ICCJ. Decizia nr. 1818/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1818/2013
Dosar nr. 4693/63/2012/a11
Şedinţa publică din 27 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4693/63/2012, printre altele, a fost menţinută măsura arestului preventiv a inculpatului M.I.A..
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova nr. 54D/P/2012, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.I.A. şi P.M.M., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, inculpatul M.S.D., arestat în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, respectiv trafic internaţional de droguri de risc prev. de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată, şi inculpata N.M.S., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de droguri de risc prev. de art. 26 rap. la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000, modificată, şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 26 februarie 2012, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova a fost sesizat de către B.C.C.O. Craiova - Serviciul Antidrog cu privire la faptul că inculpatul M.I.A. se ocupa cu distribuirea de rezină de cannabis (haşiş), adusă din Spania şi care era vândută pe raza municipiului Craiova cu preţul de 50 RON/gram.
În acest sens, în cauză a fost autorizat investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.I.", precum şi colaboratorul autorizat cu nume de cod „M.D.", acesta primind de la M.I.A. cantitatea de aproximativ 40 gr. rezină de cannabis, pe care trebuia să primească suma de 1.500 RON.
În raport de actele şi lucrările dosarului, s-a constatat că, în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen. şi probe, în sensul art. 63 C. proc. pen., din analiza cărora rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.
Astfel, s-a constatat că la dosarul cauzei se află procese-verbale, rapoarte şi procese-verbale ale investigatorului sub acoperire autorizat, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procese-verbale de percheziţie domiciliară, supravegheri operative efectuate în cauză, declaraţii de martori, din cuprinsul cărora reiese că inculpatul a săvârşit acte materiale susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Pe de altă parte, s-a constatat că nu au survenit modificări în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, acestea fiind în continuare mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului social concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă pentru ordinea publică au fost avute în vedere criterii precum natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii săvârşite, frecvenţa cu care sunt săvârşite fapte similare, consecinţele faptelor pentru starea de sănătate a persoanelor care consumă astfel de substanţe, starea de indignare şi nesiguranţă pe care astfel de fapte le induc în rândul opiniei publice şi, nu în ultimul rând, atitudinea nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal.
Astfel, s-a apreciat că, în cauză, nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură restrictivă de libertate, tocmai pentru că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă nu s-au modificat, iar faţă de gravitatea deosebită a acuzaţiilor, respectiv trafic de droguri şi având în vedere scopul măsurilor preventive prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., s-a considerat că nu este oportună şi justificată o altă măsură decât cea a arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.
În ceea ce priveşte existenţa pericolului pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, se apreciază că fapta de a cărei comitere este acuzat acesta, prin modul de săvârşire, prin urmările produse, justifică pe deplin aprecierea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta pericol pentru ordinea publică, în sensul în care ar diminua încrederea cetăţenilor în aptitudinea justiţiei de a sancţiona faptele contrare ordinii de drept, dacă persoane suspectate de comiterea unor fapte grave ar fi cercetate în libertate.
Pornind de la reglementările care garantează libertatea persoanei, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului, în acest moment procesual, afectează ordinea publică într-o măsură suficientă pentru a justifica privarea de libertate a acestuia.
În acest sens, se reţine că, în cauză, nu există niciun fundament pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, cât timp temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă nu s-au modificat, iar faţă de gravitatea acuzaţiei, circumstanţele personale ale inculpatului - care este recidivist - şi având în vedere scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., se apreciază, că nu este oportună şi justificată în acest moment luarea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate faţă de inculpatul M.I.A.
De altfel, în junisprudenţa constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
În speţa deduă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
Înalta Curte reţine şi faptul că instanţele anterioare au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive, cât şi la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri.
Astfel fiind, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, cantitatea de droguri vândută, forma continuată a infracţiunii săvârşite, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 6 parag. 1 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea arestării preventive este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentinţa penală nr. 513 din 03 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, condamnarea inculpatului M.I.A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004 şi O.U.G. nr. 6/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., la care s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1541 din 14 iunie 2010 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 882 din 26 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova (în baza art. 864 C. pen. fiind revocată suspendarea sub supraveghere a executării acestei din urmă pedepse), inculpatul având în final de executat pedeapsa de 4 ani închisoare, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.A. împotriva încheierii din 20 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 4693/63/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1817/2013. Penal → |
|---|
