ICCJ. Decizia nr. 525/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIA PENALĂ -

Decizia nr. 525/2012

Dosar nr.4769/97/2011

Şedinţa publică din 22 februarie 2012

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 175 din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Hunedoara s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.

A condamnat pe inculpatul M.M., la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. în condiţiile art. 65 C. pen. pentru infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

A menţinut măsura arestării preventive.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 15 iunie 2011 şi până la 29 septembrie 2011.

A dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., măsura fiindu-i adusă la cunoştinţă acestuia.

A obligat pe inculpat să-i plătească părţii civile M.S.R., suma de 5000 lei cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei reprezentând onorariu asistenţă juridică din oficiu s-a dispus să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut că inculpatul M.M. este fratele tatălui părţii vătămate M.S.R., fiind rude de gradul III în linie colaterala. În cursul lunii decembrie 2007, inculpatul a venit din Moldova, unde locuia împreună cu părinţii, la locuinţa fratelui său M.M. unde a rămas o perioadă de timp după care a plecat. În cursul lunii februarie 2008, inculpatul a revenit la locuinţa fratelui său M.M., l-a ajutat pe acesta în gospodăria proprie, a lucrat şi la alte persoane din sat contribuind, astfel la asigurarea mijloacelor necesare traiului zilnic pentru el şi familia fratelui său.

În lipsa spaţiului locativ, inculpatul a fost cazat într-o cameră împreună cu două dintre minorele familiei M.M. şi V.C., una dintre minore fiind partea vătămată M.S.R.

Această stare de fapt s-a conturat urmare a probelor administrate în cauză, declaraţii de parte vătămată (f. 3-9 dosar urmărire penală), declaraţia martorului M.M. (f. 44-46 dosar urmărire penală, f. 42 instanţă) şi a fost confirmată şi de inculpat (declaraţie f. 57-63 dosar urmărire penală, f. 15 instanţă).

Potrivit declaraţiilor date de partea vătămată (f. 3-9 dosar urmărire penală, f. 16 instanţă), într-o noapte din luna aprilie 2008, inculpatul, aflat sub influenţa alcoolului şi fiind singur în cameră cu partea vătămată care dormea şi care la acea dată avea vârsta de 13 ani, s-a aşezat lângă ea în pat şi a început să o pipăie. Partea vătămată s-a trezit speriată şi i-a cerut inculpatului să plece din patul său însă acesta i-a acoperit gura cu palma şi, în ciuda opoziţiei ei, a dezbrăcat-o şi a întreţinut raport sexual vaginal cu aceasta. Întrucât partea vătămată s-a opus, pe măsura calităţilor ei fizice, inculpatul a ameninţat-o cu moartea pentru a-şi finaliza activitatea infracţională.

Partea vătămată, speriată de ameninţările inculpatului dar şi reacţia tatălui său, nu a împărtăşit părinţilor cele întâmplate.

Inculpatul recunoaşte că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată dar declară că au fost cu acordul acesteia şi mai mult, ar fi fost provocat de conduita părţii vătămate care l-ar fi provocat prin efectuarea unor masaje şi prin efectuarea igienei corporale de faţă cu el (f. 15 instanţă, f. 57-63 dosar urmărire penală).

Tribunalul nu poate fi de acord cu starea de fapt evocată de inculpat având în vedere vârsta părţii vătămate dar şi a inculpatului de la data săvârşirii faptei, relaţia de rudenie cu inculpatul, lipsa de experienţa sexuală a părţii vătămate, aceasta fiind virgină la data săvârşirii faptei (aspect rezultat din declaraţia dată în faza de urmărire penală în care arată că în ziua următoare incidentului inculpatul i-a spus să spele cearceaful pe care se aflau urme de sânge ca urmare a deflorării). Comportamentul părţii vătămate este confirmat şi de martora D.L.A., diriginta sa, care arată că partea vătămată era o persoană retrasă.

Urmare a faptei săvârşite de inculpat, la data de 05 ianuarie 2009, partea vătămată a dat naştere unui minor al cărui tată biologic este inculpatul, potrivit RCTS nr. 1573695 din 21 martie 2011 efectuat în cauză (f. 11-13 dosar urmărire penală).

Fapta inculpatului, aşa cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)¹ şi alin. (3) C. pen. şi pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a Codului penal, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, urmările acesteia asupra părţii vătămate, persoana inculpatului, aşa cum este caracterizată de referatul psiho-social efectuat în cauză.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termenul legal, inculpatul M.M., aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în infracţiunea de act sexual cu un minor, întrucât raportul sexual s-a realizat fără constrângere şi la iniţiativa părţii vătămate, care a avut o atitudine provocatoare, precum şi reducerea pedepsei aplicate, considerate prea aspră raportat la fapta săvârşită.

În apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. (1) ind. 1 C. proc. pen., s-a adus la cunoştinţă inculpatului posibilitatea de a da o declaraţie, însă acesta a uzat de dreptul la tăcere.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul inculpatului M.M. este nefondat.

Prima instanţă a interpretat just probatoriul administrat în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile.

A rezultat că într-o noapte din cursul lunii aprilie 2008, inculpatul M.M., unchiul părţii vătămate M.S.R., a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, prin ameninţare şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

În urma acestui raport, minora, în vârstă de 13 ani la acea dată, a rămas însărcinată, dând naştere, la data de 05 ianuarie 2009, unui băiat – M.D., din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică genetică întocmit în cauză rezultând că inculpatul este tatăl copilului.

Referitor la acuzaţiile aduse, inculpatul a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră, susţinând însă că acestea au fost consimţite, întrucât minora, prin întreaga sa conduită, a fost cea care l-a determinat să comită fapta.

În consecinţă, ceea ce a contestat constant inculpatul, inclusiv în cadrul prezentei căi de atac, a fost modalitatea în care s-au derulat aceste raporturi, aspect esenţial pentru a încadra fapta fie în prevederile art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) ind. 1 şi (3) C. pen., fie în cele ale art. 198 alin. (3) C. pen., cum a solicitat apelantul inculpat.

Referitor la aceste aspecte, Curtea reţine că infracţiunea de viol reţinută în sarcina inculpatului se realizează, din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, prin constrângere – fizică sau morală, sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fiind vorba despre un raport sexual realizat fără consimţământ, respectiv prin încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.

Pe de altă parte, infracţiunea de act sexual cu un minor, prevăzut de art. 198 C. pen., presupune realizarea raportului sexual cu un minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, însă cu consimţământul acestuia.

Analizând încadrarea juridică dată faptei inculpatului, Curtea reţine că, în declaraţiile date, minora a arătat că a fost ameninţată de inculpat pentru a întreţine raporturi sexuale cu el, deoarece nu a dorit să se dezbrace la solicitarea acestuia şi nici nu a vrut să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul. Mai mult, a doua zi, la indicaţiile inculpatului, a spălat urmele de sânge de pe cearşaf, întrucât era virgină la momentul săvârşirii faptei de către inculpat.

Aceste împrejurări au fost relatate de minoră şi părinţilor săi, când, cu ocazia unui control medical, au descoperit că aceasta este însărcinată în 36 săptămâni(declaraţia martorului M.M. – fila 42 dosar fond).

Mai mult, declaraţiile martorei D.L.A. – diriginta părţii vătămate, au relevat faptul că minora era o persoană retrasă şi liniştită, iar din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză a rezultat că minora a suferit o traumă majoră, însă în urma consilierii şi a sprijinului acordat de familie, în prezent este echilibrată psiho-emoţional şi prezintă doar elemente depresive reziduale în remisie.

În tot contextul relevat, nu se poate considera că în speţă s-au realizat doar elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., cum a susţinut inculpatul, neputându-se reţine că minora a consimţit la întreţinerea raporturilor sexuale cu acesta. În plus, trebuie relevat faptul că susţinerile inculpatului, în sensul că relaţiile sexuale au avut loc la iniţiativa părţii vătămate, nu a suport probator, după cum nu a fost confirmată nici pretinsa conduită provocatoare a părţii vătămate minore.

Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol, iar nu cele ale infracţiunii de act sexual cu un minor.

Pentru motivele arătate, Curtea apreciază nefondat apelul inculpatului sub acest aspect, nefiind justificată o soluţie de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul solicitat.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că instanţa de fond s-a orientat spre o sancţiune îndreptată spre minimul special prevăzut de lege, aplicând acestuia pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru viol comis asupra unui minore, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) ind. 1 şi (3) C. pen. Având în vedere consecinţele grave ale faptei comise, faptul că minora îi era nepoată, iar în urma acţiunilor inculpatului aceasta a dat naştere unui copil, la vârsta de doar 14 ani, Curtea constată că nu se impune o reducere a sancţiunii sub limita minimă prevăzută de lege, o pedeapsă mai mică nefiind de natură să asigure realizarea scopului preventiv şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, respectiv întemeierea unei familii după comiterea faptei, nu sunt elemente care să determine reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea acestuia, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare este facultativă şi, având în vedere gravitatea faptei imputate inculpatului, modalitatea concretă de comitere, precum şi atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, complet nejustificată în cazul de faţă.

Constatând că şi sub acest aspect criticile aduse de inculpat hotărârii atacate sunt nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge apelul declarat în cauză.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 23/A din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 175 din 29 septembrie 2011 pronunţate Tribunalul Hunedoara, secţia penală.

În baza dispoziţiilor art. 383 alin. (1)/1 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului apelant M.M.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 15 iunie 2011 până la data de 07 noiembrie 2011.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe numitul inculpat apelant la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei s-a dispus să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul M.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică prin apărătorul inculpatului M.M. prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul susţine că a avut acordul minorei, şi în raport de această nouă încadrare juridică aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

În subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare susindicate, Înalta Curte, are în vedere că recursul de faţă declarat de inculpatul M.M. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Sub aspectul primului motiv de critică prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol în cea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia.

Aceasta, întrucât cu titlu de premisă se are în vedere că, printr-o examinare coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, şi anume : plângere penală (f. 2), declaraţii parte vătămată (f. 3-9), raport de constatare tehico-ştiinţifică (f. 11-14), act de prelevare a probelor ADN (f. 15-21), acte medicale (f. 22-26), anchetă socială (f. 28), raport de expertiză medico-legală (f. 30), raport de constatare tehnico-ştiinţifică-poligraf (f. 32-41), declaraţii martori (f. 42-47), proces-verbal de confruntare (f. 48) şi declaraţii inculpat (f. 57-63) coroborate cu cele administrate la cercetarea judecătorească a instanţei de fond, aceasta prin sentinţa pronunţată menţinută prin Decizia instanţei de apel, a reţinut corect situaţia de fapt imputată, constând în aceea că inculpatul M.M. care este unchiul părţii vătămate M.S.R., într-una din serile lunii aprilie 2008, întors acasă în stare de ebrietate, s-a aşezat în pat lângă partea vătămată care dormea, a început să o pipăie iar când aceasta s-a trezit şi i-a cerut să plece din patul ei, i-a acoperit gura cu palma, a dezbrăcat-o şi a întreţinut raport sexual normal şi complet cu aceasta, ameninţând-o cu moartea atunci când aceasta s-a opus.

După consumarea raportului sexual, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să nu deconspire ceea ce s-a întâmplat între ei, spunându-i că în caz contrar, o să-i facă mult rău, când vor rămâne doar ei acasă.

Dimineaţa, pentru a-şi acoperi urmele faptei sale, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să spele, fără ştiinţa părinţilor, cearceaful, care prezenta urme de sânge, ca urmare a actului de deflorare a victimei, atrăgându-i încă o dată atenţia asupra pericolului la care se expunea dacă urma să-l denunţe.

În luna ianuarie 2009, partea vătămată minoră a dat naştere unui băieţel al cărui tată s-a stabilit a fi inculpatul.

Prin motivele de recurs invocate se are în vedere că, în esenţă recurentul inculpat M.M. a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră, susţinând însă că acestea au fost consimţite, întrucât minora, prin întreaga sa conduită, a fost cea care l-a determinat să comită fapta.

Cu titlu de premisă pentru o judicioasă încadrare a faptei imputate recurentului inculpat M.M., Înalta Curte, are în vedere că infracţiunea de viol se consumă din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, prin constrângere – fizică sau morală, sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fiind vorba despre un raport sexual realizat fără consimţământ, respectiv prin încălcarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a victimei.

Or, în speţă în mod constant prin declaraţiile date, victima minoră a arătat că a fost ameninţată de recurentul inculpat pentru a întreţine raporturi sexuale cu el, deoarece nu a dorit să se dezbrace la solicitarea acestuia şi nici nu a vrut să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul. Mai mult, a doua zi, la indicaţiile inculpatului, a spălat urmele de sânge de pe cearşaf, întrucât era virgină la momentul săvârşirii faptei de către inculpat.

Mai mult, declaraţiile martorei D.L.A. – diriginta părţii vătămate, au relevat faptul că victima minoră nominalizată era o persoană retrasă şi liniştită, iar din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză a rezultat că minora a suferit o traumă majoră, însă în urma consilierii şi a sprijinului acordat de familie, în prezent este echilibrată psiho-emoţional şi prezintă doar elemente depresive reziduale în remisie.

Aşadar, nu se poate considera că în speţă s-au realizat doar elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., cum a susţinut inculpatul recurent, neputându-se reţine că minora a consimţit la întreţinerea raporturilor sexuale cu acesta. În plus, trebuie relevat faptul că susţinerile inculpatului recurent, în sensul că relaţiile sexuale au avut loc la iniţiativa părţii vătămate, nu au suport probator, după cum nu a fost confirmată nici pretinsa conduită provocatoare a părţii vătămate minore.

Aşa fiind, se conchide că în mod legal şi temeinic ambele instanţe de fond şi prim control judiciar au statuat că în drept fapta inculpatului M.M., care deţine calitatea de unchi al părţii vătămate M.S.R., de a întreţine raport sexual cu aceasta, ce avea 13 ani, prin violenţă, constituie infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b)¹ şi (3) C. pen.

b) Nu este fondată nici critica secundă din recursul de faţă declarat de recurentul inculpat M.M., prin care se tinde la reducerea pedepsei stabilite prin hotărârea primei instanţe şi menţinută prin Decizia recurată, pronunţată de instanţa de apel, într-un cuantum de 10 ani închisoare, aşadar la limita minimă a textului de lege incriminator al faptei comise de recurent; pretinzând a fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Aceasta, întrucât pedeapsa cu închisoarea în regim de executare aplicată este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a recurentului inculpat M.M., cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni care să aducă atingere libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a persoanelor de sex feminin.

Concomitent, aceeaşi pedeapsă este judicios dozată în raport de criteriile legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sens în care se reţine că au fost avute în vedere în mod corespunzător pericolul social, generic şi concret, extrem de sporit al infracţiunii comise, împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia, şi anume vârsta părţii vătămate dar şi a inculpatului de la data săvârşirii faptei, relaţia de rudenie cu inculpatul, lipsa de experienţa sexuală a părţii vătămate, aceasta fiind virgină la data săvârşirii faptei (aspect rezultat din declaraţia dată în faza de urmărire penală în care arată că în ziua următoare incidentului inculpatul i-a spus să spele cearceaful pe care se aflau urme de sânge ca urmare a deflorării).

Pe de altă parte, au fost avute în vedere inclusiv datele care caracterizează persoana recurentului inculpat M.M., aşa cum rezultă din referatul psiho-social efectuat în cauză, iar împrejurarea inexistenţei antecedentelor penale nu poate fi reţinută cu titlu de circumstanţă atenuantă, dată fiind gravitatea extremă a infracţiunii săvârşită, prin care a fost pusă în primejdie dezvoltarea ulterioară a victimei M.S.R., minoră în vârstă de 13 ani.

Faţă de toate cele de mai sus se conchide în sensul inexistenţei unor elemente care să justifice cererea de reducere a pedepsei stabilită în cauză.

Urmează ca în baza art. 385¹⁶ alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compută prevenţia pentru recurentul inculpat M.M. de la 15 iunie 2011 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 iunie 2011 la 22 februarie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 529/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 393/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 525/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 525/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs