ICCJ. Decizia nr. 1199/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1199/2013

Dosar nr. 776/32/2012

Şedinţa nepubiică din 04 aprilie 2013

Prin cererea înregistrată sub nr. 776./32/2012 din data de 05 noiembrie 2012, petentul L.I., a formulat plângere împotriva rezoluţiei din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluţie confirmată prin rezoluţia nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În motivarea scrisă a plângerii s-a susţinut că, în fapt, a formulat plângere penală împotriva persoanelor din cadrul Băncii I.R. - Sucursala Bacău şi a executorului judecătoresc B.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals in declaraţii, abuz in serviciu şi înşelăciune, constând in faptul ca executarea silita pornita împotriva subsemnatului s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul ca s-a solicitat Judecătoriei M. investirea cu formula executorie a biletului la ordin emis de către SC E. SRL la data de 03 octombrie 2007 şi 11 octombrie 2007 fără să se aducă la cunoştinţa instanţei faptul că executarea silită începuse de aproape un an de zile.

Petentul a mai arătat că potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 58/1934, lege specială în materia biletelor la ordin şi ţinând cont şi de decizia nr. 4/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că - dispoziţiile art. 374¹ din C. proc. civ., raportate la art. 61 şi art. 53 din Legea nr. 58/1934, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se investesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

De asemenea, pentru a se pune în executare un titlu executoriu trebuie să existe două hotărâri judecătoreşti, prima priveşte investirea cu titlu executoriu, în speţă a biletului la ordin, fără titlu executoriu neputând exista o executare silită legală. Cea de a doua hotărâre, este cea de încuviinţare a executării silite, aceasta fiind un control obligatoriu al investirii legale.

Fără cele doua hotărâri menţionate, executarea silita este nulă.

Prin rezoluţia nr. 420/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor indicate mai sus pe motivul ca faptele reclamate nu au fost confirmate, împotriva acestei soluţii am formulat plângere la procurorul general având în superficialitatea examinării cauzei şi lipsa de motivare a rezoluţiei atacate.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău răspunde în aceeaşi manieră lipsită de argumentare şi fără o motivare concretă, limitându-se la faptul că nu există o interpretare unitară în ceea ce priveşte obligativitatea investirii cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi a CEC-ului.

Astfel că, potrivit art. 203 C. proc. pen., actele emise de organele de urmărire penala trebuie să fie motivate, astfel că simpla expunere a unei idei privind interpretarea unei dispoziţii legale, nu poate fi considerata o motivare în temeiul legii.

A mai susţinut petentul că de asemenea, procurorul general nu argumentează în nici un mod infirmarea faptelor penale.

în ceea ce priveşte superficialitatea analizării plângerii formulate, se poate observa că plângerea iniţială a fost introdusa împotriva persoanelor din cadrul Băncii I.R. - Sucursala Bacău, fără ca petentul să facă vreo referire cu privire la avocatul C.G.N.. Ori, faptul că prin ambele soluţii date de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a reţinut cercetarea persoanei mai sus menţionate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 215 alin. (1) şi C. pen., confirmă faptul că nu s-a analizat cu atenţie cauza şi că s-a preluat fără o motivare proprie, o situaţie eronată.

Pentru considerentele menţionate mai sus, petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea soluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bacău a constatat următoarele:

Prin rezoluţia din data 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4), cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.E., executor judecătoresc, împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece această faptă nu există.

Prin aceeaşi rezoluţie şi m baza aceluiaşi temei de drept, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.G.N., avocat în cadrul Baroului Bacău, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi înşelăciune, prevăzute de art. 292 şi 215 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece aceste fapte nu există.

Pentru a da această soluţie, Parchetul a reţinut următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, L.I. a solicitat efectuarea de cercetări fată de executorul judecătoresc B.E. şi a persoanelor din conducerea Băncii I.R. - Agenţia din Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înşelăciune, fals în declaraţii, prevăzute de art. 246, 292 şi art. 215 alin. (1) şi C. pen. Potrivit susţinerilor reclamantului faptele au fost săvârşite în legătură cu solicitarea executării silite şi respectiv îndeplinirea acestei proceduri de către executorul judecătoresc B.E. în Dosarul de executare silită 700/2008, înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc cu sediul în M., privind creanţa de 121.592,79 euro.

Persoanele menţionate, în conformitate cu aspectele arătate în plângere, au procedat la punerea în executare a titlurilor executorii, respectiv biletele la ordin fără a fi investite cu formulă executorie, încălcându-se prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 şi respectiv 374 C. proc. civ. Acest din urmă articol stabileşte că nicio hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie.

S-a solicitat anularea actului de adjudecare şi a celorlalte acte privind executarea silită prin vânzare la licitaţie a unui imobil situat în M..

Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

Banca I.R. - Agenţia Bacău, prin avocat C.G.N., a formulat cerere de executare silită împotriva debitorilor SC E. SRL M. - G.D.F. şi L.I. pentru recuperarea sumelor datorate respectiv 121.592,79 euro, creanţe restante constatate prin titluri executorii.

Prin convenţiile de credit din 03 octombrie 2007 şi din 11 octombrie 2007 Banca I.R. a acordat SC E. SRL M., reprezentată de G.D.F. şi L.I., credite în valoare de 58.000 euro şi, respectiv, 63.750 euro. Creditele au fost garantate prin contractele de garanţie imobiliară din 12 octombrie 2007 şi din 3 octombrie 2007, autentificate la Biroul Notarului Public M.L., precum şi biletele la ordin emise la datele de 3 şi 11 octombrie 2007.

Executorul judecătoresc B.E., a întocmit proces - verbal de situaţie pentru imobilele care constituiau garanţie imobiliară, fiind emise somaţiile de plată din 15 şi respectiv 23 decembrie 2008, către debitori.

G.D.F., nu a figurat în evidenţele fiscale cu bunuri imobile sau imobile supuse impozitării, L.I. fiind proprietarul unui apartament situat în M., cu valoare impozabilă de 130.432 euro şi a două autoturisme. Au fost întocmite rapoartele de evaluare a bunurilor imobile (terenuri proprietatea lui SC E. SRL M., precum şi a apartamentului proprietatea numitului L.I., care au constituit garanţie pentru creditele contractate. Administratorul judiciar al SC E. SRL M., a comunicat executorului judecătoresc, că dreptul de administrare al societăţii debitoare a fost ridicat integral, solicitând suspendarea de îndată oricărei forme de executare asupra bunurilor societăţii.

Executarea silită a continuat cu privire la apartamentul proprietatea numitului L.I., executorul judecătoresc B.E. îndeplinind procedurile de comunicare a actelor procedurale prevăzute de lege.

Apartamentul a fost vândut la licitaţie, potrivit procesului-verbal din 10 iulie 2009, fiind adjudecat de către A.S. pentru suma de 80.690 RON,executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de adjudecare din 03 august 2009, la data de 07 august 2009, fiind încheiat procesul verbal de distribuţie preţ.

L.I. a formulat contestaţii la executare, care au fost respinse prin sentinţele civile nr. 1663/2009 şi nr. 1883 din 13 septembrie 2010 ale Judecătoriei M., ultima menţinută prin decizia civilă nr. 525 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Bacău.

Faţă de susţinerile reclamantului L.I. cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale privind executarea silită a biletelor la ordin emise la 03 şi 11 octombrie 2007, avalizate de G.D.F. şi L.I., s-au constatat următoarele:

Articolul 373¹ C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, publicată în M. Of. nr. 994/13.12.2006, avea următorul cuprins: „Art. 373¹ Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declaraţie scrisă, cu privire la veniturile şi bunurile sale şi locul unde se află acestea.

În situaţia prevăzută de art. 371⁷ alin. (1), executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să-şi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare."

Potrivit acestor dispoziţii legale, executorul judecătoresc nu era obligat să solicite încuviinţarea executării de către instanţa de executare, cum stabileau dispoziţiile art. 373¹ C. proc. civ., modificat prin art. l pct. 13 din Legea nr. 459/2006 (şi respectiv ulterior modificării acestui articol prin Legea nr. 202/2010).

La data formulării cererii de executare silită de Banca I.R. - Agenţia Bacău, nu era necesară procedură de încuviinţare a obligaţiei stabilite prin titlu executoriu, de către instanţa de isxecutare.

Aceste dispoziţii legale au fost declarate neconstituţionale priji decizia nr. 458 din 31 martie 2009 a Curţii Constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 374 C. proc. civ.: „înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul, de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formulă executorie".

În practica instanţelor judecătoreşti, nu exista un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 374¹ C. proc. civ. raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra CEC-ului, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi CEC - ului.

Prin decizia nr. 24 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 374¹ C. proc. civ., raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra CEC-ului, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi CEC-ul, se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Prin încheierea din 09 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1393/260/2009 al Judecătoriei M., s-a dispus admiterea cererii formulată de creditoarea Banca I.R. şi s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin. Biletele la ordin emise la datele de 03 şi 11 octombrie 2007, avalizate de G.D.F. şi L.I., sunt investite cu formulă executorie.

Împotriva acestei rezoluţii, în conformitate cu prevederile art. 275-278 C. proc. pen., a formulat plângere petentul.

Prin rezoluţia nr. 645/lI1/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petent.

Pentru a pronunţa această rezoluţie s-au reţinut următoarele:

Prin rezoluţia nr. 420P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc B.E., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există, precum şi faţă de avocatul C.G.N., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), deoarece faptele reclamate nu s-au confirmat.

Împotriva rezoluţiei a formulat plângere petentul L.I., susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică, deoarece executarea silită s-a realizat anterior investirii cu formulă executorie a biletelor la ordin din data de 03 şi 11 octombrie 2007.

Din verificările efectuate s-a stabilit că urmare a convenţiilor de credit din 03 octombrie 2007 şi din 11 octombrie 2007, Banca I.R. a acordat SC E. SRL M., reprezentată de G.D.F. şi L.I. credite în valoare de 58.000 euro, respectiv 63.750 euro, credite ce au fost garantate prin două bilete la ordine. Deoarece societatea nu a achitat la termen creditele respective, Banca I.R. a formulat cerere ce executare silită împotriva debitorilor la Biroul Executorului Judecătoresc B.E.

După emiterea somaţiilor şi identificarea bunurilor debitorilor, executorul judecătoresc a procedat la evaluarea bunurilor imobile ale acestora ş scoaterea la vânzare a unui apartament proprietatea numitului L.I., care a fost adjudecat de către numita A.S.

Petentul a formulat contestaţii la executare care, însă au fost respinse de către instanţele de judecată sesizate cu judecarea fondului, respectiv a recursului.

Referitor la nemulţumirea petentului privitor la neinvestirea cu formulă executorie a biletelor la ordin, din verificări a rezultat că prin încheierea din 09 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1393/260/2009 al Judecătoriei M. s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletelor la ordin, iar anterior acestei date nu există o interpretare unitară în ceea ce priveşte obligativitatea investirii cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi CEC-ului.

Nemulţumit şi de această soluţie, petentul a formulat, în cadrul termenului legal, în conformitate cu prevederile art. 278¹ C. proc. pen., plângere la instanţa de judecată, susţinând că soluţiile date în cauză sunt nelegale şi netemeinice pentru aspectele arătate în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.

Curtea de Apel Bacău a constatatat că este legală rezoluţia din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluţie confirmată prin rezoluţia nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc B.E., împotriva căruia s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), rezoluţie prin care s-a reţinut că faptele nu există.

A mai reţinut Curtea de Apel Bacău că prin convenţiile de credit din 03 octombrie 2007 şi din 11 octombrie 2007 Banca I.R. a acordat SC E. SRL M., reprezentată de G.D.F. şi L.I., credite în valoare de 58.000 euro şi, respectiv, 63.750 euro. Creditele au fost garantate prin contractele de garanţie imobiliară din 12 octombrie 2007 şi din 3 octombrie 2007, autentificate la Biroul Notarului Public M.L., precum şi biletele la ordin emise la datele de 3 şi 11 octombrie 2007.

Deoarece creditul nu a fost restituit, Banca I.R. - Agenţia Bacău, prin avocat C.G.N., a formulat cerere de executare silită împotriva debitorilor SC E. SRL M. - G.D.F. şi L.I. pentru recuperarea sumelor datorate respectiv 121.592,79 euro, creanţe restante constatate prin titluri executorii, cererea fiind adresată Biroului Executorului Judecătoresc B.E.

Executorul judecătoresc B.E. a declanşat procedura executării silite atât asupra bunurilor debitorilor SC E. SRL M., cât şi ale numiţilor G.D.F. şi L.I.

În acest sens, s-a întocmit proces-verbal de situaţie pentru imobilele care constituiau garanţie imobiliară, fiind emise somaţiile de plată din 15 şi respectiv 23 decembrie 2008, către debitori. G.D.F., nu a figurat în evidenţele fiscale cu bunuri imobile sau imobile supuse impozitării, L.I. fiind proprietarul unui apartament situat în M., cu valoare impozabilă de 130.432 euro şi a două autoturisme. Au fost întocmite rapoartele de evaluare a bunurilor imobile (terenuri proprietatea lui SC E. SRL M., precum şi a apartamentului proprietatea numitului L.I., care au constituit garanţie pentru creditele contractate.

Administratorul judiciar al SC E. SRL M., a comunicat executorului judecătoresc, că dreptul de administrare al societăţii debitoare a fost ridicat integral, solicitând suspendarea de îndată oricărei forme de executare asupra bunurilor societăţii. Executarea silită a continuat cu privire la apartamentul proprietatea debitorului L.I., executorul judecătoresc B.E. îndeplinind procedurile de comunicare a actelor procedurale prevăzute de lege.

Apartamentul a fost vândut la licitaţie, potrivit procesului-verbal din 10 iulie 2009, fiind adjudecat de către A.S. pentru suma de 80,690 RON, condiţii în care executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de adjudecare din 03 august 2009, la data de 07 august 2009, precum şi procesul verbal de distribuire a preţului. L.I. a formulat contestaţie la executare.

Prin sentinţa civilă nr. 1663/2009 şi nr. 1883 din 13 septembrie 2010 ale Judecătoriei M., au fost respinse contestaţiile la executare formulate de contestator.

Prin decizia civilă nr. 525 din data de 14 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul L.I..

S-a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se realizează, sub aspectul elementului material, fie prmtr-o inacţiune, fie printr-o acţiune. Această infracţiune, în ambele sale modalităţi de realizare, se săvârşeşte numai cu intenţie. Condiţia acestei forme de vinovăţie şi în cazul în care fapta constă în inacţiune rezultă din expresia „cu ştiinţă" folosită de legiuitor tocmai pentru a indica caracterul intenţionat al infracţiunii şi în această modalitate de săvârşire.

S-a constatat că din probele administrate nu rezultă că intimatul şi-ar fi exercitat abuziv atribuţiile de serviciu.

Petentul a invocat că executarea silită s-a efectuat nu nerespectarea dispoziţiilor legale, deoarece: „pentru a se pune în executare un titlu executoriu trebuie să existe două hotărâri judecătoreşti, prima priveşte investirea cu titlu executoriu, în speţă a biletului la ordin, fără titlu executoriu neputând exista o executare silită legală, Cea de a doua hotărâre, este cea de încuviinţare a executării silite, aceasta fiind un control obligatoriu al investirii legale".

Cu privire la condiţia investirii cu formulă executorie a celor două bilete la ordin, s-a arătat că în momentul formulării cererii de executare silită, respectiv, decembrie.2008, instanţele nu impuneau investirea cu formulă executorie a acestor instrumente de plată pentru a fi puse în executare silită.

Dată fiind practica neunitară a instanţelor, la sesizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, publicată în M. Of. nr. 381/04.06.2009, a fost admis recursul în interesul legii declarat şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 374¹ C. proc. civ., raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra CEC-ului, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi CEC-ul, se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare.

Prin încheierea din 09 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1393/260/2009 a Judecătoriei M., s-a dispus admiterea cererii formulată de creditoarea Banca I.R. şi s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletelor la ordin.

Decizia pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii a fost publicată în M. Of. din 04 iunie 2009, astfel că numai de la această dată a devenit obligatorie pentru instanţele de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 330⁷ alin. (3) C. proc. civ.

Petentul a mai susţinut că intimatul se face vinovat că nu a anunţat instanţa că executarea începuse.

Ori, trebuie observat că cererea de investire cu formulă executorie nu a fost formulată de executorul judecătoresc, ci de creditoare - Banca I.R..

Petentul a mai invocat că ar fi trebuit ca executorul judecătoresc să anuleze actele de executare efectuate şi să înceapă o nouă executare silită.

Curtea de Apel Bacău a mai reţinut că actele de executare făcute de executorul judecătoresc nu pot fi anulate decât de instanţa de judecată în procedura contestaţiei la executare, prevăzută de art. 399 şi următoarele C. proc. civ.

Referitor la critica în sensul că nu s-a solicitat şi a fost încuviinţată executarea silită de instanţa de judecată, Curtea a reţinut următoarele:

Cererea de executare silită a fost făcută în luna decembrie 2008, fiind înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.E. din 2008, ori, executarea silită trebuia să fie făcută în raport de dispoziţiile procedurale în vigoare la acea dată.

Or, art. 373¹ C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, publicată în M. Of. nr. 994/13.12.2006, avea următorul cuprins: „Art. 373¹ Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declaraţie scrisă, cu privire la veniturile şi bunurile sale şi locul unde se află acestea.

Potrivit acestor dispoziţii legale, la data declanşării executării silite intimatul-executor judecătoresc nu era obligat să solicite încuviinţarea executării de instanţa de executare.

A mai reţinut instanţa că dispoziţiile procedurale, atât cele anterioare modificării art. 373¹ prin Legea nr. 459/2006, cât şi după modificarea acestui text prin O.U.G. nr. 42/2009, ordonanţă respinsă de Parlamentul României prin Legea nr. 8/2011 şi după adoptarea Legii nr. 202/2010, impuneau şi impun şi în prezent, obligativitatea încuviinţării executării silite de instanţa de judecată.

Însă, executarea silită trebuia efectuată în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării acesteia, ori, la data formulării cererii de executare silită şi ulterior acestei date, aşa cum se arăta mai sus, nu era necesară încuviinţarea executării silite de instanţa de judecată.

Legalitatea efectuării executării silite de executorul judecătoresc a fost verificată de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare formulată de petent, instanţele, atât cele de fond, cât şi cele de recurs, constatând că executarea silită s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

Petentul a mai susţinut că în mod greşit Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva domnului avocat C.G.N., deoarece el nu a formulat plângere împotriva acestuia, ci a persoanelor din cadrul Băncii I.R. - Sucursala Bacău. S-a Constatat că susţinerea petentului este evident greşită. Plângerea se referea la procedura executării silite împotriva debitorilor SC E. SRL M., G.D.F. şi L.I., pentru recuperarea sumelor creanţei de 121.592,79 euro.

Cu privire la această executare silită s-a reţinut că nici un reprezentant al Băncii I.R. - Sucursala Bacău nu a făcut vreun un act, toate actele fiind făcute de avocat C.G.N., în baza unui contract de asistenţă juridică.

Prin sentinţa penală nr. 166 din 06 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.I. împotriva rezoluţiei din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluţie confirmată prin rezoluţia nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Împotriva sentinţei penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, a declarat recurs petentul L.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 776/32/2012.

I. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 385⁶ alin. ultim. C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ alin. lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent L.I., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău este definitivă.

Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispoziţiile art. 385¹ C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. 166 din 06 decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul L.I. împotriva rezoluţiei din data de 30 august 2012, dată în Dosarul nr. 420/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, soluţie confirmată prin rezoluţia nr. 645/lI/2/2012 din data de 08 octombrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 278¹ alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionai cu inadmisibilitatea.

Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat petentul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

II. Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate privind soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. (10) C. proc. pen. invocată de petentul L.I., Înalta Curte constată că este întemeiată şi o va admite pentru următoarele considerente:

În vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 278¹alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, formulată de recurentul petiţionar L.I., constată:

Sesizarea instanţei are la bază cererea de recurs formulată de petiţionarul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 278¹ alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.

Această dispoziţie legală se critică de către recurentul petent ca fiind neconstituţională în raport de dispoziţiile art. 21, art. 24 şi art. 129 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează accesul liber la justiţie şi, respectiv, egalitatea în drepturi.

A mai susţinut recurentul petent că prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de judecător în ceea ce priveşte ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac, susţinând că sfatul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare.

Recurentul petent a mai susţinut în cererea sa că imposibilitatea exercitării căilor de atac, a vreunei forme de control judiciar pentru toate hotărârile luate prin care se rezolvă această plângere este o măsură nejustificată, lipsită de temeinicie şi legalitate .

În continuare a invocat jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, respectiv, cauza Lungoci vs. România din 26 ianuarie 2006 susţinând că în această decizie se prevede că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, oste reglementat de stat. însă elaborând o asemenea reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere, dar restricţiile aplicate nu pot limita accesul personal într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însuşi substanţa sa.

Înalta Curte reţine că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalita e este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prev.de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul petent L.I., Înalta Curte constată că cererea este admisibilă, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. (10) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Cea de a doua condiţie care trebuie îndeplinită se referă la dreptul oricărei părţi, a instanţei de judecată şi a procurorului de a putea ridica o excepţie de neconstituţionalitate.

În al treilea rând, trebuie ca normele legale în vigoare, a căror neconstituţionalitate este contestată, să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, examinarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 presupune, în primul rând, a se verifica dacă există vreo cauză de inadmisibilitate cu caracter de ordine publică, peste a cărei existenţă nu se poate trece.

Astfel, se constată din punct de vedere al naturii actului ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi ai existenţei sale în vigjare, că cerinţa legii este îndeplinită în cauză, obiectul excepţiei constituindu-l dispoziţii ale C. proc. pen.

Totodată, aceste prevederi legale nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, fiind îndeplinită şi cerinţa reglementată de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Excepţia de neconstituţionalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenţei unei legături directe între norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, concludenta acesteia, decizia Curţii Constituţionale trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului hotărârii din prezenta cauză.

Cu alte cuvinte, este necesar ca dispoziţiile legale criticate să fie relevante, ele trebuind să vizeze numai acele prevederi legale de care depinde judecarea cauzei.

Înalta Curte constată că în privinţa dispoziţiilor art. 278¹ alin. (10) C. proc. pen., este îndeplinită condiţia pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a fost invocată, temei juridic care nu permite formularea unei căi de atac împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat plângerea.

Astfel, având în vedere că hotărârea atacată cu prezentul recurs este definitivă, iar prin cererea de sesizare se invocă chiar împiedicarea accesului la dublul grad de jurisdicţie, chiar dacă excepţia a fost invocată într-o etapă procesuală, respectiv inadmisibilitatea căii de atac a recursului, este permisă sesizarea instanţei contenciosului constituţional.

Prin urmare, în aceste limite, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, formulată de recurentul petiţionar L.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. (10) C. proc. pen. ridicată de petentul L.I., în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 776/32/2012.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 166 din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1206/2013. Penal. Mandat european de arestare....		ICCJ. Decizia nr. 1197/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1199/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs