicitat a se constata tardivitatea constituirii de parte civilă a mamei victimei S.I. precum şi greşita obligare la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului HGA..
Prin Decizia penală nr. 253/A din 6 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpată şi în rejudecare a redus pedeapsa aplicată de la 15 ani închisoare la 13 ani închisoare, reţinând, în favoarea inculpatei, circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
A înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatei la plata pensiei de întreţinere în cuantum lunar de 400 lei.
A menţinut starea de arest a inculpatei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în raport cu conduita inculpatei anterior comiterii faptei, de faptul că acesta se îngrijea în mod corespunzător de copilul său, avea un loc de muncă, producând astfel, unica sursă de venit în familie, pot fi reţinute, în favoarea sa, circumstanţe judiciare atenuante de natură a permite coborârea pedepsei sub minimul special.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de apel a reţinut că minorul HGA. a fost dat, prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, în plasament familiei S..
Cum plasamentul este o măsură de protecţie specială, care impune şi acordarea unei alocaţii lunare de plasament, nu se justifică obligarea inculpatei şi plata unei pensii de întreţinere.
Pe de altă parte, fapta inculpatei nu a fost una îndreptată împotriva minorului – cu atât mai puţin cu cât nu s-a impus nici aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor părinteşti prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. – iar plasamentul minorului HGA., la familia fratelui inculpatei are valoarea unei forme de asistenţă socială avansată de stat.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata H.E.R.
Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi 14 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei atacate şi în parte, a sentinţei primei instanţe cu menţinerea pedepsei aplicată de instanţa de fond şi obligarea inculpatei la plata unei pensii de întreţinere către minor în cuantum de 35,5 lei.
Recurenta inculpată a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 20 C. proc. pen.
A apreciat că în mod greşit instanţa de fond nu a aplicat dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., care ar fi permis reducerea pedepsei cu o treime.
A solicitat reţinerea în favoarea sa, a circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen. cu consecinţa coborârii pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele .
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată în apel este corectă, iar încadrarea juridică dată faptei, în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., este legală.
Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că părţile aveau calitatea de soţi şi locuiau împreună cu minorul HGA., într-un imobil închiriat, situat în Bucureşti, sector 2.
Victima lucra în construcţii şi deseori rămânea fără lucrări, fapt ce atrăgea atât lipsa resurselor financiare dar şi o stare tensionată în familie, stare care era amplificată de consumul de alcool al victimei.
Pe fondul acestui regim de viaţă stresant, lipsa siguranţei locului de muncă, imposibilitatea acoperirii cheltuielilor necesare întreţinerii familiei, între cei doi soţi se declanşau, deseori, stări conflictuale cu consecinţa părăsirii, de către inculpată, a domiciliului conjugal.
Afecţiunea pe care o nutrea faţă de victimă şi de copilul acestora o determinau, însă, să se reîntoarcă şi să-şi continue viaţa alături de familia sa.
În data de 17 ianuarie 2011, în jurul orelor 18:00, în timp ce inculpata îi pregătea minorului HGA., de mâncare, victima l-a lovit peste zona fesieră, spunându-i să meargă în camera sa. Nefiind de acord cu propunerea victimei, inculpata a luat un cuţit de la bucătărie, lovindu-şi soţul în zona gâtului, leziunile conducând, aproape instantaneu, la deces.
Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că lovitura a fost una puternică, producând o plagă cu lungimea de 10 cm, cu secţionarea venei jugulare, artera carotidă, domul pleural şi vena azigos.
Conştientizând gravitatea faptei sale, de faţă fiind şi minorul HGA., inculpata a încercat să-i acorde primul ajutor victimei, dar fără rezultat, astfel că, în momentul în care au ajuns cadrele medicale, au constatat decesul.
S-a stabilit că victima avea în sânge o alcoolemie de 1,6%o.
Raportat la împrejurările comiterii faptei, se constată că acţiunea violentă a inculpatei a fost una spontană, generată de starea de ebrietate a victimei şi de atitudinea acesteia faţă de minor.
Nu poate fi ignorată, în contextul faptei, atitudinea inculpatei anterior comiterii infracţiunii – aceasta asigurând condiţiile minime de trai pentru întreaga familie, devotamentul acesteia rezulta din aceea că ori de câte ori era nevoită să părăsească domiciliul conjugal datorită atitudinii violente a victimei, se întorcea din nou pentru a-şi continua viaţa alături de familia sa – dar şi ulterior acţiunii sale, încercând să-şi salveze soţul, fiind conştientă de gravitatea faptei sale.
De asemenea, nu poate fi ignorată nici atitudinea sa procesuală, recunoscând fapta dar şi cauzele care au generat reacţia sa.
Toate aceste elemente, se circumscriu dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., ceea ce permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel.
Nu poate fi însuşită critica inculpatei în sensul omisiunii instanţei de fond de a aplica dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care legea impunea recunoaşterea faptei reţinută prin actul de sesizare şi judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Or, inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte precum şi reţinerea stării de provocare, elemente care au exclus procedura simplificată, instanţa de fond trecând la administrarea de probe.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte apreciază că Decizia instanţei de apel este corectă fiind necesar a se face distincţie între răspunderea civilă delictuală şi celelalte forme de răspundere reglementate de codul civil, de codul familiei sau de alte legi speciale.
Potrivit dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecţie alternativă.
Măsurile de protecţie specială sunt prevăzute în art. 55 din aceeaşi lege şi anume plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată.
Pe toată durata măsurii plasamentului dispus de comisia pentru protecţia copilului, drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin.
În capitolul X din Legea nr. 272/2004 [art. 119 alin. (1)] se prevede că pentru fiecare copil, faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament, alocaţia fiind plătită persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul.
În cauza de faţă, se constată că prin Hotărârea nr. 53 din 23 mai 2011, dată de Consiliul Local al Sectorului 2 Bucureşti – Comisia pentru protecţia copilului – s-a dispus ca minorul HGA. să fie dat în plasament familiei S., care sunt unchi materni ai minorului.
Prin această hotărâre, minorul beneficiază de toate drepturile prevăzute în Legea nr. 272/2004, inclusiv aceea de a primi o alocaţie lunară care reprezintă o formă de asistenţă specială din partea statului, inculpata nemaiputând fi obligată la plata unei pensii lunare de întreţinere, obligaţie care nu se circumscrie formei de răspundere civilă delictuală.
Inculpata urmează să răspundă numai pentru prejudiciul material şi moral cauzat prin fapta sa, fiind, în mod corect, obligată de instanţa de fond la plata sumei de 45.000 lei cu titlu de daune morale şi 5.000 lei daune materiale, către partea civilă S.I., mama victimei.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpata H.E.R.
Va casa, în parte, Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 593 din 11 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai în cea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei pe care o reduce de la 13 ani la 10 ani închisoare.
În temeiul art. 38717 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., va deduce perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 18 ianuarie 2011 la zi.
Vor fi menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 189-192 C. proc. pen. ;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata H.E.R. împotriva deciziei penale nr. 253/A din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează, în parte, Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 593 din 11 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai în cea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi, rejudecând în aceste limite:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. de la 13 ani la 10 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 ianuarie 2011 la 13 februarie 2012.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta intimată inculpată, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 362/2012. Penal → |
|---|
