ICCJ. Decizia nr. 870/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 870/2012
Dosar nr. 5746/116/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 11 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 5746/116/2010, a fost respinsă cererea de achitare formulată de inculpatul C.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prin apărător.
În baza art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat C.C., la 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului C.C. şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost computată prevenţia acestuia, respectiv reţinerea de 24 de ore de la data de 9 septembrie 2010 şi arestarea preventivă, de la data de 4 octombrie 2010, la zi.
S-a luat act că partea vătămată P.M.N., asistat de către mama sa P.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.970 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 350 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ( 200 lei pentru inculpat şi 150 pentru partea vătămată minoră).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în cursul lunii iunie sau iulie 2010 (deoarece partea vătămată P.M.N. nu şi-a mai putut aminti), inculpatul C.C., aflat la stâna lui G.C., pe DN3 jud. Călăraşi, la care lucra ca cioban, a fost vizitat de către partea vătămată P.M.N., pentru a ajuta la muncile de la stână. Mama minorului, fostă concubină a inculpatului C.C., cu care are şi doi copii minori, se afla în Spania de mai mulţi ani, minorii rămânând în grija rudelor.
Într-una din serile în care se afla la stână, partea vătămată P.M.N. a fost constrânsă de către inculpatul C.C. să întreţină cu acesta raporturi sexuale anale (trei astfel de acte, într-o singură noapte), minorul ţipând şi rugându-l să-l lase în pace, deşi la stână nu putea fi auzit de nimeni, câtă vreme martorul M.A. se găsea cu oile la păşune, departe de vagonul în care s-au petrecut faptele deduse judecăţii.
Actele sexuale pe care partea vătămată P.M.N. Ie-a întreţinut cu inculpatul C.C. au fost aduse la cunoştinţa martorilor M.A., P.M., P.L. şi a mamei părţii vătămate, P.M., minorul arătând, cu amănunte, modul în care a fost legat, de către inculpatul C.C., cu mâinile la spate, şi a descris şi durerile fizice îndurate după actele de violenţă. Este de remarcat şi faptul că, din cauza pasivităţii martorilor, minorul a fost expertizat după întoarcerea în ţară a mamei sale, la aproximativ două luni de la incident, actele medico-legale de la dosar atestând, în zona feselor părţii vătămate, leziuni ce au putut fi produse prin intromisiunea inter rectală a unui corp dur, posibil în cadrul unui raport sexual anal.
Fapta inculpatului C.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia acesta a şi fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 61 alin. (1) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Inculpatul C.C., prin apărător, a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât chiar partea vătămată P.M.N. a declarat că a mai fost violat de un băiat din com. Roseţi, chiar lângă groapa de gunoi a comunei, dar această cerere nu poate fi admisă dat fiind că această precizare a minorului nu este susţinută de vreun probatoriu, respectivul viol s-ar fi produs în luna septembrie 2010, iar P.M.N. a susţinut că inculpatul C.C. a fost cel care l-a forţat să întreţină cu el acte sexuale anale pentru prima dată, agresiuni pe care şi Ie-a amintit, ca şi mod de comitere a faptelor, iar despre presupusul viol din corn. Roseţi a aflat de la un necunoscut care l-a găsit în stare de inconştienţă lângă groapa de gunoi a comunei menţionate, cu pantalonii „în vine" şi, ca urmare a acestui fapt, a presupus că a fost violat cât timp s-a găsit leşinat în zona menţionată.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont de gravitatea deosebită a faptei, starea de neputinţă de a se apăra a minorul P.M.N., faptul că inculpatul C.C. a negat constant infracţiunile comise, că nu a cooperat cu organele de anchetă şi cu instanţa de judecată, rămânând fără relevanţă lipsa de antecedente penale acestuia şi împrejurarea că realiza venituri din muncă la data săvârşirii faptei cercetate.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei în raport de toate considerentele expuse anterior, tribunalul a apreciat că doar executarea acesteia în regim de detenţie ar duce la realizarea scopului punitiv şi cel educativ al sancţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.C., solicitând achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în sensul că nu a săvârşit infracţiunea de viol.
Inculpatul, prin apărător, a criticat hotărârea instanţei de fond pentru aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare şi 6 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de viol, arătând că există dubii cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, că nu a fost violent cu partea vătămată, nu a agresat-o, iar din raportul de expertiză medico - legale reiese că rănile suferite de partea vătămată în urma violului sunt mai vechi de două luni, nefiind datate din perioada reclamată.
Cu ocazia soluţionării apelului a fost audiat martorul B.N., propus de inculpat în apărare, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.
Prin decizia penală nr. 312/A din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a ll-a Penală, a fost respins apelul declarat de inculpat.
În baza art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de la 9 septembrie 2010 şi a arestării preventive de la data de 4 octombrie 2010 la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu a agresat niciodată minorul care se afla în întreţinerea sa, dovadă fiind declaraţia părţii vătămate că leziunile sunt urmare faptului că a fost violat de o altă persoană necunoscută la groapa de gunoi. în subsidiar a solicitat redozarea pedepsei aplicate.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
În ce priveşte prima critica invocată de inculpat, se constată că nu este întemeiată.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă, în mod cert, vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de viol.
Astfel, susţinerile părţii vătămate P.M.N. se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală şi cu declaraţiile martorilor P.V., M.A., E.M., P.M. şi P.L., care confirmă împrejurarea că în perioada iunie-iulie 2010, a fost posibilă producerea leziunilor asupra minorului şi că în acel interval de timp, minorul a relatat imediat după săvârşirea violului, mai multe detalii martorilor sus-menţionaţi, cu privire la modul în care a fost legat de către inculpatul C.C., constrâns să întreţină cu acesta raporturi sexuale anale, descriind şi durerile fizice suferite după actele de violenţă.
Cât priveşte nuanţarea declaraţiei părţii vătămate, care în cursul cercetării judecătoreşti a afirmat pentru prima dată că este posibil să fi fost violată de un băiat din comuna Roseţi, chiar lângă groapa de gunoi a comunei, instanţele au înlăturat-o în mod corect din materialul probator, având în vedere, pe de o parte, că susţinerea nu a fost confirmată de vreun alt mijloc de probă, iar, pe de altă parte, poate fi generată de vârsta, starea emoţională şi relaţiile minorului cu inculpatul. Totodată, chiar dacă susţinerea ar fi reală, nu este de natură a exclude violul săvârşit de inculpat.
În acest sens, relatările extrem de amănunţite despre modul în care a fost comis violul asupra sa, în contextul violenţelor constante la care era supus minorul de către inculpat, astfel cum au fost confirmate de martori, fac credibile susţinerile părţii vătămate şi duc la concluzia că inculpatul este autorul faptei.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicate nu este fondată.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat infracţiunea de viol, precum şi de datele ce caracterizează persoana acestuia, rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţele au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului (fără antecedente penale, avea un loc de muncă la data săvârşirii faptei), însă, în mod corect, nu le-au valorificat în favoarea acestuia, prin reţinerea circumstanţelor atenuante, dată fiind gravitatea faptei săvârşite.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a ll-a Penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva deciziei penale nr. 312/A din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a ll-a Penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii de 24 ore din 9 septembrie 2010 şi a arestării preventive, de la 4 octombrie 2010 la 22 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 871/2012. Penal → |
|---|
