ICCJ. Decizia nr. 910/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 910/2012
Dosar nr.2102/33/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rechizitoriu Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 07 decembrie 2010, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.D.M. - pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (declaraţia lui B.N.) şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (declaraţia lui V.I.).
Sub aspectul stării de fapt s-au reţinut următoarele: Inculpatul M.D.M. are gradul profesional de subcomisar de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi a avut calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, conform Dispoziţiei IGPR nr. 4140 din 11 aprilie 2005, cu avizul nr. 1030/C/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cursul anului 2008 inculpatul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul I.P.J. Maramureş - Serviciul de Investigare a Fraudelor, fiindu-i repartizate, în vederea efectuării cercetărilor, mai multe dosare, printre care şi dosarele cu nr. 6811P/2008 şi nr. 770/P/2008, înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.
Dosarul nr. 681/P/2008 îl priveşte pe numitul B.N., iar dosarul nr. 770/P/2008 îl priveşte pe numitul V.I., aceştia fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune prin emiterea unor file cec fără acoperire.
Inculpatul M.D.M. nu a reuşit să-i audieze pe B.N. şi V.I., deoarece aceştia erau plecaţi din ţară şi pentru a-şi justifica activitatea în faţa şefului de birou din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, cu ocazia înregistrării celor două dosare în evidenţa operativă a luat hotărârea să plăsmuiască în totalitate declaraţiile celor doi făptuitori.
În consecinţă, în cursul lunii octombrie 2009, inculpatul M.D.M. a redactat câte o declaraţie în numele lui B.N., în dosarul nr. 6811P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus şi în numele lui V.I., în dosarul nr. 770/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, consemnând în mod nereal poziţia celor doi faţă de acuzaţiile aduse.
Pe cele două declaraţii plăsmuite în totalitate inculpatul a pus câte o menţiune rezolutivă prin care atesta în mod nereal că declaraţiile ar fi fost date în faţa sa la data de 05 august 2009 şi respectiv, la data de 06 ianuarie 2009.
Ulterior subcomisarul de poliţie L.S. din cadrul I.P.J. Maramureş - Serviciul de Investigare a Fraudelor - şef Birou 1, cu ocazia analizării celor două dosare, a descoperit declaraţiile falsificate de învinuit şi s-a sesizat din oficiu cu privire la aceste fapte.
În cursul urmăririi penale inculpatul M.D.M. a recunoscut săvârşirea faptelor iar declaraţiile de recunoaştere ale acestuia se coroborează cu declaraţia numitului B.N., potrivit căruia nu a dat declaraţia în litigiu, cu menţiunea că în luna august 2009 a fost plecat în Spania şi cu declaraţia numitei V.F.D., soţia lui V.I., potrivit căreia soţul său a plecat în Belgia în luna mai 2008 şi până la data de 5 octombrie 2009 nu a mai revenit în ţară, fiind astfel evident că acesta nu avea cum să dea declaraţia din 06 ianuarie 2009. De asemenea, aceste probe se coroborează şi cu rezoluţia de începere a urmăririi penale (f. 1); procesul-verbal de sesizare din oficiu (f. 6-7); adresele Serviciului de resurse umane din cadrul I.P.J. Maramureş (f. 9, 11); copiile actelor din dosarul nr. 681/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus (f. 12-22); declaraţia falsificată a numitului B.N. (f. 23); copia declaraţiei lui B.N. (f. 24-25); procesul-verbal de căutare (f. 26); copiile actelor din dosarul nr. 770/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus (f. 27-42); declaraţia falsificată a numitului V.I. (f. 43); copia declaraţiei numitei V.F.D. (f. 44-45); procesul-verbal de căutare (f. 46); procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii (f. 47).
Audiat în faţa instanţei de judecată inculpatul şi-a menţinut declaraţia de recunoaştere a faptelor însă a făcut anumite precizări invocând dificultăţile pe care le întâmpina în desfăşurarea activităţii precum şi problemele de sănătate cu care se confrunta la data respectivă.
De asemenea, inculpatul prin apărătorul său a solicitat achitarea sa de sub învinuirea săvârşirii celor două infracţiuni de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, soluţie întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. în susţinerea cererii sale inculpatul a precizat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. întrucât obiectul material al acestei infracţiuni poate fi doar un înscris oficial iar subiect activ funcţionarul iar din perspectiva art. 150 alin. (2) C. pen. prin „înscris oficial „ se înţelege „orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 C. pen. sau care aparţine unei asemenea unităţi. Prin prisma acestor dispoziţii legale declaraţiile olografe scrise de inculpat dar pretins a fi date de numiţii B.N. şi V.I. ar putea constitui infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în condiţiile în care făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire. Ori, în cauză inculpatul nu a folosit acele declaraţii cu scopul de a produce consecinţe juridice ci a dorit doar să se pună la adăpost faţă de o eventuală sancţiune venită din partea şefului ierarhic.
S-a reţinut că apărările formulate de inculpat sub acest aspect sunt nefondate.
Astfel, dispoziţiile art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) incriminează falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.
Infracţiunea de fals intelectual nu poate fi săvârşită decât de un funcţionar iar inculpatul are această calitate în conformitate cu cerinţele art. 147, art. 145 C. pen. Cât priveşte obiectul material al acestei infracţiuni, contrar susţinerilor formulate de inculpat în apărarea sa, cele două declaraţii olografe scrise de acesta constituie înscrisuri oficiale în sensul prevăzut de textul art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Prin incriminarea faptei prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) legiuitorul a urmărit să apere înscrisurile oficiale împotriva falsificării lor materiale care este de natură să aducă o atingere gravă încrederii publice în aceste înscrisuri.
Ori, plăsmuirea de către inculpat a celor două declaraţii prin care se atestă în mod nereal poziţia făptuitorilor faţă de acuzaţiile aduse este de natură să aducă o atingere gravă încrederii publice în aceste înscrisuri, independent de stadiul procesual în care sunt consemnate aceste declaraţii. Chiar dacă soluţia procurorului a fost dată fără a fi luate în considerare declaraţiile plăsmuite de inculpat, cele două declaraţii au fost cuprinse în sfera actelor premergătoare pe care inculpatul le efectua în virtutea îndatoririlor de serviciu astfel că, acestea pot constitui obiect material al infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În cauză s-a reţinut că sunt incidente însă dispoziţiile art. 181 C. pen.
Astfel, potrivit art. 181 C. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile ocrotite de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum şi de persoana sau conduita făptuitorului.
În speţă, fapta inculpatului întruneşte condiţiile cerute de art. 181 C. pen.
Aşa fiind, prin sentinţa penală nr. 113 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus:
„în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1 C. proc. pen.., achită pe inculpatul:
M.D.M. fără antecedente penale,
- de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (declaraţia lui B.N.)
- de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (declaraţia lui V.I.).
În temeiul art. 181 C. pen. raportat la art. 91 C. pen. aplică inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.
Dispune anularea înscrisurilor falsificate aflate la filele 23,24 din dosarul de urmărire penală.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei".
Împotriva acestei hotărâri s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.
Se invocă că instanţa de fond a comis o eroare gravă de fapt în legătură cu aprecierea gradului de pericol social al faptei, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitarea inculpatului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Faptele săvârşite de inculpat sunt de natură să submineze autoritatea organelor de cercetare penală şi să atragă neîncrederea în celelalte autorităţi ale statului, a organelor de justiţie, să creeze rezerve serioase din partea opiniei publice în actul de justiţie.
Instanţa de recurs reţine că plăsmuirea de către inculpat a celor două declaraţii, raportat la modul în care această faptă a fost săvârşită, cele două declaraţii fiind identificate cu uşurinţă de către şeful ierarhic în momentul în care dosarul a fost înaintat spre a fi înregistrat în evidenţa cauzelor penale, scopul urmărit de inculpat şi urmările produse precum şi atitudinea sinceră şi conduita manifestată de inculpat pe toată durata procesului conduc la concluzia că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen.
Actele existente la dosarul cauzei au relevat faptul că inculpatul şi-a desfăşurat activitatea anterior timp de 14 ani în cadrul formaţiunii cercetări penale iar începând cu luna octombrie 2007 a fost mutat la Serviciul de Investigare a Fraudelor. în cursul lunii decembrie 2009 acesta avea în lucru un număr de 26 de dosare penale aflate în faza actelor premergătoare şi 7 dosare în care urmărirea penală era începută. Datorită volumului mare de lucru şi datorită faptului că efectuarea actelor de urmărire penală presupunea deplasări în comunele arondate Poliţiei oraşului Vişeu de Sus, deseori această deplasare era efectuată de către inculpat cu ajutorul mijloacelor de transport în comun, pe cheltuiala proprie, întâmpinând dificultăţi în găsirea persoanelor cercetate ce urmau a fi audiate. Lipsa unui autoturism cu care inculpatul să se deplaseze în comunele arondate şi lipsa logisticii necesare pentru dactilografierea lucrărilor efectuate, deseori inculpatul fiind nevoit să apeleze la colegii de la ale formaţiuni, au fost de natură să contribuie la îngreunarea activităţii de desfăşurare a cercetărilor.
Mai mult, începând cu anul 2009 inculpatul a început să se confrunte şi cu probleme de natură medicală astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei (filele 27-43 ).
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. instanţa de fond în mod cu totul întemeiat a achitat pe inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (declaraţia lui B.N.) şi de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (declaraţia lui V.I.) apreciind că faptelor săvârşite le lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni şi în temeiul art. 181 C. pen. raportat la art. 91 C. pen. şi i-a aplicat acestuia sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000 lei.
Aşadar, analizând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, se desprinde concluzia ancorării sentinţei atacate într-o deplină legalitate şi temeinicie, recursul fiind de privit ca nefondat pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinţei penale nr. 113 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori , privind pe inculpatul M.D.M.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 866/2012. Penal → |
|---|
