ICCJ. Decizia nr. 509/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.509/2012
Dosar nr. 8403/1/2011
reunit cu nr. 8546/1/2011
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3625 din 18 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de partea responsabilă civilmente D.S. şi de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 21 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Împotriva deciziei, inculpatul C.C. şi părţile responsabile civilmente D.S. şi SC P.I. SRL, prin reprezentant, D.S. au declarat prezentele contestaţii în anulare, fiind invocate cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) şi lit. e) C. proc. pen.
Contestaţiile în anulare vor fi respinse ca inadmisibile în principiu, pentru motivele ce se vor arăta:
I. Cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen. se referă la „neascultarea inculpatului", iar nu a oricărei părţi din procesul penal, astfel că - din această perspectivă - invocarea lui de către părţile responsabile civilmente D.S. şi SC P.I. SRL, prin reprezentant, D.S. este lipsită de temei sub aspectul calităţii procesuale.
Tot cu privire la contestaţiile în anulare formulate de părţile responsabile civilmente D.S. şi SC P.I. SRL, prin reprezentant, D.S., întemeiate pe cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. se constată aspectul pur formal al invocării acestuia deoarece cauzele de încetare a procesului penal se referă la răspunderea penală a inculpatului, iar nu la răspunderea civilă a părţilor responsabile civilmente.
În consecinţă, Înalta Curte constată invocarea pur formală a unor cazuri de contestaţie în anulare de către părţile responsabile civilmente D.S. şi SC P.I. SRL, prin reprezentant, D.S.
II. Primul caz de contestaţie în anulare invocat de condamnatul C.C. este cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen. care se referă la nepronunţarea instanţei asupra unei cauze de încetare a procesului penal.
Invocarea acestui caz este pur formală pentru următoarele motive:
Inculpatul a fost prezent la judecarea recursului, personal şi asistat de avocat ales (pag. 1 a încheierii de dezbateri şi amânare a pronunţării deciziei), fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 3, 6, 21, 17/1 şi 18 C. proc. pen. (pag. 2 a aceleiaşi încheieri).
Prin Decizia curţii de apel (atacată cu recurs), în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. coroborat cu art. 124 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2)C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Cu privire la infracţiunea principală (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave), prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nu s-a pus în discuţie împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale cel puţin din două motive: primul motiv este cel referitor la data săvârşirii faptelor, respectiv data ultimului act material al formei continuate a infracţiunii, şi la durata foarte mare a termenului de prescripţie calculat conform art. 122 combinat cu art. 123 şi art. 124 C. pen., în raport cu pedeapsa prevăzută de lege (închisoare de la 10 la 20 de ani); cel de-l doilea motiv este referitor la împrejurarea că, în cursul judecăţii, dosarul a fost trimis la Curtea Constituţională, judecarea cauzei fiind suspendată de drept, astfel că intervalul de timp respectiv nu intră în calculul duratei termenului de prescripţie a răspunderii penale. La data judecării recursului, instanţa a avut în vedere Decizia penală nr. 3473 din 6 octombrie 2010 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-au statuat, cu valoare de principiu, următoarele: „Potrivit art. 124 C. pen., referitor la prescripţia specială, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 din acelaşi cod este depăşit cu încă jumătate. în cazul în care judecata a fost suspendată, în temeiul vechiului art. 303 alin. (6) C.proc. pen., pe perioada soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 124 C. pen. sunt incidente, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), la care se adaugă încă jumătate din durata acestuia şi perioada suspendării judecăţii pană la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, s-a împlinit".
Al doilea caz de contestaţie în anulare invocat este cel prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen. privind neascultarea inculpatului în recurs, atunci când aceasta era obligatorie potrivit art. 385/14 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Invocarea acestui caz este, de asemenea, pur formală pentru următoarele motive:
Aşa cum s-a menţionat în Decizia contestată, cauza penală a parcurs diferite cicluri procesuale, ascultarea inculpatului în cursul procesului penal fiind posibilă, pe de o parte, numai în măsura în care acesta se prezintă la fiecare instanţă, iar pe de altă parte, în măsura în care acesta este de acord să dea declaraţii în faţa respectivelor instanţe. De asemenea, se reţine că împotriva inculpatului a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, iar nu una de achitare. Din Decizia contestată rezultă că inculpatul nu s-a prezentat la judecarea apelului, făcând astfel imposibilă ascultarea sa. Nu în ultimul rând, în aceeaşi decizie contestată este reţinută conduita procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal (pag.22-24, decizie contestată).
De asemenea, se mai constată că instanţa de recurs nu a casat hotărârea atacată, şi nici nu a procedat la rejudecarea cauzei penale, ci a pronunţat o decizie de respingere a recursurilor.
În sfârşit, se constată şi că la fil.40-40 verso dosar recurs se află o declaraţie a inculpatului, în care - printre altele - acesta a menţionat că „de foarte mult timp sunt în conflict cu D.N.A. pentru că în ce mă priveşte sunt răutăţi locale ....".
Faţă de cele arătate, având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (termen, unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., depunerea ori invocarea unor dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario" rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este (nu sunt) îndeplinită (îndeplinite), soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Reuneşte dosarul nr. 8546/ 1/2011 la dosarul nr. 8403/ 1/2011.
Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii C.C., D.S. şi S.C. P.I. S.R.L. prin reprezentant D.S. împotriva deciziei penale nr. 3625 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3420/1/2011.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 517/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 498/2012. Penal → |
|---|
