ICCJ. Decizia nr. 555/2012. Penal. încăierarea (art. 322 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 555/2012

Dosar nr.2708/116/2009

Şedinţa publică din 23 februarie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. H5/F din data de 24 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2708/116/2009, Tribunalul Călăraşi a respins cererea inculpaţilor de achitare, în temeiul art. II pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

A luat act că încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, pentru toţi inculpaţii, a fost schimbată prin încheierea din data de 26 ianuarie 2010, pronunţată în acelaşi dosar, conform art. 334 C. proc. pen.

În temeiul art. 322 alin. (1), (2) şi (3) teza finală C. pen., a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii A.Ş., A.T., A.D. şi M.I. la pedeapsa de câte 4 ani închisoare.

În temeiul art. 192 alin. (2) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe fiecare dintre aceiaşi inculpaţi la pedeapsa de câte 4 ani închisoare.

În temeiul art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe fiecare dintre aceiaşi inculpaţi la pedeapsa de câte 1 an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a dispus ca fiecare dintre inculpaţi să execute pedeapsa de câte 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru toţi inculpaţii, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 557,11 lei, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi a sumei de 5.487,53 lei, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A respins cererile de plată a despăgubirilor materiale, formulate de părţile civile D.I.B. (400 lei), M.E. şi M.S. (100.000 lei), ca nedovedite.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., a admis în parte cererile de despăgubiri materiale şi de daune morale, formulate de partea civilă D.F. şi respectiv de părţile civile M.E. şi M.S.

A obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de câte 10.000 lei, către fiecare dintre părţile civile M.E. şi M.S., cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 210 lei, către partea civilă D.F., cu titlu de despăgubiri materiale.

A luat act că părţile vătămate D.N., D.P. şi D.L.L. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de câte 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a constatat că, prin rechizitoriul din data de 01 octombrie 2009 al Parchetului de pe lângă instanţa respectivă, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor A.Ş., A.T., A.D. şi M.I., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 322 alin. (1), (2) şi (3), art. 192 alin. (2) şi art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se următoarea situaţie de fapt:

Partea civilă D.F. locuieşte, împreună cu soţia sa, D.N. (parte vătămată în cauză) şi cu o parte dintre cei 12 copii rezultaţi din căsătorie (printre care şi partea vătămată D.P.), într-o casă modestă, compusă din două camere, situată în cartierul Obor din municipiul Călăraşi, învecinată la vest cu locuinţa victimei M.Z., iar la est cu locuinţa părţii vătămate D.L.L. (unul dintre fiii săi).

Având o situaţie materială precară, în lipsa unor ocupaţii, membrii familiei D. trăiesc din ajutoare sociale, munci ocazionale şi, uneori, din comiterea de infracţiuni, conform fişelor de cazier judiciar ataşate la dosar.

Inculpatul A.Ş. este frate cu victima M.Z. şi cu inculpatul M.I., toţi fiind cunoscuţi cu antecedente penale, iar inculpaţii A.T. şi A.D. sunt fiii celui dintâi. Aceştia locuiesc în cartierele Cărămidari şi Obor din municipiul Călăraşi.

În noaptea de 31 decembrie 2008, partea civilă D.F., împreună cu soţia, copiii, nurorile şi fratele său, N.C., se aflau la domiciliul lor din cartierul Obor, sărbătorind trecerea dintre ani, în familie.

În jurul orelor 24⁰⁰-00³⁰, partea vătămată D.P. a mers, împreună cu unchiul său, N.C. şi cu fratele său, D.I.B., la domiciliul martorului S.A. (cumnat cu N.C. ), pentru a petrece Revelionul.

În locuinţa martorului anterior menţionat (compusă dintr-o cameră şi un hol), se mai aflau martorii N.P. (concubină), S.E. (soră) şi S.I. (tată).

Toţi au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 01⁰⁰, când a venit în vizită victima M.Z., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În timpul petrecerii, cei de faţă au început să danseze, iar victima M.Z. i-a făcut avansuri martorei S.E., dându-i de înţeles, atât prin gesturi, cât şi verbal, că ar dori să aibă o relaţie intimă cu ea.

Atitudinea victimei a fost observată de către toţi cei de faţă, însă doar partea vătămată D.P. i-a atras atenţia că martora este „soţia" unchiului său, aflat în puşcărie, fapt pentru care nu se cuvine să profite de ea.

Riposta verbală a victimei M.Z., aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi diferenţa de vârstă au făcut ca, între cei doi, să aibă loc un schimb de replici neprincipiale, cu injurii adresate reciproc, care au culminat cu o altercaţie uşoară între ei, constând în îmbrânceli şi loviri reciproce cu pumnii.

Martorii aflaţi de faţă au intervenit prompt, i-au despărţit şi au aplanat, pe moment, conflictul, iar D.C. (fratele mai mic al părţii vătămate D.P.), venit între timp, a mers la domiciliul tatălui său, partea vătămată D.F., pentru a-l anunţa despre incident.

Pentru a preveni escaladarea conflictului, partea vătămată D.F., împreună cu soţia sa, D.N. şi cu un alt fiu al lor, D.L.L., au mers la locul incidentului, unde, la solicitarea sa telefonică, au venit şi A.C., împreună cu nepoţii săi, A.G. şi A.A.

Cei menţionaţi anterior au intervenit, au întrerupt bătaia dintre cei doi, l-au luat „pe sus" pe D.P., l-au scos afară din casă şi l-au dus la domiciliul său, deşi, în timpul acestei acţiuni, el s-a opus, încercând să demonstreze că este în stare să-l bată pe M.Z.

Împreună cu aceştia, a mers şi martora S.E., în spirit de solidaritate, pentru că D.P. intervenise în favoarea ei.

Altercaţia dintre partea vătămată D.P. şi victima M.Z. a avut loc numai prin folosirea membrelor, fără a se utiliza obiecte contondente.

După aplanarea conflictului, victima M.Z., aflată într-o stare avansată de ebrietate şi rănită în orgoliul său, şi-a anunţat telefonic fraţii, respectiv pe inculpaţii A.Ş. şi M.I., despre cele întâmplate, solicitându-le ajutorul.

Aceştia au plecat în grabă de acasă, împreună cu membrii familiilor lor, pentru a răzbuna ofensa adusă victimei M.Z.

După ce s-au întâlnit şi au aflat amănunte cu privire la incident, rudele victimei M.Z., împreună aceasta, au mers mai întâi la domiciliul lui D.I.B., care locuia în apropiere, iar apoi la domiciliul lui D.L.L., distrugând geamurile şi uşile locuinţei celui dintâi, după care, negăsind pe nimeni, au mers în curtea locuinţei lui D.F.

Conform declaraţiei acestuia din urmă, la uşa sa au bătut M.E., mama victimei M.Z. şi inculpatul M.I., care „au cerut socoteală" cu privire la cele întâmplate.

Partea vătămată D.F. a încercat să le explice celor doi că nu el este vinovat pentru cele întâmplate şi că, într-adevăr, între fiul său, D.P. şi victima M.Z., a fost un conflict, dar nu s-a întâmplat mare lucru şi există posibilitatea împăcării.

Răspunsul lui D.F. „nu a fost pe placul" inculpaţilor M.I. şi A.Ş., al fiilor acestuia din urmă, inculpaţii A.T. şi A.D. şi al victimei M.Z., aflaţi împreună cu ceilalţi membrii ai familiilor lor în curtea locuinţei lui D.F., motiv pentru care aceştia au pătruns cu forţa în acea locuinţă, având asupra lor obiecte contondente (cuţit, bâtă de base-ball, rangă de fier, beţe) şi au exercitat, cu ele, lovituri asupra lui D.F. şi a membrilor familiei acestuia şi, de asemenea, au provocat distrugeri ale bunurilor din acea locuinţă.

Membrii familiei D. au ripostat, apărându-se, la rândul lor, cu cuţite, bâte, lemne, luate atât din casă, cât şi prin dezarmarea agresorilor, acţiune în cadrul căreia „au încasat lovituri", dar au şi aplicat lovituri, care au „descurajat" acţiunile celor din urmă, respingând astfel atacul lor.

încolţiţi într-un spaţiu restrâns, membrii familiei lui D.F. au încercat să-şi găsească scăparea prin ascundere sub paturi, prin baricadarea uşilor, dar şi prin încercarea de a sparge un geam din a doua cameră, care dă spre o anexă a locuinţei, încercare eşuată din cauza faptului că rama geamului era foarte mică şi nu permitea fuga prin acel loc.

Neavând altă soluţie, D.F., D.P. şi D.L.L., în încercarea de a se apăra atât pe ei, cât şi pe membrii familiilor lor, i-au lovit pe cei care îi atacau, cu ce au avut la îndemână. Doar D.F. a recunoscut că i-a lovit cu cuţitul pe inculpaţii A.Ş. şi A.T., neputându-se stabili însă, cu certitudine, împrejurările în care au fost vătămate celelalte persoane, în timpul altercaţiei.

În aceste condiţii, victima M.Z. şi rudele sale, inculpaţii A.Ş., M.I. şi A.T., au suferit vătămări corporale, care i-au determinat să părăsească locuinţa lui D.F. şi să se refugieze în curtea acestuia, înspre stradă, unde primii doi au şi căzut.

Între timp, atât pe stradă, cât şi în curtea lui D.F., se aflau sau au venit membrii ai celor două familii aflate în conflict şi cunoştinţe ale acestora, respectiv M.E., M.S. (între timp decedat), S.I., S.Ş. şi alţii, care i-au încurajat pe cei aflaţi în conflict sau şi-au exprimat temerea pentru soarta lor.

Cei de faţă au observat că victima M.Z. şi inculpatul A.Ş. au suferit leziuni grave (au fost înjunghiaţi şi au pierdut sânge), condiţii în care au solicitat prezenţa, la locul faptei, a organelor de poliţie şi al ambulanţei, prin serviciul 112.

Deşi loviţi în timpul altercaţiei, D.F. şi soţia acestuia au ieşit din casă, încurajaţi şi de faptul că auziseră, în stradă, glasul martorului A.C.

Atât partea vătămată D.F., cât şi inculpatul M.I. au încercat „să-l câştige de partea lor" pe acest martor, explicându-i ce s-a întâmplat, însă acesta a avut o atitudine pasivă, fără a încuraja o parte sau alta, dat fiind faptul că intervenţia sa era tardivă şi nu era lămurit cu privire la ceea ce s-a întâmplat şi cine avea dreptate.

În scurt timp, la faţa locului au venit organele de poliţie şi maşinile serviciului de ambulanţă, incidentul luând sfârşit.

Victima M.Z., inculpaţii A.Ş. şi A.T. şi partea vătămată D.P. au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, cel dintâi decedând.

În cursul judecăţii, prin încheierea de la termenul din data de 26ianuarie 2010, Tribunalul, admiţând cererea reprezentantului Parchetului, a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., cu privire la toţi inculpaţii, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile menţionate în rechizitoriu în infracţiunile prevăzute de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) teza finală C. pen., art. 192 alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., cu motivarea că fapta de încăierare a fost urmată de moartea victimei M.Z., iar actul de inculpare a reţinut pătrunderea inculpaţilor, fără drept, în domiciliile părţilor vătămate D.F. şi D.I.B., unde au produs distrugeri de bunuri.

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi cei patru inculpaţi (care nu au recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând că nici măcar nu au pătruns în domiciliul părţii vătămate D.F.), membrii familiei D. (părţi vătămate şi părţi civile în cauză), părţile civile M.E. şi M.S., precum şi martorii menţionaţi în rechizitoriu, declaraţiile acestora fiind prezentate în considerentele sentinţei.

Sub aspectul probatoriului, Tribunalul a constatat că, la momentul când a luat sfârşit incidentul dintre părţi, s-a procedat la ridicarea şi conservarea probelor existente la faţa locului, stabilindu-se astfel că, în noaptea de 31 decembrie 2008, la domiciliul părţii vătămate D.F., s-a produs o altercaţie, care a lăsat urme materiale (de sânge şi de distrugere a bunurilor), aspect care dovedeşte desfăşurarea unui conflict, prin folosirea de obiecte contondente, cu urmări grave pentru integritatea corporală a celor implicaţi.

De asemenea, Tribunalul a constatat că s-au efectuat fotografii judiciare şi au fost ridicate, din câmpul infracţional, obiecte corp delict şi urme biologice, în vederea stabilirii profilului genetic al persoanelor implicate în conflict, însă o parte din aceste probe nu a putut fi valorificată, din motive obiective (cantităţi insuficiente de A.D.N., apartenenţa lor la alte persoane decât cele ale căror probe de referinţă au fost recoltate).

Tribunalul a apreciat însă că probele respective, care conţin urme de sânge, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, dovedesc, în mod cert, că, în casa şi în curtea locuinţei părţii vătămate D.F., s-a produs o altercaţie violentă, între mai multe persoane, soldată cu vătămări corporale, pierderi de sânge şi distrugerea unor bunuri.

Astfel, proba biologică ridicată de pe un picior de scaun găsit în locuinţa lui D.F. este constituită din sânge uman, a cărui genotipare a pus în evidenţă, corespunzător markerilor analizaţi, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referinţă, recoltată de la victima M.Z.

De asemenea, de pe lopata cu coadă de lemn ridicată din curtea victimei M.Z. s-a prelevat sânge uman, iar genotiparea acesteia a pus în evidenţă, corespunzător markerilor analizaţi, un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referinţă, recoltată de la inculpatul M.I.

Totodată, proba prelevată de pe bucăţi de lemn de la geamul unei uşi a locuinţei părţii vătămate D.F. este constituită din sânge uman, iar genotiparea acesteia a pus în evidenţă, corespunzător markerilor analizaţi, un amestec de profile genetice, care provin de la minimum două persoane, profîlele genetice ale probelor biologice de referinţă, recoltate de la inculpatul A.Ş. şi de la partea vătămată D.L.L., fiind incluse, la locii corespunzători, în acest amestec.

Susţinerile membrilor familiei D., în sensul că victima M.Z., împreună cu membrii familiei sale, au intrat peste ei în casă, fiind înarmaţi cu cuţite, topoare şi alte obiecte contondente, cu care i-au lovit, ei doar apărându-se, în măsura în care au putut, numai partea vătămată D.F. recunoscând că l-a lovit cu cuţitul pe inculpatul A.Ş., pentru a se apăra de atacul respectiv, au fost apreciate de către Tribunal ca fiind reale, în condiţiile în care ele se coroborează cu restul probatoriului (actele medico-legale, expertizele A.D.N., procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto aferente şi declaraţiile martorilor audiaţi).

În privinţa versiunii prezentate de inculpaţi, în sensul că au fost atacaţi de D.F., D.P. şi D.L.L., fără a riposta, fără a pătrunde în curtea sau în locuinţa acestora şi fără a fi angrenaţi în vreo încăierare, ei având doar de suferit de pe urma unei acţiuni ostile, nelegitime şi de neînţeles, din partea membrilor familiei D., care ulterior „s-au lovit singuri", pentru a-şi crea aparenţa de victime, a fost considerată de către Tribunal ca nefiind conformă cu realitatea.

Astfel, Tribunalul a apreciat că acceptarea acestei versiuni determină imposibilitatea explicării motivului şi consecinţelor altercaţiei, dar şi constatări dincolo de logică, precum acelea că altercaţia s-a produs „din senin", a existat doar un atac, fără motiv, al membrilor familiei D. asupra inculpaţilor şi membrilor familiilor acestora, după care, deşi scandalul a încetat „sub ochii poliţiştilor", pretinşii atacatori şi-au provocat singuri sau unul altuia vătămări corporale au realizat distrugeri în propriul imobil, pentru a da legitimitate faptelor săvârşite.

De asemenea, Tribunalul a menţionat că versiunea inculpaţilor nu este susţinută nici de probele testimoniale, nici de cele ştiinţifice, în condiţiile în care cele din urmă atestă, cu certitudine, prezenţa nelegitimă a victimei M.Z., dar şi a inculpaţilor A.Ş. şi M.I. în domiciliul părţii vătămate D.F., deşi toţi inculpaţii şi membrii familiei acestora au încercat să convingă organele judiciare de faptul că incidentul a avut loc în stradă.

Tribunalul a constatat că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că încăierarea dintre cele două grupuri s-a produs şi a avut ca motiv un conflict preexistent (ceartă, îmbrânceli şi lovituri reciproce cu pumnii între partea vătămată D.P. şi victima M.Z., la domiciliul martorului S.A.), urmat de încercarea victimei şi a membrilor familiei sale de a se răzbuna pe cei din familia D., care au întrerupt, pe moment, acel conflict, creând un avantaj şi un ascendent moral în favoarea lui D.P., în detrimentul lui M.Z.. în acest context, inculpaţii au încercat să-şi facă singuri dreptate, au pătruns în locuinţa părţii vătămate D.F., i-au lovit şi tăiat cu cuţite şi cu obiecte contondente pe aceasta şi pe membrii familiei sale, care s-au apărat de atacul respectiv, imediat şi injust, acţionând astfel în stare de legitimă apărare.

Astfel fiind, Tribunalul a concluzionat, pe situaţia de fapt, că, în noaptea de 31 decembrie 2008, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict preexistent între victima M.Z. şi partea vătămată D.P., inculpaţii au pătruns fără drept în domiciliul părţii vătămate D.F., unde au exercitat lovituri cu obiecte contondente (bâtă de base-ball, cuţite, răngi) asupra acesteia şi a altor membri ai familiei sale, precum şi distrugeri de geamuri, ferestre şi uşi, în acelaşi mod procedând anterior şi la domiciliul părţii vătămate D.I.B., altercaţia respectivă fiind urmată de moartea victimei anterior menţionate, fără a se putea stabili persoana care i-a cauzat leziunile ce i-au provocat decesul şi de vătămarea corporală a persoanelor implicate, fapte care, în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de încăierare, violare de domiciliu şi distrugere, ultimele două în formă continuată, prevăzute de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) teza finală C. pen., art. 192 alin. (2) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 217 alin. (1) cu aplic., art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.

Cererea inculpaţilor de achitare, pe motiv că s-au aflat în stare de legitimă apărare, în altercaţia pe care au avut-o cu părţile vătămate, a fost apreciată de Tribunal ca fiind nefondată, întrucât probatoriul cauzei, îndeosebi cel ştiinţific (necontestat), a dovedit împrejurarea că aceştia sunt cei care au pătruns fără drept în domiciliul părţii vătămate D.F., astfel că nu se poate considera, decât în dispreţul tuturor dovezilor, că atacul inculpaţilor asupra membrilor familiei D. a fost just. în privinţa leziunilor suferite de inculpaţi, conform actelor medico-legale întocmite în faza de urmărire penală, Tribunalul a apreciat că nu pot determina admiterea cererii respective, deoarece aceştia, prin modul în care au configurat atacul din domiciliul familiei D., au acceptat riscurile actului infracţional, partea vătămată D.F. recunoscând că s-a apărat cu un cuţit, cu care s-a înarmat la venirea inculpaţilor în curtea şi în casa lui.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut în vedere că aceştia nu au fost cooperanţi pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, ci dimpotrivă nesinceri, încercând chiar să treneze soluţionarea cauzei, prin probele solicitate. De asemenea, a reţinut că inculpaţii A.Ş. şi M.I. sunt cunoscuţi cu antecedente penale. în privinţa tuturor inculpaţilor, a ţinut seama şi de împrejurarea că faptele săvârşite au o gravitate deosebită, atât prin consecinţele lor, cât şi prin modalitatea concretă de comitere (care au presupus iniţierea unei agresiuni nejustificate şi atacarea membrilor familiei D. cu obiecte contondente).

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor, Tribunalul a apreciat că, numai prin privarea de libertate, se poate realiza scopul punitiv şi educativ al acestora.

Pe latură civilă, Tribunalul a admis cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă D.F., numai în limita actelor cu care s-a făcut dovada bunurilor distruse şi cererea de daune morale formulată de părţile civile M.E. şi M.S., în limita sumei de 10.000 lei pentru fiecare, reţinând ca fiind de notorietate suferinţa psihică pe care o produce părinţilor dispariţia ireversibilă a unui fiu, cu atât mai mult cu cât, în speţă, această pierdere a fost urmată de încredinţarea, spre creştere şi educare, a copiilor minori ai victimei.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termenul legal inculpaţii A.Ş., A.T., A.D. şi M.I. (toţi la data de 29 noiembrie 2010) şi partea civilă M.E. (la aceeaşi dată).

Apelurile astfel declarate (nemotivate în scris) au fost înaintate de Tribunal şi înregistrate pe rolul acestei Curţi la data de 10 ianuarie 2011.

Prin încheierea de la termenul din data de 07 martie 2011, Curtea a dispus citarea la judecarea apelurilor a copiilor minori ai victimei M.Z., M.E. (născut la data de 12 septembrie 1998), M.S. (născut la data de 02 mai 2000), M.A. (născut la data de 08 ianuarie 2006) şi M.I. (născut la data de 07 iulie 2007), în privinţa cărora, prin sentinţa civilă nr. 1694 din data de 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Călăraşi, s-a dispus măsura plasamentului la bunica paternă, M.E., cu exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti de către Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, cel din urmă fiind citat, în această calitate, şi la judecata în primă instanţă.

La termenul din data de 09 mai 2011, Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea celor patru inculpaţi, care şi-au menţinut declaraţiile formulate cu ocazia judecăţii în primă instanţă, negând în continuare săvârşirea infracţiunilor de care sunt acuzaţi şi precizând că nu cunosc cine a fost agresorul victimei M.Z., întrucât nu au asistat la această faptă.

A fost ataşată copie de pe Decizia penală nr. 624/R din data de 17 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 3668/116/2010.

În motivele scrise de apel, depuse la data de 03 martie 2011, inculpaţii au criticat sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, pentru completarea urmăririi penale, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost lovită victima M.Z., invocând greşita schimbare a încadrării juridice, cu privire la infracţiunea de încăierare, prin reţinerea tezei finale din alin. (3) al art. 322 C. pen. (împrejurare în raport cu care au invocat şi necompetenţa materială a Tribunalului) şi, cu privire la infracţiunile de violare de domiciliu şi distrugere, prin reţinerea formei continuate prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar, pe fondul cauzei, solicitând, în principal, achitarea lor, pe motivul legitimei apărări, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, potrivit art. 74-76 C. pen. şi suspendarea condiţionată a executării acestora, conform art. 81 C. pen.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 09 mai 2011 (consemnate în încheierea de amânare a pronunţării), inculpaţii au precizat că nu mai susţin primul motiv scris de apel, privitor la restituirea cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale, motiv care, de altfel, este nefondat, întrucât dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., care prevedeau o astfel de soluţie, au fost abrogate prin Legea nr. 356/2006. în plus faţă de motivele scrise de apel, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de încăierare în infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, pe fondul cauzei, în principal, achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în raport cu pedepsele coborâte sub minimul special, suspendarea executării acestora, fie condiţionat, fie sub supraveghere, potrivit art. 81 sau art. 86¹ C. pen.

Partea civilă M.E. nu şi-a motivat în scris apelul declarat, depunând la dosar numai un memoriu în care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la împrejurările în care s-au produs faptele, iar, la dezbateri, nu s-a prezentat în faţa Curţii, deşi avea termen în cunoştinţă.

Inculpaţii au solicitat administrarea de înscrisuri în circumstanţiere, probă care a fost încuviinţată de Curte, administrarea acesteia realizându-se prin depunerea la dosar a cuponului privind încasarea de către inculpatul A.Ş. a ajutorului de şomaj pe luna decembrie 2010 şi respectiv a unei adeverinţe prin care se atestă că inculpatul M.I. este angajat al SC R.H.E. SRL, pe o perioadă determinată, începând cu data de 11 octombrie 2010 şi până la data de 01 iulie 2011.

Curtea a respins, ca nefiind utilă judecării cauzei, în raport cu obiectul acesteia, cererea inculpaţilor de a fi expertizată urma papilară - palmară, fixată prin fotograma din planşa fotografică anexă la procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 01 ianuarie 2009, întrucât, potrivit aspectelor consemnate în mod explicit în conţinutul acelui proces verbal, urma respectivă a fost prelevată, alături de o altă urmă de aceeaşi natură, din locuinţa victimei M.Z., în condiţiile în care faptele ce fac obiectul judecăţii nu s-au petrecut în acel imobil, nici măcar inculpaţii nesusţinând vreodată o asemenea variantă.

Prin Decizia penală nr. 153/A din 16 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus:

A. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii A.Ş., A.T., A.D. şi M.I. împotriva sentinţei penale nr. 115/F din data de 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 2708/116/2009.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

A descontopit pedepsele rezultante de câte 4 ani închisoare, aplicate inculpaţilor, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

I. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, astfel:

- în cazul inculpaţilor A.Ş., A.T., A.D. şi M.I., din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.;

- în cazul inculpatului M.I., din infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen.

II. În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul A.Ş. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, săvârşită cu privire la partea vătămată D.F.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 4 ani închisoare (stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) teza finală C. pen.) şi cu pedeapsa de 1 an închisoare (stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.) şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

III. În temeiul art. 322 alin. (1), (2) şi (3) teza finală din Codul penal, a condamnat inculpatul A.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de încăierare, care a avut ca urmare moartea victimei M.Z.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, săvârşită cu privire la partea vătămată D.F.

În temeiul art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de distrugere, în formă continuată, săvârşită cu privire la părţile vătămate D.F. şi D.I.B.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86¹ alin. (2) şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate şi a pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

În temeiul art. 86³ alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghe:

a) să se prezinte, la fiecare 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi;

b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 86³ alin. (3) lit. d) şi alin. (4) C. pen., pe durata aceluiaşi termen de încercare, a interzis inculpatului să intre în legătură cu părţile vătămate D.F., D.N., D.P., D.L.L., D.I.B. şi cu membrii familiilor acestora, supravegherea executării acestei obligaţii fiind încredinţată Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴alin. (1) şi (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

IV. În temeiul art. 322 alin. (1), (2) şi (3) teza finală C. pen., a condamnat inculpatul A.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de încăierare, care a avut ca urmare moartea victimei M.Z.

În temeiul art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de distrugere, în formă continuată, săvârşită cu privire la părţile vătămate D.F. şi D.I.B.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86³ alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghe:

a) să se prezinte, la fiecare 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi;

b) să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴alin. (1) şi (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

V. În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, săvârşită cu privire la partea vătămată D.F.

În art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de distrugere, săvârşită cu privire la partea vătămată D.F.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 4 ani închisoare (stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) teza finală C. pen.) şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., săvârşită cu privire la partea vătămată D.I.B.

VI. În temeiul art. 346 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea vătămată (constituită parte civilă) D.L.B., în privinţa inculpatului M.I.

În temeiul art. 14 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibile, acţiunile civile formulate de părţile vătămate (constituite părţi civile) M.E. şi M.S. şi, în consecinţă, a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata către acestea a sumei de câte 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în fond, pentru infracţiunea cu privire la care s-a dispus achitarea inculpatului M.I., au rămas în sarcina statului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

B. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă M.E. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor A.T. şi A.D. şi a modalităţii de executare a pedepselor, solicitând în acest sens înlăturarea dispoziţiilor prevăzute de art. 86¹ C. pen. şi, inculpaţii A.Ş., A.T., A.D. care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen. au solicitat, în principal, achitarea acestora întrucât faptele reţinute în sarcina lor nu sunt săvârşite de aceştia, şi în subsidiar, reducerea pedepselor şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. şi M.I. a solicitat, în principal, achitarea acestuia întrucât faptele reţinute în sarcina lui nu sunt săvârşite de acesta, şi în subsidiar, reducerea pedepselor şi aplicarea art. 86¹ C. pen. Recursurile declarate sunt nefondate.

Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor a inculpaţilor A.T. şi A.D. a apreciat că, prin înlăturarea formei continuate, cauză de agravare a răspunderii penale, cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu, se impune reducerea corespunzătoare a duratei pedepselor stabilite de instanţa de fond.

De asemenea, reţinând contribuţia concretă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor, în mod just a apreciat că, se impune diferenţierea duratei pedepselor, cu privire la toate infracţiunile pentru inculpaţii A.T. şi A.D. - având în vedere că cei doi inculpaţi au avut o contribuţie mai redusă la săvârşirea infracţiunilor, că implicarea lor în comiterea acestora a fost determinată, în mare măsură, de influenţa negativă şi ascendentul moral exercitate în ceea ce îi priveşte de către tatăl şi respectiv unchiul lor, în condiţiile în care vârstele foarte tinere îi făceau uşor manipulabili de către aceştia, că, anterior, nu au mai intrat în conflict cu legea penală, având un comportament social pozitiv şi că, pe parcursul procesului penal, deşi au adoptat o atitudine ne sinceră (parţial explicabilă, întrucât o conduită contrară ar fi condus, în mod automat, la incriminarea celorlalţi inculpaţi, cu care se află în relaţii apropiate de rudenie), nu s-au sustras însă nici urmăririi penale, nici judecăţii, prezentându-se la fiecare chemare în faţa organelor judiciare, toate aceste împrejurări făcând rezonabilă aprecierea că, şi fără a executa efectiv pedepsele aplicate, se pot îndrepta, cu atât mai mult cu cât, prin privarea de libertate a coinculpaţilor, se creează condiţiile de a scăpa de sub influenţa acestora, aplicarea unor pedepse la nivelul minimului special de 3 ani închisoare, pentru inculpaţii A.T. şi A.D., cu privire la infracţiunile de încăierare şi violare de domiciliu, şi a unor pedepse de câte 6 luni închisoare, cu privire la infracţiunile continuate de distrugere, asigurându-se realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Totodată, raportat la aceleaşi aspecte anterior evidenţiate, apare ca fiind justificată, aşa cum a dispus instanţa de apel, suspendarea sub supraveghere a executării acelor pedepse, potrivit art. 86¹ alin. (2) C. pen.

În acelaşi timp, stabilirea unui termen de încercare maxim de 8 ani şi, impunerea respectării, pe durata acestuia, atât a tuturor măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ³alin. (1) lit. a)-d) C. pen., cât şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 86³alin. (3) lit. d) C. pen., a obligaţiei de a nu intra în legătură cu părţile vătămate şi cu membrii familiilor acestora, sunt de natură să împiedice, săvârşirea de noi infracţiuni, sub ameninţarea executării în detenţie a pedepselor rezultante aplicate, şi totodată, escaladarea conflictului dintre cele două familii.

Referitor la recursul declarat de inculpaţi, înalta Curte, constată că, instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi că în apel s-a dat o corectă încadrare juridică.

Astfel, din întreg materialul probator administrat în cauză, se confirmă fără dubiu faptul că inculpaţii au participat, cu contribuţii diferite, la o încăierare ce a avut drept consecinţă moartea victimei M.Z. (membru al familiei lor), respectiv că, în noaptea de Anul Nou 2008/2009 - după ce victima M.Z. a fost implicată într-un conflict minor cu partea vătămată D.P., în locuinţa martorului S.A., unde participau împreună la petrecerea de Revelion, altercaţia respectivă, constând în injurii şi lovituri reciproce uşoare, aplicate doar cu pumnii, fiind aplanată, inclusiv prin intervenţia membrilor familiei părţii vătămate, care a fost îndepărtată din acel loc şi transportată acasă - la solicitarea victimei, inculpaţii A.Ş. şi M.I., fraţii săi, precum şi inculpaţii A.T. şi A.D., nepoţii săi şi fiii primului inculpat, într-o reacţie disproporţionată, s-au deplasat, împreună cu aceasta, la domiciliul părţii vătămate D.F. (tatăl părţii vătămate D.P.), pentru a cere socoteală în legătură cu acel conflict, fiind înarmaţi cu obiecte tăietor-înţepătoare şi contondente, au pătruns, fără drept, în curtea, iar apoi în locuinţa respectivă şi i-au atacat, fără nicio justificare, pe membrii familiei D., în urma reacţiei de apărare a acestora rezultând o încăierare, care a avut drept consecinţă vătămarea corporală a tuturor persoanelor implicate, leziunile suferite în aceste împrejurări determinând ulterior, la data de 03 ianuarie 2009, decesul victimei M.Z., fără a se putea stabili, cu certitudine, autorul loviturilor care au produs acest efect.

Implicarea tuturor celor patru inculpaţi, împreună cu victima, în încăierare şi natura obiectelor folosite de participanţii la aceasta, aparţinând ambelor familii, este dovedită, mai presus de orice îndoială, în pofida declaraţiilor de nerecunoaştere ale celor dintâi şi dincolo de declaraţiile, mai mult sau mai puţin subiective, ale părţilor vătămate D.F., D.N. (soţi), D.P. şi D.L.L. (fiii lor), declaraţiile martorilor oculari S.E., D.G., D.C., D.E. şi N.C. şi ale martorilor indirecţi D.I.B. şi I.F., de rapoartele de constatare medico-legală, de raportul medico-legal de necropsie, de procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice anexe.

Afirmaţia inculpaţilor, în sensul că leziunile suferite de părţile vătămate sunt urmarea unor acte de auto-agresiune, este nu doar nedovedită, dar şi neverosimilă, neputându-se accepta, din punct de vedere raţional, că acestea, folosind, împotriva a trei dintre ele, inclusiv corpuri tăietor-înţepătoare, şi-au provocat singure vătămări corporale suficient de grave, care părţii vătămate D.P. chiar i-au pus în primejdie viaţa.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 192 C. pen., înalta Curte, în raport de probatoriul administrat constată că, în mod corect a reţinut în sarcina inculpaţilor o faptă unică şi, în acest sens a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, justificat s-a reţinut de către Curtea de Apel că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul M.I. ar fi participat şi la distrugerea geamurilor de la locuinţa părţii vătămate D.I.B., ci numai de la locuinţa părţii vătămate D.F., situaţie în care a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 217 alin. (1) cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen.

Faţă de toate acestea, înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este conformă cu probele de vinovăţie administrate, astfel că nu subzistă grava eroare de fapt invocată în recurs.

Aşa fiind, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte, apreciază pedepsele aplicate inculpaţilor judicios individualizate, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei stabilite prin art. 52C. pen., astfel că, apare ca nejustificată reţinerea, în favoarea vreunuia dintre inculpaţi, conform solicitării acestora, de circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa coborârii pedepselor sub limitele minime prevăzute în normele de incriminare, date fiind gravitatea faptelor săvârşite, consecinţele produse şi conduita procesuală (nesinceră) adoptată în legătură cu acestea.

De asemenea, înalta Curte constată că inculpaţii A.Ş. şi M.I., aşa cum a dispus şi instanţa de apel, nu pot beneficia de suspendarea executării lor, nici condiţionat, nici sub supraveghere, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (2) şi respectiv art. 86¹ alin. (2) C. pen.

Faţă de considerentele arătate, constatând neîntemeiate cazurile de casare invocate şi nerezultând existenţa unor motive de recurs din cele prevăzute de art. 385⁹alin. (4) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, înalta Curte, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurenţii inculpaţi A.Ş., A.T., A.D. şi M.I. împotriva deciziei penale nr. 153/A din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală cu obligarea recurenţilor inculpaţi la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurenţii inculpaţi A.Ş., A.T., A.D. şi M.I.

Împotriva deciziei penale nr. 153/A din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 503/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi...		ICCJ. Decizia nr. 564/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 555/2012. Penal. încăierarea (art. 322 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 555/2012. Penal. încăierarea (art. 322 C.p.). Recurs