ICCJ. Decizia nr. 606/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 606/2012
Dosar nr. 7924/1/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 6 octombrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.D. împotriva deciziei penale nr. 3245 din 26 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În susţinerea contestaţiei este invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Analizând lucrările dosarului reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că prin sentinţa penală nr. 458/ F din 28 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului I.D. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din legea nr. 39/2003, art. 48 din Legea nr. 161/2003 şi art. 27 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3245 din 26 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a respins recursul formulat de contestator.
Împotriva acestei decizii contestatorul I.D. a formulat contestaţie în anulare invocând cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. a) C. pen., arătând că pentru termenul de judecată de la data de 13 septembrie 2011, când au avut loc dezbaterile, procedura de citare nu era legal îndeplinită cu partea civilă E.D.K.
Procedând la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie, conform art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul I.D. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, instanţa examinează termenul de introducere a cererii, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este din cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi.
Înalta Curte, verificând aceste aspecte ce ţin de admisibilitatea în principiu a cererii, constată că deşi se invocă cazul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. acesta are un caracter pur formal, motivele invocate de contestator neputând să atragă incidenţa acestui caz de contestaţie.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare şi de retractare şi a cărei reglementare este în mod concret prevăzută de lege, în sensul indicării exprese şi limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare şi procedurii de soluţionare.
Din interpretarea cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. rezultă că acesta poate fi invocat numai de către partea care formulează contestaţia în anulare.
Faptul că pe parcursul procesului penal partea vătămată E.D.K. nu a fost citată la adresa de domiciliu, ci la sediul Ambasadei SUA la Bucureşti, nu poate fi invocat de către contestator pentru admiterea propriei contestaţii în anulare.
Existenţa acestui motiv de contestaţie în anulare este justificată de dreptul pe care îl au părţile de a fi prezente la şedinţele de judecată, drept ce oferă implicit posibilitatea funcţionării din plin a dreptului de apărare.
Ca atare, nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată de fiecare parte din proces, dar numai în ceea ce priveşte citarea sa şi nu citarea altei părţi.
Referirea expresă a legiuitorului la procedura de citare a părţii exclude posibilitatea pentru inculpatul contestator de a invoca drept temei al contestaţiei în anulare, nelegala citare în recurs a părţii civile.
Faţă de toate considerentele arătate, întrucât contestatorul nu a arătat în ce constă vătămarea sa prin necitarea părţii civile la domiciliu, va constata că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă şi o va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul I.D. împotriva deciziei penale nr. 3245 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 16937/3/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 610/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 596/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
