ICCJ. Decizia nr. 393/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.393/2012
Dosar nr. 4060/90/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 218 din 5 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, în baza disp. art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.F. la 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, ca pedeapsă complementară.
A aplicat dispoziţiile art. 57 C. pen.
În baza disp. art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a computat din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive, începând cu data de 22 august 2011 la zi şi menţine starea de arest preventiv.
S-a constatat că nu există parte civilă în cauză.
În baza disp. art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpata este căsătorită cu martorul S.I., fiul victimei, dar locuiesc separat. Cele două familii obişnuiesc să consume băuturi alcoolice şi între acestea au fost mai multe scandaluri de-a lungul timpului.
De altfel, inculpata a şi fost sancţionată contravenţional pentru astfel de fapte.
În seara de 21 decembrie 2010, inculpata şi soţul său împreună cu victima şi soţul acesteia au consumat 2 litri de bere, apoi inculpata a mers în vizită la două persoane, împreună cu cumnata sa, D.M., unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice. S-a întors în domiciliul socrilor, doar în jurul orelor 23,30. în urma reproşului soţului şi socrilor faţă de împrejurarea că s-a întors târziu şi fiind toţi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au luat la ceartă. Fiul inculpatului S.I. l-a lovit cu pumnul peste faţă pe P.P., soţul victimei. Victima P.C. care era culcată în pat, a încercat să se ridice pentru a aplana conflictul, moment în care inculpata s-a aruncat peste ea în pat, a prins-o cu mâinile de păr şi a lovit-o cu capul de perete şi de tăblia patului până când victima şi-a pierdut cunoştinţa. P.P. a ridicat-o pe inculpată de pe victimă.
Victima a fost transportată la spital în urma apelului făcut de martorul S.I., unde ulterior a decedat. Din raportul de necropsie întocmit de Institutul Naţional de Medicină - Legală Bucureşti a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi delacerării cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană, cufundare iradiată la baza craniului.
În modalitatea descrisă mai sus, inculpata a săvârşit infracţiunea de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnată la pedeapsa închisorii şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani ca pedeapsă complementară.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata S.F., care a criticat sentinţa pentru netemeinicie în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 107/A din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, în mod corect, prima instanţă a constatat vinovăţia inculpatei S.F. în săvârşirea infracţiunii de omor în raport cu situaţia de fapt stabilită şi reţinută de Tribunal.
Instanţa de apel a considerat că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în raport de acestea vinovăţia inculpatei, care a recunoscut comiterea infracţiunii.
De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate inculpatei, precum şi a modalităţii de executare a acesteia, s-a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând relevanţă gradului de pericol social în concret a faptei comise, circumstanţelor reale în care a săvârşit-o, precum şi circumstanţelor personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptei, nu are antecedente penale, astfel încât apreciindu-se în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora instanţa de fond le-a dat eficienţă în mod concret, (respectându-se principiul proporţionalităţii, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptei comise şi profilul social-moral şi de personalitate al inculpatei), nu se impune reducerea cuantumului pedepsei principale fără a se afecta scopurile pedepsei.
Curtea a mai apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare a cărei executare se realizează în regim de detenţie este justificată şi îi va da posibilitatea inculpatei ca, pe parcursul acesteia, prin includerea sa în programul educaţional, să conştientizeze consecinţele faptei comise şi să-i îndrepte atitudinea viitoare în abţinerea de a mai săvârşi alte infracţiuni.
Împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs, solicitând admiterea lui, casarea deciziei recurate pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violenţă extremă exercitate de inculpată în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de judecată, în alegerea pedepsei.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatei.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".
Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatei.
Constatând întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, instanţele de fond şi apel au hotărât în mod corect, în opinia Înaltei Curţi, condamnarea inculpatei pentru comiterea infracţiunii de omor, reţinându-se că la data de 21 decembrie 2010, inculpata şi soţul său împreună cu victima şi soţul acesteia au consumat 2 litri de bere, apoi inculpata a mers în vizită la două persoane, împreună cu cumnata sa, D.M., unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice. S-a întors în domiciliul socrilor, abia în jurul orelor 23,30. în urma reproşului soţului şi socrilor faţă de împrejurarea că s-a întors târziu şi fiind toţi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au luat la ceartă. Fiul inculpatului S.I. l-a lovit cu pumnul peste faţă pe P.P., soţul victimei. Victima P.C. care era culcată în pat, a încercat să se ridice pentru a aplana conflictul, moment în care inculpata s-a aruncat peste ea în pat, a prins-o cu mâinile de păr şi a lovit-o cu capul de perete şi de tăblia patului până când victima şi-a pierdut cunoştinţa. P.P. a ridicat-o pe inculpată de pe victimă. Ulterior victima a decedat.
În baza propriului examen, Înalta Curte constată că inculpata a recunoscut comiterea faptei atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei.
Vinovăţia inculpatei este pe deplin dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind declaraţiile date de inculpată, inclusiv cea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., declaraţiile părţilor civile; raportul de necropsie întocmit de Institutul Naţional de Medicină - Legală Bucureşti din care rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi delacerării cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană, cufundare iradiată la baza craniului.
Din examinarea criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se constată că cel referitor la gradul de pericol social al faptei săvârşite este unul prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele instanţe apreciind, în mod corect că fapta săvârşită de inculpată prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social.
Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Recunoaşterea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
În mod corect instanţele anterioare nu au reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului deoarece atitudinea sinceră a inculpatei, de recunoaştere şi regretare a faptei, sunt împrejurări care au fost valorificate de către instanţă în procesul reţinerii şi aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., consecinţa juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
În acord cu opinia instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că, în cauză, datele personale ale inculpatului( lipsa antecedentelor penale) devin împrejurări lipsite de orice relevanţă juridică prin compararea cu fapta inculpatei, respectiv de omor.
Natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptei dar şi rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatei şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei.
Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 august 2011 la 14 februarie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.F. împotriva deciziei penale nr. 107/A din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 august 2011 la 14 februarie 2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 392/2012. Penal → |
|---|
