ICCJ. Decizia nr. 547/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 547/2012
Dosar nr. 573/59/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 267/ PI din 5 septembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 391 C. proc. pen., raportat la art. 386 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 99/ PI din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosar.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Împotriva sentinţei penale nr. 99/ PI din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. 253/59/2011 a formulat contestaţia în anulare contestatorul B.D., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 29 aprilie 2011 sub nr. 573/59/2011.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că este nemulţumit de modalitatea în care i-a fost soluţionată plângerea de faptul că nu au fost audiaţi martori.
Analizând contestaţia în anulare formulată din prisma motivelor prevăzute de art. 386 C. proc. pen., instanţa a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 386 C. proc. pen., "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
- când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
- când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
- când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - m), cu privire la care existau probe în dosar;
- când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
- când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 ori art. 3856 alin. (1)."
S-a apreciat că, din conţinutul prevederilor menţionate a rezultat caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare, care se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 391 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
Cum în etapa admiterii în principiu instanţa nu se implică în nici un fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, soluţia dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de contestaţie în anulare în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen.
În cauză, contestatorul nu a invocat niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., nu a respectat termenul de introducere a contestaţiei potrivit art. 388 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV. În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond viza o contestaţie în anulare formulată împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unei plângeri întemeiate pe art. 2781 C. proc. pen. şi a fost pronunţată la data de 5 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.D., împotriva sentinţei penale nr. 267/ PI din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 549/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 544/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
