ICCJ. Decizia nr. 708/2012. Penal. Infracţiuni la legea cecului (Legea nr. 59/1934). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.708/2012
Dosar nr. 4500/87/2010
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Prin sentinţa penală nr. 33 din 22 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, a fost condamnat inculpatul C.M.C., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare (în cazul SC R.S.M. SRL).
În baza art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 a mai condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare (în cazul SC T.A. SRL).
În baza art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare (în cazul SC B. SRL Constanţa).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul C.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, a închisorii.
În baza art. 67 C. pen., s-a dispus degradarea militară a inculpatului.
În baza art. 14 raportat art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.M.C. la plata sumei de 489.167,35 lei reprezentând prejudiciul nerecuperat, către partea civilă SC B. SRL Constanţa.
A fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de SC R.S.M. SRL şi SC T.A. SRL.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.M.C. a înfiinţat în 26 septembrie 2006 SC P. SRL Bucureşti înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti, în care era administrator şi asociat majoritar (95%). Societatea avea un obiect de activitate variat: comerţul cu ridicata al materialului lemnos, materiale de construcţie, echipamente sanitare, ş.a.
S-a reţinut faptul că inculpatul avea domiciliul în judeţul Argeş, iar societatea a înfiinţat-o în Bucureşti la o adresă unde nu a fost găsit niciodată.
Nici la adresa de domiciliu din judeţul Argeş nu a fost găsit, deşi a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, atât la urmărirea penală cât şi în faza judecăţii.
În numele SC P. SRL Bucureşti inculpatul C.M.C. a intrat în relaţii comerciale cu trei societăţi (două din judeţul Teleorman şi una din judeţul Constanţa, care avea activitate în judeţul Teleorman), respectiv:
- SC R.S.M. SRL Alexandria;
-SC T.C.A. SRL Alexandria;
-SC B. SRL Constanţa.
În urma afacerilor derulate toate cele trei societăţi au fost prejudiciate prin activitatea sa infracţională, modul de operare al acestuia fiind diferit.
1. În luna decembrie 2007, inculpatul C.M.C. în calitatea sa de administrator al SC P. SRL Bucureşti, a intrat în relaţii comerciale cu SC R.S.M. SRL Alexandria reprezentată de administrator V.C. (fără a indica un contract în formă scrisă).
De la această societate inculpatul a achiziţionat materiale de construcţie şi a lăsat drept garanţie file CEC semnate şi ştampilate fără a fi completate la celelalte rubrici, plata (parţială) fiind făcută prin ordin de plată aşa cum au convenit părţile.
Valoarea mărfurilor a fost de 92.852,45 lei, din care s-a plătit suma de 30.000 lei cu ordin de plată la 24 martie 2008.
Având fila CEC, lăsată de inculpat, reprezentanţii SC R.S.M. SRL au completat-o şi au introdus-o la plată, aceasta fiind refuzată pentru „lipsă de mandat a semnatarului", întrucât inculpatul se retrăsese din societate în favoarea lui C.M. şi îşi retrăsese şi dreptul de semnătură în favoarea martorei C.T.
2. La data de 20 decembrie 2007 (în paralel cu afacerile derulate cu SC R.S.M. SRL) inculpatul C.M.C. a intrat în relaţii comerciale şi cu SC T.A. SRL reprezentată de V.V.
Între cele două societăţi s-a încheiat contractul din 20 decembrie 2007, inculpatul lăsând drept garanţie fila CEC ştampilată şi semnată, necompletată la celelalte rubrici.
Părţile au convenit totodată în acest context ca plata să se facă cu ordin de plată în 30 zile de la ridicarea mărfii.
În contul aceleiaşi file CEC lăsate drept garanţie, inculpatul a mai luat în două rânduri materiale de construcţii (fier beton) achitând parţial contravaloarea acestora prin ordin de plată.
În vederea stingerii datoriei, după ce a comis fapta în paguba SC B. SRL Constanţa de unde a cumpărat erbicide în valoare de 810.390 lei (11 martie 2008), inculpatul i-a propus în compensare reprezentantului SC T.A. SRL, astfel de produse.
Având fila CEC lăsată de inculpat, reprezentantul SC T.A. SRL a introdus-o la plată, fiind refuzată ca şi cea introdusă de SC R.S.M. SRL, pentru acelaşi motiv şi în acelaşi context („lipsă mandat a semnatarului").
Prin urmare, SC T.A. SRL a rămas în pagubă cu suma de 47.524,55 lei.
Instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului comise în dauna SC T.A. SRL şi SC R.S.M. SRL întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, respectiv - emiterea unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient, precum şi ale infracţiunii prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, respectiv - emiterea unui CEC căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, aflate în concurs ideal (art. 33 lit. b) C. pen.).
Prin emiterea filelor cec în discuţie, acţiunea sa întruneşte în acelaşi timp elementele constitutive a două infracţiuni la legea cec-ului (art. 84 pct. 2 şi art. 84 pct. 3), cu privire la fiecare dintre cele două societăţi, nu şi pe cele ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii.
3. În cursul lunii martie 2008, inculpatul, care era presat de cele două societăţi să plătească o datorie de 110.377 lei, cât şi de o societate din Curtea de Argeş (SC I.V. SRL Curtea de Argeş), unde avea o datorie de 118.818,86 lei, creată în acelaşi mod fraudulos, a intrat în relaţie cu SC B. SRL Constanţa, specializată în comercializarea substanţelor chimice (erbicide, insecticide, fungicide), cu activitate şi în judeţul Teleorman, reprezentată de martorul P.V. (director de vânzări).
Anterior încheierii contractului cu această societate (au existat mai multe runde de negocieri) inculpatul C.M.C., după ce-l cunoscuse în cursul anului 2007 pe C.M., i-a solicitat acestuia, pe motiv că el va pleca în străinătate o lungă perioadă de timp, să devină el administratorul societăţii, iar semnătura sa din bancă să fie înlocuită cu cea a martorei C.T. (soţia învinuitului).
În acest fel, la 6 martie 2008, calitatea inculpatului de administrator cu drept de semnătură în bancă pentru SC P. SRL Bucureşti a încetat.
Cu toate acestea, el încheia la 11 martie2008 contractul de vânzare - cumpărare din 11 martie 2008 cu SC B. SRL Constanţa, pe care-l semnează ca reprezentant al SC P. SRL Bucureşti.
În vederea plăţii mărfii, conform prevederilor din contract (art. 3 pct. 3., 4. „Biletul la ordin sau fila CEC se consideră instrument de plată la data scadentă şi nu garanţie de plată") inculpatul a emis 3 file CEC şi 3 bilete la ordin pentru plata celor 3 rate stabilite de comun acord (prima rată 30 aprilie 2008; a II-a rată 30 iulie 2008, şi a III-a rată 30 octombrie 2008), pe care le-a semnat şi ştampilat.
Acestea urmau să fie introduse la plată conform celor convenite şi înscrise în anexa 1 la contract.
În acest mod, inculpatul a cumpărat un număr de opt produse chimice (vezi anexa 1 partea I) în valoare de 810.390 lei.
Marfa a fost transportată şi depozitată la domiciliul lui C.M. din comuna Frumoasa, judeţul Teleorman, conform facturilor fiscale din 13 martie 2008 şi 26 martie 2008.
După achiziţionarea mărfii, respectiv la 3 aprilie 2008, inculpatul C.M.C. a luat pe baza unui proces-verbal mai multe produse, în valoare de 489.167,35 lei pe care le-a valorificat, banii obţinuţi susţinând că i-a folosit pentru plata altor datorii ale societăţii.
Inculpatul, în declaraţia dată în faţa organelor de poliţie la 1 iulie 2009, a arătat că „.. marfa pe care eu am vândut-o la alte firme pe care nu le mai reţin, iar cu suma de bani încasată am făcut alte plăţi curente ale firmei. Arăt că mărfurile le-am vândut cu documente legale, însă nu pot prezenta documente pentru că nu le mai deţin."
Aflând că pe piaţă SC P. SRL Bucureşti oferă spre vânzare marfa sub preţul de achiziţionare, reprezentanţii SC B. SRL Constanţa, prin directorul de vânzări P.V., cel care şi negociase contractul, au mers la domiciliul lui C.M. şi au ridicat marfa care rămăsese în valoare de 320.455,10 lei pe bază de proces-verbal şi ulterior factură fiscală din 30 aprilie 2008.
Martorul P.V., reprezentantul SC B. SRL Constanţa, a fost anunţat şi de numitul C.M. să vină să ridice marfa întrucât acesta îşi dăduse seama de adevăratele intenţii ale inculpatului.
Imediat după consumarea acestor fapte, SC B. SRL Constanţa a sesizat organele de urmărire penală (Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea), considerând că au fost înşelaţi de reprezentanţii SC P. SRL Bucureşti.
Întrucât se împlinise şi termenul pentru plata primei rate - 30 aprilie 2008, SC B. SRL Constanţa a introdus la plată primul CEC, acesta fiind refuzat pentru lipsă de mandat a semnatarului. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte file CEC introduse la plată.
C.M. a restituit restul mărfii către SC B. SRL Constanţa, iar plata produselor ridicate de inculpatul C.M.C., nu a avut cum să o facă din lipsă de bani, contravaloarea mărfii fiind însuşită de acesta.
Referitor la încadrarea juridică a faptei săvârşite în paguba SC B. SRL Constanţa, tribunalul a reţinut că, pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii (art. 215 alin. (3) C. pen.) este necesar ca inducerea în eroare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare să se fi produs în aşa fel încât fără această eroare partea civilă să nu fi încheiat contractul. Or, în speţă, prin omiterea de a-i aduce la cunoştinţă partenerului de afaceri că nu mai este reprezentantul SC P. SRL şi nu mai are semnătură în bancă, l-a indus în eroare în momentul încheierii contractului, deoarece dacă acesta ar fi cunoscut acest fapt nu ar fi încheiat contractul şi nu ar fi acceptat cele trei file CEC şi bilete la ordin pentru plata celor trei rate ale contractului. Inducerea în eroare a părţii vătămate de către inculpat prin omiterea de a-i aduce la cunoştinţă situaţia reală a SC P. SRL Bucureşti, s-a finalizat prin cauzarea unei pagube în patrimoniul acesteia, scopul urmărit fiind obţinerea unui folos material injust. Chiar dacă vigilenţa părţii civile a făcut ca o parte din marfă să fie recuperată, în patrimoniul său a rămas un prejudiciu de 489.167, 35 lei.
S-a considerat că, în speţă, nu se poate reţine modalitatea de la alin. (4) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), atâta timp cât filele CEC au fost eliberate de o persoană care nu mai avea nici o calitate, nu mai avea semnătură în bancă, în societatea în numele căreia a emis fila CEC. Pentru a fi incidenţă agravanta prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., este necesar ca CEC-ul să fie emis de o persoană care să aibă calitatea cerută de lege, respectiv, administrator al societăţii şi să aibă specimen de semnătură în bancă, iar sub aspect subiectiv făptuitorul să aibă reprezentarea că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperire necesară (în acest sens s-a pronunţat şi C.S.J., secţia penală, Decizia nr. 3748/2003).
Prin urmare, indiferent dacă exista sau nu disponibil în contul SC P. SRL Bucureşti, cec-ul nu putea fi onorat atâta timp cât o persoană care-l semnase nu mai avea specimen de semnătură în bancă (În acelaşi sens s-a pronunţat şi CSJ, secţia penală, Decizia nr. 526 din 9 februarie 2000, şi CSJ secţia penală, Decizia nr. 3748 din 16 septembrie 2003). În acest sens au fost reţinute relaţiile solicitate şi primite de la B.C.R. sucursala Unirea, unde îşi avea contul SC P. SRL Bucureşti, potrivit cărora la datele primei tranşe (30 aprilie 2008), când s-a introdus şi prima filă CEC disponibilul SC P. SRL era de 124,98 Ron.
Potrivit art. 146 C. pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei. în speţă, contractul iniţial a fost în valoare de 810.390 lei, iar marfa care nu a mai putut fi recuperată este în valoare de 489.167,35 lei, astfel încât se constată incidenţa dispoziţiilor alin. (5) din art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului săvârşită în dauna societăţii constănţene întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., aflate în concurs real cu cele două infracţiuni la Legea cec-ului deja reţinute, în detrimentul primelor două societăţi.
La individualizarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele săvârşirii faptelor, modul de săvârşire prin inducerea în eroare nu numai a unor societăţi dar şi a unor persoane fizice cărora a încercat să le plaseze întreaga responsabilitate (numitul C.M. şi martorei C.T.), dar şi atitudinea inculpatului care s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii, indicând mai multe adrese la care a fost citat chiar cu mandate de aducere fără a putea fi găsit, toate demersurile soldându-se cu eşecuri. De menţionat că în declaraţia dată la poliţie la 1 iulie 2009 şi procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, inculpatul şi-a asumat obligaţia de a anunţa în 3 zile orice schimbare de domiciliu.
Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 86 C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 164/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeş, pedeapsă ce a fost graţiată, conform datelor din cazierul judiciar şi urmărit penal în dosarul nr. 1334 P/2008 şi nr. 3728 P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, tot pentru infracţiuni de înşelăciune.
Tribunalul a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea pentru fiecare infracţiune, orientate la minimul prevăzut de lege, dar cu executare, considerând că numai astfel scopul preventiv-educativ al pedepsei relevat de art. 52 C. pen. poate fi atins, urmând a se executa pedeapsa cea mai grea rezultată în urma contopirii, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, acţiunea civilă exercitată de SC T.A. SRL şi SC R.S.M. SRL a fost respinsă ca inadmisibilă, avându-se în vedere Decizia nr. 43/2008 a I.C.C.J. potrivit căreia „instanţa investită cu infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată celei penale, urmând să o respingă ca inadmisibilă".
Instanţa a apreciat că inculpatul nu poate fi obligat în solidar cu SC P. SRL la plata acestui prejudiciu, deoarece la data săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna SC B. SRL Constanţa, inculpatul nu mai avea calitatea de administrator al SC P. SRL, astfel că aceasta nu poate fi obligată în calitate de parte responsabilă civilmente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.M.C., criticând-o pentru nelegaliate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat că se impune restituirea cauzei la Parchet, deoarece nu a fost legal citat, iar în situaţia în care nu va fi primită această apărare, să fie restituită cauza la instanţa de fond, deoarece procedura de citare nu a fost îndeplinită legal atunci când s-a soluţionat cauza.
A mai arătat inculpatul că în situaţia în care nu va fi restituită cauza, se impune achitarea sa în baza ari 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece s-a făcut o gravă eroare de fapt, reţinându-se greşit modalitatea cum au fost comise faptele şi vinovăţia inculpatului.
Cu privire la infracţiunea de înşelăciune, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece marfa nu a fost ridicată niciodată de la domiciliul martorului C.M., iar reprezentanţii societăţii au avut cunoştinţă la momentul eliberării filelor cec că nu aveau acoperire în bancă.
Analizând apelul inculpatului în raport de critica formulată cât şi din oficiu, Curtea a constatat că nu este întemeiat.
În legătură cu faptul că procedura de citare nu s-ar fi îndeplinit corect atât la organele de urmărire penală cât şi la instanţă, instanţa de apel a constatat că, din procesul-verbal încheiat de organele de poliţie la data de 1 iulie 2009, rezultă că inculpatului i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, acesta semnând procesul - verbal şi arătând că domiciliază în Mioveni. Acesta şi-a luat obligaţia ca în termen de 3 zile să aducă la cunoştinţa organelor judiciare orice schimbare de domiciliu, intervenită pe parcursul procesului penal.
Din declaraţiile date de către inculpat, rezultă cu claritate că acesta îşi are domiciliul menţionat anterior şi că locuieşte fără forme legale în comuna Titeşti.
Atât organele de urmărire penală cât şi instanţa de judecată au depus diligentele necesare şi l-au citat pe inculpat la adresele pe care şi le-a indicat în mod personal în declaraţiile date, astfel că este numai culpa acestuia că s-a sustras de la înfăptuirea actului de justiţie.
Curtea de apel a considerat că inculpatul nu poate folosi propria sa culpă şi sustragere de la înfăptuirea actului de justiţie ca un motiv de apărare pentru a solicita desfiinţarea sentinţei penale atacate.
S-a arătat că din nici un act al dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi înştiinţat organele de cercetare sau instanţa că şi-ar fi schimbat domiciliul.
Referitor la procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală, s-a considerat că în acest act se face vorbire despre înmânarea unei citaţii, emise de către organele de poliţie Teleorman şi de faptul că această citaţie a fost înmânată inculpatului la adresa din Bucureşti, acesta semnând de primirea citaţiei, dar inculpatul nu a menţionat că şi-ar fi schimbat domiciliul sau reşedinţa sau că ar dori să fie citat la alte adrese decât cele menţionate în declaraţiile sale.
Concluzionând s-a apreciat că, în ceea ce priveşte procedura de citare s-au depus diligentele prevăzute de lege şi este numai culpa inculpatului că nu s-a prezentat de câte ori a fost citat.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate, instanţa de apel le-a considerat nefondate în raport de probatoriul administrat în cauză.
Referitor la infracţiunea de înşelăciune, s-a arătat că, din probele administrate rezultă că inculpatul a indus în eroare partea vătămată SC B. SRL Constanţa, prezentându-se ca fiind administrator cu drept de semnătură în bancă pentru SC P. SRL Bucureşti, deşi această calitate a sa încetase. De asemenea, în vederea plăţii mărfurilor, pentru a onora prevederile din contract, inculpatul a emis trei file cec şi trei bilete la ordin pentru plata celor trei rate stabilite de comun acord cu partea vătămată SC B. SRL Constanţa.
Instrumentele bancare, respectiv filele cec şi biletele la ordin nu au putut fi executate, deoarece s-a constatat că există lipsă de mandat a semnatarului.
S-a arătat că susţinerea apelantului inculpat, în sensul că reprezentanţii societăţilor aveau cunoştinţă la momentul emiterii filelor cec că nu există acoperire bancară, nu este reală în ceea ce priveşte partea vătămată SC B. SRL Constanţa.
Ca atare, s-a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de fond, fiind dovedită cu probele aflate la dosar, în primul rând cu instrumentele bancare emise de către inculpat şi care nu aveau acoperire bancară, dar şi cu contractele încheiate cu părţile vătămate, cu răspunsurile emise de unităţile bancare şi cu declaraţiile părţilor vătămate.
În legătură cu susţinerea inculpatului că marfa nu a fost luată de la domiciliului numitului C.M., s-a reţinut că din procesul-verbal aflat la dosar de urmărire penală, inculpatul a ridicat mai multe produse în valoare de 489.167,35 lei pe care le-a valorificat, banii obţinuţi arătând că i-a folosit pentru plata altor datorii ale societăţii.
Referitor la declaraţia martorului R.F.C. care nu ar fi fost avută în vedere de către prima instanţă, curtea a apreciat că aceasta nu schimbă situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută de către instanţa de fond ci, dimpotrivă, o confirmă.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea a reţinut că instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a ţinut cont de gravitatea faptelor comise, de modalitatea de acţionare a inculpatului, de perseverenţa sa infracţională, de atitudinea procesuală, inculpatul sustrăgându-se îndeplinirii actului de justiţie, neexistând nici un motiv care să justifice o eventuală reţinere de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
În raport de aceste considerente, prin Decizia penală nr. 336 din 10 noiembrie 2011, Curtea de apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondat apelul peste termen al inculpatului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul C.M.C. Recursul a fost motivat în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen., recurentul invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 12, 18 şi 21 C. proc. pen.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. s-a arătat faptul că instanţele au omis să se pronunţe cu privire la o probă administrată, respectiv concluziile raportului de constatare grafologică efectuat pe parcursul urmăririi penale care ar fi stabilit că semnătura de pe filele CEC nu a fost executată de către inculpat.
În ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 12 şi 18 C. proc. pen. s-a arătat că soluţia de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt, întrucât filele cec au fost emise în perioada în care avea drept de semnătură în bancă, iar acestea au fost lăsate numai cu titlu de garanţie. Ca atare s-a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii subiective.
Prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. s-a criticat faptul că judecata în faţa instanţei de fond a avut loc în condiţiile nelegalei sale citări, arătându-se că, în cursul urmăririi penale se cunoştea adresa la care locuia, respectiv Bucureşti, adresă pe care personal le-a comunicat-o organelor de urmărire penală, la solicitarea acestora şi la care trebuia citat şi de către tribunal.
Având în vedere faptul că în cauză a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. ce atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte îl va analiza prioritar, constatarea incidenţei acestuia făcând inutilă examinarea celorlalte critici privind fondul cauzei.
Astfel, potrivit art. 177 alin. (1) C. proc. pen. învinuitul sau inculpatul se citează la adresa la care locuieşte, alin. (3) al aceluiaşi articol statuând că, în caz de schimbare a adresei arătate în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta se citează la noua adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală sau instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă, organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.
În faţa instanţei de fond inculpatul a fost citat la adresa fostului său domiciliu din localitatea Mioveni şi în comuna Titeşti. Având în vedere că de la ambele citaţiile au fost restituite cu menţiunea "destinatar necunoscut de la adresă", „destinatar mutat de la adresă" s-a dispus, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen., afişarea citaţiei la sediul consiliului local Alexandria.
În recurs inculpatul a susţinut că a adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală adresa din str. Buzeşti, adresă la care a fost citat, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, primind personal citaţia, prezentându-se la chemarea organului judiciar.
Înalta Curte constată că, din datele existente la dosarul de urmărire penală nu rezultă că adresa din str. Buzeşti ar fi fost aflată de către organele de urmărire penală în urma unei demers oficial, astfel că, apărarea inculpatului, în sensul că el este cel care a comunicat această adresă, este plauzibilă. În oricare dintre cele două variante, ceea ce este dovedit cu certitudine în cauză este faptul că, începând cu data de 14 ianuarie 2009 organul de urmărire penală cunoştea adresa unde locuieşte inculpatul şi că, citat la această adresă, s-a prezentat în faţa organului judiciar, a fost audiat şi a comunicat şi un număr de telefon la care putea fi contactat.
Ca atare, chiar pentru ipoteza în care schimbarea de adresă nu ar fi fost comunicată de către inculpat (şi astfel culpa i-ar aparţine), ci aflată de organul judiciar, conform de art. 177 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. subzista obligaţia de a-l cita la nouă adresă, în condiţiile în care citaţiile din Mioveni şi comuna Titeşti erau restituite cu menţiunea „destinatar necunoscut".
În raport de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că procedura de citare în faţa instanţei de fond nu a fost legal îndeplinită, inculpatul fiind citat prin afişare la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea, în condiţiile în care dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen. nu erau aplicabile, din actele dosarului de urmărire penală rezultând adresa unde locuia inculpatul.
Totodată, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. proc. pen., chemarea unei persoane în faţa organului judiciar se face prin citaţie scrisă, însă citarea se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică. Or, în condiţiile în care inculpatul comunicase un număr de telefon, instanţa de fond putea să procedeze la citarea telefonică a acestuia.
Faţă de aceste considerente, reţinând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., conform art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul inculpatului, va casa atât Decizia cât şi sentinţa penală nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secţia penală şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, urmând ca instanţa de fond să aibă în vedere şi celelalte critici formulate de către recurent.
În cauză se va dispune şi anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secţia penală (inculpatul declarând apel peste termen, iar instanţa de apel a respins cererea de suspendare a executării hotărârii) şi punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2011 al Tribunalului Teleorman, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Având în vedere că în recurs inculpatul a comunicat o nouă adresă, urmează ca, la rejudecare cauzei acesta să fie citat în Bucureşti str. Bucovina precum şi în Bucureşti, str. Buzeşti.
În raport de soluţia de admitere a recursului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 336/ R din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secţia penală.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Teleorman.
Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 33 din 22 martie 2011 a Tribunalului Teleorman, secţia penală.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 aprilie 2011 al Tribunalului Teleorman, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 71/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 702/2012. Penal → |
|---|
