ICCJ. Decizia nr. 1846/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1846/2013
Dosar nr. 10157/30/2012
Şedinţa publică din 29 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele ;
Prin sentinţa penală nr. 465/PI din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 10157/30/2012 inculpatul P.C.L. a fost condamnat la:
- 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei închisorii, conform art. 53 pct. 2 lit. a), rap. la art. 65 alin. (2), (3) şi la art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 350 alin. (1) ,raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului P.C.L. şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 09 septembrie 2012 şi până la zi.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu lungimea totală de de 30 cm, lungimea lamei de 18 cm, lăţimea la bază de 2,7 cm, plasele de culoare neagră, şi a unui ciorap din material textil de culoare albă, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalul Timiş, conform procesului verbal din 06 noiembrie 2012 (dosar instanţă).
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unui tricou din material textil cu mânecă scurtă de culoare albastru închis şi a unei perechi pantaloni-blugi %, culoare albastră, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalul Timiş, conform procesului-verbal din 06 noiembrie 2012 (dosar instanţă).
în baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.
În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul P.C.L. a fost obligat la plata sumei de 20,00 RON cu titlu de despăgubiri civile faţă de partea civilă L.S..
S-a constatat că partea civilă nu a solicitat alte despăgubiri de la inculpat.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.078 RON cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat şi la plata sumei de 768 RON, reprezentând costul operaţiunilor medico legale,sume care se varsă în contul Trezoreriei Municipiului Timişoara.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, că probele administrate în faza de urmărire penală - înscrisuri, proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, proces-verbal de reconstituire, certificat medico legal constatator al decesului, raport de expertiză medico-legală, declaraţii inculpat, declaraţiile martorilor V.E., C.M., B.I., V.M., H.A.P., B.S., Z.D.L., D.I.M., B.P.F.- şi cele administrate în faza de cercetare judecătorească - declaraţia inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei-confirmă starea de fapt descrisă în rechizitoriu, astfel că instanţa reţine următoarele:
Inculpatul P.C.L. locuia în imobilul din localitatea L., jud. Timiş, împreună cu tatăl său; inculpatul deşi era în vârstă de numai 19 ani, a intrat într-o relaţie amoroasă cu o fată din aceeaşi localitate, numita L.C.A.
S-a reţinut, de asemenea, că relaţia dintre cei doi tineri a fost tumultuoasă. Numita L.C.A. a început şi o altă relaţie de prietenie, cu un alt băiat, P.D., din aceeaşi localitate, însă continua şi relaţia sa cu inculpatul, vizitându-l pe acesta des. Pentru că inculpatul manifesta excese de gelozie, între cei doi erau neînţelegeri, însă L.C.A. nu s-a despărţit definitiv de inculpat.
În data de 08 septembrie 2012, L.C.A. a venit la inculpat acasă, în jurul orelor 1100-1200. Inculpatul afirmă că el tocmai voia să plece la mama sa, la Lugoj, unde să stea o vreme ca să nu se mai gândească la L.C.A.. După ce L.C.A. a ajuns la inculpat, între cei doi au avut loc discuţii contradictorii, neputându-se stabili cu certitudine conţinutul acestor discuţii. La un moment dat, orbit de gelozie, inculpatul P.C.L. a apucat un cuţit de masă, de care tocmai se folosise pentru a mânca (înainte de a ajunge L.C.A. la el) şi a lovit-o pe fată în zona gâtului. Deşi inculpatul afirmă că nu mai ştie de câte ori a lovit, susţinând că îşi aminteşte că doar de două ori a aplicat lovituri, prima instanţă a constatat că probele dosarului dovedesc că au fost aplicate multiple lovituri, fiind cauzate multiple plăgi înjunghiate şi tăiate.
S-a reţinut că în urma nenumăratelor lovituri aplicate de inculpat, victima a căzut pe spate în camera unde se consumase incidentul. Inculpatul s-a speriat şi apoi când şi-a revenit afirmă că a încercat să o resusciteze pe victimă, însă în mod zadarnic. Văzând că victima rămâne inconştientă, a intrat în panică, fugind de acasă, în hainele ce le avea pe el. Inculpatul a susţinut că atunci când a plecat de acasă a luat mai multe lucruri care se aflau pe o noptieră în cameră, între care telefonul său, telefonul victimei şi o sumă de bani care era în acelaşi loc şi care aparţinea victimei. A rătăcit apoi pe străzi, deplasându-se în localitatea P., jud. Timiş. Nu-şi aminteşte ce anume a făcut cu cuţitul, însă celelalte obiecte Ie-a abandonat într-un loc pe care nu-l mai poate preciza, iar în declaraţia dată la instanţă a arătat că la un moment dat a aruncat şi telefonul mobil al victimei însă nu-şi mai aminteşte locul. A luat apoi un tren de noapte către Timişoara, care pleacă din P. la orele 0430 şi a ajuns în Gara Timişoara Nord, unde a stat până în jurul orelor 0900. De acolo s-a deplasat la rude, respectiv la familia B.I. din Timişoara.
Prima instanţă a reţinut că, fiind audiat, martorul B.I. a arătat că în data de 09 mai 2012, în jurul orelor 0900, a fost sunat de inculpat, care i-a cerut permisiunea de a-l vizita, precizând că inculpatul îi mai făcea vizite când era în Timişoara.
Acasă la martor, inculpatul a mâncat, apoi la scurt timp, după un apel pe telefonul mobil, a sosit şi numitul P.M.L. - tatăl inculpatului. Nu s-au discutat aspecte privind fapta săvârşită de către inculpat, ci doar generalităţi despre bani şi viitorul lui P.C.L. Inculpatul a plecat la un moment dat spunând că vrea să se întâlnească cu nişte prieteni şi apoi să meargă la mama sa la Lugoj.
Atunci când tatăl inculpatului s-a întors la L. şi a intrat în casă, în jurul orelor 1300, a observat nişte geamuri de la uşa de intrare în imobil ca fiind sparte(fuseseră sparte de inculpat cu câteva zile înainte de fapta ce face obiectul prezentului dosar), astfel că şi-a sunat fiul întrebându-l unde este cheia. Acesta i-a răspuns că nu ştie, însă tatăl inculpatului a pătruns în locuinţă, uşa fiind de fapt deschisă. Acolo a observat că frigiderul era scos din priză şi fiind apă pe jos martorul a încercat cu nişte cârpe să şteargă apa scursă de la frigider. Întrucât martorul intenţiona să se schimbe, a mers în dormitor însă în momentul în care a ajuns în dormitor şi a aprins lumina, a observat pe covor cadavrul L.C.A.(pe care martorul o cunoştea ca fiind prietena fiului său). Victima era întinsă pe spate, avea un material textil în gură, ulterior dovedindu-se că acel material (ciorap din material textil de culoare albă), a fost introdus în gura victimei de către inculpat pentru ca victima să nu ţipe. Martorul, a mai observat sânge la gâtu-l victimei, iar lângă ea se afla un cuţit de bucătărie, cuţit care ulterior a fost ridicat de către organele de anchetă conform procesului verbal din 09 septembrie 2012, fiind depus ca probă în dosar.
Martorul P.M.L., tatăl inculpatului, s-a speriat, a ieşit în fugă în curte, unde l-a întâlnit pe vecinul său C.M. ,căruia i-a spus că a murit cineva la el în casă, crede că este L.C.A., după care cei doi au mers în casă şi apoi martorul a sunat la 112 şi, împreună, au aşteptat până când la fata locului au venit salvarea şi poliţia.
Între timp, martorul a tot încercat să-l sune pe inculpat, chiar de faţă cu poliţia şi cu procurorul, iar când inculpatul i-a răspuns într-un târziu, i-a spus că se află pe un bloc din Timişoara şi că doreşte să se sinucidă.
De asemenea, s-a reţinut că, ulterior, inculpatul s-a predat unui echipaj zonal de poliţie, în prezenţa unui martor asistent, relatându-le acestora ce infracţiune a comis, apoi a fost imobilizat şi prezentat la parchet pentru audieri, unde şi-a detaliat fapta.
În cauză a fost efectuată şi o reconstituire în care inculpatul a arătat în mod detailat cum a procedat la comiterea faptei.
Din raportul medico-legal din 10 septembrie 2012, prima instanţă a reţinut că moartea numitei L.C.A. din localitatea L., jud. Timiş, a fost de natură violentă şi s-a datorat insuficienţei acute cardio-respiratorii consecutive hemoragiei externe şi interne, urmare a multiplelor plăgi tăiate şi înjunghiate, decisive în procesul tanatogenerator fiind secţionarea arterei carotide şi plaga transfixiantă cervicotoracală. Leziunile de violenţă constatate la autopsie s-au putut produce în data de 08 septembrie 2012, prin lovire directă şi repetată cu corp tăietor-înţepător(cuţit), existând şi leziuni de lovire la nivelul gurii, care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent(leziunile de la nivelul buzelor şi limbii); grupa de sânge a victimei a fost A.
Din buletinul de analiză din 2012 întocmit de I.M.L. Timişoara s-a reţinut că pe cuţitul găsit la faţa locului(lungimea lamei de 18 cm) s-a găsit sânge uman grupa A; pe ciorapul de material textil găsit în gura victimei s-a găsit sânge uman grupa A; pe un tricou din material textil de culoare albastru-închis(purtat de inculpat în momentul săvârşirii faptei) s-a găsit sânge uman grupa A; pe o pereche de pantaloni-blugi de culoare albastră(purtaţi de inculpat în momentul săvârşirii faptei) s-a găsit sânge uman grupa A.
Totodată, prima instanţă a constatat că inculpatul P.C.L. a recunoscut comiterea faptei, pe care a regretat-o, şi că acesta nu are antecedente penale.
În cauză s-a întocmit raportul de expertiză medico legală psihiatrică de către I.M.L. Timişoara din 2012, privind pe inculpatul P.C.L., stabilindu-se că inculpatul prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip instabil emoţional, păstrează capacitatea de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
În raport cu toate acestea, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului P.C.L., care, în data de 08 septembrie 2012, a lovit în repetate rânduri, cu un cuţit pe victima L.C.A., atingându-i părţi vitale şi suprimându-i acesteia viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, faptă prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Referitor la intenţia inculpatului ca, prin acţiunile sale, să suprime viaţa victimei, prima instanţă a reţinut că intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului, existând o asemenea intenţie în cazul în care se constată o multitudine de lovituri în zone vitale ale corpului, ori perseverenţă în aplicarea de lovituri cu un obiect dur în diferite regiuni ale corpului, relevante fiind pentru încadrarea juridică a faptei împrejurările în care a fost comisă fapta, instrumentul utilizat, intensitatea loviturilor şi zona anatomică vizată, precum şi urmările loviturilor.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen. şi criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta, gradul de pericol social ridicat al faptei, dar şi persoana inculpatului, care este la prima încălcare a legii penale, a avut o atitudine sinceră, în sensul recunoaşterii faptei, şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate, astfel că prima instanţă a făcut aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută pentru fapta de omor (limite de pedeapsă situate între 6 ani şi 8 luni închisoare - 13 ani şi 4 luni închisoare), şi a-l condamna pe inculpatul P.C.L. la o pedeapsă de 13 ani închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere atât gravitatea deosebită a faptei - apreciată prin prisma efectelor produse, a intensităţii acţiunii inculpatului de lovire repetată a victimei, prin folosirea unui cuţit, şi urmarea socialmente periculoasă, cât şi persoana inculpatului, care este fără antecedente penale şi susţine că a comis fapta pe fondul geloziei, aspecte ce s-a considerat a denota că, în astfel de împrejurări, inculpatul îşi schimbă comportamentul, devenind violent fizic, fără a mai evalua critic caracterul şi consecinţele faptelor sale.
Referitor la cererea inculpatului de aplicare a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special, s-a apreciat că în speţă nu se justifică aplicarea acestor dispoziţii legale. în acest sens, instanţa a reţinut că recunoaşterea unor anumite împrejurări drept circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc într-o asemenea măsura gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface în concret imperativul justei individualizări a pedepsei. Or, s-a considerat că în prezenta cauză nici o împrejurare a săvârşirii faptei nu justifică posibilitatea reţinerii sale ca fiind circumstanţă atenuantă.
Aşa fiind, Tribunalul Timiş a apreciat că nu se impune a se efectua încă o reducere a pedepsei prin aplicarea art. 74 C. pen., avându-se în vedere că inculpatul a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., iar faţă de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, pedeapsa de 13 ani închisoare s-a considerat că este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere şi de reeducare, cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen. De asemenea, prima instanţă a apreciat ca în raport de aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., în speţă nu se mai justifică şi reţinerea conduitei sincere a inculpatului ca o circumstanţă atenuantă, conform art. 74 lit. c) C. pen., întrucât această atitudine a inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei pentru fapta comisă nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică. De altfel, s-a reţinut că prevederile art. 74 lit. c) C. pen. pot coexista cu disp. art. 3201 C. proc. pen. numai atunci când art. 74 lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârşirea infracţiunii, decât comportamentul său sincer.
Referitor la latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că numita L.S. - mama victimei - s-a constituit parte civilă şi a solicitat obligarea inculpatului la restituirea sumei de 20 RON pe care fiica sa a avut-o asupra ei, precum şi la restituirea telefonului mobil al fiicei sale. S-a reţinut că inculpatul a declarat că, atunci când a plecat în fugă de la domiciliu, a luat mai multe obiecte care se aflau pe noptieră, între care îşi aminteşte că a luat şi telefonul victimei pe care ulterior l-a aruncat. De asemenea, s-a constatat că inculpatul a declarat că este de acord să o despăgubească pe partea civilă, însă ulterior declaraţiei inculpatului, partea civilă a precizat că nu solicită contravaloarea telefonului pentru că doreşte doar restituirea efectivă a acelui telefon.
Împotriva sentinţei penale nr. 465/PI din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, în termenul legal, inculpatul P.C.L. a declarat apel, apel nemotivat în scris şi înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 27 decembrie 2012. Oral în faţa instaţei, inculpatul, prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi, în rejudecare, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special, avându-se în vedere vârsta fragedă a inculpatului, atitudinea sa sinceră şi faptul că a fost de acord cu plata despăgubirilor civile.
Prin decizia penală nr. 19/A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.C.L. împotriva sentinţei penale nr. 465/PJ din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş.
În temeiul art. 383 alin. (11) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a fost dedusă în continuare starea de arest a inculpatului din data de 12 decembrie 2012 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel, dispunându-se plata sumei de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei .
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de acuzare, respectiv, infracţiunea de omor - dosar fond - fiind corectă motivarea primei instanţe de judecată în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 3201 C. proc. pen. raportat la cuantumul pedepsei infracţiunii cu privire la care există probe de vinovăţie a inculpatului apelant.
Individualizarea judiciară a pedepsei, a arătat Curtea de Apel, nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabilesc anumite criterii de individualizare, expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat a! acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.
În literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului capacitate psihofizică, vârstă, ocupaţie, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se, prin urmare, ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului, amplu-cunoscute.
Prima instanţă a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, luând în considerare atitudinea acestuia-de dispreţ faţă de valorile sociale ce caracterizează respectarea dreptului la viaţă, integritate corporală şi sănătate a persoanei- relaţii sociale a căror încălcare aduce atingere climatului de dezvoltare normală a vieţii persoanei, modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul frământat de gelozie faţă de o presupusă relaţie sexuală întreţinută de iubita sa, atitudinea ulterioară comiterii faptei, concretizată prin aceea că după ce i-a aplicat multiplele lovituri de cuţit victimei, s-a culcat în pat lângă aceasta fără să manifeste părere de rău sau regret. Mai mult decât atât, comportamentul ulterior al inculpatului dovedeşte că acesta nu a conştientizat deplin semnificaţia socială a faptei sale şi nu a anunţat autorităţile, mâncând liniştit cu martorul B.I., aşa cum acesta făcea în mod repetat, a discutat cu tatăl său, inculpatul neanunţându-i pe cei doi despre cele întâmplate, fapt ce dovedeşte că a tratat cu superficialitate omorul comis. De altfel, atrocitatea inculpatului, duritatea acestuia şi lipsa de compasiune sunt evidenţiate de imaginile foto aflate la dosarul de urmărire penală în care se evidenţiază modalitatea concretă de comitere a faptei, leziunile provocate, natura acestora şi care îndreptăţesc instanţa de apel să concluzioneze că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicată de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii inculpatul P.C.L. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând ,prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen., o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia (caz de casare prevăzut art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat în raport cu motivul de casare invocat, constată că acesta este fondat în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În speţă s-a reţinut că inculpatul P.C.L. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi a solicitat să fie judecat conform art. 3201 C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptei şi solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare astfel cum deja s-a arătat detaliat în partea expozitivă a prezentei decizii.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
În cauză însă inculpatul a comis o infracţiune de o gravitate extremă, fapta sa aducând atingere relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea dreptului la viaţă al fiecărei persoane.
Cererea privind acordarea unor circumstanţe judiciare în condiţiile art. 74 C. pen. a fost formulată de inculpat atât la judecata în fond cât şi la judecata în apel, fiind respinsă, ca neîntemeiată, de ambele instanţe, care au apreciat că doar recunoaşterea vinovăţiei nu ar putea justifica şi aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi acordarea beneficiului art. 74 C. pen.
Înalta Curte apreciază însă că pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., este prea mare şi reflectă o inadecvată evaluare a unor date şi împrejurări apte a determina aplicarea unei pedepse mai uşoare.
După cum rezultă din dosar, inculpatul - abia trecut de vârsta majoratului- locuia împreună doar cu tatăl său, împrejurere care, în asociere cu constatarea că mama sa locuia în altă localitate (Lugoj, cf. sentinţă ), justifică apreciarea că nu a beneficiat de un mediu familial organizat, decisiv în formarea personalităţii şi caracterului, care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi precare.
Pe acest fond, relaţia sentimentală cu o femeie mai în vârstă decât el şi care, fără nici o discreţie, ba chiar în mod ostentativ, "cultiva" o relaţie de aceeaşi natură cu un alt bărbat (ceea ce evidenţiază o anumită promiscuitate morală în care aceasta se complăcea şi în care îl antrena inevitabil şi pe inculpat) a fost una "subminată " de un exces de gelozie din partea inculpatului şi de numeroase neînţelegeri şi dispute verbale; în mod neîndoielnic toate acestea - repetate în timp - i-au produs inculpatului o stare de tulburare, persistentă şi după consumarea infracţiunii, care - chiar dacă nu a fost de intensitatea avută în vedere de art. 73 lit. b) C. pen. - a determinat, într-o bună măsură, comportamentul agresiv, violent, al acestuia. Această situaţie, asociată şi cu celelalte date şi împrejurări favorabile avute în vedere de instanţa de fond (şi confirmate de instanţa de apel) se apreciază a justifica reducerea pedepsei stabilite de instanţa de fond, de la 13 ani închisoare cuantum situat în imediata proximitate a maximului special determinat potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (13 ani şi 4 luni închisoare), la 11 ani închisoare, cuantum necesar şi suficient pentru reeducarea acestuia şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Pentru toate acestea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul declarat de inculpatul P.C.L. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Va fi casată în totalitate decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 465/PI din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală şi, rejudecându-se cauza se va reduce de la 13 ani închisoare ia 11 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. art. 71 C. pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Va fi dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2012 la 29 mai 2013.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul P.C.L. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează în totalitate decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 465/PI din 12 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală şi, rejudecând:
Reduce de la 13 ani închisoare la 11 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului P.C.L. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. art. 71 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 septembrie 2012 la 29 mai 2013.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1942/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1822/2013. Penal → |
|---|
