ICCJ. Decizia nr. 814/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.814/2012
Dosar nr. 4182/105/2010
Şedinţa publică din 20 martie 2012
Prin sentinţa penală nr. 151 din data de 15 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia penală, în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat inculpatul G.M., la 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat disp. art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a luat act că în prezent inculpatul este arestat în altă cauză.
In baza art. 257 C. pen., a condamnat inculpata F.C., fără antecedente penale la 2 ani închisoare.
S-au aplicat disp. art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Conform disp. art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata F.C. a sumei de 500 Euro, sumă primită ca urmare a săvârşirii infracţiunii.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză a reţinut, în esenţă, următoare situaţie de fapt:
Denunţătorul A.G., a cumpărat în anul 2008 din Italia un autoturism marca Audi A6, iar la începutul anului 2010 împreună cu fiul său A.M.L., au hotărât să-1 înmatriculeze în România.
Ca atare, în urma demersurilor efectuate cei doi au constatat că pentru efectuarea acestei înmatriculări trebuie să achite suma de 5000 Euro, sumă pe care aceştia au apreciat-o ca depăşind valoarea de cumpărare al acestui autoturism.
Despre această situaţie, a aflat inculpatul G.M., o cunoştinţă mai veche a familiei A., care, la rândul său, a luat legătura cu inculpata F.C.
Inculpata a arătat că „are cunoştinţe la poliţie, mai exact la Serviciul circulaţie şi îl poate ajuta pe A.G., pentru suma de 1.000 Euro, să înmatriculeze acest autoturism, pe persoană cu handicap, astfel încât taxele necesare să fie mult mai mici".
In continuare, inculpatul G.M., a luat legătura cu A.G., căruia i-a spus că, pentru suma de 1.000 Euro, „poate aranja" printr-o cunoştinţă la poliţie să înmatriculeze autoturismul şi să plătească taxe mai mici. Acesta a fost de acord, astfel că la începutul lunii martie 2010 i-a înmânat inculpatului G.M., suma de 500 Euro, care, la rândul său a luat imediat legătura cu inculpata F.C., căreia i-a dat actele maşinii precum şi suma respectivă pentru a se ocupa de înmatriculare conform înţelegerii.
În continuare, inculpata F.C., a luat legătura cu subofiţerul de poliţie I.G. şi, în baza relaţiei de amiciţie existente, a rugat-o să o ajute să înmatriculeze autoturismul aparţinând numitului A.G., pe care 1-a recomandat ca fiind vărul său.
Martora I.G., a arătat că lucrează la poliţie dar nu la Serviciul înmatriculări auto, dar a fost de acord să verifice actele necesare pentru întocmirea dosarului în vederea înmatriculării autoturismului.
La data de 11 martie 2010, denunţătorul A.G., împreună cu inculpatul G.M., s-au deplasat la sediul I.P.J. Prahova unde „au încercat să înmatriculeze autoturismul", dar fără rezultat cu toate că au insistat mai multe zile.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost reţinute de instanţa de fond pe baza procesului verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de redarea convorbirilor telefonice, declaraţiile numiţilor A.G. şi A.M.L., cu declaraţia numitei I.G. şi coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor au fost avute în vedere împrejurarea că inculpata F.C. nu are antecedente penale, iar inculpatul G.M. este recidivist, primul termen al recidivei prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), îl constituie pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2330 din 1 octombrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 21 din 13 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
In raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor şi a poziţiilor sale procesuale prima instanţă s-a orientat la aplicarea unor pedepse privative de libertate.
Prin Decizia penală nr. 1662 noiembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul inculpatei F.C., şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatei pe durata termenului de încercare de 4 ani, respingând, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.M.
Pentru a dispune astfel, în ceea ce priveşte apelul formulat de inculpat, Curtea a constatat că apărările acestuia în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă sunt nefondate.
Astfel, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită pe deplin cu probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti. Deşi, iniţial denunţătorul A.G. a arătat în faza de urmărire penală că s-au înţeles iniţial cu inculpatul G.M., să-i dea suma de 1.000 Euro, bani pe care urma să-i împartă cu inculpata F.C. care a pretins că are relaţii la organele de poliţie, iar la începutul lunii martie 2010 potrivit înţelegerii a dat acesteia suma de 500 Euro, în faza de cercetare judecătorească A. a revenit asupra declaraţiilor încercând să diminueze răspunderea penală a inculpatului G.M.
Instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-au înlăturat declaraţiile date de inculpat în faza de cercetare judecătorească, dând valenţă juridică declaraţiilor date în faza de urmărire penală şi imediat după comiterea faptelor, având în vedere procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, interceptate în mod legal de organele de urmărire penală, autorizate de Tribunalul Prahova.
Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că vinovăţia inculpatului a fost dovedită pe deplin şi, astfel, în mod legal şi temeinic prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului dând o încadrare juridică corespunzătoare a faptei reţinută în sarcina acestuia.
Cu privire la individualizarea pedepsei, s-a apreciat că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, executată în regim de detenţie a fost corect stabilită de prima instanţă şi corespunde criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neputându-se schimba modalitatea executării, având în vedere că inculpatul este recidivist, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar aflată la filele 54-55 din dosarul de urmărire penală.
In raport de aceste considerente Curtea a respins apelul declarat de inculpatul G.M. ca nefondat şi, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul G.M. Recursul nu a fost motivat în scris, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., recurentul neprezentându-se în faţa instanţei de recurs, apărătorul desemnat din oficiu susţinând, cu ocazia dezbaterilor, apărările formulate de către inculpat în apel, în sensul achitării în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând probe din care să rezulte săvârşirea faptelor, şi, în subsidiar, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind intenţia de săvârşire a faptei. Criticile au fost încadrate în cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi respectiv 12 C. proc. pen.
Analizând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din perspectiva cazurilor de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. 3 C. proc. pen. Înalta Curte constată următoarele:
In ceea ce priveşte cazul de casare prev. de 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., se reţine, potrivit textului, că hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. In doctrină s-a arătat că, pentru a reţine acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi controversat contrară probelor existente la dosar.
In acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte, prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, stabilind că incidenţa dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată. Eroarea gravă de fapt presupune reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.
Pornind de la explicaţii din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 09 februarie 2009, dezvoltate anterior şi de doctrină, Înalta Curte constată că nu există contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probele administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.
In sarcina inculpatului ambele instanţe au reţinut faptul că a intermediat legătura dintre denunţătorul A.G., care dorea să îşi înmatriculeze, prin plata unor taxe mai mici, un autoturism cumpărat din Italia şi inculpata F.C., care susţinea că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie de la Serviciul Circulaţie, şi astfel îl putea ajuta, contra sumei de 1000 Euro, să înmatriculeze autoturismul „pe o persoană cu handicap", astfel încât taxele să fie mai reduse.
Situaţia de fapt este susţinută de materialul probator administrat, în acest sens Înalta Curte având în vedere declaraţiile denunţătorului A.G. care arată că inculpatul i-a promis că îl ajută să îşi înmatriculeze maşina, printr-o cunoştinţă de a sa, care, la rândul ei are relaţii la poliţie, că a i-a înmânat suma de 500 Euro, obţinută din amanetarea unor bunuri şi s-au deplasat împreună la sediul IJP Prahova, unde nu s-a reuşit înmatricularea autoturismului cu numere roşii, solicitându-i să mai aştepte câteva zile, declaraţiile martorului A.M.L. din care rezultă aceleaşi aspecte, de procesele verbale ale redare a convorbirilor telefonice dintre inculpaţii G.M. şi F.C., dintre inculpat şi martorul denunţător, în care acesta îi redă discuţia avută cu inculpata F.C.: „ aşa şi eu i-am zis ..măi fată nu vreau să-mi pui ţiganii în cap, că ţi-i aduc acasă. Dacă poate să ia numere permanent, bine, dacă nu să dea frate banii înapoi şi duc banii la om "..., sau dintre inculpat şi o persoană neidentificată, numită „Mamaie", inculpatul, la întrebarea „ce ai făcut cu C.", afirmând că i-a dus dosarul, şi „i-am spus...fă-i fato uite care-i situaţia, să nu-mi pui ţiganii în cap... eu nu mai am pretenţie la nici un ban din ăia 500 de Euro. Ii mai dau 500 de Euro femeii să-mi aducă numere permanente şi i-am dat dosarul şi a zis că se duce ea cu dosarul la ea", declaraţiile inculpatei F.C. care confirmă faptul că inculpatul i-a solicitat să îl ajute să înmatriculeze un autoturism, oferindu-i suma de 500 de Euro, aceasta recunoscând faptul că i-a comunicat că are o cunoştinţă care lucrează la circulaţie, I.G., şi care l-ar putea ajuta, dar şi declaraţiile martorei I.G.
Ca atare, criticile formulate de inculpat referitoare la lipsa oricărui fundament probator al hotărârii de condamnare sunt total neîntemeiate, cazul de casare analizat nefiind incident în cauză.
Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., prin care se solicită achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu ar fi întrunite elementele constitutive ale complicităţii la trafic de influenţă sub aspectul laturii subiective.
Probatoriul mai sus expus susţine şi concluzia că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, cunoscând că prin activitatea sa o ajută coinculpata F.C. la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi urmărind producerea acestui rezultat, respectiv traficarea influenţei acesteia pe lângă funcţionarii din cadrul poliţiei rutiere, pentru înmatricularea autoturismului aparţinând martorului A.G. prin plata unor taxe mai reduse.
În raport de aceste considerente, constatând şi faptul că nu se reţine nici incidenţa altor cazuri de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat, soluţie în raport de care, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 166 din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 816/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 81/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
