ICCJ. Decizia nr. 868/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 868/2012
Dosar nr. 4474/105/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 150 din 13 aprilie 2011, Tribunalul Prahova i-a dispus condamnat pe inculpaţii:
- B.C.E. la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi b) C. pen pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, deducând prevenţia de la 18 martie 2010 la zi şi menţinând starea de arest a acestuia;
- V.M.C. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare (pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, deducând prevenţia de la 18 martie 2010 la zi si menţinând starea de arest a acestuia;
În baza art. 38 C. proc. pen. s-a dispus disjungerea judecării cauzei faţă de inculpaţii C.T., G.M., N.M., C.C., M.V., M.T., R.I., G.R., C.T., F.C. şi M.L.
Pentru a această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpaţii C.T., G.M., B.C.E., V.M.C., R.I. , M.T., N.M., între care existau şi legături de rudenie sau afinitatea, s-au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de inculpatul C.T., profilat pe înşelarea părţilor vătămate, pe care prin diferite metode le-au determinat să semneze anumite procuri prin care mandatau unul dintre membrii grupului să facă demersurile necesare pentru vânzarea imobilelor proprietate personală, care erau înstrăinate de mandatari tot unuia dintre membrii grupului, fără ca părţile vătămate să cunoască acest aspect, cauzându-le astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.320.000 lei, fiecare inculpat având, de altfel, sarcini bine stabilite în ierarhia grupului
În concret, G.M., B.C. şi N.M. identificau şi racolau potenţialele victime, ajutându-i totodată pe ceilalţi membrii la obţinerea documentelor necesare, în timp ce V.C., M.T. şi M.V. erau mandataţi să vândă imobilele de regulă către C.T.
1. Î n toamna anului 2007, partea vătămată P.I., l-a cunoscut pe inculpatul V.M. care s-a oferit să-l ajute pentru un schimb de locuinţă, motiv pentru care i-a dat procură fără să ştie că, în realitate, l-a mandatat să-i vândă imobilul, acesta având probleme psihice aşa cum rezultă din raportul de expertiză, imobil care, la data de 16 noiembrie 2007, i-a fost înstrăinat inculpatului C.T., acesta la rândul său vânzându-l, o lună mai târziu, soţilor D.M. şi D.C.C. pentru suma de 75.000 lei.
2. Partea vătămată D.I., care conform actelor medicale are discernământul diminuat, dându-şi acordul, a fost dusă de inculpatul G.M., în luna august 2008, să locuiască la cumnata sa, ulterior fiind mutat în locuinţa inculpatului care l-a ameninţat cu acte de violenţă când a dorit să plece acasă.
Ulterior, la data de 29 aprilie 2008, în baza unei procuri, inculpatul V.M.C. a vândut imobilul părţii vătămate inculpatului C.T., care la rândul său, în data de 07 august 2008 l-a înstrăinat lui C.E.M. pentru suma de 110.000 lei.
S-a constatat în baza raportului grafoscopi că procurile nu conţin semnătura părţii vătămate D.I. la rubrica mandant.
3. Inculpatul B.C., descoperind că partea vătămată C.P.N. are datorii la întreţinere, i l-a prezentat pe inculpatul C.T., care şi-a manifestat dorinţa de a-i cumpăra garsoniera şi care i-a făcut cunoştinţă cu inculpaţii V.M. şi R.I., martori la dezbaterea succesiunii soţiei părţii vătămate, care au atestat în fals că singurul moştenitor este C.P.N., deşi din căsătoria celor doi soţi rezultaseră trei copii.
Ulterior, la data de 04 mai 2009, partea vătămată C.P.N. şi-a vândut garsoniera, prin intermediul numitei M.N. inculpaţilor M.V. şi M.T. care au înstrăinat imobilul numitei B.G.
4. Î n baza procurii date la 30 iunie 2009 de partea vătămată D.A., inculpatul C.C. căruia i-a fost prezentată de către B.C., i-a vândut apartamentul la data de 07 iulie 2009 inculpaţilor M.V. şi M.T., care l-au înstrăinat după două luni soţilor T.D. şi T.S. pentru suma de 36.000 euro.
Anterior încheierii contactului, inculpaţii V.M.C. şi R.I., au atestat în faţa notarului public, în calitate de martori, că partea vătămată este singura moştenitoare a soţiei sale, deşi defuncta avea un frate în viaţă.
5. Inculpatul V.M.C., în baza procurii ce i-a fost dată la 01 februarie 2010 de către inculpata M.L., i-a vândut terenul proprietate, la data la data de 26 februarie 2010, inculpatului G.R., cu suma de 14.000 euro.
La dezbaterea succesiunii mamei inculpatei M.L. s-a constatat, în fals, că soţul defunctei, respectiv partea vătămată Ş.A. este străin de succesiune, prin neprezentare, fiind stabilită ca unică moştenitoare inculpata.
6. La data de 23 februarie 2010, partea vătămată V.A.E. l-a împuternicit pe inculpatul C.V.G. să-i vândă dreptul său indiviz din imobilul său şi al numiţilor I.I. şi I.B.R.
În realitate, inculpata C.T. care a fost găsită de inculpaţii G.M. şi N.M., prin intermediul fiicei sale, inculpata F.C., s-a prezentat la notariat unde declarând în fals că este partea vătămată V.A.E. a semnat ca mandatar procura prin care îl împuternicise pe inculpat C.V.G. să-i vândă dreptul indiviz de proprietate asupra unui imobil.
La comiterea acestei fapte a fost implicat şi inculpatul B.C.E. aşa cum rezultă din convorbirile telefonice interceptate la datele de 17 februarie 2010 şi 19 februarie 2010.
Împrejurările de fapt reţinute au fost rezultatul coroborării mijloacelor de probe administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere că instanţa de fond a judecat cauza conform procedurii simplificate, ca urmare a faptului că inculpaţii B.C.E. şi V.M.C. au recunoscut faptele aşa cum a fost reţinute prin actul de sesizare, înţelegând să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În drept, s-a stabilit că faptele celor doi inculpaţii, care din anul 2007 au constituit un grup infracţional organizat împreună cu G.M., V.M.C., R.I., M.V., M.T., N.M., coordonat de C.T. şi au indus în eroare părţile vătămate, determinându-le să semneze procuri prin care îl mandatau pe unul dintre membrii grupului să facă demersurile necesare pentru vânzarea imobilelor proprietate personală, care erau înstrăinate tot unui membru al grupului, în realitate realizându-se o vânzare fictivă întrucât nu era plătit niciun preţ sau era achitată o sumă modică, părţile vătămate necunoscând natura înscrisurilor semnate, activităţi prin care au creat un prejudiciu de 1.320.000 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ultima infracţiune doar pentru inculpatul V.M.C.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor, împrejurările comiterii acestora, cuantumul prejudiciului, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi circumstanţele personale, aceştia fiind cunoscuţi cu antecedente penale, inculpatul B.C.E. comiţând faptele în termenul de liberare condiţionată al unei pedepse anterioare, având însă o atitudine sinceră, motiv pentru care limitele de pedeapsă au fost reduse în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii au declarat apel, în termen, criticând-o sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, întrucât este prea aspru în raport de circumstanţele personale, motiv pentru care au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 142 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor, menţinând starea de arest a acestora şi constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, întrucât în baza mijloacelor de probă administrate la urmărire penală (plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de percheziţie domiciliară, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, contractele de vânzare-cumpărare, procurile notariale, actele medicale privind starea de sănătate a persoanele vătămate, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică) şi a declaraţiilor de recunoaştere a inculpaţilor B.C.E. şi V.M.C. date în condiţiile art. 320 C. proc. pen., prima instanţă a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt.
S-a reţinut că începând cu anul 2007, inculpaţii B.C.E. şi V.M.C. au constituit împreună cu inculpaţii C.T., G.M., R.I., M.V., M.T., N.M. un grup infracţional organizat, coordonat de inculpatul C.T., profilat pe înşelarea unor persoane vârstnice sau care aveau probleme cu alcoolul ori psihice, reuşind prin diverse metode să le determine să semneze procuri prin care îl mandatau pe unul dintre membrii grupului să facă demersurile necesare pentru vânzarea imobilului proprietatea personală, după care mandatarii înstrăinau imobilul unui membru al grupului (C.T., M.T., M.V., M.N.), în realitate realizându-se o vânzare fictivă, pentru că fie nu era plătit preţul, fie era dată o sumă modică, părţile vătămate neavând cunoştinţă că proprietăţile le-au fost vândute, prejudiciul fiind de circa 1.320.000 lei.
S-a constatat că inculpaţii au comis infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acesta ultimă faptă fiind săvârşită doar de inculpatul V.M.C., precum şi că în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., în condiţiile în care inculpaţii au înţeles să se judece doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanţa de prim control judiciar apreciat că tribunalul a evaluat în mod corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor rezultat din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, numărul persoanelor vătămate dar şi a celor implicate, valoarea prejudiciului, aplicând pedepse situate în apropierea limitei minime, care au fost just individualizate în raport de gravitatea activităţii infracţionale şi de datele care caracterizează persoana inculpaţilor, aceştia fiind cunoscuţii cu antecedente penale cea ce de notă o perseverenţă pe calea infracţională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen, recurs inculpat B.C.E. care a solicitat redozarea pedepsei în sensul coborârii cuantumului acesteia sub minimul prevăzut de lege.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul inculpatului B.C.E., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanţei atributul de a proporţionaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta şi făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancţiunea să fie capabilă să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Astfel, înalta Curte constată că, în cauză, instanţele inferioare au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.C.E. pentru infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune în formă continuată cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracţională, cât şi a datelor care caracterizează persoana acestuia.
A fost avută în vedere gravitatea faptelor şi modul în care a acţionat inculpatul, dar şi situaţia familială a acesteia, precum şi atitudinea avută de inculpată înainte şi după comiterea faptei.
În acest context, înalta Curte constată că în mod corect, instanţele nu au reţinut în favoarea inculpatului B.C.E. circumstanţe atenuante în raport de amploarea activităţii infracţionale determinată de numărul actelor materiale şi al persoanelor înşelate, întinderea în timp, cuantumul prejudiciului şi numărul mare al persoanelor implicate în comiterea faptelor, de contribuţia acestuia la realizarea planului infracţional, precum şi de antecedenţa penală inculpatul săvârşind faptele în termenul de liberare condiţionată a executării unei pedepse, ceea ce demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională, atitudinea de recunoaşterea a faptelor astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare al instanţei, reflectându-se deja în reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Ca atare, pedepsea rezultantă aplicată inculpatului a fost judicios proporţionalizată, iar datele invocate în favoarea sa, respectiv lipsa poziţia de recunoaştere, întreţinerea a trei copii minori, au constituit elemente ce au condus la stabilirea unei pedepse orientate spre minim, în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancţionator mai blând, pedeapsa stabilită şi modalitatea de executare în regim de detenţie fiind suficientă, în contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului B.C.E. şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat B.C.E.
În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenţia recurentului inculpat.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.C.E. împotriva deciziei penale nr. 142 din 03 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 18 martie 2010 la 22 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 860/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 869/2012. Penal → |
|---|
