ICCJ. Decizia nr. 4057/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4057 /2012
Dosar nr. 2932/2/2012/a11
Şedinţa publică din 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată sub nr. 2932/2/2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpaţii M.A. şi M.Ap. au solicitat în baza art. 1602 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 22 decembrie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti Bucureşti, secţia I penală în Dosar nr. 10876/2/2011.
În motivarea cererii inculpaţii M.Ap. şi M.A. au arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., cererea formulată fiind admisibilă în principiu, având în vedre că pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea de probe ori prin alte asemenea fapte.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, prin încheierea din 29 noiembrie 2012 în temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen. a admis cererile de liberarea provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii M.A. şi M.Ap. A dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaţilor M.A. şi M.Ap.
În temeiul art. 1608a alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii inculpaţilor le-au fost impuse următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
c) să se prezinte la Poliţia de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie de coinculpaţii şi martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
g) să nu exercite activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele.
În temeiul art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Instanţa a constatat, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, examinând, în cadrul procedurii reglementate în art. 1608 C. proc. pen., îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 1606 pentru admisibilitatea în principiu a cererii, precum şi cele prevăzute în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inc. M.A. şi M.A. sunt admisibile în principiu, îndeplinind condiţiile de formă, cerute de prevederile art. 1606 alin. (2) C. proc. pen., dar şi condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Din examinarea actelor dosarului instanţa a reţinut că inculpaţii M.A. şi M.A. au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.
S-a considerat, atât cu ocazia luării măsurii arestării preventive cât şi cu ocazia prelungirii acesteia că este îndeplinită şi condiţia prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., existenţa pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii pentru care aceştia sunt cercetaţi, de modalitatea concretă în care au acţionat inculpaţii, calitatea de primar în care a acţionat aceştia, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
În privinţa inculpaţilor M.A. şi M.Ap., Curtea a apreciat că în cauză nu mai subzistă temerea că inculpaţii ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Astfel, având în vedere că au fost audiaţi, în faţa instanţei, în condiţii de contradictorialitate, inculpaţii şi toţi martorii propuşi prin rechizitoriu sau de către inculpaţi, că s-a procedat la audierea interceptărilor realizate pe parcursul urmăririi penale, nu mai poate fi invocat riscul influenţării procesului de către inculpaţii arestaţi în cauză.
Instanţa a reţinut totodată, că inculpaţii au circumstanţe personale favorabile, respectiv nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, nu au săvârşit fapte de violenţă, au avut, până la momentul săvârşirii faptelor în prezenta cauză un bun renume în societate, au un domiciliu stabil, familii organizate.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de şedinţă atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 decembrie 2012 sub numărul 2932/2/2012/a11.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorilor intimaţilor inculpaţi, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată următoarele:
Acordarea liberării condiţionate sub control judiciar nu este un drept absolut şi nici formal al inculpaţilor, fapt ce rezultă din dispoziţiile legale în materie.
Astfel, dispoziţiile art. 1601 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanţă, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanţei asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză.
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 1608a C. proc. pen. fac distincţie între condiţiile formale prevăzute de lege privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar şi condiţiile privind temeinicia acesteia.
Intenţia legiuitorului de a realiza o astfel de distincţie rezultă şi din dispoziţiile art. 1608 C. proc. pen., care reglementează examinarea şi admiterea în principiu a unei astfel de cereri.
O astfel de analiză, în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Prin urmare, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum şi la verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.
Raportat la dispoziţiile legale menţionate şi la cele ce preced, se constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile formale ale legii privind cererile formulate de inculpaţi, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor nu depăşeşte 18 ani închisoare.
în ceea ce priveşte temeinicia cererilor formulate de inculpaţi, Curtea constată următoarele:
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiunilor de luare de mită, prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată), prevăzute şi pedepsite de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzute şi pedepsite de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzute şi pedepsite de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 {M.A. ) şi respectiv pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzute şi pedepsite de art. trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prevăzute şi pedepsite de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzute şi pedepsite de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzute şi pedepsite de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, (M.Ap.), infracţiuni care au impact social deosebit asupra valorilor şi relaţiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică.
Mai mult, calităţile avute de inculpaţii M.Ap. şi M.A., la momentul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina lor de primar al Comunei Snagov şi respectiv primar comunei Jilava implică o reacţie adecvată din partea autorităţilor statului, faţă de comiterea unor fapte de corupţie reţinute în sarcina inculpaţilor în această fază a procesului penal.
în cauză, s-a constatat că măsura arestării preventive a fost luată, invocându-se ca temei dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în principal aspectul că lăsarea în liberate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aspectele legate de conduita anterioară în societate nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că la acest moment procesual se impun măsuri preventive alternative.
Se constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat, nu au încetat, ele subzistă în continuare, iar în favoarea acestora nu au intervenit elemente de fapt şi de drept care să justifice judecarea în stare de libertate.
Este de netăgăduit dreptul şi posibilitatea fiecărui inculpat de a solicita liberarea provizorie sub control judiciar pe tot parcursul procesului penal, în baza dispoziţiilor art. 5 C. proc. pen. şi art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, însă aprecierea temeiniciei unei astfel de cereri constituie o facultate a organului judiciar prin raportarea la dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
Această împrejurare rezultă din dispoziţiile exprese ale art. 160 şi următoarele C. proc. pen., care statuează asupra posibilităţii de acordare a liberării provizorii de către organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al inculpaţilor de a formula o atare cerere nu echivalează automat cu însăşi admiterea cererii în orice condiţii.
Instanţa trebuie să analizeze şi oportunitatea unei astfel de cereri prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi alin. (8) C. proc. pen., având posibilitatea de a admite sau de a respinge motivat cererea, atunci când aceasta nu serveşte scopului recunoscut de legea procesual penală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin jurisprudenţa sa că, persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracţiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autorităţile trebuind să analizeze situaţia personală a acuzatului mai în detaliu şi găsească motive specifice pentru menţinerea sa în detenţie ( cauza Khudoyorov c. Rusiei).
Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfăşurarea procesului sau să comită alte infracţiuni; riscul să tulbure ordinea publică.
în privinţa primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul liberării provizorii sub control judiciar, legea instituie anumite obligaţii în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea liberării şi arestarea din nou a acestuia.
Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel şi de legislaţia naţională - riscul de a împiedica desfăşurarea procesului sau de a comite alte infracţiuni, actele dosarului nu evidenţiază date, din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpaţilor de a săvârşi alte infracţiuni sau că acesta vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
în ceea ce priveşte riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepţiunea instanţei europene (prin gravitatea lor şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni, pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp) - instanţa apreciază că acesta se regăseşte în cauză, pentru următoarele considerente:
S-a apreciat la momentul arestării că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaţilor este unul real, derivând din natura faptei şi gravitatea deosebită a acesteia, calitatea avută de fiecare inculpat la momentul săvârşirii faptei şi de care s-au folosit în comiterea infracţiunii, rezonanţa socială negativă a unei astfel de manifestări infracţionale, respectiv, a unei eventuale lipse de reacţie a autorităţilor judiciare relativ la fenomenul corupţiei.
în cauză, o astfel de tulburare a ordinii publice, cel puţin la acest moment al procedurii derulate împotriva inculpaţilor- este încă de actualitate, neputându-se susţine, că dimensiunile acestei tulburări s-ar fi redus, s-ar fi diminuat, aşa încât nu se poate ridica nici problema depăşirii unui termen rezonabil de detenţie.
Această tulburare este deci, încă evidentă şi certă, iar faptă care a putut genera o astfel de reacţie publică, este una de corupţie, un fenomen infracţional în plină ascensiune în societatea noastră, fenomen la care, aceeaşi societate aşteaptă o reacţie promptă şi fermă din partea organelor abilitate, cu atât mai mult, cu cât, incriminarea faptei în discuţie vizează ocrotirea unor relaţii sociale deosebit de importante.
Inculpaţii, în calitate de primari, exercitând o funcţie de autoritate publică au fost chemaţi, în virtutea atribuţiilor ce le sunt conferite de legea specială, să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local, însă aceştia dimpotrivă se presupune că au acţionat în sens contrar, împotriva legii, dar şi a deontologiei profesionale.
Aşadar, în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracţiunilor cu un puternic impact în rândul comunităţii, cum este cea din speţă - este incident şi în cazul de faţă, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare faţă de regula generală a judecării în stare de liberate (cazul Labila c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000).
Aşa fiind, o atare tulburare a ordinii publice, prin prisma celor mai sus expuse, se apreciază că este de natură a tulbura ea însăşi, buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti, astfel că măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop - al bunei desfăşurări a procesului penal -se impune a fi menţinută, liberarea provizorie, chiar condiţionată de un anumit control judiciar, nefiind oportună la acest moment.
De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici aspectele pozitive evidenţiate în circumstanţierea persoanei fiecărui inculpat, însă, aşa cum am arătat, instanţa apreciază că - raportat la necesitatea protejării ordinii publice (prin prisma reacţiei publice la modul în care autorităţile judiciare răspund unor astfel de manifestări şi în contextul escaladării acestui fenomen în societatea românească), motivul care primează faţă de celelalte elemente favorabile inculpaţilor, în scopul asigurării continuării urmăririi penale în bune condiţii - controlul judiciar ar fi insuficient, cel puţin la acest moment, şi, că deci, nu se justifică încă, punerea inculpaţilor în libertate.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012), privind pe intimaţii inculpaţi M.Ap. şi M.A.. Va casa, în parte, încheierea recurată şi, rejudecând în fond: va respinge, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de intimaţii inculpaţi M.Ap. şi M.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012), privind pe intimaţii inculpaţi M.Ap. şi M.A..
Casează, în parte, încheierea recurată şi, rejudecând în fond:
Respinge, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de intimaţii inculpaţi M.Ap. şi M.A.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4172/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 4037/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
