ICCJ. Decizia nr. 4037/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4037 /2012

Dosar nr. 33371/3/2011

Şedinţa publică din 6 decembrie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată:

1. Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 157 din 7 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 33371/3/2011 a condamnat, în baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (Legea nr. 202/2010), pe inculpatul D.V.M., fiul lui G. şi A., născut în Galaţi, cetăţean român, studii 9 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Galaţi, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (Legea nr. 202/2010) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. (Legea nr. 202/2010) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării de carduri bancare.

În baza art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menţionate urmând ca inculpatul D.V.M. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce a constituit termen de încercare conform art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul s-a supus măsurilor de supraveghere, prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 86⁴ C. pen. alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 83 şi 84 C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni, precum şi dacă cel condamnat nu a îndeplinit cu rea-credinţă măsurile de supraveghere dispuse.

Conform art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, prev. de art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a desemnat, în supravegherea respectării măsurilor impuse inculpatului, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul, la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

II. În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe inculpatul Ş.C.S., fiul lui V. şi V., născut în Oradea, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Oradea, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 365/2002 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării de carduri bancare.

În baza art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat de Judecătoria din Freiburg, Germania, la data de 11 iunie 2008 în Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw (hotărâre pe care instanţa a recunoscut-o pe cale incidentală în raport de prevederile Legii nr. 302/2004), la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menţionate ( în prezenta cauză) cu pedeapsa aplicată de instanţa din Freiburg - Germania, urmând ca inculpatul Ş.C.S. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) CP, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în Germania, de la 15 noiembrie 2007 până la 23 iulie 2009.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul, la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

III. În baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 365/2002 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat inculpatul B.C.B., fiul lui V. şi D.M., născut în Arad, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Oradea, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

În baza art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menţionate ( în prezenta cauză) cu pedeapsa aplicată de instanţa din Freiburg - Germania, urmând ca inculpatul B.C.B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în Germania, de la 15 noiembrie 2007 până la 08 iulie 2009.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul, la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul Ş.C.S. a următoarelor bunuri:

- laptop marca "X" împreună cu cablul de alimentare;

- laptop marca "Y" împreună cu cablul de alimentare;

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.C.B. a următoarelor bunuri:

- memorie San Disk ultra II, capacitate 4 Gb;

- hard disk marca "Z", capacitate 80 Gb;

- 2 CD-uri;

- un modem Z.;

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul D.V.M. a următoarelor bunuri:

- laptop marca "P";

- 13 medii optice de stocare a datelor informatice (CD-uri şi DVD-uri).

În baza art. 169 C. proc. pen. s-a restituit inculpatului D.V.M. un telefon marca "S1", o cartelă SIM O., un telefon mobil, modem Z.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat art. 998 - 999 C. civ. a obligat în solidar pe inculpaţii Ş.C.S., B.I., B.C.B. şi D.V.M. la acoperirea prejudiciilor cauzate părţilor vătămate constituite părţi civile după cum a urmat: către U.T.B. - cu sediul în Bucureşti - suma de 3.600 RON, către BT - cu sediul în Cluj-Napoca - 12.650 RON, către BRD, cu sediul în Bucureşti - 1.575 RON, către BCR, cu sediul în Bucureşti - 5.400 RON şi către RB, cu sediul în Bucureşti - 2.000 RON.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 105/D/P/2008 din 21 decembrie 2010 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor Ş.C.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.; B.I. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 26 raportat la art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., D.V.M. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., B.C.B. - pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., constând, în esenţă, în aceea că cei trei inculpaţi ce au constituit o grupare infracţională în perioada 2005-2007, s-au specializat în obţinerea frauduloasă a datelor de identificare a cardurilor bancare, în falsificarea instrumentelor de plată electronică şi utilizarea acestora, prin efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase la diferite terminale de plată (ATM-uri ori POS-uri).

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare, în conformitate cu dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cazul inculpaţilor S.C.S. şi B.C.B., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi/şi în contextul procedurii simplificate reglementate de art. 320¹ în cazul inculpatului D.V.M. - instanţa fondului a apreciat şi examinat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a inculpaţilor Ş.C.S. şi B.C.B. şi, de asemenea, a procedat la soluţionarea acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului D.V.M., numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în condiţiile recunoaşterii de către acest inculpat în totalitate a faptelor reţinute în actul de inculpare, potrivit art. 320¹ C. proc. pen., sens în care a constatat următoarele:

Înregistrat iniţial sub nr. 62699/3/2010, pe rolul acestei instanţe, Dosarul a fost reînregistrat sub numărul din prezenta cauză, respectiv, 33371/3/2011, dat fiind faptul că inculpatul B.I. a înţeles să beneficieze de prevederile art. 320¹ C. proc. pen., fiind astfel condamnat prin Sentinţa penală nr. 398 din 5 mai 2011, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 86¹ şi următoarele C. pen., astfel că, judecătorul învestit iniţial cu soluţionarea cauzei a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă, Dosarul fiind astfel reînregistrat ca urmare a disjungerii cauzei.

Examinând actele şi lucrările Dosarului, instanţa fondului a reţinut următoarele:

Audiat de către instanţă la termenul de judecată din data de 09 mai 2011, inculpatul D.V.M. a învederat instanţei că înţelege să beneficieze art. 320¹ C. proc. pen. recunoscând în totalitate infracţiunile puse pe seama sa prin actul de sesizare, arătând că, într-adevăr, în cursul anului 2005, împreună cu inculpaţii Ş. şi B., au clonat carduri bancare, pe care ulterior, le-au folosit la retragerea de diferite sume de bani din diferite ATM-uri, inculpatul întâlnindu-se în acest sens, cu ceilalţi doi inculpaţi în localitatea Oneşti, judeţul, Bacău, în desfăşurarea activităţii infracţionale, declaraţie care s-a coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală şi ulterior, declaraţiile inculpatului cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi a format convingerea instanţei, că inculpatul s-a făcut vinovat de săvârşirea faptelor penale puse pe seama sa şi care, în drept, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere atitudinea sinceră manifestată de către inculpat, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, dimensiunea relativ redusă a implicării acestui inculpat în întreaga activitate desfăşurată împreună cu ceilalţi doi, precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa a apreciat că scopul educativ şi preventiv al sancţiunii penale ce a urmat a fi aplicate inculpatului a putut fi atins printr-o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege, fără a fi necesară executarea acesteia în regim de detenţie.

În consecinţă, instanţa în baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 şi art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (Legea nr. 202/2010) a condamnat pe inculpatul D.V.M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. (Legea nr. 202/2010) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea 365/2002, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce a constituit termen de încercare conform art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a trebuit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

Conform art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, prev. de art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A desemnat în supravegherea respectării măsurilor impuse inculpatului, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul, la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul D.V.M. a următoarelor bunuri:

- laptop marca "P";

- 13 medii optice de stocare a datelor informatice (cd-uri şi dvd-uri).

În baza art. 169 C. proc. pen. a restituit inculpatului D.V.M. un telefon marca "S1", o cartelă SIM O., un telefon mobil, modem Z.

Audiaţi la termenul de judecată din data de 07 octombrie 2011, inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., în ciuda materialului probator existent la Dosar, au negat infracţiunile puse pe seama lor prin actul de sesizare a instanţei, fiind conştienţi că, chiar şi în situaţia reţinerii în favoarea lor a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., având în vedere infracţiunile concurente pentru care au fost condamnaţi în Germania, ar fi trebuit să execute în regim de detenţie, fie chiar şi restul de pedeapsă rămas neexecutat, indiferent de cuantumul pedepselor la care ar fi condamnaţi în prezenta cauză.

Astfel, inculpatul Ş.C.S. a negat faptul că la sfârşitul anului 2005, s-ar fi deplasat în municipiul Oneşti şi ar fi închiriat o garsonieră de la martorul G.I. în care, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi B. şi D. ar fi desfăşurat activităţi infracţionale, în sensul “clonării” de carduri bancare, pe care ulterior, le-ar fi folosit la diverse ATM-uri, în vederea extragerii de numerar.

Inculpatul a mai negat faptul că ar fi purtat convorbiri telefonice cu ceilalţi doi inculpaţi şi ar fi comunicat prin intermediul Internetului cu aceştia, în sensul în cere s-a înserat în actul de sesizare a instanţei, respectiv, de a primi şi trimite date, respectiv, conturi de carduri bancare pe care ulterior, el sau ceilalţi inculpaţi să le folosească la clonarea de carduri şi retragerea în mod fraudulos, de numerar de la diferite ATM-uri.

Declaraţia inculpatului a fost total nesinceră urmând a fi înlăturată în totalitate, având în vedere materialul probator administrat, atât în faza de urmărire penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti.

Astfel, atât inculpatul B. (reaudiat pe larg în prezenta cauză) cât şi inculpatul D. au declarat în faţa instanţei că, s-au întâlnit cu inculpatul Ş. în municipiul Oneşti, unde au locuit în acea garsonieră pusă la dispoziţie de martorul G.I. şi unde au desfăşurat activităţi infracţionale în sensul celor reţinute în actul de sesizare.

De asemenea, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, martorul G.I. (cu toate eforturile întreprinse de către instanţă, martorul nu a putut fi de găsit pentru a fi audiat cu ocazia cercetării judecătoreşti) a arătat că în afară de a pune la dispoziţie celor trei inculpaţi (Ş., D. şi B.) garsoniera sa din municipiul Oneşti, i-a însoţit pe aceştia în aceeaşi localitate, la diferite bancomate, ocazie cu care inculpatul D. a retras o sumă de bani de la un bancomat.

La rândul lui, martorul S.A.A. (nici acest martor, cu toate eforturile întreprinse de către instanţă, nu a putut fi de găsit pentru a fi audiat cu ocazia cercetării judecătoreşti), a declarat în faţa organelor de urmărire penală că inculpaţii Ş. şi D. au locuit o perioadă de timp în Oneşti, în garsoniera pusă la dispoziţie de către martorul G.I., iar inculpatul Ş. i-a solicitat în mai multe rânduri, procurarea respectiv, facilitarea vânzării unor dispozitive artizanale destinate copierii datelor de pe cărţile de credite, totodată, la cererea sa, inculpatul, folosind id-ul yahoo messenger „cardabile”, i-a mai transmis datele de identificare ale unor cărţi de credit, respectiv numele titularului, data expirării, codul PIN şi numărul cărţii de credit în vederea utilizării frauduloase a acestora, astfel:

05/14/2007 18:59:37 alinutuhk: am nevoie de 2 - 3 cu 50$ max pe ele..ca mai mult nu costa alea

05/14/2007 18:59:39 alinutuhk: vreo 35 cost

05/14/2007 19:00:04 cardabile: Name: R.S. Address: ...........: Blairsville State: PA Zip: 15717 Country: United States MMN: Reott DOB: 12/31/1965 SSN: 197-52-1230 Card Information Card number: 00000 Expire date: 07/2008 CVV2 Code: 780

05/14/2007 19:00:09 cardabile: Name: V.F. Address: ...........: Valencia State: CA Zip: 91354 Country: United States MMN: LaMont DOB: 01/28/1963 SSN: 526-73-9248 Card Information Card number: 00000 Expire date: 11/2009 CVV2 Code: 917

Faptul că inculpatul a fost în municipiul Oneşti şi a desfăşurat activităţi infracţionale a fost dovedit şi prin faptul că accesul la Internet a fost asigurat atât de inculpatul B.I. prin procurarea unui calculator (ridicat ulterior de la adresa sa de domiciliu din Municipiul Oneşti în urma percheziţiei domiciliare din 19 iulie 2007), cât şi de către G.I. prin contractarea unui abonament la un Internet Service Provider local. Faptul că inculpatul Ş. s-a ocupat, atât în perioada noiembrie - decembrie 2005, cât timp a fost în localitatea Oneşti, cât şi ulterior, cu activităţi frauduloase, specifice clonării şi utilizării de carduri bancare a fost dovedit şi cu declaraţia martorului G.C., audiat de către instanţă la data de 07 octombrie 2011, care a declarat că l-a ajutat pe inculpat în activitatea sa frauduloasă, trimiţându-i prin e-mail date referitoare la cărţi de credit pe care le procura de pe Internet, fiindu-i necesare inculpatului la clonarea de carduri, pe care apoi să le folosească la ATM-uri în vederea retragerii de bani

Activitatea infracţională a inculpatului Ş., împreună cu inculpaţii B. şi D. a mai rezultat şi din datele obţinute în urma percheziţiilor informatice efectuate asupra calculatorului personal ridicat de la inculpatul B., în care au fost identificate fragmente de text rezultate în urma conversaţiilor purtate prin intermediul aplicaţiei yahoo messenger cu utilizatorul „cardabile” (învinuitul Ş.) şi utilizatorul “k.” (învinuitul BO.).

Totodată, adresele de poştă electronică ZZZ şi YYY, de la care inculpatul D.V.M. a transmis mesajele conţinând date de cărţi de credit către inculpatul B.I., au fost identificate şi în urma percheziţiei informatice efectuate asupra calculatorului ridicat de la domiciliul său. De asemenea, activitatea infracţională a inculpatului Ş. a rezultat şi din înregistrarea convorbirilor telefonice între D. şi Ş. în care cei doi au făcut referire în mod voalat, la instrumente de plată electronică. În susţinerea acestor aspecte s-a prezentat şi documentele privind transferuri financiare realizate între D./B. cât şi transferuri având ca beneficiari pe inculpaţii Ş. şi D., iar ca ordonator o persoană pe nume P.A. din Municipiul Oneşti, judeţul Bacău. Referitor la aceste din urmă transferuri de bani s-a subliniat faptul că deşi au avut ca destinatari persoane diferite (inculpaţii Ş. şi D. au avut acelaşi ordonator, respectiv P.A. din Municipiul Oneşti, judeţul Bacău, fiind efectuate la un interval de 4 minute ceea ce a relevat fără îndoială legătura dintre cei doi inculpaţi reprezentată prin sursa comună de provenienţă a banilor, deşi pe parcursul anchetei aceştia au învederat faptul că nu s-au cunoscut şi nu au interacţionat sub nici o formă.

Vinovăţia inculpatului Ş. a fost probată, totodată, pe baza datelor solicitate la provederii de Internet R.&R. SA şi C. SA, din care s-a putut stabili că adresele de IP de la care au fost transmise mesajele cu datele de cărţi de credit susmenţionate au aparţinut inculpatului Ş.C.S. - IP 82.79.157.129 (ulterior i-a fost alocat un alt IP-82.78.179.103, abonament contractat pe numele mamei sale la adresa de domiciliu din Oradea) şi D.V.M. 85.186.203.239 (UPC, acesta folosea o conexiune la internet împreună cu R.F. - titular contract). De asemenea, din verificările efectuate la procesatorii de carduri R. şi P., s-a reţinut că datele de cărţi de credit transmise în modul descris mai sus au fost utilizate la retragerea de numerar de la ATM-uri de pe raza municipiul Oradea, Bacău, Galaţi şi Bucureşti, arie geografică foarte largă explicându-se prin rapiditatea cu care aceste date au putut circula prin intermediul internetului/retransmiterea datelor către alţi utilizatori şi utilizarea lor în paralel în localităţi diferite. Totodată, din punerea în aplicare a autorizaţiei de acces în adresa de e-mail utilizată de către inculpatul B.I. UUU, a reieşit că datele de cărţi de credit primite în mai multe rânduri de la inculpaţii Ş. şi D. au fost transmise mai departe de către B. lui Ş.R. pentru a fi utilizate la bancomate în Turcia, fapta încadrându-se în dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea 365/2002 privind comerţul electronic.

În sfârşit, în dovedirea vinovăţiei inculpatului Ş. faţă de activităţile frauduloase pe care acesta le-a desfăşurat cu inculpaţii D. şi B., instanţa, cu titlu exemplificativ (materialul probator în dovedirea vinovăţiei acestuia este extreme de stufos şi elocvent) a mai reţinut că activitatea infracţională a celor trei a continuat şi pe parcursul anului 2006 (nu doar în lunilor noiembrie - decembrie 2005 când cei trei au locuit în Oneşti) s-a mai reţinut extrasele poştei electronice între Ş. şi B. din care a rezultat că Ş. a transmis lui B. datele a nu mai puţin de peste 300 de cărţi de credit (numărul cărţii de credit, numele titularului, data naşterii, adresa, codul PIN, CVV2, data expirării - aceste aspecte rezultând din punerea în aplicare a autorizaţiei de interceptare a traficului de Internet realizat de inculpatul Ş.C.S.

La rândul lui, inculpatul B.C.B. a negat infracţiunile puse pe seama sa, arătând că l-a cunoscut pe inculpatul Ş. din copilărie, însă nu i-a cunoscut pe inculpaţii B. şi D., inculpatul negând de asemenea, că oricare din cei trei inculpaţi, ar fi desfăşurat activităţi frauduloase în sensul clonării de carduri prin modalităţile “p.” sau “s.”. Inculpatul a mai negat faptul că ar fi purtat în acest sens corespondenţe prin intermediul Internetului cu vreunul dintre cei trei inculpaţi având ca obiect furnizarea de date necesare în scopul falsificării de carduri bancare, negând de asemenea, că cardul “G-card” găsit de organele de urmărire penală nu i-ar fi aparţinut.

Declaraţia inculpatului a fost nesinceră urmând a fi înlăturată în totalitate pentru următoarele considerente:

Audiat de către instanţă, la termenul de judecată din data de 7 octombrie 2011, martorul F.F.C. a declarat că, în cursul anilor 2005 - 2006, prin intermediul Internetului, a intrat în legătură cu inculpatul B. cu care a făcut schimb de “I.D-uri” pentru ca ulterior, inculpatul B. să-i dea, tot prin intermediul Internetului I.D-ul unui prieten de-al său cu nume de cod “ cardabile” care era tot din Oradea şi care s-a stabilit ulterior că a fost vorba de inculpatul Ş.

Martorul a mai arătat că din convorbirile telefonice pe care le-a purtat cu inculpatul. B. a aflat că, acesta şi inculpatul Ş. s-au ocupat cu fraudarea de cărţi de credit, iar la solicitarea lui B., martorul i-a trimis acestuia, prin intermediul mesangerului, date a mai multor cărţi de credit pe care martorul le-a descărcat de pe canalul “m”.

De asemenea, din materialul probator existent la Dosar a rezultat că inculpatul B. împreună cu inculpatul Ş. (din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F (intrări/ieşiri) - s-au deplasat în străinătate în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006 (în intervalul 16 noiembrie 2006/22 decembrie 2006, deşi inculpatul B. a declarat faptul că în acea perioadă s-a deplasat în Franţa fără a fi însoţit), pentru ca, în urma materialului remis de către autorităţile franceze să se stabilească că în intervalul sus-menţionat, în mai multe localităţi din regiunea Saint Tropez, respectiv LA Valette Du Var (în data de 15 decembrie 2006), Ollioules (18 decembrie 2006), Le Beausset (17 decembrie 2006) şi Grenoble (în intervalul 28 noiembrie 2006/31 noiembrie 2006) au fost înregistrate numeroase acte materiale de compromitere a cardurilor bancare (peste 100 carduri) urmate apoi de retrageri frauduloase de pe teritoriul României (Oradea) şi Italiei.

Ulterior activităţii de copiere frauduloasă a datelor de pe cărţile de credit realizată în Franţa de către cei doi inculpaţi în intervalul 16.11 din 22 decembrie 2006, începând cu data de 22 decembrie 2006 (data la care cei doi inculpaţi au revenit în România) şi până la sfârşitul lunii ianuarie 2007 au fost înregistrate retrageri frauduloase de la mai multe ATM-uri de pe raza municipiului Oradea, folosindu-se plasticuri tip carte de credit contrafăcute având rescrise pe banda magnetică datele obţinute în mod fraudulos în urma activităţilor de skimming desfăşurate în Franţa, o parte dintre aceste carduri fiind capturate în bancomate şi ulterior recuperate de organele de poliţie de la unităţile bancare ale căror bancomate au fost devalizate, printre aceste carduri fiind identificat şi cardul personal al inculpatului B.C.B. (instanţa nu a putut primi apărarea acestuia în sensul că după ce iniţial a afirmat că a pierdut cardul respectiv, ulterior să declare că nu a fost al lui, în condiţiile în care organele de urmărire penală au stabilit. c)u certitudine, că respectivul card a fost emis pe numele inculpatului).

De asemenea, vinovăţia inculpatului B. a rezultat şi din concordanţa între capturarea acestor blank-uri şi operaţiunile ilicite ale infractorilor pe teritoriul Franţei, precum şi din aspectul că inculpatul a rescris cardul personal cu datele unui alt card bancar dintre cele pe care le-a obţinut în urma activităţii ilicite desfăşurate în Franţa împreună cu inculpatul Ş. şi l-a folosit ulterior la retrageri frauduloase de la un bancomat al BCR din Municipiul Oradea. De altfel, alături de acest card, cei doi inculpaţi au procedat şi la contrafacerea altor carduri pe care ulterior le-au folosit la mai multe bancomate de pe raza municipiul Oradea dar şi la plata unor produse la comercianţi.

De asemenea, din coroborarea datelor puse la dispoziţie de către autorităţile franceze şi procesatorii de plăţi cu carduri din România şi instituţiile bancare ale căror ATM-uri au fost utilizate, au fost identificate un număr de 54 de operaţiuni frauduloase realizate la bancomate din municipiul Oradea totalizând suma de 11.920 RON şi un număr de 16 operaţiuni realizate la terminalele de plată de tip POS totalizând suma de 13.945,20 RON.

Totodată, s-a avut în vedere că, aspectele descrise mai sus au rezultat şi din punerea în aplicare a autorizaţiilor de interceptare a traficului informatic realizat între cei doi inculpaţi din care a rezultat în mod neîndoielnic că aceştia au procedat la contrafacerea unor cărţi de credit cu date de identificare ale unor instrumente de plată obţinute în prealabil prin manipularea unor bancomate din Franţa.

De asemenea, relevantă în dovedirea vinovăţiei inculpatului a fost şi bogata corespondenţă electronică purtată între acesta şi inculpatul Ş. (cardabile) în care cei doi au transmis unul-altuia o multitudine de date privind carduri bancare, date pe care apoi aceştia le-au folosit la „clonarea „ acelor carduri.

În sfârşit s-a remarcat că în parcursul acelaşi traseu infracţional, în cursul lunilor februarie - martie 2007, inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. (probabil „dezamăgiţi” de sumele reduse pe care le-au găseau pe cardurile cetăţenilor români, „clonate” cu un efort şi risc atât de mare, de acum fiind cu adevărat „profesionişti”), au hotărât să meargă în Germania pentru obţinerea de date de cărţi de credit prin instalarea unor dispozitive de copiat la ATM-uri din străinătate, cu scopul de a manipula mai multe bancomate (skimming) şi de a obţine în acest fel date de cărţi de credit, în scopul acestei deplasări ordonate, s-a observat că inculpatul Ş. a depus diligenţe pentru achiziţionarea echipamentelor necesare compromiterii bancomatelor şi a contactat relaţia sa din Bucureşti pentru a-şi procura echipamentele de skimming.

Panul lor a avut să fie însă dejucat de vigilenţa autorităţilor germane care au informat organele judiciare române cu privire la faptul că la data de 15 noiembrie 2007 cei doi inculpaţi au fost arestaţi pentru comiterea unor infracţiuni la regimul cardurilor bancare (instalarea de dispozitive de skimming la bancomate) săvârşite în regiunile Wuppertal şi Freiburg începând cu luna februarie a anului 2007.

În raport de toate cele menţionate mai sus, instanţa şi-a format convingerea că inculpatul B. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor puse pe seama lui, care în drept, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 24 alin. (1) şi (2), art. 25 şi art. 27 pct. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., pentru aceea că în perioada 2006/2007 a procedat, alături de Ş.C.S. la contrafacerea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie, a deţinut echipamente în vederea falsificării de carduri bancare, a întreprins acte de efectuare de operaţiuni financiare prin folosire de carduri bancare contrafăcute şi în acelaşi timp a utilizat neautorizat date de identificare şi a transmis către alte persoane date de identificare aferente cardurilor bancare, contribuind la crearea unui prejudiciu de aproximativ 27.000 RON.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecată invocată de către apărătorii celor doi inculpaţi în sensul că, pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză, inculpaţii au fost judecaţi şi condamnaţi în Germania, instanţa a apreciat-o ca neîntemeiată, fiind evident că infracţiunile pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi în Germania au fost cu totul altele decât cele pentru care au fost trimişi în prezenta cauză, infracţiuni săvârşite pe teritoriul României. De asemenea, instanţa a constatat că, infracţiunile pentru care cei doi inculpaţi au fost condamnaţi în Germania nu au putut constitui acte materiale care au putut fi incluse în infracţiunile săvârşite pe teritoriul Românei pentru simplul motiv că perioada relativ, îndelungată între aceste infracţiuni nu au putut conduce la o rezoluţie infracţională unică.

Având în vedere faptul că inculpaţii, în ciuda materialului probator au avut o atitudine nesinceră, mai mult decât atât, tergiversând pe cât posibil, judecarea cauzei, că au judecaţi şi condamnaţi pentru infracţiuni concurente în Germania (instanţa a recunoscut pe cale incidentală efectele hotărârii pronunţate în această ţară), gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunilor săvârşite de către inculpaţi (un număr impresionat de acte materiale care au condus la un prejudiciu relativ ridicat, nu a fost suficient că inculpaţii au fraudat unităţi bancare din România, mergând şi în străinătate pentru a face cunoscută„ inteligenţa românilor”, dacă mai era nevoie ), precum şi celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepselor ce a urmat fi aplicate celor doi inculpaţi, a putut fi atins printr-o pedeapsă cu închisoarea, al cărei cuantum a fost orientat spre mediu prevăzut de lege şi cu executarea în regim de detenţie.

În consecinţă, instanţa, în baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 va condamna pe inculpatul Ş.C.S. la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

A constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost concurente cu inflaţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat de Judecătoria din Freiburg, Germania, la data de 11 iunie 2008 în Dosarul nr. 18 Ls 111 Js33408/07-AK 92/08Hw (hotărâre pe care instanţa a recunoscut-o pe cale incidentala în raport de prevederile Legii nr. 302/2004), la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) C.pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menţionate (în prezenta cauză) cu pedeapsa aplicată de instanţa din Freiburg - Germania, urmând ca inculpatul Ş.C.S. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în Germania, de la 15 noiembrie 2007 până la 23 iulie 2009.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul, la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul B.C.B. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea instrumentelor de plată electronică şi punerea acestora în circulaţie.

În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării de carduri bancare.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menţionate (în prezenta cauză) cu pedeapsa aplicată de instanţa din Freiburg - Germania, urmând ca inculpatul B.C.B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului perioada executată în Germania, de la 15 noiembrie 2007 până la 08 iulie 2009.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul, la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul Ş.C.S. a următoarelor bunuri:

- laptop marca "X" împreună cu cablul de alimentare;

- laptop marca "Y" cu cablul de alimentare;

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.C.B. a următoarelor bunuri:

- memorie S.D. ultra II, capacitate 4 Gb;

- hard disk marca "Z", capacitate 80 Gb;

- 2 CD-uri;

- un modem Z.;

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa a apreciat-o ca întemeiată şi în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. raportat art. 998 - 999 C. civ. a obligat în solidar pe inculpaţii Ş.C.S., B.I., B.C.B. şi D.V.M. la acoperirea prejudiciilor cauzate părţilor vătămate constituite părţi civile după cum a urmat: către UTB suma de 3.600 RON, către BT 12.650 RON, către BRD 1.575 RON, către BCR 5.400 RON şi către RB 2.000 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat, în termen legal, apeluri avocat O.R. şi inculpaţii Ş.C.S., D.V.M. şi B.C.B., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Apelul avocatei O.R. - a vizat netemeinicia hotărârii, întrucât, în ceea ce a privit-o nu a încălcat nicio dispoziţie a instanţei, justificând lipsa la termenul de judecată, prin documente care a dovedit că s-a aflat la altă instanţă în data respectivă, anume Tribunalul Galaţi şi Judecătoria Galaţi.

Apelul inculpatului Ş.C.S./a vizat nelegalitatea Sentinţei penale, prin aceea că judecătorul fondului s-a antepronunţat la momentul cererii privind aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., pentru inculpatul D.V.M., încălcând practica instanţelor Curţii de Apel Bucureşti şi a Tribunalului Bucureşti, în contextul în care, anterior, aplicase dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., pentru inculpatul B.I.

De asemenea, apelul inculpatului a vizat şi încălcarea dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., în raport de faptul că nu s-a avut în vedere pedeapsa aplicată în Germania, pentru aceleaşi fapte, considerând că s-a aflat în situaţia invocării excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Pe acelaşi aspect, în cauză nu a existat constituire de parte civilă şi din tot materialul probator nu a rezultat, cu certitudine, participarea şi contribuţia inculpatului la săvârşirea faptelor imputate, solicitându-se în final, trimiterea cauzei la instanţa de fond, pentru îndreptarea nelegalităţilor arătate.

Apelul inculpatului B.C.B./a vizat aceleaşi motive de apel promovate de inculpatul Ş.C.S., cu excepţia situaţiei faptelor din Germania şi a solicitat în consecinţă restituirea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecarea acesteia.

Apelul inculpatului D.V.M./a vizat reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 - art. 76 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., considerând pedeapsa aplicată excesiv de aspră, în raport cu condiţiile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi făcând de neîndeplinit scopul pedepsei, astfel cum a fost definit de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului

Curtea, analizând apelurile declarate, în limita motivelor invocate, cât şi din oficiu în - conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., a constatat următoarele:

Cu privire la apelul avocatei O.R.:

Potrivit art. 362 alin. (1), lit. f) C. proc. pen., orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, pot face apel.

În cauză, apelanta O.R., avocat ales al inculpatului D.V.M., a fost amendată la instanţa de fond cu suma de 3.000 RON, prin încheierea de şedinţă din data de 10 iunie 2011, pentru lipsa la acest termen de judecată.

Cum în cauză, avocata O.R. a depus acte din care a rezultat că la acea dată a fost prezentă la o altă instanţa, arătând această împrejurare Tribunalului Bucureşti printr-o cerere de acordare a unui nou termen şi, din motive neimputabile, nu a putut asigura substituirea sa la acel termen, cât şi aspectul că s-a acordat un nou termen de judecată şi pentru alte considerente (lipsă apărare inculpat B.I., lipsa Dosarului nr. 62699/3/2010), Curtea a constatat apelul ca întemeiat şi l-a admis, cu consecinţa anulării amenzii aplicate.

Cu privire la apelul inculpatului Ş.C.S.:

Potrivit art. 47 - 48 C. proc. pen., sunt prevăzute expres cazurile de incompatibilitate a judecătorului în soluţionarea unei cauze penale.

În speţă, inculpatul Ş.C.S. a formulat cerere de recuzare a judecătorului fondului, în raport de faptul că şi-a exprimat părerea, cu privire la pedeapsa ce i s-a aplicat, prin aceasta antepronunţându-se, iar prin încheierea din Camera de Consiliu a fost respinsă cererea respectivă.

Faţă de această situaţie, punerea în discuţie a unei eventuale încălcări a dispoziţiilor legale în materie a apărut ca pur formală, drept pentru care a respins acest motiv de apel, ca nefondat.

Cu privire la situaţia faptelor săvârşite în Germania, Curtea a constatat că acestea nu au făcut obiectul cercetării/judecării şi condamnării inculpatului, întrucât judecata şi pedeapsa aplicată au vizat doar activitatea infracţională săvârşită de inculpat pe Teritoriul României, în perioada 2006 - 2007.

Susţinerea inculpatului în sensul nerecunoaşterii săvârşirii faptelor şi, implicit, a invocării nevinovăţiei sale au fost înfrânte de probele administrate în cauză (interceptări telefonice şi ale comunicaţiilor realizate prin Internet, acces în adresele e-mail folosite de inculpaţi, răspuns solicitări adresate instituţiilor bancare şi servicii internet, declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor etc.), inculpatul detaşându-se ca fiind cunoscut de mult timp pentru preocupările sale în acest domeniu infracţional deosebit de specios/fiind recunoscut de ceilalţi inculpaţi drept creierul activităţii infracţionale, îngreunând anumite activităţi specializate, ca: sustragerea datelor de identitate a titularilor conturilor de card, inscripţionarea frauduloasă cu ajutorul unor facilităţi informatice a mai multor carduri blank şi apoi însuşirea ilicită de importante sume de bani din A.T.M.-uri.

În susţinerea celor de mai sus, a stat activitatea infracţională a inculpatului în Germania, unde a fost surprins în flagrant de poliţia criminală germană, în timp ce a efectuat retrageri frauduloase din ATM pe teritoriul Germaniei.

Faţă de aceste considerente, a fost respins şi acest motiv de apel, ca nefondat, vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită, iar pedeapsa fiind aplicată în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură a-şi atinge scopul prev. de art. 52 C. pen.

Apărarea inculpatului, în sensul ca nefiind constituite de parte civilă a persoanelor care au suferit prejudicii prin retragerea sumelor din ATM, nu a constituit decât o apărare formală, de natură a duce, eventual, la tergiversarea judecării cauzei, prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, atâta timp cât, în cauză, constituirea de parte civilă s-a făcut în condiţiile art. 15 C. proc. pen., prejudiciul fiind efectiv suferit de băncile proprietare ale ATM-urilor.

Faţă şi de aceste considerente, s-a respins acest ultim motiv de apel, ca nefondat.

Cu privire la apelul inculpatului B.C.B.:

Întrucât motivele de apel au fost identice cu cele ale apelului promovat de inculpatul Ş.C.S./cu excepţia situaţiei faptelor săvârşite pe teritoriul Germaniei/a urmat ca motivarea dată anterior să fie reţinută şi în acest caz.

Cu privire la apelul inculpatului D.V.M.:

Curtea nu a putut primi critica de netemeinicie susţinută în apărarea acestui apelant, întrucât la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa de fond a procedat la o justă individualizare judiciară a acesteia.

Astfel, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată acestui inculpat, Curtea a arătat că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor, se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, iar potrivit art. 52 C. pen., care vizează scopul pedepsei, la alin. (1), s-a arătat că, aceasta este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar la alin. (2), se arată că, pin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

În stabilirea şi aplicarea pedepsei/în cuantum şi modalitate de executare, judecătorul fondului a avut în vedere atitudinea sinceră manifestată de către inculpatul D.V.M. (apelant în cauză), gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, dimensiunea relativ redusă a implicării acestui inculpat în întreaga activitate desfăşurată împreună cu ceilalţi doi, dar şi celelalte criterii de individualizare, apreciindu-se în mod corect că scopul sancţiunii/astfel cum a fost definit de art. 52 C. pen. - poate fi atins printr-o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege, fără a fi necesară executarea acesteia în regim de detenţie.

Practic, pentru aceleaşi argumente, referitor la acest inculpat (apelant în speţă), nu s-a putut reţine în favoare acele împrejurări care să fi constituit circumstanţe atenuante şi să conducă la o reducere mai accentuată a pedepsei deja aplicate.

În plus, chiar dacă astfel de elemente ar fi existat, ele nu au putut fi evaluate decât în concurs cu existenţa celorlalte cauze legale de agravare a răspunderii penale - forma continuată şi concursul de infracţiuni - astfel cum, în mod corect, a procedat instanţa de fond.

Drept urmare, Curtea a constatat că pedeapsa, astfel cum a fost stabilită - în cuantum şi modalitate de executare - se învederează a asigura reeducarea inculpatului Deliu Victor Cristian, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind corect valorificate prin hotărârea atacată.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza Deciziei penale nr. 156 din 22 mai 2012 a admis apelul declarat de avocat O.R. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 33371/3/2011.

A desfiinţat încheierea de şedinţă din data de 10 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, privind amendarea avocatului din oficiu O.R., prin anularea amenzii de 3.000 RON aplicată acesteia.

A respins apelurile inculpaţilor B.C.B., Ş.C.S. şi D.V.M. împotriva Sentinţei penale nr. 157 din data de 07 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 33371/3/2011, ca nefondate.

A obligat inculpaţii la câte 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpatul B.C.B. la 300 RON onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariu avocat oficiu de 100 RON pentru avocat oficiu/avansat din fondul Ministerului Justiţiei pentru inculpatul B.I. s-a suportat de stat.

3. Împotriva acestei decizii au formulat, în termen legal, recursuri inculpaţii Ş.C.S. B.C.B. şi D.V.M., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul inculpat Ş.C.S. a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe şi, în subsidiar, reindividualizarea judiciară a pedepselor în sensul reducerii acestora şi schimbării modalităţii de executare.

S-a apreciat de către apărare că hotărârile sunt nelegale şi netemeinice, hotărârea fondului fiind pronunţată de un judecător incompatibil. S-a mai susţinut că atât instanţa fondului, cât şi Curtea de apel au respins în mod greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, dar şi că au fost încălcate prevederile art. 317 C. proc. pen., referitoare la obiectul judecăţii, precum şi aspectul că instanţele au încălcat şi dreptul la administrarea probelor şi implicit la un proces echitabil.

Invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 3, 4, 10, 18, 14 C. proc. pen., recurentul inculpat Ş.C.S., prin apărătorul său ales, a adus ample critici hotărârii pronunţată în cauză.

Într-o primă critică avansată se arată că la termenul de judecată din 9 mai 2011, inculpatul D.V.M. a solicitat în faţa instanţei fondului aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen., situaţie în care judecătorul fondului, prin voinţa legiuitorului devenea incompatibil conform art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză.

În acest sens se învederează că împrejurarea că această „părere” a fost consemnată doar ulterior, prin hotărâre, nu schimbă lucrurile, deoarece, legal, ea exista anterior prin efectul legii şi în sprijinul celor susţinute se invocă aspectul că magistratul ce fusese iniţial desemnat cu judecarea cauzei, dând curs cererii formulate de inculpatul B.I., de aplicare a procedurii simplificate a art. 320¹ C. proc. pen., şi dispunând condamnarea acestuia, a formulat apoi cerere de abţinere, care i-a fost admisă.

O altă critică a vizat greşita respingere de către instanţe, a excepţiei autorităţii de lucru judecat, împrejurare în care inculpatul Ş.C.S. fusese condamnat de o instanţă străină pentru fapte comise în Germania, iar în prezenta cauză a fost trimis în judecată pentru aceleaşi fapte, în materialitatea lor, însă cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În opinia apărării, acest lucru rezultă fără echivoc din chiar cuprinsul actului de inculpare unde se reţine că în perioada lunilor februarie - martie 2007, inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. în continuarea aceleiaşi rezoluţii anticipate, s-au deplasat în Germania cu scopul de a manipula mai multe bancomate şi de a obţine date de cărţi de credit.

În consecinţă, aflându-şi incidenţa cazul prevăzut de art. 10 lit. j) C. proc. pen., se impunea încetarea procesului penal.

Se susţine că instanţa a respins solicitarea inculpatului Ş.C.S. cu o motivare sumară şi neconvingătoare, încălcând astfel una din principalele sale obligaţii referitoare la motivarea hotărârii şi expunerea convingătoare a motivelor.

Pe de altă parte, se apreciază că în cauză judecătorul s-a pronunţat şi cu privire la (pretinse) activităţi infracţionale desfăşurate de inculpat în Franţa şi Germania, deşi acestea nu au făcut nici obiectul trimiterii în judecată şi obiectul cercetării judecătoreşti.

Recurentul inculpat Ş.C.S., prin avocatul său ales, a susţinut, prin recursul formulat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care, prin încheierea din 7 octombrie 2011, instanţa fondului admisese cererea privind punerea la dispoziţie a unor copii a CD-urilor cu o înregistrare contestată, ulterior a revenit fără vreo justificare asupra administrării acestei probe.

De asemenea, se arată că într-o manieră nefundamentată, instanţele au respins solicitarea apărării de a se efectua, în cauză, o expertiză tehnică a înregistrărilor audio, precum şi a uneia informatice.

A fost criticată, în acelaşi registru, lipsa oricărei probe cu privire la stabilirea prejudiciului.

Din perspectiva cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen., hotărârile au fost criticate ca insuficient motivate şi abundând în generalităţi şi afirmaţii fără corespondent în probatoriu, fără referiri directe şi convingătoare la elementele constitutive ale infracţiunilor imputate inculpatului Ş.C.S. şi fără a se menţiona dovezile concrete în acest sens, invocându-se jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie şi accentuându-se aspectul încălcării, printr-o asemenea manieră, a dreptului la un proces echitabil.

Cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, se susţine, că niciuna din condiţiile cumulativ cerute de lege nu este satisfăcută.

Dintr-o asemenea perspectivă, simplele referiri ale instanţelor la „cooperare”, „rezoluţie infracţională”, în cuprinsul hotărârilor atacate, fără nicio trimitere conformă exigenţelor textului de lege invocat, nu îndeplineşte cerinţele obligatorii ale analizei elementelor constitutive ale infracţiunii şi, pe cale de consecinţă, ale infracţiunilor, neexistând suport probator convingător pentru condamnare.

Referitor la celelalte infracţiuni, apărarea arată că înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudine dobândită pe bază de probe decisive, invocând astfel Decizia nr. 3465 din 27 iunie a Instanţei supreme.

În prezenta cauză se apreciază că materialul probator nu conduce în mod evident la vinovăţia inculpatului, impunând la modul cel mai serios evaluarea principiului „ în dubio pro reo”, sens în care se invocă concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, aspectul că urmărirea penală a debutat în 2004, faptele susţinând a fi comise după anul 2005.

În fine, o ultimă critică adusă hotărârii de către recurentul inculpat Ş.C.S. a vizat în plan secundar, greşita individualizare a pedepsei aplicate, pedeapsa fiind considerată exagerată în cuantumul său, dar şi a modalităţii de executare.

Recurentul inculpat B.C.B. a reiterat în cuprinsul motivelor sale de recurs criticile avansate de recurentul inculpat Ş.C.S.

Recurentul inculpat D.V.M. a apreciat ca fiind netemeinice hotărârile prin prisma cuantumului prea mare al pedepsei aplicate, pedeapsa aplicată fiind prea severă şi neţinând cont de dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) De asemenea, se apreciază că modalitatea de executare a pedepsei a fost greşit aleasă, solicitându-se suspendarea condiţionată ori suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În acest sens se învederează elemente favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, starea familială deosebită, un copil nou născut, lipsa antecedentelor penale, o conduită corespunzătoare anterior faptelor, renunţarea la orice tip de comportament antisocial.

La operaţiunea de reindividualizare judiciară a pedepsei recurentul inculpat D.V.M. solicită a se avea în vedere participaţia sa penală, în raport cu conduita infracţională a celorlalţi inculpaţi, precum şi atitudinea procesuală adoptată de inculpat în contextul aplicării procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen.

De precizat că, în cadrul dezbaterii recursurilor, recurentul inculpat Ş.C.S. a depus la Dosarul cauzei şi, prin apărătorul său ales, a susţinut alături de motivele şi criticile expuse în precedent şi critici vizând incompatibilitatea judecătorului fondului, rezultând din afirmaţia făcută de acesta în şedinţa publică din 10 iunie 2011 de la Tribunalul Bucureşti, afirmaţia potrivit căreia „va primi o pedeapsă de îi va sări smalţul” ceea ce, în opinia apărării, echivalează cu o antepronunţare clară în sensul constatării vinovăţiei.

Se mai arată că la 9 septembrie 2011 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de inculpatul Ş.C.S. ca fiind neîntemeiată, cu o motivare total necorespunzătoare.

Deşi instanţa de prim control judiciar avea obligaţia de a se pronunţa motivat asupra acestui motiv de apel, s-a limitat la a menţiona în considerentele Deciziei atacate că inculpatul Ş.C.S. a formulat o cerere de recuzare, împrejurare în care recurentul inculpat susţine incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Se precizează în motivele scrise de recurs, astfel cum au fost completate, că judecătorul fondului nu a fost recuzat pentru situaţia de incompatibilitate, vizând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., ci pentru părerea exprimată la termenul de judecată din 10 iunie 2011, când a emis aprecieri legate de vinovăţia inculpatului, context în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi, respectiv un motiv de apel.

O altă critică vizează cazul de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 4 C. proc. pen., anume desfăşurarea şedinţei de judecată din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti în Camera de Consiliu, deşi dispoziţiile imperative ale legii prevăd obligativitatea desfăşurării şedinţei de judecată în şedinţă publică, potrivit art. 290 alin. (1) C. proc. pen. Se mai solicită a se avea în vedere că în acea şedinţă de judecată au fost respinse mai multe probe cerute de inculpaţi.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, atât prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 386⁶ alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Procedând la examinarea prioritară a criticilor aduse de recurenţii inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B. cu referire la omisiunea instanţei de prim control judiciar de a se pronunţa asupra unui motiv de apel, respectiv încălcarea dispoziţiilor legale, privind soluţionarea cauzei în fond de către un judecător incompatibil, care se antepronunţase anterior asupra vinovăţiei inculpatului Ş.C.S. prin pretinsa afirmaţie făcută în şedinţa publică din 10 iunie 2012 se constată următoarele:

Exercitând calea de atac a apelului împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 7 martie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., au avansat drept critici, printre altele şi aspecte referitoare la incompatibilitatea judecătorului fondului (judecătorul S.M.), atât din perspectiva faptului că acelaşi judecător, aplicând dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., pentru un alt inculpat al cauzei, devenea incompatibil a soluţiona acţiunea penală şi civilă promovată de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., dar şi prin prisma faptului că magistratul judecător se antepronunţase cu privire la vinovăţia recurenţilor inculpaţi, făcând o afirmaţie în acest sens în şedinţa publică din 10 iunie 2012, motiv pentru care împotriva sa, inculpatul Ş.C.S. formulase cerere de recuzare, respinsă cu o motivare necorespunzătoare, în viziunea apărării.

Investită cu aceste critici, în fapt motive de apel înfăţişate de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., instanţa de prim control judiciar a arătat în cuprinsul considerentelor Deciziei recurate că, potrivit art. 47 - 48 C. proc. pen., cazurile de incompatibilitate ale judecătorului sunt expres prevăzute, menţionând apoi că în speţă inculpatul Ş.C.S. a formulat o cerere de recuzare a judecătorului fondului, în raport de faptul că şi-a exprimat părerea cu privire la pedeapsa ce i se va aplica, cerere ce a fost respinsă.

Concluzionează instanţa de apel că faţă de această situaţie, punerea în discuţie a unei eventuale încălcări a dispoziţiei legale în materie apare ca pur formală, drept pentru care respinge ca nefondat acest motiv de apel.

Fără a distinge cu privire la criticile aduse de către inculpatul Ş.C.S., vizând pretinsa incompatibilitate a judecătorului fondului, astfel cum s-ar fi impus, Curtea nu motivează în niciun fel respingerea motivului de apel invocat, ceea ce în mod evident atrage casarea Deciziei sub incidenţa cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Este de necontestat că solicitarea inculpatului Ş.C.S., astfel cum a fost formulată în faţa primei instanţe de control judiciar şi care privea acea situaţie de incompatibilitate a judecătorului fondului, justificat în opinia apărării, atât prin prisma antepronunţării, prin pretinsa afirmaţie făcută într-o şedinţă publică, dar şi prin aplicarea procedurii simplificate a judecăţii, conform art. 320¹ C. proc. pen., pentru un alt inculpat în cauză/constituie o cerere esenţială pentru părţi, de natură a garanta drepturile lor şi a influenţa soluţia procesului.

Or, în ipoteza în care instanţa de apel omite a se pronunţa, motivat cu privire la o asemenea cerere, îşi află incidenţa cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

În acord cu susţinerile recurenţilor inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în respectarea dreptului la un proces echitabil, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, se impune ca cererile, solicitările părţilor să fie în adevăr examinate, iar motivarea instanţei riguroasă şi în măsură să permită verificarea şi controlul efectiv al activităţii desfăşurate în respectivul grad de jurisdicţie.

Or, în prezenta cauză, asemenea exigenţe nu au fost satisfăcute, în împrejurarea în care instanţa de prim control judiciar nu a procedat la o analiză adecvată a motivului de apel înfăţişat, impunându-se admiterea recursurilor declarate de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel în ceea ce-i priveşte pe aceştia, urmând a fi avute în vedere criticile aduse.

Referitor la recursul formulat de recurentul inculpat D.V.M., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca nefondate criticile avansate în planul individualizării judiciare a pedepsei aplicate.

În raport cu criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele au procedat la o corectă operaţiune de individualizare a pedepsei aplicate în condiţiile procedurii simplificate a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, dând eficienţa cuvenită prevederilor de favoare ale alin. (7) ale articolului evocat.

De asemenea, pedeapsa stabilită de instanţa fondului şi menţinută de instanţa de apel, prin natura, cuantumul şi modalitatea de executare stabilite corespunde scopului pedepsei, asigurând o reală reeducare şi reinserţie socială a inculpatului, reflectând atât gradul de pericol social al faptei, dar şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului, împrejurările care atenuează răspunderea penală, iar nereţinerea în cauză a circumstanţelor atenuante judiciare solicitate de inculpat a fost în mod corespunzător motivată.

În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va casa, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. şi va trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti spre rejudecarea apelurilor formulate de aceşti inculpaţi.

Va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.V.M. împotriva aceleiaşi Deciziei penale.

Va obliga recurentul inculpat D.V.M. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi Ş.C.S. şi B.C.B. şi pentru intimatul inculpat B.I., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Ş.C.S. şi B.C.B. şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti spre rejudecarea apelurilor formulate de aceşti inculpaţi.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.V.M. împotriva aceleiaşi Deciziei penale.

Obligă recurentul inculpat D.V.M. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4057/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4010/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4037/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs