ICCJ. Decizia nr. 696/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.696/2012
Dosar nr. 18792/63/2011/a6
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 18792/63/2011, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.R.S.C., arestat preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin cererea formulată la data de 14 februarie 2012 de către D.A., fiul inculpatului D.R.S.C. si însuşită de acesta din urmă, s-a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului D.R.S.C., motivat de faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., că la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte că inculpatul ar săvârşi alte infracţiuni sau ar încerca să influenţeze martorii, experţii sau probele din dosar, dacă ar fi lăsat în libertate.
S-a mai susţinut că dispoziţiile art. 5 C. proc. pen. statuează principiul garantării libertăţii persoanei în tot cursul procesului penal, menţionându-se că inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, acest principiu trebuind interpretat şi aplicat conform art. 5 paragraf 3 din CEDO, potrivit căruia orice persoană arestată sau deţinută are dreptul de a fi eliberată în cursul proceduri, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză, la audiere.
S-a invocat şi faptul că prin Decizia nr. 17/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat cu privire la condiţiile care trebuie analizate într-o cerere de liberare provizorie sub control judiciar şi pe cauţiune, în sensul că instanţa de judecată, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurarea procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a inculpatului.
Curtea de apel, analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu, prevăzute de art. 1606 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reţinut că una din garanţiile privind libertatea persoanei este cea prevăzută în dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. pen., preluată în dispoziţiile art. 1601 din acelaşi cod, potrivit cărora în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, aceste dispoziţii ale dreptului naţional îndeplinind cerinţele art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă pe lângă verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1606 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv cele prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., precum şi dacă cererea este sau nu întemeiată, condiţii ce rezultă din dispoziţiile art. 1608a alin. (2) şi (6) C. proc. pen.
S-a reţinut că, deşi liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului arestat de a fi judecat în stare de libertate, punerea în libertate a inculpaţilor nu intervine în mod automat dacă sunt îndeplinite condiţiile pozitive şi negative prevăzute de lege în cadrul art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1608a alin. (2) teza a II-a şi alin. (6) teza a II-a C. proc. pen., s-a reţinut că, potrivit acesteia, instanţa verificând într-o primă fază dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează apoi la verificarea condiţiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia cererii, prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive, ce constă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea inculpatului să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
A fost avut în vedere că în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare judiciară sub control judiciar, instanţa trebuie să se raporteze la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat inculpatul, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv datele concrete din dosar ce justifică sau nu privarea în continuare de libertate, în raport cu probele administrate, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penale.
Procedând la analiza pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea de apel a apreciat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, în raport cu dispoziţiile art. 143 C. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. pen., în baza cărora s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpatului.
S-a constatat că probele administrate în cauză - evaluate şi de către instanţa de fond în hotărârea pronunţată - justifică presupunerea că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este judecat.
În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de către instanţa de fond, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) S-a reţinut că inculpatul, prin acelaşi mod de operare şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitatea sa de director executiv la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dolj, a pretins la începutul lunii decembrie 2010 de la reprezentanţii SC A.G.N.C. SRL, suma de 25.000 dolari americani, respectiv 10% din totalul subvenţiilor, pentru autorizarea mai rapidă a plăţii celei de-a doua tranşe de subvenţii pentru suprafeţele de teren agricol cultivate, aferente anului agricol 2010-2011, iar la data de 05 septembrie 2011, a pretins de la denunţătorul G.C.L., suma de 25.000 Euro pentru autorizarea mai rapidă a plăţilor pe suprafaţa cultivată - subvenţii aferente anului 2011 - 2012, precum şi pentru a nu sesiza eventuale nereguli care ar fi avut să conducă la controale nedorite şi la întârzierea plăţilor, iar la data de 09 septembrie 2011 a primit de la denunţător suma de 10.000 Euro, reprezentând prima tranşă din suma pretinsă.
S-a reţinut, de asemenea, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. pen., întrucât pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de luare de mită, încadrată în dispoziţiile art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportate la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei, precum şi împrejurările în care se presupune că inculpatul a săvârşit infracţiunea.
În privinţa temeiniciei cererii, s-a constatat că, deşi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. pen., o liberare provizorie sub control judiciar nu poate asigura o realizare efectivă a scopului măsurii preventive, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
S-a mai apreciat că până în prezent nu a fost depăşită durata rezonabilă a unei detenţii provizorii, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, existând indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Împotriva încheierii din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 18792/63/2011, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.R.S.C., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În alin. (2) al articolului anterior menţionat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind acelaşi, şi anume buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiţie pozitivă vizează natura şi gravitatea infracţiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.
Dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă şi nu una obligatorie (legea foloseşte sintagma „se poate acorda"), inculpatul având doar o vocaţie la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunităţii lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii.
Acordarea acestei facilităţi legale nu constituie un drept absolut al inculpatului, ci doar o vocaţie, instanţa nefiind obligată să se pronunţe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situaţie.
Dimpotrivă, instanţei i se cere prin alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen. să verifice şi să examineze existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În opinia instanţei, expresia „date" conţinută în textul de lege anterior menţionat nu se referă la existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, la modul de operare, la infracţiunea pretins a fi comisă, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Prin urmare, instanţei i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracţională.
Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curţi, instanţa trebuie să se raporteze la gravitatea faptei - în speţă fiind vorba despre o infracţiune de corupţie, presupus a fi săvârşită în formă continuată - , la circumstanţele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum şi la datele care caracterizează inculpatul.
Instanţa poate refuza liberarea dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională, corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din CEDO, Înalta Curte apreciază - astfel cum a dispus şi instanţa de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului D.R.S.C., fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive.
Se reţine, de asemenea, că circumstanţele personale ale recurentului inculpat au fost avute în vedere de către instanţa de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.
Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică şi legală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.R.S.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.R.S.C. împotriva încheierii din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 18792/63/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 693/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
