ICCJ. Decizia nr. 42/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 42/2012

Dosar nr. 23785/3/2011

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2012

Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, prin sentinţa penală 519 din 09 iunie 2011, pronunţată în dosarul nr. 23785/3/2011, a condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare pe inculpatul S.D.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) – art. 176 lit. b) C. pen., şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 136 din Legea 295/2004, în baza art. 33 lit. b) – art. 34 lit. b) C. pen., aplicându-se pedeapsa de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În conformitate cu art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 04 ianuarie 2011 la zi.

S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 8/P/2011, din data de 30 martie 2011, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului S.D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) – art. 176 lit. b) C. pen. şi uz fără drept de armă letală, prevăzută de art. 136 din Legea 295/2004, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., constând, în esenţă, în aceea că la data de 03 ianuarie 2011, inculpatul, aflându-se în incinta imobilului situat în jud. Ilfov, a tras cu o puşcă de vânătoare asupra părţilor vătămate, S.T., soţia sa, şi C.I., cu intenţia de a le suprima viaţa.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale, prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi cu martori – instanţa a examinat şi apreciat materialul probator evocat, confirmând existenţa faptelor deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, sens în care a constatat următoarele:

Cu aproximativ două săptămâni anterior datei faptei, partea vătămată S.T. a părăsit imobilul în care locuia împreună cu inculpatul şi fiul său, pe fondul unor neînţelegeri cu cel dintâi, şi datorită comportamentului violent al acestuia, în declaraţiile date inculpatul recunoscând că a agresat-o fizic de mai multe ori pe soţia sa înainte de acest moment. Partea vătămată s-a mutat în locuinţa mamei sale, partea vătămată C.I.

În perioada 26 decembrie 2010 – 03 ianuarie 2011, inculpatul a vizitat-o de mai multe ori pe soţia sa la domiciliul mamei sale, cu scopul de a o convinge să revină în domiciliu, fără succes.

În data de 03 ianuarie 2011, în jurul orelor 15,00, inculpatul s-a deplasat din nou la imobilul unde locuiau cele două părţi vătămate pentru a-şi convinge soţia, fără succes. A revenit încă o dată după 30 de minute.

În cursul serii, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat încă o dată la locuinţa părţii vătămate C.I., de această dată având asupra sa arma de vânătoare pe care o deţinea în baza autorizaţiei legale. Inculpatul era însoţit de fiul său, în vârstă de 16 ani, martorul S.F.A. Inculpatul se afla, conform declaraţiilor martorului S.F.A., într-o stare de ebrietate avansată. Inculpatul, la rândul său, a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice – ţuică – începând cu ora 10 dimineaţa, în data faptei, însă a afirmat că se afla într-o stare de ebrietate moderată, expresie pe care Tribunalul a considerat-o necorespunzătoare situaţiei de fapt. Martorul S.F.A. a precizat în mod explicit că inculpatul nu îşi putea ţine echilibrul la momentul la care s-au deplasat împreună spre domiciliul părţilor vătămate, motiv pentru care Tribunalul a reţinut că starea de intoxicaţie etilică era una avansată.

Inculpatul a pătruns în curtea locuinţei, moment în care partea vătămată S.T. i-a observat prezenţa şi a sesizat faptul că este înarmat, fapt pe care l-a comunicat mamei sale, exprimându-şi totodată temerea că inculpatul a venit cu intenţia de a le împuşca.

Inculpatul S.D.V. s-a oprit în faţa primei încăperi, a încercat să deschidă uşa, însă a realizat că era blocată de soacra sa, partea vătămată C.I., care se aşezase cu spatele la uşă pentru a o bloca. Partea vătămată S.T. se afla tot în dreptul uşii, lângă mama sa. Uşa de acces forţată astfel era prevăzută cu un geam de sticlă de la jumătate în sus, amplasare confirmată de procesul – verbal de cercetare la faţa locului, inculpatul sesizând prin percepţie vizuală directă că ambele părţi vătămate se aflau în faţa uşii, conform declaraţiilor celor două părţi vătămate şi ale martorului S.F.A.

Inculpatul a strigat către părţile vătămate că le omoară şi a acţionat puşca cu alice, îndreptând ţeava spre jumătatea anterioară a uşii de acces. Una dintre alice a lovit partea vătămată, C.I., în spatele urechii drepte, alte proiectile împrăştiindu-se şi lovind peretele din dreapta încăperii.

Partea vătămată S.T. s-a refugiat în camera alăturată, iar partea vătămată C.I. s-a ghemuit în josul uşii, blocând-o în continuare cu spatele. Inculpatul a mai acţionat puşca de aproximativ 3 ori din aceeaşi poziţie, părţile vătămate nemaifiind atinse de alte proiectile. Inculpatul s-a oprit la insistenţele fiului său, după care a pătruns în casă, moment în care partea vătămată C.I. s-a strecurat pe lângă inculpat şi s-a dus la un vecin de unde a sunat la poliţie.

Tribunalul a reţinut această situaţie de fapt în urma analizei coroborate a declaraţiilor părţilor vătămate, date în cursul urmăririi penale, şi ale martorului S.F.A., ce s-au coroborat fără discrepanţe sub toate aspectele. Aceste declaraţii s-au coroborat şi cu menţiunile procesului verbal de cercetare la faţa locului ce au confirmat situaţia de fapt, cu ocazia cercetării fiind ridicate un număr de 88 de alice, constatându-se de asemenea urme de împuşcare la nivelul şifonierului, canapelei, tocului de lemn al uşii de acces în camera alăturată.

Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 1565639 din 15 martie 2011 a confirmat faptul că arma folosită de inculpat nu se poate declanşa accidental, ci doar prin acţionarea trăgaciului.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/13/2011 al Serviciului de Medicină Legală Ilfov a rezultat faptul că partea vătămată C.I. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin împuşcare cu armă de foc cu alice, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Apărarea inculpatului, în sensul că s-a decis să meargă la domiciliului părţilor vătămate fără vreun scop anume, şi a luat puşca cu sine pentru a nu tenta vreun trecător, iar arma s-a descărcat accidental au fost considerate nesincere şi au fost infirmate de materialul probator administrat în cauză. Declaraţiile martorului S.F.A. au infirmat varianta inculpatului în sensul că s-ar fi deplasat la locul faptei fără vreun scop anume. Urmele de împuşcare şi numărul alicelor ridicate de la faţa locului au confirmat faptul că inculpatul a tras mai multe focuri de armă, ceea ce a exclus varianta descărcării accidentale. În acelaşi sens Tribunalul a făcut trimitere la raportul de constatare tehnico – ştiinţifică efectuat asupra armei.

Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului care în data de 03 ianuarie 2011 a tras cu o puşcă de vânătoare asupra părţilor vătămate S.T., soţia sa, şi C.I., cu intenţia de a le suprima viaţa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. c) - 176 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului de a folosi fără drept o armă letală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Cele două infracţiuni au fost săvârşite în concurs ideal, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, Tribunalul a avut în vedere, în conformitate cu art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), natura faptei, urmările cauzate părţii vătămate C.I. şi posibilele urmări, deosebit de grave, ce puteau fi cauzate, împrejurările faptei care au fost generate chiar de comportamentul violent al inculpatului faţă de soţia sa, aceasta fiind determinată să părăsească domiciliul conjugal chiar de comportamentul inculpatului, faptul că inculpatul şi-a provocat starea de beţie în scopul de a-şi face curaj pentru a comite fapta, faptul că inculpatul a decis să treacă la comiterea faptei ştiind că acest act va avea un efect traumatizant asupra fiului său de 16 ani ce era prezent şi a fost nevoit să intervină pentru a-şi opri tatăl de la a o ucide pe mama sa chiar în faţa sa, şi, nu mai puţin, poziţia nesinceră a inculpatului, care denotă că inculpatul nu regretă actul comis şi nu percepe gravitatea deciziei sale.

Pentru aceste argumente a aplicat inculpatului pedepse orientate spre mediu, având în vedere şi reducerea la jumătate a limitelor pedepsei pentru infracţiunea de omor deosebit de grav ca urmare a rămânerii în faza tentativei.

În raport de infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. A apreciat că prin natura faptei, valoarea socială vizată şi comportamentul procesual, inculpatul s-a dovedit inapt a lua în mod responsabil decizii ce implică persoane apropiate, cu atât mai puţin fiind acesta în măsură să se pronunţe asupra unor alegeri ce implică viitorul unui întreg popor. Interzicerea drepturilor părinteşti şi asimilate a fost impusă de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, încercarea de a-şi ucide soţia în faţa fiului minor relevând în mod clar că inculpatul nu poate acţiona responsabil ca şi tată de familie.

2. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul S.D.V. aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpatul S.D.V. a arătat personal şi prin avocat că pedeapsa aplicată este mult prea aspră şi că, în mod greşit s-a reţinut că inculpatul nu a recunoscut faptele, în sensul că a încercat să îşi sperie soţia şi soacra, trăgând cu puşca de vânătoare din holul locuinţei, fără a avea intenţia să le provoace vreo vătămare. A mai arătat că vătămarea produsă părţii vătămate C.I. nu a fost de natură să-i pună viaţa în pericol.

Pe starea de arest, inculpatul a arătat, prin avocat, că prin încheierea din 05 august 2011 a fost menţinută starea de arest a altei persoane decât inculpatul S.D.V., astfel că s-a invocat nulitatea absolută a acestei încheieri, deoarece dispozitivul nu poate fi pus în executare, şi a subliniat că, deşi minuta este corectă, în executare se pune dispozitivul hotărârii care priveşte o altă persoană, respectiv S.A., care nu este parte în acest dosar.

În consecinţă, a fost depăşit termenul de 60 de zile privind verificarea stării de arest, iar inculpatul trebuia pus în libertate.

Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat apelul nefondat.

Pe fondul motivării apelului, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, deoarece a recunoscut faptele dar, în acelaşi timp, a motivat aplicarea unei pedepse mai mici prin aceea că nu a vrut decât să sperie victimele şi că vătămarea produsă nu le-a pus viaţa în pericol.

S-a constatat în cererea inculpatului cel puţin o contradicţie, respectiv motivarea reducerii pedepsei a fost recunoaşterea faptelor, fapte care, în aceeaşi cerere, nu au fost recunoscute aşa cum au fost reţinute.

S-a mai constatat că inculpatul, prin apelul său, nu a solicitat nici schimbarea încadrării juridice, nici achitarea sa, ci doar reducerea pedepsei aplicate, instanţa având obligaţia de a se pronunţa doar pe cererile formulate de inculpat personal sau prin avocat ales.

Pe de altă parte, situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită, pe baza probelor, de către instanţa de fond, nu a fost contestată, instanţa de apel constând că a fost corect stabilită.

Cererea de reducere a pedepsei nu a fost primită, instanţa, la individualizarea pedepsei având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv urmările produse şi posibilele urmări, împrejurările faptei fiind generate de comportamentul inculpatului, care şi-a provocat starea de beţie în scopul de a-şi face curaj, efectul traumatizant asupra fiului său de 16 ani, precum şi poziţia sa nesinceră.

Apărarea inculpatului în sensul că a vrut doar să sperie victimele, a fost încă un motiv pentru respingerea cererii, fiind de notorietate că arma de vânătoare este astfel construită, inclusiv prin muniţia folosită, încât să producă efectul letal cât mai capital şi mai sigur, astfel că nu poate fi folosită în scopul arătat de inculpat, care deţinea arma în mod legal, având deci cunoştinţele necesare.

În ceea ce priveşte încheierea din 05 august 2011 prin care s-a menţinut starea de arest a inculpatului, s-a constatat că minuta aflată la fila 22 cuprinde numele inculpatului S.D.V., fiind vorba de o eroare materială strecurată în dispozitivul încheierii, eroare ce poate fi îndreptată şi care nu constituie motiv de nulitate absolută, nefiind prevăzut la art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, adresele constituind formele de executare a acestei încheieri au fost emise pe numele inculpatului şi cuprindeau toate datele acestuia.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza deciziei penale nr. 222/R din 05 septembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva sentinţei penale nr. 519 din 09 iunie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de la 03 ianuarie 2011, menţinând starea de arest a inculpatului şi a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.

3. Împotriva deciziei penale amintite a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea hotărârii pronunţate în cauză şi invocând în acest sens mai multe cazuri de casare.

Astfel, s-a invocat lipsa rolului activ al instanţei fondului în verificarea probelor administrate la urmărirea penală, în stabilirea unei corecte şi complete situaţii de fapt, ce ar fi impus, în raport cu circumstanţele reale ale cauzei, reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării în favoarea inculpatului.

Un element semnificativ îl constituie, în opinia recurentului inculpat, neefectuarea unei expertize balistice, ale cărei concluzii s-ar fi dovedit relevante în conturarea intenţiei de a ucide sau nu.

În acest context, recurentul inculpat a susţinut că încadrarea juridică a faptei a fost greşit stabilită, neavând intenţia de a ucide şi, de asemenea, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deduse judecăţii.

Inculpatul a apreciat că se impunea ca instanţa să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de ameninţare şi vătămare corporală din culpă.

În plan subsidiar, s-a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate în ceea ce priveşte cuantumul ridicat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs invocate de inculpat, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârile recurate sunt legale şi temeinice.

Cazurile de casare invocate de către recurent se circumscriu dispoziţiilor art. 3859 pct. 10, 12, 14, 17 C. proc. pen.

Starea de fapt reţinută de ambele instanţe este conturată pe deplin de materialul probator administrat în cauză, din coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul.

Pe fondul unor neînţelegeri în familie, partea vătămată, soţia inculpatului, S.T., a părăsit imobilul domiciliului comun, mutându-se la locuinţa mamei sale, partea vătămată C.I., context faptic în care, inculpatul a efectuat demersuri repetate, de a o determina pe soţia sa să revină acasă.

Neavând reuşită, în data de 03 ianuarie 2011, inculpatul, însoţit de fiul părţilor, S.F.A., în vârstă de 16 ani, a pătruns în locuinţa părţii vătămate C.I. şi, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, înarmat cu o armă de vânătoare deţinută legal, a ameninţat părţile vătămate că le va omorî şi apoi a acţionat în mod repetat (4 ori) puşca, din modalitatea în care s-au derulat evenimentele rezultând, fără vreun dubiu, intenţia inculpatului de a ucide.

Dealtfel, instanţele au reţinut în mod just circumstanţele reale ale faptei, maniera de acţiune a inculpatului, stabilind în mod corect şi complet situaţia de fapt.

Criticile avansate de inculpat, cu referire la lipsa de rol activ al instanţei în a verifica probele cauzei şi a lămuri sub toate aspectele starea de fapt, eventuala stare conflictuală existentă între părţi anterior comiterii faptelor, menită să influenţeze conduita inculpatului, în sensul provocării, precum şi neefectuarea unei expertize balistice, sunt, în aprecierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefondate şi nu se pot circumscrie temeiurilor ce să determine incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În raport cu cele constatate de instanţa fondului în urma evaluării materialului probator al cauzei – declaraţii părţi, martori, menţiunile procesului verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1565639 din 15 martie 2011, raportul de expertiză medico legală nr. A1/J/13/2011 al Serviciului de Medicină Legală Ilfov – apărarea inculpatului nu poate fi primită.

În baza propriului demers analitic asupra modului în care instanţele s-au pronunţat cu privire la probele administrate, la cererile esenţiale formulate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu identifică vreun element care să atragă casarea hotărârii supuse incidenţei prevederilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Pe de altă parte, argumentele judicioase aduse în sensul vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, fac lipsite de conţinut criticile cu referire la greşita încadrare juridică a faptei – tentativă la omor deosebit de grav – şi la lipsa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, astfel încât aceste cazuri de casare nu pot fi reţinute.

Probele cauzei au infirmat apărarea construită de inculpat, în sensul că s-ar fi deplasat la locuinţa părţilor vătămate fără un scop anume, iar arma ar fi luat-o cu sine pentru a nu tenta vreun trecător, descărcarea acesteia la locul evenimentelor producându-se accidental.

Într-un mod contradictoriu, inculpatul a mai susţinut teza acţiunii sale provocate de conduita părţilor vătămate în a refuza să-i permită accesul în locuinţă.

Astfel cum instanţele au constatat, probele ştiinţifice ale cauzei, dar şi ansamblul materialului probator au demonstrat fără putinţă de tăgadă, intenţia cu care inculpatul a acţionat, scopul urmărit de acesta, precum şi lipsa de fundament a susţinerii că ar fi fost provocat în acţiunea sa agresivă.

În fine, critica subsidiară adusă hotărârii pronunţate, vizând greşita individualizare a pedepsei aplicate este, de asemenea, nefondată.

Contrar susţinerilor inculpatului, împrejurările şi modul concret în care inculpatul a acţionat (astfel cum au fost prezentate şi cum au rezultat din probele administrate) relevă precumpănitor, un grad sporit de pericol social, urmărire posibil a fi fost produse înscriindu-se în categoria celor deosebit de grave.

În cauză sunt irelevante împrejurările invocate de inculpat, în scopul atenuării pericolului social al faptei – respectiv al existenţei unei stări conflictuale între părţi, atitudinea de refuz a acestora în a comunica cu inculpatul – în contextul în care inculpatul şi-a provocat starea de beţie pentru a-şi face curaj în demersul său agresiv şi mai mult decât atât, a înţeles să îl ia şi pe fiul său, deşi ar fi trebuit să conştientizeze că un asemenea act îndreptat împotriva mamei copilului are un efect traumatizant asupra acestuia.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, în considerarea pericolului concret al faptelor, a împrejurărilor comiterii faptei şi a finalităţii preventive a sancţiunii penale, consacrat prin art. 52 C. pen., că pedeapsa stabilită, prin natura, cuantumul, modalitatea de executare, asigură satisfacerea exigenţelor individualizării judiciare a pedepsei, îndeplinind rolul şi funcţiile pedepsei.

Faţă de considerentele ce preced, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva deciziei penale nr. 222 din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 4 ianuarie 2011 la 16 ianuarie 2012.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.V. împotriva deciziei penale nr. 222 din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei de la 4 ianuarie 2011 la 16 ianuarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 42/2012. Penal