ICCJ. Decizia nr. 821/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.821/2012

Dosar nr. 14050/62/2010

Şedinţa publică din 20 martie 2012

Asupra recursurilor de faţă;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 181/S din 01 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia penală, în dosar penal nr. 14050/62/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.D., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8 ani, iar în baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de această instituţie; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă precum şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, punându-i-se în vedere dispoziţiile art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 31 iulie 2010-27 septembrie 2010.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă C.T. a sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi a sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, fiind respinse restul pretenţiilor ca neîntemeiate; inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.A. suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, fiind respinse restul pretenţiilor formulate de această parte civilă ca neîntemeiate.

În baza art. 189, art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include şi onorariu avocat oficiu în cuantum de 150 lei.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele: La data de 30 iulie 2010, în jurul orelor 21.00, inculpatul A.D. se întorcea spre domiciliu, din localitatea Braşov, având în mână o sticlă de jumătate de litru cu bere „Ciucaş", pe care şi-o cumpărase de la un magazin din apropiere. Pe aleea din apropierea blocului în care locuieşte, inculpatul a observat mai mulţi câini comunitari, pe care îi cunoştea, dar şi un câine nou apărut în zonă, despre care se spunea că ar fi agresat un copil şi pe care a încercat să-l alunge; datorită acestui fapt, animale lătrau şi deranjau locuitorii din bloc, astfel încât două femei, care locuiau în imobilul din apropiere (partea civilă C.T. şi martora C.D.), de la etajul 1, i-au strigat inculpatului, care părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice, să lase animalele în pace.

Datorită situaţiei create, este posibil ca discuţiile dintre inculpat, martora C.D. şi partea civilă C.T., să fi fost mai aprinse, să fi degenerat în jigniri reciproce, aspect pe care fiecare dintre aceste persoane îl recunosc, însă învinovăţind persoana celuilalt. Zgomotul şi deranjul produs de cele trei persoane au atras atenţia victimei, P.A., care locuia în acelaşi imobil cu partea civilă C.T. şi martora C.D.. în aceste condiţii, victima P.A. a apărut şi ea la geam şi a solicitat inculpatului să lase animalele în pace pentru că agitaţia creată şi zgomotul tulburau liniştea publică; inculpatul a replicat victimei că îi vorbeşte urât. Enervat de atitudinea inculpatului, şi replicile acestuia, victima P.A. a coborât în faţa blocului şi s-a îndreptat către inculpat. Aici are loc un schimb de replici, după care partea vătămată a aplicat inculpatului o palmă peste faţă, apoi mai multe lovituri cu pumnii în zona capului şi a corpului, împingându-l pe inculpat înspre gardul viu din apropiere. Inculpatul nu a lăsat sticla cu bere din mână, a încercat să riposteze, însă nu a reuşit, dată fiind diferenţa de constituţie fizică dintre cei doi - victima fiind mai robustă decât inculpatul, acesta afirmând că nu a putut să se îndepărteze de victimă, care continua să-l lovească. în aceste condiţii, inculpatul a lovit victima P.A. cu sticla de bere în zona stângă a capului, strivindu-i urechea; sticla cu bere s-a spart, iar inculpatul a rămas cu gâtul sticlei în mână. Enervată de această situaţie, victima a continuat să-l agreseze pe inculpat, lovindu-l cu pumnii şi împingându-l înspre gardul verde din apropiere; inculpatul, deşi continua să fie lovit, nu a dat drumul părţii de sticlă pe care o avea în mână. Pentru a se apăra de atacul victimei, inculpatul a lovit-o cu gâtul sticlei, fără a viza o anume zonă a corpului, marginile zimţate ale obiectului tăietor secţionând musculatura intercostală în spaţiul intercostal drept II-IV parasternal cu infiltrat sanguin perilezional important.

Urmare a loviturii primite, victima s-a retras înspre spate, moment în care inculpatul a aruncat gâtul de sticlă pe care-l avea în mână şi a fugit înspre intrarea imobilului în care locuia; victima a încercat să-l urmărească pe inculpat însă, după câţiva metri, s-a aşezat pe o bordură, s-a întins pe spate şi a decedat.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, menţionând însă că nu a fost cel care a pornit incidentul dintre ei, că nu a dorit să lovească victima, că nu a lovit cu gâtul de sticlă spartă victima, ci doar a ţinut obiectul tăietor în mână, în dreptul pieptului, victima fiind cea care a intrat în obiectul de sticlă cu marginile zimţate.

Martora C.D. a observat, de la geamul apartamentului în care locuieşte, cum inculpatul lovea un câine comunitar, şi împreună cu fiica sa - martora C.T. - au strigat la inculpat să lase animalul în pace, însă acesta continua să alunge şi să întărâte în acest fel restul câinilor comunitari; martora a susţinut că între inculpat şi victimă a existat un schimb de replici, urmare cărora inculpatul a „solicitat" victimei să coboare pentru că nu îi este teamă de ea, iar victima a coborât în faţa blocului. Martora a mai menţionat faptul că nu a văzut ce s-a întâmplat între victimă şi inculpat, însă a auzit-o pe C.T. spunând că cineva a spart capul victimei cu o sticlă.

Martora C.S. a susţinut că a auzit-o pe vecina sa - martora C.T. - cum striga la inculpat să lase câinele în pace, apoi a auzit cum victima striga la inculpat să lase câinele în pace că, dacă nu, „vin jos şi te omor", apoi pe inculpat spunându-i „vino, măi, jos dacă vrei". Aceeaşi martoră a susţinut că inculpatul, în timp ce discuta cu victima, consuma din sticla cu băutură pe care o avea în mână. Potrivit aceleiaşi martore, inculpatul şi victima au discutat în şoaptă în faţa blocului, inculpatul ar fi pus mâna pe umărul victimei, care s-a arătat deranjată de acest fapt şi a afirmat către inculpat: „băi, tu să nu mă atingi pe mine"; victima, care era mai Înaltă decât inculpatul, l-a lovit cu palma peste obraji, inculpatul a încercat să riposteze, însă nu a reuşit, şi a mai fost lovit odată cu palma peste obrazul drept; apoi, inculpatul a încercat să riposteze, însă a fost „luat de umeri de victimă şi aruncat pe dalele din apropiere". Martora a auzit o lovitură înfundată, apoi cum se sparge o sticlă, şi a constatat, la câteva secunde, cum victima era pe jos „peste inculpat". Martora C.S. nu a observat cum a fost lovită victima întrucât, în timpul incidentului, s-a deplasat în interiorul apartamentului unde a solicitat soţului său să coboare întrucât „victima îl omora pe inculpat".

Martorul C.C. nu a fost prezent la incident şi a ajuns la faţa locului după terminarea conflictului dintre părţi, când a observat că inculpatul se deplasa spre scara blocului în care locuieşte, fiind urmat de victimă, care părea că doreşte să continue „cearta"; martorul a mai menţionat că victima, în timp ce se ţinea cu mâna de piept, i-a solicitat să cheme salvarea.

Potrivit expertizei medico-legale de autopsiere, victima P.A. a prezentat leziuni la nivelul capului şi a cavităţii craniene, precum şi la nivelul toracelui; moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, externe şi exteriorizate consecutive secţionării de vase sanguine de calibru mic-mijlociu; s-a stabilit că leziunea tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor - ciob de sticlă, iar intensitatea leziunii a fost una medie-mare.

În drept, prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului A.D. care, în data de 30 iulie 2010, în jurul orelor 21.30, în loc public, fiind agresat de victima P.A., a aplicat acesteia în zona pieptului, în cadrul unei altercaţii pe care a provocat-o, o lovitură cu gâtul spart al unei sticle cu bere, producându-i o secţionare a musculaturii intercostale în spaţiul intercostal drept III-IV parasternal, fapt ce a condus la decesul victimei în scurt timp, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.. S-a apreciat că nu rezultă din nici o probă administrată că inculpatul a intenţionat uciderea victimei ori că acesta şi-a putut da seama de zona corpului victimei pe care a lezat-o; deşi inculpatul a fost cel care a declanşat incidentul dintre părţi - fiind cel care a lovit şi întărâtat câinii comunitari din zonă - victima a reacţionat exagerat în raport de starea în care se găsea inculpatul (aflat, cel mai probabil, sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum a afirmat martora C.S.). Deşi victima a putut constata faptul că inculpatul îi este inferior ca şi constituţie fizică, a preferat să-l lovească, aplicându-i astfel o corecţie, şi a exacerbat astfel conflictul dintre părţi. Inculpatul a reacţionat la rândul său, însă Constituţia fizică şi, cel mai probabil, starea psihică, nu l-au avantajat. Astfel, deşi inculpatul a susţinut că a fost lovit preţ de câteva minute de către victimă, acestuia nu i-a căzut din mâna sticla cu bere, pe care a folosit-o pentru a agresa victima. Inculpatul a fost la rândul său agresat în mod violent de către victimă, aspect care rezultă din cuprinsul expertizei medico-legale nr. 2215/E/2010 - inculpatul a prezentat leziuni pe faţa vestibulară a buzei superioare, antebraţul drept, braţul drept, subclavicular stânga, suprascapular stânga şi dreapta, abdomen, toraco-lombar, palma stângă şi dreaptă.

S-a reţinut că inculpatul a fost cel care a început conflictul dintre părţi, cel care „a invitat" victima să coboare, dându-şi seama că situaţia creată era deja tensionată; prin urmare, inculpatul a acceptat, prin acţiunile sale, un conflict cu victima, chiar l-a provocat şi a urmărit implicit lovirea victimei. Ţinerea sticlei cu bere în mână, chiar şi în situaţia în care era lovit de victimă, relevă faptul că inculpatul a intenţionat să se folosească de acest obiect pentru a agresa, la rândul său, victima; în opinia instanţei de fond nu a existat intenţia de ucidere a victimei nici un moment, motive pentru care a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. S-a reţinut că inculpatul a intenţionat, la rândul său, să lovească victima, acţiunile sale nu au fost neapărat de apărare, ci de aplicare a unei corecţii victimei; inculpatul a crezut că va putea face „faţă" victimei, aspect eronat înţeles datorită stării psihice în care se găsea, însă a fost copleşit de loviturile primite de la victimă şi şi-a dat seama că nu se poate apăra în aceeaşi modalitate în care era agresat - doar cu mâinile - sens în care a folosit sticla pe care o avea asupra sa pentru a se apăra. Inculpatul a lovit cu sticla mai întâi în zona capului victimei, apoi a îndreptat-o înspre pieptul acesteia, agresând-o în zona toracelui; date fiind experienţele profesionale pe care le are inculpatul, dar şi a situaţiei create - loviturile repetate pe care le-a primit - nu se poate afirma că acesta a cunoscut că prin lovitura pe care a aplicat-o va produce decesul victimei, deşi obiectul folosit era apt să producă consecinţe grave.

Prima instanţă a apreciat că inculpatul nu s-a aflat în legitimă apărare, stare care l-ar fi absolvit de răspundere penală; deşi atacul asupra sa a fost material, direct, imediat şi injust, iar apărarea a fost precedată de atac, s-a îndreptat împotriva agresorului, era necesară pentru înlăturarea atacului, nu se poate reţine că apărarea a fost proporţională cu gravitatea atacului, astfel cum susţine apărarea. Deşi proporţionalitatea la care se referă art. 44 C. pen. nu are în vedere şi proporţionalitatea mijloacelor de apărare, s-a menţionat că inculpatul a putut observa că victima a coborât din apartament tocmai pentru a „începe o discuţie" referitoare la atitudinea inculpatului, a observat că victima nu avea nimic în mână şi, cu toate acestea, nu a dat drumul sticlei cu bere din mână. Depăşirea limitelor legitimei apărări nu s-a datorat tulburării sau temerii inculpatului, ci stării sale psihice - el fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a provocat scandalul şi a cerut victimei să coboare din apartament pentru a discuta. Nu se poate reţine apărarea inculpatului în sensul că s-a speriat întrucât victima era cunoscută ca o persoană cu un comportament violent în cartier, datorită faptului că inculpatul a solicitat victimei să coboare din apartament pentru a „discuta", aspect care relevă faptul că nu îi era teamă, ci din contră, a dorit o confruntare directă cu acesta. Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a acţionat depăşind limitele legitimei apărări, sens în care au fost reţinute dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Modalitatea şi mijloacele prin care s-a comis fapta, în loc public, prin provocarea de către inculpat a scandalului (şi implicit a victimei) datorită şi stării de ebrietate în care se găsea, utilizarea unei sticle şi apoi a unui ciob din sticlă pentru a lovi la rândul său victima, relevă - în opinia instanţei de fond - un grad relativ ridicat de pericol social concret al faptei; deşi inculpatul a acţionat cu depăşirea limitelor legitimei apărări, nu este de neglijat faptul că acţiunile sale au deranjat familia victimei la o oră târzie, că inculpatul avea posibilitatea de a evita conflictul încă de la început prin plecarea din faţa imobilului în locuinţa sa. S-a avut în vedere faptul că inculpatul este integrat în societate şi familie, însă comportamentul său viitor este condiţionat de limitarea consumului de băuturi alcoolice şi valorizarea hotărârii de a evita noi confruntări cu legea penală.

Având în vedere elementele de circumstanţiere ale persoanei inculpatului, împrejurarea că acesta este la primul conflict cu legea penală, dată fiind reţinerea în favoarea sa şi a dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen., instanţa de fond a apreciat că pedeapsa aplicată îşi poate atinge scopul şi fără executarea efectivă a acesteia.

Prin aceeaşi hotărâre, sub aspectul laturii civile, Tribunalul Braşov a reţinut că partea vătămată C.T. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale - cheltuieli de înmormântare şi cu suma de 20.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale, iar fiul victimei a solicitat acordarea sumei de 100.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a comis fapta în condiţiile art. 73 lit. a) C. pen., fiind agresat de victimă într-un mod care trădează faptul că victima a fost extrem de deranjată de comportamentul inculpatului. Cu toate acestea, victima a acţionat mai mult decât neprincipial în condiţiile în care avea posibilitatea să cheme organele de poliţie pentru a corecta atitudinea inculpatului, a putut constata faptul că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (la autopsiere s-a constatat că sângele victimei nu conţinea alcool). Aşa fiind, s-a dispus ca inculpatul să acopere o parte din cheltuielile de înmormântare dovedite de partea vătămată, în raport de o culpă de 50%. Apreciind depoziţia martorei D.C.N., dar având în vedere şi faptul că este de notorietate faptul că la înmormântări şi comemorări se cheltuiesc sume mari de bani, s-a constatat că partea civilă C.T. a justificat suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, din care i s-au acordat, potrivit art. 998, art. 999 C. civ., suma de 5.000 lei. în ceea ce priveşte suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, instanţa a constatat că, într-adevăr, între partea civilă C.T. şi victima exista o relaţie apropiată, că aceştia locuiau împreună şi constituiau o familie. Prin urmare, decesul victimei a cauzat părţii civile o traumă psihică, cu atât mai mult cu cât decesul a fost violent, neaşteptat, la o persoană tânără. Aşa fiind, ţinând seama de considerentele de mai sus, de culpa reţinută în sarcina inculpatului, a acordat părţii civile C.T. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. în ceea ce priveşte partea civilă P.A. - fiul victimei, s-a constatat că acesta nu a avut o relaţie apropiată cu victima, că nici nu a cunoscut de decesul acesteia decât la câteva zile de la producerea evenimentului, după înmormântare; s-a apreciat că partea civilă P.A., în ciuda faptului că nu avea o relaţie apropiată cu tatăl său, a suferit urmare a pierderii rudei sale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAŞOV, inculpatul A.D. şi partea civilă C.T.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen., în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că există suficiente elemente în baza cărora se poate reţine comiterea de către inculpat a infracţiunii de omor calificat; deşi nu a urmărit producerea rezultatului, inculpatul a acceptat posibilitatea producerii lui având în vedere obiectul cu care a lovit victima - apt să producă decesul acesteia, intensitatea loviturilor aplicate, pe care medicii legişti au apreciat-o ca fiind medie-mare, zona în care s-a produs – cavitatea toracică; prezintă importanţă şi trebuie avută în vedere şi poziţia victimă-agresor, respectiv, faţă în faţă, la o distanţă care să permită obiectului folosit în agresiune să producă o plagă penetrantă; inculpatul ar fi avut posibilitatea de a se fi oprit după aplicarea primei lovituri şi să plece de la locul faptei, însă a continuat să lovească cu partea din sticlă rămasă în mâna sa şi doar în momentul în care a observat că victima a suferit o leziune severă a abandonat obiectul folosit şi a părăsit locul faptei; prin urmare, procurorul a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat, cu reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen., reindividualizarea cuantumului pedepsei raportat la limitele de pedeapsă stabilite pentru această infracţiune, cu executare în regim de detenţie.

Apelantul inculpat A.D. a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct.2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv, legitima apărare, în una din cele două variante prev. de art. 44 alin. (2) sau alin. (3) C. pen. În motivarea apelului, inculpatul a menţionat că nu a acţionat prin lovire directă a victimei şi nici cu intenţia de a ucide, nu putea să prevadă un rezultat culpabil, dat fiind că a exercitat o apărare legitimă faţă de atacul direct, injust şi disproporţionat prin fizicul victimei, prin prisma dispoziţiilor art. 19 pct. 1, în ce priveşte intenţia de a lovi şi art. 19 pct. 2, în ce priveşte urmarea produsă. în cursul urmăririi penale, nu s-a stabilit concret dacă leziunea tenatogeneratoare a fost produsă prin acţiunea materială de împungere de către inculpat sau victima a căzut peste inculpat, în momentele în care aceasta îl lovea împingându-l în gardul viu de la locul faptei. în timp ce se afla în faţa blocului în care locuieşte, victima a coborât şi, fără motive, i-a aplicat o lovitură puternică peste faţă, lezându-i buza superioară şi fracturându-i doi dinţi din faţă; a continuat să-l lovească violent, dat fiind faptul că era mult mai dezvoltată fizic decât inculpat, i-a provocat o deosebită temere şi tulburare, aceasta fiind cunoscută ca şi o persoană deosebit de violentă în cartier, astfel încât a lovit-o cu sticla de bere în zona urechii stângi, fapt ce a determinat victima să devină şi mai violentă, să-l lovească şi să-l trântească pe jos în gardul viu, continuând să-l lovească cu pumnii şi picioarele; potrivit expertizei psihiatrice, la momentul faptei, a fost în imposibilitate de a fi stăpân pe acţiunile sau inacţiunile sale.

Inculpatul a menţionat că nu cunoaşte exact momentul în care victima a fost lovită ori s-a lovit în zona pieptului, fiind şi o zonă întunecoasă, astfel încât acţiunile sale au fost specifice legitimei apărări. În subsidiar, în situaţia în care nu se va reţine legitima apărare, inculpatul a solicitat să fie păstrată încadrarea juridică dată de instanţa de fond şi să-i fie aplicată o pedeapsă sub minimul special, cu aplicarea circumstanţelor atenuante şi cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Apelanta parte civilă C.T. a criticat sentinţa primei instanţe atât sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, apreciind că în mod greşit nu au fost acordate în integralitate despăgubirile pentru daunele materiale şi morale solicitate, cât şi sub aspectul laturii penale, criticând încadrarea juridică dată faptei de instanţa de fond.

Prin Decizia penală nr. 113 A din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-au dispus următoarele:

A fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 181/S din 01 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosar penal nr. 14050/62/2010, sentinţă ce a fost sub aspectul laturii penale şi, rejudecând cauza rejudecând în aceste limite, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei pronunţate reţinerea şi arestarea preventivă începând din data de 31 iulie 2010 până la 27 septembrie 2010 inclusiv.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A.D. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă C.T. împotriva aceleiaşi sentinţe.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D. împotriva aceleiaşi hotărâri.

În baza art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen., au fost obligaţi apelanţii să plătească statului cheltuieli judiciare astfel:

- inculpatul A.D. - suma de 300 lei,

- partea civilă C.T. - suma de 200 lei; restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim-control judiciar a reţinut următoarele:

Cu referire la apelul declarat de partea civilă, s-a constatat că este tardiv, fiind declarat cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen.. întrucât partea civilă C.T. a fost prezentă la dezbaterile ce au avut loc la data de 18 mai 2011, termenul de exercitare a dreptului la apel curge de la pronunţare, conform dispoziţiilor art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen. Prin urmare, ultima zi de declarare a apelului a fost 13 iunie 2011. Având în vedere faptul că declaraţia de apel a fost transmisă prin fax în data de 14 iunie 2011, conform menţiunilor de la fila 9 din dosarul Tribunalului Braşov, s-a constatat că apelul acestei părţi civile este tardiv.

Examinând sentinţa apelată în raport cu actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, şi ţinând seama de motivele invocate de apelanţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de inculpatul A.D., curtea de apel a constatat următoarele:

Prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt, pe baza probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi, nemijlocit, în cursul cercetării judecătoreşti, însă a apreciat greşit că fapta inculpatului A.D. care, în data de 30 iulie 2010, în jurul orelor 21.30, în loc public, fiind agresat de victima P.A., a aplicat acesteia în zona pieptului, în cadrul unei altercaţii pe care a provocat-o, o lovitură cu gâtul spart al unei sticle cu bere producându-i o secţionare a musculaturii intercostale în spaţiul intercostal drept III-IV parasternal, ce a condus la decesul victimei în scurt timp, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Astfel, din coroborarea declaraţiilor date de inculpatul A.D., cu cele date de martorii C.D., C.S., C.C. şi cu depoziţiile părţii civile C.T., rezultă că, în data menţionată, fiind sub influenţa alcoolului, inculpatul a încercat să alunge un câine din zona blocului în care locuieşte, iar zgomotul produs de câinii comunitari care se aflau în acel perimetru le-a alertat pe C.D. şi C.T., care i-au solicitat, de la geam, să lase câinii în pace.

Între inculpat şi cele două femei a avut loc un schimb de replici, care probabil a degenerat în jigniri reciproce, discuţiile aprinse fiind sesizate de victima P.A., aflată în acelaşi apartament cu C.D. şi C.T., care a ieşit la geam şi i-a cerut inculpatului să înceteze scandalul şi să plece acasă; conform martorei S.C., aflată şi ea la geamul locuinţei sale, P.A. i-ar fi spus inculpatului „Bă, pleacă de acolo că vin jos şi te omor în bătaie", iar inculpatul i-ar fi răspuns „Hai, mă jos, dacă vrei" şi a luat o gură de bere din sticlă. Inculpatul a rămas pe loc şi a mai spus o dată „Hai, mă jos, dacă vrei" şi a mai luat o gură de bere» (filele 102-l05 dosar urmărire penală).

Întâlnindu-se pe aleea pietonală ce face legătura între scările blocului nr. 99, situat în Mun. Braşov, între cei doi a avut loc o discuţie, în cadrul căreia P.A. a aplicat inculpatului o palmă peste faţă şi l-a împins spre gardul viu din spatele acestuia, cei doi s-au împins reciproc, victima lovindu-l în continuare pe inculpat, care, la rândul său, îl împingea cu „mâna stângă, deoarece în mâna dreaptă continua să ţină berea" (fila 103 urmărire penală, martora C.S.).

În opinia instanţei de apel este în afara oricărei îndoieli faptul că fiecare dintre cei doi a exercitat acte de violenţe asupra celuilalt, martorii C.D., S.C., C.C. şi partea civilă C.T. susţinând acest lucru, pe care nici inculpatul nu l-a contestat.

La un moment dat, inculpatul l-a lovit pe P.A. cu sticla de bere pe care o avea în mână în zona capului, strivindu-i urechea stângă; urmare acestei acţiuni sticla s-a spart, inculpatul continuând să ţină în mână gâtul sticlei de bere (redat în fotografia nr.58, fila 31 dosar urmărire penală).

Această acţiune a inculpatului l-a enervat şi mai tare pe P.A., care a dorit să îl lovească în continuare pe inculpatul A.D., martora C.S. precizând chiar că, la un moment dat, l-a văzut pe P.A. având o poziţie „călare" peste cineva, fără să poată vedea peste cine; „în această poziţie, P.A. a aplicat două lovituri cu pumnul drept de sus în jos şi o lovitură cu pumnul stâng de sus în jos către persoana care se afla sub el" (fila 104 verso, dosar urmărire penală).

În cadrul altercaţiei, într-un moment în care victima şi agresorul se aflau faţă în faţă, inculpatul l-a lovit pe P.A. cu gâtul sticlei pe care a ţinut-o permanent în mână în zona pieptului; victima s-a retras, inculpatul a aruncat gâtul de sticlă şi a plecat spre scara A a blocului în care locuieşte; în momentul în care C.T. şi martorul C.C. au coborât în faţa imobilului, victima P.A. era în picioare, ţinându-se cu mâinile în zona pieptului, zonă în care sângera; la scurt timp, acesta s-a aşezat pe bordură, s-a întins pe spate şi a decedat.

Instanţa de apel a constatat faptul că, deşi cea mai mare parte a conflictului a fost văzută în mod nemijlocit de martorii C.D., C.S. şi de partea civilă C.T., momentul în care a avut loc lovitura tanatogeneratoare nu a fost observat în mod direct de nicio persoană. C.T. şi C.D. s-au speriat după prima lovitură pe care inculpatul a aplicat-o victimei cu sticla, în zona capului, astfel încât au plecat de la geam pentru a coborî şi interveni; de asemenea, C.S. a declarat că a plecat de la geam pentru a-şi trimite soţul să aplaneze conflictul, iar în momentul în care a revenit la geam, l-a văzut pe P.A. stând pe aleea betonată, fiind plin de sânge.

Curtea de apel a mai reţinut, cu referire la momentul aplicării acestei lovituri, că inculpatul nu a avut o poziţie constantă. Astfel, în primele declaraţii, date în faza de urmărire penală, inclusiv în faţa judecătorului sesizat cu propunerea de arestare preventivă, inculpatul a arătat că, ulterior loviturii pe care a aplicat-o victimei cu sticla în cap, pentru a nu fi lovit din nou de victima care se îndrepta spre el, l-a împuns o dată cu gâtul sticlei în zona pieptului, după care l-a aruncat şi a fugit către scara blocului în care locuieşte (filele 47-52 dosar urmărire penală); cu ocazia reconstituirii efectuată în data de 20 august 2010, a susţinut că după ce a lovit victima în cap, a lăsat tot ce avea în mână, a împins-o cu ambele mâini în spate şi, profitând de dezechilibrarea victimei, a fugit spre casă, astfel încât, probabil, victima s-a autoînjunghiat (fila 35 dosar urmărire penală); în faţa primei instanţe, a arătat că „Victima era o persoană mai Înaltă ca mine, cam cu un cap, şi în momentul în care acesta mi-a dat un pumn eu am căzut în gard şi am ricoşat şi cum ţineam gâtul sticlei de bere în mână am intrat în victimă, lovind-o cu gâtul sticlei de bere" (fila 24 dosar Tribunalul Braşov).

Coroborând însă actele medico-legale realizate în cauză - raportul de constatare medico-legală (autopsie) şi completarea acestuia aflată la fila 73 dosar urmărire penală - cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de interpretare a urmelor ridicate de la faţa locului, curtea de apel a reţinut că în momentul în care inculpatul l-a lovit pe P.A. cu gâtul sticlei în piept, cei doi se aflau în picioare, faţă în faţă, acţiunea fiind executată la scurt timp după lovitura în zona capului; de altfel, acest din urmă aspect rezultă din declaraţiile date de C.T. şi C.D., care au arătat că, după ce au văzut lovitura la cap, au plecat de la geam pentru a coborî în faţa blocului, însă - până la momentul în care au ajuns lângă victimă - aceasta era deja lovită şi în piept. Prin urmare, doar declaraţiile date de inculpat în data de 31 iulie 2011 sunt de natură să servească aflării adevărului, îndeplinind cerinţele impuse de art. 69 C. proc. pen., împrejurare în raport cu care s-a apreciat ca nefondată concluzia instanţei de fond conform căreia inculpatul nu şi-a putut da seama de zona corpului în care l-a lovit pe P.A. cu gâtul sticlei de bere.

Având în vedere obiectul vulnerant folosit, partea corpului în care a lovit, intensitatea loviturii, apreciată ca fiind medie-mare, precum şi consecinţele produse prin această lovitură - plagă tăiată toracică anterioară penetrantă, cu hemoragie internă, externă şi exteriorizată consecutivă secţionării de vase sanguine de calibru mic-mijlociu, care a determinat moartea victimei - curtea de apel a apreciat că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii sale, acţionând cu intenţie indirectă.

La momentul săvârşirii faptei, inculpatul A.D. a avut discernământul păstrat, expertiza psihiatrică efectuată concluzionând că nu a putut fi stăpân în totalitate pe acţiunile şi inacţiunile sale, caracterizându-l pe inculpat ca având un profil de personalitate cu acumulare de ostilitate, furie, agresivitate caracterială, tendinţa de a înfrunta direct problemele, absenţa milei, impulsivitate, duritate insensibilitate (fila 94 dosar urmărire penală).

În consecinţă, în opinia instanţei de apel fapta anterior descrisă şi analizată, faptă comisă de inculpatul A.D. în data de 30 iulie 2010, în loc public, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., prima instanţă apreciind greşit asupra încadrării juridice în dispoziţiile incriminatorii prevăzute de art. 183 C. pen. Dinamica desfăşurării actelor de agresiune a îndreptăţit instanţa de apel să constate că, deşi inculpatul a acţionat în stare de legitimă apărare, apărarea pe care a realizat-o, a depăşit totuşi limitele unei apărări proporţionale cu atacul, iar această depăşire nu s-a datorat tulburării sau temerii în care s-a aflat.

S-a mai reţinut de instanţa de apel şi că este evident, şi de necontestat, faptul că inculpatul a fost lovit de victimă, suferind leziunile corporale descrise în raportul de expertiză medico-legală (fila 77 dosar urmărire penală), după cum este evident şi faptul că victima, deşi nu a fost înarmată, a avut o constituţie fizică mai solidă decât aceea a inculpatului. In acelaşi timp însă, s-a reţinut că inculpatul, deşi a afirmat că P.A. era cunoscut ca o persoană violentă în cartier, a acceptat un conflict fizic cu victima, pe care a invitat-o atât să coboare, cât şi să îl lovească şi, cu toate că a observat că aceasta nu era înarmată, a ţinut sticla de bere în mână, a lovit cu aceasta, spărgând-o şi apoi a lovit şi cu gâtul sticlei ce îi rămăsese în mână.

În opinia instanţei de apel, acţiunile în apărare derulate de inculpat ar fi putut fi legitime dacă se limitau la momentul primei lovituri cu sticla. Pornind de la împrejurarea că însuşi inculpatul a susţinut că această lovitură l-a dezechilibrat pe P.A., curtea de apel a constatat că, în acest moment, inculpatul A.D. ar fi putut să abandoneze conflictul şi să fugă, din planşele fotografice realizate la faţa locului, precum şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de interpretare a urmelor ridicate de la faţa locului, rezultând că inculpatul avea această posibilitate, fiind contrazise astfel susţinerile apărătorului său privind imposibilitatea obiectivă, datorată zonei verzi, de a părăsi locul altercaţiei. Faptul că inculpatul nu a fugit, ci - dimpotrivă - a ales să continue conflictul, demonstrează că depăşirea limitelor legitimei apărări nu s-a datorat tulburării sau temerii în care s-a aflat ci, mai degrabă, efectului de îndrăzneală produs ca urmare a consumului de alcool.

Prin urmare, s-a concluzionat că în mod legal şi temeinic a apreciat prima instanţă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (2), (3) C. pen., criticile apelantului inculpat nefiind fondate sub acest aspect, fiind însă incidenţă circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. (excesul scuzabil).

La individualizarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social al faptei, evaluat atât sub aspectul împrejurărilor concrete în care a fost comisă, prin depăşirea limitelor legitimei apărări [art. 73 lit. a) C. pen.], cât şi al rezultatului produs (suprimarea vieţii unei persoane), precum şi datele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum rezultă din referatul întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; se constată astfel că inculpatul are în prezent 57 de ani, locuieşte împreună cu concubina şi unul dintre copii acesteia, a fost salariat anterior faptei la RAT Braşov, nu este cunoscut cu antecedente penale; în privinţa perspectivelor de reintegrare în societate, consilierul de probaţiune a apreciat că este condiţionat de limitarea consumului de băuturi alcoolice şi valorizarea hotărârii de a evita noi confruntări cu legea penală, pe fondul menţinerii contactului cu persoane ce vehiculează atitudini prosociale şi îl pot valoriza, astfel încât să compenseze frustrările acumulate, frustrări cu valenţe potenţatoare a pornirilor de tip violent.

Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 5 ani închisoare este de natură să răspundă scopului pedepsei astfel cum acesta este reglementat în cuprinsul art. 52 C. pen.

Curtea de apel a constatat că inculpatul a săvârşit o infracţiune prevăzută în anexa 1 a Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, astfel încât, văzând dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A.D. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.

În considerarea tuturor argumentelor de fapt şi de drept expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează a fi admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 181/S din 01 iunie 2011, care va fi desfiinţată sub aspectul laturii penale.

Totodată, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins, ca nefondat; motivul subsidiar de apel invocat de apelant (reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.) nemaifiind analizat dată fiind soluţia adoptată de Curtea asupra laturii penale.

Împotriva hotărârii au declarat recurs atât MINISTERUL PUBLIC (caz de casare invocat, art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.), cât şi inculpatul A.D. (cazuri de casare invocate, art. 385/9 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.).

Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

la instanţa de fond, inculpatul a menţionat expres că nu înţelege să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen., pledând nevinovat (încheiere din 23 februarie 2011); în aceste condiţii, instanţa a efectuat cercetarea judecătorească (ascultarea inculpatului, a martorilor, etc), inculpatul, beneficiind de asistenţa juridică a avocatului ales, fiind de acord să dea declaraţii (fil.23-24);

În apel nu s-au administrat probe noi pe situaţia de fapt, inculpatul fiind asistat juridic de avocat ales;

În recurs, inculpatul - care a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat ales - a invocat „dreptul la tăcere", nefiind de acord să dea declaraţii, menţionând însă că le menţine pe cele date anterior (fil. 19).

Având în vedere natura motivelor de recurs, Înalta Curte apreciază că se impune examinarea mai întâi a recursului declarat de inculpat, şi apoi a recursului declarat de Ministerul Public.

I) asupra recursului declarat de inculpatul A.D.

Inculpatul A.D. a declarat recurs şi, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen., a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 44 alin. (2) sau alin. (3) C. pen. privind starea de legitimă apărare, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, menţinerea sentinţei instanţei de fond.

Recurentul-inculpat a reluat, ca motiv de recurs, invocarea „stării de legitimă apărare" [după caz, fie cea prevăzută de art. 44 alin. (2), fie cea prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen.], această stare fiind invocată şi ca motiv de apel, şi ca apărare în faţa instanţei de fond.

Ambele instanţe au examinat această apărare şi, cu ample argumente juridice, precum şi cu argumente faptice deduse din probatoriul administrat, au înlăturat-o ca neîntemeiată, Înalta Curte însuşindu-şi integral aceste argumente, apreciind că nu se impune reluarea lor.

În suplimentarea argumentelor juridice, Înalta Curte menţionează următoarele:

Se constată că în motivele de recurs ale inculpatului s-a făcut referire la îndeplinirea condiţiilor ambelor forme ale legitimei apărări [art. 44 alin. (2) şi art. 44 alin. (3) C. pen.). Din examinarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) şi a celor din art. 44 alin. (3) C. pen., rezultă însă că ipotezele reglementate sunt diferite şi, parţial, se exclud.

Legitima apărare propriu-zisă este reglementată în textul art. 44 alin. (2) C. pen. şi are ca principală caracteristică că apărarea este proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

În textul art. 44 alin. (3) C. pen. este reglementat „excesul de apărare", sau „excesul justificat", caz frecvent de depăşire a limitelor legitimei apărări, şi asimilat cu legitima apărare, care are ca principală caracteristică că este depăşită limita unei apărări proporţionale pe fondul tulburării sau temerii de care a fost stăpânit cel care a săvârşit fapta pentru a înlătura atacul.

În sfârşit, legea a ţinut seama şi de existenţa altor situaţii decât cele 2 menţionate anterior, şi anume că, în cazul depăşirii limitelor apărării, cauza acestei depăşiri este, de cele mai multe ori, datorată împrejurării că cel atacat nu îşi poate da seama exact de natura atacului, de iminenţa acestuia, de gravitatea pericolului etc, aşa încât, ţinând seama şi de condiţia psihică în care a acţionat, depăşirea apărării este oarecum explicabilă, în toate cazurile vina primară a acestei depăşiri revenind agresorului care, în mod firesc, va suferi o parte din riscurile comportării sale. Legea a socotit excesul de apărare, atunci când nu este datorat tulburării sau temerii, şi nu este deci asimilat cu legitima apărare, ca o circumstanţă atenuantă legală, cunoscută ca „exces scuzabil", prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. Excesul scuzabil desemnează acea ripostă exagerată care nu este determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac, ci eventual, de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei ne justificate.

Numai pornind de la aceste dispoziţii legale şi interpretări doctrinare, în baza probelor administrate, se poate stabili dacă, în prezenta cauză, inculpatul a acţionat în condiţiile existenţei unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei [după caz, art. 44 alin. (2), sau art. 44 alin. (3) C. pen.] ori, dimpotrivă, acţiunea sa s-a desfăşurat în condiţiile existenţei circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., astfel cum au reţinut ambele instanţe.

În raport cu cele anterior expuse la descrierea situaţiei de fapt, Înalta Curte - în acord cu cele două instanţe - apreciază că nu este întemeiată apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârşit fapta în condiţiile legitimei apărări. Riposta exagerată a inculpatului nu a fost determinată de o pretinsă stare de tulburare sau temere provocată de atac, ci de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei nejustificate.

O posibilă explicaţie a ripostei exagerate a inculpatului, pe fondul conduitei manifest violente şi reprobabile a victimei, este cea menţionată în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică (fil. 94 d.u.p.) din care rezultă coordonatele profilului său de personalitate, caracterizat prin "acumulare de ostilitate, furie, agresivitate caracterială, ... absenţa milei, impulsivitate, duritate, insensibilitate". Totodată acesta prezintă un comportament "impulsiv şi egocentric, atitudine extrapunitivă, reacţii primitive, instinctuale, gândire pre-logică, iraţională". Se reţine că "în plan comportamental acest lucru se traduce prin accese de violenţă dese şi chiar accese de violenţă extremă".

Neîntemeiată este şi critica subsidiară a inculpatului cu privire la legalitatea încadrării juridice a faptei, în opinia apărării fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. deoarece nu a avut intenţia de omor, rezultatul letal fiind consecinţa intenţiei depăşite, pe fondul agresării sale fizice de către victimă.

Aşa cum s-a arătat, instanţa de apel a examinat această critică şi, cu ample argumente juridice, precum şi cu argumente faptice deduse din probatoriul administrat, au înlăturat-o ca neîntemeiată, Înalta Curte însuşindu-şi integral aceste argumente, apreciind că nu se impune reluarea lor.

În suplimentarea argumentelor juridice, Înalta Curte menţionează următoarele:

Omorul se săvârşeşte cu intenţie de a suprima viaţa unei persoane, iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă, de intenţia indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În jurisprudenţă, în acord cu doctrina juridică, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu obiectul vulnerant, lovituri care au cauzat leziuni grave; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului; aplicarea unei singure lovituri în regiunea gatului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victime, atitudinea ori comportamentul făptuitorului faţă de victimă (anterior, concomitent ori ulterior aplicării loviturilor). Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

Atât în cazul infracţiunii praeterintenţionale (loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fapte incriminate de art. 183 C. pen.), cât şi în cazul infracţiunii de omor, elementul intenţional este prezent, dar trebuie să se stabilească dacă infractorul a acţionat în speranţa că rezultatul mai grav (moartea victimei) nu se va produce, în care caz se face aplicarea praeterintenţiei sau, din contră, a acceptat posibilitatea producerii lui, în care caz se face aplicarea intenţiei directe sau indirecte de omor.

Infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. se caracterizează prin aceea că infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare corporală, nu de omor, rezultatul mai grav (moartea victimei) fiind reţinut pe baza culpei, ceea ce constituie o formă mixtă de vinovăţie (intenţia depăşită).

Din probele administrate rezultă că între inculpat şi victimă a apărut o stare tensionată, chiar conflictuală şi, ulterior, de maximă violenţă. Leziunile constatate pe corpul victimei, potrivit raportului de constatare medico-legală (fii.57-58, însoţit de planşe foto, fil. 59-66 d.u.p.), confirmă acte de violenţă medie-mare, prin folosirea unui obiect „corp tăietor (ciob de sticlă)". De asemenea, aşa cum se menţionează în actul medico-legal, „poziţia victimă-agresor a putut fi faţă în faţă, iar intensitatea leziunii tanato-generatoare ... apreciem ca fiind medie-mare".

În consecinţă, zona lezată, intensitatea loviturii, obiectul folosit (fiind cel deja menţionat, şi necontestat de inculpat), denotă intenţia de omor, iar nu intenţia generală de vătămare corporală.

II) asupra recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC: Ministerul Public a declarat prezentul recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepsei peste cea deja stabilită, de numai 5 ani închisoare, cu următoarea motivare.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă nejustificat până la minimul prevăzut de lege, ignorându-se natura faptei săvârşite şi rezultatul produs, datele legate de persoana inculpatului care, deşi nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal; astfel, în declaraţiile date la începutul urmăririi penale a recunoscut că l-a lovit pe P.A. cu gâtul de sticlă în piept, ulterior atitudinea sa s-a schimbat, cu ocazia reconstituirii, negând că ar fi exercitat o asemenea acţiune de agresare-împungere a victimei cu gâtul sticlei sparte în piept, arătând că nu îşi explică rana produsă în pieptul victimei, care i-a şi cauzat decesul, declarând, în final, că nu ştie modalitatea de producere a leziunii, susţinând ulterior că victima s-a autoînjunghiat. Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat că, după ce l-a lovit pe P.A. cu sticla în cap, acesta s-a năpustit asupra sa, împingându-l cu spatele în gardul verde, moment în care, pentru a se apăra, a ţinut gâtul de sticlă în faţă şi, probabil, în acel moment s-a produs leziunea în zona pieptului. Pe tot parcursul derulării incidentului, inculpatul ar fi putut părăsi locul agresiunii, însă acesta a decis să rămână în acel loc, expunându-se furiei lui P.A. care, fiind rănit fizic, dar şi din orgoliu, având în vedere diferenţa fizică în favoarea victimei, a decis să îi aplice o corecţie inculpatului, repezindu-se asupra acestuia.

În acel moment, inculpatul a aplicat intenţionat mai multe lovituri cu gâtul de sticlă, secţionând antebraţul stânga a numitului P.A. şi terminând cu împungerea cu o forţa medie spre mare a gâtului de sticlă în pieptul victimei.

Rănile constatate cu ocazia autopsiei sunt foarte grave, victima având urechea stângă zdrobită, antebraţul stânga spintecat, numeroase alte leziuni de mai mică importanţă şi desigur leziunea tanatogeneratoare, tăietura de mare adâncime din zona pieptului care i-a cauzat şi decesul.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov va fi respins ca nefondat pentru următoarele motive.

Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracţiunea de omor calificat, conform încadrării juridice dată de instanţa de apel, este sancţionată cu o pedeapsă între 15 şi 25 ani închisoare.

De asemenea, se reţine că acuzarea nu a contestat legalitatea şi temeinicia reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen.. „depăşirea limitelor legitimei apărări".

Or, în aceste condiţii, reducerea pedepsei până la limita minimă prevăzută de art. 76 alin. (2) C. pen. (5 ani închisoare) este legală şi temeinică, individualizarea judiciară a pedepsei fiind conformă cu toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul pedepsei de 5 ani închisoare fiind apreciat ca suficient şi de natură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Nu în ultimul rând, acest cuantum al pedepsei - de 5 ani închisoare - răspunde şi criteriului proporţionali taţii între gravitatea faptei/infracţiunii şi, respectiv, datele personale ale acuzatului care, în prezenta cauză, este la prima încălcare a legii penale, a manifestat sinceritate - recunoscând, în esenţă, săvârşirea faptei - şi, mai ales, a acţionat - astfel cum rezultă din situaţia de fapt anterior expusă - la limita legitimei apărări, depăşirea acestei limite nefiind suficient de importantă ca să justifice o eficienţă juridică mai redusă, cu consecinţa majorării pedepsei stabilite de instanţa de apel.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public şi de inculpat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul intimat A.D. împotriva deciziei penale nr. 113/A din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 761/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 822/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 775/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 81/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 814/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 816/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 822/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 824/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 835/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 836/2012. Penal