ICCJ. Decizia nr. 55/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 55/2012
Dosar nr. 8723/1/2011
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din şedinţa publică din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererea de restituire bunuri formulată de inculpatul M.F.C. şi petenţii M.M. şi M.F., ca nefondată.
Prin aceeaşi încheiere de şedinţă s-a dispus repunerea pe rol a cererilor formulate, în acelaşi sens, de către inculpata C.D. şi petentul C.C.T., precum şi de inculpaţii J.V., T.C., S.S., stabilind termen de judecată la 10 noiembrie 2011.
Pentru a dispune astfel, Curtea a avut în vedere următoarele:
Prin cererea formulată şi care a constituit obiectul dosarului asociat nr. 388/39/2011/a17 al prezentei instanţe, conexat la prezentul dosar, inculpatul M.F.C. şi petenţii M.M. şi M.F., părinţii acestuia, au formulat plângere împotriva ordonanţei de luare a măsurii asiguratorii din data de 12 aprilie 2011 şi a procesului verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 13 aprilie 2011, dispuse în dosarul de urmărire penală nr. 316/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, solicitând restituirea sumei de 16.325 lei, ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 03 februarie 2011.
Au arătat petenţii că prin rechizitoriul dat în dosarul mai sus-arătat, a fost sesizată instanţa cu judecarea cauzei, şi care formează obiectul dosarului nr. 388/39/2011.
În motivarea cererii, aceştia au arătat că indisponibilizarea sumei a cărei restituire o solicită constituie o măsură nelegală, disproporţionată în raport de valoarea probabilă a vreunei pagube. În plus, suma ridicată fusese dobândită în mod legal, de către părinţii inculpatului, prin lichidarea unor depozite bancare şi contractarea unui credit pentru nevoi personale, sens în care au depus la dosar acte. Restituirea sumei, au mai arătat aceştia, nu ar impieta cu nimic buna desfăşurare a procesului penal.
Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Inculpatul M.F.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire/aderare la/sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi luare de mită, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (reţinându-se comiterea unui număr de 199 acte materiale), suma propus a fi confiscată de la acesta fiind de 67.200 lei.
Potrivit art. 168 C. proc. pen., în contra măsurii asiguratorii luate, inculpatul, precum şi orice persoană interesată se pot plânge instanţei de judecată, în orice fază a judecării cauzei.
Art. 169 alin. (1) stipulează că, în cazul în care lucrurile ridicate de la inculpat sunt proprietatea persoanei vătămate, instanţa dispune predarea lor către aceasta.
Se prevede la alin. (2) al aceluiaşi articol că această restituire are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
În speţă, după cum a rezultat din procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare încheiat la data de 03 februarie 2011 (vol. 65 filele 63 şi urm. dosar urmărire penală), de la domiciliul inculpatului-petent şi al părinţilor săi au fost ridicate sumele de 30.245 Euro şi 180 Euro (în realitate, suma de 31.275 Euro, conform procesului-verbal din 15 aprilie 2011).
Conform procesului verbal de aplicare a sechestrului din data de 13 aprilie 2011, s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurator asupra unei sume de 16.800 Euro, diferenţa de bani fiind restituită inculpatului.
Din actele depuse la dosarul cauzei, a rezultat că petenţii M.M. şi M.F. au obţinut, în ianuarie 2011, câte un împrumut de la CARP Suceava în sumă de 1800 lei, iar la data de 18 octombrie 2007, un împrumut de 32.000 lei, de la BRD Societe Generale. Din adeverinţele depuse la dosar, a rezultat că aceştia au obţinut venituri din salarii/pensii într-o medie comună de circa 2.500 lei pe lună. Petentul M.M. a lichidat un cont bancar în sumă de 10.417 lei la Bancpost, la data de 08 iunie 2009, în timp ce inculpatul a înstrăinat, la data de 16 decembrie 2010 un autovehicul, contra sumei de 3.500 Euro.
Ori, nu s-a stabilit cu certitudine că aceste sume au fost păstrate de inculpat, respectiv de petenţi, în locuinţa lor, în condiţiile în care nu au prezentat nicio adresă de la instituţiile bancare prin care să fi probat că, în toată această perioadă, nu ar fi deschis alte conturi bancare de depunere sau că, în locul autoturismului înstrăinat, nu ar fi dobândit, prin utilizarea sumei obţinute, imediat după această operaţiune, un alt astfel de bun.
În plus, dovezile făcute au vizat exclusiv suma solicitată, fără a se face vreo referire la provenienţa celei restituite, din totalul de 31.275 Euro, ridicată în acele împrejurări de la domiciliul petenţilor.
Aşa fiind, şi cum suma a cărei restituire s-a solicitat a fost sechestrată în vederea confiscării, speciale, curtea, constatând că cererea formulată este neîntemeiată, în conformitate cu dispoziţiile art. 168 C. proc. pen., a respins-o ca atare.
Prin cereri similare, inculpata C.D. şi petentul C.C.T., precum şi inculpaţii J.V., T.C. şi S.S. au solicitat restituirea unor bunuri, cu privire la care s-a instituit, de către organele de urmărire penală, sechestru asigurator.
Împotriva dispoziţiei de respingere ca nefondată a cererii de restituire a bunurilor, recurenţii M.F.C., M.M. şi M.F. au formulat, în termen legal, recurs, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea încheierii, pe care o apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică.
În expunerea motivelor de recurs se arată că în mod greşit instanţa fondului a apreciat că sarcina probei în dovedirea caracterului licit al sumelor sechestrate în vederea confiscării cade în sarcina contestatorilor, în condiţiile în care, potrivit art. 41 alin. (8) din Constituţia României, caracterul licit al dobândirii se prezumă.
Se mai invocă faptul că din încheiere nu reies dovezile pe care instanţa le-a avut în vedere la răsturnarea prezumţiei caracterului licit al dobândirii sumelor de bani de către petenţi, reţinându-se în mod eronat că M.M. şi M.F. au obţinut venituri din salarii/pensie într-o medie comună de doar 2500 lei, deşi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă obţinerea de către cei doi a unei sume de 6500 lei lunar.
Mai mult decât atât, petenţii invocă aspectul că sumele de bani ridicate din locuinţă la percheziţie nu au fost dobândite ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni şi nici nu au servit la săvârşirea unor infracţiuni.
Pe de altă parte, în opinia recurenţilor, organul de urmărire penală nu a menţionat valoarea probabilă a pagubei pe care inculpatul M.F.C. ar fi produs-o prin infracţiunile reţinute în sarcina sa, astfel încât scopul măsurii asiguratorii a sechestrului – anume repararea pagubei produse prin infracţiuni nu se poate justifica în cauză.
Precizarea cu privire la paguba produsă nu a fost făcută nici referitor la începerea urmăririi penale (prin rezoluţia din 31 ianuarie 2011), nici prin rezoluţia de extindere a urmăririi penale (din 30 martie 2011).
În raţiunea celor evocate, petenţii consideră că măsura asiguratorie dispusă este nelegală, întrucât la dosar nu existau – la momentul dispunerii măsurii – date sau indicii cu privire la valoarea probabilă a vreunei pagube, dar şi din perspectiva faptului că, în lipsa unei valori certe a pretinsului prejudiciu cauzat, s-a aplicat sechestrul asupra unor bunuri mobile cu o valoare disproporţionată raportat la valoarea presupusei mite de 5 lei şi 10 lei.
Recurenţii critică şi modul în care a fost calculat prejudiciul reţinut în sarcina inculpatului M.F.C. de către organele de urmărire penală, susţinând că s-ar fi impus probarea faptului că sumele de bani găsite asupra inculpatului provin din săvârşirea infracţiunilor.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor aduse, a aspectelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, dar şi în raport cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Măsurile asiguratorii sunt măsuri de constrângere reală şi constau în indisponibilizarea, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a bunurilor şi veniturilor aparţinând învinuitului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea reparării pagubelor cauzate prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei pecuniare.
Odată luată măsura asiguratorie, învinuitul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente faţă de care s-a aplicat măsura nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acestei măsuri, astfel încât partea civilă îşi poate realiza creanţa născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri.
Măsura asiguratorie se aplică asupra bunurilor şi veniturilor învinuitului, inculpatului şi părţii responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei produse sau a pedepsei pecuniare ce poate fi aplicată.
Pentru a lua măsura asiguratorie, procurorul sau instanţa de judecată trebuie să constate că s-a produs o pagubă prin infracţiunea pentru care e urmărit ori judecat învinuitul sau inculpatul şi că există temerea că bunurile personale care ar putea garanta repararea pagubei să fie înstrăinate sau ascunse în scopul sustragerii de la răspunderea civilă.
În cauza de faţă, în baza procesului verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, încheiat la 03 februarie 2011 la domiciliul inculpatului petent şi a părinţilor săi (ceilalţi doi petenţi) au fost ridicată suma de 31.275 Euro.
Conform procesului verbal de aplicare a sechestrului din 13 aprilie 2011 s-a procedat la aplicarea sechestrului asigurator asupra sumei de 16.800 Euro, diferenţa de bani fiind restituită inculpatului.
În baza propriului examen analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând actele, înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constată, astfel cum instanţa fondului a făcut-o, că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 169 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu s-a făcut dovada că suma de bani pe care s-a aplicat măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării – 16.800 Euro – ar fi fost dobândite de părinţii inculpatului – prin lichidarea unor depozite bancare şi contractarea unui credit pentru nevoi personale.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cerinţele legale, în vederea indisponibilizării acestei sume de bani sunt îndeplinite din perspectiva prevederilor art. 163 C. proc. pen., iar inculpatul M.F.C. este trimis în judecată în baza rechizitoriului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie din 26 aprilie 2011 pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 din Legea 39/2009 şi luare de mită – art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. proc. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) – în contextul comiterii unui număr de 199 acte materiale specifice, suma propus a fi confiscată – în baza prejudiciului stabilit de organele de urmărire penală – fiind de 67.200 lei.
În considerarea celor înfăţişate, criticile avansate de recurenţii petenţi sunt lipsite de fundament.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursurile declarate de inculpatul M.F.C. şi petenţii M.M. şi M.F. împotriva încheierii din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 388/39/2011.
Vor fi obligaţi recurentul inculpat şi recurenţii petenţi la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul M.F.C. şi petenţii M.M. şi M.F. împotriva încheierii din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 388/39/2011.
Obligă recurentul inculpat şi recurenţii petenţi la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 551/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 549/2012. Penal → |
|---|
