ICCJ. Decizia nr. 693/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.693/2012
Dosar nr. 3618/121/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29/ CC din 18 martie 2011 a Tribunalului Galaţi s-a dispus respingerea, ca nefondate, a cererilor de revizuire formulate de condamnaţii D.I.V. şi D.L. şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu adresa nr. 471/III/6/2009 din 2 martie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a înaintat instanţei, potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., cererile de revizuire formulate de condamnaţii D.I.V. şi D.L. împotriva sentinţei penale nr. 466 din 21 octombrie 2005 a Tribunalului Galaţi (definitivă prin Decizia penală nr. 1761/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), împreună cu referatul întocmit de procuror.
Prin referat s-a solicitat respingerea cererilor de revizuire, nefiind constatată niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
S-a reţinut că prin cererile formulate prin apărători aleşi la data de 24 iunie 2009 şi adresate procurorului, petenţii condamnaţi D.I.V. şi D.L. (primul formulând şi o cerere separată) au arătat că au intrat în posesia raportului de control din data de 30 martie 2001 a Curţii de Conturi (prin care s-a constatat un debit mai mic al societăţii lor, având consecinţe asupra stabilirii încadrării juridice a faptelor săvârşite în dauna părţilor vătămate şi implicit a stabilirii pedepselor), după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 394 alin (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Din analiza dosarului s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 466 din 21 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. R/303/P/2003, inculpata D.L. a fost condamnată la pedepsele de:
- 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (faptă din octombrie - noiembrie 1999; parte vătămată I.C.L.P.U.A.T. Galaţi);
- un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (faptă din 5 iunie 1997; parte vătămată P.M.);
- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse şi s-a dispus ca inculpata D.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, care a fost sporită la 11 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpatul D.I.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. (faptă din octombrie - noiembrie 1999; parte vătămată I.C.L.P.U.A.T. Galaţi).
În baza art. 71 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Potrivit art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., art. 1000 alin. (3) C. civ. şi art. 1003 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Galaţi, la plata sumei de 2.734.474.661 lei (273.447,46 lei) cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă I.S.C. – I.T.C. Iaşi.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpata D.L. a fost obligată la plata sumei de 70.000.000 lei (7000 lei), cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P.M.
Inculpata D.L. a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente SC K. SRL Galaţi la plata sumei de 43.868.855 lei (4386,88 lei), cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M.E.P. SRL Bucureşti şi la plata sumei de 7.227.000 lei (722,70 lei) cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC L. SRL Galaţi.
De asemenea, inculpata D.L. a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Galaţi la plata sumei de 5.000.000 lei (500 lei), cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC E.E.P. LTD SRL Galaţi.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că inculpaţii D.L. şi D.I.V., prima în calitate de administrator, iar cel de-al doilea în calitate de asociat al SC T.D. SRL Galaţi, în cursul anului 1999, pe timpul executării contractului de antrepriză din 26 februarie 1999, au indus şi menţinut în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate I.C.L.P.U.A.T. Galaţi, prin prezentarea ca reale a unor fapte neadevărate, obţinând un folos material injust în sumă de 2.734.474.661 lei.
În sarcina inculpatei D.L. s-a mai reţinut că la data de 5 iunie 1997, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a unui autovehicul către partea vătămată P.M., a prezentat ca adevărate fapte mincinoase pe care dacă acesta le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat contractul, cauzându-i acestuia un prejudiciu de 70.000.000 lei şi, respectiv, că la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis 3 file CEC în favoarea părţilor vătămate M.E.P. SRL Bucureşti, SC E.E.P. LTD SRL Galaţi şi SC L. SRL Galaţi pentru plata unor mărfuri achiziţionate de acestea, deşi nu avea disponibil în cont şi se afla în interdicţie bancară.
Din probele dosarului (plângerile părţilor vătămate, hotărârea comisiei de licitaţie, contracte, grafice de execuţie, facturi fiscale, ordine de plată, cedări creanţe, situaţii lucrări efectuate, acte de cesiune, acte contabile, acte bancare, declaraţiile martorilor A.T., C.D., F.M., G.R.G., D.A. a rezultat cert atât vinovăţia inculpaţilor, cât şi valoarea prejudiciilor cauzate de cei doi.
Împotriva sentinţei penale nr. 466/2005 a Tribunalului Galaţi au declarat apel ambii inculpaţi, însă prin Decizia penală nr. 138 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondate cele două apeluri.
Recursurile declarate de inculpaţi, de asemenea, au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală nr. 1761 din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a reţinut că susţinerea condamnaţilor potrivit căreia au intrat în posesia raportului de control din data de 30 martie 2001 a Curţii de Conturi după rămânerea definitivă a hotărârii, nu este reală, având în vedere că acest raport, invocat în motivele de revizuire ca şi mijloc de probă nou, a fost depus la instanţa supremă împreună cu motivele de recurs, fiind cunoscut în momentul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat asupra laturii penale şi civile a cauzei.
Astfel, s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că mijlocul de probă indicat a fost cunoscut de instanţa de recurs, iar în practica judiciară s-a statuat că cererea de revizuire întemeiată pe o apărare cunoscută şi verificată de instanţă cu ocazia soluţionării cauzei nu este fondată.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel condamnaţii D.I.V. şi D.L., solicitând admiterea cererii de revizuire pe care au formulat-o, susţinând că raportul de control al Curţii de Conturi nu ar fi fost depus în mod procedural la instanţa care soluţionat recursul privind hotărârea de condamnare, fiind de fapt ataşat la un memoriu adresat de mama lui D.I.V. preşedintelui României.
De asemenea, s-a invocat că în evidenţele contabile ale părţii vătămate I.T.C. Galaţi, societatea condamnaţilor revizuienţi, SC T.D. SRL Galaţi, figurează cu un debit de 234.474.700 lei ROL şi nu cu un debit de 2.500.000.000 lei ROL.
Apelurile declarate de condamnaţii D.I.V. şi D.L. au fost apreciate ca nefondate, fiind respinse ca atare, reţinându-se că, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar conform art. 394 alin. (2) din acelaşi cod, cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Astfel, s-a reţinut că acest caz de revizuire, ce poate conduce în mod excepţional la reformarea unei hotărâri definitive, vizează situaţia în care, pe de o parte, instanţele care au soluţionat cauza în ciclul procesual obişnuit (fond, apel, recurs) nu au avut cunoştinţă despre anumite fapte sau împrejurări, iar pe de altă parte, dacă ar fi fost cunoscute, acestea ar fi fost apte să conducă la pronunţarea unei soluţii contrare celei adoptate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, ori aceste două condiţii cumulative cerute de textul de lege, pe care şi-au întemeiat cererile de revizuire condamnaţii D.I.V. şi D.L., nu sunt îndeplinite în cauză.
Sub un prim aspect, s-a constatat că prin motivul de revizuire invocat nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii, ci la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., aspect care nu este permis de dispoziţiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen.
În al doilea rând, s-a remarcat faptul că împrejurarea despre care se susţine că nu a fost cunoscută la soluţionarea cauzei, respectiv faptul că în actele contabile ale părţii vătămate I.T.C. Galaţi societatea administrată de inculpaţi nu figura cu suma de 2.734.474.661 lei ROL, care s-a reţinut că este prejudiciul produs acestei părţi vătămate, ci cu o sumă mult mai mică, de 234.474.700 lei ROL, nu a fost necunoscută instanţelor care au soluţionat cauza în ciclul procesual obişnuit.
În acest sens, s-a constatat că actul care susţine împrejurarea invocată de condamnaţii revizuenţi, respectiv raportul de Control al Curţii de Conturi din 30 martie 2001, a fost depus la dosarul nr. 537/44/2007, dosar înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 decembrie 2008, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 1761 din 13 mai 2009, decizie prin care recursurile inculpaţilor D.I.V. şi D.L. au fost respinse ca nefondate.
S-a mai constatat că susţinerile revizuenţilor că nu au depus personal acest act şi că, de fapt, actul respectiv a fost ataşat de mama lui D.I.V. la un memoriu adresat Preşedintelui României, nu au relevanţă, câtă vreme instanţa de recurs a reţinut la dosar şi a avut în vedere actul respectiv.
A fost avut în vedere şi faptul că din considerentele deciziei penale nr. 1761 din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că revizuenţii au invocat în faţa instanţei de recurs împrejurarea că prejudiciul produs I.T.C. Galaţi este mult mai mic, solicitând reindividualizarea pedepselor, însă această apărare a fost motivat înlăturată.
În plus, s-a reţinut că înregistrarea SC T.D. SRL Galaţi în contabilitatea I.T.C. Galaţi cu un debit mult mai mic decât cel considerat de instanţe a fi prejudiciul produs acestei societăţi, era o împrejurare cunoscută de instanţe, independent de raportul de Control al Curţii de Conturi, ea reieşind din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, unde se consemnează că în evidenţele I.T.C. Galaţi societatea condamnaţilor figurează cu un debit de 287.756.442 lei ROL, respectiv cu diferenţa dintre plăţile efectuate de Inspectorat şi lucrările de construcţii efectuate de SC T.D. SRL Galaţi, nefiind înregistrată şi creaţă de 2.500.000.000 lei ROL preluată de SC T. SRL Galaţi de la I.T.C. Galaţi.
Totodată, s-a constatat că împrejurarea invocată de condamnaţi, chiar necunoscută să fi fost de către instanţe, nu putea susţine netemeinicia hotărârii de condamnare întrucât o parte din prejudiciul produs părţii vătămate, astfel cum a fost reţinut de instanţe, constă în creanţa de 2.500.000.000 lei, pe care partea vătămată o avea faţă de SC S. SA Galaţi, ce a fost preluată de SC T. SRL Galaţi (societate administrată tot de D.I.V.), în mod logic suma respectivă neputând fi înscrisă ca şi datorie a SC T.D. SRL Galaţi către I.T.C. Galaţi în contabilitatea acestei din urmă instituţii.
Astfel fiind, prin Decizia penală nr. 246/ A din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de condamnaţii D.I.V. şi D.L., împotriva sentinţei penale nr. 29/ CC din data de 18 martie 2011 a Tribunalului Galaţi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi condamnaţii D.I.V. şi D.L. la plata sumelor de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs revizuenţii D.I.V. şi D.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
Examinând recursurile declarate în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnaţii au invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la raportul de control al Curţii de Conturi din 30 martie 2001, care nu ar fi fost depus în mod procedural la instanţa care soluţionat recursul privind hotărârea de condamnare, fiind de fapt ataşat la un memoriu adresat de mama lui D.I.V. preşedintelui României, dar şi la faptul că, în evidenţele contabile ale părţii vătămate I.T.C. Galaţi, societatea condamnaţilor revizuienţi, SC T.D. SRL Galaţi, figurează cu un debit de 234.474.700 lei ROL şi nu cu un debit de 2.500.000.000 lei ROL.
Verificând cererile de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuenţi nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnaţii invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurenţii revizuenţi au urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, aceştia făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect au fost respinse cererile de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuenţii nu fac referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei, în mod temeinic reţinându-se în speţă că raportul de control al Curţii de Conturi din 30 martie 2001 a fost avut în vedere de instanţa supremă cu prilejul soluţionării recursurilor declarate de inculpaţii D.I.V. şi D.L. în dosarul nr. 537/44/2007, iar pe de altă parte, aspectele legate de prejudiciul produs I.T.C. Galaţi, care ar fi mai redus, au fost invocate în susţinerea respectivei căi de atac, regăsindu-se în considerentele deciziei penale nr. 1761 din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurenţilor revizuenţi nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererilor de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii revizuenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii D.I.V. şi D.L. împotriva deciziei penale nr. 246/ A din 26 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 696/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 665/2012. Penal → |
|---|
