ICCJ. Decizia nr. 93/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 93/2012
Dosar nr.1119/1/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra cererii de contestaţie de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 8 februarie 2011, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul M.I., împotriva deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1504/117/2008.
Totodată, contestatorul a solicitat şi anularea şi/ sau suspendarea oricăror acte care urmează a fi emise în baza deciziei contestate considerată a fi nulă de drept.
În motivarea cererii de contestaţie în anulare, contestatorul a arătat că din compunerea completelor de judecată ale instanţei supreme care au pronunţat deciziile penale nr. 340 din 29 ianuarie 2008 şi 339 din 1 februarie 2011 au făcut parte aceiaşi doi judecători.
Întrucât ambele decizii penale sunt pronunţate în aceeaşi cauză penală care a parcurs două cicluri procesuale şi a suportat şi strămutarea, contestatorul susţine că ultima dintre ele a fost pronunţată de Înalta Curte la 1 februarie 2011 cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea instanţei.
În consecinţă, invocând dispoziţiile art. 97 şi 47 C. proc. pen., contestatorul solicită constatarea nulităţii deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 13 februarie 2007, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., reţinând că la data de 2 mai 2005 a aplicat o lovitură de cuţit victimei I.C.R. căreia i-a cauzat, astfel, leziuni traumatice care au necesitat 22-25 de zile de îngrijiri medicale, viaţa acesteia fiind pusă în primejdie.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 138/ A din 24 septembrie 2007, a respins apelul inculpatului şi a admis apelurile procurorului şi părţii civile, modificând modalitatea de executare a pedepsei şi dispunând ca aceasta să fie executată prin privare de libertate, precum şi cuantumul daunelor morale care a fost majorat de la 8000 lei la 20000 lei.
Prin Decizia penală nr. 340 din 29 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile pronunţate şi a trimis cauza spre rejudecare în vederea validării unuia dintre cele două acte medico-legale existente în cauză de către Comisia Superioară de Medicină Legală.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 2.000 lei despăgubiri civile şi la 10.000 lei daune morale.
Judecata apelurilor a fost strămutată la Curtea de Apel Ploieşti prin încheierea nr. 196 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de inculpat şi partea vătămată şi a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, precum şi obligarea acestuia la 20.000 lei daune morale.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, partea civilă şi inculpatul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a admis recursurile procurorului şi părţii civile şi a înlăturat dispoziţiile art. 861 C. pen., menţinând sentinţa nr. 584/ D din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj.
Recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi formulată numai în cinci cazuri expres stabilite de legiuitor şi care se referă la legala îndeplinire a procedurii de citare a părţii, imposibilitatea dovedită a prezentării acesteia în faţa instanţei, existenţa unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), existenţa a două hotărâri definitive cu privire la aceeaşi faptă şi neascultarea inculpatului când aceasta este obligatorie.
Or, din examinarea motivelor de contestaţie în anulare formulate de contestatorul M.I. rezultă că acestea nu se circumscriu cazurilor limitativ stabilite de lege pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac şi în afara cărora o hotărâre definitivă nu poate fi desfiinţată.
Aşa fiind, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare şi va dispune, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva deciziei penale nr. 339 din 1 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1303/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 925/2012. Penal → |
|---|
