ICCJ. Decizia nr. 1819/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1819/2013
Dosar nr. 3630/2/2013
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 28 noiembrie 2012, de către Biroul Procurori, Curtea de Apel Dodecanese, Republica Elenă, împotriva persoanei solicitate T.L., care va fi predată către autorităţile judiciare elene.
S-a luat măsura arestării persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de 24 zile, de la 22 mai 2013 la 14 iunie 2013, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii, iar dacă va fi condamnată cu închisoarea, urmează să execute pedeapsa în România.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 16 mai 2013 şi arestată provizoriu 5 zile de la 17 mai 2013 la 21 mai 2013.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin încheierea din 16 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus arestarea persoanei solicitate T.L. pe o durată de 5 zile, de la 17 mai 2013 la 21 mai 2013, inclusiv.
S-a constatat că prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16 mai 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat să se dispună cu privire la luarea măsurii arestării faţă de persoana solicitată T.L. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 187 alin. (1), art. 216 alin. (1), (3) lit. b), art. 372 alin. (1), art. 374 pct. d), e), art. 386 alin. (1), (3) coroborat cu art. 5, art. 14, art. 26, art. 27, art. 45, art. 54 C. pen. elen, mandat transmis prin semnalare introdusă prin Sistemul Informatic Schengen, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate.
Prin sesizare s-a precizat faptul că, la data de 16 mai 2013, ora 09:30, s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, până la data de 17 mai 2013, ora 09:30, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 32 din 16 mai 2013.
Conform normelor legale aplicabile în materie, a fost verificată identitatea persoanei solicitate şi s-a asigurat faptul că acesteia i s-a comunicat motivul reţinerii.
Persoana solicitată a precizat că nu a comis faptele pentru care s-a emis împotriva sa de către autorităţile judiciare elene prezentul mandat european de arestare.
Ulterior, a fost primit mandatul de arestare european tradus în limba română, prin care persoana solicitată este acuzată de următoarele infracţiuni: formarea unei organizaţii criminale; fals şi uz de elemente false, o infracţiune comisă în comun şi ca profesie care a avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; fraude comise în comun şi ca profesie şi care au avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; furt calificat comis de mai mult de două persoane care au format un grup pentru comiterea de furturi ca ocupaţie/profesie.
Curtea de apel a audiat persoana solicitată, aceasta apreciind că nu este cea din mandat întrucât nu a comis nicio infracţiune în Grecia şi s-a prevalat de regula specialităţii.
S-a apreciat că sesizarea parchetului de punere în executare a mandatului european este fondată.
Astfel, s-a constatat că mandatul conţine informaţiile prevăzute de art. 79 din Legea nr. 302/2004, fiind indicate faptele penale, încadrarea juridică şi limitele de pedeapsă ale infracţiunilor reţinute (mandat), care au corespondenţă în Codul penal român (asociere în vederea comiterii de infracţiuni, fals, uz de fals, înşelăciune şi furt în formă calificată).
S-a constatat, de asemenea, că nu există motive de refuz a executării mandatului, nefiind incidente disp. art. 8 din Legea nr. 302/2004.
A fost avut în vedere faptul că identificarea persoanei solicitate s-a făcut în mod legal, datele din cuprinsul mandatului european aparţinând lui T.L. (nume, prenume, dată şi loc de naştere), împrejurarea că persoana solicitată nu recunoaşte comiterea de infracţiuni în Grecia neputând fi analizată în procedura executării unui mandat european, urmând să fie avută în vedere de autorităţile judiciare elene.
Totodată, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 925 din 26 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală l-a condamnat pe inculpatul T.L. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, cauza fiind în curs de judecată în apel.
În acest sens, s-a reţinut că respectiva condamnare nu constituie un motiv de amânare a predării persoanei solicitate întrucât infracţiunea imputată acesteia de instanţa română este de o gravitate redusă, apreciindu-se nenecesară executarea pedepsei în regim de detenţie.
Avându-se în vedere că amânarea predării în acest caz nu este obligatorie (în acest sens fiind decizia penală nr. 3611 din 05 iulie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), s-a dispus predarea persoanei solicitate de la data rămânerii definitive a hotărârii, reţinându-se că întârzierea în predarea persoanei urmărite poate periclita iremediabil efectuarea urmăririi penale şi stabilirea situaţiei juridice a acesteia.
Împotriva hotărârii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată T.L., criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie.
În susţinerea orală a căii de atac promovate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate, luarea faţă de recurentul persoană solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi amânarea predării acestuia către autorităţile elene.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul ales al recurentului persoană solicitată şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că autorităţile judiciare elene efectuează cercetări împotriva persoanei solicitate T.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de formare a unei organizaţii criminale; fals şi uz de elemente false, o infracţiune comisă în comun şi ca profesie care a avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; fraude comise în comun şi ca profesie şi care au avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; furt calificat comis de mai mult de două persoane care au format un grup pentru comiterea de furturi ca ocupaţie/profesie, prev. de art. 187 alin. (1), art. 216 alin. (1), (3) lit. b), art. 372 alin. (1), art. 374 pct. d), e), art. 386 alin. (1), (3) coroborat cu art. 5, art. 14, art. 26, art. 27, art. 45, art. 54 C. pen. elen.
Se reţine, de asemenea, că împotriva persoanei solicitate s-a emis, la data de 28 noiembrie 2012, mandatul european de arestare de către Biroul Procurori, Curtea de Apel Dodecanese, Republica Elenă.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Mandatul european se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Pe de altă parte, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Analizând actele dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conţinutul şi forma prevăzute de art. 86 din legea anterior menţionată, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că nu există motive de refuz dintre cele menţionate în art. 98 din aceeaşi lege.
Totodată, se reţine că, potrivit art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în situaţia în care persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei.
În speţa de faţă, chiar dacă recurentul persoană solicitată are o cauză aflată în curs de judecată pe rolul autorităţilor judiciare române, respectiv apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 925 din 26 octombrie 2013 a Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, în mod corespunzător s-a apreciat că această împrejurare nu este de natură să conducă la amânarea predării, soluţionarea cauzei respective putând fi de durată, în condiţiile în care există şi posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, iar pe de altă parte, nu trebuie omis că textul legal anterior menţionat nu este imperativ, fiind lăsată la latitudinea instanţei de judecată posibilitatea amânării predării până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei.
În acest context, Înalta Curte reţine că şi măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate a fost dispusă în mod corespunzător, predarea către o autoritate judiciară străină neputând fi realizată decât în condiţiile în care aceasta se află în stare de arest, astfel că o altă măsură preventivă, cum ar fi cea a obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu, nu poate fi dispusă în cauză, nefiind în acord cu prevederilor legale incidente în materie.
Referitor la susţinerea din recursul persoanei solicitate în sensul că nu ar fi vinovată de comiterea faptelor şi că nu se afla pe teritoriul statului elen la datele reţinute în solicitare, aceasta nu poate fi primită, recurentul având posibilitatea de a-şi formula apărările de fond în faţa instanţelor judecătoreşti elene, instanţa română, în baza principiilor enunţate, neputând examina această apărare.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului în sensul că nu ar fi persoana solicitată, nici aceasta nu poate fi primită, având în vedere că identificarea sa a fost făcută în mod legal, iar datele de identificare (nume, prenume, dată şi loc de naştere) corespund cu cele înscrise în cuprinsul mandatului european.
Faţă de considerentele ce preced, se constată că hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare solicitante a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie şi că motivele de recurs invocate şi opoziţia la predare nu sunt întemeiate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, astfel încât, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată T.L., ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată T.L. împotriva sentinţei penale nr. 247 din 21 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1821/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1818/2013. Penal → |
|---|
