ICCJ. Decizia nr. 3807/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALA

Decizia nr. 3807/2012

Dosar nr. .2332/108/2011

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 79 din 12 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2332/108/2011, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii continue de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care inculpata B.M.M. a fost trimisă în judecată, în două infracţiuni:

- o infracţiune continuă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru achiziţiile efectuate de SC M.R. SRL Strehaia de la SC M.T. SRL Bucureşti;

- o infracţiune continuă de fals intelectual prin efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (operaţiuni cumpărare-vânzare zahăr).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B.M.M., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnată inculpata B.M.M., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., privind dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale pe durata a 5 (cinci) ani.

În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prin efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatei prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare pe care aceasta o va executa fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., privind dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale pe durata a 5 (cinci) ani.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c), privind dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, C. pen.

În baza art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi pedepsei accesorii aplicate inculpatei şi fixează termen de încercare pentru aceasta de 4 (patru) ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de suspendare, revocare ce va atrage executarea pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă alături de pedeapsa ce se va aplica pentru noua infracţiune.

În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad în cadrul procesului penal şi a fost obligată inculpata să plătească acesteia suma de 146.682 lei reprezentând TVA şi suma de 123.521 lei impozit pe profit, la care se adaugă şi dobânzile, penalităţile şi majorările de întârziere calculate din luna noiembrie 2009 şi până la achitarea integrală a debitului, fiind respinse restul pretenţiilor părţii civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad a reţinut următoarele:

Inculpatul M.M., prin SC T.I. SRL, a cumpărat de la SC M.C.M. KFT Ungaria, cantitatea de 500 t zahăr, înşelând societatea maghiară vânzătoare prin plata unor sume mult mai mici decât cele care trebuiau achitate pentru livrarea zahărului, comunicându-le acestora dovezi bancare de plată modificate astfel încât să lase impresia că a fost plătită suma corectă, respectiv suma de 67.890 euro în loc de 678,9 euro cât s-a plătit în realitate sau 56575 euro în loc de 565,75 cât s-a plătit, şi determinând astfel vânzătorul să-i livreze zahărul, deşi acesta nu fusese plătit, potrivit contractului. Zahărul astfel obţinut a fost vândut imediat după introducerea în ţară altor societăţi, inculpatul M.M. obţinând astfel sume de bani care nu i se cuveneau.

După vânzarea zahărului cumpărat de la societatea maghiară către SC T.A.P. SRL Caransebeş şi SC I.A. SRL, operaţiunile de vânzare nefiind înscrise în contabilitatea SC T.G.I. SRL, inculpatul M.M. a vândut fictiv 198 tone de zahăr către SC l.R. SRL, potrivit facturilor din 29 decembrie 2009, 21 decembrie 2009 şi 17 decembrie 2009 (f:2, 3,26-vol III), şi către SC F.I. SRL, cantitatea de 176 t(f:5), prin SC T.G.I SRL.

S-a mai reţinut că inculpata B.M.I., în calitate de administrator al SC I.R. SRL a înregistrat în contabilitate, în jurnalul de cumpărări pentru SC I.R. SRL doar facturile din 17 decembrie 2009 şi 21 decembrie 2009, înregistrând astfel cumpărarea a 1541 zahăr.

Cu factura din 21 decembrie 2009 inculpata B.M.I., a vândut cantitatea de 155 tone zahăr către SC M.T. SRL (f:28), înregistrând această operaţiune comercială, înregistrând şi această factură în Jurnalul pentru vânzări.

De asemenea, s-a constatat că după ce societatea maghiară a descoperit că fusese înşelată în executarea contractului, a formulat plângere penală. Cercetările efectuate la SC T.G.I. SRL au condus la societatea inculpatei, pentru verificarea tranzacţiilor cu zahăr între SC T.G.I. SRL şi SC I.R. SRL.

Ulterior acestui control, s-a constatat că deşi a fost somată de două ori, inculpata a refuzat să mai prezinte documentele contabile ale societăţii pentru verificări iar organele fiscale au stabilit că SC M.T. SRL nu mai desfăşoară activitate din anul 2008 şi că obiectul de activitate al acestei societăţi au fost tricotajele, operaţiunile cu zahăr cu aceasta fiind fictive.

Prima instanţă a reţinut că în timpul verificări au fost ridicate copii ale facturilor menţionate, prin care SC I.R. SRL cumpăra cantitatea de 198 t zahăr şi vindea cantitatea de 155 tone zahăr, copii ale paginilor jurnalului de vânzări şi ale jurnalului de cumpărări în care au fost înregistrate cumpărarea a 154 t zahăr cu suma de 344 957,6 lei şi TVA 65161,94 lei şi vânzarea către SC M.T. SRL a 155 t zahăr cu suma de 345234,6 lei şi TVA 65594,57 lei, înregistrând astfel un profit de 477 lei şi TVA de plătit 432,63 lei.

S-a reţinut că operaţiunile fictive de cumpărare a zahărului (154t) şi de vânzare (155t), înregistrate în contabilitate nu au avut ca scop reducerea obligaţiilor fiscale, dimpotrivă, inculpata a înregistrat în urma acestor operaţiuni un profit fictiv de 477 lei pentru care datora impozit şi o taxă pe valoare adăugată încasată fictiv de 432,63 lei, pe care le datora ea statului. Nu a declarat TVA achitat şi TVA încasat pentru aceste operaţiuni în declaraţia 394, şi dacă le-ar fi declarat ea era cea care trebuia să achite diferenţa de TVA încasată fictiv.

S-a constatat că neavând ca scop reducerea obligaţiilor fiscale, creând obligaţii fiscale către stat, cele operaţiunile fictive privind zahărul, înregistrate în contabilitatea SC I.R. SRL nu puteau conduce la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, şi nu întrunesc aşadar elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, scopul prevăzut de aliniatul 1 al acestui articol neputând fi atins prin înregistrarea operaţiunilor fictive analizate.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că scopul înregistrării acestor operaţiuni nu a fost acela de a ajuta inculpatul M.M. să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale către stat, operaţiunile fiind înregistrate în contabilitatea SC T.I. SRL, obligaţiile fiscale putând fi astfel stabilite, ci, probabil, acela de a da o aparenţă de legalitate banilor obţinuţi de acesta din înşelarea societăţii maghiare, infracţiune cu privire la care însă nu au fost efectuate cercetări în privinţa inculpatului M.M., iar cu privire la inculpata B.M.I. s-a constatat că nu se poate stabili dacă cunoştea sau nu provenienţa banilor şi existenţa infracţiunii comise de inculpatul M.M., în lipsa unor cercetări în cel priveşte pe acesta din urmă şi care era beneficiarul acestor operaţiuni.

Prima instanţă a constatat că operaţiunile cu zahăr înregistrate de inculpata B.M.I. în contabilitatea SC I.R. SRL au avut în mod indubitabil ca efect denaturarea rezultatelor financiare ale societăţii astfel că ele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în contabilitate, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Cu ocazia verificărilor efectuate la SC I.R. SRL pentru operaţiunile cu zahăr, s-a reţinut că s-a descoperit că în perioada 02 august 2009-30 noiembrie 2009 au fost înregistrate mai multe achiziţii de la SC M.T. SRL (f, 9), societate cu privire la care s-a stabilit că nu mai funcţiona din anul 2008. Toate aceste achiziţii fictive de bunuri, societatea cocontractantă nefuncţionând, în valoare de 772.010 lei şi pentru care s-ar fi achitat o taxă pe valoare adăugată de 146682 lei au fost declarate de inculpată în declaraţia 394 pentru semestrul II al anului 2009 în scopul obţinerii rambursării de TVA (f.9,10).

S-a constatat că înregistrarea în contabilitate a acestor operaţiuni fictive a avut ca efect şi reducerea profitului cu suma înregistrată ca plătită cu titlu de preţ al acestor bunuri, 772010 lei, sumă pentru care inculpata ar fi datorat un impozit pe profit de 123251 lei, şi de la plata căruia s-a sustras.

Reţinând că înregistrarea achiziţiilor fictive de la SC M.T. SRL în contabilitatea societăţii comerciale administrate de inculpată a avut ca efect reducerea profitului pentru care inculpata datora impozit şi producerea unei taxe pe valoare adăugată de rambursat, prima instanţă a constatat că înregistrarea acestor operaţiuni comerciale fictive a fost făcută cu scopul reducerii obligaţiilor fiscale ale inculpatei şi că în consecinţă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea reglementată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Având în vedere că prin rechizitoriu instanţa a fost sesizată, în ce o priveşte pe inculpata pentru comiterea unei infracţiuni unice în formă continuă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în înregistrarea cumpărării fictive a cantităţii de 154 t zahăr de la SC T.I. SRL, vânzarea fictivă a 155 t zahăr către SC M.T. SRL şi achiziţiile fictive de la SC M.T. SRL, iar instanţa de fond a constatat că numai înregistrarea achiziţiilor fictive de la SC Minago Invest SRL au avut ca scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, cumpărarea şi revânzarea zahărului neavând un astfel de scop, în baza art. 334 C. proc. pen., prima instanţă a admis în parte cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice şi în consecinţă a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii continue de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care inculpata B.M.I. a fost trimisă în judecată, în două infracţiuni: o infracţiune continuă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru achiziţiile efectuate de SC I.R. SRL Strehaia de la SC M.T. SRL Bucureşti; o infracţiune continuă de fals intelectual prin efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (operaţiuni cumpărare-vânzare zahăr).

Cât priveşte factura din 19 decembrie 2009 (f:2), pentru cumpărarea cantităţii de 44 t zahăr, s-a reţinut că aceasta nu a fost înregistrată în contabilitatea SC I.R. SRL şi nici nu a fost semnată de inculpata B. de primire, astfel că nu se poate reţine contribuţia inculpatei la întocmirea acestui document.

S-a mai reţinut că prin rechizitoriu instanţa a fost sesizată şi pentru comiterea de către inculpată a complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul M.M., însă instanţa de fond a constatat că această infracţiune nu există. S-a reţinut că după comiterea infracţiunii de înşelăciune în executarea contractului cu societatea maghiară, după vânzarea zahărului obţinut de la aceasta şi obţinerea folosului material, inculpatul M.M. a vândut fictiv către inculpată o parte din cantitatea de zahăr. S-a constatat de asemenea, că activitatea infracţională a inculpatei începe după finalizarea infracţiunii de înşelăciune, după producerea prejudiciului şi obţinerea folosului material injust de către inculpatul M.M., inculpata B.M.I. neavând nici un fel de contribuţie la comiterea infracţiunii de înşelăciune a societăţii maghiare, astfel s-a apreciat că complicitatea sa la infracţiunea de înşelăciune nu există, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. , prima instanţă a dispus achitarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Reţinând că fapta inculpatei de a înregistra achiziţii fictive de la SC M.T. SRL în contabilitatea SC I.R. SRL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continue de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi iar faptele acesteia de a înregistra în contabilitatea aceleiaşi societăţi două operaţiuni fictive de cumpărare zahăr de la SC T.I. SRL şi o vânzare fictivă către SC M.T. SRL a zahărului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continue de fals intelectual prin efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârşirea acestor infracţiuni.

Având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, faptul că inculpata nu are antecedente penale dar şi prejudiciul cauzat de aceasta statului român, faptul că nu a recunoscut comiterea infracţiunii, că ulterior a refuzat să mai predea documentele societăţii făcând imposibilă o verificare completă a tuturor operaţiunilor contabile efectuate, verificările ulterioare sesizării instanţei conducând la descoperire altor neregularităţi în contabilitatea societăţii, tribunalul a condamnat inculpata, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare iar pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare.

Reţinându-se că inculpata nu a achitat obligaţii fiscale în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, şi având în vedere cuantumul pedepsei, dar şi cuantumul obligaţiilor neachitate, lipsa oricărei intenţii de recuperare a prejudiciului cauzat statului român, prima instanţă, în baza art. 65 C. pen., a aplicat acesteia, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale, conform art. 64 lit. c) C. pen., pe durata a 5 (cinci) ani.

Constatându-se că cele două infracţiuni au fost comise prin acţiunile diferite ale inculpatei, mai înainte de a fi intervenit condamnarea acesteia, printr-o hotărâre penală definitivă, pentru vreuna dintre ele, prima instanţă a reţinut comiterea acestora în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. şi, pentru că, pentru fiecare infracţiune s-a aplicat pedeapsa închisorii, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. , contopind cele două pedepse aplicate inculpatei prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, care urmează a fi executată fără aplicarea vreunui spor.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. privind exercitarea dreptului de a fi administrator al unei societăţi, pe durata a 5 (cinci) ani.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie pedepsei principale a închisorii stabilite, respectiv pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., considerând-o necesară raportat la motivele expuse deja la stabilirea pedepsei complementare.

Chiar dacă s-a constatat că inculpata nu a achitat prejudiciul, având în vedere că aceasta a avut un loc de muncă şi că nu are antecedente penale, în baza art. 81, art. 71 alin. (5) C. pen. prima instanţă a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatei a fixat termen de încercare pentru aceasta, potrivit art. 82 C. pen., de 4 (patru) ani.

Prima instanţă a constatat că ANAF, prin DGFP Arad s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 391.034 lei RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin reducerea profitului cu 772010 lei şi declarării unei TVA plătită fictivă de 146.682 lei, ca urmare a înregistrării achiziţiilor fictive de la SC M.T. SRL dar şi prin vânzarea fictivă a zahărului către SC M.T. SRL datorând un impozit pe profit de 55.237 lei şi TVA de 65594 lei.

Reţinându-se vinovăţia inculpatei în înregistrarea achiziţiilor fictive cu consecinţa reducerii profitului şi implicit a impozitului datorat statului cu suma de 123.521 lei şi înregistrării unei TVA de rambursat de 146.682 lei prima instanţă a constatat că acesteia îi revine şi obligaţia de reparare a acestui prejudiciu şi în consecinţă a admis acţiune părţii civile pentru aceste sume.

Cât priveşte sumele pretinse de parte civilă cu titlu de impozit pe profit fictiv şi taxă pe valoare adăugată încasată fictiv, s-a constatat că astfel de obligaţii fiscale nu sunt stabilite de Codul fiscal şi în consecinţă nici inculpata nu le datorează. Reţinând că operaţiunile cu zahăr cu fost înregistrate de inculpată cu un alt scop şi că nu au avut consecinţa reducerii obligaţiilor fiscale, instanţa de fond a apreciat că acestea nu au produs părţii civile vreun prejudiciu, reţinându-se că vânzarea către SC M.T. SRL, fiind fictivă, inculpata nu a încasat vreo sumă de bani şi nici vreo taxă pe valoare adăugată pe care să le datoreze părţii civile.

Prin urmare, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ., prima instanţă a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată ANAF prin DGFP Arad în cadrul procesului penal şi a obligat inculpata să plătească acesteia suma de 146.682 lei reprezentând TVA şi suma de 123.521 lei impozit pe profit, la care se adaugă şi dobânzile, penalităţile şi majorările de întârziere calculate din luna noiembrie 2009 şi până la achitarea integrală a debitului şi va respinge restul pretenţiilor părţii civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere durata şi complexitatea procesului penal, faptul că inculpata a fost condamnată prin prezenta hotărâre, a fost obligată aceasta la plata către stat a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Împotriva sentinţei penale nr. 79 din 12 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2332/108/2011 au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inculpata B.M.I. şi partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad s-a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală sub aspectul schimbării încadrării juridice pentru infracţiune prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, invocându-se dispoziţiile deciziei nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. în acest sens, s-a arătat că prin decizia sus menţionată a fost statuat că fapta de omisiune în tot sau în parte, ori evidenţierea în acte contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legală a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, nefiind incidente disp. art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) aceste activităţii fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală. S-a arătat că pentru a se ajunge la această concluzie a fost examinat conţinutul fiecărui text de lege prin care sunt incriminate în prezent cele două infracţiuni constatându-se că valorile sociale ocrotite prin acestea sunt cel puţin complementare şi cu scop final comun, atâta timp cât prin dispoziţiile cuprinse în art. 9 alin. (1) lit. b³) şi c⁴) din Legea nr. 241/2005 se urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale care să conducă la o corectă colectare a obligaţiilor fiscale ce revin contribuabililor, iar prin cele cuprinse în art. 43⁵ din Legea nr. 82/1991 se urmăreşte reflectarea corectă în înregistrările contabile a datelor care vizează veniturile, cheltuielile şi implicit rezultatele financiare. De asemenea, se arată că aceeaşi analiză a impus concluzia că actele la care se referă textul de lege cuprins în legea contabilităţii se regăsesc suprapuse peste cele două modalităţi de eludare a obligaţiilor fiscale incriminate în cadrul infracţiuni de evaziune fiscală. Prin urmare se consideră că în cazul de faţă instanţa, plecând de la situaţiile premisă examinate raportat la înregistrarea de către inculpată a unor operaţiuni fictive respectiv, evidenţierea în actele contabile a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni fiscale, era ţinută în mod necesar de caracterul obligatoriu impus de art. 414² alin. (3) C. proc. pen. al deciziei pronunţate de instanţa supremă, decizie dată în dezlegarea chestiunii juridice referitoare la încadrarea juridică corectă într-o asemenea situaţie.

În motivarea apelului declarat de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte soluţia de respingere în parte a acţiunii civile, sumele respective constituind prejudiciu real la bugetul de stat, precum şi sub aspectul neinstituirii sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor inculpatei şi părţii responsabile civilmente. Partea civilă a arătat că suma de 391.034 lei este formată din: impozit pe profit în sumă de 123.521 lei, taxa pe valoare adăugată în sumă de 146.682 lei, impozit pe profit în sumă de 55.237 lei, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 65.594 lei, sume cuprinse în sesizarea penală nr. 700775/MH din 23 martie 2010 formulată de Garda Financiară Mehedinţi, iar acest prejudiciu nu a fost recuperat până în prezent.

În motivarea apelului său, inculpata B.M.I. a susţinut că Tribunalul Arad a încălcat dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.; a procedat la o nelegală schimbare a încadrării juridice; a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu reţinerea unui caz din cele prevăzute de art. 10 C. proc. pen. care nu era incident în speţă şi a soluţionat în mod netemeinic acţiunea civilă exercitată în cauză. Astfel, s-a arătat că potrivit art. 317 C. proc. pen. instanţa de fond a fost investită numai cu următoarea stare de fapt: întocmirea actelor contabile fictive de achiziţie a 198 tone zahăr de la furnizorul SC T.G.I. SRL, respectiv de comercializare a 155 tone din această cantitate către beneficiarul SC M.T. SRL Bucureşti. S-a mai arătat că în urma cercetării judecătoreşti desfăşurate în cauză au rezultat indicii cu privire la aprovizionări fictive cu marfă realizate de societatea inculpatei în perioada august-noiembrie 2009 de la SC M.T. SRL Bucureşti în calitate de furnizor, achiziţii înregistrate în contabilitatea SC I.R. SRL. Considerând în mod neîntemeiat că ar fi fost sesizată şi cu privire la această stare de fapt, Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpatei B.M.I. şi pentru această activitate la pedeapsa închisorii de 2 ani, apreciind că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii e evaziune fiscală, observându-se cu uşurinţă eroarea comisă de instanţa de fond care absolut nelegal a adăugat la starea de fapt reţinută în rechizitoriu „şi achiziţiile fictive de la SC M.T. SRL, practic instanţa de fond extinzând procesul penal cu privire Ia alte fapte săvârşite de inculpată, fără să urmeze procedura imperativ prevăzută de art. 336 C. proc. pen. Astfel, s-a arătat că în cauză nu există o încheiere de şedinţă de extindere a procesului penal în considerentele căreia să fie consemnate solicitarea procurorului de şedinţă în acest sens şi declaraţia acestuia de punere în mişcare a acţiunii penale, or punerea acestei cereri în discuţia contradictorie a părţilor în vederea garantării dreptului de apărare, în aceste condiţii neputându-se face dovada respectării procedurii imperativ prevăzută de art. 336 C. proc. pen., consecinţa reprezentând-o condamnarea inculpatei pentru o stare de fapt cu judecarea căreia Tribunalul Arad nu a fost investit. S-a considerat că inculpata a fost în imposibilitate de a formula apărări cu privire la această stare de fapt despre care nu avea cunoştinţă că este învinuită, împrejurare ce constituie o gravă încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a garanţiilor ce îl însoţesc aşa cum acestea sunt consfinţite de art. 6 paragraf 3 din C.E.D.O. şi dezvoltate în jurisprudenţa constantă a Curţii de la Strasbourg care face corp comun cu Convenţia, sancţiunea care intervine într-o atare situaţie fiind nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a mai arătat în motivele de apel că în analiza cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată, instanţa de fond a pornit de la aceeaşi stare de fapt extinsă în mod artificial cu care în mod nelegal a apreciat ca fiind investită, nerezumându-se să analizeze legalitatea încadrării juridice dată de parchet operaţiunilor de cumpărare a 198 tone de zahăr şi revânzare a 155 tone din cantitatea aprovizionată, cu judecarea cărora fusese în mod legal investită prin rechizitoriul de trimitere în judecată, ci a supus analizei şi achiziţiile fictive efectuate de SC I.R. SRL de la SC M.T. SRL. Astfel, s-a susţinut că la fila 11 din sentinţa penală apelată, pronunţându-se asupra acestui ansamblu de activităţi, instanţa de fond a apreciat ca întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată, admiţând-o în parte, dispunând în temeiul art. 333⁴ C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care inculpata fusese trimisă în judecată în două infracţiuni, respectiv o infracţiune continuată de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru achiziţiile fictive efectuate de la SC M.T. SRL, stare de fapt cu care nu fusese legal investită şi o infracţiune continuată de fals intelectual la legea contabilităţii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1992 pentru operaţiunile de cumpărare şi revânzare a zahărului, stare de fapt cu care fusese investită în mod legal. S-a considerat că s-ar fi impus în primul rând schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata fusese trimisă în judecată în sensul reţineri concursului ideal de infracţiuni prev. de art. 33 lit. b) C. pen. iar în caz contrar, dacă ar fi apreciat ca fiind legală încadrarea juridică din actul de sesizare a instanţei, respectiv că în speţă infracţiunile au fost comise de inculpat în concurs real, Tribunalul Arad ar fi trebuit să constate că infracţiunea de complicitate la înşelăciune nu este descrisă deloc în rechizitoriul de trimitere în judecată, nici în partea expozitivă, nici în cea dispozitivă a acestuia şi să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului şi a urmăririi penale conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen. S-a arătat că din lecturarea rechizitoriului rezultă că organele de urmărire penală au apreciat că activitatea infracţională derulată de inculpată, constând în întocmirea facturilor fiscale de achiziţie a 198 tone de zahăr de la SC T.G.I. SRL şi a celor de comercializare a 155 tone de zahăr către SC M.T. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la înşelăciune săvârşită de numitul M.M. şi de evaziune fiscală, împrejurarea că inculpata a fost trimisă în judecată pentru aceste două infracţiuni apreciate ca fiind comise în condiţiile concursului real, datorându-se unei greşite încadrări juridice dată faptelor de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţi, s-a arătat în motivele de apel că, sub rezerva viciilor de procedură, dispoziţia instanţei de fond de a schimba încadrarea juridică dată operaţiunilor de achiziţionare a 198 tone zahăr de la SC T.G.I. SRL şi comercializarea a 198 tone către SC M.T. SRL este o soluţie temeinică, ce se impune a fi însuşită de instanţa de control judiciar.

Totodată, s-a arătat că achitarea inculpatei pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. ar presupune că activitatea infracţională pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv întocmirea facturilor fiscale în care s-au consemnat operaţiunile fictive cu zahăr, nu există în materialitatea ei, adică aceste fapte nu s-ar fi petrecut în realitatea obiectivă, însă după cum s-a constatat în urma cercetării judecătoreşti efectuate în cauză, facturile fiscale în care au fost consemnate operaţiunile de achiziţie şi comercializare a zahărului există în materialitatea lor, astfel că în mod legal, soluţia de achitare a inculpatei pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune trebuia întemeiată pe lit. d) a art. 10 din C. proc. pen., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii subiective, lipsind forma de vinovăţie cerută de lege.

S-a mai învederat că nu se poate reţine că prin emiterea unor facturi fiscale ulterior executării contractului de către societatea maghiară SC M.C.M. KFT Ungaria a fost indusă în eroare şi că la această inducere în eroare ar fi contribuit facturile fiscale, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în ceea ce priveşte latura subiectivă, în concret lipsind intenţia inculpatei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpata a arătat că sumele de bani la plata cărora a fost obligată reprezintă obligaţii fiscale rezultate în urma achiziţiilor efectuate de SC I.R. SRL de la SC M.T. SRL în perioada august-noiembrie 2009, însă Tribunalul Arad nu a fost sesizat în mod legal cu judecarea acestor operaţiuni economice derulate de societatea inculpatei, ci numai cu judecarea operaţiunilor de achiziţie şi comercializare a cantităţilor de 198 respectiv 155 tone zahăr în atare situaţie, având în vedere raportul de accesorietate dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal, dacă instanţa de judecată nu fusese investită cu tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru operaţiunile de achiziţie de la SC M.T. SRL, nu putea să se pronunţe nici asupra pretenţiilor de natură civilă ce s-ar fi întemeiat pe aceste operaţiuni, în consecinţă considerând că soluţia legală şi temeinică ce ar fi trebuit dispusă de instanţa de fond ar fi fost respingerea acestor pretenţii civile. Totodată, s-a arătat că, şi chiar dacă ar fi fost investită şi cu judecarea acestei stări de fapt, soluţia primei instanţe este una greşită, în urma cercetării judecătoreşti stabilindu-se că SC M.T. SRL nu mai desfăşura activitate comercială încă din anul 2008, deci pe cale de consecinţă, achiziţiile de marfă efectuate de societatea inculpatei în perioada august-noiembrie 2009 reprezintă operaţiuni fictivă. Pe de altă parte, se arată că nici în urma cercetării judecătoreşti şi nici prin efectuarea în cauză a unei expertize fiscale, nu s-a putut stabili dacă inculpata a solicitat rambursarea TVA- ului aferent acestor operaţiuni fictive, cert fiind însă că inculpata nu a obţinut de la DGFP Mehedinţi suma de 146.642 lei cu titlu de rambursare TVA, în această situaţie fiind evident că în cazul în care ar fi obligată la plata acestei sume către partea civilă, aceasta din urmă ar realiza o îmbogăţire fără justă cauză.

De asemenea, s-a mai arătat în motivele de apel că la data înscrierii în contabilitatea SC I.R. SRL a operaţiunilor fictive de achiziţie de la SC M.T. SRL, societatea inculpatei nu avea obligaţii fiscale datorate bugetului de stat, neputându-se stabili în mod temeinic că inculpata şi-a diminuat astfel impozitul pe profit datorat cu suma de 123.521 lei şi că s-ar impune astfel, admiterea acţiunii civile cu privire la această sume.

Prin decizia penală nr. 135 din 04 iulie 2012, Curtea de apel Timişoara a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpata B.M.I. a desfiinţat sentinţa penală nr. 79 din 12 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad şi rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de fals intelectual prin efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la 289 C. pen. a fost condamnată inculpata B.M.I. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual prin efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. - dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi în temeiul art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare pentru aceasta de 2 ani şi 6 luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata B.M.I. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În temeiul art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel Timişoara a reţinut următoarele:

În conformitate cu art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea. Prin urmare, obiectul judecaţii este dat de rechizitoriu, acesta trasând limitele în care se desfăşoară cercetarea judecătorească, dar şi obiectul apărării inculpaţilor.

Pentru a determina ce se înţelege prin "fapta" şi "persoana" arătate în actul de sesizare, se impune ca textul art. 317 sa fie raportat la cel al art. 263 C. proc. pen. , care se referă la cuprinsul rechizitoriului. în art. 263 alin. (1) se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie sa cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecata. Deşi, dintre menţiunile pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen. se referă numai la faptă şi persoană, în accepţiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită succesiune a activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a investi instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecata pentru acea fapta. Prin urmare, sesizarea instanţei cu judecarea unei infracţiuni este legală numai atunci când în dispozitivul de trimitere în judecată al rechizitoriului este menţionată fapta cu încadrarea ei juridică, nefiind suficientă descrierea acesteia făcută în cuprinsul rechizitoriului.

Prin rechizitoriul nr. 296/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B.M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în cuprinsul rechizitoriului (fila 10 rechizitoriu) se arată: „Faptele inculpatei B.M. I. de a întocmi acte contabile fictive, potrivit cărora a achiziţionat de la SC T.G.I. SRL cantitatea de 198 tone zahăr pe care a comercializat-o către SC M.T. SRL Bucureşti întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la înşelăciune şi evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen." Referirea la înregistrarea de către inculpată a unor operaţiuni fictive de achiziţionare de marfă de la SC M.T. SRL în contabilitatea SC I.R. SRL apare în rechizitoriu numai în contextul în care se detaliază din ce este compus prejudiciul către bugetul de stat (fila 6 rechizitoriu), fără a se indica facturile sau contractele înregistrate, actele materiale ale acestor operaţiuni. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că operaţiunea inculpatei de înregistrare a unor operaţiuni fictive de achiziţionare de marfă de la SC M.T. SRL în contabilitatea SC I.R. SRL nu a constituit obiectul trimiterii în judecată prin rechizitoriul nr. 296/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Din analiza dosarului nr. 2332/108/2011 al Tribunalului Arad a rezultat că în cursul judecăţii nu a avut loc o extindere a procesului penal pentru faptele sus menţionate conform art. 336 C. proc. pen., astfel că, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a depăşit limitele sesizării pronunţându-se asupra unei fapte pentru care inculpata nu a fost trimisă în judecată.

Dacă în ceea ce priveşte obiectul sesizării instanţei, susţinerile inculpatei sunt întemeiate, în ceea ce priveşte sancţiunea şi remediul procesual al pronunţării tribunalului cu privire la acestea, s-a apreciat că solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare şi reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. este nefondată.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei, fapt ce vizează actele şi modul de sesizare a instanţei, incidenţa viciului procedural la momentul sesizării; iar nu situaţia în care instanţa şi-a depăşit limitele de sesizare şi a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru altă faptă decât cea din rechizitoriu. S-a arătat că spre această concluzie conduce şi împrejurarea că în materia recursului, cele două ipoteze sunt reglementate ca şi cazuri de casare distincte, art. 385⁹ alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. - instanţa nu a fost sesizată legal, respectiv art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337, acest ultim caz de casare neatrăgând trimiterea spre rejudecare, nefiind inclus în prevederile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Prin urmare, s-a apreciat că situaţia în speţă nu este inclusă de legiuitor în cazurile pentru care intervine nulitatea absolută şi rejudecarea cauzei de către instanţa care a pronunţat hotărârea, ci rejudecarea de către instanţa de control judiciar, în acest caz de instanţa de apel cu respectarea limitelor date de art. 317 C. proc. pen.

Reţinând că obiectul judecăţii ÎI constituie întocmirea de către inculpata B.M.I. de acte contabile fictive, potrivit cărora a achiziţionat de la SC T.G.I. SRL cantitatea de 198 tone zahăr pe care a comercializat-o către SC M.T. SRL Bucureşti, instanţa de apel a constatat că această stare de fapt a fost pe deplin probată în cauză cu facturile din 29 decembrie 2009, 21 decembrie 2009 şi 17 decembrie 2009 (filele 2, 3, 26 - voi III dosar UP); jurnalul de cumpărări al SC I.R. SRL; factura 21 decembrie 2009; declaraţia reprezentantului SC M.T. SRL. Astfel, conform facturilor din 29 decembrie 2009, 21 decembrie 2009 şi 17 decembrie 2009 rezultă că SC T.G.I. SRL, respectiv inculpatul M.M., ar fi vândut cantitatea de 198 tone de zahăr către SC I.R. SRL; iar conform facturii din 21 decembrie 2009 că inculpata B.M.I. ar fi vândut cantitatea de 155 t zahăr către SC M.T. SRL, înregistrând această factură în jurnalul pentru vânzări. Că operaţiunile sus menţionate nu au avut loc în realitate rezultă din aceea că SC M.T. SRL desfăşura activităţi de fabricare tricotaje, din anul 2008 nu mai desfăşura activităţi economice (nota de constatare din 05 februarie 2010 - filele 14 - 35, voi III dosar UP); reprezentanţii acesteia au declarat că nu au avut niciodată relaţii comerciale cu SC M.R. SRL, iar cantitatea de zahăr respectivă fusese livrată altor societăţi de către SC T.G.I. SRL.

Din raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit în cauză de expert R.L.C. (filele 123 - 130 dosar tribunal), a rezultat că operaţiunile anterior menţionate ar fi condus la un profit impozabil brut în sumă de 1.240 lei, generând obligaţia de plată a unui impozit pe profit de 198,4 lei.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".

Potrivit art. 43 din Legea nr. 82/1991: „Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii."

Este adevărat că prin decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a statuat cu efect obligatoriu, că „fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 [fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994], nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală", însă Curtea a apreciat că pentru verificarea incidenţei în cauză este necesar să fie avută în vedere ipoteza reglementată de această decizie. Astfel, decizia a analizat situaţia în care starea de fapt conduce la reţinerea elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, când se reţine numai această infracţiune şi nu şi cea de fals intelectual, prevăzută de art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în concurs real, o interpretare în sensul indicat în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad echivalând cu o dezincriminare a acestui ultim text legal, ceea ce nu s-ar putea realiza decât de legiuitor.

Instanţa de apel a analizat dacă fapta inculpatei B.M.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru a se constata apoi incidenţa deciziei nr. 4 din 21 ianuarie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şt Justiţie. În speţă, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză, operaţiunile fictive evidenţiate de inculpată în documentele contabile ale societăţii erau apte să producă o creştere a bazei de impozitare şi a obligaţiilor fiscale, ceea ce conduce la neîndeplinirea condiţiei scopului urmărit. Astfel, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 presupune ca actele materiale să se efectueze cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ceea ce nu este situaţia în speţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă. Pe de altă parte, starea de fapt a relevat efectuarea de către inculpata B.M.I. de înregistrări inexacte, respectiv operaţiuni fictive, cu ştiinţă în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, a rezultatelor financiare, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Prin urmare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de fals intelectual prin efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatei, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, instanţa a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acesteia, inculpata fiind la primul conflict cu legea penală. Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Instanţa de apel a reţinut şi că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Prin urmare, în cauză s-a dispus condamnarea inculpatei B.M.I. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual prin efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, s-a constatat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea în regim de detenţie, inculpata neprezentând un pericol social ridicat, iar pronunţarea condamnării fiind suficientă pentru a constitui o garanţie în vederea prevenirii comiterii altor fapte ilicite. Astfel, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare.

Referitor la infracţiune de complicitate la înşelăciune imputată inculpatei, instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, starea de fapt constând în cumpărarea fictivă de la SC T.G.I. SRL, respectiv inculpatul M.M., a cantităţii de 198 tone de zahăr şi vânzarea de către SC I.R. SRL a cantităţii de 155 t zahăr către SC M.T. SRL neputând fi caracterizată ca un ajutor dat inculpatului M.M. în operaţiunea de înşelare a părţii vătămate SC M.C.M. KFT Ungaria. În speţă, nu există nicio dovadă a faptului că inculpata ar fi avut cunoştinţă de faptele ilicite ale coinculpatului M.M. şi nici nu s-a putut stabili în ce mod acţiunea inculpatei ar fi ajutat sau înlesnit la comiterea infracţiunii de înşelăciune de către acesta. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte temeiul achitării inculpatei pentru această infracţiune, s-a constatat că prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. respectiv că fapta nu există. Un asemenea temei nu este aplicabil în speţă câtă vreme s-a reţinut comiterea actelor materiale imputate de organul de urmărire penală, însă acestea nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. Deşi acest aspect a constituit şi unul dintre motivele de apei formulate de inculpata B.M.I., Curtea a apreciat că modificarea temeiului achitării din art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, nu poate fi dispusă în calea de atac a inculpatei întrucât ar constitui o agravare a propriei situaţii. Din acest considerent, instanţa a dispus admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în această privinţă a pronunţat achitarea inculpatei B.M.I. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că a fost solicitată obligarea inculpatei şi părţii responsabile civilmente la plata sumei de 391.034 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 123.521 lei, taxa pe valoare adăugată în sumă de 146.682 lei, impozit pe profit în sumă de 55.237 lei, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 65.594 lei. Dintre acestea, sumele de 123.521 lei - impozit pe profit şi 146.682 lei taxa pe valoare adăugată pretinse pentru operaţiunile de achiziţionare de marfă de la SC M.T. SRL sunt aferente unor operaţiuni cu care instanţa de judecată nu a fost sesizată, astfel că nu există raport de cauzalitate între fapta dedusă judecăţii şi acestea. Referitor la operaţiunile de cumpărare a cantităţii de 198 tone de zahăr şi vânzarea cantităţii de 155 t zahăr către SC M.T. SRL, aşa cum s-a reţinut anterior, acestea sunt operaţiuni fictive, astfel că faptul generator al taxelor şi impozitelor nu s-a produs, sumele de 55.237 lei cu titlu de impozit pe profit şi de 65.594 lei cu titlu de taxa pe valoare adăugată solicitate pentru aceste operaţiuni nefiind datorate. Prin urmare, Curtea a respins acţiunea civilă ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă şi apelul declarat de partea civilă.

În ce priveşte măsurile asigurătorii, este adevărat că potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, însă instanţa de apel a arătat că trebuie respectate şi condiţiile de procedură prevăzute de art. 163 C. proc. pen. Potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii, fapt ce presupune ca acestea să fie individualizate, neputându-se dispune măsura asiguratorie fără a se preciza şi obiectul acesteia, ceea ce nu s-a realizat în speţă. Mai mult, în cauză s-a dispus şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, astfel că, în condiţiile în care asemenea măsuri nu au fost dispuse până la acest moment procesual nu mai poate reţine incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 241/2005.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Arad. Prin motivele scrise depus la dosar în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., recurenta a invocat următoarele: agravarea situaţiei în propria cale de atac; greşita încadrare juridică dată faptei în sensul că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, infracţiune ce absoarbe în conţinutul său şi infracţiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991; nepronunţarea asupra faptelor privind operaţiunile de achiziţionare de marfă de a SC M.T. SRL; neluarea măsurii sechestrului asigurător, deşi luarea acestei măsuri era obligatorie potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005. S-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi obligarea inculpatei, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.R. SRL la plata sumei de 391.034 lei, care să fie actualizată cu accesoriile aferente pană la plata efectivă a prejudiciului.

În drept criticile au fost încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385⁹alin. (1) pct. 10, 16, 17² şi 18 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazurile de casare ce au fost invocate de către recurenta, înalta Curte constată în primul rând că nu se formulează niciun fel de critici care ar putea fi circumscrise cazurilor prevăzute de art. 385⁹alin. (1) pct. 16 (greşita achitare pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală sau greşita încetare a procesului penal) şi 18 C. proc. pen. (grava eroare de fapt care a condus la pronunţarea unei soluţii de condamnare sau achitare). Totodată motivul de recurs privind încadrarea juridică, se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care se încadrează aceste critici, respectiv art. 385⁹alin. (1) pct. 10, 17, 17² C. proc. pen., înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la cazul de casare prev. art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., recurenta critică nepronunţarea de către instanţa de apel asupra unei fapte reţinute prin actul de sesizare, respectiv înregistrarea achiziţiilor fictive de la SC M.T. SRL în contabilitatea SC M.R. SRL.

Înalta Curte constată corectă soluţia instanţei de apel, judecarea cauzei făcându-se în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 317 C. proc. pen.

Astfel, din examinarea rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, se constată că obiectul judecăţii l-a constituit fapta inculpatei B. M.l. de a întocmi acte contabile fictive, potrivit cărora a achiziţionat de la SC T.G.I. SRL cantitatea de 198 tone zahăr pe care a comercializat-o către SC M.T. SRL Bucureşti.

În acest sens, după ce este descrisă activitatea infracţională a inculpatului M.M. (faţă de care judecata a avut loc în procedura reglementată de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., cauza fiind disjunsă în ceea ce o priveşte pe intimata inculpată), care în calitate de reprezentant al SC T.G.I. SRL Strehaia, a încheiat cu partea vătămată SC M.C.M. KFT Ungaria, un contract de vânzare-cumpărare conform căruia societatea din Ungaria urma să livreze 600 tone de zahăr către SC T.G.I. SRL, la un preţ de 510 euro/tonă, inducând în eroare partea vătămată pe parcursul executării contractului, cu privire la faptele inculpatei B.M.I. în rechizitoriu (filele 5-6) se arată următoarele:

„Pentru a crea o aparenţă de legalitate inculpatul M.M. a înregistrat în actele contabile ale societăţii SC T.G.I. SRL facturile fiscale din 17 decembrie 2009, din 21 decembrie 2009 şi din 29 decembrie 2009, potrivit cărora a vândut cantitatea de 198 tone zahăr achiziţionată din Ungaria către SC I.R. SRL Strehaia (198 tone) şi către SC F.I. SRL Strehaia (176 tone).

Potrivit probatoriului administrat în cauză, înregistrarea acestor facturi nu ar fi fost posibilă fără complicitatea inculpatei B.M.I., la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, aspecte confirmate de sesizarea penală formulată de Garda Financiară Mehedinţi, cât şi a notei de constatare din 14 aprilie 2008.

Mai departe tot prin întocmirea de acte fictive SC I.R. SRL a vândut cantitatea de 155 tone zahăr către SC M.T. SRL Bucureşti.

Din verificările încrucişate efectuate de Garda Financiară Mehedinţi şi aceeaşi instituţie din Bucureşti s-a stabilit că până în anul 2008 societatea M. din Bucureşti a desfăşurat activităţi de fabricare tricotaje, iar din anul 2008 desfăşoară activităţi economice, fapt consemnat şi în nota de constatare din 05 februarie 2010 încheiată de Garda Financiară Bucureşti, filele nr. 14-35 voi. III.

Totodată reprezentantul SC M.T. SRL a declarat că nu a avut relaţii comerciale cu SC I.R. SRL, astfel că achiziţia de 198 tone de zahăr de la SC T.G.I. SRL şi comercializarea cantităţii de 155 tone zahăr către SC M.T. SRL de către SC I.R. SRL sunt operaţiuni fictive.

Nici achiziţia cantităţii de 198 tone de zahăr de la SC T.G.I. SRL şi nici comercializarea cantităţii de 155 tone zahăr către SC M.T. SRL nu au fost raportate în declaraţia informativă 394 privind livrările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul României în semestrul II 2009.

Având în vedere cele descrise mai sus rezultă că atât achiziţiile de marfă (198 tone de zahăr) precum şi comercializarea cantităţii de 155 tone de zahăr în valoare totală de 410.829,17 lei sunt operaţiuni fictive.

În condiţiile arătate, Garda Financiară Mehedinţi a stabilit un prejudiciu creat de inculpata B.M.I., administrator al SC I.R. SRL bugetului de stat, în valoare de 391.034 lei, prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (evidenţierea în acte contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive), constând în următoarele: 12.3.521 lei, reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielii nedeductibilă fiscal, în sumă de 772.010 lei, raportată ca bază impozabilă în declaraţia 394, aferentă unor aprovizionări fictive; 146.682 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă, aferentă achiziţiilor de mărfuri de la SC M.T. SRL; 55.237 lei, reprezentând impozit pe profit aferent veniturilor fictive rezultate din comercializarea cantităţii de 155 tone zahăr; 65.594 lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată colectată aferentă comercializării cantităţii de 155 tone zahăr către SC M.T. SRL".

Se observă că, detaliindu-se cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat prin săvârşirea faptei descrise anterior, procurorul preia în integralitatea constatările Gărzii Financiare, care în urma verificărilor efectuate la SC I.R. SRL, a reţinut şi alte nereguli în contabilitatea societăţii, respectiv şi faptul că există înscrise o serie de aprovizionări fictive cu mărfuri de la SC M.T. SRL, pentru care SC I.R. SRL ar datora taxe şi impozite la bugetul de stat.

Această împrejurarea nu este însă de natură să conducă la concluzia că instanţa ar fi fost sesizată şi cu privire la această faptă pentru care de altfel, nici măcar nu s-a început urmărirea penală şi, pe cale de consecinţă, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală (rezoluţia din 23 aprilie 2010, cât şi ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din 20 mai 2010 privesc doar fapta inculpatei „de a înscrie în operaţiunile contabile ale SC I.R. SRL, al cărei administrator este, documente fictive conform cărora a achiziţionat de la SC T.G.I. SRL Strehaia cantitatea de 154 tona de zahăr, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 391.034 lei).

Soluţia instanţei de apel este în concordanţă cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (decizia nr. 74/2001 a Completului de 9 judecători), prin care s-a statuat că, în accepţiunea art. 317 C. proc. pen. prin faptă arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege simpla referire la o anumită faptă menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului ci Ia descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a investi instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită decât în cazul în care fapta arătată este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă.

Ca atare, înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, pronunţarea asupra acţiunii penale fiind făcută în limitele sesizării.

Nici motivul de recurs prin care se critică dispoziţia de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prev. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea de fals în contabilitate prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, analizat din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu este fondat.

Este adevărat că prin decizia în interesul legii nr. 4 din 21 ianuarie 2008 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, însă această decizie nu este incidenţă în cauză.

Astfel, din probatoriul administrat, respectiv concluziile raportului de expertiză contabilă, a rezultat că operaţiunile fictive evidenţiate de inculpată în documentele contabile ale societăţii, respectiv cumpărarea 154 de tone de zahăr urmată de vânzarea a 155 tone de zahăr erau apte să producă o creştere a bazei de impozitare şi a obligaţiilor fiscale, inculpata înregistrând în urma acestor operaţiuni un profit impozabil brut în sumă de 1.240 lei, generând obligaţia de plată a unui impozit pe profit de 198,4 lei.

Ca atare, se constată că în cauză nu poate fi reţinută infracţiunea complexă de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, înregistrările fictive din contabilitate neavând drept scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ci dimpotrivă, acestea au condus la o creştere a cuantumului sumelor datorate bugetului de stat. în aceste condiţii, fapta inculpatei ce a avut drept consecinţă denaturarea veniturilor, a rezultatelor financiare, întruneşte elementele constitutive doar ale infracţiunii prevăzute de fals în contabilitate prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

În ceea ce priveşte motivele de recurs încadrate în cazul de casare prev. de art. 385⁹alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se reţin următoarele:

O primă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 372 alin. (1) C. proc. pen. privind neagravarea situaţiei în propria cale de atac, prin aceea că instanţa de apel a respins în totalitate acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad.

Înalta Curte constată total nefondate criticile formulate, partea civilă nefiind singura care a apelat sentinţa penală nr. 79 din 12 martie 2012 a Tribunalului Arad. Atât inculpata cât şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au declarat apel. în aceste condiţii, efectele principiului non reformatio in pejus reglementat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) C. proc. pen. se anulează prin promovarea căii de atac de partea care are interese contrarii. În cauză, respingerea pretenţiilor civile a fost dispusă în apelul inculpatei care a fost admis, apelul părţii civile fiind respins ca nefondat.

Nici cea de-a doua critică privind neluarea măsurilor asigurătorii nu este întemeiată, infracţiunea pentru care a fost condamnată inculpata, de fals în contabilitate prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), făcând parte din categoria infracţiunilor formale, de pericol, negeneratoare de prejudicii.

În raport de aceste considerente, constatând că nu sunt incidente alte cazuri de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte va respinge recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad

Împotriva deciziei penale nr. 135/A din data de 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Timişoara - secţia penală, privind pe inculpata B.M.l.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2012

← ICCJ. Decizia nr. 3812/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor...		ICCJ. Decizia nr. 3800/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3807/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3807/2012. Penal