ICCJ. Decizia nr. 3988/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3988/2012
Dosar nr. 4343/121/2011
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă, pe baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 798/2011 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatei H.D.A. la o pedeapsă principală de 6 ani închisoare si 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.
Prin aceiaşi hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului L.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului L.C. prin sentinţa penală nr. 673 din 03 aprilie 2009 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la 14 aprilie 2009 prin neapelare.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare menţionată anterior, aplicată prin sentinţa penală nr. 673/2009 a Judecătoriei Galaţi, să se execute alăturat de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul L.C. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii H.D.A. si L.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II si b) C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 1003 C. civ. - act normativ anterior celui care a intrat in vigoare la 01 octombrie, inculpata H.D.A. a fost obligată să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 195.000 euro transformată in lei la cursul de schimb valutar al B.N.R din ziua când se va efectua efectiv plata, precum si dobânda legală in materie civilă aferentă acestei sume pentru perioada 1 decembrie 2009 - 30 septembrie 2011, iar inculpatul L.C., în solidar cu inculpata H.D.A., doar în limita următoarelor sume de bani: 22.000 euro si 7400 euro transformate in lei la cursul de schimb valutar al B.N.R din ziua când se vor efectua efectiv plăţile, 221.664,60 lei, precum si dobânzile legale in materie civilă aferente acestor sume pentru perioada 1 decembrie 2009-30 septembrie 2011, către partea vătămată/parte civilă P.C.F.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 1100/P/20G9 din 24 august 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi asupra: imobilului din Galaţi, proprietatea inculpatului L.C.; autoturismul proprietatea inculpatului L.C. şi a sumelor de bani identificate in contul curent, deschis la B.C.R - Sucursala Galaţi, al cărui titular figurează numitul B.Ş.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma evaluării întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Partea vătămată P.C.F., cetăţean francez, si inculpata H.D.A. au avut o relaţie apropiată, intimă, care a condus la o anumită încredere din partea părţii vătămate in persoana inculpatei, independentă de contextul in care a cunoscut-o pe aceasta.
În aceste condiţii, partea vătămată şi-a dorit cumpărarea unui apartament in România pentru dezvoltarea unei afaceri imobiliare si pentru continuarea relaţiei apropiate cu inculpata.
Profitând de încrederea manifestată de partea vătămată si de suma de 195.000 euro de care aceasta dispunea în urma vânzării unui imobil, inculpata H.D.A. a luat hotărârea infracţională de a o înşela pe partea vătămată si de a beneficia in concret de banii susmenţionaţi.
Astfel, inculpata l-a convins pe cetăţeanul francez să transfere banii într-un cont al ei din România, după care inculpata a acţionat imediat si a transferat banii într-un alt cont aparţinând unchiului ei, B.Ş.D. Din acest din urmă cont s-au făcut diverse plăţi, inclusiv achiziţionarea de bunuri pe numele inculpatului L.C.
Prima instanţă a apreciat că susţinerile inculpatei in sensul că suma de bani de 195.000 euro reprezenta un cadou si ca nu a avut intenţia de a o înşela pe partea vătămată, nu pot fi primite de instanţă.
În acest sens s-a reţinut că în cauză este vorba despre o sumă foarte mare de bani, provenită din vânzarea unui imobil si pentru transferul căreia a fost nevoie si de acordul soţiei cetăţeanului francez, destinaţia acesteia fiind cumpărarea unui apartament. Chiar dacă in apartamentul care urma să fie achiziţionat ar fi locuit cele două părţi, tot nu ar fi fost vorba de un cadou, ci de un bun de care s-ar fi folosit in egală măsură.
Pe de altă parte, s-a apreciat că din modul de acţiune al inculpatei care a transferat banii din contul iniţial in contul unchiului ei, concomitent cu ruperea legăturilor cu partea vătămată, după care a cheltuit o parte din bani in interes personal, iar cu o altă parte a achiziţionat bunuri de valoare mare pe numele unui prieten intim, respectiv inculpatul L.C., denotă clar intenţia directă a inculpatei de inducere in eroare a părţii vătămate in scopul de a obţine pentru ea un folos material injust, pricinuindu-se astfel o pagubă încadrabilă in noţiunea de consecinţe deosebit de grave - art. 146 C. pen.
Ca urmare, prima instanţă a apreciat că în persoana inculpatei H.D. A. sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (5) C. pen., concluziilor de achitare formulate de apărare fiind neîntemeiate.
Referitor la inculpatul L.C., s-a reţinut că acesta era un prieten intim al inculpatei H.D.A. care aflase din presă despre situaţia cetăţeanului francez înşelat de inculpată.
Ulterior, inculpata a luat legătura cu el şi i-a prezentat unele detalii, inclusiv faptul că suma de bani virată in contul unchiului ei provenea de la cetăţeanul francez şi că din aceasta urmează să achiziţioneze unele bunuri pe numele său. Inculpatul L.C. a fost de acord si astfel s-au achiziţionat pe numele lui un apartament de 221.664,60 lei, un autoturism de 22.000 euro si o piesă pentru această maşină in valoare de 7400 euro.
Ca urmare, prima instanţă a reţinut ca fiind dovedit faptul că inculpatul L.C. a cunoscut că suma de 195.000 euro provenea din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv înşelăciune, si a dobândit bunuri din suma menţionată, urmărind astfel obţinerea de foloase materiale atât pentru el, cât si pentru inculpată.
Totodată, în raport de declaraţia inculpatului dată in faza de urmărire penală, prin care a recunoscut că ştia de relaţia inculpatei cu cetăţeanul francez şi că a aflat din presă despre înşelarea părţii vătămate, precum şi de împrejurarea că a fost de acord cu achiziţionarea unor bunuri de valoare mare pe numele lui, s-a apreciat ca fiind dovedită intenţia directă a inculpatului de tăinuire a unor bunuri in sensul legii penale, respectiv a unui apartament, a unui autoturism si a unei piese pentru autoturism.
Ca urmare, s-a apreciat că şi in privinţa inculpatului L.C. sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire in formă continuată, atât în latură obiectivă, cât si în latură subiectivă, concluziile apărării de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. fiind respinse, ca neîntemeiate.
În contextul factual susmenţionat, s-a apreciat că fapta inculpatei H.D.A. care, la sfârşitul anului 2009, a indus-o în eroare partea vătămată P.C.F. - cetăţean francez, creându-i în mod fraudulos convingerea, prin intermediul relaţiilor personale apropiate, intime, că poate dezvolta în România o afacere imobiliară profitabilă comună, determinând-o să-i vireze într-un cont bancar personal suma de 195.000 euro, pe care ulterior a transferat-o în alte conturi bancare, cheltuind o parte din bani in interes personal, iar cu alte sume de bani achiziţionând bunuri pe numele inculpatului L.C. (apartament, autoturism si piesă de schimb aferentă), producând astfel părţii vătămate o pagubă egală cu suma totală menţionată anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen.
Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului L.C. care, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în lunile decembrie 2009, martie si aprilie 2010, a dobândit bunuri pe numele său - apartament, autoturism si piesă pentru autoturism - cunoscând că provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, respectiv înşelăciune, comisă de inculpata H.D.A., urmărind astfel obţinerea de foloase materiale pentru sine si pentru inculpată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire in formă continuată prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prima instanţă a apreciat că rezoluţia infracţională este unică, chiar dacă intervalele de timp sunt mai mari, întrucât are la bază o singură faptă de înşelăciune având ca obiect o sumă de bani unică, iar achiziţionarea bunurilor s-a realizat potrivit specificului acestora care, fiind de valoare mare, in mod obişnuit, necesită perioade de timp mai mari pentru a putea fi descoperite in piaţă si cumpărate.
Constatând dovedită vinovăţia inculpaţilor, prima instanţă a dispus condamnarea acestora, la individualizarea pedepselor aplicate fiind avute in vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire specială la gradul de pericol social al faptelor comise, urmările produse, împrejurările care agravează si care atenuează răspunderea penală, precum si persoana inculpaţilor.
În acest sens, cu privire la inculpata H.D.A., prima instanţa a apreciat că lipsa de antecedente penale, coroborată cu vârsta inculpatei şi conduita bună avută anterior săvârşirii faptei dau conţinut circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu efectele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul L.C., reţinând că acesta a comis infracţiunea de tăinuire in termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 673 din 03 aprilie 2009 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la 14 aprilie 2009 prin neapelare, prima instanţă a constatat că inculpatul se află in stare de recidivă postcondamnatorie, sens în care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi a art. 83 alin. (1) C. pen.
Totodată, la individualizarea judiciară a pedepsei complementare si a pedepselor a ccesorii, instanţa a avut în vedere natura si specificul concret al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, precum si jurisprudenţa C.E.D.O. in materie, cu referire specială la hotărârile pronunţate în cauzele „Sabău si Pârcălab împotriva României" si „Hirst contra Marii Britanii".
În latură civilă, s-a apreciat că prin fapta ilicită de înşelăciune comisă cu intenţie directă de către inculpata H.D.A. s-a cauzat părţii vătămate P.C.F. un prejudiciu in valoare de 195.000 euro, în timp ce prin fapta ilicită de tăinuire, comisă cu intenţie directă de către inculpatul L.C., s-a cauzat aceleiaşi părţii vătămate, un prejudiciu constând in contravaloarea bunurilor dobândite in mod nelegal de inculpat, respectiv apartament, autoturism şi piesă de schimb pentru autoturism.
Ca urmare, constatând ca fiind îndeplinite în persoana celor doi inculpaţi condiţiile răspunderii civile delictuale, prima instanţă a dispus obligarea acestora la acoperirea prejudiciului cauzat, inculpatul L.C., in solidar cu inculpata H.D.A. , numai în limita sumelor de bani reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite in mod injust.
Deopotrivă, inculpaţii au fost obligaţi să plătească părţii vătămate si dobânda legală in materie civilă aferentă sumelor de bani care compun prejudiciul de bază, pentru "perioada 1 decembrie 2009 - 30 septembrie 2011, conform solicitării părţii vătămate si principiului disponibilităţii din materie civilă care împiedică instanţa să acorde mai mult decât s-a cerut.
Totodată, s-a dispus ca sumele in euro să fie transformate in lei la cursul de schimb valutar al BNR din ziua când se vor efectua plăţile, in cazul tuturor sumelor de bani ce trebuie plătite părţii vătămate.
Deopotrivă, în vederea asigurării acoperirii pagubei produse prin infracţiunile celor doi inculpaţi, în temeiul disp. art. 163 C. proc. pen., prima instanţă a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 1100/P/2009 din 24 august 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi asupra: imobilului din Galaţi, proprietatea inculpatului L.C.; autoturismului , proprietatea inculpatului L.C. şi a sumelor de bani identificate in contul curent, deschis la B.C.R. - Sucursala Galaţi, al cărui titular figurează numitul B.Ş.D.
Împotriva acest hotărâri, în termen legal, au formulat apel inculpaţii H.D.A. şi L.C. criticând soluţia instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul declarat, inculpata H.D.A. a formulat aceleaşi apărări ca şi în faţa instanţei de fond, solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. , cu argumentarea că suma de 195.999 euro i-a fost oferită de partea vătămată cu titlu de cadou.
A mai arătat că, în situaţia în care s-ar fi făcut dovada subzistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, instanţa de fond trebuia să reţină în încadrarea juridică pe lângă dispoziţiile art. 215 alin. (1), (5) C. pen. şi dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. pen.
În subsidiar, inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen. şi aplicarea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege, urmare reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare, precum şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
În calea de atac, inculpatul L.C. a solicitat, în principal, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că nu a cunoscut faptele inculpatei H.D.A. şi nici provenienţa ilicită a banilor, considerând firesc ca inculpata să achiziţioneze pe numele său un apartament şi un autoturism în condiţiile în care intenţionau să se căsătorească.
În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., solicitând ca în ambele ipoteze, latura civilă să fie lăsată nesoluţionată.
Prin decizia penală nr. 84/A din 9 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia Penala si pentru Cauze cu Minori au fost respinse, ca nefondate, apelurile inculpaţilor.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că apelul inculpatei H.D.A. este nefondat întrucât din materialul probator administrat în cauză şi din analiza logică a actelor şi faptelor săvârşite de inculpată rezultă în mod cert intenţia acesteia în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În acest sens, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere diferenţa mare de vârstă între inculpată şi partea vătămată P.C.F., faptul că acesta şi a vândut singurul bun de valoare pe care îl deţinea împreună cu soţia în Franţa (o casă de locuit în Paris), afirmaţiile mincinoase ale inculpatei făcute faţă de partea vătămată în sensul că urmau să îşi deschidă în România o agenţie imobiliară şi faptul că, în România, partea vătămată - ca cetăţean străin, îşi putea deschide foarte greu un cont bancar, astfel încât inculpata a determinat-o să vireze suma de 195.000 euro în contul său.
De asemenea, s-a avut în vedere comportarea ulterioară a inculpatei, respectiv faptul că după ce suma de bani a fost virată în contul său, aceasta a părăsit intempestiv camera de hotel în care locuia cu partea vătămată, închizând telefonul şi rupând orice legătură cu aceasta.
Totodată, s-a reţinut modul în care a procedat inculpata în vederea ascunderii urmelor infracţiunii, virând suma de 195.000 euro din contul său în contul unchiului său, martorul B.Ş.D., şi ulterior retrăgând banii şi achiziţionând bunuri de valoare (un apartament cu două camere şi un automobil), însă pe numele inculpatului L.C. şi nu pe numele său, aşa cum ar fi fost firesc.
În acelaşi sens, s-au avut în vedere declaraţiile contradictorii ale inculpatei, care într-o primă ipoteză a afirmat că suma de 195.000 euro i-a fost oferită drept cadou pentru prestaţiile sale sexuale, iar în alta - că suma i-a fost oferită pentru că dorea să se căsătorească cu partea vătămată şi urmau să-şi cumpere un apartament în Galaţi unde să locuiască împreună, reţinându-se că afirmaţiile acesteia sunt combătute cu actele de la dosar din care rezultă că partea vătămată i-a făcut cadou inculpatei diferite suma mici de bani, între 100 - 300 euro, şi nicidecum o sumă atât de mare de bani (195.000 euro) şi aceea într-o singură tranşă.
Deopotrivă, s-a reţinut că ipoteza avansată de inculpată, în sensul că ar fi dorit să se căsătorească cu partea vătămată, este combătută de împrejurarea că foaia de vărsământ a sumei de 195.000 euro a fost semnată, în Franţa, de către partea vătămată şi soţia sa. Prin urmare, inculpata ştia că partea vătămată era încă căsătorită, astfel încât nu putea să se căsătorească cu ea, în caz partea vătămată fiind pasibilă de săvârşirea infracţiunii de bigamie.
În plus, lipsa de veridicitate a susţinerilor inculpatei în sensul că urma să se căsătorească cu partea vătămată, a fost constatată pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză care au arătat că acestea au fost simple afirmaţii menite să inducă în eroare pe partea vătămată, în vederea înşelării mai uşoare a acesteia.
În raport de situaţia faptică reţinută, instanţa de apel a apreciat că nereţinerea în încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. pen., este justă întrucât activităţile efectuate de inculpată se circumscriu unor manevre simple de inducere în eroare, bazate pe naivitatea, credulitatea, părţii vătămate şi nu unor „manopere dolozive", iar inculpata nu s-a folosit de nume ori calităţi mincinoase ori mijloace frauduloase.
Nici solicitarea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen. nu a fost primită de instanţa de apel, reţinându-se că, potrivit practicii juridice, abuzul de încredere având ca obiect nerestituirea unei sume de bani nu este o faptă prevăzută de legea penală, ci un litigiu civil.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei s-a apreciat că aceasta respectă rigorile legale, sancţiunea aplicată, prin natură, cuantum şi modalitatea de executare, fiind considerată aptă să asigure reeducarea şi resocializarea inculpatei.
Sub acelaşi aspect, s-a apreciat că în beneficiul inculpatei nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare suplimentare, având în vedere gravitatea faptei săvârşite, limitele de pedeapsă şi atitudinea nesinceră adoptată de inculpată pe durata procesului penal.
Deopotrivă, instanţa de apel a apreciat ca nefondat şi apelul declarat de inculpatul L.C., reţinându-se că materialul probator administrat în cauză a dovedit faptul că inculpaţii trăiau în concubinaj de aproximativ 6 ani, la momentul săvârşirii infracţiunii. Mai mult, inculpatul se afla în Spania în perioada în care inculpata H.D.A. , în aceiaşi ţară, a început relaţia amoroasă cu partea vătămată.
S-a mai reţinut ca fiind dovedit faptul că inculpatul a avut cunoştinţă de relaţia dintre inculpata H.D.A. şi partea vătămată P.C.F., acceptând-o. în plus, aflându-se în Spania exact în aceeaşi perioadă în care s-a aflat şi inculpata H.D.A., în mod cert inculpatul a avut reprezentarea că inculpata H.D.A. nu a putut câştiga, din munca prestată, suma de 195.000 euro.
Totodată, s-a reţinut că, deşi inculpatul a cunoscut faptul că inculpata H.D.A. a scos din contul unchiului său, martorul B.Ş.D., sume foarte mari de bani în valută pe care le-a folosit pentru achiziţionarea de bunuri pe numele său (1 autoturism, un apartament cu 2 camere în Galaţi, 1 piesă pentru autoturism în valoare de 7.400 euro), acesta nu şi-a pus nicio întrebare cu privire la motivul pentru care inculpata H.D.A. a achiziţionat bunuri de o valoare deosebită pe numele lui, iar nu pe numele ei, aşa cum ar fi fost firesc, cu toate că la vremea respectivă cazul a fost intens mediatizat în mass-media locală.
Totodată, s-a apreciat că cererea inculpatului, formulată în apel, de lăsare nesoluţionată a laturii civile, evidenţiază retroactiv intenţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prin atitudinea adoptată acesta dorind să rămână proprietarul unor bunuri despre care s-a dovedit că au fost achiziţionate cu banii proveniţi din săvârşirea unei infracţiuni, bunuri care au fost legal indisponibilizate de organele de urmărire penală, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat părţii vătămate.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că aspectele evidenţiate dovedesc intenţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, astfel încât, în persoana acestuia fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, orice cerere de achitare este neîntemeiată.
Şi împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii H.D.A. si L.C., criticând-o pentru netemeinic şi nelegalitate.
În recursul său, inculpata H.D.A. a reiterat apărările formulate în celelalte etape procesuale, solicitând, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe considerentul că nu a indus-o în eroarea pe partea vătămată, aceasta din urmă fiind cea care a denaturat adevărul, ascunzând relaţia cu inculpata si minţind in legătura cu unicitatea bunului vândut.
În acelaşi sens, s-a arătat că partea vătămata a vândut imobilul cu acordul soţiei sale, iar când a transferat banii in contul inculpatei deschis in România, partea vătămata nu si-a înştiinţat soţia pentru ca aceasta din urma sa nu îşi dea seama ca urmează sa o părăsească. Ulterior, partea vătămata si inculpata au mers la părinţii acesteia, partea vătămata dorind ca inculpata sa nu mai practice prostituţia întrucât era îndrăgostit de ea.
În subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. , inculpata a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei întru-un cuantum care să permită suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile art. 861 C. pen., ca efect al reţinerii de largi circumstanţe atenuante, în raport de atitudinea sinceră manifestata de inculpată care a recunoscut ca a acceptat sa primească banii, lipsa antecedentelor penale, vârsta sa frageda, precum şi conduita sa procesuală - s-a prezentat la toate termenele de judecata, deşi lucrează în Spania.
Deopotrivă, şi în recursul inculpatului L.C. au fost reiterate apărările formulate în etapele procesuale anterioare, solicitându-se, în principal, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, achitarea pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că simpla legătura de prietenie cu inculpata nu poate constitui infracţiunea de tăinuire.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art. 83 C. pen.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi a motivelor de recurs a căror examinare se ia întotdeauna din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Ambele instanţe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei, atât în planul acţiunii penale, cât şi a celei civile adiacente, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează fapta dedusă judecăţii şi o pedeapsă just individualizată în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
Astfel, în baza propriului examen, înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de instanţe corespunde unei corecte şi cuprinzătoare evaluări a probatoriului administrat în cauză şi se circumscrie unei juste încadrări juridice a faptelor deduse judecăţii, în timp ce circumstanţele personale favorabile ale inculpaţilor, evaluate prin prisma conduitei pre ţi post delictuale a acestora, au fost corect circumstanţiate de prima instanţă şi menţinute de instanţa de prim control judiciar.
În acest sens, se reţine ca fiind dovedit faptul că, la sfârşitul anului 2008, partea vătămată (cetăţean francez) a cunoscut-o pe inculpata H.D.A. care lucra ca animatoare într-un bar în Spania, lângă graniţa cu Franţa.
Între cei doi s-a legat o „relaţie de prietenie", care a durat aproximativ un an de zile, pe parcursul căreia partea vătămată i-a remis inculpatei diferite sume (mici) de bani.
În aceiaşi perioadă, inculpata a continuat relaţia de prietenie şi cu inculpatul L.C. care lucra în Spania.
Cunoscând faptul că partea vătămată deţinea o sumă importantă de bani în urma vânzării unui imobil din Franţa şi profitând de încrederea manifestată de aceasta, inculpata a determinat-o „să înceapă o afacere în domeniul imobiliar în România".
În virtutea aceleiaşi încrederi, comunicându-i faptul că deschiderea unui cont bancar în România, de către un cetăţean străin, este foarte complicată, inculpata a convins-o pe partea vătămată să transfere suma de 195.000 euro într-un cont al său de la R.B. (Sucursala Galaţi), cont deschis anterior, obligându-se ca ulterior deschiderii contului părţii vătămate, să verse respectiva sumă în contul acesteia.
Ca urmare, la data de 19 noiembrie 2009, partea vătămată a virat suma de bani susmenţionată în contul inculpatei deschis la unitatea bancară arătată anterior.
Ulterior, la data de 26 noiembrie 2009, partea vătămată şi inculpata H.D.A. au ajuns în municipiul Galaţi, cazându-se în aceeaşi cameră la hotelul Galaţi.
În zilele următoare, cei doi împreună cu martorul C.F. (reprezentant al unei agenţii imobiliare) au vizionat mai multe apartamente scoase la vânzare, întâlnindu- se, totodată, şi cu martora T.F., mama inculpatei.
Ulterior, inculpata a refuzat să dea curs insistenţelor părţii vătămate de a deschide un cont bancar pe numele acesteia, pentru ca la data de 04 decembrie 2009 să părăsească camera de hotel în care locuia cu partea vătămată, făcând imposibilă contactarea sa.
În aceiaşi perioadă, inculpata a transferat suma de 195.000 euro într-un al cont personal deschis la B.C.R., iar ulterior, în contul deschis la aceiaşi bancă, la data de 09 decembrie 2009, pe numele unchiului său, B.Ş.D.
Din suma de bani transferată în contul unchiului ei, inculpata a achiziţionat pe numele coinculpatului L.C., la data de 24 decembrie 2009, un autoturism în valoare de 22.000 de euro, iar în anul 2010, un apartament în sumă de 221.664,60 lei şi o piesă pentru autoturism în sumă de 7400 euro, inculpatul având cunoştinţă, din presă, de acuzaţiile formulate împotriva coinculpatei cu privirea la înşelarea părţii vătămate.
Situaţia factuală anterior descrisă nu a fost contestată de inculpaţi, inculpata H. criticând numai greşita interpretare dată de către instanţe naturii gestului părţii vătămate de a-i remite suma de 195.000 euro, conform apărării, acesta circumscriindu-se unui cadou generos, justificat de situaţia romanţioasă dintre părţi şi planurile de căsătorie pe care şi le făcuseră.
Ipoteza avansată este însă contrazisă de actele dosarului din care rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, independent de natura relaţiilor dezvoltate cu inculpata, motivaţia părţii vătămate în remiterea sumei de bani a vizat începerea unei afaceri imobiliare în România, în colaborare cu inculpata, proiect care fusese adus la cunoştinţa familiei părţii vătămate şi încuviinţat de către aceasta, înscrierea semnăturii soţiei părţii vătămate pe foaia de vărsământ reprezentând un gir în acest sens.
În plus, ipoteza avansată nu este susţinută nici de conduita inculpatei, anterioară şi ulterioară primirii sumei de bani, informaţiile nereale furnizate părţii vătămate privind dificultatea deschiderii unui cont bancar în România, de către un cetăţean străin, care au determinat-o pe partea vătămată să accepte vărsarea temporară a banilor, până la deschiderea unui cont propriu, în contul deschis pe numele inculpatei, precum şi demersurile imediate ale inculpatei de transferare consecutivă a banilor în diverse conturi personale, iar, în final, în contul deschis pe numele unchiului său, concomitente întreruperii relaţiei cu partea vătămată, precum şi folosirea ulterioară a banilor pentru achiziţionarea de bunuri de mare valoare pe numele coinculpatului L.C., reprezentând o dovadă irefragabilă a intenţiei inculpatei de inducere în eroarea a părţii vătămate.
În plus, elocvent în acest sens este şi faptul că inculpata nu a fost constantă în declaraţiile date pe parcursul procesului penal, într-o primă ipoteză afirmând că suma de 195.000 euro i-a fost oferită drept cadou pentru prestaţiile sale sexuale, iar în alta - că suma i-a fost oferită pentru că dorea să se căsătorească cu partea vătămată şi urmau să-şi cumpere un apartament în Galaţi unde să locuiască împreună.
Prin urmare, în raport de argumentele prezentate, înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în încadrarea prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen., susţinerile apărării cu privire la lipsa de vinovăţie a inculpatei H. fiind neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt şi susţinerile similare formulate de inculpatul L.C., actele dosarului dovedind faptul că, in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în lunile decembrie 2009, martie si aprilie 2010, inculpatul a dobândit bunuri pe numele său - apartament, autoturism şi piesă pentru autoturism, cunoscând că acestea au fost achiziţionate din banii primiţi fraudulos de coinculpata H. de la partea vătămată.
În acest sens, se constată că, potrivit actelor dosarului, la data de referinţă, inculpatul L.C. se cunoştea cu inculpata de mult timp (erau concubini), locuind împreună în Spania.
Deopotrivă, potrivit declaraţiilor inculpatului, acesta a cunoscut „relaţia de prietenie" a inculpatei cu partea vătămată P.C.F., precum şi faptul că, „în luna decembrie 2009, cei doi au venit în România, unde au transferat într-un cont, pe numele D. suma de 195.000 de euro". (fila 137).
Totodată, inculpatul a recunoscut că a aflat din presă despre acuzaţiile formulate de partea vătămată împotriva coinculpatei H.
Or, în acest context, este evident faptul că inculpatul avea cunoştinţă de natura frauduloasă a banilor cu care au fost achiziţionate bunurile primite cadou de la coinculpata, dovadă fiind propriile susţineri „de banii din contul lui B. am beneficiat doar noi".
Ca urmare, înalta Curte constată că vinovăţia inculpaţilor este cert dovedită, criticile formulate de apărare în recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., fiind neîntemeiate.
Deopotrivă neîntemeiate sunt şi criticile formulate de inculpaţi, în subsidiar, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepsele aplicate inculpaţilor fiind corect individualizate.
Sub acest aspect, înalta Curte constată că operaţiunea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor s-a făcut în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele având în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite prin dispoziţiile penale încălcate şi gravitatea urmărilor, gradul ridicat de pericol social ce rezultă din modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor şi conduita avută înainte şi după săvârşirea faptelor.
În acest sens, dând o corectă aplicabilitate principiului proporţionalităţii sancţiunii cu natura şi gradul de pericol social al faptelor săvârşite, instanţele au apreciat în mod just că aplicarea în cazul inculpatei H.D.A. a unei pedepse reduse mult sub limita minimă specială prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpată (cu 4 ani faţă de limita minimă prevăzută de art. 215 alin. (1), (5) C. pen.), ca efect al justei reţineri în favoarea inculpatei a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi dispunerea executării pedepselor în regim penitenciar constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea scopului acesteia, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Deopotrivă, aplicarea în cazul inculpatului L.C. - a unei pedepse orientate spre media limitelor speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în condiţiile reţinerii formei continuate a infracţiunii şi a stării de recidivă postcondamnatorie şi dispunerea executării acesteia, în condiţiile art. 83 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală definitivă nr. 673/2009 a Judecătoriei Galaţi, constituie expresia unei juste individualizări a pedepsei, apte să asigure realizarea scopului acesteia, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei H., aşa cum s-a arătat, în afara criteriilor de individualizare judiciară anterior menţionate, instanţele au dat eficienţă atât efectelor circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., corect reţinută în favoarea inculpatei, dar şi celorlalte date privind persoana acesteia - vârsta, profilul socio-moral, dar şi atitudinea procesuală nesinceră, în persoane inculpatei nefiind întrunite alte elemente circumstanţiale care să poată fi circumscrise altor circumstanţe atenuante dintre cele prevăzute de art. 74 C. pen.
În cazul inculpatului L.C. s-au avut în vedere datele privind persoana sa, forma continuată a infracţiunii săvârşite şi starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla la momentul comiterii, dar şi atitudinea procesuală nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, care au fost adecvat valorificate.
Pentru considerentele ce preced, reţinându-se că motivele de recurs invocate de inculpaţi sunt neîntemeiate şi cum nu se constată existenţa unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.D.A. si L.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 09 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.D.A. şi L.C. împotriva deciziei penale nr. 84/A din 09 aprilie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4007/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3984/2012. Penal → |
|---|
