ICCJ. Decizia nr. 1206/2013. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1206/2013
Dosar nr. 2301/2/2013
Şedinţa publică din 5 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 martie 2013, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cauza cu nr. 2301/2/2013, având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 19 februarie 2013 de către autorităţile judiciare ungare împotriva numitului T.F.A., pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă, prevăzută şi pedepsită de art. 318 C. pen. ungar, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate.
După depistarea şi identificarea mai sus numitului, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin ordonanţa de reţinere din 25 martie 2013, a dispus reţinerea acestuia, pentru 24 de ore, de la 25 martie 2013 până la 26 martie 2013.
Prin încheierea de şedinţă din 26 martie 2013, (Dosar nr. 2301/2/2013), s-a dispus arestarea persoanei solicitate T.F.A., pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 26 martie 2013, până la 30 martie 2013.
La dosarul cauzei, a fost ataşat mandatul european de arestare din 2013 emis de Tribunalul Central din Peşti împotriva lui T.F.A., din cuprinsul căruia rezultă că acesta este cercetat conform moţiunii nr. B.V. 53/2013/1-1 al Parchetului din Budapesta, districteleV şi XII.
Curtea i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate conţinutul mandatului european de arestare, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă.
Cu ocazia audierii, persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Ungaria, întrucât nu are cunoştinţă de faptele ce i-au fost prezentate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma documentelor anexate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Curtea a reţinut faptul că în fapt, numitul T.F.A. împreună cu alţii (N.R. şi complicii săi, S.G.O. şi T.F.A.) au venit în Budapesta/Ungaria pentru a fura de la turişti. La data de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 16:15, S.G.O., ţinând în mână o hartă, s-a apropiat de victimele, B.K.F. şi A.K., solicitându-le informaţii orientative. Atunci, N.R. şi T.F.A. s-au apropiat de aceştia şi pretinzând că sunt ofiţeri de poliţie, i-au verificat. Le-au spus că îi verifică datorită unui schimb ilegal de bani. Le-au cerut victimelor să le predea portofelele. A.K. l-a dat portofelul său, de unde inculpaţii au sustras suma de 210 euro, înapoindu-l apoi victimei. B.K.F. i-a predat portofelul său gol, astfel încât inculpaţii nu au putut fura nimic din acesta. S.G.O. şi-a ajutat complicii acoperind faptele şi supraveghind zona. Inculpaţii au fost prinşi asupra faptelor de către patrula de poliţie. S.G.O. a fost prins de poliţie, dar complicii săi au reuşit să fugă de la faţa locului.
La data de 19 februarie 2013, a fost emis de către autorităţile judiciare din Ungaria, un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate T.F.A.
Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de Legea nr. 302/2004, că infracţiunile ce fac obiectul cercetării penale dispuse de către autorităţile judiciare din Ungaria, sancţionate de legea statului respectiv cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei durată maximă este mai mare de 5 ani, nu este supusă verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, condiţie care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele sunt incriminate şi de legea penală română şi, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
Curtea a mai constatat că persoana solicitată, cunoscând consecinţele juridice ale consimţământului său, a arătat că nu este de acord cu predarea către autorităţile ungare şi cu arestarea sa, în vederea acestei predări.
În raport de considerentele arătate, instanţa a apreciat că nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare, astfel că, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din 2013, emis la data de 19 februarie 2013, de către Tribunalul Central din Pest, Ungaria, faţă de persoana solicitată T.F.A., cetăţean român precum şi predarea acestuia către autorităţile judiciare ungare, în condiţiile respectării regulii specialităţii.
A luat act că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare ungare.
A dispus arestarea persoanei solicitate T.F.A., pe o durată de 24 zile, de la 31 martie 2013 la 23 aprilie 2013, în vederea predării către autorităţile ungare.
A constata că persoana solicitată a fost reţinută la 25 martie 2013 şi apoi arestată provizoriu, pe 5 zile, de la 26 martie 2013 la 30 martie 2013, inclusiv.
Împotriva sentinţei penale nr. 145 din 29 martie 2013, a declarat recurs persoana solicitată T.F.A., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie şi ne/egalitate, arătând în esenţă că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare ungare şi că nu are cunoştinţă despre faptele ce îi sunt imputate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Astfel cum este definit în art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat mebru al Uniunii Europene, solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedespe ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Executarea unui astfel de mandat are la bază principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, astfel cum este prevăzut în Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
În fapt, Înalta Curte constată că persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare ungare cu privire la împrejurarea că aceasta, împreuna cu doi complici, pretinzând că sunt ofiţeri de poliţie, au sustras victimelor A.K. şi B.K.F., sub pretextul verificării unor bancnote care ar fi fost rezultatul unui schimb ilegal de bani, suma de 210 euro. Cei trei au fost prinşi asupra faptelor de către o patrulă de poliţie, persoana solicitată T.F.A. şi unul dintre complici reuşind să fugă de la faţa locului.
Sub rezerva prevedrilor art. 97 din Legea nr. 302/2004, în temeiul art. 96 din aceeaşi lege, faptele pentru care este urmărită persoana solicitată, nu trebuie să îndeplinească condiţiei dublei incriminări dar, cu toate acestea, verificând situaţia de fapte descrisă în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate T.F.A. se constată că acestea sunt incriminate şi de legea română.
Poziţia persoanei solicitate că nu ar fi ea autoarea faptelor ce îi sunt imputate, excede prezenta procedură având în vedere faptul că, în speţă, scopul executării mandatului european de arestare este tocmai acela al efectuării urmăririi penale de către autorităţile judiciare ungare şi a stabili dacă într-adevăr persoana solicitată este unul dintre autorii faptei şi pe cale de consecinţă se impune tragerea sa la răspundere pentru faptele imputate.
În ceea ce priveşte predarea către autorităţile judiciare ungare a persoanei solicitate, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (6)-(8) din Legea nr. 302/2004, în cauză neexistând niciunul dintre impedimentele prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege, pentru a putea fi manifestat refuz din partea autorităţilor din România cu privire la predarea persoanei solicitate.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul formulat de persoana solicitată T.F.A.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată T.F.A. împotriva sentinţei penale nr. 145 din 29 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 2301/2/2013.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1207/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1199/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
