ICCJ. Decizia nr. 3800/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3800 /2012
Dosar nr. 1039/44/2012/a2
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1039/44/2012, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.M.O.
În baza art. 3002 ref. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.M.O.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 151/P/2012 din 18 septembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională de Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Serviciu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M.O., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, prin acelaşi rechizitoriu dispunându-se punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului L.V., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000.
În fapt, în sarcina inculpatului B.M.O. s-a reţinut, în esenţă, că, prevalându-se de calitatea sa de inspector la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, a pretins, în primăvara anului 2012, atât direct, cât şi prin intermediul lui L.V., suma de 70.000 RON, din care a primit în data de 21 iunie 2012, suma de 50.000 RON, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor persoane din sistemul judiciar (magistraţi şi poliţişti), pe care poate să le determine să rezolve în mod favorabil (să restituie bunurile sechestrate, să ridice măsurile preventive, să dea soluţii de achitare/de netrimitere în judecată, etc.) dosarele penale în care denunţătorul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Împotriva inculpatului B.M.O. a fost luată, în cursul urmăririi penale, prin Încheierea nr. 2489/27 iulie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, măsura arestării preventive pentru 29 de zile, reţinându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 19 septembrie 2012.
Prin încheierea din 21 septembrie 2012, instanţa a dispus în temeiul art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O., constatând legalitatea şi temeinicia acestei măsuri.
La termenul de judecată din 14 noiembrie 2012, procedând, din oficiu, conform prevederilor art. 3002 C. proc. pen., la verificarea legalităţii şi a temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O., curtea de apel a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a reţinut că din probele administrate în cursul urmăririi penale (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor şi a comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate, procesele - verbale de transcriere a înregistrărilor audio ambientale, declaraţiile denunţătorului S.M. şi cele ale martorilor G.G., C.C., S.D., S.I. şi S.F., coroborate, în parte, cu declaraţiile coinculpatului L.V.) rezultă, cel puţin la nivelul unei presupuneri rezonabile, în sensul art. 681 raportat la art. 143 alin. (1) C. proc. pen., că inculpatul B.M.O. a săvârşit fapta de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa prin actul de inculpare, existenţa indiciilor temeinice privind vinovăţia inculpatului fiind confirmată şi prin probele administrate în faza incipientă a cercetării judecătoreşti, respectiv prin declaraţiile martorului denunţător S.M. şi ale martorului G.G., audiaţi la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2012.
Sub acest aspect, s-a avut în vedere că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia arestului preventiv, faptele şi împrejurările care dau naştere bănuielii legitime că persoana arestată ar fi săvârşit o infracţiune, nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (cauza SVIPSTA contra Letoniei, 09 martie 2006), fiind suficient să existe fapte sau date apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârşit infracţiunea pentru care este cercetată (cauza Varga contra României, 11 martie 2008).
S-a reţinut, totodată, contrar susţinerilor inculpatului, că sunt în continuare îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., text de lege care a fost avut în vedere ca temei al arestării preventive.
În acest sens, s-a constatat că pentru infracţiunea de trafic de influenţă, presupus a fi comisă de inculpatul B.M.O., legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar gravitatea ridicată a faptei, natura şi importanţa relaţiilor sociale lezate (vizând prestigiul instituţiilor statului abilitate să asigure aplicarea legii şi încrederea pe care populaţia ar trebui să o aibă în acestea), calitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea faptei (aceea de ofiţer de poliţie), cuantumul important al sumelor de bani presupus a fi pretinse de inculpat în schimbul traficului de influenţă şi, nu în ultimul rând, rezonanţa socială deosebit de negativă a unor astfel de fapte - toate acestea pun în evidenţă aspecte concrete, de natură să conducă la convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a constatat, de asemenea, că menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată şi în raport cu prevederile art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, având în vedere şi împrejurarea că cercetarea judecătorească este de abia la început, iar inculpatul, prin declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, nu şi-a asumat săvârşirea faptei.
Chiar dacă din datele ce caracterizează persoana inculpatului a rezultat existenţa unor circumstanţe personale pozitive (lipsa antecedentelor penale, activitatea profesională meritorie) sau a unor probleme familiale, s-a apreciat că acestea nu pot avea, în actualul stadiu procesual, un rol preponderent, în raport cu temeiurile care impun menţinerea măsurii arestării preventive.
Prin urmare, reţinând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O. nu au dispărut şi impun în continuare privarea acestuia de libertate, curtea de apel a dispus menţinerea măsurii arestării preventive.
Totodată, ţinând cont de datele concrete ale cauzei, s-a apreciat că nu se poate considera că măsura arestării preventive, luată la data de 27 iulie 2012, ar fi depăşit o durată rezonabilă, în accepţiunea dată acestei sintagme prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpat, privind revocarea măsurii arestării preventive.
Împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1039/44/2012, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M.O., solicitând să nu se mai menţină starea de arest şi să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi ţara.
Apărătorul ales al recurentului inculpat a precizat că recursul promovat vizează doar dispoziţia cuprinsă în încheierea atacată referitoare la menţinerea stării de arest.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
în aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a recurentului inculpat, trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Letellier c Franţei), prin care s-a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), însă menţinerea arestului preventiv, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Astfel, măsura arestării preventive a fost dispusă faţă de inculpat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar până la acest moment nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
În cauză, sunt îndeplinite exigenţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat, cât şi cu privire la existenţa pericolului concret pentru ordinea publică ce l-ar prezenta punerea în libertate a acestuia.
În raport cu cerinţele art. 139 alin. (1) C. proc. pen., aspectele invocate în apărare, referitoare la situaţia personală a inculpatului, nu pot constitui temei al concluziei că „s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii", astfel că nu poate fi primită solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Înalta Curte, evaluând gravitatea infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, modul şi circumstanţele în care se presupune că a fost comisă de acesta, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată prin punerea în libertate a inculpatului, constată, în acord cu prima instanţă, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal, este necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului din prezenta cauză nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
în acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Pentru aceste considerente, constatând că este temeinică şi legală dispoziţia Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 125 RON, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1039/44/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3807/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3799/2012. Penal → |
|---|
