ICCJ. Decizia nr. 392/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 392/2012

Dosar nr.2391/103/2011

Şedinţa publică din 14 februarie 2012

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală 81/P din 18 august 2011 a Tribunalului Neamţ a fost condamnat inculpatul M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 21 aprilie 2011 până la data pronunţării sentinţei.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ suma de 486,56 lei reprezentând cheltuieli de transport.

S-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus conservarea mijloacelor de probă din coletele nr. 1 şi 2 aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, până la soluţionarea definitivă a cauzei, urmând a fi ulterior distruse şi restituirea către inculpat a obiectului din coletul nr. 3-pantalon de culoare gri.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului cu lungimea de 30 cm, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ. În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns acţiunea civilă promovată de părţile civile F.L., B.R., L.I. şi s-a fixat termen pentru administrare de probe la data de 21 septembrie 2011. S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. b) C. pen., formulată de părţile civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului 1.700 lei, cheltuieli judiciare avansate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 251/P din 31 mai 2011, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 21 aprilie 2011, în jurul orelor 16:00-17:00, acesta a lovit-o pe L.M.I. cu un cuţit în zona inimii, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.

Din raportul de constatare medico legală de necropsie nr. 117 din 22 aprilie 2011 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Neamţ rezultă că, moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecinţa unei plăgi tăiate, penetrantă în cavitatea toracică cu leziuni ale aortei ascendente. Leziunile traumatice au legătură directă de cauzalitate cu decesul.

Din declaraţiile martorilor oculari - B.A. şi B.C. - a rezultat că, la data de 21 aprilie 2011, în jurul orei 15:30 s-au întâlnit în piaţa din cartierul Dărmăneşti, din Piatra Neamţ cu victima L.M.I.

Aceasta din urmă le-a solicitat prietenelor sale să o însoţească la domiciliul inculpatului M.I., din Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, cu scopul de a intra în posesia sumei de 40 de lei datorată de acesta.

În momentul în care victima i-a solicitat inculpatului restituirea sumei de bani, acesta s-a enervat şi din holul locuinţei sale a luat un cuţit de bucătărie, cu care a înjunghiat-o în zona inimii pe L.M.I.

Totodată M.I. a lovit-o cu acelaşi cuţit şi pe numita B.A., producându-i o leziune la mâna stângă. Această martoră nu a formulat plângere penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

După exercitarea agresiunilor descrise mai sus, numitele B.A., B.C. şi L.M.I. au coborât câteva trepte pe casa scării, speriate fiind de atitudinea violentă şi nejustificată a inculpatului, însă, la scurt timp, victima a căzut, moment în care cele două martore au văzut cum, în zona pieptului prezintă urme de sânge.

Victima L.M.I. a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primire Urgenţe Neamţ, în vederea resuscitării, cu diagnosticul „plagă înjunghiată", însă, la scurt timp de decedat.

În cauză s-au constituit părţi civile:

- B.R., concubinul victimei, în calitate de reprezentant legal al minorilor R.P.A. şi R.I.P., cu suma de 1000 lei/lunar pentru fiecare copil, reprezentând prestaţie periodică;

- F.L., mama victimei - cu sumele de 10.000 lei, actualizată la data executării, cu titlu de daune materiale, constând în contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, de 500.000 Euro - daune morale şi 300 Euro lunar - prestaţie periodică pentru minora R.M.G., copilul victimei.

- L.I., tatăl victimei - cu sumele de 200.000 Euro - daune morale şi prestaţie periodică lunară de 1000 lei pentru minorul victimei, R.M.F., al cărui curator este.

- Serviciul de Ambulanţă judeţean Neamţ - cu suma de 486,56 lei, reprezentând cheltuieli de transport şi asistenţă medicală pentru victimă;

Spitalul judeţean de Urgenţă Neamţ nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul M.I. a recunoscut săvârşirea infracţiunii susţinând că nu a avut intenţia de a o lovi pe victima L.M.I., ci pe numita B.A., întrucât pe aceasta o suspecta că i-ar fi sustras mai multe bunuri din locuinţă. A mai arătat inculpatul că, atât victima cât şi celelalte femei care o însoţeau, au refuzat să părăsească domiciliul său şi, din acest motiv, s-a enervat şi a comis agresiunea fizică.

În instanţă, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul M.I. a declarat personal că recunoaşte comiterea faptei reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, depunând la dosar înscrisuri în circumstanţiere.

Instanţa a constatat îndeplinite cerinţele prev. de art. 3201 C. proc. pen. şi a admis cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

În raport de poziţia procesuală adoptată de inculpat, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu, constatând că vinovăţia inculpatului rezultă din probatoriul administrat în cauză. Inculpatul a fost de acord să achite prestaţia periodică lunară solicitată pentru cei patru copii ai victimei şi cheltuielile de transport şi asistenţă medicală efectuate de Serviciul judeţean de Ambulanţă Neamţ, dar nu a achiesat la sumele solicitate cu titlu de daune materiale şi morale.

Instanţa a respins cererea părţilor civile de schimbare a încadrării juridice a faptei comisă de inculpat în infracţiunea prev. de art. 175 lit. b) C. pen. cu motivarea că inculpatul nu a acţionat pentru a obţine un avantaj material prin uciderea victimei. în realitate, acesta nu a avut nici un scop în momentul comiterii infracţiunii, ci a reacţionat agresiv în momentul în care i s-a solicitat o sumă de bani şi un telefon mobil. Martora C.R. (f.50 dup) a confirmat susţinerea inculpatului precum că victima împreună cu alte două persoane de sex feminin, au pătruns în locuinţa acestuia, că au intenţionat să o lovească, însă, în acel moment, a venit inculpatul care le-a cerut să părăsească locuinţa. A mai declarat martora că între cei patru a izbucnit un conflict verbal şi că cele trei femei îi cereau inculpatului să le dea un telefon şi bani. Reacţia spontană a inculpatului, deosebit de agresivă, nu îşi găseşte justificarea în urmărirea vreunui interes material, în sensul prev. de art. 175 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară ce s-a aplicat inculpatului, s-au avut în vedere în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: limitele de pedeapsa prev. de textul de lege sancţionator reduse cu o treime , conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gravitatea deosebită a infracţiunii, natura relaţiilor sociale încălcate referitoare la dreptul la viaţă al persoanei, rezultatul produs - moartea victimei - împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită infracţiunea, precum şi persoana inculpatului. Acesta are vârsta de 48 de ani, nu are antecedente penale şi a adoptat o poziţie procesuală sinceră, de recunoaştere şi regret a infracţiunii comise.

Instanţa a avut în vedere şi faptul că pedeapsa pentru realizarea scopului ei preventiv, educativ şi sancţionator, nu trebuie să fie excesivă şi să aibă efect intimidant, cu atât mai mult cu cât inculpatul este o persoană cu o conduită anterioară bună în societate şi a recunoscut şi regretat fapta.

Instanţa a aplicat o pedeapsa orientată spre minimul special prev. de textul de lege sancţionator, fără a reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, întrucât infracţiunea săvârşită este gravă, atât prin rezultatul produs, cât şi prin modalitatea de săvârşire.

Inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 3 ani, iar pe durata executării pedepsei s-au interzis aceleaşi drepturi civile.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, întrucât subzistă temeiurile ce au stat la baza luării şi menţinerii acestei măsuri, iar în cauză s-a pronunţat condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 18 august 2011.

Conform art. 161 alin. (3) C. proc. pen., în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa a obligat la despăgubiri în măsura recunoaşterii.

Inculpatul a achiesat la acţiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ, astfel că a fost obligat să achite acesteia suma de 486,56 lei.

S-a luat act că Spitalul judeţean de Urgenţă Neamţ nu a formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 109 C. proc. pen. s-au conservat mijloacele de probă aflate la camera de corpuri delicte a instanţei (probe biologice şi o vestă de damă) şi s-a restituit inculpatului o pereche de pantaloni de culoare gri, ridicată cu ocazia cercetării la faţa locului.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen. s-a confiscat obiectul corp delict, aparţinând inculpatului şi cu care acesta a comis infracţiunea.

În baza art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a disjuns acţiunea civilă promovată de părţile civile F.L., B.R. şi L.I., deoarece în cauză urmează a fi administrate probe cu privire la sumele solicitate cu titlu de daune morale şi materiale, iar partea civilă F.L. urmează să depună înscrisuri din care să rezulte că este tutorele unuia dintre minorii victimei.

În baza art. 119 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părţile civile F.L., B.R. şi inculpatul M.I.

Părţile civile au înţeles să critice sentinţa primei instanţe sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond trebuia să dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. b) C. pen., având în vedere că inculpatul a săvârşit fapta din interes material, având în vedere că victima s-a deplasat la locuinţa inculpatului pentru a-i fi remisă o sumă de 40 lei şi un telefon mobil, avantajul material putând constitui şi stingerea unei datorii. De asemenea nu se impunea aplicarea unei pedepse atât de blânde, chiar dacă inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. date fiind natura faptei, împrejurările în care a fost comisă şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Inculpatul a înţeles să critice sentinţa primei instanţe sub următoarele aspecte.

Instanţa de fond a pronunţat o pedeapsă prea mare având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere şi regret, profesie cinstită în timpul vieţii), circumstanţele reale în care a săvârşit fapta (infracţiunea a avut loc într-un context special generat de degradarea vieţii de familie a inculpatului), precum şi aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 138 din 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis apelul formulat de părţile civile F.L. B.R. împotriva sentinţei penale nr. 81/P din 18 august 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale şi a pedepsei complementare.

A desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând au fost majorate:

- pedeapsa principală aplicată inculpatului M.I. de la 7 ani închisoare la 9 ani închisoare;

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi b) C. pen., aplicată aceluiaşi inculpat, de la 3 ani la 4 ani, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, starea de arest a inculpatului şi dedusă în continuarea durata reţinerii şi arestării preventive.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că este fondat doar apelul părţilor civile.

Curtea a considerat că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului, care la data de 21 aprilie 2011, în jurul orelor 16:00-17:00, inculpatul a lovit-o pe L.M.I. cu un cuţit în zona inimii, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.

Prin declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă, solicitând ca judecata cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În consecinţă, probele administrate pe parcursul procesului penal dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.

De asemenea, prima instanţă a respins, în mod corect, cererea de schimbare a încadrării juridice apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile privind omorul calificat săvârşit din interes material prev. de art. 175 lit. b) C. pen.

Cât priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei principale şi complementare aplicate inculpatului M.I. criticată de părţile civile în apelul lor, Curtea a considerat că pedepsele stabilite de prima instanţă sunt prea blânde, necorespunzând funcţiilor de constrângere şi reeducare precum şi scopului preventiv.

Fapta comisă de către inculpat denotă o periculozitate maximă a acestuia, fiind îndreptată împotriva celei mai importante valori apărate de legea penală - dreptul la viaţă al persoanei.

Curtea a constatat că acţiunea inculpatului de a lovi victima cu un cuţit în zona inimii, este extrem de gravă, acesta dovedind o totală lipsă de respect faţă de dreptul la viaţă al victimei, astfel că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse mai severe decât cea stabilită de prima instanţă. O pedeapsă de 9 ani închisoare, în regim privativ de libertate şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor sunt singurele în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi de educare, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Circumstanţele personale evocate, precum lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere şi regret adoptată în cursul procesului penal, vârsta şi conduita avută înainte de săvârşirea faptei, nu pot constitui doar prin ele însele temeiuri suficiente de natură a dovedi o periculozitate mai scăzută a inculpatului, producând deja efecte favorabile acestora prin reţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen.

În considerarea celor expuse, Curtea a admis apelul părţilor civile cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului şi a desfiinţat sentinţa apelată sub aceste aspect.

Reţinând cauza spre rejudecare au fost majorate pedeapsa principală şi complementară la un cuantum proporţional scopului urmărit de legiuitor - restabilirea ordinii de drept încălcate şi reeducarea inculpatului.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Având în vedere aceleaşi argumente curtea a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reţinându-se în mod corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului, dându-se în drept o justă încadrare juridică faptei.

Constatând întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală, instanţele de fond şi apel au hotărât în mod corect, în opinia Înaltei Curţi, condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor, reţinându-se că inculpatul M.I., la data de 21 aprilie 2011, în jurul orelor 16:00-17:00 a lovit cu un cuţit, în zona inimii, pe victima L.M.I., producându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.

În baza propriului examen, Înalta Curte constată că inculpatul M.I. a recunoscut comiterea faptei atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei.

Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind declaraţiile date de inculpat, inclusiv cea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., procesul verbal de cercetare la faţa locului cu planşă fotografică; declaraţiile părţilor civile; raportul de constatare medico legală necropsie nr. 1 17 din 22 aprilie 2011, efectuat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Neamţ, din care rezultă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne, consecinţa unei plăgi tăiate, penetrantă în cavitatea toracică cu leziuni ale aortei ascendente, leziunile traumatice având legătură directă de cauzalitate cu decesul; declaraţiile martorilor B.A., P.C., T.N., C.R.

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat privind greşita individualizare a pedepsei aplicate acestuia de instanţa de apel, Înalta Curte constată că, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la gradul de pericol social al faptei săvârşite este unul prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele instanţe apreciind, în mod corect că fapta săvârşită de inculpat prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social.

Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Recunoaşterea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În mod corect instanţele anterioare nu au reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului deoarece atitudinea sinceră a inculpatului, comportamentul bun avut anterior în societate, obţinerea unor venituri licite, sunt împrejurări care au fost valorificate de către instanţă în procesul reţinerii şi aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., consecinţa juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

În acord cu opinia instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că, în cauză, datele personale ale inculpatului( lipsa antecedentelor penale, comportament bun avut anterior în comunitatea din care face parte) devin împrejurări lipsite de orice relevanţă juridică prin compararea cu fapta inculpatului, respectiv de omor.

Natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptei dar şi rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei.

Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515pct.l lit. b)C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.

În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 aprilie 2011 la 14 februarie 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 138 din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 aprilie 2011 la 14 februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 392/2012. Penal