ICCJ. Decizia nr. 707/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 707/2012

Dosar nr. 1565/85/2010

Şedinţa publică din 13 martie 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii C.A. şi C.E. împotriva Deciziei penale nr. 24/A/2011 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 24/A/2011 din 7 noiembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii C.A. şi C.E. împotriva Sentinţei penale nr. 61 din 16 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală.

În baza dispoziţiilor art. 383 alin. (1¹) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.A.

În baza dispoziţiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.A. durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 02 februarie 2010 până la data de 07 noiembrie 2011. În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul apelant C.A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel, iar pe inculpata apelantă C.E. la plata sumei de 475 RON, cu acelaşi titlu.

Onorariile parţiale pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpaţii apelanţi în sumă de 100 RON, pentru inculpatul apelant C.A. şi respectiv, 75 RON, pentru inculpata apelantă C.E. s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 2 alin. (1), lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală suma de câte 150 RON, reprezentând asistenţa juridică gratuită acordată fiecărei părţi civile intimate s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a avut în vedere că prin Sentinţa penală nr. 61 din 16 martie 2011 pronunţată în Dosar nr. 1565/85/2010, Tribunalul Sibiu a dispus:

1. în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului C.A., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud, la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 2, pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 14 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.A. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 14 (patrusprezece) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 02 februarie 2010, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.A.

2. În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a), raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnarea inculpatei C.E., fără forme legale în comuna Apoldu de Jos la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe un termen de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnarea sus-numitei inculpate la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei C.E. şi s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 12 (doisprezece) ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interziceri drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor civile cu titlu de daune morale în sumă de câte 2.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii către părţile civile O.L., domiciliat în oraşul Sălişte, şi C.D.L., domiciliat în comuna Apoldu de Jos şi de câte 2.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii către părţile civile minore S.M.C., S.R.C., S.L.S., S.E.T. - toţi prin reprezentant legal S.F. S-au respins celelalte pretenţii civile.

A fost obligat inculpatul C.A. la plata de daune morale în sumă de 2.000 euro, sau echivalentul în RON la data plăţii, către partea civilă B.N.C., domiciliat în comuna Apoldu de Jos. Respinge celelalte pretenţii formulate de părţile civile.

S-a constatat că partea civilă M.A. a renunţat la constituirea de parte civilă.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată, raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.A. a sumei de 2.000 euro, sau echivalentul în RON la data plăţii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 10.000 RON, din care 7.000 RON în sarcina inculpatului C.A. şi 3.000 RON în sarcina inculpatei C.E., şi din care suma de 1.650 RON reprezintă onorariile avocaţilor din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în fapt, de către instanţa de fond cu referire la actele şi lucrările dosarului că în cursul lunii februarie 2008, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părţii civile C.D. pentru a-l convinge să-l însoţească în Grecia, unde i-a promis că îi va găsi de lucru şi se va ocupa de achitarea transportului. Deşi iniţial partea civilă a refuzat de teamă, neştiind ce i se poate întâmpla, ulterior, fiind din nou căutat de inculpat atât pe stradă cât şi la domiciliul său, acesta a fost de acord.

Ajuns în Grecia, inculpatul l-a cazat la un hotel în care locuiau mai multe persoane, rude sau prieteni cu inculpatul, care practicau cerşetoria. După ce au ajuns în Grecia, inculpatul i-a comunicat părţii civile că de fapt vor merge la cerşit, şi deşi partea civilă nu a fost de acord, acest a fost nevoit să practice cerşetoria întrucât nu ar fi avut bani de transport pentru a reveni în ţară.

Inculpatul i-a cerut să-i predea toţi banii câştigaţi, pentru achitarea contravalorii transportului, urmând ca după aceea să-i predea jumătate din banii câştigaţi.

În timp ce se afla în Grecia, inculpatul l-a sunat pe partea civilă B.N. căruia i-a promis că-i găseşte de lucru, însă după ce partea civilă a ajuns în Grecia, a fost nevoit de asemenea să practice cerşetoria.

Ambele părţi vătămate au afirmat că erau supravegheaţi de inculpat sau de rudele acestuia în timpul zilei pentru a se asigura că aceştia cerşesc şi nu pleacă fără ştirea inculpatului. La sfârşitul zilei, atât inculpatul cât şi soţia lui îi controlau pe cei doi pentru a le lua banii obţinuţi. Inculpatul nu le lăsa acestora bani nici pentru a-şi cumpăra alimente, întrucât le pretindea să-şi asigure mâncarea din alimentele pe care magazinele le aruncau la gunoi.

Partea civilă B.N. a arătat că întrucât a refuzat să meargă la cerşit, inculpatul l-a ameninţat, astfel că acesta a acceptat să cerşească.

După aproximativ 2 luni de zile, părţile vătămate C.D.L. şi B.N.C. au plecat fără ştirea inculpatului, din Atena unde cerşeau într-o altă localitate unde şi-au găsit de lucru în construcţii. Când a constatat dispariţia celor doi, inculpatul C.A. a sunat partea civilă C.D.L., ameninţându-l cu moartea.

La sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie, inculpatul l-a contactat pe partea civilă O.L. precum şi pe partea civilă M.A., pentru a-i convinge să meargă în Grecia unde urma să le găsească de lucru. Inculpatul, însoţit de soţia sa C.E., a mers la domiciliul părţilor vătămate O.L. şi S.F. pentru a-i convinge să-i însoţească în Grecia împreună cu cei patru minori ai părţilor vătămate. Cei doi inculpaţi i-a asigurat că le va găsi de lucru în agricultură, la cules de măsline şi portocale, iar minorii îi puteau lăsa la grădiniţă contra sumei de 50 euro pe săptămână. La discuţiile purtate de inculpaţi cu părţile civile O.L. şi S.F. au asistat şi martorii S.G. şi S.I., care sunt fratele şi respectiv cumnata părţii civile O.L. şi locuiesc în aceeaşi curte cu acesta.

Martorii au arătat că inculpatul a venit în vizită la părţile vătămate de mai multe ori, de două ori fiind însoţit de inculpata C.E., şi de fiecare dată încercau să-i convingă să-i însoţească la lucru în Grecia. Inculpatul i-a propus chiar şi martorei S.G. care era prezentă la discuţii, să-i însoţească în Grecia, însă aceasta a refuzat.

În ceea ce-l priveşte pe partea vătămată M.A., acestuia inculpatul i-a spus că de fapt merge la cerşit, iar M.A. se va ocupa de colectarea banilor.

Inculpatul a plătit transportul pentru părţile vătămate O.L., S.F. şi cei patru minori precum şi pentru partea vătămată M.A.. Numai după ce au ajuns în Grecia inculpatul le-a comunicat părţilor vătămate că toţi vor merge la cerşit, inclusiv copii, iar cazarea acestora le-a asigurat-o într-o clădire dezafectată, lipsită de utilităţi. Toţi banii câştigaţi de părţile vătămate din practicarea cerşetoriei erau încasaţi de inculpat care îi supraveghea în timpul zilei şi chiar îi controla de bani pentru a se asigura că aceştia nu ascund din banii obţinuţi. Ca şi în cazul părţilor vătămate C.D.L. şi B.N.C., inculpatul le-a cerut părţilor vătămate O.L., S.F. şi M.A. să-i plătească transportul iar în continuare să-i predea jumătate din banii câştigaţi. Contrar acestei înţelegeri, inculpatul le lua părţilor vătămate toţi banii câştigaţi, astfel că aceştia au fost nevoiţi să apeleze la Ambasada României din Atena pentru a solicita bani pentru întoarcerea în ţară. Întrucât funcţionarii de la ambasadă le-a comunicat că nu sunt fonduri cu o astfel de destinaţie, aceştia s-au hotărât să nu se mai întoarcă în clădirea în care i-a cazat inculpatul şi să continue să cerşească pentru a-şi asigura banii de transport.

Câteva nopţi aceştia împreună cu minorii au fost nevoiţi să doarmă pe plajă, iar în timpul zilei să meargă la cerşit unde au fost găsiţi de rude ale inculpatului. Acesta a venit însoţit de 4 - 5 bărbaţi pentru a-i determina să revină în clădirea în care se afla inculpatul şi pentru a cerşi în continuare.

Cu privire la cei patru copii minori, inculpatul, la sosirea în Grecia le-a pretins părţilor vătămate O.L. şi S.F. să-i însoţească la cerşit, iar după un timp, iar după un timp, unul dintre minori, la cererea inculpatului, mergea la cerşit însoţit de fiul inculpatului.

În această perioadă, pentru lipsa unei alimentaţii corespunzătoare, întrucât părţile vătămate îşi asigurau hrana din alimentele găsite la tomberoane, precum şi pentru lipsa unor condiţii igienice minime, minorii s-au îmbolnăvit. După întoarcerea în ţară, minorii i-au povestit martorei S.G. că au fost la cerşit, fiind nevoiţi să stea cu un păhărel în mâini, fiind tulburaţi de această întâmplare.

Inculpatul a plecat din Grecia împreună cu familia lăsându-le pe părţile vătămate fără nici un ban, iar ulterior, l-a rugat pe fratele său să le plătească acestora transportul în ţară. De asemenea, l-a rugat pe fratele său să le aducă pe părţile vătămate la domiciliul său, întrucât vroia să-i ducă la cerşit în Polonia.

Ajunşi la domiciliul inculpatului, părţile vătămate O.L., S.F. împreună cu cei patru copii şi M.A. au refuzat să-l însoţească pe inculpat în Polonia şi fără ştirea acestuia au plecat de la domiciliul inculpatului.

Toate părţile civile au declarat că au cerşit de frica inculpatului care îi ameninţa cu vătămarea corporală în cazul în care refuză să meargă la cerşit sau pleacă fără ştirea lui. Starea de teamă a fost indusă părţilor vătămate atât de faptul că inculpatul îi supraveghea şi ameninţa, dar şi de împrejurarea că în clădirea în care erau cazaţi, mai erau peste 20 de persoane, rude şi prieteni cu inculpatul, care i-ar fi putut supraveghea.

În drept, s-a reţinut de către instanţa de fond că faptele inculpaţilor C.A. şi C.E., care împreună au recrutat, transportat şi cazat prin înşelăciune, ameninţare şi constrângere pe părţile vătămate C.D.L., O.L., S.F., M.A. şi B.N.C., acesta din urmă fiind recrutat, transportat, cazat prin ameninţare şi constrângere doar de către inculpatul C.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpaţilor C.A. şi C.E. de a-i determina prin înşelăciune şi ameninţare pe părţile vătămate O.L. şi S.F. de a-i duce la cerşit pe cei 4 copii minori, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzut de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 673/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în formă continuată.

La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) precum şi scopul prevăzut de art. 52 C. pen. şi caracterul continuat al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

În ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa de fond analizând cererea părţilor civile de acordarea a daunelor materiale cu titlu de venit nerealizat pe perioada în care au fost plecaţi din ţară, a constatat că în cauză părţile civile nu au dovedit prejudiciul material încercat, astfel că în temeiul art. 998 - 999 C civ. s-a constatat că prejudiciul solicitat nu este cert, astfel că nu poate fi acordat.

În cauză s-au acordat daune morale, reţinându-se că este evident prejudiciul încercat de toate părţile vătămate, întrucât prin infracţiunile săvârşite asupra lor le-au fost încălcate libertatea, reputaţia şi demnitatea, valori sociale esenţiale pentru orice persoană. Tribunalul apreciază, în raport de circumstanţele săvârşirii faptelor, precum şi de condiţia socială a părţilor vătămate, ca fiind echitabilă acordarea părţilor vătămate majore a câte 2.000 euro, iar părţilor minore câte 2.500 euro. Faţă de părţile vătămate minore, Tribunalul apreciază că suferinţa fizică şi psihică a fost mai accentuată, faţă de vulnerabilitatea vârstei.

Faţă de soluţia de condamnare pronunţată în ce priveşte cheltuielile judiciare s-a făcut aplicarea art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel în termen inculpaţii C.A. şi C.E.

Curtea de apel a reţinut că apelanţii inculpaţi nu au arătat în scris care sunt motivele de nelegalitate şi netemeinicie pe care le aduc sentinţei penale atacate. În susţinerea orală a motivelor de apel inculpaţii prin apărătorul ales au criticat sentinţa penală atacată atât sub aspectul laturii penale a cauzei, cât şi sub aspectul laturii civile, solicitând, în principal, achitarea celor doi inculpaţi, întrucât, în esenţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de către prima instanţă. În subsidiar, au solicitat în ce priveşte infracţiunea de trafic de minori schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, având în vedere starea de fapt ce rezultă din probele cauzei.

Apărătorul ales al inculpaţilor a solicitat, în cazul reţinerii vinovăţiei inculpaţilor reducerea pedepselor aplicate, apreciind că acestea sunt prea mari raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, iar, în ce priveşte latura civilă a cauzei se impune respingerea în tot a acţiunilor civile formulate de părţile civile.

În apel au fost reaudiate: partea vătămată M.A., partea civilă C.D.L., partea civilă O.L.; a fost audiată martora C.E.

În apel inculpatul C.A. s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de cei doi inculpaţi apelanţi, precum şi din oficiu, conform art. 371 şi 379 C. proc. pen., cu referire la art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, Curtea de Apel constată că apelurile declarate în cauză sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune:

1. În ce priveşte latura penală a cauzei: Curtea de Apel precizează că în cauză este incidenţă Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, anterior modificărilor aduse prin Ordonanţă de Urgenţă nr. 41 din 27 aprilie 2011, publicată în M. Of. Nr. 304 din 3 mai 2011, astfel cum era în vigoare la data comiterii faptelor imputate celor doi inculpaţi.

Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prevede că „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea, sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori".

Art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege, referindu-se la victime majore, condiţionează existenţa infracţiunii de trafic de persoane de o activitate prealabilă de recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, prin abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Art. 2 pct. (2) lit. b) din Legea nr. 678/2001 prevede că prin exploatare se înţelege „ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire", iar lit. e) a aceluiaşi articol prevede că „efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului constituie, de asemenea, o formă de exploatare, prin „aservire" în sensul textului citat înţelegându-se „acţiunea de a supune o altă persoană".

Examinând actele dosarului Curtea de Apel constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor. Probele dosarului au confirmat că în cursul anului 2008 inculpaţii C.A. şi C.E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au recrutat, transportat în străinătate şi cazat, prin înşelăciune, ameninţări şi constrângere un număr de 8 persoane (dintre care 4 minori), pe care apoi şi le-au aservit şi pe care le-au obligat la practicarea cerşetoriei în folosul lor, inculpatul C.A. desfăşurând asemenea activităţi infracţionale singur şi faţă de partea vătămată B.N.C.

Ca mijloc de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane inculpaţii au folosit atât înşelăciunea cu prilejul recrutării, precum şi ulterior, cât şi violenţa în partea finală a evenimentelor.

Astfel, din actele dosarului rezultă în mod neîndoios că, în cursul anului 2008 inculpaţii în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au desfăşurat ample activităţi infracţionale în domeniul traficului de persoane şi de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice cerşetoria în Grecia.

Vinovăţia inculpaţilor în raport cu infracţiunile reţinute în sarcina lor au fost pe deplin dovedite, fiind avute în vedere declaraţiile părţilor vătămate care se coroborează pe deplin cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv cu declaraţiile martorilor, procesele-verbale de recunoaştere după planşa foto a inculpaţilor, înscrisuri din care rezultă corespondenţa cu ataşatul de afaceri interne al României în Republica Elenă, audieri preliminare ale părţilor civile şi verificări efectuate cu privire la firmele de transport cu care inculpaţii au transportat victimele în Grecia.

Din actele dosarului şi din hotărârea criticată rezultă în mod neîndoios că victimele C.D.L., O.L. şi S.F. în momentul recrutării nu aveau loc de muncă, erau lipsite de venituri, că victimele O.L. şi S.F. aveau în întreţinere patru copii şi că încă de la început inculpaţii au urmărit punerea victimelor într-o stare de dependenţă faţă de ei.

În legătură cu aceasta se reţine că încă din momentul recrutării sus-numitelor victime, inculpaţii au dat dovadă de perseverenţă, axându-se pe ademenirea lor cu promisiuni mincinoase privind posibilitatea angajării în agricultură şi, respectiv, înscrierea minorilor la grădiniţă, le-au plătit victimelor cheltuielile legate de procurarea paşapoartelor, le-au transportat până în Grecia, unde au fost cazate în condiţii inumane, fiind lăsate fără hrană şi fără bani. La aceasta se adaugă faptul că victimele C.D.L., O.L. şi S.F., ultimii doi împreună cu cei patru minori, de cum au ajuns în străinătate au fost obligate să practice cerşetoria în folosul inculpaţilor, banii fiind însuşiţi de către inculpaţi.

În atare condiţii, puse în situaţia de a nu avea bani, aservite prin datorii, victimele nu puteau decât să urmeze conduita ce le-a fost impusă de traficanţi.

Curtea constată că elemente de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor a fost corect reţinută şi faţă de partea vătămată M.A. şi, respectiv, faţă de partea vătămată B.N. doar în ce-l priveşte pe inculpatul C.A.

Astfel, din actele dosarului rezultă fără echivoc că inculpaţii l-au indus în eroare pe partea vătămată M.A. în legătură cu adevăratul scop al transportării în Grecia, spunându-i că-l vor folosii doar la strângerea banilor de la persoanele care cerşesc, pentru ca transportat în Grecia, să fie cazat în condiţii inumane şi obligat să cerşească, fiind lăsat fără hrană şi fără bani, adăugându-se la aceasta faptul că a fost ameninţat cu acte de violenţă în cazul în care refuză să aducă bani din practicarea cerşetoriei.

Tot astfel, probele cauzei dovedesc că inculpatul C.A. a ademenit partea vătămată B.N.C., cu promisiuni mincinoase privind câştigarea unei sume de 50 de euro pe zi din culesul de portocale, apoi l-a transportat în Grecia, unde a fost cazat în condiţii inumane şi obligat prin ameninţare şi exercitarea de acte de violenţă să cerşească, fiind lăsat fără hrană şi fără bani.

În atare condiţii, puse în situaţia de a nu avea bani, aservite prin datorii şi uneori ameninţate şi agresate, cele două victime nu puteau decât să urmeze conduita ce le-a fost impusă de traficanţi.

Inculpaţii exercitau constant un control asupra victimelor, supraveghindu-i şi percheziţionându-i la sfârşitul fiecărei zile şi luându-le toţi bani.

Curtea de Apel constată că atât în faţa instanţei de fond, cât şi prin motivele de apel inculpatul C.A., nu a recunoscut faptele, susţinând că părţile civile i-au solicitat să-i ducă în Grecia la cerşit, că au venit de bunăvoie cu el, că le-a împrumutat sumele de bani pentru transport şi paşaport şi că în Grecia acestea au cerşit pe cont propriu.

Aceleaşi apărări au fost invocat şi de inculpata apelantă C.E. prin apărătorul ales.

Apărările inculpaţilor în mod corect au fost înlăturate de către judecătorul de fond şi nu pot fi însuşite de către instanţa de control judiciar raportat la ansamblul probator administrat cauzei din coroborarea căruia rezultă fără nici un dubiu vinovăţia inculpaţilor.

Relevante sub aspectul vinovăţiei apelanţilor inculpaţi sunt declaraţiile părţii civile C.D.L., care în tot cursul procesului penal, inclusiv în faţa instanţei de apel a declarat că în momentul recrutării inculpaţii l-au ademenit, spunându-i că va câştiga bani în Grecia din culesul de portocale şi măsline, oferindu-se să-i plătească drumul, că ajuns în Grecia a fost obligat timp de 3 luni prin ameninţări şi violenţe fizice să practice cerşetoria, banii astfel obţinuţi fiindu-i luaţi de către inculpaţi, care îl percheziţionau la sfârşitul fiecărei zile şi că a reuşit să fugă doar datorită lipsei de atenţie a inculpatului, care îl supraveghea la locurile de cerşit.

Declaraţiile părţii civile C.D.L. sunt confirmate de declaraţiile martorului N.C.L., care a relatat că la începutul anului 2008 i-a transportat pe inculpaţii la domiciliul părţii civile, că inculpatul C.A. a încercat să-l recruteze şi pe el pentru a-l duce în Grecia la cerşit, şi în cadrul discuţiilor purtate cu acesta, inculpatul i-a spus că, .. îi va lua pe B.N. şi C.D.L. în Grecia. Acestora le va spune că le va găsi un loc de muncă în agricultură, iar când vor ajunge în Grecia îi va pune să cerşească." A mai relatat martorul că atunci când partea civilă C.D.L. a revenit în ţară acesta i-a povestit că a fost obligat să cerşească pentru familia inculpaţilor timp de 3 luni după care a reuşit să fugă. Declaraţia dată de martor la termenul de judecată din 06 octombrie 2010 a fost retracta de acesta atât prin declaraţia olografă dată organelor de anchetă penală la data de 28 octombrie 2010 în Dosarul nr. 82/D/P/2010 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu, cât şi în faţa instanţei de fond la termenul de judecată din 05 ianuarie 2011, context în care în mod corect a fost înlăturată de către instanţa de fond din ansamblul probator.

Declaraţiile martorului C.D., confirmă declaraţiile părţii civile, martorul relatând că în luna ianuarie 2008 s-a întâlnit cu partea civilă C.D.L. care i-a spus că va pleca la muncă în Grecia, că inculpatul C.A. i-a găsit de lucru în agricultură şi la întoarcerea din Grecia partea civilă i-a povestit că a fost obligat să muncească pentru familia inculpaţilor de unde a reuşit să fugă.

În ce priveşte pe partea civilă B.N., relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatului C.A., sunt declaraţiile părţii civile care în tot cursul procesului penal a relatat pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpat . Astfel, partea civilă a relatat că inculpatul l-a contactat şi urmare a promisiunii de câştig în Grecia l-a determinat să accepte deplasarea în străinătate, transport ce a fost plătit de către inculpat, că ajuns în Grecia a fost cazat în aceeaşi locaţie cu partea civilă C.D.L. şi că la refuzul de a cerşi în folosul inculpatului a fost lovit şi ameninţat de către inculpat. Mai declară partea civilă că din cauza comportamentul agresiv al inculpatului, al lipsei de bani şi de hrană, a fost nevoit să cerşească timp de aproape 2 săptămâni, toţi banii astfel obţinuţi fiindu-i luaţi de către inculpat.

Declaraţiile părţii civile B.N. se coroborează atât cu declaraţiile părţii civile C.D.L., cât şi cu depoziţiile martorilor N.C.L. şi V.P. Astfel, partea civilă C.D.L. referindu-se la partea civilă B.N. a arătat că la începutul lunii martie 2008 partea civilă a fost cazată în aceeaşi locaţie, fiind adus în Grecia de către fratele inculpatului C.A., că partea civilă a fost trimisă la cerşit şi că nemulţumit de sumele de bani obţinute din cerşit inculpatul C.A. a agresat fizic pe partea civilă şi că cele două părţi civile au reuşit să fugă, deşi erau tot timpul supravegheate de către inculpat.

Martora V.P. a declarat că partea civilă i-a povestit că în cursul anului 2008 a plecat cu o familie de rromi (n.n. inculpaţii) în Grecia urmare a faptului că i-au promis că îi găsesc un loc de muncă, că ajuns în străinătate a fost obligat să cerşească în folosul acestei familii, care îi lua toţi banii şi că a reuşit să fugă în altă localitate unde a lucrat şi a obţinut bani pentru a se întoarce acasă.

Traficarea părţilor civile M.A., O.L., S.F. şi a celor patru minori ai acestora din urmă rezultă cu certitudine nu numai din declaraţiile acestor părţi civile, dar şi din depoziţiile de martori şi înscrisurile depuse la dosar din partea Biroului Ataşatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei României la Atena.

Potrivit declaraţiilor părţilor civile O.L. şi S.F. date atât în cursul anchetei penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, în cursul lunii octombrie 2008 inculpaţii au venit la domiciliul lor şi sub promisiunea găsirii unui loc de muncă în agricultură şi a înscrierii celor patru minori la grădiniţă, i-au determinat să plece în Grecia, cheltuielile legate de transport şi paşapoarte fiind suportate de către inculpaţi, că au fost cazaţi în loc. Larisa din Grecia în condiţii inumane şi chiar din prima zi, sub ameninţări, au fost obligaţi să cerşească împreună cu minorii, fiind supravegheaţi de către inculpaţi, care la sfârşitul fiecărei zile le luau toţi banii, astfel că au fost nevoiţi să se hrănească din coşurile de gunoi ale unor magazine.

Părţile civile relatează că dată fiind situaţia disperată în care s-au aflat au apelat la ajutorul Ambasadei României din Atena pentru a-i ajuta să se repatrieze şi pentru că nu au găsit sprijin au fost nevoiţi să cerşească timp de alte 2 săptămâni pentru a strânge bani să se întoarcă în ţară.

Curtea nu poate omite în analizarea apelurilor inculpaţilor sub aspectul reţinerii vinovăţiei privind traficul de minori declaraţiile date organelor de anchetă penală de minorii S.M.C. şi S.R.C. care au relatat modul în care cei doi inculpaţi i-au determinat pe părinţii lor să plece în străinătate, comportamentul pe care inculpaţii l-au avut faţă de ei şi părinţilor lor în Grecia, disperarea părinţilor şi dorinţa acestora de a se întoarce în ţară. Nu este de neglijat a se preciza că potrivit raportului psihologic privind situaţia minorilor întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, minora S.R.C., printre altele, are capacitatea de a înţelege esenţa evenimentelor pe care intuitivă, are spirit de observaţie şi receptivitate selectivă privind prezenţa şi solicitările celor din jur.

Declaraţiile părţilor civile sunt confirmate atât de înscrisurile depuse la dosar din partea Biroului Ataşatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei României la Atena, cât şi de declaraţiile martorilor O.I. şi S.G. Camelia, care au fost prezenţi când inculpaţii au venit la domiciliul părţilor civile O.L. şi S.F. şi a asistat la discuţiile purtate între aceştia.

Astfel, martorii au declarat că inculpaţii le-au promis părţilor civile că îi vor ajuta să-şi găsească un loc de muncă în Grecia, la cules de portocale şi măsline, că au loc de cazare asigurat şi copii vor fi înscrişi la grădiniţă, că inculpaţii s-au oferit să se plătească cheltuielile de transport şi întocmirea paşapoartelor cu condiţia restituirii sumelor de bani şi că după circa 4 săptămâni de la plecarea părţilor civile au fost contactaţi telefonic de părţile civilă, care le-au spus că nu au bani să se întoarcă acasă şi că au fost obligaţi de familia inculpatului să cerşească, fiindu-le luate de către inculpaţi toate sumele de bani obţinute din cerşit.

Conform declaraţiei date de partea civilă M.A. atât organelor de anchetă penală, precum şi judecătorului de fond, inculpaţii le-au contactat şi prin promisiunea mincinoasă că va fi folosit doar pentru strângerea banilor de la personale care cerşesc în Grecia pentru familia inculpaţilor a fost determinat să plece în Grecia, transportul fiind suportat de către inculpaţi, că în Grecia a fost cazat împreună cu părţilor civile O.L. şi S.F. şi cei patru minori ai acestora şi încă din prima zi prin ameninţări a fost obligat să cerşească în folosul inculpaţilor, care îl supravegheau şi toţi banii erau luaţi de către inculpaţi.

Astfel cum au declarat părţile civile O.L. şi S.F. datorită situaţiei disperate în care s-a aflat a apelat împreună cu părţile civile la ajutorul Ambasadei României din Atena pentru a-i ajuta să se repatrieze şi pentru că nu a găsit sprijin a fost nevoit să cerşească timp de alte 2 săptămâni pentru a strânge bani să se întoarcă în ţară.

Curtea are a preciza că partea civilă M.A. audiată de instanţa de apel a revenit asupra unor aspecte relatate în faţa organelor de urmărire penale şi a judecătorului de fond, însă aceste declaraţii urmează a fi înlăturate în contextul în care încă de la începutul depoziţiei date de acesta în primă instanţă a declarat că are o anumită temere faţă de inculpat întrucât este posibil să fie condamnat şi deţinut în acelaşi penitenciar cu inculpatul. Aşadar, revenirea părţii civile asupra celor declarate ridică suspiciuni tocmai cu privire la sentimentul de insecuritate pe care îl resimte acesta raportat la împrejurarea că se află încarcerat în acelaşi penitenciar cu inculpatul C.A.

Prin urmare, Curtea de apel a apreciat că probatoriul administrat în cauză, dovedeşte în mod cert vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, astfel că solicitarea acestora de a fi achitaţi nu poate fi primită.

Tot astfel, Curtea de apel a respins solicitarea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 673/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, întrucât activitatea infracţională desfăşurată de cei doi inculpaţi se circumscrie atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv infracţiunii de trafic de minori, infracţiune pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de către instanţa de fond.

Probele cauzei dovedesc fără echivoc faptul că în cursul anului 2008 inculpaţii au desfăşurat ample activităţi infracţionale în domeniul traficului de persoane şi de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice cerşetoria în Grecia, că activitatea infracţională s-a desfăşurat conform unei strategii menite să aducă venituri importante acestora şi familiei lor.

Acţiunea ilicită a inculpaţilor nu s-a rezumat doar la simpla recrutare şi constrângere a celor patru minori să practice cerşetoria, ci recrutarea, transportul, cazarea acestora s-a făcut în scopul exploatării lor, activitate infracţională ce face parte din latura obiectivă a infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 673/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea de Apel reţine că inculpaţii nu numai că i-au recrutat şi obligat pe cei patru minori să cerşească în folosul lor, dar i-au cazat în condiţii inumane, i-au lăsat fără bani şi fără hrană, îi supravegheau în locurile unde cerşeau, i-au percheziţionat corporal pentru a nu ascunde bani, i-a obligat prin conduita lor ilicită să mănânce din coşurile de gunoi, activitate ilicită prin care nu numai că i-a aservit pe cei trei minori, dar le-au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale copilului. Aşa fiind, Curtea a respins ca nefondate cererea inculpaţilor sub acest aspect.

În ce priveşte motivul de apel invocat în subsidiar de apelanţii inculpaţi, Curte apreciază că şi acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţele trebuie să ţină seama de dispoziţiile Părţii generale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând sentinţa penală atacată în raport de aceste dispoziţii, Curtea constată, că pedepsele aplicate de instanţa de fond au fost corect individualizate cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât să fie asigurat scopul pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

La stabilirea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere pe lângă pericolul social concret al faptelor, determinat de împrejurările comiterii acestora şi circumstanţele personale ale fiecăruia dintre inculpat (respectiv lipsa antecedentelor penale), atitudinea procesuală incorectă manifestată de cei doi inculpaţi pe tot parcursul procesului, inculpata C.E. s-a sustras nu numai anchetei penale, dat şi judecăţii, apreciind în mod justificat că o pedeapsă de 8 ani şi respectiv 14 ani închisoare contopite în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare în ce-l priveşte pe inculpatul C.A., precum şi o pedeapsă de 6 ani şi respectiv 12 ani închisoare contopite în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare în ce-o priveşte pe inculpata C.E. cu executare în regim de detenţie a pedepsei rezultante în urma contopirii este în măsură să răspundă scopului coercitiv şi mai ales preventiv al pedepsei, prevăzute de legiuitor, neimpunându-se o diminuare a acesteia.

Curtea de apel a apreciat că solicitarea inculpaţilor de a se reduce pedepsele aplicate raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, este nejustificată, întrucât nu se poate omite în analiza apelurilor inculpaţilor numărul persoanelor traficate, vârsta victimelor minore, urmările grave asupra dezvoltării psihice a minorilor, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor ce evidenţiază lipsa de umanitate a inculpaţilor, care nu s-a dat în lături să profite de încrederea şi starea materială a victimelor, atragerea într-o ţară străină tocmai pentru a-şi satisface propriul lor interes, respectiv, exploatarea victimelor în folosul lor.

Pedeapsa ce urmează a fi executată de fiecare inculpat apelant (inculpatul C.A. cercetat şi judecat în stare de arest), astfel cum a fost aplicată de instanţa de fond, răspunde principiului proporţionalităţii necesare între gravitatea faptelor şi persoana fiecărui inculpatului, pe de o parte, şi sancţiunea care va fi executată, pe de altă parte, nefiind justificată o reducere a acesteia.

Nu este de neglijat precizează Curtea de Apel, că pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare a condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, sens în care reducerea pedepsei aplicate inculpatului ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei (art. 52 C. pen.).

Faţă de cele de mai sus, de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, de persoanele inculpaţilor, care au acţionat conform unei strategii bine puse la punct, Curtea apreciază că prima instanţă a individualizat corect şi judicios pedepsele ce urmează a fi aplicate, ţinând cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea de Apel apreciază ca nefondate criticile inculpaţilor apelanţi şi sub aspectul laturii civile a cauzei, judecătorul de fond pronunţând şi sub acest aspect o soluţie legală şi temeinică. Cerinţele legii impun ca inculpatul să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea infracţiunii, indiferent de caracterul lor material sau moral, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 şi 999 C. civ. şi art. 14 alin. (3) C. proc. pen.

În speţă, s-a dovedit că inculpaţii în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale au procedat la recrutarea, transportarea în străinătate şi cazarea, prin înşelăciune, ameninţări şi constrângere a unui număr de 9, respectiv, 8 victime, dintre care 4 minori, pe care apoi şi le-au aservit şi pe care împreună le-au obligat să practice cerşetoria în folosul lor.

În raport de aceasta este de necontestat că, prin fapta penală comisă, inculpaţii au adus atingere nu numai libertăţii fizice şi psihice a victimelor, dar şi demnităţii, onoarei, siguranţei şi integrităţii fizice şi sănătăţii acestora, vieţii de familie a părţilor civile.

Prin activitatea de traficare la care au fost supuse, condiţiile morale şi sociale de viaţă ale părţilor civile, îndeosebi ale părţilor civile minore, au fost adânc schimbate, cu consecinţe grave asupra vieţii lor viitoare.

În acest context, în mod legal judecătorul de fond a dispus obligarea inculpaţilor în solidar la plata de despăgubiri civile reprezentând daune morale în cuantum de câte 2.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii către părţile vătămate majore şi, respectiv, a câte 2.500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii către părţile vătămate minore, despăgubirile civile fiind acordate cu scopul de a compensa suferinţele încercate de părţile civile, de a uşura situaţia acestora.

Împotriva Deciziei penale nr. 24/A/2011 din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia au declarat apel inculpaţii C.A. la 9 noiembrie 2011 şi C.E. la 9 noiembrie 2011.

În motivele de recurs formulate de apărătorul inculpatului C.A. s-a susţinut cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. A solicitat în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicată inculpatului la limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator. A mai susţinut că pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată de instanţa de fond este excesiv de severă, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut şi regretă faptele comise.

În recursul declarat de inculpata C.E. s-au susţinut cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10, 12 şi 14 C. proc. pen. în acest sens a susţinut că instanţa de fond şi instanţa de apel nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate, referindu-se la C.D. şi N.C.L. Instanţa nu a avut în vedere depoziţiile acestora astfel cum au fost ele prezentate de către parchet, deşi s-a dispus, aşa cum rezultă din probele aflate la dosar, începerea urmăririi penale penală faţă de cele două persoane.

S-a mai susţinut că faptele reţinute în sarcina inculpatei nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001 şi trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001. În acest sens a susţinut că organul de urmărire penală la stabilirea vinovăţiei inculpatei a avut în vedere declaraţiile părţilor civile şi ale martorilor. Din declaraţia părţii civile B.N.C. se constată că singura referire pe care acesta o face faţă de inculpată este că aceasta mergea împreună cu copiii la cerşit. În mod greşit ambele instanţe reţin că inculpata a săvârşit infracţiunea de trafic de persoane şi cu privire la partea civilă menţionată.

Apărătorul inculpatei C.E. a mai susţinut că referitor la partea civilă C.D.L. instanţele au reţinut-o ca relevantă sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor. Partea civilă a declarat pe tot parcursul desfăşurării procesului penal că în momentul în care a fost recrutat de aceştia l-au ademenit spunându-i că va câştiga bani în Grecia. A solicitat să se observe că instanţa de apel relatează declaraţiile părţilor civile folosind pluralul, deşi participarea penală este individuală, iar lecturând depoziţia părţii civile C.D.L. este de observat că acesta nu face nicio referire la inculpata C.E.

Cu privirea la infracţiunea de trafic de minori, susţinut că în mod greşit instanţa de apel a considerat relevant să relateze în motivare declaraţiile celor doi minori de 7 şi 8 ani. Aceste declaraţii nu pot fi luate considerate ca relevante, întrucât ele sunt identice şi în mod evident influenţate de o persoană adultă, întrucât ele nu exprimă punctul de vedere al unui copil. A mai arătat că în opinia sa este neadecvat să se audieze şi să se supună unor traume copiii minori, supunându-i unui proces penal la care apărătorii inculpaţilor nu au avut acces atunci când au fost audiaţi de organul de urmărire penală, iar în faţa instanţelor nu s-a putut administra această probă.

Pentru situaţia expusă, apărătorul a solicitat achitarea inculpatei C.E. pentru infracţiunile prevăzute de 12 alin. (1) şi (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001 şi trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 678/2001, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, acelaşi apărător a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatei, spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare.

Analizând Decizia penală nr. 24/A din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia şi Sentinţa penală nr. 61 din 16 martie 2011 a Tribunalului Sibiu, instanţa de recurs găseşte fondat cazul de casare invocat de C.A. şi nefondate criticile invocate de C.E. pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. invocat de C.E., instanţa de recurs constată că în cauză au fost pronunţate soluţii de condamnare pentru toate faptele reţinute în sarcina inculpatei în actul de sesizare, iar instanţele au avut în vedere toate probele şi cererile formulate de recurentă.

Instanţa de recurs observă că pentru a fi incident acest caz de casare trebuie să existe o omisiune cu privire la examinarea unor probe administrate sau cu privire la cereri formulate de părţi. Pentru a fi incident cazul de casare mai trebuie ca omisiunea instanţei de a se pronunţa să se refere la o cerere esenţială, care i-ar fi apărat interesele legitime în soluţionare a cauzei. Curtea constată că probele au fost administrate în condiţii de contradictorialitate, în şedinţă publică, iar instanţele au motivat admiterea sau respingerea probelor. Nu există o discrepanţă între probele apărării şi acuzării. Înalta Curte apreciază motivul de casare ca nefondat deoarece respingerea unor probe nu se încadrează în cazul de casare invocat de recurentă. Nemulţumirea recurentei cu privire la probele respinse nu este echivalentă cu omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi. Astfel instanţele au analizat atât solicitările de achitare, cât şi cele de admitere a probelor. Instanţele au motivat din interpretarea coroborată a probelor cauzei, fapta pentru care inculpata C.E. a fost deferită justiţiei, ajungând la concluzia că probele administrate în cauză au demonstrat că inculpata recurentă a recrutat şi primit persoane prin înşelăciune cu privire la condiţiile de muncă (indicându-le faptul că vor munci legal în Grecia, iar copiii lor vor avea educaţia asigurată în grădiniţe) în scopul exploatării victimelor lor prin luarea sumelor de bani pe care victimele le obţineau din cerşit. De asemenea au fost invocate considerente ce ţin de încălcarea procesului echitabil respectiv faptul că nu a avut înlesnirile necesare apărării pentru interogarea victimelor minore.

Apărarea a susţinut că instanţa de fond şi instanţa de apel nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate, referindu-se la C.D. şi N.C.L. Instanţa, susţine apărarea, nu a avut în vedere depoziţiile acestora astfel cum au fost ele prezentate de către parchet, deşi s-a dispus, aşa cum rezultă din probele aflate la dosar, începerea urmăririi penale penală faţă de cele două persoane. Apărătorul inculpatei C.E. a mai susţinut referitor la partea civilă C.D.L. că instanţele au reţinut-o ca relevantă sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor, deşi partea civilă a declarat pe tot parcursul desfăşurării procesului penal că în momentul în care a fost recrutat de aceştia l-au ademenit spunându-i că va câştiga bani în Grecia.

Instanţa de recurs constată că susţinerile apărării nu sunt confirmate de actele din dosar. Astfel ambele instanţe şi-au motivat hotărârile pe baza probelor administrate, inclusiv cele despre care apărarea susţine că nu au fost avute în vedere C.D.L. a fost audiat la instanţa de fond şi la instanţa de apel.

În decizia instanţei de apel sunt consemnate considerentele pentru care este reţinută declaraţia martorului C.D. şi declaraţia martorului N.C.L.

În mod corect instanţele de fond şi de apel au considerat că declaraţia martorului N.C.L. nu conduce la reţinerea unei alte situaţii de fapt faţă de cea din rechizitoriu. Martorul a arătat că nu cunoaşte ce au făcut în Grecia părţile vătămate, dar că ştie că părţile vătămate l-au rugat pe inculpatul C.A. să le ducă în Grecia, la lucru. Martorul a depus de asemenea un înscris în care arată că menţine declaraţiile de la urmărire penală. Declaraţia sa este de asemenea precizată în considerentele deciziei. Instanţa de recurs constată că în cauză instanţele s-au pronunţat cu privire la probele solicitate de inculpaţi. Nu au existat probe solicitate de inculpata C.E. asupra cărora instanţa de apel să nu se fi pronunţat. În apel ambii inculpaţi C.A. şi C.E. au fost asistaţi de avocat ales, V.I.B.. Apărarea a solicitat proba cu martori respectiv martorii V.P., audiată la 26 iulie 2011, şi C.L., cumnata inculpatului, a fost audiată în şedinţa de la 27 iunie 2011, fila 52 dosar de apel. Nu a fost solicitată de către apărarea audierea altor martori.

Pentru martora V.P. apărarea nu a putut indica adresa la care aceasta locuieşte, iar instanţa deşi a cita-o cu mandat de aducere nu a reuşit identificarea adresei acesteia. La data de 18 august 2011 apărarea a precizat că renunţă la audierea martorei V.P. dar solicită audierea părţilor vătămate M.A., C.D.L. şi O., probă admisă de instanţa de apel.

M.A. a fost audiat la data de 19 septembrie 2011, C.D.L. a fost audiat la data de 10 octombrie 2011, iar O.L. a fost audiat la data de 31 octombrie 2011.

Singura probă respinsă de instanţa de apel a constat în reaudierea părţii civile S.F., pe care instanţa a respins-o ca lipsită de utilitate.

Instanţa de recurs constată că pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate probe astfel cum au fost solicitate, respectiv: audierea părţilor vătămate C.D.L., audierea părţii vătămate B.N.C.

N.C., audierea părţii vătămate O.L., audierea părţii vătămate S.F., audierea părţii vătămate M.A., audierea martorilor C.T., N.C.L., S.G., O.I., V.I., C.D..

Instanţa de fond a respins motivat cererea de audiere în calitate de martor a numiţilor C.N. Sr. şi C.N. Jr. la termenul din 6 octombrie 2010, având în vedere că aceştia au fost prezenţi în sala de judecată la audierea altor martori.

În ceea ce o priveşte pe martora V.P., instanţa a constatat că este plecată de la domiciliu şi nu mai locuieşte la adresa cunoscută de autorităţi.

În raport de modul de desfăşurare a cercetării judecătoreşti atât în fond cât şi la apel, instanţa de recurs constată că nu a existat o omisiune a instanţelor de a se fi pronunţat asupra unor probe sau fapte reţinute în sarcina recurentei C.E., astfel încât cazul de casare este nefondat.

Referitor la faptul că instanţa de judecată nu a motivat vinovăţia inculpatei C.E., critica se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia sau aceasta nu se înţelege.

Cazul de casare este nefondat deoarece din probele administrate în cauză rezultă că în mod corect a fost reţinută pentru C.E. o contribuţie similară cu aceea a lui C.A. Ambele instanţe au dat aceeaşi soluţie cu privire la vinovăţia inculpatei C.E. şi au apreciat la fel probele administrate. Contrar celor afirmate în motivele de recurs, sentinţa şi decizia recurate nu sunt discreţionare. Dimpotrivă acestea sunt întemeiate pe motivări raţionale, iar soluţia de condamnare este conformă cu legea.

Hotărârile ambelor instanţe cuprind în considerente descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpatei C.E. gradul de vinovăţie analiza probelor care au servit la soluţionarea laturii civile şi a celei penale precum şi analiza susţinerilor apărării (în cazul instanţei de fond), respectiv temeiurile de fapt şi de drept care au condus la respingerea apelului (decizia din apel). Astfel, partea vătămată C.D.L. arată că în Grecia, seara, când ajungea la hotel era controlat de inculpat şi soţia lui, C.E., pentru a nu păstra din banii câştigaţi.

De asemenea, partea vătămată arată că soţia inculpatului le lua banii şi îi număra.

Modalitatea în care acţiona recurenta este confirmată de partea vătămată O.L., care arată că înainte să plece în Grecia a vorbit şi cu soţia inculpatului, C.E., care l-a asigurat că merge în Grecia la lucru şi că îşi vor duce copiii la grădiniţă.

Deşi partea vătămată arată că soţia inculpatului la rândul său cerşea în Grecia, acest lucru nu este de natură să înlăture contribuţia recurentei în ceea ce priveşte traficul de persoane, având în vedere că aceasta a indus în eroare părţile vătămate pentru a le determina să meargă în străinătate, iar ulterior a luat banii acestora obţinuţi din cerşit.

Aceeaşi conduită este indicată de partea vătămată S.F., care arată că soţia inculpatului a încercat să o convingă să meargă din Grecia în Polonia la cerşit, iar în ceea ce priveşte plecarea în Grecia, partea vătămată a arătat că soţia inculpatului a convins-o să meargă în Grecia, promiţând familie sale că urma să lucreze. Aceeaşi parte vătămată precizează şi că soţia inculpatului îşi bătea joc de ea, o ameninţa că o ia de păr, ceea ce a provocat spaimă copiilor părţii vătămate.

Declaraţiile martorilor confirmă susţinerile părţilor vătămate. S.G. a declarat că locuieşte în aceeaşi curte cu partea vătămată S.F., unde inculpatul C.A. a venit de mai multe ori, iar de două ori însoţit de C.E., pentru a convinge partea vătămată S.F. să plece în Grecia.

Martorul O.I. a arătat că inculpatul C.A. a venit însoţit de C.E. pentru a convinge pe O.L. să plece la muncă în Grecia. Martorul a indicat de asemenea că la întoarcerea din Grecia partea vătămată O.L. şi soţia acestuia S.F. i-au declarat că inculpatul C.A. şi soţia acestuia C.E. au silit părţile vătămate să cerşească, dându-le bani.

Faţă de declaraţiile anterioare, în mod corect au fost înlăturate declaraţia martorei C.E., cumnata inculpatului C.A., care a arătat că nici el şi nici soţia lui nu au silit pe nimeni să cerşească.

În mod corect instanţa de fond şi cea de apel au reţinut contribuţia inculpatei C.E. la traficul de persoane prin inducerea în eroare a părţilor vătămate în scopul de a le determina să plece în Grecia, prezentându-le plecarea în Grecia ca pe o oportunitate de a obţine un loc de muncă pentru părinţi şi loc la grădiniţă pentru copii (în cazul părţilor vătămate S.F., O.L. şi a celor patru copii minori ai părţii vătămate S.F., obligarea părţilor vătămate să cerşească pentru a recupera banii plătiţi pentru drum (în cazul vătămate S.F., O.L. şi a celor patru copii minori ai părţii vătămate S.F.) precum şi faptul că banii părţilor vătămate au fost luaţi şi de C.E. (în cazul părţilor vătămate C.D.L., M.A.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de C.E., instanţa de recurs constată că este nefondat.

Apărătorul inculpatei C.E. a susţinut că referitor la partea civilă C.D.L. instanţele au reţinut-o ca relevantă sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor. Partea civilă a declarat pe tot parcursul desfăşurării procesului penal că în momentul în care a fost recrutat de aceştia l-au ademenit spunându-i că va câştiga bani în Grecia. A solicitat să se observe că instanţa de apel relatează declaraţiile părţilor civile folosind pluralul, deşi participarea penală este individuală, iar lecturând depoziţia părţii civile C.D.L. este de observat că acesta nu face nicio referire la inculpata C.E.

Cu privire la infracţiunea de trafic de minori, susţinut că în mod greşit instanţa de apel a considerat relevant să relateze în motivare declaraţiile celor doi minori de 7 şi 8 ani. Aceste declaraţii nu pot fi luate considerate ca relevante, întrucât ele sunt identice şi în mod evident influenţate de o persoană adultă, întrucât ele nu exprimă punctul de vedere al unui copil. A mai arătat că în opinia sa este neadecvat de a audia şi a supune unor traume pe aceşti copii minori, supunându-i unui proces penal la care apărătorii inculpaţilor nu au avut acces atunci când au fost audiaţi de organul de urmărire penală, iar în faţa instanţelor nu s-a putut administra această probă.

Susţinerile apărării nu se încadrează în cazul de casare invocat. Instanţa de fond şi cea de apel au stabilit vinovăţia inculpatei C.E. în raport de ceea ce părţile vătămate şi martorii au declarat cu privire la conduita acesteia. Astfel, declaraţiile examinate anterior au scos în evidenţă faptul că instanţele de fond şi de apel au audiat părţile vătămate şi martorii cu privire la comportamentul inculpatei C.E., iar vinovăţia acesteia decurge din probele administrate.

În ceea ce o priveşte pe C.E., probele au fost administrate în prezenţa avocatului său ales, care a avut posibilitatea să pună întrebări martorilor pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susţinerilor.

În acord cu instanţa de apel, instanţa de recurs apreciază ca relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatei C.E. declaraţiile părţii civile C.D.L., care în tot cursul procesului penal, inclusiv în faţa instanţei de apel a declarat că era percheziţionat la sfârşitul fiecărei zile şi că banii obţinuţi din cerşit erau strânşi şi de recurentă.

Potrivit declaraţiilor părţilor civile O.L. şi S.F. date atât în cursul anchetei penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, în cursul lunii octombrie 2008 inculpaţii C.A. şi C.E. au venit la domiciliul lor şi sub promisiunea găsirii unui loc de muncă în agricultură şi a înscrierii celor patru minori la grădiniţă, i-au determinat să plece în Grecia, cheltuielile legate de transport şi paşapoarte fiind suportate de către inculpaţi, că au fost cazaţi în loc. Larisa din Grecia în condiţii inumane şi chiar din prima zi, sub ameninţări, au fost obligaţi să cerşească împreună cu minorii, fiind supravegheaţi de către inculpaţi, care la sfârşitul fiecărei zile le luau toţi banii, astfel că au fost nevoiţi să se hrănească din coşurile de gunoi ale unor magazine.

Probele administrate au scos în evidenţă faptul că inculpata C.E. a contribuit alături de soţul său la inducerea în eroare a părţilor vătămate, insistând ca acestea să plece în Grecia pentru a lucra, deşi ulterior le-au obligat să cerşească.

Recrutarea părţilor vătămate de către C.E. rezultă din declaraţiile părţilor vătămate S.F. şi O.L., ca şi a martorilor S.G. şi O.I., menţionate anterior.

Obligarea părţilor vătămate şi a copiilor acestora să cerşească este probată în ceea ce o priveşte pe C.E. de declaraţiile părţii vătămate C.D.L. („Soţia inculpatului ne lua banii şi-i număra"), B.N.C. („Soţia inculpatului mergea la cerşit împreună cu copiii, chinuia copiii chiar dacă ploua"), S.F. („Soţia inculpatului mă ameninţa că mă ia de păr, iar copiii mei s-au speriat din cauza aceasta").

În ceea ce priveşte minorii S.M.C., S.R.C., S.L.S. şi S.E.T., în cursul urmăririi penale a fost evaluată starea lor psihologică, acordându-li-se asistenţă psihologică în urma stresului cauzat de traficul de persoane. În această perioadă, pentru lipsa unei alimentaţii corespunzătoare, întrucât părţile vătămate îşi asigurau hrana din alimentele găsite la tomberoane, precum şi pentru lipsa unor condiţii igienice minime, minorii s-au îmbolnăvit.

Probele administrate în cauză (declaraţiile de părţi vătămate, declaraţiile de martori, evaluarea psihologică a minorilor) au scos în evidenţă vinovăţia inculpatei C.E., astfel încât în mod corect instanţa de fond a constatat fondate acuzaţiile formulate de către Ministerul Public şi a condamnat-o pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

În mod corect au fost reţinute atât de instanţa de fond cât şi de cea de apel tot atâtea acte materiale câte părţi civile au fost traficate, respectiv câţi minori au fost traficaţi. Faţă de rezoluţia infracţională unică, aşa cum rezultă aceasta din modalitatea identică de recrutare, prin prezentarea plecării în străinătate ca o oportunitate de a munci, din modul identic în care au fost traficate părţile vătămate obligate să cerşească, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au reţinut forma continuată a infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori în concurs.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. invocat de C.E. şi C.A., instanţa de recurs apreciază că în ceea ce îl priveşte pe C.A. critica este fondată, iar în ceea ce o priveşte pe C.E. critica este nefondată.

C.A. a declarat în faţa instanţei de recurs că doreşte să beneficieze de dispoziţiile din procedura penală referitoare la recunoaşterea de vinovăţie. Faţă de data sesizării instanţei de recurs, 16 decembrie 2011, şi în raport de modificările legislative intervenit prin O.U.G. nr. 121/2011, Înalta Curte a constatat că în cauză este aplicabilă procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., astfel încât a consemnat declaraţia inculpatului în acest sens.

Pedepsele aplicate de instanţa de fond şi menţinute de cea de apel în ceea ce îl priveşte pe C.A. vor fi reduse în mod corespunzător aplicării art. 320¹ C. proc. pen. De asemenea, instanţa de recurs va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Critica formulată de recurenta C.E. prin avocatul său ales cu privire la cuantumul pedepsei aplicate de instanţa de fond şi menţinută de cea de apel, este nefondată. Nu există niciun temei pentru reducerea pedepselor astfel stabilite, având în vedere că inculpata s-a sustras urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti. Sunt temeiuri care să justifice cuantumul pedepsei aplicate perseverenţa infracţională respectiv faptul că au existat patru acte materiale de traficare a victimelor majore şi patru acte materiale de traficare a victimelor minore, lipsa unor venituri licite.

Pedepsele principale individualizate de instanţa de fond de 6 ani închisoare pentru trafic de persoane în formă continuată şi de 12 ani închisoare pentru trafic de minori în formă continuată corespund contribuţiei avută de recurentă la săvârşirea faptelor. C.E. a vizitat părţile vătămate alături de soţul său, prezentându-le o situaţie nereală cu privire la plecarea în străinătate. În Grecia inculpata C.E. a luat banii obţinuţi de părţile vătămate din cerşit şi a mers cu copiii acestora la cerşit. Una dintre părţile vătămate, S.F., a indicat acte de violenţă fizică exercitate de inculpată pentru a o obliga să cerşească.

Cu toate acestea atât inculpatul C.A., cât şi inculpata C.E. au posibilitatea să fie liberaţi înainte de executarea integrală a pedepselor ce le-au fost aplicată.

În condiţiile pedepsei rezultante aplicate inculpatului C.A., de 10 ani închisoare, condamnatul se poate libera condiţionat după executarea efectivă a minimum cinci ani. Inculpatul a fost arestat preventiv de la 02 februarie 2010 la 13 martie 2012, perioadă ce se deduce din pedeapsa dispusă de instanţă.

După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani.

În condiţiile pedepsei rezultante aplicate inculpatei C.E., de 12 ani închisoare, condamnatul se poate libera condiţionat după executarea efectivă a minimum 8 ani. După ce a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care depăşeşte 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin două treimi din durata pedepsei când aceasta depăşeşte 10 ani.

Apreciind criticile formulate de C.A. fondate în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale şi pedeapsa accesorie, instanţa de recurs urmează să facă aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi să reducă pedepsele în mod corespunzător cauzei de atenuare a pedepsei. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În ceea ce o priveşte pe C.E., instanţa de recurs, apreciind criticile ca nefondate, va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. şi o va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Casează Decizia penală nr. 24/A din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia şi parţial Sentinţa penală nr. 61 din 16 martie 2011 a Tribunalului Sibiu în ceea ce priveşte latura penală referitoare la C.A. şi rejudecând:

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., condamnă inculpatul C.A., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud, la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) şi e din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul execută pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. în baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 02 februarie 2010, la 13 martie 2012.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.E. împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Obligă recurenta C.E. la 2.700 RON din care onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru inculpată, în cuantum de 50 RON şi onorariile avocaţilor din oficiu ai intimatelor părţilor civile în cuantum de câte 100 RON fiecare se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial al avocatului din oficiu pentru inculpatul C.A. în cuantum de 50 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 30/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 12/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 707/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 707/2012. Penal