ICCJ. Decizia nr. 75/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 75/2012
Dosar nr. 2604/87/2010
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55 din 03 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului V.C. din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul V.C. la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului V.C. şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenţiei (reţinere şi arestare preventivă) de la 21 septembrie 2009 la zi, respectiv 03 mai 2011.
S-a admis acţiunea civilă, în parte, şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă G.M.V. a sumei de 50.000 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale.
S-a luat act că în cauză nu a fost recuperat corpul delict - briceag cu lama având lungimea de 8 cm şi lăţimea de 2,5 cm.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli judiciare de către partea civilă G.M.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman din 23 aprilie 2010, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul V.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. (faptă comisă asupra victimei G.N.).
Din examinarea tuturor probelor administrate în ambele faze ale procesului penal, instanţa de fond a reţinut - în fapt - următoarea situaţie:
În noaptea de 5 spre 6 septembrie 2006, victima G.N. se afla în barul R. din municipiul Alexandria, împreună cu fratele său G.M.M., martorul U.B. şi prietena acestuia, V.M. şi prietena victimei martora S.A.D.
În acelaşi local se aflau şi martorii M.A. şi R.S.C. La un moment dat, pretextând că ar fi fost agresat de martorul G.M.M., martorul M.A. l-a sunat pe martorul P.l. şi i-a solicitat acestuia să îl ajute să se răzbune. Martorul P.l. a declarat la 06 septembrie 2009, la soluţionarea propunerii de arestare: „M. mi-a cerut să-i însoţesc pentru a merge să-i batem pe cei 2 fraţi G."; sau dacă nu să-i dea 2 oameni să sară ei la bătaie.
Imediat martorul P.l. a refuzat, dar s-a răzgândit şi a mers împreună cu martorii M.A., C.O.I. şi R.S. acasă la inculpat, l-au luat şi pe acesta şi au mers la clubul R. Pe parcursul drumului, aşa cum rezultă din declaraţiile martorului P. „M. a afirmat că nu se lasă până nu-l taie"; şi că „tot îl tai";.
Când au ajuns la clubul R. se formase deja grupul din care făceau parte inculpatul V.C., martorii C.O.I., R.C.S., M.A., P.l.
Deşi au afirmat că voiau doar să discute cu fraţii G., Tribunalul a reţinut că pentru această „discuţie"; cei din grupul inculpatului s-au pregătit temeinic: cu o bâtă, cu un briceag aparţinând inculpatului şi un cuţit găsit în autoturismul cu care s-au deplasat cei 5.
Acest grup i-a aşteptat pe cei din grupul victimei şi, în jurul orei 4:00, când aceştia au părăsit localul, la ieşirea din curte au declanşat „discuţia";.
Astfel, din maşină au coborât martorul P.l. şi inculpatul V.C., care, fără să îi cunoască pe victimă sau pe fratele său, fără să aibă vreun incident cu aceştia, l-a lovit pe fratele victimei cu pumnul în faţă, apoi şi pe martorul U.B.
Între martorul G.M.M. şi U.B. pe de o parte şi martorii R.C.S., P.l., C.O. şi M.A. au avut loc schimburi reciproce de lovituri, ce nu vor fi analizate de tribunal având în vedere faptul că prin rechizitoriul din 23 aprilie 2010 s-a preferat de către parchet disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare pe considerentul că judecarea de către tribunal şi a acestora ar conduce la tergiversarea urmăririi penale.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul V.C., după ce acesta i-a lovit fără motiv personal şi fără nici cea mai mică discuţie, pe martorii G.M.M. şi U.B., a fost înjurat de către victima G.N. şi între cei doi a avut loc un schimb de lovituri.
Întrucât victima G.N. era mai înalt şi mai puternic decât inculpatul şi nu era aşa uşor de lovit ca ceilalţi doi, inculpatul, motivând că s-a speriat şi că victima îl lovea cu picioarele peste tot corpul, i-a aplicat acestuia o lovitură cu briceagul (pe care avusese grijă să îl ia de acasă), de jos în sus.
Inculpatul a declarat la soluţionarea propunerii de arestare preventivă că „nu îşi aminteşte decât că acel cuţit a pătruns o singură dată în corpul victimei";, iar în declaraţia dată în faţa instanţei la 29 iunie 2010, inculpatul a arătat că „am simţit că am lovit în ceva moale, eu eram în genunchi, cu faţa în jos şi am aplicat lovitura fără a vedea victima"; şi că „nu îmi explic de ce victima prezenta lovituri şi în zona spatelui, umărului, deoarece eu nu am aplicat acestuia lovituri în acea zonă deoarece nu puteam fiind căzut la pământ şi ţinut de victimă, de gulerul bluzei";.
În urma acestei lovituri, victima G.N. nu a mai reacţionat, în scurt timp intervenind decesul acestuia.
Aşa cum rezultă din concluziile raportului medico-legal de necropsie, moartea victimei s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecutivă unei plăgi înjunghiate cardiace, iar leziunile constatate respectiv 2 plăgi pe umărul stâng, 1 plagă pe umărul drept, excoriaţie liniară cranian de aureolă mamară dreaptă şi 1 plagă prestarnal stânga au fost produse prin aplicare atât din faţa victimei, cât şi din spatele victimei şi au cauzalitate directă cu decesul.
Tribunalul a constatat că începând cu declaraţia din 14 decembrie 2009, inculpatul a început să îşi schimbe declaraţiile în sensul că tot el ar fi aplicat victimei şi celelalte 3 lovituri de cuţit, oferind nişte explicaţii neverosimile, în opinia tribunalului.
Inculpatul a susţinut că a lovit victima cu briceagul, la întâmplare, cu ambele mâini; tribunalul a constatat că această susţinere nu are un suport real pentru următoarele motive:
- inculpatul a susţinut că ar fi fost în poziţie aplecat şi că era ţinut de bluză de către victimă, astfel încât obiectiv nu putea să lovească victima când în umărul drept, când în umărul stâng, când în spate şi apoi lovitura care a condus la deces;
- de asemenea, datorită timpului scurt în care s-a desfăşurat întreg incidentul (cel mult un minut, aşa cum au declarat atât inculpatul cât şi ceilalţi participanţi) nu exista posibilitatea - ca în toiul bătăii şi fiind lovit de victimă cu intensitate, cu picioarele, aşa cum a pretins inculpatul - ca inculpatul să aibă efectiv timpul şi reacţia necesare pentru a muta cuţitul dintr-o mână în alta şi să mai şi lovească victima.
În aprecierea tribunalului, inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură cu briceagul (cea letală), iar celelalte lovituri i-au fost aplicate victimei de o altă persoană.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor oculari G.M.M., S.A.D. şi U.B. şi cele date în cursul cercetării judecătoreşti, victima a fost agresată de 2 persoane, inculpatul V.C. şi martorul P.l.
Aceşti martori au declarat constant, pe tot parcursul procesului penal că victima a fost agresată de inculpat şi de martorul P.l., înaintea momentului aplicării loviturii ce a determinat decesul şi că inculpatul V.C. era poziţionat în faţa victimei, iar martorul P.l. în spatele victimei.
În opinia tribunalului, cel care i-a aplicat lovituri cu cuţitul victimei în umărul stâng, în umărul drept şi în spate este martorul P.l., având în vedere şi completarea la raportul de necropsie din 16 aprilie 2010, în care se precizează „în condiţiile unei altercaţii apreciem că leziunile respective au fost produse în dinamică, victima aflându-se faţă de agresor atât cu faţa cât şi cu spatele";.
De altfel, martorul P.l. în declaraţia pe care a dat-o la 09 septembrie 2009 în calitate de inculpat a recunoscut că se afla la circa 2 metri de locul unde inculpatul se agresa cu victima şi că în timp ce victima şi V.C. se ţineau de mâini şi se îmbrânceau, a aplicat 2 pumni, iar inculpatul V.C. a declarat la soluţionarea propunerii de arestare preventivă că „atât M., cât şi P. se aflau aproape de locul în care eu şi victima ne-am îmbrâncit şi P. mi-a spus după incident că era aproape de locul în care a avut loc acel incident";.
De remarcat faptul că după ce inculpatul şi grupul său au părăsit în fugă locul omorului, în maşină martorul P.l. a afirmat „măcel aţi vrut, măcel aţi avut"; şi totodată, martorul P.l. l-a ameninţat pe martorul N.C.A. „nu au văzut nimic, nu ştii nimic, să nu ai de-a face cu mine";, iar M.A. a relatat şi el că P. a afirmat „nu ştie nimeni ce s-a întâmplat, nu spunem la nimeni nimic";.
În raport de aceste probatorii, în opinia tribunalului, pentru o justă soluţionare a cauzei sub toate aspectele, se impunea punerea în mişcare a acţiunii penale, cercetarea şi judecarea martorului M.A. pentru infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., având în vedere faptul că el este cel ce a declanşat întreg incidentul, că i-a determinat pe ceilalţi să formeze un grup pentru a-i agresa pe victimă şi pe fratele său şi că pe tot parcursul drumului dinspre domiciliul inculpatului spre locul omorului a făcut afirmaţii de genul „tot îi tai"; şi că „nu se lasă până nu-l taie";, ceea ce s-a şi întâmplat; de asemenea, a martorului P.l. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. pentru considerentele mai sus expuse rezultând din probatoriul cauzei că victima a fost agresată, în momentul anterior aplicării loviturii letale, atât de inculpat, cât şi de martorul P.l. - care ştia că inculpatul era înarmat cu un briceag.
Tribunalul a reţinut din declaraţia inculpatului şi faptul că singurele persoane care l-au vizitat în penitenciar au fost (deloc surprinzător, în opinia instanţei), tocmai martorii M.A. şi P.I.
Având în vedere poziţia exprimată de reprezentantului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, instanţa de fond a luat act că nu se solicită punerea în mişcare a acţiunii penale în sensul celor arătate anterior.
Din probatoriul cauzei, tribunalul a apreciat că a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpatul nu a săvârşit infracţiunea în stare de provocare.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., pentru a se reţine provocarea este necesar ca „săvârşirea infracţiunii să fie determinată de o puternică tulburare sau emoţie cauzată inculpatului de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă";.
În condiţiile în care inculpatul a declanşat violenţele asupra fratelui victimei, fiind înarmat cu un briceag, în condiţiile în care cei din grupul victimei au suferit leziuni ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale – G.M.M.; 12-14 zile – U.B., iar cei din grupul inculpatului au prezentat leziuni specifice căzăturii, nefiind nevoie de zile de îngrijiri medicale, iar însuşi inculpatul a prezentat leziuni ce au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale, Tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile disp.art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului.
Într-adevăr, art. 73 lit. b) C. pen. ar fi fost aplicabil, dacă victima ar fi fost inculpat, iar în postura de victimă ar fi fost actualul inculpat (putând fi aplicate chiar şi disp. art. 44 C. pen.), inculpatul V.C. acţionând pe tot parcursul incidentului cu siguranţa briceagului cu care se înarmase, ştiind că prietenii lui s-au înarmat cu o bâtă şi că raportul de forţe era de aproximativ 2/1 în favoarea lor.
Instanţa de fond a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului V.C. - care în noaptea de 5-6 septembrie 2009, în faţa barului R. din A. a aplicat victimei G.N. o lovitură cu briceagul în zona inimii, agresiune ce a determinat decesul victimei - întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzute de art. 174-175 lit. i) C. pen.
Având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului, prin înlăturarea art. 73 lit. b), pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 334 C. proc. pen.
Cu privire la individualizarea pedepsei şi modalitatea de executare, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), judecătorul fondului a avut în vedere - pe de o parte - gradul de pericol social mare al infracţiunii, modul în care inculpatul a acţionat, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, dar şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale, pe tot parcursul procesului penal a recunoscut şi regretat fapta reţinută în sarcina sa, a fost de acord cu despăgubirea părţii civile.
Pe cale de consecinţă, deşi prin acţiunea sa inculpatul a determinat decesul victimei G.N., de doar 21 ani, care era la început de drum în viaţă şi avea tot viitorul în faţă şi a produs o traumă deosebită familiei, prima instanţă a arătat că nu pot fi ignorate circumstanţele personale atenuante mai sus expuse şi a apreciat că scopul urmărit de art. 52 C. pen. va fi pe deplin atins, prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, prin aplicarea art. 74-76 C. pen.
Trecând la soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată G.M.V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 50.000 RON daune materiale şi 500.000 daune morale.
A constatat Tribunalul că suma de 50.000 RON, reprezentând daune materiale a fost pe deplin dovedită de către partea civilă prin depoziţia martorului C.L. şi chitanţele şi facturile fiscale şi a obligat inculpatul la plata daunelor morale şi a apreciat că un cuantum de 100.000 euro va conduce la atenuarea traumei cauzate familiei victimei şi la o alinare a suferinţei cauzate de pierderea unui copil la o vârstă atât de fragedă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul V.C. şi partea civilă G.M.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă.
Prin decizia penală nr. 234 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpatul V.C. şi partea civilă G.M.V. împotriva sentinţei penale nr. 55 din 03 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 2604/87/2010.
Pentru a decide astfel Curtea a reţinut că întreg ansamblul probator produs cauzei demonstrează - indubitabil - că la momentul săvârşirii faptei, inculpatul nu s-a aflat în stare de provocare.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru a se reţine provocarea este necesar ca „săvârşirea infracţiunii să fie determinată de o puternică tulburare sau emoţie cauzată inculpatului de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă";.
Dovezile care au arătat că inculpatul a declanşat violenţele asupra fratelui victimei, fiind înarmat cu un briceag, în condiţiile în care cei din grupul victimei au suferit leziuni ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale – G.M.M; 12-14 zile – U.B., în timp ce persoanele din grupul inculpatului au prezentat leziuni specifice căzăturii, nefiind nevoie de zile de îngrijiri medicale, iar însuşi inculpatul a prezentat leziuni ce au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale, aspectele ce impun concluzia că nu sunt aplicabile disp. art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului.
Pe de altă parte, în cauză nu s-a produs nici o probă care să demonstreze faptul că victima ar fi acţionat în aşa fel încât să genereze inculpatului o stare de tulburare atât de puternică încât să-l determine pe acesta să-i aplice victimei G.M.M. lovituri cu cuţitul, apte să-i producă decesul; mai mult, inculpatul şi cei patru prieteni care-l însoţeau s-au prezentat la locul incidentului pregătiţi să atace, aşteptând victimele la ieşirea din local, totodată fiind înarmaţi (cu bâte, briceagul inculpatului, în autoturismul agresorilor fiind găsit încă un cuţit) tot inculpatul fiind cel care a iniţiat conflictul, în sensul că fără măcar să-i cunoască, fără nici un motiv şi fără să poarte nici cea mai vagă discuţie, s-a repezit la fratele victimei şi la prietenul acesteia, lovindu-i cu pumnul în zona feţei, tocmai această acţiune a inculpatului, l-a determinat pe G.N. (victima) să-i adreseze agresorului înjurături.
Referitor la apelul părţii civile Curtea a constata că vizează trei aspecte şi anume:
- martorul P.I. trebuie să se prezinte în faţa legii, deoarece el a fost cele care a aplicat primele trei lovituri victimei.
- pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea blândă, astfel că circumstanţele atenuante reţinute în favoarea sa ar trebui înlăturate.
- cuantumul daunelor morale ar trebui majorat.
Referitor la primul motiv evocat de către partea civilă Curtea a observat că excede cadrului procesual cu care instanţele au fost învestite.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea a apreciat că instanţa de fond a realizat o justă individualizare a sancţiunii penale, raportându-se la toate criteriile enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cei 12 ani de închisoare, fiind de natură a îndeplini scopul consacrat de art. 52 C. pen. Pentru păstrarea unui echilibru corect între elementele ce trebuie luate în calcul la stabilirea sancţiunii penale, în cazul inculpatului V.C., era necesar a se da eficienţă acelor împrejurări ce atenuează răspunderea sa penală: lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală corespunzătoare, regretul exprimat în mod sincer, cât şi acordul pentru despăgubirea părţii civile.
În ceea ce priveşte latura civilă, Curtea a constatat că şi aceasta a fost soluţionată corect de către judecătorul fondului, fiind de reţinut faptul că daunele materiale au fost stabilite pe baza dovezilor administrate de partea civilă: înscrisuri (chitanţe, facturi fiscale) şi martori.
Raportându-se la dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 - 999 C. civ., Tribunalul a evaluat corespunzător şi daunele morale ce se cuvin părţii civile, oprindu-se la suma de 100.000 euro; această sumă este menită să atenueze traumele ce au fost îndurate de familia victimei, confruntată cu pierderea neaşteptată a unui fiu (şi frate, totodată) la o vârstă foarte tânără.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă G.M.V. şi inculpatul V.C., fiecare solicitând admiterea recursului declarat pentru motivele expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
În ce priveşte recursul inculpatului Înalta Curte constată că este fondat numai sub aspectul reţinerii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Instanţa reţine că, prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs, în şedinţa de judecată din data de 17 ianuarie 2012 inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este admisibilă.
Se reţine sub acest aspect că potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.
Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul vechii legi şi care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Aşa fiind, se constată că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanţa de recurs urmând a lua act de poziţia procesuală a inculpatului exprimată în declaraţia dată la termenul de judecată din 17 ianuarie 2012 şi a proceda potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Având în vedere probele administrate şi starea de fapt reţinută în rechizitoriu, şi faţă de criteriile reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa apreciază că, faţă de natura şi gravitatea faptei comise, a circumstanţelor reale de săvârşire a acesteia şi a celor personale ale inculpatului pedeapsa de 9 ani închisoare este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale. Faţă de poziţia procesuală a inculpatului se constată că nu mai pot fi primite criticile relative la aprecierea probelor şi reţinerea stării de fapt.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 12 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul V.C. va fi admis, va fi casată decizia recurată şi sentinţa pronunţată la prima instanţă numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului. Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi se va reduce cuantumul sancţiunii aplicate pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen. de la 12 la 9 ani închisoare. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2009 la 17 ianuarie 2012.
Referitor la recursul declarat de partea civilă, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere considerentele expuse anterior, urmând a-l respinge în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Chiar dacă se apreciază de partea civilă că pedeapsa inculpatului trebuie majorată spre maximul special al pedepsei prevăzute de legiuitor, acest lucru nu este posibil, întrucât recunoaşterea faptei de către inculpatul care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. are ca şi consecinţă imediată reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime şi nicidecum majorarea pedepsei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 234 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 35 din 3 mai 2011 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicată inculpatului.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., art. 74, 76 C. pen. şi reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 12 ani la 9 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 septembrie 2009 la 17 ianuarie 2012.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă G.M.V. împotriva deciziei penale nr. 234 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 79/2012. Penal → |
|---|
