ICCJ. Decizia nr. 120/2013. Penal

Prin sentința penală nr. 143 din 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția penală s-a dispus condamnarea inculpaților: P.M., în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la: - 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.M., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, de la 29 februarie 2012 până la 26 iunie 2012;

2. D.A.C., în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la:- 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D.A.C., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, de la 24 februarie 2012 până la 26 iunie 2012;

3. M.E.D., în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la: - 3 (trei) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în vederea săvârșirii infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ped. de art. 323 alin. (1) C. pen. - 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului M.E.D. pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.E.D., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, de la 24 februarie 2012 până la 26 iunie 2012;

4. T.F.R., în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Aiud, jud. Alba, la: 3 (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în vederea săvârșirii infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ped. de art. 323 alin. (1) C. pen., 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului T.F.R. pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile prev. de art. 71 C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului T.F.R., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii ș arestării preventive, de la 24 februarie 2012 până la 26 iunie 2012;

5. B.I.V., la:- 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în vederea săvârșirii infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ped. de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. în baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatei B.I.V. pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. în baza art. 81, 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatei B.I.V., pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul acesteia, la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani. S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 C. pen. S-a dispus privarea inculpatei de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale, suspendă executarea pedepsei accesorii. în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații P.M., D.A.C. și M.E.D., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.A.C., în scopul distrugerii, a cantității de 0,5 grame Cannabis, depusă la Camera de Corpuri Delicte, Droguri și Precursori din cadrul I.G.P.R. București, ambalată și sigilată cu sigiliul tip M.I., conform Raportului de constatare tehnico-științifică din 19 ianuarie 2012, întocmit de Laboratorul de Analize și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca. în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumelor de bani obținute în urma valorificării drogurilor și obligă pe inculpatul P.M. la plata sumei de 4.000 lei către stat, pe inculpatul D.A.C. la plata sumei de 3.600 lei către stat, iar pe inculpatul M.E.D. la plata sumei de 3.600 lei către stat. în baza art. 329 alin. (4) C. pen. raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumelor de bani obținute în urma practicării prostituției de către învinuita H.A. și obligă pe inculpații M.E.D., T.R.F. și B.I.V. la plata sumei de câte 500 lei fiecare către stat. în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpații P.M., M.E.D. și T.F.R. la plata sumei de câte 1.200 lei fiecare - cheltuieli judiciare către stat, pe inculpata B.I.V. la plata sumei de 1.600 lei - cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei reprezintă onorariul asistenței judiciare din oficiu, iar pe inculpatul D.A.C. - la plata sumei de 1.400 lei, cu același titlu, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul parțial al asistenței judiciare din oficiu, sumele fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției.

în considerente instanța de fond a reținut următoarele:în sarcina inculpatului P.M. s-a reținut că, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut inculpatului D.A.C. cantitățile de circa 20 grame, respectiv 300 grame de cannabis cu prețul de 35 lei/gram, pe care Ie-a primit de la o persoană neidentificată din Spania. în sarcina inculpaților D.A.C. și M.E.D. s-a reținut că, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au vândut mai multor consumatori cantitățile de circa 20 grame, respectiv 300 grame de cannabis, cu prețul de 35 lei/gram, iar colaboratorului investigatorului sub acoperire cu nume de cod R. - cu suma de 40 lei/gram -, pe care le-au primit de la inculpatul P.M. în sarcina inculpatului M.E.D. s-a mai reținut că, în luna februarie 2012, a dus-o pe învinuita H.A. în București, în vederea practicării prostituției, iar pe baza legăturii inițiate de învinuitul D.A.S., s-a asociat în acest scop cu inculpații T.F.R. și B.I.V., învinuita H.A. fiind plasată într-o locuință deținută de aceștia, situată în București, locație în care învinuita, în perioada 14-22 februarie 2012, a întreținut mai multe raporturi sexuale contra unor sume de bani, cu bărbați racolați de inculpații T.F.R. și B.I.V., banii fiind împărțiți în mod egal.

în sarcina inculpaților T.F.R. și B.I.V. s-a reținut că s-au asociat cu inculpatul M.E.D. pentru a înlesni practicarea prostituției de către învinuita H.A., prin punerea la dispoziție a apartamentului din București, și prin racolarea de bărbați în acest scop.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv: procesul verbal de sesizare din oficiu (f.1 d.u.p.), procesele verbale de la filele 3, 7, 14, 18, 19, 23, 26, 30, 40, 46-48, 53, 59, 65, 68-69, 73, 86-87 d.u.p., Raportul de constatare tehnico-științifică din 19 ianuarie 2012 și cel având numărul din 20 ianuarie 2012, întocmite de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca (f. 16-17, 21-22 d.u.p.), procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate autorizat (f.88-492 d.u.p.), documentele provenite de la O.T.P. B.R. SA (f.494-509 d.u.p.), procesul verbal de percheziție domiciliară de la filele 540-542 d.u.p., declarațiile inculpaților P.M. (f.46 dosar fond, f.641-642 d.u.p.), D.A.C. (f.47 dosar fond, f.564-570 d.u.p.), M.E.D. (f.48 dosar fond, f.580-584 d.u.p.), T.F.R. (f.49 dosar fond, f.591-595 d.u.p.) și B.I.V. (f.76-77 dosar fond), declarațiile martorilor D.A. (f.78 dosar fond, f.617-621 d.u.p.), O.G. (f.79 dosar fond), P.D.D. (f.125 dosar fond, f.549-552 d.u.p.), H.A. (f. 193 dosar fond, f.558-559 d.u.p.), l.S. (f.544 d.u.p.), fișele de antecedente penale ale inculpaților (f.561, 571, 585, 637, 652 d.u.p.), concluziile referatelor presentențiale de evaluare a inculpaților P.M., D.A.C., M.E.D. și T.F.R. (f. 161-187 dosar fond), celelalte acte și lucrări ale dosarului, s-a reținut următoarea stare de fapt:

I. Inculpații P.M. și D.A.C. s-au cunoscut în municipiul Hunedoara, în luna august 2011, jucând rummy împreună. Inculpatul P.M., care muncise în Spania în domeniul construcțiilor, fiind indisponibilizat cu indemnizație de șomer, se deplasa trimestrial în această țară, pentru a-și ridica indemnizația. în timpul unei partide de rummy, inculpatul D.A.C. a asistat la convorbirea telefonică, pe tema unor sume de bani, a inculpatului P.M. cu o persoană din Spania, context în care inculpatul D. - lipsit de resurse financiare - l-a întrebat pe inculpatul P. cum și-ar putea procura banii necesari. Acesta din urmă i-a dat de înțeles că primește "iarbă" din Spania și i-a propus să vândă droguri pentru el, lucru cu care inculpatul D. a fost de acord. în acest context, în luna noiembrie 2011, inculpatul P.M. i-a înmânat inculpatului D.A.C., în vederea vânzării cu 30 lei/gram, 20 grame cannabis, banii urmând să îi încaseze pe măsură ce se vindeau drogurile. Beneficiul financiar al inculpatului D. urma să rezulte din vânzarea drogurilor la un preț mai mare decât cel stabilit de inculpatul P. Inculpatul D.A.C. a apelat la inculpatul M.E.D. pentru a-l ajuta la vânzarea drogurilor, pe care le-au depozitat, într-un borcan, în apartamentul din municipiul Hunedoara, administrat de învinuitul P.D.D. și unde cu toții organizau petreceri, căruia îi cereau cheia apartamentului ori de câte ori identificau clienți pentru vânzarea drogurilor. lnculpatul P.M. s-a aflat în Spania, în timpul sărbătorilor de iarnă, iar la întoarcere în țară, după Revelion, i-a fost expediat din această țară, de o persoană neidentificată, un colet cu 300 grame cannabis. La începutul lunii ianuarie 2012, coletul a fost ridicat, la recomandarea sa, de către inculpatul D.A.C., de la o agenție de coletărie din Deva. La o oră după ce inculpatul P.M. a primit coletul, i-a înmânat inculpatului D. cantitatea de 300 grame cannabis, în scopul vânzării la prețul stabilit în luna noiembrie 2011. în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, inculpații D.A.C. și M.E.D. au vândut mai multor tineri din municipiul Hunedoara cantitatea de 320 grame cannabis, cu prețul de 35 lei/gram, organele judiciare de anchetă identificând printre cumpărători pe învinuiții P.A.A., G.C.N. și V.N. în data de 02 ianuarie 2012, inculpatul D.A.C. a vândut colaboratorului investigatorului sub acoperire, cu nume de cod R., cantitatea de 0,7 grame cannabis, la prețul de 40 lei (f.3 d.u.p.) - a se vedea Raportul de constatare tehnico-științifică din 20 ianuarie 2012 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca (f.21-22 d.u.p.). în data de 07 ianuarie 2012, inculpatul D.A.C. a vândut aceluiași colaborator cantitatea de 1 gram cannabis, contra prețului de 40 lei (f. 14 d.u.p.) - a se vedea Raportul de constatare tehnico-științifică din 19 ianuarie 2012 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca (f. 16-17 d.u.p.). Fapta săvârșită de inculpații P.M., D.A.C. și M.E.D., astfel cum a fost prezentată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

II. La începutul lunii ianuarie 2012, inculpatul M.E.D. a cunoscut-o, într-un bar din municipiul Hunedoara, pe învinuita H.A. Aflând de la învinuită că practică prostituția, i-a găsit 4-5 clienți cu care învinuita a întreținut raporturi sexuale contra cost, în apartamentul din oraș, administrat de învinuitul P.D.D., apartament despre care s-a făcut vorbire supra, la punctul I. Inculpatul M.E.D. a hotărât să plece cu învinuita H.A. în București, pentru a o plasa proxeneților, în vederea practicării prostituției, sens în care I-a contactat pe învinuitul D.A.S. - taximetrist în București și fost coleg de liceu - pentru a identifica astfel de persoane. în data de 14 februarie 2012, inculpatul M.E.D. și învinuita H.A. au plecat la București, unde, odată ajunși, învinuitul D.A.S. Ie-a făcut legătura cu inculpații T.F.R. și B.I.V., ce dețineau, prin închiriere, un apartament în București. în acest apartament, denumit "salon" de către inculpații T. și B. - concubini la acel moment - au fost cazați inculpatul M.E.D. și învinuita H.A.

Inculpata B.I.V. era cea care găsea clienții pentru întreținerea de raporturi sexuale, clienți pe care îi îndruma spre apartamentul în care se aflau cazați învinuita H.A. și inculpatul M.E.D.

Inculpata B.I.V. îl suna mai întâi pe inculpatul M., căruia îi spunea să părăsească apartamentul, unde urma să rămână învinuita H.A., pentru practicarea raporturilor sexuale cu clienții găsiți. Sumele de bani obținute din practicarea prostituției de către învinuită erau împărțiți în mod egal între inculpații M.E.D., T.F.R., B.I.V. și învinuita H.A.

Activitatea de proxenetism și prostituție s-a desfășurat de la data de 14 februarie 2012, până la data de 22 februarie 2012, când inculpații M.E.D. și T.F.R., dar și învinuita H.A., au fost ridicați de organele de poliție. în acest interval de timp, învinuita H.A. a întreținut raporturi sexuale cu circa 15 bărbați, obținând în acest mod 2.000 lei. Jumătate din această sumă a fost remisă de învinuită inculpaților B.I.V., iar cealaltă jumătate a păstrat-o pentru sine și pentru inculpatul M.E.D. Faptele săvârșite de inculpații M.E.D., T.F.R. și B.I.V., astfel cum au fost prezentate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în vederea săvârșirii infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ped. de art. 323 alin. (1) C. pen. și proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. Inculpații P.M., M.E.D. și T.F.R. și-au pledat nevinovăția și au solicitat achitarea, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen (inculpatul P.M.), respectiv la art. 10 lit. d) (inculpații T.F.R. și M.E.D.), susținând fie că probațiunea administrată nu dovedește că ar fi comis infracțiunea de trafic de droguri, fie că faptele reținute în sarcina lor în actul de sesizare a instanței nu întrunesc elementele constitutive ale respectivelor infracțiuni.

S-a menționat că recunoașterea totală a faptelor, în cursul urmăririi penale, de către inculpatul D.A.C. și de către învinuita H.A. - deși retractată, fără argumente credibile, de ambii în fața instanței, în cursul cercetării judecătorești - s-a coroborat fără dubiu cu declarațiile, din cele două faze procesuale, date de învinuiții D.A.S. și P.D.D., de martorul l.S., dar și de convorbirile telefonice ale inculpaților și învinuitului D.A.S., interceptate autorizat.

în aceste condiții, recunoașterile inițiale, coroborate cu celelalte dovezi, au căpătat o valoare probantă suficientă pentru a justifica o soluție de condamnare a inculpaților, în baza textelor de lege invocate mai sus.

La individualizarea pedepselor aplicate, au fost avute în vedere, în condițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), următoarele: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptelor infracționale, urmarea acestora, precum și persoana inculpaților, aflați pentru prima oară în sfera ilicitului penal. Raportat la acest ultim criteriu, dar și la concluziile referatelor presentențiale de evaluare a inculpaților P.M. și D.A.C., la împrejurarea că în sarcina acestor doi inculpați a fost reținută o singură faptă infracțională, în favoarea inculpaților P.M., D.A.C. și B.I.V. au fost reținute circumstanțele atenuante reglementate de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecințele prevăzute de dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. c), respectiv d) C. pen.

în ce privește opțiunea de individualizare a executării pedepsei, s-a apreciat că doar aplicarea unei pedepse cu executare efectivă este în măsură să îi responsabilizeze pe inculpații P.M., D.A.C., M.E.D. și T.F.R., precum și să descurajeze comiterea, de către inculpați, a unor noi fapte infracționale.

împotriva hotărârii au declarat apel inculpații P.I.M., D.A.A.C., M.L.E.D., și T.V.F.R. și au solicitat prin apărători aleși în esență achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. în subsidiar s-a solicita aplicarea unor pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Examinând hotărârea penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu Curtea a constatat apelul nefondat pentru următoarele considerente. Referitor la motivele de apel invocate de inculpatul P.M., din probele administrate de instanța de fond a rezultat fără putință de tăgadă vinovăția acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. în ce privește individualizarea pedepsei aceasta a fost judicios efectuată de instanța de fond, neimpunându-se reducerea sancțiunii.

S-a reținut că infracțiunea comisă este prevăzută cu o pedeapsă cuprinsă între 3 și 15 ani închisoare, aceasta a fost coborâtă sub minimul special, fiind nejustificată o nouă reducere.

în sfârșit, raportat la gravitatea faptei comise, instanța de apel a apreciat că suspendarea executării, chiar și sub supraveghere este nejustificată și nu răspunde scopului sancțiunii de prevenție și reeducare.

Referitor la apelul inculpatului D.A.C. s-a arătat că este nefondat din aceleași motive arătate anterior.

Referitor la apelul inculpatului M.E.D. și solicitarea de achitare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. instanța de apel a apreciat că există suficiente probe la dosar din care să rezulte vinovăția inculpaților așa cum a fost reținută de instanța de fond. Este de netăgăduit că acesta a intenționat să obțină un profit din activitatea de prostituție a numitei H.A. Astfel, a mers cu aceasta la București și prin intermediul lui D.A.S. a contactat pe inculpatul T.F. și pe numitul B.I.V., folosind apartamentul acestora în scop ilicit. Mai mult, este probat în cauză că numita B.I.V. găsea clienți pentru întreținerea de relații sexuale, lua legătura cu M., iar acesta încasa banii obținuți din prostituție, fiind împărțiți ulterior cu membrii grupului.

Așadar, s-a apreciat că este corectă reținerea în sarcina inculpatului atât a infracțiunii de proxenetism cât și de constituire de grup infracțional nestructurat.

Privitor la solicitarea acestuia de reducere a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de trafic de droguri și suspendarea condiționată a acesteia instanța a prezentat anterior argumentele pentru care cererea este nejustificată, acestea fiind valabile pentru toți inculpații.

în ce privește pe inculpatul T.F.R., acesta a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) pentru faptele de care este acuzat.

Instanța de fond a reținut corect că inculpatul fiind proprietarul apartamentului situat în București, în scopul obținerii de avantaje materiale s-a înțeles cu inculpatul M.E.D. pentru ca numita H.A. să întrețină relații sexuale în imobil. în acest sens, s-a reținut că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ped. de art. 323 alin. (1) C. pen.

Referitor la pedeapsa aplicată, aceasta a fost corect stabilită de instanța de fond, așa cum s-a argumentat în cazul celorlalți inculpați.

Pentru motivele expuse mai sus, Curtea, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații: P.I.M., D.A.C., M.E.D. și T.F.R. în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților apelanți. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la: 24 februarie 2012 și până la 04 septembrie 2012 cu privire la inculpații D.A.C., M.E.D. și T.F.R., 29 februarie 2012 și până la 04 septembrie 2012 cu privire la inculpatul P.M.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații apelanți să achite statului câte 275 lei, fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Suma totală de 300 lei, reprezentând onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.

împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul T.F.R. criticând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs, susținute oral de către apărătorul ales, recurentul inculpat a solicitat, aplicarea dispozițiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen., redozarea pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor art. 861C. pen.

Examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare invocat, înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului de către instanța de fond și menținută în apel, au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cu privire la soluționarea recursului în procedura simplificată, înalta Curte reține că această cerere nu poate fi primită întrucât a fost formulată tardiv.

Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 3201alin. (1) C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Alin. (2), (3), (4), (5), (6) și (8) ale normei precizate reglementează condițiile de aplicare și procedura de judecată simplificată în cazul recunoașterii vinovăției, precum și procedura aplicabilă în cazul respingerii cererii, iar alin. (7) stabilește că, în cazul pronunțării unei soluții de condamnare, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, precum și faptul că procedura de judecată simplificată nu se aplică în cazul infracțiunilor care se pedepsesc cu detenția pe viață.

în speța de față, având în vedere datele cauzei înalta Curte constată că instanța de fond, respectiv Tribunalul Hunedoara, a fost sesizată prin rechizitoriul din 19 martie 2012 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara la data de 19 martie 2012.

La termenul din 08 mai 2012, instanța a pus în vedere dispozițiile art. 3201C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției și judecării în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul T.F.R. a fost prezent și asistat de apărător ales și nu a solicitat soluționarea cauzei în procedura simplificată, motiv pentru care s-a dat citire actului de sesizare, cauza fiind amânată printre altele și pentru administrarea probatoriilor formulate de inculpații P.M., D.A.C., M.E.D. și T.F.R., sens în care s-au emis adrese Serviciilor de Probațiune de pe lângă tribunalele în a căror rază au domiciliile inculpații, prin care s-a solicitat efectuarea unor referate de evaluare psihosocială a celor patru inculpați.

Cu privire la reținerea circumstanțelor atenuante, având în vedere datele cauzei, înalta Curte apreciază că scopul educativ al pedepsei, ce s-a aplicat inculpatului poate fi atins numai cu executarea într-un loc de detenție, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, condițiile și împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile.

Aplicarea pedepselor în cuantum de (trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional nestructurat, în vederea săvârșirii infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și ped. de art. 323 alin. (1) C. pen. și de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. este justificată, raportat la modalitatea concretă în care s-au săvârșit faptele, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o poziție procesuală oscilantă pe parcursul procesului penal și nu este cunoscut cu antecedente penale.

înalta Curte adaugă aspectelor analizate și reținute de instanțele de fond și apel, evidențiate anterior, pe aspectul individualizării pedepsei, și faptul că gravitatea faptelor este dată de urmarea acestora, de pluralitatea actelor de executare care dovedesc perseverența infracțională a inculpatului, cât și de pluralitatea de infractori, astfel că, nu pot fi reținute circumstanțele atenuante reglementate de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecințele prevăzute de dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. c), respectiv d) C. pen.

Totodată înalta Curte, nu a identificat circumstanțe personale care să fie apte pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului pedepsei.

Astfel că, instanța apreciază că nu este justificată cererea inculpatului de reducere a pedepsei, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost reținute în prezenta decizie, cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani închisoare cât și modalitatea de executare stabilită fiind suficiente pentru atingerea scopului pedepsei, crearea premiselor conștientizării de către inculpat a faptelor sale și asumării consecințelor lor, iar pe de altă parte, instanța de recurs nu a identificat circumstanțe favorabile inculpatului, care să poată fi valorificate de instanță.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F.R. împotriva deciziei penale nr. 93/A din 04 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba lulia - Secția Penală.

A dedus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T.F.R., durata reținerii și arestării preventive de la 24 februarie 2012 la 16 ianuarie 2013.

A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 120/2013. Penal