ICCJ. Decizia nr. 702/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.702/2012
Dosar nr. 1837/104/2010
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Prin sentinţa penală nr. 54 de la 22 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracţiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., ca neîntemeiată.
In baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi alin. (2) C. pen. cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. si art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă principală şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a si lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
In baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii si arestării preventive începând cu data de 12 mai 2010, la zi.
S-a admis acţiunea civilă promovată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgentă Craiova şi, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2002, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3669,39 lei, reactualizată la data plăţii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare; s-a admis în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă B.C. şi, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 şi art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 lei, reprezentând daune morale; în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2287 lei, din care, 1000 lei avansaţi la urmărirea penală, 1000 lei avansaţi pe parcursul cercetării judecătoreşti, 187 lei contravaloare expertiză medico-legală avansată din fondurile Ministerului Justiţiei si 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu; în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1255,26 lei, cheltuieli de judecată către partea vătămată B.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 185/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen.
In fapt s-au reţinut următoarele:
Pe raza localităţii Cezieni, jud. Olt, în extremitatea nordică a satului Bondrea, se află un izlaz comunal ce este aşezat între pădurile Elias şi Preajba de Pădure, izlaz care are o suprafaţă de peste 50.000 mp. Pe acest izlaz, despărţit de pârâul Teslui, cetăţenii localităţii Cezieni, merg la păşunat cu animalele. Deşi sezonul de păşunat animale pe izlaz, începe la data de 1 mai, în ziua de 18 aprilie 2010, partea vătămată B.C., a plecat de la domiciliu său în jurul orelor 10,00 şi s-a deplasat cu oile în apropierea pădurii Elias, acolo unde în jurul orelor 13,00 a sosit inculpatul, cu cele 2 vite ale sale. Pe fondul unor discuţii anterioare contradictorii, determinate de neînţelegerile cu privire la timpul şi locul în care să-şi păşuneze animalele, observând-o pe partea vătămată, inculpatul s-a deplasat în locul în care aceasta era prezentă şi i-a reproşat din nou prezenţa cu oile şi caprele pe izlaz, context în care partea vătămată şi-a exprimat verbal dreptul pe care îl are, în acest sens, ca toţi ceilalţi cetăţeni. In acest context conflictual, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul în zona abdominală şi, observând starea gravă în care se găsea victima, care a început să sângereze, şi-a luat cele 2 animale pe care le avea la păşunat şi a plecat spre domiciliul său, după ce, mai întâi, a aruncat cuţitul în pârâul Teslui, situat în imediata apropiere a locului în care se găseau.
Partea vătămată a reuşit să se deplaseze pe un drum de ţară, acolo unde a fost găsită de minorii C.M. şi C.I., care au sesizat familia acesteia, dar şi organele de poliţie şi cele medicale, victima fiind transportată la Spitalul nr. 1 Craiova, unde a fost internată în secţia chirurgie în perioada 18 aprilie - 28 aprilie 2010, cu diagnosticul „Plagă penetrantă toraco-abdominală sp.VIII intercostal stâng. Hemoperitoneu. Şoc hemoragie. Agresiune fizică prin armă albă. Plagă transfixiantă hepatic lob stâng segment III. Plagă de corp de pancreas cu secţiunea arterei splenice. Hematom pancreatic".
Leziunile traumatice prezentate de partea vătămată în data de 18 aprilie 2010, produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit, au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, fiind de natură a pune în primejdie viaţa acesteia.
Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 770/A5 din 11 februarie 2011, efectuat în cauză, a confirmat concluziile raportului de constatare medico legală nr. 1475/A1 din 6 mai 2010 efectuat de Institutul de Medicină Legală Craiova în faza de urmărire penală, în plus stabilindu-se că este vorba de o singură lovitură aplicată, cu interesarea ficatului, splinei şi pancreasului, care a determinat pierderea unui organ (splenectomie), partea vătămată nemaiputând face însă obiectul expertizei medicale din punct de vedere al capacităţii de muncă, fiind pensionată.
Instanţa de fond a înlăturat apărarea inculpatului relativă la atitudinea provocatoare, chiar agresivă a părţii vătămate, în condiţiile în care această susţinere a fost singulară, nefiind confirmată de nici un alt mijloc de probă, neputându-se reţine deci că în ziua de 18 aprilie 2010, inculpatul ar fi fost atacat de câinii părţii vătămate, apoi de către aceasta, cu un topor.
S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. de art. 20 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., respingându-se cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca fiind neîntemeiată.
In ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa de fond a constatat în esenţă că în raport de mijloacele de probă administrate în cauză, sub aspectul dovedirii pretenţiilor civile solicitate de partea vătămată şi de manifestarea inculpatului referitoare la această împrejurare, precum şi de concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, prejudiciul material pretins nu a fost dovedit, acţiunea civilă fiind admisă în parte, respectiv numai sub aspectul daunelor morale solicitate.
Referitor la cuantumul daunelor morale, s-a apreciat că trauma psihică suferită de partea civilă este evidentă, prejudiciul moral suferit determinând angajarea răspunderii civile a inculpatului pentru plata sumei de 25.000 lei, cuantificată, ca fiind de natură a-1 acoperi în mod just şi integral.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termen legal, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât şi partea civilă B.C., precum şi inculpatul G.M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, solicitând majorarea acesteia în raport de circumstanţele în care a fost săvârşită fapta. Apelul părţii civile a vizat atât latura penală cât şi cea civilă, solicitându-se majorarea pedepsei şi admiterea pretenţiilor civile astfel cum acestea au fost formulate.
Inculpatul G.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., arătând că nu a acţionat cu intenţia de a ucide partea civilă, şi, în subsidiar reducerea pedepsei la care a fost condamnat, în raport de circumstanţele personale, cu privire la latura civilă, a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat, întrucât nu au fost dovedite de partea civilă.
Prin Decizia penală nr. 203 din 17 Octombrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi partea civilă, a desfiinţat sentinţa apelată sub aspectul laturii penale, majorând pedeapsa aplicată inculpatului G.M., la 5 ani şi 6 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată, fiind respins ca nefondat, apelul inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul, a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu just apreciat, în baza căruia faptei inculpatului i-a fost dată o încadrare juridică legală în prevederile infracţiunii de tentativă de omor calificat prev de art. 20 rap la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) şi (2) C. pen.
S-a constatat că, din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă starea de fapt reţinută de prima instanţă şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă săvârşită la 18 aprilie 2010, când, pe fondul unor discuţii anterioare contradictorii, determinate de neînţelegeri şi cele determinate la timpul şi locul în care să-şi păşuneze animalele, inculpatul i-a reproşat părţii vătămate faptul că se afla cu oile şi caprele pe izlaz, după care i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuţitul în zona abdominală, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25 - 30 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Din raportul de constatare medico-legală din 06 mai 2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova şi raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de acelaşi institut la data de 11 noiembrie 2011, Curtea de apel a reţinut că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată s-au produs prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit, fiind aplicată o singură lovitură cu interesarea splinei, ficatului şi pancreasului, leziunile traumatice produse punându-i în primejdie viaţa părţii vătămate, care prezintă infirmitate fizică prin pierderea unui organ (splenectomie).
In contextul actelor medicale existente la dosar, s-a apreciat că apărarea apelantului-inculpat, în sensul că a aplicat o singură lovitură părţii vătămate, însă nu i-a fracturat coasta, acest rezultat provocându-i-se în cursul anului 2009, în cursul unui alt conflict dintre partea vătămată şi o altă persoană, nu poate fi reţinută, având în vedere că, perioada 18 aprilie 2010 -28 aprilie 2010, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova - Secţia Chirurgie III cu diagnosticul „plagă penetrantă toraco-abdominală s.p. VIII i.c. stâng. Hemoperitoneu. Plagă transfixiantă hepatică lob stâng segmentul III. Plagă de corp de pancreas cu secţiunea arterei splenice. Hematom pancreatic. Hematom retroperitoneal masiv. Şoc hemoragie. Fractură coasta a IX stângă. Agresiune fizică cu armă albă".
In ceea ce priveşte solicitarea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, Curtea a constatat că simplul fapt că inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii vătămate, nu poate conduce la concluzia că nu a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată. Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală, sunt împrejurările în care a fost comisă fapta, natura instrumentului cu care a fost lovită partea vătămată (în cauza de faţă, s-a folosit un cuţit, deci un instrument apt de a ucide), intensitatea loviturii (în cauza de faţă, lovitura a fost de o mare intensitate, având în vedere leziunile produse părţii vătămate), regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura (în cauza de faţă, conform menţiunilor din actele medico-legale, leziunile de violenţă au interesat organe cu rol vital, respectiv splina, ficatul şi pancreasului), precum şi consecinţele cauzate (în cauza de faţă, consecinţele sunt cele menţionate mai sus, în prezent partea vătămată prezentând infirmitate fizică, prin pierderea unui organ, respectiv splina).
Ca urmare, s-a apreciat că, deşi a aplicat o singură părţii vătămate, însă cu mare intensitate şi în zonă vitală a corpului, cu un instrument apt de a produce moartea, cauzându-i leziuni care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, acesta, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea uciderii părţii vătămate şi nu doar vătămarea corporală a acesteia, aşa cum s-a susţinut.
Reţinând vinovăţia inculpatului pentru tentativa la infracţiunea la omor calificat, Curtea a apreciat că prima instanţă nu s-a orientat însă la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului, întrucât, ceea ce contează în esenţă este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să-i arate inculpatului că a greşit, să-1 determine la reflecţie şi să stimuleze la el dorinţa ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă. Având în vedere atât împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gravitatea faptei, dar şi circumstanţele personale invocate de inculpat în susţinerea apelului, declarat de către acesta, respectiv vârsta acestuia (68 ani), lipsa antecedentelor penale, Curtea a majorat cuantumul pedepsei stabilit de prima instanţă, la 5 ani şi 6 luni închisoare, sub acest aspect, apelurile declarate de parchet şi de partea civilă fiind fondate.
Cu privire la motivul de apel formulat de partea civilă şi susţinut de către parchet, privind greşita soluţionare a laturii civile, s-a apreciat că este nefondat, întrucât în mod corect instanţa de fond a constatat că daunele materiale solicitate de partea civilă nu pot fi acordate, nefiind dovedite, înscrisurile depuse la dosar făcând dovada cheltuielilor judiciare efectuate de această parte, cheltuieli la care inculpatul a fost obligat (deşi s-a solicitat şi s-a încuviinţat de prima instanţă proba cu martori, pentru dovedirea daunelor materiale, apelanta - parte civilă, după mai multe termene la care i s-a pus în vedere să indice numele martorilor, a depus la dosarul cauzei, la fila 142 dosar fond, o cerere în care arată că solicită audierea unui singur martor, numita P.E., care a fost audiată de instanţa de fond în şedinţa publică din 21 septembrie 2010, din depoziţia acestui martor - care este sora părţii vătămate - rezultând o serie de aspecte referitoare la starea de fapt, fără nici o referire la daunele materiale solicitate de partea civilă).
De asemenea, în ceea ce priveşte daunele morale solicitate, s-a apreciat că în mod corect prima instanţă a stabilit cuantumul de 25.000 lei, de natură a acoperi în mod just şi integral prejudiciul moral suferit de partea civilă, neimpunându-se majorarea acestui cuantum, deoarece daunele morale trebuie să fie caracterizate prin rezonabilitate, sumele acordate cu acest titlu urmărind să contribuie la acoperirea prejudiciului moral suferit şi nicidecum la o îmbogăţire fără just temei.
S-a mai reţinut că şi cererea privind obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare - formulată de partea civilă - a fost respinsă în mod corect de către instanţa de fond, întrucât, din concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată nu poate face obiectul expertizei medico-legale al capacităţii de muncă, în raport de vârsta acesteia, iar apelanta - parte civilă nu a făcut dovada că anterior faptei inculpatului ar fi obţinut venituri suplimentare, pe care în prezent nu le mai poate desfăşura.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpatul G.M. şi partea civilă B.C. Inculpatul a reluat apărările formulate în apel, solicitând, cu ocazia dezbaterilor, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei. Criticile au fost încadrate în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen., cazuri de casare ce pot fi luate în discuţie şi din oficiu, în condiţiile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen.
Partea civilă şi motivat recursul în scris, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., criticând soluţia numai sub aspectul laturii civile. In susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii, respingând cererea de acordare de despăgubiri cu motivarea că pretenţiile civile nu au fost probate, în condiţiile în care, în faţa instanţei de fond inculpatul a fost de acord să plătească toate cheltuielile solicitate. S-a solicitat astfel obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune materiale şi 50.000 lei daune morale.
Analizând Decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, cât şi din perspectiva cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 38511 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reţine următoarele:
Asupra recursului inculpatului G.M.
In ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. recurentul critică încadrarea juridică reţinută de către ambele instanţe, reluând apărările formulate pe parcursul întregului proces penal, în sensul că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen., în raport de împrejurarea că nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei.
Înalta Curte constată că, în baza probatoriului administrat, atât tribunalul cât şi curtea de apel au reţinut ca situaţie de fapt că, la 18 aprilie 2010, pe fondul unor discuţii contradictorii, determinate de neînţelegeri cu privire la timpul şi locul în care să-şi păşuneze animalele, inculpatul i-a reproşat părţii vătămate faptul că se afla cu oile şi caprele pe izlaz, după care i-a aplicat acesteia o lovitură cu cuţitul în zona abdominală, provocându-i leziuni traumatice ce au interesat splina, ficatul şi pancreasul, conducând la pierderea unui organ (splenectomie), leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Înalta Curte constată că încadrarea juridică este în concordanţă cu situaţia de fapt reţinută, în drept fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Aşa cum în mod constant s-a statuat în practica Înaltei Curţi, esenţială pentru încadrarea juridică în una din cele două infracţiuni în discuţie este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care s-a săvârşit fapta. Astfel, dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere, intenţie ce poate fi directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Aceasta rezultă chiar din modul de săvârşire a faptei, din materialitatea acţiunii (dolus ex re), care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului. Practica judiciară a stabilit că folosirea unor instrumente apte să conducă la deces, aplicarea de lovituri cu intensitate, în zone vitale ale corpului demonstrează neîndoielnic intenţia de a ucide.
In prezenta cauză, se constată că modalitatea de săvârşire a faptei, constând în lovirea victimei cu un cuţit într-o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecinţe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viaţa victimei), exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare. Chiar dacă inculpatul nu a urmărit moartea victimei, folosirea unui instrument apt să ucidă şi aplicarea loviturii cu intensitate deosebită şi într-o zonă vitală, impun concluzia că acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi acceptat posibilitatea producerii lui, împrejurări ce caracterizează intenţia indirectă, a formă a vinovăţiei.
Toate aceste aspecte au fost analizate şi de instanţele inferioare, stabilindu-se în mod corect încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat este corectă, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.
In ceea ce priveşte cea de-a doua critică a inculpatului, încadrată în cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza a II a C. proc. pen., se constată că, în apel s-a dispus majorarea pedepsei de la 4 ani şi 6 luni, la 5 ani şi 6 luni închisoare cu motivarea că prima instanţă nu s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului, care să îl determine la reflecţie şi să stimuleze dorinţa ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Înalta Curte apreciază că tribunalul a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin raportarea circumstanţelor cauzei la criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare fiind aptă să conducă la realizarea imperativelor avute în vedere de către instanţa de apel, respectiv să asigure reeducarea inculpatului.
In acest sens sunt avute în vedere probele în circumstanţiere administrate, care au determinat ambele instanţe să reţină în favoarea acestuia, ca şi circumstanţă atenuantă, conform art. 74 lit. a) C. pen., comportamentul bun în societate anterior săvârşirii infracţiunii, respectiv caracterizarea făcută de primarul comunei Cezieni, jud. Olt, din care rezultă că inculpatul este cunoscut ca o persoană liniştită, corectă, care nu a încălcat regulile de convieţuire socială. Ţinând seama şi de vârsta înaintată a acestuia (68 de ani) dar şi de poziţia procesuală de recunoaştere a faptei, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., va fi atins şi în condiţiile sancţiunii stabilite de către Tribunalul Olt, neimpunându-se majorarea acesteia.
In raport de aceste considerente, urmează să fie admis recursul inculpatului, cu consecinţa casării deciziei şi menţinerii sentinţei, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra laturii penale.
Asupra recursului părţii civile B.C.
Criticile părţii civile vizează greşita aplicare a legii, arătându-se că, de vreme ce inculpatul a arătat că este de acord cu pretenţiile civile formulate, instanţele nu le mai puteau respinge, cu motivarea că acestea nu au fost probate.
Analizând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. Înalta Curte reţine următoarele:
Înainte de citirea actului de sesizare, partea vătămată B.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile după cum urmează: 20.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu tratamentul medical, spitalizarea, alimentaţia specială, transport şi cheltuieli efectuate în perioada de timp în care s-a aflat în imposibilitatea de a munci, 50.000 lei daune morale şi 500 lei prestaţie periodică lunară (filele 32, 33 vol. I dosar fond).
Audiat în aceeaşi şedinţă de judecată din 15 iunie 2010, inculpatul a precizat că a luat cunoştinţă de pretenţiile civile formulate de către partea vătămată şi „ înţeleg să declar că, în situaţia în care voi fi găsit vinovat, sunt de acord să o despăgubesc cu aceste sume " (fila 34, vol. I dosar fond).
La finalul cercetării judecătoreşti, în şedinţa din 8 martie 2011, inculpatul este reaudiat, arătând că „ în legătură cu pretenţiile părţii civile despre care am luat cunoştinţă cu ocazia citirii actului de sesizare, aşa cum am arătat anterior, sunt de acord că o despăgubesc pe aceasta dacă voi fi găsi vinovat dar şi în măsura dovedirii, aceeaşi menţiune înţelegând să o fac şi cu privire la prestaţia periodică solicitată de partea civilă(fila 94 vol. II dosar fond).
Instanţa de fond a cenzurat cuantumul daunelor morale, obligând inculpatul la plata sumei de 25.000 lei, respingând cererea de acordare de daune materiale, în raport de faptul că nu au fost administrate probe din care să rezulte cuantumul cheltuielilor efectuate de către partea civilă.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. soluţionarea acţiunii civile în procesul penal este guvernată de dispoziţiile legii civile, iar principiul de bază în procesul civil, aplicabil inclusiv în materia răspunderii civile delictuale, este cel al disponibilităţii. Acest principiu cuprinde dreptul de a porni sau nu acţiune, de a determina limitele pretenţiilor formulate, de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, de a achiesa la pretenţii şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie, de a exercita sau nu calea de atac, etc.
Achiesarea la pretenţiile reclamantului este un act de dispoziţie al pârâtului care recunoaşte pretenţiile formulate împotriva sa. Având în vedere că actele de dispoziţie, din momentul în care au fost efectuate, sunt irevocabile, astfel că partea nu mai poate reveni asupra manifestării sale de voinţă în sensul de a retracta, recunoaşterea trebuie să fie rezultatul consimţământului liber exprimat.
Aceste principii şi-au găsit consacrarea şi în dispoziţiile procesual penale, prin art. XVIII pct. 2 din Legea 202/2010 fiind introdus art. 16 C. proc. pen., care, în alin. (2) şi (3) statuează că, inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte în tot sau în parte, pretenţiile civile, instanţa obligând la despăgubiri în măsura recunoaşterii, cu privire la pretenţiile nerecunoscute putând fi administrate probe.
Pornind de la aceste premise legislative, Înalta Curte reţine că poziţia inculpatului din Şedinţa publică din 15 iunie 2010, când, în prezenţa apărătorului ales, avocat P.E., a fost de acord cu pretenţiile civile formulate de către partea civilă B.C., reprezintă un act de dispoziţie asupra căruia nu mai putea reveni ulterior, în condiţiile în care nu există nici cel mai mic indiciu că, la acel moment, consimţământul său ar fi fost viciat.
Ca atare, declaraţia sa ulterioară, făcută la finalul cercetării judecătoreşti, când a arătat că este de acord cu pretenţiile civile numai în măsura dovedirii acestora, era lipsită de relevanţă juridică, astfel că instanţa trebuia să îl oblige la despăgubiri în măsura recunoaşterii, şi nu să cenzureze cuantumul acestora în raport de probatoriul administrat, cu atât mai mult cu cât la data pronunţării sentinţei (22 martie 2011) intraseră în vigoare modificările aduse codului de procedură penală prin Legea 202/2010.
In raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în soluţionarea acţiunii civile promovată de partea civilă B.C. instanţele au făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., şi, pe cale de consecinţă, casarea în totalitate a deciziei, şi, în parte a sentinţei, şi rejudecarea de către instanţa de recurs a laturii civile.
Având în vedere că, în recurs, s-a solicitat obligarea inculpatului doar la daune materiale şi morale (fila 26 dosar), renunţându-se implicit la cererea de acordare a sumei de 500 lei cu titlu de prestaţie periodică, pornind de la acelaşi principiu al disponibilităţii, Înalta Curte, în rejudecarea cauzei, va obliga inculpatul la 20.000 lei cu titlu de daune materiale şi 50.000 lei daune morale.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2010 la 13 martie 2012.
Conform art. 193 C. proc. pen., în raport de faptul că recursul părţii civile nu a vizat şi latura penală a cauzei, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă în cuantum de 1400 lei conform chitanţei nr. 8 din 28 februarie 2012 (fila 54 dosar).
Cheltuielile judiciare generate de soluţionarea ambelor recursuri urmează să rămână în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul G.M. şi de partea civilă B.C. împotriva deciziei penale nr. 203 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în totalitate, Decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 54 din 22 martie 2010 a Tribunalului Olt, secţia penală, şi rejudecând:
Obligă recurentul inculpat G.M. la plata către partea civilă B.C. a sumelor de 20.000 lei cu titlu de daune materiale şi 50.000 lei daune morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale mai susmenţionate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 12 mai 2010 la 13 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B.C.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 708/2012. Penal. Infracţiuni la legea cecului... | ICCJ. Decizia nr. 7/2012. Penal → |
|---|
