ICCJ. Decizia nr. 610/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 610/2012
Dosar nr. 1365/1/2012
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
Prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv inculpaţii A.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 257 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (23 acte materiale), primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi S.C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 C. pen., coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (18 acte materiale), spălare de bani în formă continuată prevăzută art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în forma participaţiei improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută art. 290 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în formă continuată prevăzută cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în forma participaţiei improprii potrivit art. 31 alin. (2) C. pen. (19 acte materiale), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului A.S. că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins de la inculpata D.A. remiterea unor foloase materiale necuvenite, lăsând să se creadă fată de aceasta că are influenţă pe lângă directorul R.C.N.L. şi că-l va determina pe acesta să încheie poliţe de asigurare pentru parcul auto al regiei cu societatea administrată de inculpată, primind în perioada mai 2009 - septembrie 2011 în 21 de tranşe suma totală de 274.330,54 lei, disimulată prin încheierea a două contracte de asistenţă juridică încheiate între societatea inculpatei SC G.F. şi Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. în baza aceleiaşi rezoluţii a instigat pe inculpatele A.M. şi D.A. la încheierea a două contracte de asistenţă juridică şi a unui nr. de 21 de facturi fiscale în perioada iulie 2008 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soţiei suma de 274.330,54 lei.
În baza aceleiaşi rezoluţii a instigat pe inculpatele A.M. şi D.A. să procedeze la încheierea fictivă a contractelor de asistenţă juridică cu nr. 101 din 01 iulie 2008 şi nr. 6 din 01 iulie 2009 cât şi a 21 de facturi emise în perioada mai 2009 - septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale şi în scopul ascunderii infracţiunii de trafic de influentă.
Tot în sarcina inculpatului s-a reţinut în calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în cursul anului 2010 până la momentul încheierii contractului de salubrizare al municipiului Cluj-Napoca, a acceptat primirea de la inculpatul S.C. administrator al SC B.V. a unor foloase necuvenite, disimulate printr-un contract de consultanţă încheiat la data de 2 aprilie 2010 între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. şi SC T.T., primind în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranşe suma totală de 262.560 lei în scopul ca acesta, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V., precum şi să asigure derularea ulterioară fără incidente a acestui contract. În baza aceleiaşi rezoluţii a sprijinit moral pe inculpata A.M. şi pe inculpatul S.C. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistenţă juridică nr. 14 din 2 aprilie 2011 şi a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor, încasând prin virament bancar în contul Cabinetului de avocatură al soţiei sale suma de 262.560 lei şi totodată pentru ascunderea comiterii infracţiunii de luare de mită de către inculpat.
Tot în baza aceleiaşi rezoluţii inculpatul a sprijinit moral pe inculpata A.M. şi pe inculpatul S.C. să procedeze la încheierea fictivă a contractului de asistenţă juridică nr. 14 din 2 aprilie 2010 cât şi a unui număr de 18 facturi fiscale emise în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, acte ce consemnau împrejurări nereale şi în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.
În sarcina inculpatului s-a mai reţinut că în calitatea sa de primar al municipiului Cluj-Napoca după încheierea la data de 28 iulie 2010 a contractului de delegare a serviciilor publice de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca cu SC R. SRL Bucureşti contract încheiat de acesta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a primit de la reprezentanţii acestei societăţi două cârduri de alimentare cu carburanţi, din care unul a fost utilizat în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2011 de către inculpata A.M., care a alimentat autovehiculele proprietate personală cu carburanţi în valoarea totală de 8.826,93 lei.
Cu privire la inculpatul S.C. s-a reţinut că în cursul anului 2010, până la momentul încheierii contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca, a promis inculpatului A.S. primar al municipiului Cluj-Napoca remiterea unor foloase necuvenite, ce urmau a fi disimulate printr-un contract de consultanţă încheiat la data de 2 aprilie 2010 între Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M. şi SC T.T. SRL administrată de inculpat, virând ulterior în contul cabinetului de avocatură în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011 în 18 tranşe suma totală de 262.560 lei, în scopul ca inculpatul A.S. în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu să procedeze la semnarea contractului de salubrizare cu SC B.V. şi să asigure derularea ulterioară a acestuia fără incidente.
Tot în sarcina inculpatului s-a reţinut că în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi la înţelegere cu inculpatul A.S. şi inculpata A.M. cu intenţie, a determinat pe martora l.O. director al SC T.T. SRL să semneze fără vinovăţie contractul de asistenţă juridică nr. 17 din 2 aprilie 2010 şi să dispună plata a 18 facturi emise de cabinetul de avocatură al inculpatei A.M., în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor şi totodată pentru ascunderea comiterii infracţiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură al inculpatei A.M. suma de 262.560 lei.
În sarcina inculpatului s-a mai reţinut că în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi la înţelegere cu inculpatul A.S. şi inculpata A.M. cu intenţie a determinat pe l.O. director al SC T.T. SRL să semneze fără vinovăţie contractul de asistenţă juridică nr. 14 din 02 aprilie 2010 şi să dispună plata a 18 facturi emise de Cabinetul de avocatură al inculpatei A.M., în perioada aprilie 2010 - septembrie 2011, înscrisuri care evidenţiau prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale şi care au avut drept scop disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor şi pentru ascunderea comiterii infracţiunii de luare de mită de către inculpatul A.S., virându-se prin transfer bancar în contul Cabinetului de avocatură A.M. suma de 262.560 lei.
Măsura arestării preventive a fost dispusă faţă de cei doi inculpaţi prin încheierea penală nr. 131 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj pe o perioadă de 29 de zile în baza art. 143 şi art. 148 lit. b), c) ș i f) C. proc. pen.
Această măsură a fost prelungită la data de 5 decembrie 2011 cu încă 30 de zile, iar recursul promovat de inculpaţi a fost respins prin decizia penală nr. 4211 din 9 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea din 5 ianuarie 2102 a Curţii de Apel Cluj s-a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de cei doi inculpaţi, fiind menţinute ca şi temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi înlăturate temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) şi c) C. proc. pen.
Prin încheierea din 17 februarie 2102 a Curţii de Apel Cluj s-a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de cei doi inculpaţi, fiind menţinută starea respectivă.
Apărătorii aleşi ai inculpatului A.S. au invocat, cu aceeaşi ocazie, excepţia încetării de drept a măsurii arestării preventive dispusă faţă de cei doi inculpaţi, cu motivarea că încheierea din data de 5 ianuarie 2012 a fost dată în procedura care precede judecata. Procedura verificării măsurii arestării preventive care operează în cursul judecăţii este prevăzută de art. 160b alin. (1) C. proc. pen., care se referă la timpul scurs de la momentul sesizării instanţei şi până la primul termen de judecată când operează dispoziţiile instanţei formulate de art. 3001 C. proc. pen. Primul termen de judecată a avut loc la 19 ianuarie 2012 moment la care instanţa a considerat că în baza art. 3002 C. proc. pen., fiind în procedura de judecată şi nu în procedura specială, care a avut loc în camera de consiliu, trebuia să se pronunţe asupra menţinerii acesteia.
Faţă de toate acestea inculpatul A.S. prin apărătorii acestuia a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Această excepţie a fost însuşită şi de către inculpatul S.C. prin apărătorul ales al acestuia, cu motivarea că textul art. 3001 C. proc. pen., a fost introdus ulterior pentru a scurta procedura privind pronunţarea asupra stării de arest a inculpaţilor, iar dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., au existat şi înainte, ceea ce înseamnă că legiuitorul a instituit o procedură diferită, care nu era aplicabilă în cauză.
Excepţia privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive ridicată de apărătorii aleşi ai inculpaţilor s-a consemnat că nu este întemeiată şi pe care de consecinţă a fost respinsă.
Corespunde adevărului că prin încheierea din 5 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Cluj s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de cei doi inculpaţi, în camera de consiliu, în procedura prevăzută de art. 3001 C. proc. pen.
Sesizarea instanţei a avut loc la data de 29 decembrie 2011 prin rechizitoriul D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj întocmit la data de 22 decembrie 2011 în dosar nr. 60/P/2011. Aşa cum s-a arătat mai sus instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive la data de 5 ianuarie 2012, iar potrivit art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 3001 alin. (1) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, fără să prevadă durata pentru care se menţine starea de arest, de unde rezultă că se aplică dispoziţiile art. 160b C. proc. pen., referitoare la durata de 60 de zile.
Susţinerile apărătorilor aleşi ai inculpaţilor referitoare la împrejurarea că măsura arestării preventive ar fi încetat de drept, întrucât instanţa de fond trebuia să se pronunţe la termenul de judecată de 19 ianuarie 2012 cu privire la starea de arest, sunt neîntemeiate întrucât din data de 5 ianuarie 2012 şi până la data de 17 februarie 2012 nu a trecut un termen de 60 de zile, acesta împlinindu-se doar la data de 4 martie 2012.
Având în vedere că ne aflăm în faza de judecată şi că sunt aplicabile în cauză doar dispoziţiile art. 160b C. proc. pen., atât la pronunţarea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în camera de consiliu potrivit art. 3001 C. proc. pen., cât şi la menţinerea stării de arest în baza art. 3002 C. proc. pen., şi că cele două instituţii nu sunt diferenţiate cu privire la termenul în care instanţa de fond trebuie să se pronunţe cu privire la starea de arest, excepţia privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive a fost respinsă ca nefiind întemeiată.
Cu privire la starea de arest a inculpaţilor, s-a reţinut că temeiurile care au dus la luarea şi respectiv menţinerea măsurii arestării preventive prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Împotriva acestei hotărâri din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, în termen legal s-au exercitat recursuri de către inculpaţi.
S-a reiterat că măsura arestării preventive luată în cauză faţă de inculpaţi a încetat de drept în temeiul art. 140 alin. (1) C. proc. pen. Procedura verificării măsurii arestării preventive care operează în cursul judecăţii, are legătură cu o altă procedură şi cu referire la art. 160b C. proc. pen., care înseamnă că în intervalul de timp scurs de la momentul sesizării instanţei şi până la primul termen de judecată operează cu putere de lucru judecat dispoziţiile instanţei formulate de art. 3001 C. proc. pen. Se învederează instanţei că primul termen de judecată a avut loc la 19 ianuarie 2012 moment la care instanţa a considerat că în baza art. 3002 C. proc. pen., fiind în procedura de judecată şi nu în urma unei proceduri speciale derogatorii care a avut loc în camera de consiliu, trebuia să se pronunţe asupra menţinerii acesteia. Numai după momentul procesual stabilit de art. 319 C. proc. pen., care este incident în materia chestiunilor prealabile, se poate vorbi despre o declanşare a judecăţii şi momentul următor de obligarea verificării acestor măsuri.
Inculpatul A.S. solicită ca instanţa de recurs să constate că la acest moment procesual, acel temei unic al arestării rămas aplicabil în cauză după ce s-a renunţat la celelalte două, respectiv art. 148 lit. b) şi c) C. proc. pen., nu mai este incident în cauză [(art. 148 lit. f) C. proc. pen.)] respectiv că la momentul procesual în care cercetarea judecătorească este declanşată, s-a procedat la audierea inculpaţilor, pericolul social sau pericolul concret pentru ordinea publică nu mai subzistă. Chiar dacă la momentul respectiv în accepţiunea instanţelor anterioare acest pericol era prin gravitatea presupuselor fapte, consideră că nicio probă certă nu poate fi invocată că, lăsat în libertate şi judecat în libertate ar împiedica corecta desfăşurare a procesului penal.
Se face o permanentă şi nepermisă confuzie între măsura procesual preventivă a arestării şi soluţia care urmează să fie dată pe fond. Art. 136 alin. (1) C. proc. pen., prevede aceste măsuri procesuale preventive care fac parte dintre măsurile procesuale pe care legiuitorul Ie-a instituit tocmai pentru o corectă şi bună desfăşurare a procesului penal. În art. 136 alin (8) C. proc. pen., instanţa trebuie să justifice de ce se opreşte asupra uneia sau asupra altei măsuri procesuale pe care le instituie articolul invocat. De aceea, în subsidiar se solicită aplicarea unei alte măsuri preventive mai puţin restrictivă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea în conformitate cu prevederile art. 145 C. proc. pen., la fel de eficientă pentru derularea procesului penal.
Din simpla lectură a încheierii din 17 februarie prin care s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive nu se constată decât aceleaşi stereotipe, motive la care recurge prima instanţă.
În aceste condiţii, analizând temeiul unic al art. 148 lit. f) C. proc. pen., arată că nu se poate invoca nicio probă din care să reiasă că inculpatul ar prezenta acel risc major de tulburare a ordinii publice, de punere în pericol a climatului stabilizat care presupune ordinea publică.
Nici riscul de fugă nu există în cauză, inculpatul fiind o persoană care respectă actul de justiţie, obligându-se să respecte toate obligaţiile impuse de către instanţă prin prisma dispoziţiilor art. 145 C. proc. pen.
Nu consideră că poate prezenta pericol public pentru ordinea publică şi mai mult decât atât, la dosarul cauzei nu s-a depus nici un act din care să rezulte faptul că odată lăsat în libertate acesta ar perturba liniştea publică în societatea în care domiciliază.
Solicită a se da curs solicitării principale, în rejudecare, de revocare a măsurii arestului preventiv cu punerea în libertate a inculpatului A.S., iar în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în temeiul art. 145 C. proc. pen., cu toate măsurile pe care instanţa le consideră de cuviinţă şi pe care acesta le va respecta, inculpatul cunoscând obligaţiile în cazul înlocuirii măsurii arestării preventive.
Inculpatul S.C.M. arată că atunci când se discută de temeiurile de arestare se referă şi la temeiurile de fapt, pentru că art. 148 lit. f) C. proc. pen., face trimitere la art. 143 C. proc. pen.
Când se face o analiză vis-a-vis de pericolul concret nu se poate omite gravitatea faptelor, or este acuzat punctual că ar fi încheiat un contract simulat cu d-na M.A., care ar fi fost şi-o dare de mită, şi-o spălare de bani şi un fals şi că aceasta s-ar fi făcut pentru buna derulare a unei licitaţii sau a unui contract urmare a unei licitaţii. Parchetul este cel care trebuie să aducă argumente, respectiv că acel contract era disimulat, în cauză existând declaraţiile celor care au încheiat contractul, din nici una nerezultând vreo mică conexiune privind legătura dintre contract, disimulat sau nu şi activitatea primarului, aceasta fiind esenţa unei fapte de corupţii. Faptul că cineva încheie justificat un contract sau nu, cu soţia unui funcţionar nu este prin el însuşi să o acuzaţie de corupţie.
Contractul despre care se face vorbire este un contract care a fost încheiat şi semnat, nu este un fals, raţiunea contractului este o discuţie de civil, însă nu are nicio legătură cu infracţiunea de fals reţinută în sarcina sa. Contractul nu a fost nici alterat, nici contrafăcut punându-se în discuţie semnificaţia lui.
Cu referire la acuzaţia de spălare de bani, se arată că dacă era spălare de bani trebuia să fie din prima zi, pentru că raportat la caracterul disimulat al contractului nu s-a schimbat nimic de la momentul reţinerii, arestării, acuzaţia fiind aceeaşi. Spălarea de bani e o infracţiune practic subsecventă şi ar trebui, cum există în toate sistemele, o limitare a sancţiunii, respectiv nu poate să fie pedeapsa pentru spălare de bani mai mare decât pedeapsa pentru infracţiunile din care provin banii spălaţi.
Cu privire la temeiurile arestării, arată că legiuitorul a modificat de mai multe ori textul de lege, încercând să-i confere un caracter de excepţie şi în ciuda caracterului de excepţie, tot ceea ce se întâmplă în practică devine regulă. Totdeauna a fost legat de acuzaţia primarului, respectiv a fostului primar, întotdeauna făcându-se o apreciere globală, că persoanele care au avut funcţii ar trebui tratate altfel decât persoanele obişnuite. Nu este funcţionar public, nu a fost niciodată, fiind bănuit pe o suspiciune că ar fi încheiat un contract de consultanţă disimulat, acesta nefiind o persoană publică. Un alt element care este important, legat de afirmarea că s-a spus că se periclitează înfăptuirea justiţiei, martorii care urmează să fie audiaţi sunt martori favorabili apărării, este absurd ca în momentul de faţă să se spună că ar putea influenţa martorii în vederea bunei desfăşurări a procesului. încrederea în justiţie se câştigă prin soluţii corecte şi drepte.
În ceea ce priveşte persoana sa, arătă că de la început s-a ştiut de starea de boală, care s-a agravat după momentul arestării, menţionând că s-a solicitat pentru a se avea în vedere aceste aspecte o expertiză medicală în acest sens. Toate actele medicale sunt depuse la dosarul cauzei. Acesta are nevoie permanentă de tratament, invocând în acest sens şi tratamentul discriminatoriu, făcând referire directă la inculpata A.D., fără niciun dubiu, persoană care a fost acuzată de mai multe fapte, singura diferenţă fiind recunoaşterea sau nu a acestora.
Nu în ultimul rând când se discută la durata rezonabilă se face trimitere la C.E.D.O. care a condamnat România pe fapte de corupţie, aceasta pentru că dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., pot fi interpretate de o manieră excesivă.
Se solicită revocarea măsurii arestării preventive luate, cu dispunerea cercetării în stare de libertate. în subsidiar, solicită luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Instanţa de recurs retine următoarele:
Ca şi aspect procesual prealabil este de consemnat că excepţia privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive ridicată s-a consemnat cu corectitudine că nu este întemeiată şi pe care de consecinţă a fost respinsă.
Susţinerile apărătorilor aleşi ai inculpaţilor referitoare la împrejurarea că măsura arestării preventive ar fi încetat de drept, întrucât instanţa de fond trebuia să se pronunţe la termenul de judecată din 19 ianuarie 2012 cu privire la starea de arest, sunt neîntemeiate întrucât din data de 5 ianuarie 2012 şi până la data de 17 februarie 2012 nu a trecut un termen de 60 de zile, acesta împlinindu-se doar la data de 4 martie 2012. Având în vedere că ne aflăm în faza de judecată şi că sunt aplicabile în cauză doar dispoziţiile art. 160b C. proc. pen., atât la pronunţarea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în camera de consiliu potrivit art. 3001 C. proc. pen., cât şi la menţinerea stării de arest în baza art. 3002 C. proc. pen., şi că cele două instituţii nu sunt diferenţiate cu privire la termenul în care instanţa de fond trebuie să se pronunţe cu privire la starea de arest, excepţia privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive se impunea a fi respinsă ca nefiind întemeiată.
Probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.
Instanţa Europeană a afirmat cu constanţă în jurisprudenţa sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legislaţia naţională, dar în acelaşi timp, trebuie să respecte scopul esenţial al art. 5, respectiv protejarea individul împotriva arbitrariului autorităţilor statale. Principiile de securitate juridică şi de protecţie împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privaţiuni de libertate pe o bază legală specifică şi pe o suspiciune rezonabilă.
Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod cert presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează o cercetare penală a săvârşit o faptă ce atrage o sancţiune penală.
C.E.D.O. prevede la art. 5 posibilitatea arestării sau reţinerea persoanei în vederea aducerii ei în faţa autorităţii competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune. în spiritul convenţiei, prezumţia de nevinovăţie nu exclude arestarea preventivă. Art. 23 din Constituţia României prevede că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, iar reţinerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
Raportând aceste dispoziţii legale la C.E.D.O., constatăm că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţie, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa, dacă a fost arestată sau reţinută, în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedeca să săvârşească o infracţiune, să se sustragă judecăţii sau a unei eventuale executări a pedepsei.
Referitor la existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi comis infracţiunile pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, menţionăm: contractele de asistenţă juridică încheiate între Cabinetul de avocatură A.M. şi G.F.A.A. SRL, facturi în original emise de Cabinet de avocatură A.M., contractele de asistenţă juridică încheiate de A.M. cu inculpaţii S.C. şi D.A., contractele de prestări servicii încheiate între P.M. Cluj-Napoca şi Compania de salubritate B.V., procesele verbale de urmărire cu privire la inculpaţii A.S. şi S.C., declaraţiile martorilor N.G., P.l., T.A., M.N., P.N., S.M., M.R., L. A., C.V., C.E., C.D., S.G., Ş.M., B.l., M.M., C.M., T.C., A.C., L.L., Ţ.G., H.S., V.A., N.S., L.A., M.A., L.S., L.F., Ţ.A., F.Şt., P.M., F.M., C.A., M.A., planşe fotografice privind pe cei doi inculpaţi din activitatea de urmărire, procesele verbale privind redarea convorbirilor telefonice efectuate de către inculpaţi, procesele verbale de percheziţie domiciliară şi informatică efectuate cu privire la cei doi inculpaţi.
Pentru infracţiuni deosebit de grave, cum sunt cele de dare de mită, luare de mită, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, trafic de influenţă, probe referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracţiuni care prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracţional pe care îl presupun şi îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivităţi, care justifică luarea măsurii arestării preventive.
În lipsa unor dispoziţii legale care să indice exigenţele în funcţie de care se stabileşte pericolul pentru ordinea publică, criteriile de evaluare ce stau la baza aprecierii dacă punerea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică, nu poate fi decât gravitatea concretă a faptelor comise care nu trebuie confundată cu pericolul social al infracţiunilor săvârşite care este relevat în pedepsele prevăzute de lege şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Pericolul pentru ordinea publică îl reprezintă temerea că puşi în libertate inculpaţii ar declanşa puternice reacţii în rândul opiniei publice, determinate de faptele presupus a fi comise de aceştia şi starea lor de libertate.
Având în vedere că de la data din 5 ianuarie 2012 când s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi până la momentul pronunţării încheierii atacate, deşi inculpaţii au fost audiaţi, starea de fapt nu s-a schimbat şi că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă, în baza art. 160b C. proc. pen., şi art. 3002 C. proc. pen., cu deplin temei s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor A.S. şi S.C.
Inclusiv instanţa de recurs reţine că în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, iar această măsură nu a fost dispusă cu încălcarea prevederilor legale, care să impună revocarea acesteia.
Nici susţinerea inculpaţilor referitoare la depăşirea termenului rezonabil al duratei măsurii arestării preventive nu este întemeiată. C.E.D.O. în cauza A. contra Franţei din 10 februarie 1995 în paragraful 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale, după următoarele criterii, respectiv complexitatea cauzei în fapt şi în drept, comportamentul părţilor, comportamentul autorităţilor şi importanţa pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Raportând criteriile menţionate mai sus la contextul concret al prezentei cauze, se constată că procesul vizează 4 inculpaţi şi un număr de 36 martori, precum şi ample operaţiuni de supraveghere a inculpaţilor, percheziţii domiciliare şi informatice situaţie ce justifică întinderea procesului penal pe o perioadă de aproximativ 3 luni cu păstrarea inculpaţilor în stare de arest preventiv, nefiind depăşită încă faza administrării probelor, iar cercetarea judecătorească este doar la început.
În prezenta cauză este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti nu a încălcat prevederile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. şi nici durata arestării preventive de cea. 3 luni nu a depăşit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 aşa cum s-a învederat în cauza S. contra Austriei.
Nici susţinerile inculpaţilor referitoare la faptul că aceştia nu au antecedente penale şi că la dosar s-au depus multiple caracterizări potrivit cărora inculpatul A.S. a avut un comportament ireproşabil în societate, nu sunt în măsură să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puţin restrictivă.
Nici motivele medicale invocate de inculpaţi, aşa cum rezultă din scrisorile medicale eliberate de Spitalul Penitenciar Dej nu sunt în măsură să conducă la înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât nu s-a stabilit printr-o expertiză medico-legală că inculpaţii nu pot fi trataţi în reţeaua sanitară a A.N.P. şi chiar dacă ar exista o asemenea imposibilitatea, inculpaţilor li se poate asigura asistenţa medicală în cadrul unui spital civil, sub pază.
Faţă de cele de mai sus, corect au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, solicitare reiterată şi în recurs.
Aşa fiind, constatându-se o deplină legalitate şi temeinicie în pronunţarea încheierii din 17 februarie 2012, atacată, instanţa de recurs evidenţiază că susţinerile din recurs nu au suportul necesar în a fi reţinute iar calea de atac exercitată urmează astfel a fi respinsă ca nefondată pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A. S. şi S.C.M. împotriva încheierii din 17 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 1767/33/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de cate 25 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 621/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 606/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
