ICCJ. Decizia nr. 1847/2013. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1847/2013
Dosar nr. 1215/103/2012
Şedinţa publică din 29 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele ;
Prin sentinţa penală nr. 128/ P din 5 decembrie 2012 a Tribunalului Neamţ, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice,din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi în consecinţă;
- inculpatul T.G. a fost condamnat la :
- 20 de ani, închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa de 15 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 198 din 03 decembrie 2003 Tribunalului Neamţ, definitivă prin decizia penală nr. 40 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Bacău, a fost contopit restul rămas neexecutat, de 2.672 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită în cauză şi s-a aplicat inculpatului în vederea executării .pedeapsa mai grea de 20 de ani închisoare.
În temeiul art. 176 alin. (1) raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.,pe durata a 8 (opt) ani.
În temeiul art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe toată durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 13 decembrie 2011 şi până la 05 decembrie 2012.
S-a luat act că persoana vătămată A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză şi nici nu a formulat cerere de participare în procesul penal în calitate de parte vătămată, în condiţiile art. 82 C. proc. pen.
În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat la urmărirea penală şi la instanţa de fond, în sumă totală de 500 lei, să fie avansat către B.A. Neamţ din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata, în favoarea statului, a sumei de 3.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate la urmărirea penală şi la prima instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, în baza probelor administrate la urmărirea penală, respectiv: - proces-verbal de cercetare la faţa locului - fila 1-6; - planşă fotografică anexa procesului-verbal - fila 7-17; - raport medico-legal de necropsie - fii 19-24; - planşă fotografică - fila 25-29; - concluzii medico-legale provizorii - fila 30; - declaraţiile martorilor - fila 75-86; - cazier judiciar - fila 65; - copie Rechizitoriu nr. 294/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ - fila 67-71; - raport de expertiză medico-legală psihiatrică - fila 72-74; - declaraţiile inculpatului - fila 33-38, 39, 91, a reţinut în sarcina inculpatului următoarele:
După ce a fost liberat condiţionat din executarea condamnării la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20-174,175 lit. c) C. pen., infracţiune a cărei victimă a fost soţia sa, T.M., inculpatul T.G. a revenit în locuinţa sa, continuându-şi convieţuirea cu soţia sa, victima infracţiunii în caza de fată.
Pentru a-şi asigura cele necesare traiului, inculpatul lucra la o stână de pe raza comunei Ion Creangă, jud. Neamţ, context în care prezenţa sa la domiciliul comun era sporadică, de cele mai multe ori la sfârşit de săptămână.
Atât inculpatul cât şi soţia sa consumau în mod frecvent băuturi alcoolice, iar inculpatul a bănuit-o pe soţia sa că întreţine relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, acesta fiind şi mobilul primei infracţiuni săvârşite de către inculpat.
În dimineaţa zilei de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 900, inculpatul a venit acasă de la stâna unde lucra cu intenţia de a cumpăra un porc pentru a-l sacrifica în preajma sărbătorilor de iarnă.
Inculpatul a cumpărat astfel un porc de la numitul I.I., prin intermediul ginerelui său, R.D., care l-a adus acasă, în aceeaşi zi"12 decembrie 2011- când, potrivit declaraţiei inculpatului (filele 33-34, dos. urm. pen.), acesta, odată ajuns acasă, a constatat că soţia sa se afla în stare de ebrietate. Inculpatul împreună cu ginerele său, Rotam Dom, au stat la masă şi, la un moment dat, victima T.M. i-a atras atenţia ginerelui său să nu mai vină noaptea în locuinţa ei pentru a nu da naştere la bănuieli că ei doi ar întreţine relaţii sexuale.
În declaraţia sa luată în instanţă, martorul R.D. a precizat că, în prezenţa sa, inculpatul şi soţia sa nu s-au certat şi nici nu cunoaşte despre alte conflicte care să fi existat între aceştia; totuşi, întrebat fiind dacă victima T.M. i-a atras atenţia să nu mai vină la locuinţa ei în timpul nopţii pentru a nu da naştere la bănuieli din partea inculpatului, împrejurare despre care a declarat inculpatul, martorul a arătat că nu îşi aminteşte, însă poziţia martorului se explică prin faptul că în această afirmaţie a victimei era implicat direct.
De asemenea, din declaraţiile inculpatului rezultă că, în jurul orelor 1430, acesta a plecat de acasă şi a mers la stână, unde a stat până în jurul orelor 1800, când s-a hotărât să revină în locuinţă.
Când a ajuns la domiciliul său, inculpatul a sesizat că soţia sa nu este acasă, motiv pentru care a căutat-o prin curtea casei şi în incinta dependinţelor, însă, după puţin timp, inculpatul a sesizat că victima e acasă.
În aceste împrejurări, între cei doi a avut loc o discuţie contradictorie, în sensul că inculpatul i-ar fi reproşat că întreţine relaţii cu alţi bărbaţi, iar la un moment dat, pe acest fond de ceartă, inculpatul a lovit-o cu palma peste faţă pe soţia sa, care a căzut, lovindu-se de tocul uşii.
În data de 13 decembrie 2011, în jurul orelor 4, spre dimineaţă inculpatul a plecat de acasă la stâna unde lucra, iar victima a rămas în locuinţă dormind.
În jurul orelor 730 -800 ginerele inculpatului şi al victimei, a venit la locuinţa socrilor săi, a strigat la geam şi pentru că nu răspundea nimeni a intrat în casă unde a găsit-o pe victima T.M. culcată în pat, acoperită cu o plapumă, în timp ce hainele ei erau aşezate grămadă jos lângă pat. Martorul a constatat că victima avea sânge pe faţă şi în zona capului, s-a speriat de această situaţie şi a plecat la domiciliul său cu intenţia de a suna la telefon la nr. 112.
Pe drum s-a întâlnit cu martora A.M., fiica soţilor T., care i-a spus să se întoarcă împreună la locuinţa părinţilor săi, pentru că între timp a sunat la nr. 112 o vecină, respectiv martora C.E. Martorul a recunoscut în şedinţă publică poziţia în care a găsit victima în dimineaţa zilei 13 decembrie 2011 în fotografiile judiciare care i-au fost prezentate, nr. 17-18, fila 11, dos. urm. pen.,acestea fiind anexe la procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 13 decembrie 2011 (filele 1-6, dos. urm. pen.).
În declaraţiile luate la urmărirea penală, inculpatul a susţinut că a aplicat victimei doar o lovitură cu palma şi, prin efectul acestei lovituri, victima a căzut şi s-a lovit de tocul uşii.
Însă, potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 126 din 13 decembrie 2011 întocmit de Cabinetul Medico - Legal Roman, moartea victimei a fost violentă şi cauza medicală a morţii a fost coma cerebrală consecinţa unei hemoragii si contuzii cerebrale.
De asemenea, se atestă că leziunile cerebrale tanatogeneratoare puteau fi produse printr-un mecanism de lovire a craniului de un corp contondent cu impact occipital - fila 21.
Cu ocazia necropsiei au fost constatate o serie de leziuni grave la nivelul toracelui, mai precis fractura sternului, în dreapta fractura coastelor C2, C3, C4, C5, C6, C7, C8, medio-clavicular C4, C5, C6,cu deplasare, şi fractura coastelor C7, C8, C9 pe linia axilar posterioară, iar în partea stângă fractura coastelor C2, C3, C4, C5, parasternal, şi medio-clavicular C4, C5, C6 cu deplasare.
Toate leziunile sunt recente şi puteau fi produse prin loviri active repetate cu copuri şi mijloace contondente, iar contuzia toracică cu fracturi costale şi printr-un mecanism de comprimare între două planuri dure.
În planul laturii obiective a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul s-a reţinut ca fiind pe deplin probată legătura de cauzalitate directă între agresiunile comise de inculpat asupra soţiei sale T.M. în noaptea de 12/ 13 decembrie 2011 şi leziunile constatate prin raportul de necropsie, leziuni care au condus în mod direct la decesul acesteia.
Sub aspectul laturii subiective, conform expertizei medico-legală necroscopică, care are valoare probatorie obiectiv ştiinţifică, s-a constată că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, deoarece numai astfel se explică multitudinea leziunilor grave suferite de victimă şi faptul că agresiunile inculpatului au vizat zone vitale ale corpului victimei, iar aceste leziuni,astfel cum rezultă din concluziile expertizei medico - legale, au putut fi produse prin loviri repetate cu corpuri şi mijloace contondente, iar în ce priveşte contuzia toracică cu fracturi costale, şi printr-un mecanism de comprimare între două planuri dure. Tot în cadrul analizei laturii subiective a infracţiunii care s-a reţinut în sarcina inculpatului, este relevant în acelaşi timp mobilul faptei, inculpatul acţionând din gelozie şi în scop de răzbunare din bănuiala sa că victima întreţinea relaţii cu alţi bărbaţi.
În acelaşi timp, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/1205/2012 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat - filele 72-74, dos. u.p.
Faţă de modul în care a acţionat inculpatul, s-a reţinut că a fost exclusă intenţia depăşită - praeterintenţie - ca formă de vinovăţie specifică laturii subiective a infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., motiv pentru care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea inculpatului, formulată prin apărător de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului T.G. de a iovi în mod repetat cu corpuri contondente pe soţia sa, T.M., dar şi printr-un mecanism de comprimare a corpului victimei între două planuri dure, provocându-i astfel acesteia leziuni grave în zona capului şi a toracelui, leziuni care au condus în mod direct la decesul acesteia, se încadrează juridic în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunea fiind săvârşită asupra soţiei sale de către inculpat care mai săvârşise anterior tot asupra soţiei sale o tentativă la infracţiune de omor calificat, precum şi o altă infracţiune de omor.
În acest sens, instanţa a avut în vedere existenta condamnărilor anterioare pentru infracţiunile de omor şi tentativă de omor, prev. de art. 174 C. pen. şi art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. reţinându-se starea de recidivă postcondamnatorie.
La individualizarea judiciară a pedepsei, în baza criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-au avut în vedere următoarele împrejurări privind fapta: gradul de pericol social concret ridicat al faptei, configurat şi prin împrejurările care implicit au atras aplicarea agravantei speciale, respective, existenţa condamnărilor anterioare definitive pentru fapte de omor şi tentativă de omor, ultima dintre acestea fiind comisă chiar asupra soţiei, aceeaşi victimă a infracţiunii consumate de omor deosebit de grav pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în această cauză; împrejurările în care inculpatul a acţionat, prin lovirea, în mod repetat, a victimei cu corpuri contondente şi prin comprimarea corpului acesteia între două planuri dure; rezonanţa puternică pe care comiterea acestei fapte în împrejurările analizate a avut-o în comunitate, aşa cum rezultă şi declaraţiile martorilor audiaţi la cercetarea judecătorească.
Privind persoana inculpatului: Inculpatul T.G. are vârsta de 63 de ani, a fost căsătorit, de profesie tractorist, cu studii modeste, respective, 7 clase, ceea ce relevă un nivel scăzut de instruire, şi în acelaşi timp, se reţine şi starea de recidivă a inculpatului primul termen al recidivei constând tot în fapte de omor. în acelaşi timp, privind persoana inculpatului, se reţin şi aspecte pozitive, constând în interesul pentru muncă acesta angajându-se la stână imediat după ce a fost liberat condiţionat, precum şi aspectele invocate în apărarea inculpatului, acesta suferind de o boală incurabilă aşa cum rezultă şi din actele medicale prezentate la dosar. împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, inculpatul T.G. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei prin reţinerea art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.G.
În temeiul art. 3002,coroborat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 381 alin. (1) teza a II-a procedură penală a fost dedusă în continuare detenţia inculpatului, de la 05 decembrie 2012 la data pronunţării deciziei.
În temeiul art. 192 alin. (2) procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei,cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.
Pentru a se decide astfel s-a reţinut că starea de fapt, astfel cum în mod minuţios a fost reţinută de către prima instanţă, este corectă fiind rezultatul coroborării tuturor probelor administrate în cauză, dovedindu-se,fără dubii, că inculpatul, fără niciun motiv aparent care sa-i justifice comportamentul agresiv deviant, prin lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, i-a provocat soţiei sale multiple leziuni care au condus la decesul acesteia.
În individualizarea pedepsei stabilite inculpatului, prima instanţă a făcut o aplicare riguroasă a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, a ţinut seama de faptul că inculpatul, care a mai fost condamnat anterior pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni de violenţă, îndreptate împotriva vieţii, în mod repetat şi împotriva aceleiaşi persoane, în ultimele două acte materiale de omor, a manifestat o violenţă deosebită, suprimând viaţa soţiei sale, persoană cu care acesta convieţuia şi care mai fusese anterior victima furiei şi agresivităţii sale.
Instanţa de fond a ţinut cont, de asemenea, de urmările ireversibile produse, de conduita inculpatului, care nu conştientizează gravitatea actelor sale de violenţă, manifestată prin atitudinea de negare a intenţiei suprimării vieţii victimei, dar şi de gradul de pericol social a! faptei săvârşite, infracţiune care este pedepsită cu închisoarea, al cărei maxim este de 25 ani, alternativ cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului, care este de o gravitate extremă, intervine după două condamnări consecutive pentru infracţiuni de omor şi necesită o reacţie pe măsură; prin urmare, instanţa de apel a apreciat că în raport cu infracţiunea reţinută in sarcina inculpatului, natura acesteia si ceea ce denota ea despre personalitatea inculpatului, antecedentele penale şi conduita procesuală adoptată în faţa instanţei de apel, se impune menţinerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă, pe care l-a considerat legal şi temeinic.
S-a mai arătat că nu se poate reţine scuza provocării invocată de inculpat, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unei puternice tulburări sau emoţii provocate de victimă, sub stăpânirea căreia să fi acţionat inculpatul, aşa cum impun exigenţele textului de lege invocat art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. - şi nici aplicarea dispoziţiilor privind procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., întrucât în cauză sunt incidente prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care exclud aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (1)-(6) C. proc. pen., în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.
Împotriva acestei decizii inculpatul T.G. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia ( caz de casare prevăzut art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat în raport cu motivul de casare invocat dar şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (în redactarea anterioară a Legii nr. 2/2013) hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În speţă s-a reţinut că inculpatul T.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. c), cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 12 decembrie 2011, pe fondul consumului de alcool şi a unor conflicte preexistente, a lovit-o peste faţă, cu palma pe soţia sa T.M., care a căzut, după care, prin lovituri repetate cu pumnii şi picioarele şi comprimare între două planuri dure, i-a provocat multiple leziuni care ulterior au condus la decesul acesteia, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 20 ani închisoare astfel cum deja s-a arătat detaliat în partea expozitivă a prezentei decizii.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contra, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării judiciare a pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Acţiunile anteriore agresării victimei şi actele de violenţă exercitate inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţe, în alegerea pedepsei. Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.
Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale a!e inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală).
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin durata privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.”
Fireşte, în lumina criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea completă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei şi făptuitorului.
În speţă s-a probat că inculpatul a comis o faptă deosebit de gravă, prin care a adus atingere relaţiile sociale ce ocrotesc dreptul la viaţă al persoanei, sens în care s-a acordat însemnătatea cuvenită modalităţii în care a fost săvârşită infracţiunea de către inculpat, care a suprimat viaţa soţiei sale prin aplicarea mai multor lovituri acesteia, acesta fiind în stare de recidivă întrucât mai suferise anterior două condamnării (15 ani închisoare şi 7 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. a cărei victimă a fost L.C. şi 10 ani, închisoare, pentru tentativă de omor calificat prev. de art. 20-174, 175 lit. c) C. pen., infracţiune a cărei victimă a fost soţia sa, T.M.
Or, fapta pentru care inculpatul T.G. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond, este neîndoielnic foarte gravă, încât în operaţiunea complexă a individualizării tratamentului penal, înalta Curte, ţinând cont de criteriile anterior menţionate, apreciază că nu se impune reducerea pedepsei, comportamentul inculpatului cu un trecut infracţional bogat, denotând că nu a înţeles pe deplin gravitatea acţiunilor sale şi importanţa valorii lezate.
În acest context, Curtea consideră că doar în această manieră avertismentul dat de instanţă prin soluţia de condamnare va fi de natură să-l facă pe inculpat să conştientizeze pe viitor că legiuitorul ocroteşte valorile sociale, că orice atingere adusă acestora este sancţionată aspru şi că el ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligaţia de a le respecta întocmai, de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situaţie contrară legii, în caz contrar urmând, inevitabil a răspunde ca şi în cazul de faţă.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că numai pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să asigure formarea unei atitudini corecte faţă de lege şi normale de convieţuire socială, neimpunându-se reducerea acesteia.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la 29 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1685/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 1848/2013. Penal → |
|---|
