ICCJ. Decizia nr. 532/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 532/2012

Dosar nr.1120/88/2011

Şedinţa publică din 22 februarie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 190 din 20 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1120/88/2011 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen..

Condamnă pe inculpatul P.M., la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului P.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹, art. 86 ², art. 86 ³ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.

A dispus suspendarea executării pedepsei principale de 4 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 7 ani.

A dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

A impus inculpatului P.M. să nu intre în legătură cu inculpatul M.F. pe durata termenului de încercare.

A atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86⁴ C. pen. cu referire la art. 83 C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen.;

A condamnat pe inculpatul M.F., în prezent deţinut în Penitenciarul Tulcea la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

în temeiul art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului M.F. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹, art. 86², art. 86³ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.

A dispus suspendarea executării pedepsei principale de 4 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 7 ani.

A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate, la serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; - să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. A impus inculpatului M.F. să nu intre în legătură cu inculpatul P.M. pe durata termenului de î încercare. A atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 86⁴ C. pen. cu referire la art. 83 C. pen.

A constat că inculpatul M.F. este arestat în altă cauză. În temeiul art. 118 alin. (1), lit. f) C. pen.;

A dispus confiscarea de la inculpaţi a cantităţii de 105 grame canabis rămase după expertizare şi depuse în camera de corpuri delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române - D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H nr. 0020930 din 7 martie 2011. În temeiul art. 118 alin. (1), lit. b) C. pen.;

A dispus confiscarea de la inculpatul P.M. a unui telefon mobil marca NOKIA 3110C, lăsat în custodia acestuia. În temeiul art. 118 alin. (1), lit. b) C. pen.; A dispus confiscarea de la inculpatul M.F. a unui telefon mobil marca NOKIA cod IMEI 356638/00/074109/7, lăsat în custodia acestuia În temeiul art. 191 C. proc. pen..

A obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către stat. A obligat inculpatul M.F. la plata sumei de 425 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în valoare de 375 lei urmând a se vira din fondul MJ către BA Tulcea, pentru av. S.M. - 300 lei şi av. F.C. - 75 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că existau indicii că inculpatul P.M. este consumator şi traficant de droguri de risc, astfel că la data de 10 ianuarie 2011 D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Tulcea a admis propunerea de introducere în cauză a unui investigator acoperit, care, împreună cu colaboratorul său autorizat, să procure cantitatea de substanţe interzise comercializate de inculpat.

La 11 ianuarie 2011 colaboratorul autorizat a procurat de la inculpat contra sumei de 60 lei cantitatea de 0,3 grame fragmente vegetale despre care a supus că sunt canabis, fapt confirmat ulterior de expertiza efectuată în cauză.

La data de 14 ianuarie 2011 tot P.M. a vândut colaboratorului sub acoperire contra sumei de 20 lei canabis pentru confecţionarea unei ţigarete. Existând astfel indicii temeinice cu privire la comiterea infracţiunii de consum, deţinere şi traficare de droguri de risc, la data de 19 ianuarie 2011 a fost începută urmărirea penală faţă de P.M. şi s-a solicitat şi obţinut de la Tribunalul Tulcea interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate de inculpat.

Din convorbirile telefonice interceptate a rezultat implicarea inculpatului P.M. în activităţi de trafic de droguri de risc, respectiv comercializarea de canabis tinerilor din anturajul său. Au fost astfel identificaţi martorii B.D. şi J.S., care au declarat că în mai multe rânduri au cumpărat cantităţi minime de marijuana de la P.M., plătind sume de 20 lei pentru cantitatea necesară confecţionării unei ţigarete.

Tot din convorbirile telefonice interceptate a rezultat şi implicarea inculpatului M.F., care era persoana de la care se aproviziona inculpatul P.M. cu cantităţile de canabis pe care ulterior le comercializa.

Având informaţii că în seara zilei de 17 februarie 2011 cei doi inculpaţi urmau să vândă 100 grame canabis numitului B.C., lucrătorii de poliţie au organizat un flagrant pe str. C. din mun. Tulcea, fără însă a găsi asupra inculpaţilor substanţe interzise.

Ulterior, la locul depistării inculpaţilor, în prezenţa martorilor asistenţi, s-au găsit într-un canal de scurgere, sub o traversă din beton, două pungi din material plastic în care se afla cantitatea de aproximativ 100 grame canabis ce urma a fi vândută.

Inculpatul P.M. a declarat despre pungile respective că aparţin lui M.F.

Ambii inculpaţi au recunoscut comiterea infracţiunilor atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, motivând activitatea infracţională prin aceea că doreau să-şi completeze veniturile.

În drept, fapta inculpatului P.M., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat a deţinut fără drept şi a comercializat tinerilor din anturajul său diferite cantităţi de canabis, încasând în schimbul acestora sume de bani constituie infracţiunea prevăzută de art. 2, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41, alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.F. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mai multe rânduri a pus la dispoziţia inculpatului P.M. cantităţi de substanţe psihotrope interzise de lege, respectiv canabis, pentru comercializarea acestora în rândul tinerilor din mun. Tulcea, în scopul de a obţine sume de bani, constituie infracţiunea prevăzută de art. 2, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41, alin. (2) C. pen.

Din fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor a rezultat că aceştia se află la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscuţi cu antecedente penale.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere pericolul social ridicat al faptelor, rezultat din vânzarea în mod repetat de substanţe stupefiante către tineri, substanţe care pun în pericol sănătatea consumatorilor de astfel de substanţe, modul şi împrejurările comiterii lor, persoana inculpaţilor, aflaţi la primul conflict cu legea penală, care au colaborat cu organele de anchetă şi au recunoscut comiterea faptelor. Referitor la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74, lit. a) C. pen. instanţa a reţinut că inculpatul M.F., dar şi inculpatul P.M. au avut un comportament bun anterior prinderii lor de către organele judiciare, dar faptul că anterior comiterii faptei inculpatul nu a mai săvârşit alte infracţiuni şi că urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior nu constituie decât un comportament normal pentru o persoană de 23 de ani.

În opinia primei instanţe circumstanţe atenuante pot fi acele împrejurări speciale care atenuează gradul de pericol social al faptei ori periculozitatea infractorului. Or, in cazul de faţă faptul că inculpatul nu are antecedente penale sau că este student nu influenţează nicicum pericolul social al faptei.

Împotriva sentinţei penale nr. 190 din 20 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1120/88/2011 au declarat apel inculpaţii P.M. şi M.F., care au solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Inculpatul P.M. a susţinut că pedeapsa aplicată este prea ridicată, în raport de modalitatea de săvârşire a faptelor, datele sale personale, atitudinea procesuală sinceră, lipsa antecedentelor penale, elemente care ar justifica reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Inculpatul M.F. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, în raport de modalitatea de săvârşire a faptelor, datele sale personale, atitudinea procesuală sinceră, posibilitatea reţinerii unor circumstanţe atenuante judiciare.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanţi, precum şi din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., curtea a constatat că apelurile formulate de inculpaţii P.M. şi M.F. sunt fondate.

Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpaţilor P.M. şi M.F., fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare. De altfel, inculpaţii P.M. şi M.F. au recunoscut comiterea faptelor, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speţa prezentă oferă elemente suficiente pentru stabilirea stării de fapt.

Sub aspectul stării de fapt s-a constatat că la data de 11 ianuarie 2011 colaboratorul autorizat a procurat de la inculpat contra sumei de 60 lei cantitatea de 0,3 grame fragmente vegetale despre care a supus că sunt canabis, fapt confirmat ulterior de expertiza efectuată în cauză, iar în data de 14 ianuarie 2011 inculpatul a vândut colaboratorului sub acoperire contra sumei de 20 lei canabis pentru confecţionarea unei ţigarete.

Din convorbirile telefonice interceptate a rezultat implicarea inculpatului P.M. în activitatea de comercializare a canabisului tinerilor din anturajul său, martorii B.D. şi J.S. declarând că în mai multe rânduri au cumpărat cantităţi minime de marijuana de la P.M., plătind sume de 20 lei pentru cantitatea necesară confecţionării unei ţigarete.

Din convorbirile telefonice interceptate a rezultat şi implicarea inculpatului M.F., care era persoana de la care se aproviziona inculpatul P.M. cu cantităţile de canabis pe care ulterior le comercializa.

În seara zilei de 17 februarie 2011 a fost organizat un flagrant pe str. C. din mun. Tulcea, fără însă a găsi asupra inculpaţilor substanţe interzise, însă la locul depistării inculpaţilor s-au găsit într-un canal de scurgere, sub o traversă din beton, două pungi din material plastic în care se afla cantitatea de aproximativ 100 grame canabis ce urma a fi vândută, care fusese primită de inculpatul P.M. de la inculpatul M.F., astfel cum au declarat ambii inculpaţi.

Criticile din prezentele apeluri nu au vizat starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpaţilor P.M. şi M.F., care şi-au recunoscut vinovăţia, în modalitatea reţinută de prima instanţă, aşa încât nu s-au impus referiri suplimentare din partea instanţei de apel.

Curtea a apreciat însă că pedepsele aplicate inculpaţilor P.M. şi M.F. sunt prea severe, în raport de modalitatea de săvârşire a faptelor, datele personale şi conduita procesuală ale inculpaţilor. Curtea şi-a însuşit argumentele primei instanţe în ceea ce priveşte nereţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. Atitudinea sinceră a inculpaţilor s-a reflectat în reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., fiind nejustificat ca aceea împrejurarea să atragă o dublă atenuare a pedepsei, iar conduita anterioară comiterii faptei nu relevă aspecte deosebite, ţinând seama şi de faptele comise, care să justifice reţinerea vreunei circumstanţe atenuante. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.F., acesta a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 238 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Constanţa, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320/1 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. - art. 76 lit. c) C. pen., faptă comisă în luna martie 2011, aşa încât pentru acest inculpat nu poate fi reţinută o conduită bună.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.

S-a apreciat că trebuie avut în vedere că pedeapsa are în principal scopul prevenirii de infracţiuni, potrivit art. 52 C. pen., care însă nu se formează exclusiv pe baza caracterului puternic represiv al sancţiunii penale.

Scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, atât din punct de vedere al prevenţiei speciale, cât şi a prevenţiei generale, se realizează prin intermediul funcţiilor pedepsei, care are un caracter de constrângere, de reeducare, de exemplaritate şi de eliminare, pedeapsă care însă trebuie adaptată faptei şi persoanei făptuitorului.

Din punct de vedere al circumstanţele reale de comitere s-a constatat un pericol social generic destul de ridicat al faptelor, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, având în vedere natura faptei, consecinţele consumului de droguri asupra sănătăţii populaţiei, proliferarea acestui gen de infracţiuni. Exceptând pericolul social generic al faptei, reflectat de legiuitor prin incriminarea faptei şi stabilirea unor limite mari de pedeapsă, la stabilirea în concret a pedepsei instanţa trebuie să se aplece asupra elementelor de fapt obiective care pot contribui la stabilirea în concret a periculozităţii faptei şi făptuitorului.

Curtea a apreciat că modalitatea în care au fost comise faptele, cantitatea de droguri traficată, rolul asumat de fiecare inculpat în angrenajul infracţional, dar şi persoana inculpaţilor şi conduita procesuală sinceră nu oferă elemente care să justifice aplicarea unor pedepse de câte 4 ani închisoare, în condiţiile în care limitele speciale de pedeapsă, urmare a aplicării cauzei speciale de reducere a limitelor de pedeapsă [art. 320 ¹ alin. (7) C. proc. pen.], sunt cuprinse între 2 şi 10 ani închisoare.

Inculpatul P.M. a acceptat să se implice în activitatea de vânzare a drogurilor la propunerea inculpatului M.F., tot acesta fiind şi cel care îi furniza drogurile. Astfel, inculpatul P.M. era intermediarul dintre inculpatul M.F. şi consumatorii drogurilor. Din datele existente a rezultat că inculpatul P.M. era consumator de droguri, iar implicarea sa în vânzarea de droguri a urmărit obţinerea resurselor băneşti necesare obţinerii drogurilor pentru consumul propriu, în timp ce inculpatul M.F. a fost cel care îi furniza drogurile, fiind persoana care l-a atras în activitatea infracţională.

Din punct de vedere al datelor personale şi conduitei procesuale, s-a constatat că inculpatul P.M. se află la primul conflict cu legea penală, are studii medii, este tânăr, a recunoscut săvârşirea faptei, prin declaraţiile sale contribuind la stabilirea stării de fapt.

Inculpatul M.F., aşa cum s-a arătat, a mai comis o infracţiune similară pentru care a fost condamnat definitiv, este tânăr, student, a recunoscut săvârşirea faptei, are caracterizări bune, conform înscrisurilor depuse în dosarul primei instanţe, însă conduita bună rezultată din înscrisuri este contrazisă de faptele comise de inculpat, care este implicat în traficul de droguri şi l-a atras şi pe inculpatul P.M. în activitatea infracţională.

Curtea a reţinut, în vederea asigurării unui just echilibru în tratamentul sancţionatoriu al infracţiunii, analizând circumstanţele reale de comitere a infracţiunilor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, că se impune reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor P.M. şi M.F., urmând a se face o diferenţiere între inculpaţi, dat fiind că inculpatul M.F. a mai săvârşit o infracţiune similară, este cel care furniza drogurile şi l-a atras în activitatea infracţională pe inculpatul P.M., aşa încât persoana sa prezintă o periculozitate mai crescută.

Aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru inculpatul P.M. s-a apreciat că nu este oportună, dat fiind că pentru a se asigura realizarea scopului pedepsei este necesară o supraveghere atentă a conduitei inculpatului, pentru a se evita reluarea conduitei infracţionale, în contextul în care consumul de droguri reprezintă un factor de risc şi o vulnerabilitate a persoanei inculpatului. Curtea a apreciat că este şi în interesului inculpatului ca pe perioada termenului de încercare să se afle sub supravegherea serviciului de probaţiune, pentru a putea beneficia de o monitorizare calificată ce poate contribui la eliminarea riscului de recidivă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. curtea a admis apelurile formulate de apelanţii - inculpaţi P.M. şi M.F. împotriva sentinţei penale nr. 190 din 20 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 1120/88/2011.

În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului P.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. de la 4 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a redus durata termenul de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului P.M. de la 7 ani la 5 ani şi 6 luni.

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului M.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

S-a redus durata termenul de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului M.F. de la 7 ani la 6 ani.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpaţii P.M. şi M.F.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, a criticat Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, în concluziile orale a solicitat casarea deciziei recurate majorarea pedepselor aplicate şi executarea acestora în regim de detenţie.

Inculpaţii P.M. şi M.F., au criticat Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi au solicitat admiterea recursurilor casarea deciziei recurate, reducerea pedepselor aplicate şi reţinerea circumstanţelor atenuante.

Examinând recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare invocate dar şi din oficiu, Înalta Curte, reţine că recursul declarat de parchet este fondat, iar recursurile inculpaţilor sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, Înalta Curte, reţine că la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor P.M. şi M.F. în urma aplicării dispoziţiilor art. 320/1 din Legea nr. 202/2010 privind reducerea limitelor de pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită cu 1/3, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, gradul de participaţie al fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.

Astfel, la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere în primul rând principalul criteriu de individualizare respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite de fiecare inculpat în parte, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorilor şi circumstanţele atenuante sau agravante ca şi criterii de individualizare alăturate şi distincte, să fie avute în vedere numai după ce instanţa de judecată şi-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale.

Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei si persoana infractorului, se află şi criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului şi conduita sa luată în considerare desigur, în ansamblul ei, dar şi după săvârşirea faptei, până în momentul soluţionării cauzei de către organul judiciar.

Potrivit concepţiei ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana infractorului constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonome, fiecare cu un conţinut propriu, deosebit de al celuilalt.

Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei şi persoana făptuitorului, pe de o parte, şi împrejurările care atenuează răspunderea penală, pe de altă parte, trebuie subliniat că există o legătură indisolubilă. Esenţa acestora din urma este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozităţii persoanei făptuitorului.

Când face parte din pericolul social al faptei săvârşite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) are în vedere gradul de pericol social concret al acelei fapte, care nu poate fi conceput în afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă.

Dacă, orice pedeapsă se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obţină intimidarea, şi în cele din urmă reeducarea lui, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, atunci în mod necesar, ea trebuie să fie adaptată şi persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este chemată să-l intimideze şi mai ales să-l reeduce. Instanţa de apel, la stabilirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor a avut în vedere, faţă de cele reţinute anterior, circumstanţele personale ale fiecărui inculpat în parte, ceea ce a condus astfel cum s-a arătat mai sus la reducerea pedepselor aplicate, în cuantumurile mai sus reţinute, arătând.

- pentru inculpatul P.M. instanţa a reţinut că se află la primul conflict cu legea penală, are studii medii, este tânăr, a recunoscut săvârşirea faptei, prin declaraţiile sale contribuind la stabilirea stării de fapt.

- pentru inculpatul M.F., s-a reţinut că a mai comis o infracţiune similară pentru care a fost condamnat definitiv, este tânăr, student, a recunoscut săvârşirea faptei, are caracterizări bune, conform înscrisurilor depuse în dosarul primei instanţe, însă conduita bună rezultată din înscrisuri este contrazisă de faptele comise de inculpat, care este implicat în traficul de droguri şi l-a atras şi pe inculpatul P.M. în activitatea infracţională.

Înalta Curte, reţine însă că scopul pedepselor poate fi atins numai prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum stabilit corect de către instanţa de apel, limite care au fost reduse cu 1/3 în urma aplicării dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor de către fiecare dintre inculpaţi, apreciindu-se, de asemenea, că acest scop poate fi atins, faţă de cele reţinute anterior, numai prin privare de libertate.

În recursurile inculpaţilor, Înalta Curte, a apreciat că în cauză nu au incidenţă prevederile art. 74 lit. a) si art. 76 lit. a) C. pen., faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor, nefiind identificate circumstanţe favorabile. Atitudinea lor sinceră în raport de faptă şi urmările acesteia, de atitudinea lor în societate înainte de săvârşirea faptelor, toate aceste circumstanţe favorabile au fost valorificate de către instanţa de apel care a redus dealtfel pedepsele aplicate iniţial de către instanţa de fond.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 113/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Se va casa în parte Decizia recurată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor P.M. şi M.F. şi rejudecând:

Se vor înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., 86²C. pen., 86³ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., urmând ca executarea pedepselor aplicate ambilor inculpaţi de către instanţa de apel să se facă în regim de detenţie.

Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi M.F. împotriva aceleiaşi decizii.

Recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanta vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 113/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează în parte Decizia recurată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor P.M. şi M.F. şi rejudecând:

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., art. 86² C. pen., art. 86³ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., urmând ca executarea pedepselor aplicate ambilor inculpaţi de către instanţa de apel să se facă în regim de detenţie.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi M.F. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 617/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 529/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 532/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 532/2012. Penal