ICCJ. Decizia nr. 711/2012. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 711/2012
Dosar nr. 893/44/2010
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpatul D.A.R. şi de partea civilă B.A. împotriva Sentinţei penale nr. 116 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 116 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost condamnat inculpatul D.A.R. la pedeapsa amenzii penale de 2.000 RON, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 1 an, stabilit în baza art. 82 alin. (2) C. pen.
Conform art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A admis în parte acţiunea civilă promovată de partea vătămată/civilă B.A.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. şi art. 49 din Legea nr. 136/1995 a obligat pe inculpatul D.A.R., alături de asigurătorul SC „G.A." SA Bucureşti, să plătească părţii civile B.A.:
- suma de 1.967,18 RON cu titlu de daune materiale (din care suma de 1.348,04 RON reprezintă cheltuieli pentru medicamente, analize medicale şi proteze, iar diferenţa de 619,14 RON reprezintă câştigul nerealizat);
- suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat pe inculpatul D.A.R., alături de asigurătorul SC „G.A." SA Bucureşti la plata sumei de 3.539,70 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.
Conform art. 189 - 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D.A.R. la plata sumei de 1.800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 50 alin. (1) ref. la art. 49 din Legea nr. 136/1995, a obligat pe inculpatul D.A.R., alături de asigurătorul SC „G.A." SA Bucureşti, să plătească părţii vătămate/civile B.A. suma de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariu pentru avocat în faza urmăririi penale şi în cursul judecăţii).
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Galaţi a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 986/P/2009 din 22 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost trimis în judecată inculpatul D.A.R., subinspector de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de lucrătorii de, poliţie D.D., M.G.C., G.D. şi P.A., toţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. şi favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., întrucât din cercetările efectuate a rezultat că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte prevăzută de legea penală. În fapt, prin actul de inculpare s-au reţinut următoarele: în seara zilei de 15 noiembrie 2008, partea vătămată B.A. s-a întâlnit cu martorii N.G.I., S.A.M. precum şi cu numiţii T.M., T.L., D.F. şi V.D. la barul „A." din municipiul Brăila, judeţul Brăila, cu scopul de a se distra.
În jurul orelor 22.00, persoanele mai sus-arătate au părăsit barul menţionat şi au plecat spre casă.
Pe drum, mai precis, în dreptul scării nr. 1 a blocului 11 de pe strada Calea Călăraşilor, din municipiul Brăila, partea vătămată B.A., împreună cu martorele S.A.M. şi N.G.I. au luat hotărârea să meargă la un alt bar, cu scopul de a continua discuţiile avute. în continuare, cele trei persoane s-au îndreptat spre trecerea de pietoni, pentru a traversa strada Calea Călăraşilor.
În acel moment, semaforul electric amplasat în zonă afişa culoarea galben, intermitent.
După ce s-au asigurat, cele trei persoane au mers, în şir indian, pe marcajul pietonal, pentru a traversa strada Calea Călăraşilor, din municipiul Brăila. În timp ce martorele S.A.M. şi N.G.I. se aflau în zona liniilor de tramvai, partea vătămată B.A. se afla în urma acestora, la o distanţă de aproximativ 2 metri.
În acelaşi timp, pe banda I de mers se afla oprit, pentru a le acorda prioritate de trecere, autoturismul condus regulamentar de martorul G.G.A., în care se mai aflau şi martorii P.G.F., P.N.M. şi P.A.C.
În acest context, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca „"X"", pe strada „Calea Călăraşilor" spre zona „Bariera Călăraşi", pe banda nr. II de mers, inculpatul D.A.R. a lovit-o cu maşina, mai precis cu bara din faţă, pe partea vătămată B.A.
În urma impactului, partea vătămată a fost preluată pe capota maşinii, s-a lovit cu capul de parbrizul autoturismului şi a fost proiectată pe carosabil. După ce a oprit maşina, inculpatul D.A.R. a coborât din autoturism şi s-a îndreptat spre partea vătămată, pentru a afla în ce stare se afla aceasta. în acelaşi timp, au venit lângă partea vătămată B.A. şi martorele S.A.M. şi N.G.I., care au ridicat-o şi au condus-o împreună pe trotuar, unde au aşteptat sosirea salvării şi a echipei de cercetare la faţa locului.
Ulterior, inculpatul D.A.R. a fost testat cu aparatul etilotest şi i s-au recoltat probe biologice, iar rezultatele au fost negative.
Partea vătămată B.A. a fost transportată, cu salvarea, la Spitalul Judeţean Brăila, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Din Raportul de constatare medico-legală cu nr. 990/2008 din data de 12 decembrie 2008, emis de Serviciul de Medicină Legală Brăila rezultă că partea vătămată B.A. a suferit leziuni ce s-au putut produce prin lovire - basculare - proiectare, din data de 15 noiembrie 2008, în cadrul unui accident rutier, pentru a căror vindecare au fost necesare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, s-a menţionat că leziunile respective nu au pus în primejdie viaţa victimei.
În urma reexaminării părţii vătămate, la data de 11 martie 2009, specialiştii din cadrul Serviciului de Medicină legală Brăila au pus aceleaşi concluzii ca şi în raportul de constatare medico-legală.
Prin Adresa cu numărul 24365 din data de 15 decembrie 2008, Spitalul Judeţean de urgenţă Brăila a comunicat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 3.539,70 RON.
În cursul urmăririi penale, partea vătămată B.A. a depus plângere prealabilă împotriva învinuitului D.A.R., pentru fapta comisă, şi a precizat că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 33.967,18 RON.
În faţa instanţei de judecată, partea vătămată B.A. şi-a reformulat pretenţiile, constituindu-se parte civilă pentru suma totală de 73.967,18 RON, reprezentând:
- 70.000 RON - daune morale, constând în suferinţa fizică şi psihică cauzată de producerea accidentului;
- 1.348,04 RON - daune materiale, reprezentând c/valoarea medicamentelor şi cârjelor pentru deplasare şi a protezei;
- 2.000,00 - onorariu avocat urmărire penală;
- 619,14 RON - diferenţă drepturi salariale aferente pe lunile noiembrie 2008 şi decembrie 2008 între salariul de bază şi procentul de 75% indemnizaţie pentru concediu medical.
În cauză a fost introdusă, în calitate de asigurător, OTP G.A. SA, la care a fost asigurat pentru răspundere civilă autoturismul implicat în producerea accidentului, în baza poliţei de asigurare seria RO/22/y23/NG nr. 0250155 din 21 octombrie 2008, valabilă până la 20 aprilie 2009.
Prin Adresa nr. 1918 din 08 decembrie 2010, emisă de OTP G.A. SA şi de G.A. SA a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale de asigurător a SC G.A. SA, determinată de faptul că această societate a fost preluată de SC G.A. SA, transferul de portofoliu fiind aprobat prin Decizia nr. 317 din 21 aprilie 2010 a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În consecinţă, prin încheierea din 05 ianuarie 2011, Curtea a dispus citarea, în calitate de asigurător pentru răspundere civilă auto, a SC G.A. SA.
Prin declaraţiile date atât în faza urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, partea vătămată B.A. a relatat că, mai înainte de a se angaja în traversarea Căii Călăraşilor, s-au oprit pe trotuar, împreună cu martorele N.G.I. şi S.A.M., precum şi cu soţii T.M. şi T.L., au purtat o scurtă discuţie, după care martorele N.G.I. şi S.A.M., în această ordine, s-au angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni - în condiţiile în care semaforul indica culoarea galben intermitent - fiind urmate, după câteva secunde, de partea vătămată, care a pornit în urma martorei S.A.M., la aproximativ 2 metri. Partea vătămată a mai relatat că, atunci când a păşit pe trecerea de pietoni, pe banda I era oprită o maşină, pentru a le permite traversarea.
După ce a trecut prin faţa acelei maşini şi a ajuns pe banda II, a văzut o altă maşină venind cu viteză, care a lovit-o în momentul în care era pe punctul de a depăşi banda II, spre banda III.
Fiind audiat, cu respectarea drepturilor procesuale, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti inculpatul D.A.R. nu a recunoscut că ar avea vreo vină cu privire la producerea accidentului de circulaţie, susţinând că întreaga culpă revine părţii vătămate B.A., care s-a angajat în traversarea străzii Calea Călăraşilor venind în diagonală dinspre strada Griviţei, a trecut în fugă prin faţa maşinii de pe banda I şi a apărut brusc în faţa maşinii sale, la o distanţă de aproximativ 3 metri, dincolo de trecerea de pietoni, astfel că nu a mai avut timp să frâneze şi să evite impactul.
În consecinţă, inculpatul a solicitat, prin apărătorul ales, să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În cauză au fost audiaţi, în calitate de martori, N.G.I. şi S.A.M., persoane care s-au aflat împreună cu partea vătămată B.A. în seara respectivă, cât şi în momentul producerii accidentului de circulaţie. De asemenea, au fost audiaţi, în calitate de martori, G.G.A., P.N.M., P.A.C. şi P.G.F., care, potrivit actului de inculpare, s-au aflat în autoturismul care a oprit pe banda I, la trecerea de pietoni, pentru a permite traversarea străzii de către cele trei persoane.
Martorele N.G.I. şi S.A.M. au confirmat susţinerile părţii vătămate, în sensul că aceasta a fost lovită de maşina condusă de inculpatul D.A.R., în timp ce traversa în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni, strada Calea Călăraşilor din municipiul Brăila.
Aceleaşi împrejurări privind producerea accidentului de circulaţie au fost confirmate prin expertiza tehnică efectuată în cursul urmăririi penale de expertul A.C. Din raportul de expertiză tehnică auto rezultă că viteza de deplasare a autoturismului marca "X", a fost, înainte de producerea impactului, de circa 48 Km/h. În continuare, s-a precizat că evenimentul rutier a constat în angajarea părţii vătămate în traversarea străzii Calea Călăraşi pe marcajul de trecere pentru pietoni, pe timp de noapte (când vizibilitatea era asigurată de iluminatul public) şi surprinderea conducătorului auto (care nu a adaptat viteza, pentru a opri în condiţii de siguranţă şi pentru a acorda prioritate pietonilor angajaţi în traversare pe marcajul pietonal) la o distanţă foarte mică, fără a mai avea posibilitatea evitării producerii evenimentului.
În opinia expertului, posibilităţile de evitare a accidentului puteau fi din partea conducătorului auto, dacă adopta o viteză care să îi permită oprirea pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare pe marcajul pietonal, conform art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 135 lit. h) din Hotărârea de Guvern nr. 1.391/2006 privind circulaţia pe drumurile publice, modificate şi completate.
În final, expertul tehnic auto a susţinut că inculpatul D.A.R. trebuia să respecte prevederile art. 35 alin. (1), art. 48, art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi prevederile art. 1 şi art. 135 lit. h) din Hotărârea de Guvern nr. 1.391/2006 (R.A.O.U nr. 195/2002).
Din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de acelaşi expert rezultă că evenimentul rutier s-a produs pe banda nr. II de mers a autoturismului marca „"X"" şi că locul impactului s-a situat pe marcajul pietonal şi pe banda II de mers.
În cursul urmăririi penale, urmare obiecţiilor formulate de inculpat, s-au solicitat lămuriri din partea aceluiaşi expert, având în vedere că lungimea autoturismului era de 4.797 mm, conform certificatului de înmatriculare şi nu de 4,48 m, cât a avut expertul în vedere din cuprinsul suplimentului la acelaşi raport de expertiză tehnică rezultă că viteza de deplasare avută de autoturismul "X" înaintea impactului (ţinând cont de datele tehnice furnizate) a fost de circa 48,49 Km/oră. În continuare, s-a menţionat în mod expres că locul impactului dintre autoturism şi victimă s-a situat pe marcajul pietonal, cu aproximativ 1,09 m înainte de terminarea marcajului.
La efectuarea expertizei tehnice auto a participat şi expertul B.P., desemnat la solicitarea inculpatului D.A.R., expert care a ajuns la concluzii diferite faţă de cele ale expertului desemnat de organul judiciar, reţinând că:
- autoturismul condus de D.A.R., atât în momentele anterioare producerii accidentului cât şi în momentul impactului se deplasa cu o viteză de 42 Km/h;
- accidentul s-a produs din cauza angajării victimei B.A. în traversarea Căii Călăraşilor prin loc nepermis, venind spre marcajul pietonal;. Impactul dintre autoturism şi victimă a avut loc pe partea carosabilă a Căii Călăraşilor, pe banda a II-a a sensului B-dul Independenţei - Bariera Călăraşilor, pe care se deplasa autoturismul când victima se afla la distanţa de 5,80 m faţă de bordura din dreapta a Căii Călăraşilor şi la distanţa de 1,58 m faţă de marcajul pietonal spre Bariera Călăraşilor.
- în condiţiile concrete în care a avut loc accidentul, acesta putea fi evitat în totalitate doar de către B.A., dacă se angaja în traversarea Căii Călăraşilor pe marcajul pietonal, astfel având posibilitatea să fie văzută de conducătorul auto. Pentru a ajunge la aceste concluzii, expertul a avut în vedere declaraţiile martorilor G.G.A., P.N.M., P.A.C. şi P.G.F. - care confirmă versiunea despre producerea accidentului susţinută de inculpat.
Totodată, expertul a pornit de la premisa că distanţa de 5,8 metri, reţinută în procesul-verbal de constatare ca fiind distanţa de la autoturismul implicat în accident şi până la locul unde a fost proiectată, pe carosabil, partea vătămată, nu ar fi fost măsurată de la bara din faţă a autoturismului, ci de la axul roţilor din faţă.
Din declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de cei patru martori mai sus menţionaţi rezultă, în esenţă, că maşina în care ei se aflau (condusă de martorul G.G.A.) a ajuns la trecerea de pietoni după ce deja martorele N.G.I. şi S.A.M. traversaseră prima bandă, astfel că nu a fost necesar să oprească, nefiind niciun pieton angajat în traversare.
După ce maşina în care ei se aflau a depăşit marcajul pietonal de pe Calea Călăraşilor, martorii susţin că au văzut-o pe partea vătămată B.A., care a pornit în fugă de pe trecerea de pietoni de pe Calea Griviţei (stradă perpendiculară pe Calea Călăraşilor) şi a trecut prin faţa maşinii în care ei se aflau (fapt ce l-a obligat pe martorul G.G.A. să „ciupească" frâna), alergând în diagonală, spre mijlocul trecerii de pietoni de pe Calea Călăraşilor, moment în care a apărut maşina condusă de inculpat, care a lovit-o pe partea vătămată, în timp ce aceasta se afla în zona benzii II, la o distanţă de 1,5 - 2,5 m faţă de marginea din dreapta trecerii de pietoni.
Analizând declaraţiile date de cei patru martori pe parcursul procesului penal, Curtea a remarcat, în primul rând, mai multe neconcordanţe, cele mai importante dintre ele privind locul de unde partea vătămată a pornit în traversarea străzii, modalitatea în care s-a deplasat (în mers normal sau în fugă) şi locul în care aceasta se afla atunci când a fost lovită de maşina condusă de inculpatul D.A.R.
Prin prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, martorul G.G.A. a relatat că partea vătămată a venit pe carosabil de pe strada Griviţei (perpendiculară cu Calea Călăraşilor) şi, fără a se urca pe trotuar, s-a angajat în traversarea străzii Calea Călăraşi, la circa 1 metru de trecerea de pietoni, apărându-i brusc în faţă, astfel că el a fost nevoit să frâneze şi să oprească autoturismul la jumătatea marcajului pietonal.
În declaraţia următoare martorul G.G.A. relatează că partea vătămată „venea dinspre strada Griviţei alergând pe la colţul intersecţiei, (..) pentru a traversa Calea Călăraşilor". Martorul mai precizează că i-a dat prioritate de trecere acelei femei, sens în care chiar a „ciupit" un pic frâna, după care şi-a continuat deplasarea.
S-a observat că, faţă de relatarea din declaraţia anterioară, apar două elemente noi, în sensul că partea vătămată „alerga pe la colţul intersecţiei" şi că martorul nu a oprit autoturismul pentru a-i permite părţii vătămate să traverseze, ci doar „a ciupit" frâna.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorul G.G.A. a relatat că partea vătămată nu a traversat complet Calea Griviţei (nu a ajuns până la colţul intersecţiei) ci, atunci când a ajuns la aproximativ 2 metri de bordură a pornit în fugă, a trecut la 2 - 3 metri prin faţa maşinii sale şi a alergat în diagonală spre centrul intersecţiei de pe calea Călăraşilor, astfel că el a fost nevoit să „ciupească" frâna.
S-a remarcat, faţă de declaraţiile anterioare, afirmaţia martorului, în sensul că partea vătămată „a alergat în diagonală" de pe marcajul pietonal al străzii Calea Griviţei către mijlocul marcajului pietonal al Căii Călăraşilor, deplasându-se pe partea carosabilă a intersecţiei, elemente care, dacă ar fi reale, ar justifica reţinerea unei culpe a părţii vătămate în producerea accidentului de circulaţie.
Totodată, s-a remarcat faptul că în declaraţiile anterioare martorul nu a relatat nimic despre locul impactului, în timp ce prin declaraţia dată în instanţă a susţinut că partea vătămată a fost lovită la circa 1,5 - 2,5 metri dincolo de trecerea de pietoni. Aceleaşi neconcordanţe se regăsesc şi în declaraţiile date pe parcursul procesului de martorii P.N.M., P.A.C. şi P.G.F.
Având în vedere că neconcordanţele existente între declaraţiile succesive date de fiecare dintre martorii, mai sus menţionaţi, pe durata procesului penal constau în apariţia pe parcurs a unor elemente noi, nerelatate anterior (deşi firesc ar fi fost ca aceste detalii să apară în primele declaraţii, când evenimentul rutier era mult mai proaspăt în memoria martorilor) - elemente care, odată cu trecerea timpului, sunt din ce în ce mai favorabile inculpatului, deoarece, dacă ar fi reale, ar fi de natură să confirme apărările acestuia, în sensul că partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului de circulaţie - Curtea a avut serioase îndoieli cu privire la sinceritatea declaraţiilor martorilor G.G.A., P.A.C., P.N.M. şi P.G.F., în special cu privire la declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti.
În acest sens, Curtea a avut în vedere şi împrejurarea că martorul G.G.A. îl cunoştea pe inculpat dinainte de producerea accidentului, cunoscându-i, în mod cert, şi calitatea de poliţist - aspect care probabil a fost de natură să influenţeze declaraţiile martorilor, făcându-le favorabile inculpatului.
Un alt element pe care expertul B.P., desemnat de inculpat, l-a avut în vedere pentru a trage concluzia că accidentul s-ar fi produs din culpa părţii vătămate B.A., este acela că distanţa de 5,8 metri consemnată în procesul-verbal de constatare ca fiind distanţa de la autoturismul implicat în accident şi până la locul în care a fost proiectată partea vătămată, nu ar fi fost măsurată de la bara din faţă, ci de la axul roţilor din faţă ale autoturismului.
Această presupunere a expertului este însă contrazisă prin declaraţiile poliţiştilor M.G. şi P.A. care au participat la cercetarea locului faptei şi care au relatat că distanţa de 5,8 metri a fost măsurată de la bara din faţă a autoturismului - fapt care rezultă, de altfel, şi din schiţa locului faptei.
Pentru aceste considerente, Curtea a înlăturat, ca fiind neconvingătoare şi lipsite de credibilitate concluziile expertului B.P., precum şi declaraţiile martorilor G.G.A., P.N.M., P.G.F. şi P.A.C. Pe cale de consecinţă, a înlăturat apărările inculpatului, în sensul că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa părţii vătămate.
Constatând că declaraţiile părţii vătămate B.A. se coroborează cu declaraţiile martorelor N.G.I. şi S.A.M., cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, cu aspectele consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi cu concluziile expertizei tehnice auto efectuate de expertul C.A., Curtea a reţinut că aceste probe reflectă adevărul şi că ele confirmă situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, în sensul că partea vătămată B.A. a fost lovită şi accidentată de autoturismul condus de inculpatul D.A.R., în timp ce traversa regulamentar, pe marcajul pietonal, strada Calea Călăraşilor, din municipiul Brăila.
Accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care nu a respectat prevederile art. 35 alin. (1), art. 48 şi art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi prevederile art. 135 lit. h) din H.G. nr. 1.391/2006, în sensul că, apropiindu-se de o intersecţie precedată de un marcaj pietonal, nu a adoptat o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor aflaţi în traversare.
În drept, fapta inculpatului D.A.R., care în seara zilei de 15 noiembrie 2008, în jurul orei 22.00, în timp ce conducea autoturismul marca "X", pe strada „Calea Călăraşilor" din municipiul Brăila, la intersecţia cu strada „Griviţa", nu a acordat prioritate părţii vătămate B.A., care mergea regulamentar pe trecerea de pietoni, pe care a lovit-o cu maşina, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale şi în acest mod a încălcat prevederile art. 35, art. 48, art. 56 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 1 şi art. 135 lit. h) din Regulamentul de Aplicare a Ordonanţei nr. 195/2002, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
La individualizarea pedepsei, Curtea a ţinut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Având în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost săvârşită, urmarea produsă - constând în cauzarea unor leziuni pentru vindecarea cărora partea vătămată a avut nevoie de 45 - 50 zile de îngrijiri medicale - precum şi aspecte referitoare la persoana inculpatului, care are vârsta de 27 de ani, nu are antecedente penale, are studii superioare şi funcţionează, ca subinspector de poliţie, în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila - Curtea, în condiţiile în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii, alternativ cu pedeapsa amenzii, a apreciat că scopul reeducativ şi preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei amenzi penale, orientată spre limita minimă specială prevăzută de lege.
Aceleaşi circumstanţe favorabile, referitoare la persoana inculpatului, au fost de natură să formeze convingerea că scopul pedepsei aplicate poate fi atins prin suspendarea condiţionată a executării, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a reţinut că aşa cum s-a arătat mai sus, partea vătămată B.A. s-a constituit parte civilă pentru suma totală de 73.967,18 RON, reprezentând:
- 70.000 RON - daune morale constând în suferinţa fizică şi psihică cauzată de producerea accidentului;
- 1.348,04 RON - daune materiale reprezentând c/valoarea medicamentelor şi cârjelor pentru deplasare şi a protezei;
- 2.000,00 - onorariu avocat urmărire penală;
- 619,14 RON - diferenţă drepturi salariale aferente pe lunile noiembrie 2008 şi decembrie 2008 între salariul de bază şi procentul de 75% concedii medicale plătite.
Din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, (bonuri fiscale, facturi fiscale, chitanţe, certificate de concediu medical, fişe de salarizare şi Adeverinţa nr. 10805 din 19 iunie 2009, eliberată de Spitalul Judeţean Brăila - unde partea vătămată îşi are locul de muncă), rezultă că, în perioada spitalizării şi convalescenţei, partea vătămată B.A. a efectuat cheltuieli pentru medicamente, analize medicale şi proteze medicale în sumă totală de 1.348,04 RON. De asemenea, rezultă că pe perioada concediului medical, în lunile noiembrie şi decembrie 2008, partea vătămată a obţinut, ca indemnizaţie, venituri inferioare celor pe care le-ar fi obţinut ca salariu, diferenţa fiind de 619,14 RON.
Prin urmare, Curtea a reţinut că daunele materiale solicitate de partea vătămată sunt în întregime dovedite.
Întrucât între fapta ilicită săvârşită de inculpat şi prejudiciul cauzat părţii vătămate există o legătură directă de cauzalitate, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. În consecinţă, inculpatul a fost obligat, în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., la plata către partea vătămată, constituită parte civilă, a sumelor mai sus menţionate, cu titlu de daune materiale.
În ce priveşte daunele morale solicitate de partea vătămată B.A., Curtea a apreciat că, în mod indiscutabil, aceasta a suferit un prejudiciu moral în urma accidentului a cărui victimă a fost. La stabilirea întinderii acestui prejudiciu, Curtea a avut în vedere că, în mod indubitabil, prin natura şi gravitatea lor, leziunile suferite de partea vătămată, care au impus imobilizarea membrului pelvin stâng cu atelă din plastic rigidizat (orteză) şi care au presupus, pentru vindecare, tratamente de recuperare cuantificate într-un număr de 45 - 59 zile de îngrijiri medicale, i-au cauzat acesteia nu numai suferinţe fizice, ci şi psihice, partea vătămată fiind în imposibilitatea de a-şi desfăşura în mod normal activităţile cotidiene şi de a-şi exercita profesia de medic chirurg la Spitalul Judeţean din Brăila.
Punând în balanţă toate aceste considerente, Curtea a apreciat că acordarea unor daune morale în sumă de 30.000 RON constituie o justă şi echitabilă despăgubire pentru prejudiciul moral suferit, reţinând, totodată, că suma de 70.000 RON pretinsă sub acest titlu, este exagerată, în raport cu circumstanţele de fapt mai sus arătate.
Prin urmare, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.A. şi suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale.
Întrucât autoturismul implicat în accidentul de circulaţie era asigurat pentru răspundere civilă auto, în baza contractului de asigurare încheiat cu SC G.A. SA, societate care, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost ulterior preluată de SC G.A. SA, Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările, a fost obligat asigurătorul, alături de inculpat, la plata despăgubirilor civile cuvenite părţii vătămate.
În cauză s-a constituit parte civilă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru suma de 3.539,70 RON, reprezentând cheltuieli efectuate pentru spitalizarea părţii vătămate B.A.
Reţinând că şi privitor la acest prejudiciu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile, Curtea, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, l-a obligat pe inculpatul D.A.R., alături de asigurătorul SC G.A. SA la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a sumei mai sus menţionate cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
Împotriva Sentinţei nr. 116 din 15 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat recurs D.A.R. la 5 august 2011 şi partea civilă B.A. la 19 iulie 2011.
La termenul de la 17 ianuarie 2012 recurentul D.A.R. a formulat o cerere de repunere în termenul de recurs şi amânare a cauzei pentru angajarea unui avocat.
La dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri de natură să arate considerentele pentru care nu a fost declarat recurs în termenul legal.
În şedinţă publică, recurentul D.A.R. a arătat că întârzierea declarării în termen a căii de atac a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, deoarece a fost în eroare cu privire la termenul în care trebuia să formuleze recurs.
În acest sens a precizat că a fost prezent la dezbateri în judecarea pe fond a cauzei, iar preşedintele completului de judecată i-a adus la cunoştinţă că soluţia i se va comunica acasă. După o perioadă de 14 zile, a arătat recurentul, ducându-se la sediul instanţei, a aflat că hotărârea s-a pronunţat la data la care au avut loc dezbaterile.
Pe fondul recursului său, recurentul a arătat că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, fiind reţinută în mod eronat vinovăţia pe baza expertizei efectuate în cauză.
Recurentul a mai susţinut că instanţa de fond apreciază în mod greşit ca distanţa de 5,8 metri a fost măsurată de la bara din faţă a autoturismului, bazându-se pe declaraţiile celor doi poliţişti, făcând precizarea că acest fapt rezultă din schiţa locului.
Recurentul arată că aceste aspecte sunt neadevărate, având în vedere că distanţa de 5,8 m a fost măsurată de la roţile din faţă ala autoturismului, la fel cum au fost făcute toate celelalte măsurători, ceea ce schimbă radical concluziile expertizei. Recurentul a indicat în motivele orale de recurs că expertul utilizează date nereale cu privire la caracteristicile autoturismului implicat în accident, date care au consecinţe asupra calculului vitezei cu care se deplasa acesta.
De asemenea, recurentul a arătat că din declaraţiile părţii vătămate reies mai multe contradicţii cu privire la modul de desfăşurare a evenimentelor, iar instanţa de fond a înlăturat în mod nejustificat declaraţiile martorilor propuşi de el, luând în considerare în mod nejustificat doar declaraţiile martorilor propuşi de partea vătămată.
Recurentul a mai solicitat reducerea despăgubirilor acordate părţii civile, apreciindu-le ca excesiv de mari în raport de practica judiciară a instanţei.
În recursul părţii civile s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen. şi înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepsei cu consecinţa executării acesteia prin privare de libertate.
În ceea ce priveşte latura civilă, recurenta a solicitat admiterea în totalitate a cererii sale şi obligarea inculpatului D.A.R., alături de asigurătorul SC G.A. SA la plata a 70.000 RON daune morale.
S-a arătat că prejudiciul moral este apreciat după criterii nepatrimoniale, respectiv importanţa prejudiciului, durata şi intensitatea durerilor fizice, tulburările şi neajunsurile suferite de victima accidentului produs de inculpat.
Recurenta parte civilă a mai cerut obligarea inculpatului alături de asigurător la plata cheltuielilor judiciare din recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursurile declarate împotriva Sentinţei penale nr. 116 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, urmează să le respingă, ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. în ceea ce o priveşte pe partea civilă şi conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. ca tardiv în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de declarare a căii de atac formulate de D.A.R., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în conformitate cu art. 3853 C. proc. pen. raportat la art. 364 C. proc. pen., recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de control judiciar constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 15 iulie 2011, iar recurentul D.A.R. a declarat recurs la data de 5 august 2011.
Pentru a fi admisă o cerere de repunere în termenul de recurs, partea care solicită acest lucru trebuie să probeze că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.
Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare termenul curge de la pronunţare.
Recurentul D.A.R. a fost prezent la dezbateri, care au avut loc în şedinţa publică din 11 iulie 2011, astfel că pentru acesta termenul de recurs a început să curgă de la data de 15 iulie 2011, data pronunţării de către Curtea de Apel Galaţi a Sentinţei nr. 116/2011.
Motivul invocat de către recurent pentru depăşirea termenului de declarare a căii de atac nu se încadrează într-o cauză temeinică de împiedicare. Acesta a arătat că nu a declarat în cele 10 zile prevăzute de lege calea de atac deoarece instanţa i-a spus că urmează să primească acasă hotărârea.
Recurentul nu a administrat probe în sensul susţinerilor sale, în conformitate cu care a fost indus în eroare cu privire la termenul de la care curge calea de atac, de exemplu copie după transcrierea şedinţei de judecată din care să rezulte acest aspect.
Înalta Curte reţine şi că din cele spuse de recurent nu rezultă că instanţa de judecată i-ar fi comunicat că termenul de recurs curge de la data comunicării. De altfel, din dispozitivul hotărârii rezultă că instanţa a precizat în mod expres că termenul de recurs curge de la pronunţare pentru inculpatul D.A.R.
Apreciind că nu există o cauză temeinică de împiedicare în sensul prevăzut de art. 3853 C. proc. pen. raportat la art. 364 C. proc. pen., Curtea va respinge cererea de repunere în termen şi pe cale de consecinţă recursul inculpatului ca tardiv, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile, instanţa constată că acesta a vizat pe de o parte individualizarea pedepsei, atât în cuantum cât şi ca modalitate de executare, iar pe de altă parte cuantumul despăgubirilor acordate, solicitându-se admiterea în totalitate a acţiunii civile.
Referitor la individualizarea pedepsei, instanţa de recurs constată critica nefondată.
Curtea de Apel Galaţi a aplicat pedeapsa amenzii pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, dispunând suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 1 an.
În acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs apreciază că au fost avute în vedere la individualizare vârsta inculpatului, 27 de ani, lipsa antecedentelor penale, precum şi faptul că acesta avea un loc de muncă. Instanţa de fond, Curtea de Apel Galaţi, a dat prioritate acestor circumstanţe referitoare la persoana inculpatului, faţă de circumstanţele referitoare la faptă, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea civilă pentru vindecare, deoarece leziunile respective nu au pus în primejdie viaţa victimei (Raport de constatare medico-legală nr. 990/2008).
În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest şi i s-au recoltat probe biologice, iar rezultatele au fost negative, precum şi faptul că acesta circula cu o viteză legală, de 48 km/h la momentul producerii accidentului.
Elementele enumerate anterior, respectarea vitezei legale, lipsa alcoolului în sânge, precum şi faptul că inculpatul are un loc de muncă au fost considerente care au condus instanţa de fond la concluzia că scopul educativ al pedepsei poate fi atins fără executare prin privarea de libertate.
La acestea s-a adăugat şi faptul că inculpatul a oprit după accident, rămânând la locul faptei şi încercând să ajute victima. Instanţa de recurs apreciază că aceste criterii de individualizare au prioritate faţă de atitudinea ulterioară a inculpatului în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, când cu ocazia audierii sale a afirmat că întreaga culpă în producerea accidentului revine părţii vătămate, care a traversat în fugă şi printr-un loc nepermis strada. Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor, instanţa de recurs apreciază că lipsa antecedentelor penale, respectarea vitezei legale, faptul că nu consumase băuturi alcoolice şi că a rămas la locul accidentului, aşteptând sosirea organelor de poliţie fără să influenţeze în vreun fel constatările efectuate, faptul că are un loc de muncă sunt împrejurări de natură să justifice modalitatea de individualizarea a executării prin suspendare condiţionată, conduita anterioară justificând aprecierea instanţei cu privire la atingerea scopului educativ al pedepsei chiar fără executarea sa.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că atât cuantumul sancţiunii, cât şi modalitatea de executare sunt corect individualizate, astfel încât critica formulată de partea civilă va fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază criticile părţii civile ca nefondate.
Daunele materiale au fost considerate dovedite de către Curtea de Apel pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, iar despăgubirile au fost acordate în conformitate cu acestea.
În ceea ce priveşte daunele morale suferite, instanţa de fond a avut în vedere la evaluarea despăgubirilor faptul că partea vătămată a avut imobilizat cu atelă din plastic rigidizat (orteză) membrul pelvin stâng şi a avut nevoie pentru recuperare de 59 de zile îngrijiri medicale. De asemenea, au fost avute în vedere de către instanţa de fond la stabilirea despăgubirilor morale numărul de zile de îngrijiri medicale, şi anume 45 - 50 de zile conform raportului de expertiză medico-legală.
De asemenea, instanţa a luat în considerare profesia părţii vătămate, medic chirurg, precum şi imposibilitatea de a-şi desfăşura în mod normal activităţile cotidiene ca urmare a accidentului produs de inculpat.
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că modul de soluţionarea a laturii civile corespunde practicii judiciare a Curţii de Apel Galaţi, astfel cum a fost învederată de către firma de asigurări.
De asemenea, instanţa constată că despăgubirile morale în cuantumul acordat de Curtea de Apel Galaţi reprezintă o justă reflectare a prejudiciului produs.
Apreciind recursul părţii civile ca nefondat şi recursul inculpatului ca tardiv, Înalta Curte va respinge ambele căi de atac şi va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de inculpatul D.A.R. de repunerea în termenul de recurs.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.A.R. împotriva Sentinţei penale nr. 116 din 15 iulie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Respinge cererea părţii civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2374/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 30/2012. Penal → |
|---|
