ICCJ. Decizia nr. 835/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 835/2012
Dosar nr.1806/54/2009
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. – S.T.C. – B.T.T.J., nr. 53/P/2009 din 10 iunie 2009 înregistrat la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 1806/54/2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor N.C. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi N.F. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi neînceperea urmăririi penale faţă de M.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 9730 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul civil nr. 12201/318/2008 a fost respinsă ca fiind autoritate de lucru judecat acţiunea formulată de reclamanta Comisia locală Arcani de fond funciar împotriva pârâţilor M.M., P.A. şi Comisia Judeţeană Gorj de fond funciar, în contradictoriu cu intervenientele M.V. şi M.M., fiind respinse şi cererile de intervenţie formulate de acestea. S-a arătat că pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Tg. Jiu a reţinut că obiectul acţiunii civile este acelaşi cu cel din dosarul nr. 13259/2004 al Judecătoriei Tg. Jiu, respectiv constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate şi a actelor premergătoare emise în favoarea autorului M.Y., cu moştenitoare M.M. şi P.A., astfel încât exista triplă identitate de obiect, părţi şi cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ., respectiv autoritate de lucru judecat, şi în temeiul art. 29 alin. (2) C. proc. civ., au fost respinse cererile de intervenţie accesorii cu motivarea că acestea au fost formulate în sprijinul reclamantei, iar acţiunea principală a fost respinsă. S-a reţinut că în această cauză M.V. a fost reprezentată şi asistată de către avocatul N.C. din cadrul Baroului Gorj, aşa cum a reieşit din împuternicirea avocaţială din 26 noiembrie 2008. De asemenea, s-a arătat că în dosarul instanţei se regăseşte împuternicirea avocaţială nedatată, a avocatului N.M.F. din cadrul Baroului Gorj „pentru studiere şi xeroxare dosar nr. 13259/2004, precum şi cererea înregistrată la data de 24 septembrie 2008 la Judecătoria Tg. Jiu formulată de avocatul N.F. în calitate de apărător ales al părţii M.V. prin care solicita eliberarea unui certificat din care să rezulte obiectul şi părţile aflate în litigiu în dosarul nr. 12201/318/2008. S-a mai reţinut în rechizitoriu că martora M.V. l-a cunoscut iniţial pe inculpatul N.F. când i-a acordat asistenţă juridică cu prilejul achiziţionării unei suprafeţe de teren în comuna Arcani, jud. Gorj, acesta din urmă recomandându-l pe inculpatul N.C. pentru a o reprezenta în litigiul civil aflat pe rolul instanţelor de judecată. De asemenea, s-a constatat că inculpaţii N.F. şi N.C. au lucrat în cadrul aceluiaşi barou de avocatură împreună cu avocatul A.P. şi că inculpatul N.C. este moşul copilului inculpatului N.F., mamele acestora desfăşurându-şi activitatea în calitate de grefier în cadrul Tribunalului Gorj. împotriva sentinţei civile nr. 9730 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu au declarat recurs reclamanta Comisia Locală Arcani de fond funciar, precum şi intervenientele M.V. şi M.M. Pentru a o reprezenta la judecarea recursului de către Tribunalul Gorj, martora M.V. a apelat la serviciile inculpatului N.C. care o reprezentase şi în faţa instanţei de fond, aşa cum s-a reţinut din împuternicirea avocaţială din 30 martie 2009, în calitate de apărător al martorei M.V., inculpatul N.C. redactând motivele de recurs depuse la Judecătoria Tg. Jiu la data de 7 ianuarie 2009. Prin încheierea din 10 martie 2009 a Tribunalului Gorj, s-a dispus, printre altele, amânarea judecării cauzei la data de 31 martie 2009. S-a mai reţinut în rechizitoriu că la data de 30 martie 2009 inculpatul N.C. a formulat o cerere adresată Tribunalului Gorj prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pe motiv că la data respectivă va susţine o altă cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin şedinţa publică din 31 martie 2009 Tribunalul Gorj respingând cererea de amânare formulată de inculpat şi trecând la soluţionarea recursului, a amânat pronunţarea pentru data de 07 aprilie 2009. În data de 01 aprilie 2009 martora M.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul N.F. căruia i-a adus la cunoştinţă ce hotărâse instanţa la termenul din 31 martie 2009 şi care, după ce i-a spus că au cunoştinţă despre cele hotărâte de instanţă, i-a sugerat să-l contactele pe inculpatul N.C. şi în ziua de 2 aprilie 2009 să se întâlnească la Tribunalul Gorj. Din declaraţia martorei M.V., organul de urmărire penală a reţinut că aceasta l-a contactat pe inculpatul N.F., deşi îl angajase pe inculpatul N.C. întrucât îl cunoştea mai bine pe acesta, era o persoană mai abordabilă şi îi crease convingerea că discutase deja cu inculpatul N.C.; că în data de 02 aprilie 2009 martora M.V. s-a deplasat la sediul Tribunalului Gorj şi în timp ce xeroxa nişte înscrisuri la xeroxul situat la etajul I al Tribunalului Gorj, s-a întâlnit cu inculpatul N.C., cu acest prilej inculpatul relatându-i martorei M.V. că pârâţii au „pe cineva" şi că soluţia care urma să fie dată de instanţă va fi în favoarea pârâţilor, spunând că va încerca să ajungă la judecător fără a pronunţa însă numele vreunuia dintre aceştia. La scurt timp, inculpatul N.C. s-a deplasat spre punctul de control al jandarmilor situat la etajul I în clădirea Tribunalului Gorj, după ce în prealabil i-a relatat martorei M.V. că va merge „până sus" fără a preciza de ce trebuie să meargă până în acel loc. După aproximativ 5 minute inculpatul N.C. s-a întors şi a pretins martorei M.V. suma de 1000 euro pentru a o da judecătorilor, reiterând faptul că pârâţii din dosar ajunseseră la judecătoare. Din declaraţia martorei M.V. s-a mai reţinut de către organul de urmărire penală că în momentul în care inculpatul N.C. i-a cerut suma de 1000 euro i-a spus că urmează să o contacteze pe judecătoare pentru „a vedea dacă mai are intrare la ea şi dacă nu cumva pârâţii ajunseseră înainte la ea", precum şi faptul că din discuţiile pe care Ie-a avut cu inculpatul N.C. a înţeles că această sumă de bani trebuia dată judecătorilor pentru a pronunţa o soluţie favorabilă în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare şi a crezut acest lucru întrucât anterior inculpatul N.F. îi spusese că N.C. ar avea intrare la judecători, întrucât mama lui lucrase în cadrul Tribunalului Gorj şi că „în acest fel i se deschid mai multe uşi". De altfel, s-a reţinut că declaraţia martorei M.V. a fost confirmată şi susţinută de înregistrările efectuate în mediul ambiental a discuţiilor purtate între aceasta şi inculpaţii N.C. şi N.F. S-a reţinut în rechizitoriu că după ce inculpatul N.C. i-a pretins suma de 1000 euro, martora M.V. s-a întors la autoturismul proprietate personală pe care îl parcase pe o stradă din municipiul Tg. Jiu unde o aştepta cunoştinţa sa M.M. căruia i-a relatat că avocatul i-a pretins suma respectivă pentru a fi dată judecătorilor. Totodată, martora M.V. a contactat-o pe fiica sa, B.D.M.R., căreia i-a relatat despre solicitarea inculpatului N.C. şi care a îndrumat-o să o contacteze pe subinspectorul E.D., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Gorj. Martora M.V. împreună cu martorul M.M. s-au deplasat în oraşul Rovinari, a luat legătura cu subinspectorul de poliţie şi i-a relatat că avocatul N.C. i-a pretins suma de 1000 euro pentru a fi remisă judecătorilor, susţinerile martorei fiind confirmate de martorii E.D. şi M.M. Astfel, s-a arătat că martorul M.M. a declarat că în ziua de 02 aprilie 2009 M.V. i-a relatat că avocatul N.C. i-a cerut suma de 1000 euro pentru a o da judecătorilor, aspect pe care i l-a relatat şi fiicei sale B.D.M.R. într-o discuţie telefonică pe care a avut-o cu aceasta. De asemenea, s-a arătat că martora E.D., ofiţer de poliţie judiciară a declarat că în perioada 30 martie 2009 - 03 aprilie 2009 a fost contactată telefonic de M.V. care i-a spus că are o problemă şi a rugat-o să o primească la sediul poliţiei. În aceste împrejurări, M.V. i-a spus că pe rolul instanţelor de judecată din judeţul Gorj are un litigiu civil privind o suprafaţă de teren, că în această cauză l-a angajat pe avocatul N.C. care i-a pretins suma de 1000 euro pentru a fi dată judecătorilor pentru a obţine o soluţie favorabilă. Martora E.D. a relatat în cursul urmăririi penale că după discuţia avută cu M.V., a fost contactată telefonic de fiica acesteia, B.D.M.R. care i-a povestit că mamei sale i-a fost pretinsă suma de 1000 euro de către avocatul angajat în dosar şi că a întrebat-o dacă o poate sprijini cu această sumă de bani. S-a mai reţinut în rechizitoriu că declaraţiile martorei M.V. au fost confirmate şi de fiul acesteia B.D.Ş.D. care a declarat că în cursul lunii aprilie 2009 mama lui a venit acasă foarte supărată şi i-a spus că avocatul a cerut suma de 1000 euro pentru a fi dată judecătorilor, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă într-un litigiu civil pe care îl avea pe rolul instanţelor de judecată. În baza înţelegerii cu inculpatul N.C., martora M.V. trebuia ca a doua zi să se întâlnească cu acesta pentru a-i remite suma de bani pretinsă, dar întrucât nu a putut face rost de bani l-a contactat telefonic pe inculpat şi i-a cerut să o păsuiască până luni, lucru cu care acesta a fost de acord. Prin ordonanţa din 6 aprilie 2009, S.T.C. a dispus autorizarea cu titlu provizoriu, a interceptării şi înregistrării audio şi video de convorbiri şi imagini, pentru o durată de 48 de ore, începând cu data de 06 aprilie 2009, ora 8,00 până la data de 08 aprilie2009, ora 8,00, după cum urmează: a convorbirilor ce vor fi purtate de făptuitorul N.C. de la postul telefonic; a convorbirilor ce vor fi purtate de denunţătoarea M.V. de la postul telefonic; a convorbirilor şi comunicaţiilor ce vor fi purtate în mediul ambiental de către făptuitorul N.C. şi denunţătoarea M.V., între ei sau cu alte persoane, în legătură cu faptele ce fac obiectul cauzei. Curtea de Apel Craiova, prin încheierea nr. 6 din 08 aprilie 2009 adoptată în dosarul nr. 6/2009 a confirmat ordonanţa nr. 53/P/2009 a D.N.A. cu privire la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor audio şi video. Astfel, în dimineaţa zilei de 06 aprilie 2009, în jurul orei 9,00 martora M.V. de la postul său telefonic l-a contactat pe inculpatul N.C., pe telefonul mobil, acesta din urmă confirmându-i că a vorbit cu inculpatul N.F. şi cerându-i să se întâlnească cu el să discute, după care urma ca inculpaţii să discute între ei. La sugestia inculpatului N.C., martora M.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul N.F. cu care s-a întâlnit în aceeaşi zi în incinta Tribunalului Gorj. În rechizitoriu s-a mai arătat că în ziua de 06 aprilie 2009, în incinta Tribunalului, Gorj martora M.V. s-a întâlnit cu inculpatul N.C. şi din înregistrarea discuţiilor purtate în mediul ambiental, au rezultat următoarele: inculpatul N.C. i-a relatat martorei M.V. că o va anunţa, prin intermediul inculpatului N.F., dacă e nevoie să vină pentru a aduce suma de bani; cu privire la suma de 1000 euro, inculpatul N.C. a confirmat existenţa unei discuţii anterioare cu martora M.V., referitor la suma de bani şi că, după ce va lua legătura cu judecătorii, vor stabili dacă trebuie dată sau nu suma de bani; inculpatul N.C. i-a precizat martorei numărul judecătorilor ce alcătuiesc completul de judecată şi că va discuta cu doi dintre aceştia; inculpatul N.C. a relatat martorei că până nu discută cu judecătorii şi nu vor fi siguri nu vor da nici o sumă de bani, stabilind să o anunţe pe martora M.V. S-a mai reţinut de către organul de urmărire penală că în aceeaşi zi, între martora M.V. şi inculpatul N.F., între orele 10:09:29 - 13:30:56 s-au purtat mai multe discuţii telefonice în urma cărora au stabilit să se întâlnească la barul T. Astfel, în ziua de 06 aprilie 2009, în jurul orei 13:50:00 cei doi s-au întâlnit în locaţia respectivă. S-a apreciat de către organul de urmărire penală că, în drept, fapta inculpatului N.C., avocat în cadrul Baroului Gorj, de a pretinde suma de 1000 euro de la martora M.V. sub pretextul că are influenţă asupra magistraţilor judecători din cadrul Tribunalului Gorj pentru a-i determina pe aceştia să dispună casarea sentinţei civile nr. 9730 din 11 decembrie 2008 a Judecătoriei Tg. Jiu pronunţată în dosarul nr. 12201/318/2008 şi trimiterea acestuia pentru rejudecare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Fapta inculpatului N.F., avocat în cadrul Baroului Gorj care în urma unei înţelegeri prealabile cu inculpatul N.C., a înlesnit şi ajutat pe acesta să pretindă suma de 1000 euro de la martora M.V. inducându-i ideea şi întărindu-i convingerea că au influenţă asupra magistraţilor judecători din cadrul Tribunalului Gorj pentru a-i determina pe aceştia să dispună casarea sentinţei civile nr. 9730 din 11 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 12201/318/2008 al Judecătoriei Tg. Jiu şi trimiterea acestuia pentru rejudecare, s-a apreciat în rechizitoriu că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influentă în forma de participaţie penală a complicităţii, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele: în ceea ce priveşte apărarea inculpatului necompetenţa organului care a efectuat urmărirea penală, Curtea de Apel Timişoara constată că aceasta a fost formulată şi în faţa Curţii de Apel Craiova înainte de a se dispune strămutarea cauzei, prin încheierea din data de 03 noiembrie 2009 pronunţată în acelaşi dosar instanţa respingând excepţia ca neîntemeiată. Prin încheierea nr. 165 din 3 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 9316/1/2009, s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara şi menţinerea actelor îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei, astfel că acest aspect nu mai poate fi repus în discuţie decât în faţa instanţei de control judiciar. În ceea ce priveşte cererea de înlăturare din probatoriu a interceptărilor şi înregistrărilor audio efectuate înainte de începerea urmăririi penale, instanţa a constatat că este nefondată. Astfel, în cauză, interceptările au fost efectuate în temeiul ordonanţei din 06 aprilie 2009 emisă de procuror în dosarul nr. 53/P/2009, prin care s-a autorizat provizoriu interceptarea şi înregistrarea audio şi video de convorbiri şi imagini pe o durată de 48 ore, ordonanţă confirmată de judecător prin încheierea nr. 6 din 8 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 6/2009, la sesizarea efectuată în termenul legal de procuror. Din analiza dispoziţiilor art. 911 şi următoarele C. proc. pen. rezultă că interceptările şi înregistrările audio sau video sunt subordonate unor condiţii strict determinate şi anume: să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; să se impună pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; să existe o autorizare a judecătorului competent. De la aceste condiţii, legiuitorul a prevăzut o singură derogare, cea reglementată de art. 912 alin. (2) C. proc. pen., când se permite efectuarea interceptării şi înregistrării audio sau video pe baza ordonanţei motivate emisă de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Este adevărat că fiind o normă derogatorie, aceasta reglementează condiţii suplimentare, stricte: măsura fiind cu titlu provizoriu, trebuie să fie confirmată de judecătorul care avea competenţa autorizării, conform art. 911 alin. (3) C. proc. pen., abilitat să verifice legalitatea şi temeinicia acesteia; trebuie să fie un caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării judecătorului ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală. Legiuitorul nu a condiţionat însă autorizarea interceptării şi înregistrării audio şi video de începerea urmăririi penale, măsura putând fi dispusă şi în faza actelor premergătoare, în vederea eficientizării luptei împotriva corupţiei, crimei organizate sau a traficului de persoane sau droguri, indiferent dacă a fost săvârşită o infracţiune sau dacă se pregăteşte săvârşirea acesteia. în acest sens, s-a constatat că dispoziţiile art. 911 alin. (1) C. proc. pen. se referă la existenţa de „date ori indicii temeinice privind pregătirea" unei infracţiuni, ceea ce presupune caracterul preventiv al anchetei, ce nu impune începerea urmăririi penale, şi nu cel reactiv, care implică efectuarea investigaţiilor după săvârşirea infracţiunii. Argumentele referitoare la termenii folosiţi de legiuitor în determinarea organelor judiciare care sunt abilitate să autorizeze această măsură nu pot conduce la concluzia existenţei condiţiei începerii urmăririi penale câtă vreme dispoziţiile art. 911 C. proc. pen. care se intitulează „condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare" nu o prevede în mod expres, o interpretare contrară presupunând adăugarea la lege. Mai mult, în codul de procedură penală este reglementat şi un alt mijloc de obţinere a probelor în cursul actelor premergătoare, respectiv utilizarea investigatorilor sub acoperire. În acest sens, s-a constatat că infracţiunile în care este permisă folosirea investigatorilor sub acoperire în cursul actelor premergătoare sunt aceleaşi (cu o singură excepţie, cea a infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică), respectiv art. 911 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 224 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce conduce la concluzia că gravitatea infracţiunilor sau importanţa deosebită acordată combaterii acestora a condus legiuitorul la stabilirea unui regim probator care poate aduce anumite ingerinţe în drepturile persoanelor. Susţinerile apărătorilor inculpatului N.C. în sensul că utilizarea în art. 912 alin. (2) C. proc. pen. a formulării „procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală" sau „ordonanţă motivată" ar conduce la concluzia că se impune începerea urmăririi penale pentru a se putea emite autorizaţia de interceptare sau înregistrare este contrazisă de existenţa unei reglementări identice în procedura de autorizare a folosirii investigatorilor sub acoperire în faza actelor premergătoare, respectiv în art. 2242 C. proc. pen. Este adevărat că interceptarea şi înregistrarea audio şi video permite o ingerinţă în dreptul la viaţă privată, însă aceasta nu este arbitrară, fiind supusă controlului instanţei prin emiterea autorizaţiei sau confirmarea ordonanţei; legiuitorul reglementând principiul proporţionalităţii măsurii cu restrângerea dreptului la viaţă privată, ca urmare a interceptării, înregistrării, localizării, prin raportare la particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii. În stabilirea stării de fapt în cauză, instanţa a apreciat că se impune a se începe cu evaluarea declaraţiei martorei M.V. întrucât aceasta se presupune că este victima infracţiunii de trafic de influenţă. Din declaraţiile date de martora M.V. în cursul urmăririi penale au rezultat împrejurările în care i-a cunoscut pe învinuiţii N.C. şi N.F., precum şi întâlnirile şi discuţiile purtate cu învinuiţii referitor la pretinderea sumei de 1000 de euro şi la destinatarii acestei sume de bani. Astfel, martora a arătat că: „în data de 02 aprilie 2009 m-am deplasat la sediul Tribunalului Gorj unde I-am găsit pe avocatul N.F. căruia i-am spus că am adus actele dar că trebuie să mai fac nişte copii de pe acestea. În timp ce făceam copii de pe actele respective, la xeroxul din incinta Tribunalului situat la etajul I din clădirea Tribunalului Gorj a venit şi avocatul N.C. După ce am discutat cu avocatul N.C. despre dosar şi i-am prezentat documentele, acesta mi-a spus că după părerea sa pârâţii au pe cineva şi că soluţia care urma să fie dată de instanţă va fi în favoarea acestora. După ce mi-am exprimat nedumerirea şi nemulţumirea la faptul că pârâţii ar avea relaţii, avocatul N.C. mi-a spus că va încerca să ajungă la judecător fără a pronunţa numele vreunui judecător sau faptul că va trebui să dăm vreo sumă de bani. În continuare eu am rămas la xerox şi avocatul N.C. mi-a spus că o să meargă „până sus" fără a preciza de ce trebuie să meargă până în acel loc. Eu l-am văzut când a trecut de cordonul de control al jandarmilor de la etajul I al Tribunalului Gorj, dar nu am observat dacă jandarmii l-au oprit şi I-au legitimat. După aproximativ 5 minute avocatul N.C. s-a întors şi împreună cu acesta am mers spre o sală a instanţei de la acelaşi etaj şi după unele discuţii pe marginea dosarului acesta a reiterat din nou faptul că pârâţii ar avea pe cineva şi mi-a spus că va încerca să ajungă la judecător dar pentru acest lucru trebuie să dau ceva. Eu am întrebat cât şi ce, iar avocatul mi-a spus că trebuie să dau suma de 1000 de euro pentru a o da judecătorilor. Menţionez faptul că atunci când N.C. mi-a cerut suma de 1000 de euro mi-a spus că urmează să o contacteze pe judecătoare pentru a vedea dacă mai are intrare la ea şi dacă nu cumva pârâţii ajunseseră înainte la ea. Din discuţiile pe care le-am avut cu avocatul N.C. am înţeles că această sumă de bani trebuia dată judecătorilor pentru a pronunţa o soluţie favorabilă mie în sensul retrimiterii cauzei spre rejudecare. L-am întrebat pe avocatul N.C. ce garanţie am că la rejudecare să pot obţine o soluţie favorabilă, iar acesta mi-a spus că de această dată cauza o să se judece pe fond. După părerea mea, suma de 1000 de euro pe care mi-a pretins-o N.C. trebuia să ajungă la judecători şi am crezut acest lucru şi datorită faptului că anterior N.F. îmi spusese că N.C. ar avea intrare la judecători, întrucât mama lui lucrare anterior în cadrul Tribunalului Gorj şi că în acest fel i se deschid mai multe uşi. Conform înţelegerii avute cu avocatul N.C. trebuia ca a doua zi să mă întâlnesc cu acesta pentru a-i da suma de bani, ziua în care trebuia să mă întâlnesc cu avocatul era o zi de vineri, şi-mi amintesc acest lucru pentru faptul că nu dispuneam la acea dată de suma de bani pretinsă. L-am contactat telefonic pe avocat şi l-am întrebat dacă este târziu până luni să intru în posesia sumei de bani. Acesta mi-a spus că nu este târziu nici luni. În dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009 l-am contactat telefonic pe N.C. pe telefonul mobil al acestuia şi am cerut să ne întâlnim pentru a mai discuta pe marginea dosarului. A fost de acord cu solicitarea mea şi în dimineaţa aceleiaşi zile m-am întâlnit cu acesta în incinta Tribunalului Gorj. M-am întâlnit cu avocatul N.C. în incinta Tribunalului Gorj şi l-am întrebat dacă nu există riscul să pierd suma de 1000 de euro, acesta mi-a spus că o să ia legătura cu judecătoarea în seara respectivă şi că numai a doua zi vom hotărî dacă vom da banii, de asemenea acesta mi-a spus că va vorbi cu 2 judecători din cei 3 care formau completul, fără a preciza numele vreunuia. Am stabilit cu acesta să mă contacteze telefonic pentru a-mi comunica ce a rezolvat şi dacă trebuie să aduc banii. Declar faptul că la discuţia din cadrul Tribunalului Gorj nu a participat şi avocatul N.F. În cursul aceleiaşi zile am avut mai multe discuţii telefonice cu avocatul N.F. şi am stabilit împreună cu acesta să ne întâlnim în barul T. pentru a mai discuta despre dosar şi pentru a stabili ce mai este de făcut. Din discuţiile pe care le-am avut cu acesta am înţeles că avea cunoştinţă de faptul că avocatul N.C. urma să ia legătura cu judecătorii şi mi-a lăsat impresia că nu ştie despre cuantumul sumei de bani. Declar faptul că pe parcursul discuţiilor pe care le-am avut cu N.F. în incinta barului T. din Tg Jiu am înţeles că N.C. urma să discute cu membrii completului de judecată, spunându-mi că este suficient să discute cu 2 dintre aceştia urmând ca celălalt să fie de acord cu hotărârea ce se va pronunţa şi chiar a făcut referire la vestimentaţia preşedintei completului de judecată, la situaţia familială a acesteia, fapt care mi-a întărit convingerea că va interveni la aceştia. După această discuţie a rămas stabilit ca N.F. să mă contacteze când o să afle de la N.C. ce a rezolvat. În seara zilei de 6 aprilie 2009 l-am apelat telefonic pe N.F. şi mi-a spus că a discutat cu N.C., dar că acesta nu reuşise să ia legătura cu judecătorii. În dimineaţa zilei de 7 aprilie 2009 l-am contactat telefonic pe N.C., l-am întrebat ce a rezolvat şi acesta mi-a spus că eu să-l contactez pe N.F. care ştie despre ce este vorba. L-am sunat pe N.F. şi am stabilit să mă întâlnesc cu el la Tribunal. M-am deplasat la sediul Tribunalului Gorj şi m-am întâlnit cu N.F. pe scările Tribunalului, acesta mi-a spus că N.C. a luat legătura cu judecătoarea T. care i-a promis că va face tot ce poate. Totodată acesta mi-a spus ca eu să nu scot banii de la bancă, motivând că s-a schimbat completul de judecată şi să aşteptăm pronunţarea. În după-amiaza zile de 7 aprilie 2009 am fost contactată telefonic de N.F. care mi-a spus că a fost respins recursul.
În ziua următoare, respectiv în data de 08 aprilie 2009 m-am întâlnit cu N.C. la Tribunalul Gorj, acesta spunându-mi că nu ştie ce s-a întâmplat şi că nu a putut lua legătura cu judecătorii fiind foarte speriat. Nu este adevărat faptul ca eu să le fi promis avocaţilor N.C. şi N.F. suma de 4 - 500 de euro pentru fiecare cu titlu de onorariu de succes în ipoteza în care aş fi câştigat procesul." În faţa instanţei, în declaraţia dată la termenul din 13 octombrie 2010, aceeaşi martoră a arătat că: „Am discutat despre proces şi despre temerile mele că pârâţii au relaţii şi ar putea influenţa soluţia. Bănuiala mea care a fost confirmată şi de inculpaţi a fost în sensul că avocata J.I. este rudă cu soţul pârâtei. Arăt că la următorul termen de judecată cauza a fost soluţionată, aşa că nu am beneficiat de reprezentarea avocatului. (..)Menţionez că l-am plătit pe avocat cu suma de 500 lei şi în recurs. Nu a fost niciodată vorba ca eu să le plătesc celor doi inculpaţi vreo sumă de bani în cazul în care ar fi câştigat procesul şi oricum, procesul nu a fost câştigat. Menţionez că nu era nici o miză atât de mare a litigiului încât să-mi permit să dau suma de 1000 euro pentru câştigarea acestuia, nu valorează atât terenul. M-am întâlnit cu inculpatul N.C. în incinta Tribunalului Gorj în faţa xeroxului. Nu pot preciza data. L-am întrebat despre situaţia procesului şi despre ce se mai poate face, moment în care acesta mi-a spus că se poate trimite dosarul spre rejudecare pentru a se intra pe fondul cauzei. Inculpatul N.C. mi-a spus să îl aştept după care s-a îndreptat înspre etajul I al clădirii, xeroxul fiind cu un etaj mai jos, şi s-a întors după aproximativ 5 minute. Inculpatul N.C. mi-a spus atunci că mă costă 1000 euro şi că eu trebuie să apreciez dacă merită. Inculpatul mi-a spus că banii urmau să fie daţi la doi dintre cei trei judecători ai completului de judecată. Acest lucru nu mi l-a spus în momentul comunicării sumei, cred că ulterior, pentru că m-a lăsat să mă gândesc dacă se merită sau nu. Iniţial i-am spus că sunt dispusă să dau aceşti bani după cât am cheltuit şi după câte traume am suferit. Iniţial nu l-am întrebat, direct, despre destinaţia sumei de bani; aşa am înţeles eu din atitudinea inculpatului; aceasta este modalitatea de lucru a unor angajaţi. Am plecat de la tribunal şi în maşină i-am povestit iubitului meu, numitul M.M., ceea ce s-a întâmplat. Am ţinut legătura cu ambii inculpaţi şi le-am spus că nu am decât o parte din bani. Cred că dacă aş fi avut banii ar fi trebuit să-i dau inculpatului N.F., întrucât acesta mă cunoştea mai bine, inculpatul N.C. cerându-i referinţe despre mine şi aflând că sunt femeie serioasă. Nu-mi amintesc dacă inculpaţii mi-au precizat numele celor doi judecători. S-a vorbit mult despre preşedinta completului de judecată, în sensul că se poate discuta cu aceasta, că este extravagantă, lăsându-mi impresia că sunt apropiaţi de aceasta. Nu pot preciza dacă afirmaţiile au fost făcute de ambii inculpaţi sau numai de unul din ei. Mi s-a promis de către inculpaţi că vor lua legătura cu preşedinta completului, pentru ca ulterior să mi se spună că nu au reuşit sub nici o formă, nici telefonic, nici în alt mod. Eu vorbeam mai mult cu inculpatul N.F., dar cred că inculpatul N.C. urma să ia legătura cu preşedinta completului de judecată. Nu pot preciza cu exactitate data la care inculpatul N.C. mi-a spus că suma de bani era pentru judecători, acest lucru a avut loc la o întâlnire pe scările tribunalului, când s-au făcut şi înregistrări, ulterior datei la care m-am întâlnit cu inculpatul la xerox şi am mers la etajul I. Nu-mi amintesc dacă în perioada de o săptămână în care s-a amânat pronunţarea am fost sunată de inculpatul N.C. Am discutat cu el la telefon, dar nu pot preciza dacă l-am sunat numai eu.. Nu era stabilit un moment anume pentru plata banilor, când aveam banii trebuia să-i dau. Inculpatul nu mi-a spus niciodată că dacă este vreo sumă de plătit aceasta se va face după ce se va vedea soluţia în condică. Banii trebuiau daţi înainte de soluţie. Nu am dat banii pentru că nu-i aveam.. Este adevărat că am avut o discuţie cu inculpatul N.F. în care acesta m-a lăsat să înţeleg că acesta nu ştia despre ce sumă este vorba, respectiv despre cuantumul acesteia şi nu despre pretinderea ei. Mi-a spus că nu se bagă peste cazurile inculpatului N.C., că nu ştiu în detaliu despre ce face celălalt. Cred că inculpatul N.F. a lăsat să se înţeleagă acest lucru pentru că se jena faţă de mine şi a lăsat să se creadă că este mai sincer. În data când inculpatul N.C. mi-a pretins suma de bani de 1000 euro mi-a creat convingerea că are influenţă asupra judecătorilor, chiar m-a asigurat de aceasta. Nu am discutat numai cu inculpatul N.F., ci şi cu N.C., care, chiar dumnealui mi-a spus că urmează să ia legătura cu doi dintre judecători şi mi-a dat de înţeles că trebuie să dau banii." în chiar cuprinsul acestei declaraţii, s-a reţinut că martora se contrazice cu privire la momentul în care a avut cunoştinţă de destinaţia sumei de 1000 euro, iniţial susţinând că la întâlnirea din incinta Tribunalului Gorj, inculpatul N.C. i-a spus că atât ar trebui să plătească, fără a indica destinaţia sumei, ea însăşi deducând acest lucru din practicile pe care le presupunea a fi utilizate; că i-a spus că suma era pentru judecători la întâlnirea de pe scările tribunalului, când s-au făcut înregistrările, iar ulterior a arătat că la momentul la care i-a fost pretinsă suma respectivă inculpatul N.C. a asigurat-o că are influenţă asupra judecătorilor. Analiza comparată a celor două declaraţii ale martorei M.V. a relevat câteva aspecte contradictorii, aspecte care însă privesc elemente esenţiale în cauză, respectiv: când a aflat de destinaţia banilor, când trebuiau plătiţi banii şi dacă posibilitatea de a se încerca influenţarea membrilor completului de judecată a fost o idee iniţiată de inculpaţi sau o idee preconcepută a acesteia. Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martora a susţinut că în data de 02 aprilie 2009, inculpatul N.C. i-ar fi spus că pârâţii au influenţă asupra judecătorilor, fapt care a nedumerit-o, şi că soluţia va fi în favoarea acestora, că va încerca să ajungă la judecători şi că pentru aceasta trebuie să plătească suma de 1000 euro; în timp ce în declaraţia dată în faţa instanţei a susţinut că ea este cea care şi-ar fi exprimat îngrijorarea că pârâţii au relaţii, încă de la angajarea inculpatului în susţinerea recursului, că i s-a vorbit de suma de 1000 euro, dar, la acea dată, nu i s-a spus expres destinaţia ei; în cursul urmăririi penale, martora a susţinut că suma de bani trebuia dată după pronunţarea soluţiei, în timp ce, în faţa instanţei a arătat că trebuia plătită anterior acestui moment. Pentru a putea stabili care dintre cele două variante prezentate de martora M.V. este corespunzătoare adevărului, instanţa a avut în vedere aspectele relevate de procesele verbale de redarea a interceptărilor şi înregistrărilor efectuate în cauză. Astfel, în data de 06 aprilie 2009, în jurul orei 09:30:00 între martora M.V. şi inculpatul N.C. se poartă următoarea discuţie: „N.C.: Da. Păi nu că trebuie să mergem.. Aşteptaţi că miercuri aflăm negru pe alb soluţia. Ce şi cum. Ce se-ntâmplă. Până miercuri într-un fel.. Sărut mâna! Sărut mâna! Uite pe acia cu dosarele. M.V.: Ce vream eu să vă.. Deci, m-am gândit să nu existe riscul să dau suma asta de 1000 de euro şi nici să nu se trimită spre rejudecare.. N.C.: ..Oricum, oricum. Doamnă, deci asta numai dacă e de dat, e mâine. Eu în seara asta iau şi mi se spune dacă "da" sau "nu". M.V.:..N.C.: Depinde ce se trece în condică, pentru că sunt trei persoane. M.V.: A! Şi trebuie să vă descurcaţi cu toate trei persoanele. N.C.: Eu discut cu două nu cu trei. N.C.: Da. Nu, nu, nu. Până nu ştim sigur oricum nu dăm. M.V.: Da.
N.C.: Eu doar vă zic ce şi cum. M.V.: Păi, nu ştiu cum să facem. M-aţi putea suna că eu oricum mai am şi alte.. N.C.: Nu, eu vă sun astăzi sau mâine dimineaţă că tot aia este. M.V.: Oricum eu mai stau prin oraş ca să iau, să-mi trimită fata.. N.C.: Am înţeles. Până nu, până nu. Până nu vorbesc, eu nu pot să vă zic nimica.. mai încolo şi după amiază. M.V.: N-am decât 400 de euro şi-am vorbit cu fata şi zice: mami ştii că-am fost internată. A stat internată. Astăzi îmi face ieşirea şi îmi trimite banii. Şi eu vă sun, că eu oricum stau să-mi trimită ea banii. Zice: mami să nu mă stresezi că ştii bine că.. .N.C.: Vorbim. Ne auzim, da? M.V.: Păi, nu ştiu ce să zic? Să mă sunaţi dumneavoastră în momentul în care..". De aici a rezultat pe lângă faptul că banii urmau să fie plătiţi de martoră după trecerea soluţiei în condică şi insistenţa acesteia ca inculpaţii să primească banii. În aceeaşi zi de 06 aprilie 2009, în jurul orei 13:50:00, M.V. poartă cu N.F., în mediu ambiental o discuţie, în cadrul căreia se arată: „M.V.: Rămasă, rămasă ca să ia legătura. Zisă că trebuie să vorbească cu doi, cu trei sau cu.. dar nu ştiu de ce zisă că cu doi. N.F.: Eu sincer nu ştiu.. mmm..nu mi-a zis nimica.. adică mi-a zis bă dacă e uite că aşa.. încercăm şi noi.. dar nu apucai să vorbesc.. ne-am întâlnit aseară am făcut aia, dar mai avea ooo.. mai era cineva la noi în cabinet. M.V.: îmi zisă să vorbesc cu dumneavoastră să negociem.. N.F.: Nu, mai era cineva în cabinet şi n-am vorbit nimica, ne-am ferit M.V.: îhî. N.F.: Nuuu.. Că na, vă daţi seama nu puteam să discutăm asta. Şi ştiu că.. M.V.: Şi acum rămaseră.. N.F.: Se duc ei azi M.V.: Bine eu nu mi-am permis să-l întreb.. . Dacă nu sunt mulţumiţi cu suma respectivă? Dar din moment ce a zis.. N.F.: Deci eu nu ştiu.. dacă aţi vorbit cu N.C...el ştie.. eu unde mă duc eu ştiu ce şi cum. M.V.: Bănuiesc că ştie din moment ce a spus.. N.F.: Da, dacă a zis aşa, probabil că ştie M.V.: Şi am bănuit că s-a întâmplat ceva şi la fond din moment ce..". în ziua de 07 aprilie 2009, la ora 08:44:24, M.V. ia legătura cu N.C. aflat şi l-a întrebarea acesteia „Vream să vă-ntreb în legătură cu problema aia.", inculpatul îi răspunde „A, săru mâinile că nu, nu reuşisem", iar, mai târziu, în aceeaşi zi, la ora 14:16:39, aceasta îl sună din nou şi îi spune „Ă.. domnu N.C., păi, aş vrea să ne-ntâlnim să discutăm pe marginea problemei respective. Eu făcusem şi rost de bani. Da-aţi putea să-mi spuneţi ce Dumnezeu se-ntâmplă sau ce s-a întâmplat, răspunsul inculpatului fiind „Nu pot să.. nu pot să vă spun nimic dacă n-am nimic în plus să vă spun sau în minus. Mâine aflăm soluţia la condică, vedem despre ce-i vorba". Această discuţie a avut loc în contextul în care cu câteva minute înainte martora aflase deja soluţia de la inculpatul N.F., sens în care a fost înregistrată discuţia din 07 aprilie 2009, la ora 13:49:00, când inculpatul, ia legătura cu M.V., şi îi spune „Doamna M.V. nu făcurăm nimic. Ne respinsă recursul. Nu ştim pentru ce şi cum. Acum.. Vă spun mai multe desear „. Prin urmare, s-a apreciat că înregistrările efectuate în cauză coroborate cu declaraţiile martorei M.V. conduc la concluzia că martora este cea care a avansat ideea că procesul ar fi fost câştigat de pârâţii în faţa primei instanţe prin exercitarea unor influenţe asupra judecătorului şi că are suspiciuni şi în ceea ce priveşte calea de atac a recursului, că inculpatul N.C. nu a pretins că are o influenţă asupra magistraţilor, ci că va încerca să o ajute, exprimându-se în sensul că „va încerca să ajungă la judecător" „pentru a vedea dacă mai are intrare la acesta", cum a rezultat din declaraţia martorei, precum şi că suma de 1.000 euro ar fi fost dată de aceasta numai după ce soluţia ar fi fost trecută în condică. De altfel, din procesele verbale de transcriere a înregistrărilor a reieşit că acesta nu a încercat să ia legătura cu vreunul dintre judecători fiindu-i teamă, aspect care a fost confirmat şi de declaraţiile martorei C.A.C., grefier în cadrul Tribunalului Gorj, din declaraţia căreia a rezultat că, în calitate de grefier de şedinţă, nu a fost contactată de învinuiţii N.C. şi N.F. pentru a se interesa de dosarul în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 950 din 07 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 12201/318/2008; ale martorilor T.F.D., N.V. şi C.A. magistraţi judecători în cadrul Tribunalului Gorj şi membri ai completului de judecată, care au declarat că îi cunosc pe învinuitul N.C. şi N.F. prin prisma atribuţiilor de serviciu, dar că aceştia nu i-au contactat pentru a interveni în favoarea martorei M.V.. în cursul urmării penale s-a procedat la confruntarea dintre inculpatul N.C. şi martora M.V., cu prilejul confruntării inculpatul a declarat că nu a pretins niciodată martorei suma de 1000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători, a susţinut că suma trebuia plătită cu titlu de onorariu de succes. Martora M.V. a declarat că învinuitul N.C. a pretins această sumă de bani pentru a o remite judecătorilor. La întrebarea adresată învinuitului N.C. dacă i-a sugerat martorei M.V. să-l contacteze pe învinuitul N.F., acesta a recunoscut acest lucru, dar că această precizare a făcut-o în contextul în care învinuitul N.F. cunoştea dosarul la fel de bine ca şi el şi pentru a-i comunica hotărârea instanţei. De asemenea, martora M.V. a declarat că în ziua de 07 aprilie 2009 a avut o discuţie telefonică cu învinuitul N.C. care i-a cerut să ia legătura cu inculpatul N.F. asigurând-o că acesta „ştie despre ce este vorba" martora înţelegând că N.F. trebuia să-i comunice ce vorbise inculpatul N.C. cu judecătorii. La întrebarea inculpatului N.C. adresată martorei M.V. „dacă v-am lăsat impresia că am influenţă la judecători şi dacă am menţionat vreun nume de judecător", martora M.V. a răspuns că învinuitul N.C. i-a lăsat impresia că are influenţă asupra judecătorilor din moment ce i-a precizat că trebuie să i-a legătura cu doi judecători. La întrebarea „Cum explicaţi că deşi avocatul N.C. a pretins suma de 1000 de euro a refuzat să-i primească?" martora M.V. a dat următorul răspuns „Eu cred că aceştia nu au insistat să le dau suma de 1000 de euro întrucât mi-au relatat şi justificat că nu au putut să ia legătura cu judecătorii cu toate că avocatul N.F. mi-a precizat numele judecătoarei T., lăsându-mi impresia că se poate ajunge foarte uşor la aceştia". În declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei inculpatul N.C. a arătat că a cunoscut-o pe martora M.V. în toamna anului 2008 prin intermediul învinuitului N.F. şi a reprezentat-o pe aceasta atât la instanţa de fond cât şi la cea de recurs. Cu prilejul redactării motivelor de recurs, de faţă fiind doar învinuitul N.F., învinuitul a susţinut că martora M.V. Ie-a promis cu titlu de onorariu de succes suma de 400-500 euro. Totodată, învinuitul N.C. a recunoscut că martora i-a plătit onorariul solicitat, respectiv suma de 500 RON, dar nu-şi aminteşte dacă i-a eliberat chitanţă fiscală, precum şi faptul că s-a întâlnit cu aceasta cu o zi înainte de pronunţare la xerox în incinta Tribunalului Gorj. învinuitul N.C. a declarat că nu i-a pretins martorei suma de 1000 de euro pentru a interveni la membrii completului de judecată şi nu a discutat despre acest lucru nici cu învinuitul N.F. De asemenea, învinuitul a declarat că este adevărat că judecătorul B.V. din cadrul Tribunalului Gorj este moşul copilului lui. Inculpatul nu a recunoscut faptele pentru care este cercetat, susţinând că nu a avut nici o discuţie cu M.V. cu privire la suma de 1000 de euro care ar trebui remisă judecătorului şi că i-a spus acesteia că va lua legătura cu doi dintre judecătorii care judecă recursul, a susţinut că singura discuţie pe care a avut-o cu învinuitul N.F. la sediul cabinetului, a fost cea privitoare la onorariul de succes, respectiv suma de 400-500 euro. Despre relaţia sa cu judecătorii T.F.D., N.V. şi C.A. membrii ai completului de judecată, inculpatul N.C. a declarat că îi cunoaşte pe aceştia, relaţiile au fost strict profesionale, iar judecătoarei T.F.D. i-a făcut unele servicii, în sensul că atunci când se ducea la Bucureşti le ducea fetelor acesteia pachete sau sume de bani. În declaraţiile date de inculpatul N.F. în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei acesta a precizat împrejurările în care a cunoscut-o pe martora M.V. şi că I-a recomandat să o reprezinte pe învinuitul N.C. cu care este coleg de birou şi care este moşul copilului său. De asemenea, inculpatul N.F. a susţinut ca şi învinuitul N.C., că martora M.V. Ie-a promis suma de 1000 de euro (câte 400-500 euro de fiecare) cu titlu de onorariu de succes. Inculpatul a recunoscut că martora Ie-a plătit onorariul solicitat atât la instanţa de fond cât şi în recurs, dar că nici el şi nici învinuitul N.C., în prezenţa sa, nu au pretins suma de 1000 de euro şi nu a spus că învinuitul N.C. va lua legătura cu judecătorii. Apărările inculpaţilor în sensul că suma de 1000 euro fusese oferită de martora M.V. cu titlu de onorariu de succes au fost contrazise de înregistrările efectuate în cauză, din care a rezultat că se fac referiri la modul în care se pronunţă hotărârile în completele colegiale, de posibilitatea de a luat legătura cu vreunul dintre judecători, precum şi la faptul că martorei îi era teamă ca să nu piardă banii, ca pârâţii să fi oferit o sumă mai mare. în ceea ce priveşte ceilalţi martori audiaţi în cauză, respectiv E.D. ofiţer de poliţie judiciară, martorului B.D.Ş.D., martorului M.M., martorului M.F., martorului A.P.; martorei B.M.; martorului H.F. s-a constatat că sunt martori indirecţi sau circumstanţiali. Astfel, martorii E.D., B.D.Ş.D. şi M.M. au relatat doar ceea ce cunosc din spusele martorei M.V., neasistând la nici una dintre discuţiile acesteia cu inculpaţii. Sinceritatea martorei M.V. a fost pusă sub semnul întrebării şi de faptul că martora E.D. a arătat în faţa instanţei că a găsit-o pe martoră la sediul poliţiei, la ora 14,00, când a intrat în serviciu, aceasta afirmând că era acolo de dimineaţă şi a aşteptat-o, iar martorul M.M. a arătat că a aşteptat-o pe martoră în faţa Tribunalului Gorj în stradă, la maşină, cu aproximaţie între orele 12 - 14,00. Ceilalţi martori sunt martori circumstanţiali, care nu cunosc aspecte strict legate de modul de derulare a evenimentelor, ci au făcut aprecieri cu privire la personalitatea inculpaţilor şi discuţiile purtate de inculpatul N.C. cu privire la aspectele juridice ale cauzei. În declaraţiile sale, martorul M.F. sergent major în cadrul I.J.J. Gorj a arătat împrejurările în care avocaţii din cadrul Baroului Gorj au acces la birourile judecătorilor din incinta Tribunalului Gorj, învederând că nu a sesizat ca între inculpaţi şi judecătorii cauzei ar fi existat vreo legătură, inculpaţii să-i fi căutat vreodată pe aceştia. Din probele anterior analizate, instanţa a reţinut că martora M.V. l-a angajat în dosarul nr. 12201/318/2008 al Judecătoriei Târgu Jiu pentru a o asistat pe inculpatul N.F., atât în faţa primei instanţe, cât şi în calea de atac a recursului. Cum cei doi inculpaţi lucrau în cadrul aceluiaşi birou de avocatură, inculpatul N.C. fiind moşul copilului inculpatului N.F., iniţial martora cunoscându-l pe cel din urmă, ambii au fost implicaţi în discuţiile purtate cu martora. întrucât martora a vehiculat ideea că a pierdut procesul în faţa primei instanţe datorită influenţei pe care pârâţii ar fi avut-o asupra judecătorilor şi că îi este teamă că se va întâmpla acelaşi lucru şi în faţa instanţei de recurs, inculpatul N.C. a arătat că va încerca să o ajute, că va încerca să vadă dacă are intrare la judecători, apreciind că ar fi necesară suma de 1000 euro, sumă pe care însă nu a pretins-o pentru sine şi nici nu a solicitat-o înainte de pronunţarea soluţiei. Deşi, din procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale purtate de martora M.V. cu fiecare dintre inculpaţi a rezultat că aceasta a insistat să dea suma de bani sau măcar parte din aceasta (400 euro), nici unul dintre inculpaţi nu a acceptat primirea banilor, amânând-o până la trecerea soluţiei în condică. Mai mult, încă înainte de pronunţarea soluţiei, inculpatul N.C. i-a comunicat martorei că nu a reuşit să ia legătura cu judecătorii cauzei. Potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu". Pentru existenta infracţiunii de trafic de influentă este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să se fi realizat una din acţiunile alternative prevăzute în textul de incriminare, care corespund unor modalităţi diferite de săvârşire; folosul să fie pentru sine ori pentru altul; intervenţia să fie efectuată pe lângă un funcţionar pentru ca acesta să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu; acţiunea care constituie obiectul material trebuie să fie săvârşită mai înainte sau concomitent ca funcţionarul, pe lângă care s-a pretins influenţa şi a promis a se interveni, să fi îndeplinit actul care intră în atribuţiile sale de serviciu sau cel mai târziu în timpul efectuării lui. În ceea ce priveşte condiţia ca folosul să fie pentru sine ori pentru altul, trebuie avut în vedere că noţiunea „pentru altul" nu include funcţionarul faţă de care făptuitorul are ori pretinde că are influenţă. Explicaţia constă în aceea că autorul îşi vinde influenţa sa, ori în cazul în care ar remite suma de bani sau folosul primit de la cumpărătorul de influenţă, ar avea loc o plată a serviciului solicitat de la funcţionar, infracţiunea îmbrăcând forma luării de mită. Primirea, pretinderea sau acceptarea se poate face „pentru sine", adică în profitul propriu al traficantului sau „pentru altul", adică în interesul altei persoane. În cazul în care acesta este funcţionarul pe lângă care intermediarul urmează să se folosească de influenta sa, reală sau presupusă, care le şi primeşte, apreciem că nu se poate reţine infracţiunea de trafic de influentă, întrucât nu are loc o „vânzare de influenţă", preţul plătit reprezentând cumpărarea serviciului prestat de funcţionar, cu alte cuvinte, intermediarul este un instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită. Simpla folosire a influenţei traficantului asupra funcţionarului public, nepretinzând pentru sine, ci numai pentru acesta din urmă o sumă de bani, nu întruneşte elementul material al infracţiunii traficului de influentă, urmând a răspunde pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 C. pen. în ceea ce priveşte condiţia ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, rezultă că prin acest comportament, făptuitorul săvârşeşte o inducere în eroare, o înşelăciune pe care traficul de influenţă o absoarbe în conţinutul său, întrucât prin incriminarea unor astfel de fapte s-a urmărit cu precădere ocrotirea prestigiului funcţionarului şi a muncii sale. Tocmai de aceea, s-a apreciat că o asemenea cerinţă legală trebuie dovedită în fiecare caz în parte, de întreg materialul probator administrat de organele judiciare. Simpla profesie a avocatului nu îndeplineşte această condiţie esenţială, cât timp el nu se prevalează de influenţa reală sau presupusă pe lângă instanţă, pentru a-l convinge sau amăgi pe cumpărătorul de influenţă să-i presteze un folos necuvenit. Important este ca acea influenţă, reală sau presupusă a făptuitorului, să fi constituit pentru cumpărătorul de influenţă motivul determinant al tranzacţiei. Prin urmare, pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiuni, din perspectiva activităţii făptuitorului, elementele determinante sunt indicarea funcţionarului în atribuţiile căruia intră efectuarea actului pentru care a promis că îşi va exercita influenţa şi să precizeze actul referitor la care se trafica influenta. Nu este suficientă afirmaţia că autorul are cunoştinţe la instituţia sau societatea respectivă pentru a se reţine infracţiunea de trafic de influenţă. Activitatea comportamentală a subiectului activ al infracţiuni este precedată şi însoţită de o anumită atitudine psihică, atât pe planul conştiinţei, cât şi al voinţei, atât faţă de faptă cât şi de urmările ei. Factorul volitiv al vinovăţiei constă în voinţa de a săvârşi oricare din acţiunile ce realizează elementul material al infracţiuni, adică voinţa de a pretinde ori de a primi bani sau alte foloase, ori de a accepta promisiuni sau daruri, pentru a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în sfera competenţei sale. Actul de voinţă este însă precedat de un act de conştiinţă faţă de fapta concepută şi urmările ei, în sensul că ştie şi acceptă că foloasele pe care le pretinde, primeşte sau a căror promisiune o acceptă, reprezintă preţul influenţei sale. Mai mult, el are reprezentarea pericolului creat pentru activitatea agentului public sau privat, sub aspectul corectitudinii şi al onestităţii lui. Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie calificată prin scop, respectiv acţiunea, care constituie elementul material al infracţiuni, se săvârşeşte numai cu intenţie directă, fiind necesară voinţa subiectului activ de a primi bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, deşi legal nedatorate, respectiv să existe un contra echivalent al conduitei sale ilicite şi ştiinţa că îşi însuşeşte ceva nemeritat. În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul N.C., instanţa a constatat că este nefondată. În acest sens, s-a constatat că în analiza faptelor, pentru realizarea unei corecte încadrări juridice, trebuie avut în vedere că în conţinutul specific al infracţiunii de trafic de influenţă pot apare elementele de amăgire (cel în cauză nu se bucură de influenţă pe lângă funcţionarul respectiv, pe care nici nu-l cunoaşte), ceea ce însă nu schimbă configuraţia juridică a infracţiunii, fiind exclusă încadrarea juridică în infracţiunea de înşelăciune. Prevalarea de o influenţă inexistentă în realitate, asupra unui funcţionar, deşi constituie o prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase, acţiune ce realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune, prin voinţa legiuitorului, constituie o infracţiune distinctă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen., traficul de influenţă existând însă, spre deosebire de înşelăciune, indiferent dacă s-a cauzat sau nu o pagubă materială.
Raportând starea de fapt reţinută de instanţă la condiţiile impuse de legiuitor pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile privind pretinderea sumei de bani pentru interesul propriu, ca martorei să-i fi creat inculpaţii convingerea că au influenţă asupra judecătorilor, ca banii să fi fost daţi înainte de pronunţarea hotărârii, ca inculpaţii să fi comis fapta cu intenţie calificată.
Prin urmare, în cauză s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.C., respectiv ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.F.
Astfel fiind, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul N.C.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.C. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.F. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat casarea sentinţei penale şi condamnarea ambilor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie şi aplicarea pedepselor complementare.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a menţionat că, în cursul lunii aprilie 2009 inculpaţii în calitate de avocaţi în cadrul Baroului Gorj au pretins suma de 1000 de euro de la martora M.V. lăsând să se creadă că au influenţă asupra magistraţilor, judecători din cadrul Tribunalului Gorj, pentru a-i determina pe aceştia să dispună o soluţie favorabilă martorei. A arătat că în mod greşit inculpaţii au fost achitaţi de către instanţa de fond având în vedere că această infracţiune se consumă instantaneu, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influentă.
S-a mai arătat că în mod nejustificat nu s-a ţinut cont de întreg materialul probator administrat în cauză, acesta nu a fost înlăturat motivat; probele au fost analizate în ansamblul lor iar instanţa şi-a format convingerea doar pe o parte a probatoriilor cărora Ie-a acordat o încredere nejustificată în detrimentul celorlalte probe.
S-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate şi în urma rejudecării cauzei, condamnarea inculpatului N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului N.F. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 la pedepse cu executarea în regim de detenţie şi aplicarea pedepselor complementare.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T.T., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, iar din întreg materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în cea a cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată nu a fost pe deplin dovedită.
Aşadar, Înalta Curte retine că declaraţiile martorei M.V. conduc la concluzia că martora este cea care a avansat ideea că procesul ar fi fost câştigat de pârâţii în faţa primei instanţe prin exercitarea unor influenţe asupra judecătorului şi că are suspiciuni şi în ceea ce priveşte calea de atac a recursului, că inculpatul N.C. nu a pretins că are o influenţă asupra magistraţilor, ci că va încerca să o ajute, exprimându-se în sensul că „va încerca să ajungă la judecător" „pentru a vedea dacă mai are intrare la acesta", cum a rezultat din declaraţia martorei, precum şi că suma de 1.000 euro ar fi fost dată de aceasta numai după ce soluţia ar fi fost trecută în condică. Din conţinutul proceselor verbale de transcriere a înregistrărilor a reieşit că acesta nu a încercat să ia legătura cu vreunul dintre judecători fiindu-i teamă, aspect care a fost confirmat şi de declaraţiile martorei C.A.C., grefier în cadrul Tribunalului Gorj, din declaraţia căreia a rezultat că, în calitate de grefier de şedinţă, nu a fost contactată de învinuiţii N.C. şi N.F. pentru a se interesa de dosarul în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 950 din 7 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 12201/318/2008; ale martorilor T.F.D., N.V. şi C.A. magistraţi judecători în cadrul Tribunalului Gorj şi membri ai completului de judecată, care au declarat că îi cunosc pe învinuitul N.C. şi N.F. prin prisma atribuţiilor de serviciu, dar că aceştia nu i-au contactat pentru a interveni în favoarea martorei M.V. În cursul urmării penale s-a procedat la confruntarea dintre inculpatul N.C. şi martora M.V., cu prilejul confruntării inculpatul a declarat că nu a pretins niciodată martorei suma de 1000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători, a susţinut că suma trebuia plătită cu titlu de onorariu de succes. Martora M.V. a declarat că învinuitul N.C. a pretins această sumă de bani pentru a o remite judecătorilor. La întrebarea adresată învinuitului N.C. dacă i-a sugerat martorei M.V. să-l contacteze pe învinuitul N.F., acesta a recunoscut acest lucru, dar că această precizare a făcut-o în contextul în care învinuitul N.F. cunoştea dosarul la fel de bine ca şi el şi pentru a-i comunica hotărârea instanţei. De asemenea, martora M.V. a declarat că în ziua de 07 aprilie 2009 a avut o discuţie telefonică cu învinuitul N.C. care i-a cerut să ia legătura cu inculpatul N.F. asigurând-o că acesta „ştie despre ce este vorba" martora înţelegând că N.F. trebuia să-i comunice ce vorbise inculpatul N.C. cu judecătorii. La întrebarea inculpatului N.C. adresată martorei M.V. „dacă v-am lăsat impresia că am influenţă la judecători şi dacă am menţionat vreun nume de judecător", martora M.V. a răspuns că învinuitul N.C. i-a lăsat impresia că are influenţă asupra judecătorilor din moment ce i-a precizat că trebuie să i-a legătura cu doi judecători. La întrebarea „Cum explicaţi că deşi avocatul N.C. a pretins suma de 1000 de euro a refuzat să-i primească?" martora M.V. a dat următorul răspuns „Eu cred că aceştia nu au insistat să le dau suma de 1000 de euro întrucât mi-au relatat şi justificat că nu au putut să ia legătura cu judecătorii cu toate că avocatul N.F. mi-a precizat numele judecătoarei T., lăsându-mi impresia că se poate ajunge foarte uşor la aceştia".
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei inculpatul N.C. a arătat că a cunoscut-o pe martora M.V. în toamna anului 2008 prin intermediul învinuitului N.F. şi a reprezentat-o pe aceasta atât la instanţa de fond cât şi la cea de recurs. Cu prilejul redactării motivelor de recurs, de fată fiind doar învinuitul N.F., învinuitul a susţinut că martora M.V. Ie-a promis cu titlu de onorariu de succes suma de 400-500 euro. Totodată, învinuitul N.C. a recunoscut că martora i-a plătit onorariul solicitat, respectiv suma de 500 RON, dar nu-şi aminteşte dacă i-a eliberat chitanţă fiscală, precum şi faptul că s-a întâlnit cu aceasta cu o zi înainte de pronunţare la xerox în incinta Tribunalului Gorj. Inculpatul N.C. a declarat că nu i-a pretins martorei suma de 1000 de euro pentru a interveni la membrii completului de judecată şi nu a discutat despre acest lucru nici cu inculpatul N.F. De asemenea, inculpatul a declarat că este adevărat că judecătorul B.V. din cadrul Tribunalului Gorj este moşul copilului lui. Inculpatul nu a recunoscut faptele pentru care este cercetat, susţinând că nu a avut nici o discuţie cu M.V. cu privire la suma de 1000 de euro care ar trebui remisă judecătorului şi că i-a spus acesteia că va lua legătura cu doi dintre judecătorii care judecă recursul, a susţinut că singura discuţie pe care a avut-o cu inculpatul N.F. la sediul cabinetului, a fost cea privitoare la onorariul de succes, respectiv suma de 400-500 euro. Despre relaţia sa cu judecătorii T.F.D., N.V. şi C.A. membrii ai completului de judecată, inculpatul N.C. a recunoscut că îi cunoaşte pe aceştia, relaţiile au fost strict profesionale, iar judecătoarei T.F.D. i-a făcut unele servicii, în sensul că atunci când se ducea la Bucureşti le ducea fetelor acesteia pachete sau sume de bani. În declaraţiile date de inculpatul N.F. în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei acesta a precizat împrejurările în care a cunoscut-o pe martora M.V. şi că I-a recomandat să o reprezinte pe învinuitul N.C. cu care este coleg de birou şi care este moşul copilului său. De asemenea, inculpatul N.F. a susţinut ca şi învinuitul N.C., că martora M.V. Ie-a promis suma de 1000 de euro (câte 400-500 euro de fiecare) cu titlu de onorariu de succes. Inculpatul a recunoscut că martora Ie-a plătit onorariul solicitat atât la instanţa de fond cât şi în recurs, dar că nici el şi nici învinuitul N.C., în prezenţa sa, nu au pretins suma de 1000 de euro şi nu a spus că inculpatul N.C. va lua legătura cu judecătorii.
Cu privire la declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, respectiv E.D., ofiţer de poliţie judiciară, martorului B.D.Ş.D., fiul martorei M.V., martorului M.M., preot, martorului M.F., sergent major în cadrul I.J.J. Gorj, martorului A.P.; martorei B.M.; martorului H.F. s-a constatat că sunt martori indirecţi sau circumstanţiali. Astfel, martorii E.D., B.D.Ş.D. şi M.M. au relatat doar ceea ce cunosc din spusele martorei M.V., deşi declaraţiile acestora pot fi apreciate ca fiind chiar subiective, având în vedere relaţia apropiată a martorului M.M. cu martora denunţătoare, respectiv doi dintre aceştia sunt fiul şi fiica martorei denunţătoare, pe de-o parte, iar pe de altă parte aceştia nu au asistat la nici una dintre discuţiile acesteia cu inculpaţii. Sinceritatea martorei M.V. a fost pusă sub semnul întrebării şi de faptul că martora E.D. a arătat în faţa instanţei că a găsit-o pe martoră la sediul poliţiei, la ora 14,00, când a intrat în serviciu, aceasta afirmând că era acolo de dimineaţă şi a aşteptat-o, iar martorul M.M. a arătat că a aşteptat-o pe martoră în faţa Tribunalului Gorj în stradă, la maşină, cu aproximaţie între orele 12 - 14,00. Ceilalţi martori sunt martori circumstanţiali, care nu cunosc aspecte strict legate de modul de derulare a evenimentelor, ci au făcut aprecieri cu privire la personalitatea inculpaţilor şi discuţiile purtate de inculpatul N.C. cu privire la aspectele juridice ale cauzei. în declaraţiile sale, martorul M.F., sergent major în cadrul I.J.J. Gorj a arătat împrejurările în care avocaţii din cadrul Baroului Gorj au acces la birourile judecătorilor din incinta Tribunalului Gorj, învederând că nu a sesizat ca între inculpaţi şi judecătorii cauzei ar fi existat vreo legătură, inculpaţii să-i fi căutat vreodată pe aceştia. Cu privire la martoră E.D. ofiţer de poliţie judiciară, se poate pune întrebarea care au fost motivele care au determinat-o pe fiica martorei denunţătoare să o contacteze pe aceasta telefonic cerându-i să o primească pe mama sa spre a-i expune situaţia acesteia, câtă vreme dacă ar fi dorit să facă un denunţ ar fi putut să-l facă ca oricare cetăţean, nefiind necesar a merge la un poliţist cunoscut de familie.
Astfel, potrivit art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu".
Pentru existenta infracţiunii de trafic de influentă este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să se fi realizat una din acţiunile alternative prevăzute în textul de incriminare, care corespund unor modalităţi diferite de săvârşire; folosul să fie pentru sine ori pentru altul; intervenţia să fie efectuată pe lângă un funcţionar pentru ca acesta să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu; acţiunea care constituie obiectul material trebuie să fie săvârşită mai înainte sau concomitent ca funcţionarul, pe lângă care s-a pretins influenţa şi a promis a se interveni, să fi îndeplinit actul care intră în atribuţiile sale de serviciu sau cel mai târziu în timpul efectuării lui. Important este ca acea influenţă, reală sau presupusă a făptuitorului, să fi constituit pentru cumpărătorul de influenţă motivul determinant al tranzacţiei. Prin urmare, pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiuni, din perspectiva activităţii făptuitorului, elementele determinante sunt indicarea funcţionarului în atribuţiile căruia intră efectuarea actului pentru care a promis că îşi va exercita influenţa şi să precizeze actul referitor la care se trafica influenta. Nu este suficientă afirmaţia că autorul are cunoştinţe la instituţia sau societatea respectivă pentru a se reţine infracţiunea de trafic de influenţă. Activitatea comportamentală a subiectului activ al infracţiuni este precedată şi însoţită de o anumită atitudine psihică, atât pe planul conştiinţei, cât şi al voinţei, atât faţă de faptă cât şi de urmările ei. Factorul volitiv al vinovăţiei constă în voinţa de a săvârşi oricare din acţiunile ce realizează elementul material al infracţiuni, adică voinţa de a pretinde ori de a primi bani sau alte foloase, ori de a accepta promisiuni sau daruri, pentru a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în sfera competenţei sale. Actul de voinţă este însă precedat de un act de conştiinţă faţă de fapta concepută şi urmările ei, în sensul că ştie şi acceptă că foloasele pe care le pretinde, primeşte sau a căror promisiune o acceptă, reprezintă preţul influenţei sale. Mai mult, el are reprezentarea pericolului creat pentru activitatea agentului public sau privat, sub aspectul corectitudinii şi al onestităţii lui. Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie calificată prin scop, respectiv acţiunea, care constituie elementul material al infracţiuni, se săvârşeşte numai cu intenţie directă, fiind necesară voinţa subiectului activ de a primi bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, deşi legal nedatorate, respectiv să existe un contra echivalent al conduitei sale ilicite şi ştiinţa că îşi însuşeşte ceva nemeritat.
Raportând starea de fapt reţinută de instanţă la condiţiile impuse de legiuitor pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte, reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile privind pretinderea sumei de bani pentru interesul propriu, că martorei să-i fi creat inculpaţii convingerea că au influenţă asupra judecătorilor, ca banii să fi fost daţi înainte de pronunţarea hotărârii, ca inculpaţii să fi comis fapta cu intenţie calificată.
Prin urmare, în cauză în mod corect s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.C., respectiv ale infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.F.
Aşadar, Înalta Curte reţine că probele administrate în cauză, nu au dovedit, dincolo de orice îndoială, săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu de către inculpaţii N.C. şi N.F., existând serioase dubii că aceştia ar fi fost implicaţi în activitatea infracţională mai sus descrisă.
Astfel, în lumina celor mai sus arătate instanţa de recurs a apreciat că dubiul creat profita inculpaţilor şi că, în această situaţie, în aplicarea principului enunţat („în dubio pro reo) singura soluţie care putea fi dată era achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a inculpatului N.C. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a inculpatului N.F. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Faţă de aceste, considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –D.N.A. – S.T.T. împotriva sentinţei penale nr. 105/ PI din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi N.C. şi N.F.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu intimaţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 150 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T.T. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T.T., împotriva sentinţei penale nr. 105/ PI din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi N.C. şi N.F.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu intimaţilor inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 150 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T.T. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 836/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 824/2012. Penal → |
|---|
