ICCJ. Decizia nr. 3812/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3812/2012
Dosar nr. 2690/2/2012
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa din Camera de Consiliu nr. 314/F din data de 14 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală privind pe condamnatul persoană transferabilă L.G. a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constatându-se că în speţă sunt îndeplinite toate cerinţele legale prevăzute de art. 143 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 modificată şi, în baza art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale a autorităţilor judiciare italiene privind pe inculpatul L.G.
S-a dispus, în baza art. 158 din aceeaşi lege, recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 16/2010 pronunţată la 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano privind pedeapsa de 4 ani aplicată condamnatului şi transferarea condamnatului L.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare.
În baza art. 159 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dedus detenţia condamnatului de la 26 iunie 2009 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 26 martie 2012 dispusă în dosarul nr. 654/II/5/2012 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2690/2/2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 16/2010 pronunţată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano, rămasă definitivă şi executorie, şi punerea în executare a acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată.
În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 4042/SM/2012 din 21 februarie 2012, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Italiană prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate L.G., pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanţele statului solicitant.
Potrivit datelor comunicate în documentele transmise, în aplicarea Acordului între România şi Republica Italiană asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră, semnat la Roma la data 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006, prin sentinţa penală nr. 2010 pronunţată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano, L.G. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru comiterea de infracţiuni, prev. şi ped. de art. 416 alin. (1), (2), (3), (4) şi (6) C. pen. italian.
În fapt, instanţa de judecată a reţinut că L.G. şi alte persoane s-au asociat în scopul comiterii unor infracţiuni de reducere la sclavie şi trafic de persoane minore care erau folosite la săvârşirea de fapte de furt în Milano. S-a mai reţinut că L.G. a avut rolul de şef, promotor şi organizator al asociaţiei, cu sarcini de recrutare şi transfer a minorilor din România în Italia şi viceversa, alegerea locurilor unde urmau să fie săvârşite faptele de furt, precum şi coordonarea acestor activităţi.
Potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii: condamnatul este resortisant al statului de executare; hotărârea este definitivă; la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni; transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este; faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare; statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Legat de condiţiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, din documentele transmise de autorităţile statului de condamnare precum şi din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a reţinut că au rezultat următoarele:
1. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată:
Conform art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, republicată, în căzui României, prin expresia „resortisant al statului de executare" se înţelege cetăţeanul român.
Din datele comunicate de Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a stabilit că persoana condamnată L.G. este cetăţean român, domiciliat în comuna/sat Daneţi.
2. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată:
Potrivit datelor consemnate în actele înaintate de autorităţile statului de condamnare, sentinţa penală nr. 16/2010, pronunţată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 25 februarie 2011.
3. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată:
Sub acest aspect, din datele comunicate rezultă următoarele:
- pedeapsă principală aplicată = 4 ani închisoare;
- pedeapsă accesorie = interzicerea de a ocupa şi exercita funcţii publice pe o perioadă de 5 ani;
- măsură de siguranţă = expulzarea de pe teritoriul statului italian, cu menţiunea că în data de 21 iunie 2011 s-a emis Decretul nr. 2135/2011, de către Biroul de supraveghere din cadrul Tribunalului Pavia, prin care s-a declarat inadmisibilitatea expulzării străinului cu titlul de sancţiune administrativă (art. 16 alin. (5) din D. L-tiv nr. 286/1998, cu modificările ulterioare);
- data începerii executării = 26 iunie 2009;
- data când pedeapsa va fi considerată executată = 25 iunie 2013;
- data anticipată a executării pedepsei = 10 februarie 2013, ca urmare a acordării unui număr de 135 zile liberare anticipată, prin ordonanţa Biroului de Supraveghere din Pavia, la acel moment, L.G. fiind încarcerat în Penitenciarul Pavia din Republica Italiană.
4. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată: Din actele înaintate de autorităţile italiene, a rezultat că L.G. şi-a manifestat acordul de a fi transferat în România în vederea continuării executării pedepsei.
5. Condiţia prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată:
Faptele care au atras condamnarea lui L.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare constituie infracţiuni şi potrivit legislaţiei statului de executare, în sensul că întrunesc elementele constitutive ale:
- infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, tară a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii;
- infracţiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 13 alin. (1), ( 2) şi (3) şi Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pedepsită cu închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi;
- infracţiunii continuate de instigare la flirt calificat, prevăzută de art. 25 rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.
S-a precizat că Republica Italiană, în baza declaraţiei făcută în conformitate cu art. 3 pct. 3 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a exclus procedura schimbării pedepsei, inclusiv pentru cazurile în care Republica Italiană este stat de condamnare.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a criticat hotărârea atacată arătând că este nelegală deoarece nu recunoaşte în totalitate sentinţa Curţii cu Juri din Italia, nerecunoscând pedepsele accesorii aplicate, corespunzătoare celor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi la lit. b) C. pen. român, cu privire la dreptul de a fi ales în funcţii publice şi funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de sta, instanţa de fond omiţând a dispune transferul condamnatului M.M. şi în vederea executării pedepsei accesorii.
Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, cât şi din oficiu, potrivit disp. art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că recursul promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, urmează a-l admite, pentru cele ce succed:
Astfel, deşi instanţa a reţinut în mod corect că a fost sesizată în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 16/2010 pronunţată la data de 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano, rămasă definitivă şi executorie, şi punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre nelegală, contrar tocmai acestei dispoziţii normative reţinute, şi, în plus, fără a da eficienţă dispoziţiilor art. 159 din Legea nr. 302/2004, cu privire la adaptarea pedepsei accesorii de 5 ani a interdicţiei de a ocupa şi a exercita funcţii publice, la o pedeapsă corespunzătoare, din legislaţia penală internă.
Procedând la recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 16/2010 pronunţată la 12 octombrie 2010 de Curtea cu Juri Milano doar cu privire la pedeapsa de 4 ani aplicată de instanţa italiană şi la transferarea condamnatului L.G. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării doar a pedepsei de 4 ani închisoare, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre parţial nelegală, situaţie care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Pentru acest motiv, înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa în parte sentinţa penală recurată şi, rejudecând,va dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 16/2010 din 12 octombrie 2010 a Curţii cu Juri Milano privind pedeapsa de 4 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa accesorie a interzicerii de a ocupa şi a exercita funcţii publice, în baza art. 159 alin. (1) din legea nr. 302/2004 va adapta pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate L.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale şi va dispune transferarea condamnatului L.G. intr-un penitenciar din România, in vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei din Camera de Consiliu nr. 314/F din data de 14 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală privind pe condamnatul persoană transferabilă L.G.
Casează in parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Dispune recunoaşterea sentinţei penale nr. 16/2010 din 12 octombrie 2010 a Curţii cu Juri Milano privind pedeapsa de 4 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa accesorie a interzicerii de a ocupa şi a exercita funcţii publice.
În baza art. 159 alin. (1) din legea nr. 302/2004 adaptează pedeapsa accesorie aplicată persoanei condamnate L.G. la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen. pe durata pedepsei principale.
Dispune transferarea condamnatului L.G. intr-un penitenciar din România, in vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. b) C. pen.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3827/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3807/2012. Penal → |
|---|
